Sunteți pe pagina 1din 18

Numeralul

NUMERALUL este partea de vorbire care exprimă un număr sau ordinea obiectelor
prin numărare.
NUMERALUL CARDINAL exprimă un număr.
Numeralele cardinale şi ordinale se pot scrie şi în cifre romane:
4- IV al patrulea- al IV- lea
5- V 50- L 100- C 600- DC
10- X 60- LX 400- CD 900- CM
40- L 90- XC 500- D 1000- M

NUMERALELE CARDINALE ŞI ORDINALE POT AVEA:

Valoare substantivală Valoare adjectivală


Apar singure, substituie un Însoţesc un substantiv,
substantiv, îndeplinesc funcţii se acordă cu el, au funcţie
sintactice ale substantivului sintactică de atribut adjectival

Numeralele pot fi însoţite de cuvintele cel, cea, cei, cele care nu trebuie confundate
cu forma scurtă a pronumelui demonstrativ. Ele sunt articole demonstrative.
Numeralele exprimă cazurile Genitiv şi Dativ cu ajutorul cuvântului celor sau cu
ajutorul prepoziţiilor ce pentru Genitiv şi la pentru Dativ.
NUMERALUL CARDINAL ŞI ORDINAL

CU VALOARE ADJECTIVALĂ
CU VALOARE SUBSTANTIVALĂ
atribut adjectival
cazul este al
substantivului Nominativ Acuzativ Dativ Genitiv
determinat subiect compl. direct compl. indirect atribut
nume predicativ compl. indirect nume
nume predicativ predicativ
NUMERALUL COLECTIV exprimă însoţirea a două sau mai multe obiecte. Poate
fi folosit cu valoare substantivală şi cuvaloare adjectivală.
FORME
Nominativ = Acuzativ Genitiv = Dativ
amândoi, amândouă amândurora
ambii, ambele ambilor
tustrei, tustrele, tuspatru ambelor
câteşitrei, câteştrele a/la tuspatru
toţi (toate) trei, patru a/la câteşitrei

NUMERALUL FRACŢIONAR exprimă ideea de parte ori fracţiune dintr-un întreg


sau dintr-un grup unitar de obiecte se numeşte fracţionar. Are gen propriu,
poate fi articulat, se declină cu substantivele.
EX. două, trei, patru………+ ime (sufix)

Numerale cardinale
Sfert, jumătate, cinci, zece………….la sută
(5%; 10%)
PRONUMELE

Pronumele este partea de vorbire care ţine locul unui substantiv într-o comunicare.
Pronumele Personal indică diferite persoane care participă la actul comunicării.
Pronumele Personal aer gen numai la persoana a III-a masculin (el, ei) şi feminin (ea,
ele).
Formele de Nominativ ala pronumelui personal sunt:

Singular Plural
Persoana I eu noi
Persoana a II-a tu voi
Persoana a III-a el,ea ei,ele
Pronumele personal în cazul Nominativ este în propoziţie subiect .

Formele de Acuzativ ale pronumelui personal sunt:

Singular Plural
accentuate neaccentuate accentuate neaccentuate
Persoana I pe mine mă, m- pe noi ne, n
Persoana a II-a pe tine te, t- pe voi vă, v
Persoana a III-a pe el, ea îl, l, o pe ei, ele îi, i, le
Pronumele personal în Acuzativ este în propoziţie complement sau atribut pronominal
.

Formele de Dativ ale pronumelui personal sunt:

Singular Plural
accentuate neaccentuate accentuate neaccentuate
Persoana I mie îmi, mi nouă ne, ni
Persoana a II-a ţie îţi, ţi vouă vă, vi
Persoana a III-a lui, ei îi, i lor le, li
Pronumele personal în cazul Dativ este în propoziţie complement .

Formele de Genitiv ale pronumeleu personal sunt:

Singular Plural
masculin feminin masculin feminin
Persoana a III-a lui ei lor lor
Pronumele personal în cazil Genitiv este în propoziţie atribut pronominal .
Fotmele de Vocativ ale pronumelui personal sunt:

Singular Plural
Persoana a III-a tu! voi!
Pronumele personal în cazul Vocativ nu are funcţie sintactică în propoziţie.

La persoana a III-a există şi alte forme de pronume personal:

Singular Plural
masculin feminin masculin feminin
Nominativ- Acuzativ dânsul dânsa dânşii dânsele
Daiv- Genitiv dânsului dânsei dânşilor dânselor
Unii vorbitori îl resimt ca având nuanţă de politeţe, situîndu-l între el şi dumnealui
( dar în limba literară nu poate fi sinonim cu aceste din urmă). În unele regiuni se
foloseşte pentru lucruri.
În limba literară pronumele dânsul înlocuieşte doar un nume de persoană.
PRONUMELE PERSONAL DE POLITEŢE sau DE REVERENŢĂ arată
respectul faţă de o persoană. El are numai persoana a II-a şi a III-a. Pronumele
personal de politeţe se diferenţiază după gen doar la persoana a III-a singular.
Formele pronumelui personal de politeţe sunt:

Persoana a II-a Singular Plural


N-Ac-V dumneata dumneavoastră
D-G dumitale dumneavoastră

Singular Plural
Persoana a III-a masculin feminin masculin feminin
N-Ac-D-G dumnealui dumneaei dumnealor dumnealor

În limbajul familiarşi regional există şi alte variate pronume personale de politeţe:


mata, mătăluţă, mătălică, tălică. Aceste pronume exprimă politeţea faţă de un inferior
respectul dintre egali şi dintre cei apropiaţi. Ele reprezintă cel mai scăzut grad de
respect.
FORMELE REVERENŢIOASE precum Domnia ta, Domnia sa, Domnia voastră,
Măria ta, Înălţimea sa Excelenţa sa, Luminăţia voastră, etc. se folosesc în limbajul
solemn, oficial şi protocolar. Formele reverenţioase exprimă cel mai înalt grad de
respect.

PRONUMELE REFLEXIV indică persoana gramaticală şi exprimă identitatea


subiectului cu un complement.
Pronumele reflexiv are forme proprii (accentuate şi neaccentuate) doar pentru
persoana a III-a şi numai pentru cazurile Dativ şi Acuzativ

accentuate sie, sieşi


D neaccentuate îşi (şi-, -şi, -şi-)
accentuate (pe) sine
Ac neaccentuate se (se-, -se, s-, -s)
Persoana I şi persoana a II-a, singular şi plural, se folosesc ca pronumele reflexiv
formr neaccentiate de Dativ şi Acuzativ ale pronumelui personal, care se recunosc
după identitatea de persoană cu subiectul propoziţiei. Pronumele reflexiv de persoana
a III-a nu are forme diferenţiate în funcţie de gen şi număr. Formele neaccentuate ala
pronumelui reflexiv au funcţie sintactică numai când pot fi dublate printr-o formă
accentuată, corespunzătoare persoanei şi cazului.
Mă îmbrac repede = Mă îmbrac (pe mine) repede; mă= complement direct
Mă gândesc la tine ≠ Mă gândesc (pe mine) la tine; mă= nu are funcţie sintactică
Forma neaccentuată a pronumelui reflexiv fără funcţie sintactică se subliniază
întotdeauna împreună cu verbul. Formele accentuate ale pronumelui reflexivau
întotdeauna funcţie sintactică.

PRONUMELE POSESIV este pronumele care exprimă idea de posesie, înlocuind


atât numele posesorului, cât şi pe cel al obiectului posedat. Când nu înlocuieşte
numele obiectului posedat, ci îi însoţeşte, acordându-se cu el în gen, număr, caz,
pronumele posesiv devine ADJECTIV PRONOMINAL POSESIV.
Pronumele posesiv este alvătuit din duuă părţi:
al meu
a ta
ai noştri
ale sale
Al, a, ai, ale sunt doar elemente formative ale pronumelui posesiv şi nu marca
gramaticală a cazului Genitiv.
Articolul posesiv indică genul şi numărul obiectelor posedate.
Forma pronominală arată persoana şi numărul posesorilor.
Ex. ,,Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi.” (G. Coşbuc)

Genul obiectelor posedate= masculin persoana posesorului=I


Numărul obiectelor posedate= plural numărul posesorilor=sg
Pronumele posesiv are formă după genul şi numărul obiectului posedat, după
persoana şi numărul posesorilor.
Posesor Un singur posesor Mai mulţi posesori
Obiect posedat I II III I II III
Un sg. masculin al meu al tău al său al al -
obiect neutru nostru vostru
posedat feminin a mea a ta a sa a a -
noastră voastră
Mai multe masculin ai mei ai ai ai ai -
obiecte tăi săi noştri voştri
posedate feminin ale ale tale ale sale ale ale -
neutru mele noastre voaetre
masculin alor alor tăi alor săi alor alor -
mei noştri voştri
Pronumele şi adjectivul pronominal posesiv nu au forme la persoana a III-a,
neindicând nici pluralul posesorului şi singularul posesorului, nici pluralul
posesorului şi pluralul posesiunii.
Cu această valoare se folosesc formele de Genitiv ale pronumelui personal de
persoana a III-a plural (al, ai, a, ale) lor.
În exprimarea populară şi în limbajul familiar, paralel cu formele al său, a sa, ai săi,
ale sale, se folosesc formele de Genitiv ale pronumelor personale: al, ai ,a, ale lui/ ei.
În analiza gramaticală aceste forme sunt considerate pronume personale, nu posesive.
Pronumele posesiv poate îndeplini funcţia sintactică de subiect, nume predicativ,
atribut şi complement.
Adjectivul pronomonal posesiv îndeplineşte funcţia sintactică de atribut adjectival.

PRONUMELE DEMONSTRATIV arată apropierea, depărtarea (în spaţiu sau în


timp), identitatea obiectului cu sine însuşi sau cu alt obiect.

Pronumele demonstrativ se declină după gen, număr şi caz. Pronumelui demonstrativ


îi lipseşte categoria gramaticală a persoanei. Pronumele demonstrativ are, pe lângă
formele din limba literară, unele variante populare şi regionale.

FORME POPULARE FORME REGIONALE


ăsta-asta aista-aiasta
ăla-ăia aistălalt-aistălaltă
ăstălalt-ăstălaltă
ălălalt-ailaltă
Cazul Gen APROPIERE DEPĂRTARE IDENTITATE
Nr. masc fem masc fem masc fem
Nominativ Sg. acesta aceasta acela aceea acelaşi aceeaşi
Acuzativ cestălalt cestălaltă celălalt cealaltă
Pl. aceştia acestea aceia acelea aceiaşi aceleaşi
ceştilalţi cestălalte ceilalţi celelalte
Genitiv Sg. acestuia acesteia aceluia aceleia aceluiaşi aceleaşi
Dativ cestuilalt cesteilalte celuilalt celeilalte
Pl. acestora acestora acelora acelora aceloraş aceloraşi
cestorlalţi cestorlalte celorlalţi celorlalte i

Adjectivul pronominal demonstrativ se acordă în gen număr şi caz cu substantivul


determinat. El îndeplineşte funcţia sintactică de atribut adjectival.
Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ au şi forme simplificate:cel, cea,
cei, cele.
ADJECTIVUL

1. Definiţie
Adjectivul este partea de vorbire care arată însuşirile obiectelor.
2. Felurile adjectivelor
a) Variabil dacă are o formă pentru singular şi alta pentru plural.
b) Invariabil dacă are o singură formă la singular şi plural.
3. Locul adjectivului : înaintea sau după substantiv.
Ex. Frumoasa fată
Fată frumoasă
Observaţie: Când în faţa substantivului, adjectivul poate lua de la acesta articolul
hotărât.
Ex. Fată frumoasă
Frumoasă fată
Altă observaţie : Adjectivul se poate lega de substantiv prin cuvintele:
cel, celui, cei, celor;
cea, celei, cele, celor;
Aceste cuvinte se numesc articole demonstrative ( adjectivale).
Ce-l
Ce-i ?!
Ce-a
Ce-le
Fata cea frumoasă
Ştefan cel mare
Copilului cel frumos

4. Adjectivul nu are gen, număr şi caz. El le ia de la substantivul la care se referă. În


gramatică vorbim de acord gramatical. Deci reţinem aceasta:
Adjectivul se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul determinat.
Ex.: Fetiţa harnică învaţă zilnic.

5. Funcţia sintactică a adejectivului:


a) Atribut adjectival, când stă pe lângă substantiv.
Ex.: Fetiţa frumoasă învaţă.
b) Nume predicativ pe lângă verbul a fi
Ex.: Fetiţa este frumoasă.

6. Formare unor adjective prin derivare:


aurie < aur + suf. –ie

7. Funcţie stilistică: epitet ( o înşiruire deosebită la un moment dat).


Ex.: Eu am un izvor harnic.

Adjectivul cu sens obişnuit nu este epitet, dar când adaugă ceva la înţeles el este
epitet.
Ex.: Iarba verde, inima verde;
4 forme- 2 terminaţii
3 forme-2 terminaţii
2 forme- 1 terminaţie
ATRIBUTUL ADJECTIVAL
Singular Plural
Cazul masculin feminin masculin feminin
neutru neutru
Nominativ- Acuzativ cel cea cei cele
Genitiv-Dativ celui celei celor

În folosirea articolului adjectival trebuie să ţinem seama de acordul lui în gen, număr
şi caz cu substantivul.
Gradela de comparaţie
Există trei grade de comparaţie: pozitiv, comparativ şi superlativ.
Gradul pozitiv exprimă însuşirea, fără a o raporta la alt obiect sau la acelaşi obiect, în
împrejurări diferite: cumsecade, frumos, bun.
Gradul comparativ exprimă însuşirea într-un grad mai mare, egal sau mai mic, faţă de
cea a altui obiect, ori a aceluiaşi obiect, în înprejurări diferite.
-Comparativ de superioritat: adverbul mai + adjectivul- mai cumsecade, mai frumos,
mai bun, mai înalt
-Comparativ de egalitate: grupurile de cuvinte la fel de, tot aşa de, tot atât de,
deopotrivă de + adjectivul-la fel de frumos, deopotrivă de înalt
Uneori construcţia la fel de sau sinonimele ei pot lipsi, comparativul de egalitate
realizându-se prin intermediul unei comparaţii: cumsecade ca tine, frumos ca soarele,
bun ca pâinea caldă, înalt cât o prăjină. În această situaţie, este obligatorie folosirea
cuvintelor ca sau cât.
-Comparativul de inferioritate: adverbele mai, puţin + adjectivul- mai puţin
cumsecade, mai puţin frumos, mai puţin bun, mai puţin înalt.
Gradul superlativ exprimă gradul cel mai înalt al calităţii.
-Superlativ relativ de superioritate: articol adjectival + adverbul mai + adjectivul- cel
mai cumsecade, cea mai frumoasă, cei mai buni.
-Superlativ relativ de inferioritate: articol demonstrativ + adverbul mai puţin +
adjectivul- cel mai frumos, cea mai puţin înaltă.
-superlativ absolut: unul duntre adverbele foarte, tare, prea + adjectivul- foarte
cumsecade, tare frumos, prea bun, foarte înalt.
Grupurile de cuvinte extraordinar de, grozav de, minunat de, neînchipuit de, din cale
afară de + adjectivul- extraordinar de frumos.
Superlativil absolut se exprimă şi prin alte mijloace expresive: deştept foc, frumos
nevoie mare, o pădure mare, mare, obiceiuri străvechi, persoane ultrasensibile, lucruri
arhicunoscute, bunătate de om.

Nu au grade de comparaţie:
-adjectivele care, prin sensul lor, exclud comparaţia: unic, viu, perfect, principal,
secundar, complet, întreg, egal, oral, etern, asemenea, general, pătrat, oval,
strămoşesc.
-adjectivele care reprezintă împrumuturi din limba latină şi care au sens sau formă de
comparativ ori superlativ: superior, inferior, posterior, major, minor, maxim, minim,
interior, exterior, ulterior, ulterior, axcelent, admirabil, splendid etc.
Adjectivele îşi pot schimba clasa gramaticală devenind substantive (substantivizare)
sau adverbe (adverbializare).
PREDICATUL NOMINAL

Ex. Tata este inginer.


v.c n.p
PREDICATUL NOMINAL este format dintr-un verb copulativ (a fi) şi un nume
predicativ (inginer).
Numele predicativ se exprimă prin:
1. Substantiv (ex. Andrei este doctor.)
2. Adjectiv (ex. Mărul este roşu.)
3. Adverb (ex. Afară este frumos.)
4. Pronume (ex. Colegul este el.)
5. Numeral (ex. Elevii sunt cinci.)
6. Verb la modurile:
- Infinitiv (ex. Plăcerea este de a citi.)
- Supin (ex. Cartea este de citit.)
7. Interjecţie (ex. Afară este bârr.)

Verbele predicative formează singure predicatul, iar cele nepredicative sau


nepersonale nu formează singure predicatul. Verbe nepersonale pot fi verbele
auxiliare sau verbele copulative.
I VREBELE AUXILIARE ajută la formarea unor timpuri şi moduri compuse:
- a fi: indicativ- viitor anterior; conjunctiv- perfect; condiţional optativ- perfect;
- a avea: indicativ- perfect compus; condiţional optativ- prezent; indicativ- viitor
popular
- a vrea (a voi): indicativ- viitor
II VERBELE COPULATIVE
- a fi (când nu are sensul de a se afla, a se găsi, a exista)
- a deveni (este întotdeauna copulativ)
- a ieşi (când are sensul de a deveni)
- a se face (când are sensul de a deveni)
- a ajunge (când are sensul de a deveni)
- a rămâne
- a însemna
- a (se) părea
- a reprezenta
- a se numi
- a se chema
Modurile nepersonale (nepredicative)

MODUL INFINITIV
Indicativul este verbul care arată numele acţiunii. Infinitivul se formează cu ajutorul
prepoziţiei a + forma verbului
Conjugările:
I -A- ex. a învăţa
II -EA- ex. a vedea
III -E- ex. a merge
IV -Î;I- ex. a coborî; a veni
Funcţiile sintactice:
- Subiect
- Complement direct
- Complement indirect
- Atribut verbal
- Nume predicativ
- Complement circumstanţial de mod

MODUL GERUNZIU
Verbul la gerunziu se leagă de pronume la persoane neaccentuate şi cu ajutorul
cratimei şi a vocalei de legătură.
Funcţii sintactice:
- Complement direct
- Complement indirect
- Complement circumstanţial de mod
- Complement circumstanţial de timp
- Complement circumstanţial de loc
- Atribut verbal
- Atribut adjectival

MODUL PARTICIPIU
Participiul exprimă acţiunea săvârşită în trecut. Terminaţii: -t (ex. tăiat); -s (ex. spus).
Cu ajutorul participiului se formează: indicativ- perfect compus; conjunctiv- perfect;
condiţional-optativ- perfect; infinitiv- perfect; indicativ- viitor anterior.
Funcţii sintactice
- Atribut adjectival
- Nume predicativ
- Complement circumstanţial de mod
Când determină un verb, participiul este folosit cu valoare adverbială. În această
situaţie, este invariabil şi nu cunoaşte categoria gramaticală a cazului. Participiul este
folosit în formarea timpurilor compuse.
MODUL SUPIN
Verbul la modul supin exprimă o acţiune care arată scopul, aparenţa şi se formează
din prepoziţiile: de, la, pentru, din, spre, de la + verbul la participiu.
Funcţii sintactice
- Subiect
- Nume predicativ
- Atribut verbal
- Complement direct
- Complement indirect
- Complement circumstanţial de timp
SUBIECTUL

Ex. Dan este muzician. Subiect exprimat


Ex. Cântă la pian. Subiect neexprimat
Subiectul exprimat se exprimă prin:
1. Substantiv sau substitut al său (pronume; numeral)
2. Verb: - mod infinitiv
- mod supin
Subiectul neexprimat
Ex. Alin învaţă bine/ şi citeşte mult subiect subînţeles (pers. a III-a sg. şi pl)
Mergem în parc (noi) subiect inclus (pers. I şi a II-a sg. şi pl)
Subiectul nedeterminat
Ex. Ninge mult. Plouă încet. Propeziţii fără subiect

Topica subiectului
Ex. Andrei se plimbă prin parc.
Prin parc se plimbă Andrei.
Topica normală a subiectului este cea din prima propoziţie şi anume SUBIECT +
PREDICAT.

Acordul predicatului cu subiectul


Predicatul verbal se acordă cu subiectul în persoană şi număr, iar dacă subiectul e
multiplu se acordă la numărul plural. Chiar dacă subiectul multiplu apare după
predicat, acordul se face tot la plural. Când subiectul este exprimat printr-un
substantiv colectiv, acordul cu predicatul se face la numărul singular. În caz contrar se
produce un dezacord numitACORD PRIN ATRACŢIE.
Atributul

Ex. Fata harnică a plecat la muncă.


atribut
Întrebările atributului sunt: care?, ce fel de?, al (a, ai, ale) cui?, cât (câtă, câţi, câte?).
Atribubutul este de mai multe feluri: substantival, adjectival, verbal, adverbial,
pronominal, interjecţional.
I Atributul substantival
1 Atribut substantival genitival (caz Genitiv, fără prepoziţie)
2 Atribut substantival prepoziţional: în Acuzativ, Dativ şi Genitiv (cu prepoziţie)
3 Atribut substantival apoziţional (cu apoziţie)
Ex. Colegul meu, Alin, a plecat.
apoziţie simplă
Alin, colegul meu, a plecat.
Apoziţie dezvoltată
II Atribut adjectival
Se exprimă prin:
- Adjectiv propriu zis
- Numeral
- Adjectiv pronominal
- Verb la participiu
- Verb la gerunziu (acordat)
III Atribut verbal
Se exprimă prin:
- verb la infinitiv
- verb la supin
- verb la gerunziu (neacordat)
IV Atribut adverbial
Se exprimă prin adverb.
V Atribut pronominal
1 Atribut pronominal genitival (fără prepoziţie)
2 Atribut pronominal prepoziţional: în Acuzativ, Dativ şi Genitiv (cu prepoziţie)
3 Atribut pronominal în Dativ (se formează cu pronumele reflexive neaccentuate)
VI Atribut interjecţional
Se formează prin interjecţie.
Complementul

Complementele necircumstanţiale sunt de două feluri: DIRECT şi INDIRECT.

Complementul Direct
Se exprimă prin:
1 Substantiv
2 Substitute ale substantivului (pronume; numeral)
3 Interjecţie
4 Verb la infinitiv
Întrebări: pe cine?, ce?

Complementul indirect
Se exprimă prin:
1 Substantiv
2 Substitut al substantivului (pronume; numeral)
3 verb la infinitiv
Întrebări: despre ce?, asupra cui?, datorită cui?, la ce?

Complementele circumstanţiale sunt: de timp, de mod, de loc.

Complement circumstanţial de timp


Se exprimă prin:
1 Substantiv
2 Substitut al substantivului (pronume; numeral)
3 Adverb de timp
4 Verb la supin
5 Verb la gerunziu
6 Verb la infinitiv
Întrebări: când?, cât timp?, de când?, până când?

Complement circumstanţial de mod


Se exprimă prin
1 Substantiv
2 Substitut al substantivului (pronume; numeral)
3 Adverb de mod
4 Verb la gerunziu
5 interjecţie
Întrebări: cum?, în ce fel?, în ce mod?
Complement circumstanţial de loc
Se exprimă prin:
1 Substantiv
2 Substitut al substantivului (pronume; numeral)
3 Adverb de loc
4 Verb la supin
Întrebări: unde?, de unde?, până unde?, încotro?, pe unde?
BALADA este o operă populară, neavând un autor precis. Ea se întâlneşte
în limbajul popupar, faptele sunt ieşite din comun, realul se îmbină cu ficţiunea.
Acţiunea baladei se petrece în trecutul îndepărtat, ea fiind simplă. Se întâlnesc toate
modurile de expunere. Personajele operei sunt puţine. Apare o situaţie conflictuală.

FABULA este o operă epică în versuri (uneori şi în proză) în care


personajele sunt animale, plante, obiecte; are o acţiune simplă şi de scurtă durată, din
care în final se desprinde o învăţătură.

NUVELA este o operă epică în proză cu personaje mai multe decât în


schiţă şi mai puţine decât într-un roman, cu acţiune mai dezvoltată decât într-o schiţă
şi mai sumară decât într-un roman; acţiunea nuvelei se desfăşoară în jurul unui fapt,
evenimentele sunt prezentate într-un mod gradat, progresiv; apare o situaţie
conflictuală.

DOINA este o creaţie lirică populară, care exprimă sentimentele de


dragoste, de dor, de jale ale omului din popor. Poate fi: doină de jale, de dor, de
dragoste, de haiducie, de cătănie. Doina poate avea: caracter anonim caracter oral,
caracter colectiv, caracter sincretic. Ea redă strânsa legătură dintre omul din popor şi
natura în care îşi are rădăcinile.

Plan de demonstraţie

Introducere: Date despre autor


Opere reprezentarive
Cuprins: Definiţia
Exemplificări din operă
Moduri de expunere
Caracterizarea unui personaj
Închieiere: Concluzia
Părerea personală

Momentele subiectului

I Expoziţiunea= prezentarea locului, timpului şi a unor personaje


II Intriga= o întâmplare, un pretext care declanşează acţiunea
III Desfăşurarea acţiunii= faptele, întâmplările rezultate în urma intrigii
IV Punctul culminant= momentul de maximă tensiune
V Deznodământ= finalul