EDUCAŢIA ŞI NOILE CERINŢE

“Educatia este pasaportul nostru pentru viitor, caci ziua de maine apartine celor
care se pregatesc pentru ea de astazi.". Aşa sună un citat celebru dat de un activit Afro
– American foarte influent, care a dezbătut cu tărie drepturile oamenilor şi în special
cele ale Afro - Americanilor. Chiar dacă această afirmaţie a fost spusă în contextual
anilor ’40 –’50, ea se poate lesne plia şi în cadrul societăţii actuale datorită
numeroaselor dispute şi dezbateri care se dau pentru a rezolva problema conflictuală a
educaţiei din zilele noastră.

Pe fondul numeroaselor schimbări care influenţează numeroase domenii ale

societăţii contemporane, putem spune că problema educaţiei este abordată în strînsă
legătură cu problematica lumii în care trăim, lume care este determinate de progrese în
special în domniul tehnologiei şi tehnicii. Mai este necesară educaţia? În ce măsură
educaţia reuşeşte azi să mai educe? Iată câteva din preocupările de azi care încearcă
să găsească rolul real a educaţiei în societate.

Datorită acestor schimbări vizibile, educaţia şi, implicit, şcoala, trebuie să

pregătească elevii pentru provocările ce urmează să îi asalteze. Există numeroase
activităţi profesionale şi căi ce deschid posibilitatea succesului, aşa că rolul educaţie nu
mai este acelşi pentru fiecare oportunitate în parte. Aşadar învăţământul trebuie să fie
reactualizat pentru toate domeniile în parte, în aşa fel încât să răspundă nevoilor
societăţii, dar să fie şi ajute tânăra generaţie să îşi formeze competenţe care pot să le
garanteye angajarea într-un anumit domeniu. Din această perspectivă, unii cercetători
vorbesc despre o soluţie mediatoare între societate şi educaţie, şi anume aceea de a
schimba cursul educaţie şi modul traditional de abordare a acesteia. În acest sens, s-au
remarcat deja tendinţe care fie implică părinţii direc în educaţie, făcându-I şi pe ei
beneficiari, fie suplimentează oferta educaţională a unor şcoli cu diverse cursuri sau
calificări, astfel încât să ajute atât tinerii cât şi societatea.

Educaţia trebuie să fie în primul rând disciplina formării şi înălţării spirituale a

omului. Pedagogia contemporană a dat o mai mare atenţie copilului ca existenţă de
sine stătătoare, cu o natură şi un caracter propriu. Cercetările noi au dotat copilul cu
toate atributele umanităţii noastre, fapt care a determinat o schimbare fundamentală în
teoria şi practica pedagogică.

Când gândim conceptul de om, gândim în mod necesar şi pe acela de copil

(copilărie). Însuşirile caracteristice şi dominante ale copilului, deşi atât de specifice, apar
ca ale unui om; el îşi joacă rolul şi trece de etapa primă a vieţii ca o făptură normală, dar
cu secretele ei ce trebuiesc atent cercetate. Copilăria este o excepţională calitate şi
binefacere a umanităţii noas­tre. Giovani Gentile afirmă că „perioada formativă“ durează
toată viaţa şi că ea face frumuseţea şi bucuria celor ce se simt mereu copii.

În interiorul acestei idei care eliberează copilul şi-l redă sieşi, ca o primă
caracteristică a naturii sale şi de mare folos pedagogiei, se poate constata o sete
continuă de a face ceva, de a fi activ pe cont propriu, de a crea în sensul spiritului său.
Abia pe acest drum deschis se poate rezolva corect şi productiv problema libertăţii
copilului în actul învăţării şi educaţiei. Şcoaa nouă a făcut un mare salt demn de a fi luat
în consideraţie. Condiţie de dezvoltare a naturii umane, libertatea nu există în stare
pură şi nelimitată; acesta este un atribut divin. Omul poate fi liber numai supus unei
discipline în funcţie de un ideal spiritual şi moral, fapt care în cazul copilului este de o
mare subtilitate. Cum anume se execută lucrurile şi prin ce mijloace scopul poate fi
atins, aceasta stă la dispoziţia măiestriei de care dispune educatorul.

Şcolii, ca principal agent educativ, îi revine rolul de a înarma tinerii cu simţ critic,
cu capacitatea de a înţelege şi răspunde adecvat diverselor provocări din partea
societăţii, de a deveni tot mai mult agenţi ai propriei formări, care să-şi organizeze, să-şi
structureze singuri cunoaşterea, să descopere singuri, având formată judecata şi
responsabilitatea viitoare. Putem considera că şcoala este o procedură de excludere
din exterior, o formă rafinată de instituţionaliyare şi de manipulare în masă. Un anumit
context cultural şi social îi determină şcolii valoarea în condiţii istorice; la limită, şcoala
este oglindă a mentalităţilor epocale şi societale, iar elevii sunt repreyentări ale unor
ideologii directoare în istoria relaţiilor inter-umane. Prin urmare şcoala trebuie
considerate nu o cauză de formare a indivizilor, ci mai curţnd un efect al socităţii.
 În concluzie, educaţia este o problemă prioritară. Toţi cei care văd limpede
evoluţia fiinţei umane, a fiinţei raţionale, a omului modern, a umanităţii, în ansamblul ei
plasează în centru educaţia. În ultimele decenii, omul modern se identifică prin prezenţa
unor noi tipuri de problem generate de viaţa contemporană: amplificarea şi
impreviziunea schimbărilor de natură economică şi sociopolitică, intensificarea
schimbărilor din sfera profesiunilor, amplificarea interdependenţelor dintre
macrosistemul social şi componentele sale. Aceste probleme care la început păreau a
sta doar în atenţia savanţilor, au început să devină probleme concrete, deschise şi
îngrijorătoare pentru toţi oamenii, probleme ce nu pot fi discutate separat, ci într-o
interconexiune.

BIBLIOGRAFIE

Marinescu Mariana, Noile educaţii în societatea cunoaşterii, Editura Pro

Universitaria, 2013, Bucureşti;

Penechi Maria Viorica, ‘’Educaţia şi problematica lumii contemporane’’, Revista

Şcoala Românească, www. ŞcoalaRomânească.ro;

‘Relevant Education: Education for today’s world’, The writers work for the
Promotion of Education in Pakistan Foundation, Inc., USAinfo@pepfoundation.org