DARUL VIEȚII

(Bert Hellinger, ”Rising in Love. A Philosophy of Being”, pag. 37-38,

traducere Serban Vasile)
Ceea ce dau părinții și este primit de către copii și care ne interesează
pe noi aici, nu este orice a da și a primi, ci a da și a primi viața. Prin
transmiterea vieții, părinții nu dau copiiilor lor din ceea ce le aparține.
Când dau viața, ei dau copiilor lor fără a da sau a scădea nimic. Prin
urmare, părinții nu sunt în poziția de a adăuga sau de a omite ori de a
arunca sau înapoia nimic vieții pe care au transmis-o pe această cale.
Asta mai înseamnă că nici copiii nu sunt în poziția de a adăuga, omite
sau arunca nicio parte din viața pe care le-au dat-o părinții lor. Copiii nu
doar că au acești părinți, ci ei sunt acești părinți.
Ordinea Iubirii stabilește că copilul își acceptă viața în întregimea ei, așa
cum i-a fost dată de către părinți și-i acceptă pe părinți întocmai cum sunt
ei, fără a vrea ca ei să fie altfel, fără nicio rezistență și fără frică.
Această acceptare este un proces cu smerenie. Asta înseamnă a
consimți vieții și sorții așa cum ne-au fost date prin părinții noștri, a
consimți limitelor stabilite în acest mod, oportunităților pe care ni le oferă,
încurcăturilor în destinul familiei și vinovăției, poverii și luminii, oricare ar
putea fi.
Putem trăi efectul unei astfel de acceptări dacă ne imaginăm că
îngenunchem în fața tatălui nostru și mamei noastre, aplecându-ne
adânc până când fruntea atinge pământul și întinzându-ne mâinile cu
palmele în sus și spunându-le: ”Vă onorez pe voi ca tatăl meu și ca
mama mea.” Apoi, vă sculați în picioare și vă uitați în ochii Tatălui și
Mamei și le mulțumiți pentru darul vieții. Ați putea să spuneți:
Dragă mamă,
Accept viața mea de la tine,
Cu tot ceea ce implică ea
Și la întregul preț pe care l-ai plătit
Și pe care încă îl vei mai plăti.
Voi face ceva cu ea ca să te bucuri,
Căci ea nu va fi în zadar.
O voi păstra ferm și în onoare, iar de voi putea,
O voi transmite mai departe, cum și voi mi-ați dat-o mie.
Te iau ca mama mea
Și tu poți să mă iei ca copil al tău.
Tu ești mama potrivită pentru mine
Iar eu sunt copilul potrivit pentru tine.
Tu ești mare și eu sunt mic.
Tu dai, eu primesc, dragă mamă.
Și sunt bucuros că l-ai luat pe tata.
Amândoi sunteți părinții potriviți pentru mine.
Numai voi.
Și apoi, puteți spune asemănător și tatălui:
Dragă tată
Accept viața mea de la tine,
Cu tot ceea ce implică ea
Și la întregul preț pe care l-ai plătit
Și pe care încă îl vei mai plăti.
Voi face ceva cu ea ca să te bucuri,
Căci ea nu va fi în zadar.
O voi păstra ferm și în onoare, iar de voi putea,
O voi transmite mai departe, cum și voi mi-ați dat-o mie.
Te iau ca tatăl meu
Și tu poți să mă iei ca copil al tău.
Tu ești tatăl potrivit pentru mine
Iar eu sunt copilul potrivit pentru tine.
Tu ești mare și eu sunt mic.
Tu dai, eu primesc, dragă tată.
Și sunt bucuros că ai luat-o pe mama.
Amândoi sunteți părinții potriviți pentru mine.
Numai voi.
Cei care pot spune asta părinților lor, sunt în pace și se știu pe ei înșiși în
regulă și întregi.