FAMILIA LORANTHACEAE D. Don.

Această familie cuprinde arbuşti semiparaziţi ce se fixează pe arborele-gazdă prin

intermediul haustorilor. Prezintă o ramificare dihotomică, tulpini verzi sau negricioase,
noduroase, frunze întregi, glabre, groase, opuse, persistente sau căzătoare, flori dioice
cu perigon din 3-6 foliole, iar fructul este o bacă falsă.
Caracterul dual, semiparazitic, constă în faptul că speciile acestei familii se
instalează pe o plantă, parazitând-o, dar haustorii extrag seva brută din lemnul plantei-
gazdă, procesând-o prin propriul metabolism, respectiv fotosinteză, de unde
autotrofismul loranthaceelor.

Denumire ştiinţifică: VISCUM ALBUM L.

Denumire populară: VÂSC, VÂSC ALB

CARACTERE MORFOLOGICE
Specie indigenă (figura a).
Vâscul alb este un arbust semiparazit ce se fixează pe ramurile unor specii lemnoase
prin intermediul unor formaţiuni numite haustori ce cresc pasiv în lemnul plantei-gazdă.
Tulpina este ramificată dihotomic, poate atinge 60 cm lungime, verde-gălbui ca şi
frunzele, formând o tufă globuloasă.
Lujerii sunt verzi-gălbui şi se desprind uşor de la nodul de inserţie.
Frunze persistente, opuse, alungit obovate, de 2-4 cm, întregi, glabre, sesile, verzi-
gălbui.
Flori dioice, dispuse câte trei la vârful ramurilor şi apar prin februarie-aprilie.
Fructul este o bacă falsă, sferică, albă, ce conţine o substanţă cleioasă (viscina);
fructele se maturează în decembrie şi rămân pe ramuri până primăvară dacă nu sunt
consumate de păsări. Diseminarea este zoochoră.
Interesantă este creşterea vâscului: prima dată apare din germinarea seminţei o tigelă
care dă naştere la un pivot ramificat ce se fixează în lemnul tânăr de unde absoarbe apa
şi substanţele minerale.

a. b.
Fig. . a. Viscum album: caractere morfologice (ramuri, frunze, flori, fructe);

140
 b. Loranthus europaeus: caractere morfologice (ramuri, frunze, fructe).
AREAL
Vâscul are un areal larg, central european, sud european şi asiatic.
În România parazitează numeroase specii lemnoase, fapt ce duce uscarea arborilor
deja debilitaţi; apare frecvent în zona colinară şi de munte.

VARIABILITATE MORFOLOGICĂ
 Viscum album ssp. abietis, cu frunze lungi de până la 8 cm şi se instalează pe brad şi
molid;
 Viscum album ssp. austriacum, cu frunze mai scurte (4-6 cm), având ca plante-gazdă
pinul silvestru şi pinul negru;
 Viscum album ssp. album, cu seminţe cu laturi plane, nu convexe ca la celelalte ssp.;
atacă plopul, sălciile, mesteacănul, teiul, jugastrul, paltinul, mărul, păducelul şi mai
rar frasin, ulmul, stejarii, carpenul aninul; poate ataca (parazit de gradul II) vâscul de
stejar.

Denumire ştiinţifică: LORANTHUS EUROPAEUS Jacq.

Denumire populară: VÂSC DE STEJAR

CARACTERE MORFOLOGICE
Se deosebeşte de vâscul alb prin (figura b):
 Ramuri tinere de culoare brună;
 Frunze caduce oblong lanceolate, mai scurte (2-4 cm) cu marginea întreagă
adesea revolută, scurt peţiolate;
 Flori dispuse în spice ce apar prin mai-iunie;
 Fructe – bace false galbene ce se maturează prin octombrie;
 Falsa rădăcină nu are ramificaţii;
 Ţesutul ramurii atacate se hipertrofiază, fapt ce determină apariţia unor gâlme ce
determină uscarea ramurilor sau chiar a arborilor;
 Parazitează toate speciile de stejar, mai rar castanul bun, fagul, teiul alb,
mesteacănul;
 Are un areal sudic european, la noi în subzona stejarilor.

FAMILIA POLYGONACEAE A. L. Juss.

GENUL BILDERDYKIA

Denumire ştiinţifică: BILDERDYKIA AUBRIETII (Louis Henry) Moldenke

Alte denumiri ştiinţifice: Fagopyrum baldschuanicum (Regl.) Gross,
Polygonum baldschuanicum Auct. non Reg.

Arbust exotic, cu tulpini volubile ce pot depăşi 5 m.

Lujeri verzi, striaţi, glabri.
Frunze alterne, ovate, 4-10 cm, acuminate, cordate sau hastate.
Flori hermafrodite, albe, mici (6-8 mm), în panicule terminale.
Fructe achene negre trimuchiate.
Specia este originară din Turkestan, la noi fiind frecvent cultivată în scop
ornamental, la acoperirea zidurilor, blacoanelor etc.
Din punct de vedere ecologic este o specie puţin pretenţioasă, preferând locurile
însorite.

141
 FAMILIA BUXACEAE Dumort.
GENUL BUXUS

Denumire ştiinţifică: BUXUS SEMPERVIRENS L.

Denumirea populară: CIMIŞIR, MERIŞOR

CARACTERE MORFOLOGICE
Arbore exotic care în patria de origine atinge 20-22 m, la noi nedepăşind 5-6 m
(figura ).
Lujerii sunt verzi, tetramuchiaţi, glabri.
Frunze persistente, opuse, de 1-3 cm, pieloase, eliptice sau ovate.
Flori monoice, mici, alburii, apetale, grupate în fascicule la subsuoara frunzelor, din
care una este femelă şi mai multe mascule.
Fructe capsule globuloase în 3 valve, fiecare cu 2 seminţe negre.

a. b.
Fig. . Buxus sempervirens: a. ramuri, frunze, flori, fructe; b. tufă cu frunze şi flori.

AREAL. CERINŢE ECOLOGICE

Specia este originară din Europa sudică, Transcaucazia şi Asia de Vest. La noi este
frecvent cultivată în scop ornamental, în special la garduri vii (suportă tunderea).
Rezistă bine la secetă, praf, fum, oarecum pretenţioasă faţă de condiţiile edafice.
Temperamentul este tipic de umbră.

FAMILIA MAGNOLIACEAE A. L. Juss.

Familia cuprinde arbori şi arbuşti cu lujeri inelaţi la noduri, frunze alterne, simple,
întregi, flori mari, bisexuate, cu învelişurile florale dispuse spirociclic: pe receptaculul
proeminent se dispun numeroase carpele libere, tot în spirală, fiecare cu 1-2 ovule, iar la
maturitate, pe receptaculul alungit în formă de con, se găsesc numeroase fructe.
Lemnul conţine vase imperfecte (traheide), fiind asemănător cu cel de gimnosperme.

142
 GENUL MAGNOLIA L.

Aici sunt incluse circa 36 specii de arbori şi arbuşti din regiunile ecuatoriale şi până
în regiunile temperate ale Asiei şi Americii de Nord.
Speciile prezintă lujeri groşi cu muguri terminali mari ce au 1-2 solzi, frunze mari,
alterne, persistente sau caduce, flori solitare terminale, mari sau foarte mari, cu 3 sepale
adesea petaloide, cu 6-16 petale, stamine şi numeroase carpele. Fructul este multiplu în
formă de con alcătuit din numeroase folicule cu câte 1-2 seminţe acoperite de un aril
roşu la maturitate.
Speciile sunt foarte apreciate ornamental, dar foarte pretenţioase faţă de climă şi sol.

Denumire ştiinţifică: MAGNOLIA ACUMINATA L.

Denumire populară: MAGNOLIE

CARACTERE MORFOLOGICE
Specie exotică de mărimea I în patria de origine, la noi de mărimea a II-a (figura ).
Tulpina este dreaptă, bine elagată în masiv, iar scoarţa cenuşie, formând un ritidom
deschis la culoare.
Lemnul este alb cu duramen slab diferenţiat, moale, puţin rezistent.
Coroană larg piramidală cu frunziş abundent în tinereţe, apoi neregulat lăţită.
Lujeri brun-roşcaţi, glabri, inelaţi la noduri.
Muguri alterni, pubescenţi, cei terminali mult mai mari (12-18 mm), de 2-3 ori mai
mari decât cei laterali.
Frunze mari, 10-20 cm, eliptic-obovate, scurt acuminate, pe dos pubescente.
Flori mari, 6-8 cm, mirositoare, verzi-gălbui, cu 3 sepale şi 6 petale; apar prin mai-
iunie, după înfrunzire.
Fructele sunt multiple, în formă de con, 4-8 cm, roşii închis, se coc prin septembrie.
Fructifică la 2-3 ani, iar creşterea este rapidă.

a. b.
Fig. . Magnolia acuminata: a. lujer cu mugure (detaliu), frunze; b. fruct apocarpic.

143
 AREAL. CERINŢE ECOLOGICE
Specia este originară din sud-estul Americii de Nord, unde vegetează natural pe
versantul nord-vestic al munţilor Appalachi, până la 1700 m (umiditate atmosferică
ridicată).
În România a fost introdusă în scop ornamental, precum şi la înnobilarea unor
arborete naturale (cazul unui arboret de stejar cu ulm din Parcul Dendrologic Simeria
din lunca Mureşului, unde magnolia este introdusă ca specie de ajutor).
Preferă solurile uşoare până la lutoase, cu suficientă umiditate, de tipul celor
aluvionare.
Climatic, reclamă precipitaţii abundente şi umiditate atmosferică ridicată, rezistând la
geruri şi îngheţuri târzii (climat temperat continental), cu temperament de semiumbră.

Denumire ştiinţifică: MAGNOLIA KOBUS DC.

Denumire populară: MAGNOLIE

Specie exotică ce poate atinge 10-12 m (figura ).

Coroana este bogată, cu ramuri lungi şi subţiri.
Lujeri brun-roşcaţi până la verzi, glabri, inelaţi la noduri.
Muguri alterni, pubescenţi, cei terminali mult mai mari (12-18 mm), de 2-3 ori mai
mari decât cei laterali.
Frunze mai mici decât la M. acuminata, 6-10 cm, cuneate, dispers pubescente.
Flori mari, 10 cm, cu 6-9 petale oblong-obovate albe la bază cu o dungă roz-violet şi
cu 3 sepale mici verzi-brune, căzătoare; înflorirea are loc înainte de înfrunzire.
Fructul este un apocarp cilindric, 10-12 cm, cu mai multe folicule acoperite cu un
aril purpuriu.

Fig. . Magnolia kobus: ramuri, frunze, floare.

Denumire ştiinţifică: MAGNOLIA MACROPHYLLA Michx.

Arbore exotic, de până la18 m, cu lujeri mătăsos păroşi, galben-verzui, frunze

oblong-obovate, 20-50 (80) cm, subcordat-auriculate, flori larg campanulate, 25-30 cm,
mirositoare, albe-gălbui şi fruct ovoid, pubescent, 6-8 cm, roz.
Specia este originară din sud-estul Americii de Nord.
Reclamă soluri aluvionare, reavene, fiind rezistentă la geruri, dar sensibilă la
îngheţuri târzii.

144
Alte specii ale genului Magnolia: M. obovata Thunb. (Japonia), M. officinalis Rehd. et
Wils. (centrul Chinei), M. sieboldii K.Koch. (Japonia, Coreea), M.  soulangeana Soul.(M.
denudata  M. liliiflora), M. stellata (Sieb. et Zucc.) Maxim. (Japonia), M. tripetala L.
(vest şi sud-vest America de Nord), M. virginiana L. (est şi sud-est America de Nord),
M. grandiflora L., M. cordata Michx., M. fraseri Walt., M. hypoleuca Sieb. et Zucc., M. 
watsonii Hook. (M. hypoleuca  M. sieboldii).

GENUL LIRIODENDRON L.

Denumire ştiinţifică: LIRIODENDRON TULIPIFERA L.

Denumire populară: LIRIODENDRON, ARBORE LALEA, TULIPAR

CARACTERE MORFOLOGICE
Arbore exotic de mărimea I, ce poate atinge înălţimi de până la 45 m şi diametre de
până la 2-4 m (figura ).
Tulpina este dreaptă, cilindrică, elagată pe mare înălţime.
Scoarţa este cenuşiu închis, subţire, mai târziu cu crăpături fine longitudinale.
Coroană regulat ovoidă.
Lujerii sunt verzi-măslinii, glabri, lucitori, cu măduva lamelar întreruptă; cicatricea
stipelelor lasă o urmă inelară în dreptul mugurilor.
Mugurii sunt alterni, pedicelaţi, cu vârful rotunjit, comprimaţi lateral, cu 2 solzi de
aceeaşi lungime, brumaţi, glabri.
Frunze mari, 7-12 cm, în formă de liră, cu 4 lobi acuţi, evident simetrice, glabre,
verzi-albăstrui pe dos, cu peţiol de 5-10 cm; toamna se colorează galben intens.
Flori terminale, hermafrodite, mari (4-8 cm), în formă de lalea, cu 6 petale mari
galben-sulfurii şi 3 sepale verzi caduce, cu stamine şi carpele numeroase; înfloreşte prin
mai-iunie.
Fructe în formă de conuri alungite, 6-8 cm, cu numeroase achene monoaripate ce se
desfac de pe ax.

a. b. c.
Fig. . Liriodendron tulipifera: a. lujer, mugur, frunză, floare, fruct; b. flori; c. lujer, mugure, frunze
(detaliu).

145
 AREAL. CERINŢE ECOLOGICE
Arborele lalea este originar din sud-estul Americii de Nord, la noi, fiind introdus în
scop ornamental, mai rar în cultură (ex. pădurea Mocear-Mureş).
Este o specie de climat cald, fiind pretenţioasă faţă de umiditatea solului şi cea
atmosferică. Vegetează bine pe soluri de luncă, afânate, profunde, jilave, cu nivelul apei
freatice la mică adâncime, iar în regiuni secetoase se instalează numai pe lângă ape;
evită solurile calcaroase.
Rezistă la geruri puternice, de până la -44ºC, fiind însă sensibilă la îngheţurile târzii.
Temperamentul este de lumină, ca specie de amestec realizând trunchiuri bine
elagate.

146