Sunteți pe pagina 1din 7

Cosmin-Constantin Cîmpanu

OPREȘTE-TE O CLIPĂ ȘI SPUNE „MULȚUMESC”


Prinși în vâltoarea jocului numit viață, uităm adesea să spunem un
simplu, dar atât de puternic „mulțumesc”. Ne pierdem în iluzie și ne
depărtăm de lumina adevărului luând frica, ura și ego-ul drept
adevărate. Însă lucrurile pot să nu rămână așa, atât timp cât există
deschidere înspre a ne întoarce la lucrurile simple, dar care surprind
esența.

Iar a te opri o clipă și a spune un sincer „mulțumesc” este un astfel de


lucru simplu, dar cu impact semnificativ. Vibrația energetică a unui
mulțumesc are o influență majoră asupra experienței tale de viață. Și
asta pentru că orice cuvânt armonios rulat, contrabalansează zeci și
zeci de alte posibile gânduri nu tocmai armonioase care au fost rulate
și ele.

De aceea, chiar dacă doar acum când citești acest articol te oprești și
îți dai voie ca măcar pentru câteva secunde să fii recunoscător
mulțumind pentru că ești și pentru ceea ce ești, deja inviți în
experiența de viață un cu totul alt câmp.

Te învârți printre o mare de potențiale care sunt aduse în actualitate


prin puterea intenției. Alegând intenția de a fi recunoscător, tot ceea ce
înseamnă realitate experimentată se reconfigurează.

La citirea paragrafelor de până aici, mintea este cea care poate alege
să se revolte. „Ce mare brânză poate să facă un singur cuvânt?”
poate să spună ea. Sau „De ce să fiu artificial și să spun un
mulțumesc acum sau oricând altcândva. Eu spun spun mulțumesc
atunci când simt”. Iar precum acestea pot fi ridicate la fileu zeci și zeci
de alte obiecții.

Ce te invită acest articol este să îți amintești că tu nu ești mintea. Ci tu


ești Conștiința. Iar indiferent de detaliile specifice ale prezentei
întrupări, tu ești aici pentru ca din iubire și cu iubire să ai o experiență
în materie. În planul formei și totodată al iluziei, oamenii își adaugă tot
felul de etichete cum ar fi: medic, scriitor, dentist, culturist, agricultor,
șofer și multe, multe altele. Îți cunoști prea bine experiența de viață
așa cum se vede din punctul în care privești. Amintește-ți însă mereu
că ești aici pentru a iubi. Ești aici pentru ca având un trup drept
însoțitor să îți dai voie să radiezi iubire la potențial maxim.

Ori tu nu poți face asta, atât timp cât cauți așa zisele defecte și
neplăceri în viața ta uitând să te oprești măcar din când în când pentru
câteva secunde pentru a rosti un sincer „mulțumesc”. Iar asta se
întâmplă fiindcă tot ceea ce primește atenția ta sporește. Fiind atent la
disconfortul aparent care îți este vândut de planul formei și al iluziei, îl
întreții.

Și tot așa, de la o zi la alta ajungi să fii obosit, trist și nefericit dând


vina pe sistem. Sistemul însă nu are nicio vină, multe aspecte ale sale
fiind prin definiție neutre. Ce se întâmplă de fapt este că tu consideri
experiența de viață ca fiind reală, când ea este de fapt doar un vis
ales de Conștiință pentru a se experimenta pe ea însăși.

O perspectivă care te poate ajuta foarte mult în viață este să îți


imaginezi că te afli într-un simulator care îți livrează spre
experimentare exact ceea ce tu conștient îi comanzi. Ce se întâmplă
însă este că majoritatea oamenilor au uitat că se află într-un simulator
și nu mai știu despre comandă că se află la ei.

Aceasta este însă doar o chestiune de nuanță. Stă în puterea ta să


trăiești cât mai conștient această viață primind și dăruind iubire,
mulțumind și dăruind recunoștință.

Amintește-ți așadar acum că stă în puterea ta să mulțumești.


Amintește-ți că tot ceea ce experimentezi este un dar din partea
Universului pentru Ființa Suverană care ești. Nimic nu este
întâmplător. Între vibrația a ceea ce ești și vibrația a ceea ce
experimentezi sau ai experimentat vreodată a intervenit o
compatibilitate perfectă. Iar Universul a tras toate sforile în așa fel
încât să îți livreze spre experimentare exact ceea ce este perfect
compatibil cu tine. Nu crezi că merită să spui un „mulțumesc” pentru
asta?
Una dintre comenzile cele mai simple pe care le poți alege în existența
ta este atenția pe ceea ce vrei să experimentezi în detrimentul atenției
pe ceea ce nu vrei să experimentezi.

Oricine poate face asta. Tot ceea ce e necesar pentru ca într-adevăr


să experimentezi acest exercițiu de atenție este intenția sinceră de a-l
experimenta și puțin antrenament care vine oricum cu timpul. Și o să
vezi că numai după câteva zile în care ai insista în a avea atenția pe
ceea ce vrei să experimentezi, deja ceea ce trăiești pare să fie cu totul
altfel. Iar atunci când suprapui și puțină recunoștință peste această
conștientizare, deja inviți cu totul și totul alte potențiale spre a fi
experimentare.

Mulțumește așadar pentru că ești și pentru ceea ești. Mulțumește


pentru experiențele așa zis trecute, dar și pentru cele ce stau să vină.
Mulțumește, mulțumește și iar mulțumește. Și nu o fă neapărat des,
nu o fă nici exagerat fiindcă tot ceea ce este extremă te depărtează de
minunata cale de mijloc, însă fă-o totuși constant și sincer.

Mulțumește pentru sănătatea prezentă în viața ta.

Mulțumește pentru abundența de toate felurile de care suntem


înconjurați în aceste timpuri.

Mulțumește pentru că ești.

Mulțumește pentru că Universul îți livrează spre experimentare exact


ceea ce alegi.

Mulțumește pentru inspirație și forța vieții care îți pătrunde fiecare por.

Mulțumește pentru lucrurile minunate pe care le poți experimenta.

Mulțumește pentru diversitate și frumos.

Mulțumește pentru sănătate și belșug.


Mulțumește informațiile dintre cele mai diverse la care ai acum acces
pe toate căile.

Mulțumește pentru senzațiile și trăirile diverse și complexe pe care le


poți experimenta numai ca Spirit întrupat.

Mulțumește pentru apartenența ta la Întreg.

Mulțumește pentru toate acestea sau pentru mai puține, însă fă-o
sincer. Ia-ți uneori o pauză chiar și de câteva secunde în care să te
deconectezi de la tumult, fiindcă stă în puterea ta să faci asta, și
spune: „mulțumesc”.

IUBEȘTE, MULȚUMEȘTE, IARTĂ ȘI FII ECHILIBRAT

Viața este simplă. Principiile după care funcționează Universul sunt și


ele simple fiindcă fac parte din viață. Numai profund ancorați în iluzie
ajungem să ne zbatem pentru ceva pe care dacă ni-l dorim, din punct
de vedere Universal el este deja al nostru. Fiindcă „știe Tatăl vostru de
cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El”.

Ni s-a spus de acum mii de ani că toate câte cerem, să credem că le-
am primit și le vom avea. Ni s-a mai spus și că să cerem și ni se va
da. Și ni s-a reamintit că suntem și putem radia iubire. Aceleași idei
ne-au fost repetate iar și iar de mulți învățători de-a lungul sutelor de
ani, dar noi ne încăpățânăm să facem lucrurile tot cu greu, efort,
sudoare, neîncredere și frică.

Și știi de ce? Fiindcă în rezonanță cu programarea socială pe care am


adoptat-o din fragedă pruncie, și pe care o purtăm cu noi și astăzi, am
ajuns să credem că dacă un principiu este foarte simplu, înseamnă că
el nu are cum să funcționeze.

Înțeleptul poate face ceva prin non-acțiune(radiind iubire). Iar cel lipsit
de înțelepciune uneori constată că în ciuda eforturilor sale colosale,
experiențele alese se lasă așteptate.

Și poate te întrebi de ce stau lucrurile așa? Nu cumva își bate


Universul joc de tine? Cum se poate ca în fața eforturilor tale colosale,
să progresezi doar foarte puțin, iar altcineva să acceseze foarte ușor o
experiență asemănătoare fără să depună aproape niciun efort? Viața
poate părea nedreaptă când privești din această perspectivă. Însă de
fapt viața este, așa cum a fost scris și în începutul articolului, simplă.

Iar în simplitatea lor, legile Universale spun că indiferent de chestiunile


specifice asociate prezentei tale întrupări, tu ești aici pentru a
manifesta și trăi iubirea. Ai venit în acest plan pentru radia iubire la
potențial maxim. Ai venit pentru a simți din plin energia iubirii și pentru
a oferi și celorlalți din prea plinul tău.

Înțelegând asta, înțelegi de ce de multe ori eforturi colosale țin totuși


departe experiențele dorite. Fiindcă de fiecare dată este important ca
intenția să fie iubirea. Când lucrurile nu se întâmplă așa cum ai dori,
înseamnă că ego-ul, intenția aleasă, gândurile rulate conștient sau
inconștient blochează cumva experiența. Soluția este aceea de a
alege iubirea.

Iubește. Iubește-te și respectă-te în primul rând pe tine însuți. Tu ești


cea mai importantă persoană din viața ta. Iubirea se simte, trăiește și
manifestă de fiecare dată dinspre interiorul Ființei tale înspre exterior.
Și minunat și frumos este faptul că iubirea are capacitatea de a
dizolva programele gunoi din minte și de a te susține în a alege numai
intenții armonioase. Tot iubirea dezvăluie falsitatea ego-ului
permițându-i să pălească recunoscându-i non-existența. Și asta
pentru că ego-ul nu este un ceva, ci este un non-ceva. Iar ca idee
generală, a te alinia vibrației iubirii este un prim pas esențial pentru ca
lucrurile să apară ușor și rapid și în realitatea ta.

Dă-ți voie să trăiești și simți iubirea divină prin fiecare por, prin fiecare
răsuflare și prin fiecare gest. Și nu uita că detaliile specifice ale vieții
tale pot fi oricare, dar în mod fundamental tu te afli acum în acest plan
pentru a iubi. De fiecare dată când te depărtezi asta, este firesc să
bâjbâi prin întuneric. Fiindcă depărtarea de iubire poate fi considerată,
metaforic vorbind, o depărtare de lumină.

Mulțumește. Oamenii se aruncă în acest parc de distracții al trecutului


prezentului și viitorului. Iar acest parc de distracții este plin de tentații
de toate felurile. În acest fel mintea este trimisă în permanență spre
conceptul de trecut și de viitor ignorându-se recunoștința pentru
momentul ACUM.

Și asta o facem fiindcă din nou lucrurile ni se par prea simple ca să fie
adevărate. Să trăiești iubirea este simplu. Nu este necesar decât să îți
reamintești ce ești tu în mod fundamental. Să mulțumești și să fii
recunoscător este însă poate chiar mai simplu decât atât.

Tu te afli într-un anumit punct al vieții tale. Nici măcar nu îți poți
imagina câte forțe și energii Universale s-au pus de acord și au
conlucrat pentru experiența de viață prezentă. Experiență ce este
perfect aliniată în peisajul de ansamblu al Universului. Iar tu ce faci?
Treci prin viață uitând să te oprești pentru măcar o secundă și să spui
un sincer mulțumesc pentru ceea ce ești și pentru ceea experimentezi
acum.

A mulțumi și a fi recunoscător este simplu. Nu îți mai rămâne decât să


o și faci.

Iartă. Și asta pentru că nimeni niciodată nu ți-a făcut rău în mod


intenționat. Oamenii sunt scânteie de Dumnezeire, iar Dumnezeu nu
face rău.

Cine a făcut ca tu să experimentezi ceva traumatizant pe care simți că


nu îl poți ierta sunt datele, programele gunoi, structurile mentale, ego-
ul. Toate acestea nu sunt tu. Și toate acestea nu sunt nici omul din fața
ta. A ierta, presupune să reverși iubirea Sinelui Divin înspre toate
acestea date, programe gunoi și structuri ale ego-ului. Iar când iubirea
se revarsă asupra tuturor acestora, ele se evaporă rând pe rând. Asta
înseamnă să ierți.

Iar a ierta este în primul rând sănătos pentru tine. Altfel porți cu tine o
vibrație impură care te blochează în fel și chip atunci când alegi să îți
manifești rolul de ființă suverană a realității experimentate.

Fii echilibrat. Făcând lucrurile cu măsură, evitând extremele și


luându-ți drept companioni iubirea, iertarea și recunoștința, experiența
ta de viață nu are cum să fie alta decât cea pe care o alegi. Și nu are
cum să îți aducă altceva decât satisfacție și împlinire.
Există o sumedenie de tentații și invitații la dezechilibru în jur. Poate ai
auzit de un băiat pe nume Siddhartha Gautama. Noi obișnuim astăzi
să îi spunem Buddha. Iar acest om a experimentat cu toate practicile
ascetice și și-a negat trupul într-un asemenea hal încât nu mai arăta a
om. Toate aceste extreme nu i-au adus însă iluminarea. A atins
iluminarea de abia când a înțeles că a merge pe calea de mijloc prin
evitarea extremelor este soluția.

Așa că urmărește dezechilibrele prezente acum în viața ta. Nu ai


nevoie decât de sinceritate și le vei depista. Iar mai apoi alege să
mergi pe calea de mijloc adoptând o atitudine echilibrată.

***

Așadar iubește, mulțumește, iartă și fii echilibrat!

S-ar putea să vă placă și