Sunteți pe pagina 1din 13

Tema 1. Introducere în etica profesională.

1. Etimologie, definiţii şi delimitări conceptuale


Etica profesională este un domeniu independent al ştiinţei despre etică şi studiază bazele moralei
profesionale, adică specificul activităţii morale a profesionistului şi relaţiile sale morale în mediul profesional.
Din punct de vedere etimologic, "etica" provine de la cuvintul grecesc "ETHICOS", cu sensul "din sau
pentru morală". Deci, pentru început, putem considera etica ca fiind ştiinţa ethosului, adică a moralei.
Utilizarea diferitor temeni – „etica” (grecesc) şi „morala” (latin) nu este întâmplătoare. În istoria filozofiei au
fost întreprinse un şir de tentative de a scoate la iveală distincţiile dintre noţiunile de etică, morală şi moralitate
deoarece în accepţia iniţială acești termeni erau utilizaţi ca sinonime.
Etica desemnează acea parte a filosofiei care studiază fundamentele moralei, ca pe una dintre cele mai
importante laturi ale existenţei umane şi sociale, iar morala este socotită: totalitatea mijloacelor pe care le
folosim pentru ca să trăim într-un mod omenesc, pentru a ne integra în societate.
Morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate în
principii, norme, reguli determinate istoric şi social, care reglementează comportamentul şi raporturile
indivizilor între ei, precum şi dintre aceştia şi societate. Aceasta este ansamblul normelor de convieţuire, de
comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege,
ci de opinia publică.
Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanţe diferite: etica este teoria şi ştiinţa
moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al eticii. În politică, administraţie publică, afaceri,
mass-media, educaţie, medicină ş. a, termenul preferat este cel de etică. Unii autori consideră că termenul
morală este legat de viaţa privată. Respectăm morala în viaţa privată şi etica în viaţa publică (politică, civică,
profesională etc.). În literatură, de regulă, se consideră că aspectele etice sunt oglindite în relaţiile sociale, iar
cele morale – în evaluarea internă (lăuntrică) a personalităţii. Dar în ambele cazuri este vorba despre bine şi
rău, corect şi incorect, adevărat şi greşit.
De asemenea, pe lîngă conceptele de etică, morală și moralitate, în cadrul cursului de etică profesională se va
opera cu mai multe concepte așa ca deontologie, etica afacerilor sau etichetă, între care se impune să facem
distincție.
În cele mai multe surse bibliografice deontologia este o noțiune sinonimă cu etica profesională,
având ca obiect de studiu datoriile, obligaţiile morale ale profesionistului, cu toate aceste unii specialiști sunt
de părere că deontologia reprezintă un ansamblu de reguli comportamentale după care se ghidează o
organizație, o instituție, o profesie sau o parte a acesteia, avînd o arie de acțiune mult mai îngustă.
Etica afacerilor poate fi considerată un domeniu de studiu aplicativ al eticii, cu privire la determinarea
principiilor morale şi a codurilor de conduită ce reglementează relaţiile interumane din cadrul organizaţiilor şi
guvernează deciziile oamenilor de afaceri sau ale managerilor. Etica în afaceri vizează, printre altele, atitudinea,
conduita corectă şi onestă a unei firme faţă de angajaţi, clienţi, comunitatea în care acţionează, investitori,
acţionari, etc. Dimensiunea etică a unei afaceri poate viza tendinţele oricărei firme şi a angajaţilor săi, de a
respecta cu stricteţe legile, actele normative referitoare la: calitatea produsului; siguranţa muncii; practici
corecte de marketing; practici corecte de vânzări; modul în care se utilizează informaţia confidenţială;
implicarea în problemele comunităţii în care operează firma etc.
Eticheta (bunele maniere) reprezintă o ordine determinată, o totalitate de reguli, ce reglementează
manifestările externe ale relaţiilor umane. Eticheta nu se referă nemijlocit la metodele morale de regulare a
comportamentului. Ea reglementează formele de comportare externe, impunând omului un anumit model de
conduită.

2. Profesia și profesionalismul.
Societatea modernă este alcătuită dintr-o multitudine de societăţi profesionale. Orice persoană care
îmbrăţişează o carieră îşi doreşte să fie recunoscută ca profesionistă a domeniului. O profesie este o ocupaţie
pe care o au mai multe persoane organizate voluntar să îşi câştige existenţa prin slujirea directă a unui anumit
ideal, într-un mod moral permisibil, dincolo de ceea ce le cere nemijlocit legea, piaţa şi morala comună. Din
această definiție reiese că hoţia sau prostituţia sunt ocupaţii, dar nu profesii. Se pot câştiga bani dintr-o ocupaţie, dar
aceasta nu înseamnă că orice ocupaţie din care câştigăm bani este o profesie.
Orice profesie este o relaţie între profesionist şi client. Profesioniştilor li se cere să facă ceea ce este normal şi
plătit ca atare de către client (direct sau indirect), adică să-şi facă datoria. Împlinirea profesională este cotată ca o
componentă importantă a împlinirii şi dezvoltării personale. Împlinirea profesională trece drept una din condiţiile
prin care o persoană poate să devină fericită sau cel puţin utilă, să simtă că are o viaţă cu sens şi să-i crească stima de
sine. Profesioniştii îşi urmăresc deopotrivă succesul financiar propriu şi competenţa. Uneori aceste două valori
devin conflictuale. Dacă succesul se poate măsura în bani, uneori o corectă practicare a profesiei poate să fie
în detrimentul succesului. În cadrul fiecărei profesii există probleme specifice de morală, dar etica
profesională are importanţă, în primul rând, pentru profesiile, obiectul cărora este omul.
Profesionalismul este socotit o ideologie relevantă pentru cei care lucrează în acelaşi domeniu. A exercita rolul de a
coagula cerinţele comune ale unei profesii, întăreşte identitatea şi creşte stima de sine a membrilor unui grup
profesional.
Profesionalismul este caracterizat prin:
1) Expertiză în exercitarea unei profesii.
2) Credinţa în autonomia deciziilor profesionale şi a exercitării profesiei.
3) Identificarea cu profesia şi cu cei din acelaşi domeniu.
4) Dedicaţia pentru o lungă parte a vieţii faţă de profesia aleasă.
5) Obligaţia morală de a lucra în serviciul clientului, evitând implicarea emoţională excesivă, arbitrarul şi
tratamentul preferenţial nejustificat prin politicile domeniului.
6) Credinţa în capacitatea de autoreglare şi menţinerea colegială a standardelor profesionale.
3. Repere pentru un cod de deontologie profesională
Profesiilor le sunt necesare coduri etice. Pentru ca aceste coduri să aibă autoritate morală, ele trebuie să aibă
consimţământul tacit sau explicit al fiecărui membru. Uneori acest consimţământ este cerut la intrarea într-o
profesie şi în lipsa lui persoana nu este acceptată sau, dacă îi încalcă principiile cadru, este exclus. Codul de etică
poate fi definit prin mai multe moduri:
1. un ansamblu de prescripţii de conduită pentru diverse aspecte ale valorii morale socio-profesionale; 2. o
declaraţie formală care constituie un ghid etic pentru modul în care oamenii dintr-o organizaţie trebuie să
acţioneze şi să ia decizii; 3. un ghid al practicilor de afaceri care direcţionează comportamentele individuale
şi de grup; 4. un document formal care statuează normele şi credinţele, reflectă valorile obiective şi
principiile promovate de o firmă, reflectând gradul de cultură al firmei.
Exemple de documente cu rol de reglementare: Codul lui Hammurabi, Codul lui Manuc, Decalogul sau cele
10 porunci din Vechiul testament, Jurământul lui Hipocrat etc. Majoritatea codurilor etice identifică
comportamentele aşteptate în cadrul relaţiilor sociale, recomandă evitarea acţiunilor improprii şi ilegale în
munca desfăşurată şi recomandă relaţii bune cu clienţii. Un cod etic formulează idealuri, valori şi principii
după care este guvernată o organizaţie. Dincolo de aceste elemente, codurile etice abordează probleme cum ar
fi conflictele de interese, concurenţii, caracterul privat al informaţiilor, oferirea cadourilor, etc.
Managerul unei organizaţii persoana care poate formula politica etică a organizaţiei. Această politică etică depinde de
filosofia personală a managerului, de cariera şi formaţia sa profesională. De obicei, elaborarea codurilor se face de
obicei în echipă. Obiectivele organizaţiei sunt stabilite de către conducere. Tot conducerea numeşte, de obicei, un
colectiv de lucru. Acest colectiv pune în comun valorile împărtăşite de membri, informaţii despre coduri similare cu
obiective similare. Normele, credinţele sunt în general propuse, discutate şi definite de manageri şi un colectiv
de lucru, iar apoi publicate şi distribuite angajaţilor, ţinându-se cont de nevoile şi specificul organizaţiei.
Modul în care codul etic este transpus în practică rămîne, până la urmă, la latitudinea managerilor şi a
subordonaţilor. Codul etic rămâne valabil dacă toţi membrii organizaţiei îl respectă; când managerul nu acordă
importanţă acestuia, cu siguranţă nici angajaţii nu vor urma prevederile sale.
De obicei, difuzarea codurilor etice are loc în mai multe moduri: mese rotunde de sensibilizare, anunţarea codului în
preliminariile concursului de angajare, anexarea codului la contractul de muncă şi semnarea unei adeziuni.
Avantajele elaborării codurilor de etică:
 formulează experienţa matură a unei profesiuni;
 încearcă să echilibreze interesul colectiv cu cel personal;
 pot oferi un ghid pentru persoanele tinere care intră în profesiune;
 pot constitui bazele unei acţiuni disciplinare împotriva abaterilor;
 poate fi un mijloc de aliniere la normele profesiunii, a celor ce se abat de la ele;
 ajută la dezvoltarea eficientă a problemelor de discriminare, a dilemelor etice în general;
 este un mijloc de încurajare a practicilor etice în organizaţii;
 creşte loialitatea şi implicarea conducerii şi a salariaţilor;
 are loc îmbunătăţirea selecţiei, formării, promovării personalului, etc;
 sporeşte încrederea şi cooperarea în echipă: iniţiativele personale se îndreaptă către interesul general;
 deciziile adoptate vizează dreptatea, eficienţa şi nediscriminarea, etc.
Conţinutul unui cod de conduită etică al unei companii. Toate codurilor de etică şi regulamentele de ordine
interioară ale companiilor conţin elemente din prevederile de mai jos. Lista prevederilor nu este completă, şi
nici titlurile categoriilor nu sunt definitive sau singulare. Companiile au tendinţa să-şi eticheteze şi să-şi
clasifice prevederile codului de etică în multe metode diferite, în funcţie de caracteristicile unice ale acestora,
de scopurile lor şi interese specifice. În mod asemănător, conţinutul codului poate varia semnificativ de la o
companie la alta, în funcţie de ramura în care acestea activează, de regulamente/cerinţe şi de scopurile codului.
Tipuri de conţinuturi (prevederi) ale unui cod etic:
1. Practici la angajare: hărţuire la locul de muncă, oportunităţi egale, diversitate, tratament egal al
angajaţilor, echilibrul muncă-familie, nediscriminare, droguri ilegale şi alcool, utilizarea proprietăţii
organizaţiei.
2. Informaţii despre angajat, client şi vânzător: realizarea înregistrărilor în companie şi menţinerea
informaţiilor, respectarea intimităţii şi confidenţialităţii, divulgarea de informaţii.
3. Informaţii publice/comunicare: publicitate şi marketing, transparenţa informaţiilor.
4. Conflictele de interese: cadouri şi gratuităţi, activitate politică, angajarea la alţi agenţi, relațiile dintre și
membrii familiei angajatului.
5. Relaţia cu vânzătorii: aprovizionare și negocierea contractelor.
6. Probleme legate de mediu: protejarea mediului înconjurător, sănătatea şi siguranţa angajaţilor.
7. Practici etice manageriale: precizia înregistrărilor contabile, utilizarea corectă a bunurilor companiei,
protejarea informaţiilor aflate în proprietate.
8. Practici la angajare: exercitarea corectă a autorităţii, activităţile de voluntariat ale angajaţilor.
Cu toate că interesul pentru codurile de etică este în creştere, trebuie să reamintim că, acestea au şi unele
limite: ele nu pot acoperi toate situaţiile şi nu pot garanta o conduită universal etică. Valoarea oricărui cod
formal de etică constă în calitatea şi trăsăturile esenţiale ale resurselor umane din cadrul organizaţiei: manageri
şi angajaţi.
4. Rolul şi funcţiile eticii profesionale în societate
Scopul demersurilor etice îl reprezintă moralitatea. Misiunea eticii este nu numai de a expune aspectele
teoretice ale moralei, ci şi de a constitui un ghid practic, real, în îndrumarea şi ameliorarea vieţii morale a societăţii.
Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care le sunt
motivaţiile morale în acţiunile lor. Unii consideră că etica, ca ştiinţă, nu are utilitate deoarece aceasta are un caracter
normativ vizând conduita oamenilor, neputându-i influenţa, în mod real la un comportament real. Etica nu-l face pe
om mai bun, îl poate ajuta, cu siguranţă, să se ferească de răul pe care îl poate face altora sau sieşi. În general, etica
urmăreşte a găsi adevărul, a stabili izvoarele moralei, a expune faptele morale, a analiza simţul etic şi conştiinţa
morală, a contura idealul moral, a separa binele de rău, etc. Ca să concluzionăm, rolul eticii este să ajute oamenii
să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care sunt motivaţiile morale în acţiunile pe care le
întreprind. Etica profesională reprezintă o tentativă de a îmbunătăţi pregătirea specialiştilor, din punctul de
vedere al eticii. Unul din scopurile eticii îl constituie creşterea nivelului moral al pregătirii profesionale, care
constă nu în acumularea unui anumit bagaj de cunoştinţe, ci în orientarea personalităţii specialistului spre
valori şi virtuţi, spre fapte bune. Se cunoaşte că, dacă în perioada de până la 1990 era important să fii un bun
specialist, astăzi, când concurenţa pe piaţa muncii este destul de impunătoare, pentru un specialist nu este
suficient doar de a fi bine pregătit, dar se cere şi un comportament etic corespunzător. Astăzi suntem în situaţia
când un angajator tinde să angajeze un specialist mai puţin pregătit (contribuind la pregătirea specialistului
prin practică), dar cu un bun comportament etic (demn de încredere, cinstit etc:.). Falimentul unei organizaţii
în urma falsificărilor, furturilor etc. presupune şi falimentul etic al personalului. Aceste probleme impun
necesitatea formării/dezvoltării unei anumite competenţe, a competenţei deontologice. Pe lângă faptul că un
bun specialist trebuie să ştie să se prezinte, să convingă că este bine pregătit, el trebuie să-şi poată promova
atât produsul său, cât şi pe sine.
Tema: 2. Etica in institutiile financiar- bancare
1. Concepte teoretice si niveluri de aplicare ale eticii in afaceri
Un timp indelungat, conceptul de afacere avea o conotatie negativa fiind asimilat speculatiei, inselaciunii
in dauna interesului public si privat si astazi afacerile sunt deseori percepute ca un mediu mai putin nobil si
lipsit de scrupule. Asa viciu clasic cum este lacomia deseori este considerat ca motivatie pt a intra in lumea
afacerilor. Inafara de aceste argumente se considera ca mediul de afaceri nu poate fi asociat moralei datorita
urmatoarelor mituri create despre lumea afacerilor:
Mitul profitului: aceasta este prejudecata cea mai frecventa potrivit careia cei care intra in afaceri o fac
doar in goana pt profit. Toti lucreaza pt salariu, deci ca si omul de afaceri care urmareste profitul orice profesie
presupune si un interes financiar, oricit de nobile s-ar parea motivatiile de a exercita profesia. Afacerile chiar
daca urmaresc profitul, ofera bunuri si servicii, angajeaza forta de munca, totodata profitul adesea este
redistribuit si reinvestit pt ca recompenseaza angajatii, managerii, investitorii etc. In mediul de afaceri inafara
de profit deasemenea avem de aface si cu alte valori: statutul de invingator, succesul, utilitatea, afirmarea.
Mitul darwinismului: din exterior toata lumea afacerilor pare o jungla, o lume in care ciinii se maninca
intre ei. Despre oamenii de afaceiri deseori se vorbeste ca scopul scuza mijloacele si ca pot calca peste
cadavre, in acelasi timp insa este firesc ca afacerile nu sunt posibile fara cooperare, incredere reciproca,
parteneriat si jocul cinstit, desigur ca pt piata libera competitia este citala, dar trebuie sa aiba neaparat aspecte
de jungla sub forma unui razboi pt profit.
Mitul atomismul individualist: conform acestui mit economia reprezinta o serie de relatii dintre indivizi
care sunt izolati, numiti atomi singulari. Intr-o astfel de perspectiva este ignorata diminsiunea comunitatii mai
ales in cadrul procesului actual de globalizare care implica un amestec de culturi si transferuri de valori.
Astfel afacerile daca sunt organizate corect sunt departe de a fi un termen cu intelesuri imorale, orice # are
o anumita responsabilitate pe plan economic si social, in ceea ce priveste responsabilitatea afecerii cunoastem
2 abordari:
Abordarea clasica presupune ca firmele urmaresc scopul profitului iar orice bun social diminueaza acest
profit, astfel costul bunului social in ultima instanta este suportat fie de salariati prin reducerea fondului de
salarizare, fie de actionari prin reducerea fondului de dividende sau de clienti prin cresterea preturilor, astfel #
nu trebuie sa adopte responsabilitatea sociala deoarece aceasta submineaza mecanismele pietii.
Abordarea socio-economica presupuen ca maximizarea profitului este a 2 prioritate a firmei, prima fiind
asigurarea supaavietuirii pe un termen indelungat, deci firma trebuie sa accepte si unele obligatii sociale asa
cum sunt nepoluarea, nedescriminarea, produse si servicii sigure etc. Totodata firmele nu sunt institutii
economice pure, dar se implica si in politica, in sport, sprijina autoritatile nationale sau locale etc.
In general se cunosc 3 niveluri de aplicare a eticii in afacere:
Nivelul microeconomic: acesta se stabileste in relatia dintre diferiti agenti in baza principiului
corectitudinii schimbului, cistigului cinstit, tratamentului corect fata de parteneri, clienti, angajati.
Nivelul Macroeconomic: se refera la diferite reguli institutionale sau sociale ale comertului la nivelul
economiei unei tari, sunt analizate asa aspecte ca concurenta loiala,piata libera, implicarea statului in
economie, protejarea proprietatii private etc.
Nivelul Coroporatiilor: se refera la responsabilitatea sociala si internationala a corporatiilor in contextul
globalizarii afacerilor.
2. Rolul eticii in institutiile financiar- bancare
Finansist-specialist in domeniul economiei care se ocupa de gestionarea corecta a fondurilor financiare,in
baza criteriului eficientii, adica constituirea acestor fonduri cu un efort financiar minim si utilizarea fondului
cu un efect financiar cit mai mare. In cazul unei institutii financiar-bancare etica este deosebit de importanta
deoarece aceasta este asociata cu increderea.
Increderea insemnind miscarea riscului asumat. P-u o institutie financiar-bancara etica este ceruta prin
lege p-u crearea si mentinerea unei reputatii intrucit o institutie de incredere atrage mai usor clienti, partineri,
investitori. Datorita faptului ca institutia financiara gestioniaza banii straini, orice incalcare a principiilor eticii
este imediat taxata de mass-media. P-u intelegerea clara a rolului eticii in afaceri este deosebit de importata
atitudinea conducerii superioara a institutii financiar-bancara din care sa reeasa respectarea eticii, atit prin
actiunele proprii ale actionarilor cit si prin politicile adoptate de institutie prin deciziile luate sau modul de
aplicare a sanctiunilor disciplinare.
3. Principii practice ale eticii în domeniul financiar-bancar
Principiile etice se referă la conduita curentă, la obiceiurile şi atitudinile oamenilor cu privire la conceptele
generale de bine şi rău, de adevăr şi minciună, de echitate şi discriminare, libertate şi constrângere etc. Exemple
de principii practice ale eticii în domeniul financiar-bancar care trebuie respectate de personal dar și de instituție
sunt: respectarea confidenţialităţii informaţiilor, dar și transparența în acțiuni, decizii și rezultate; integritatea
morală și credibilitatea lucrătorilor financiar-bancari și ale conducerii; respect faţă de regulile de drept; loialitate şi
bună credinţă; sensibilitatea faţă de conflictele de interese; fiabilitatea și responsabilitatea personalului, dar si a
instituției în întregime; consecvența și corectitudinea; respectarea drepturilor, libertăţilor celorlalţi; respectarea
fiinţei umane etc.
Cea mai mare contributie pe care o instituție financiar-bancară o poate aduce societății este conducerea unei
afaceri de succes într-un mod responsabil – prin oferirea de produse și servicii de calitate clienților, prin asigurarea
de locuri de muncă angajaților, prin garantarea cîștigurilor acționarilor într-un mediu etic. În acest sens principiile
de bază ale eticii în afaceri care trebuie respectate de instituțiile financiar-bancare sînt:
a) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de clienţi. Instiruția financiar-bancară asigura clienților
produse și servicii de calitate, care prezintă siguranță și se adresează nevoilor specifice consumatorilor, menținînd în
același timp înalte standarde de conduita profesională. Instituția financiar-bancară creează și dorește să mențină
relații pe termen lung și reciproc avantajoase cu toți angajatii și cu clientii, dezvoltă și promovează un climat de
încredere, corectitudine, transparentă, inovare și exactitate.
Angajatii instiruției financiar-bancare trebuie sa adopte o conduita politicoasa față de toți clientii bancii.
Angajatii vor utiliza formule politicoase de salut si adresare, iar pe parcursul comunicării cu clienții. Atitudinea lor
trebuie sa fie caracterizată de bun simț, răbdare și respect. Este strict interzisă ridicarea tonului, folosirea unui limbaj
sau a unor gesturi neadecvate.
Instiruția financiar-bancară se conformeaza prevederilor legale, urmărind stabilirea de relații numai cu clienți
de încredere, care derulează afaceri legale și ale căror surse de venituri, provin din activitati legitime. Instiruția
financiar-bancară acționează pentru a impiedica utilizarea serviciilor/produselor sale în scopuri legate de spălarea
banilor sau de finanțare a actelor de terorism, contribuind astfel la protejarea reputatiei bancii.
Angajatii trebuie sa furnizeze clienților informatii utile, legate de produsele și serviciile oferite, de
beneficiile pe care acestea le aduc și de angajamentele reciproce pe care le implică o viitoare relație de afaceri. Este
interzisă orice publicitate care, în orice fel, inclusiv prin modul de prezentare, poate induce în eroare persoana careia
ii este adresata, afectîndu-i comportamentul economic, lezîndu-i interesul de consumator, sau care poate afecta
interesele sau imaginea unui concurent. Instituția financiar-bancară furnizeaza clientilor informatiile de care au
nevoie pentru a lua o decizie echilibrata în vederea achizitionarii unui anumit produs. Astfel de informatii trebuie sa
fie complete, relevante si corecte. Angajatii nu trebuie sa profite de persoanele cu disabilitati sau de cele care, din
cauza unor afectiuni fizico-psihice, nu inteleg oferta de produse si servicii a bancii si implicatiile ce decurg din
acceptarea unui produs/serviciu. Se interzice comportamentul care induce/poate induce in eroare sau dezamageste
clientii. Acest comportament interzis poate include cuvinte, promisiuni, omisiuni de informatii importante (chiar si
tacerea), actiuni, prezentari, indrumari si declaratii. Orice modificare a clauzelor contractuale pentru produsele si
serviciile de care beneficiaza clientii se va face cu informarea si acceptul acestora, cu exceptia situatiior in care o
asemenea modificare decurge ca posibila din clauzele contractuale.
b) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de angajaţi. Angajaţii sunt trataţi adesea ca o marfă,
deşi sunt fiinţe umane, cu scopuri în sine. Cele mai dezumanizante tratamente se aplică mai ales în zonele în care
există o piaţă a forţei de muncă caracterizată de monopson (un singur cumpărător al forţei de muncă). Etica în
relaţiile dintre angajat şi firmă impune introducerea şi utilizarea unor categorii de principii şi norme. Drepturile
angajaţilor şi reglementari în privinţa loialităţii faţă de companie sunt extrem de importante. Tratarea angajaţilor ca
pe o piesă pur înlocuibilă, respectiv un simplu mijloc, conduce la faptul că şi ei tratează compania ca pe o staţie de
tranziţie, o simplă sursă de salariu şi beneficii. Loialitatea faţă de companie se conturează prin obligaţiile reciproce,
prin atribuire de roluri şi responsabilităţi. Unele dintre acestea sunt contractuale şi legale, dar ele nu ajung decât
pentru îndeplinirea sarcinilor şi nu au o componentă etică: O slujbă nu e niciodată doar o slujbă. Există mereu o
dimensiune morală: mândria faţă de propriile produse, spiritul de echipă, grija faţă de bunăstarea companiei,
ataşamentul faţă de colegi etc. Uneori există conflicte de valori între valorile companiei şi cele personale. În acest
caz, unii angajaţi trag semnale de alarmă, îşi critică public propria companie.
c) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de acţionari. Un comportament etic presupune gestiune
corectă, loialitate, informare, transparenţă, confidenţialitate etc. Lipsa acestor elemente ale comportamentului etic
comunică acţionarilor neîncredere, lipsă de respect etc., fiind inevitabile şi consecinţele respective.
d) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de comunitate. Responsabilitatea socială este considerată
ca fiind obligaţia fermă a unei firme, dincolo de obligaţiile legale sau de cele impuse de restricţiile economice, de a
urmări obiective pe termen lung care sunt în folosul societăţii. Firma se consideră responsabilă nu numai faţă de
proprietari (acţionari), ci şi faţă de clienţi, furnizori, angajaţi, organisme guvernamentale, creditori, comunităţi locale,
opinie publică.
Tema: 3. Etica in administratia publica
=O1= Abordarea subiectului moral, administratia
In RM etica in administratia publica are o importanta aparte mai ales la etapa actuala in contextul reformei
administratiei publice care presupune o revizuire integrala a legislatiei privind statutul, remunerarea si conduita
functionarului public. Actualmente aspectele etice ale conduitei functionalului public sunt reglementate de o
serie de legi dintre care cele mai importante sunt:
1. Legea nr 158-XVI din 4 iulie 2008 Cu privire la functia publica si statutul functionarului public.
2. Legea Nr 16-XVI din 15 februarie 2008 Cu privire la conflictul de interese;
3. Legea nr 25- XVI din 22 feb 2008 Privind codul de conduita a functionarului public.
Zona etica a administratie publice este mult msi sensibila decit etica in afaceri deoarece tine de o profesie care
este responsabila de buna administrare a bunului si a banului public. Deseori administratia publica este asociata
cu birocratia, coruptia si ineficienta. Din cauza acestei frecvente perceptii asteptariel cetatenilor ca functionarii
publici sa aiba un anumit grad de exemplaritate morala este mai mare decit la alte profesii. In cazul
functionarului public tendantia data de putere este mult mai mare, acesta fiind in dilema de a alege intre
servirea interesului public si personal. Pt functionarul public interesul public trebuie sa fie mai presus. Acesta
trebuie sa-si faca datoria cinstit, corect, impartial si sa nu compromita corectitudinea procesului de luarea a
deciziilor oficiale.
=O2= Principii de conduita a functionalului public
In exercitarea functiei publice, functionarul public trebuie sa respecte 5 principii de conduita continute in Codul
de Conduita:
1. Legalitatea- Functionarul public este obligat sa respecte Constitutia, Legislatia in vigoare si Tratatele
internationale la care RM face parte. Daca functionarul public este fortat sa actioneze ilegal acesta va comunica
despre acest fapt conducatorilor sai.
2. Impartialitatea- Functionarul ia decizii si actioneaza in mod obiectiv, nedescriminatoriu si echitabil fara
a acorda prioritate persoanelor in functie de: rasa, nationalitate, origine etnica, limba, sex, religie, opinie,
apartenenta politica, avere sau origine sociala. Comportamentul functionarului se bazaza pe respect, exigenta,
corectitudine si amabilitate atit in relatie cu publicul cit si cu conducatorii, colegii sau subordonatii.
Functionarul public nu trebuie sa faca abuz din cauza pozitiei sale oficiale.
3. Independenta- Apartenenta politica a functionarului public nu trebuie sa influenteze comportamentul si
deciziile acestuia sau a autoritatii publice. Functionarului ii este interzis sa participe la colectarea de fonduri pt
partidele politice, sa foloseasca resursele administrative pt sustinerea concurentilor electorali, sa afisheze in
incinta autoritatilor publice in semne sau obiecte cu sigla sau denumirea partidelor politice, sa faca propaganda
in favoarea unui partid etc.
4. Profesionalismul- Presupune ca functionarul isi indeplineste atributiile de serviciu cu responsabilitate,
competenta, eficienta, pronctitudine si corectitudine. Functionarul e responsabil fata de conducatorul sau
nemijlocit, fata de conducatorul ierarhic superior si fata de autoritatea publica.
5. Loialitatea- Functionarul public este obligat sa serveasca cu buna credinta autoritatea in care activeaza
precum si interesele cetatenilor. Functionarul public are obligatia sa se abtina de la orice act sau fapta care poate
prejudicia imaginea, prestigiu sau interesele autoritatii publice.
=O3= Norme de conduitaa functionarului
Codul etic al functionarului public reglemneteaza urmatoarele norme de conduita:
1. Accesul la informatie- Functionarul public este obligat sa asigure informarea corecta, activa si la timp a
cetatenilor asupra chestiunilor de interes public, sa asigure accesul liber la informatie, sa respecte termenele
prevazute de lege privind furnizarea infromatiei. Totodata el trebuie sa respecte limitarile accesului la
informatie in conditiile legii pt a proteja informatia confidentiala a vietei private a persoanelor si a securitatii
nationale, precum si sa asigure integritatea informatiilor detinute. Comunicarea cu mijloacele de informare in
masa in numele autoritatii publice este realizata numai de functionarul public abilitat cu acest drept. (Legea
privind accesul la informatie; Legea privind secretul de stat; Legea privind secretul comercial; Legea privind
protectia datelor cu caracter personal; legea cu privire la petitionare etc.)
2. Utilizarea resurselor publice- functionarul public trebuie sa utilizeze cu grija fara a prejudicia
proprietatea publica, acesta trebuie sa utilizeze timpul de lucru si bunurile autoritatii publice numai in
activitatea profesionala. Functionarului ii este interzis de a utiliza bunurile autoritatii publice pt a desfasura
activitati publicistice, didactice sau de cercetare precum si alte activitati in scop personal.
3. Conduita in cadrul relatiilor internationale- functionarul care reprezinta autoritatea publica peste
hotarele tarii trebuie sa adopte o conduita care sa nu prejudicieze imaginea tarii si a autoritatii publice.
Comportamentul sau trebuie sa corespunda regulilor de protocol silegilor tarii gazda. In relatii cu reprezentantii
altor state functionarului public ii este interzis sa exprime opinii personale privind aspectele nationale sau
disputele internationale.
4. Cadourile si alte avantaje- functionarului public ii este strict interzis sa solicite sau sa accepte cadouri,
servicii, favoruri, invitatii sau orice alt avantaj destinate personal sau familiei. Aceasta nu se aplica in cazul
cadourilor simbolice, celor oferite din politete sau primite cu prilejul unor actiuni de protocol a caror valoare nu
depaseste limita stabilita de legislatie. Cadourile care depasesc aceasta limita se transmit in gestiunea autoritatii
publice si se inscriu intr0un registru special al cadourilor. Daca functionarul public doreste sa pastreze cadoul
acesta trebuie sa achite contravaloarea lui cu mentiunea despre acest fapt in registru special.Daca functionarului
public i se propune un cadou sau orice alt avantaj necuvenit acesta trebuie sa ia urmatoarele masuri: 1. Sa
refuze avantajul necuvenit acesta nu poate fi acceptat ca proba; 2.sa se asigure cu martori inclusiv dintre colegii
de serviciu; 3.sa se inscrie detailat actiunile intreprinse anterior intrun registru special; 4. Sa raporteze despre
aceasta tentativa autoritatilor competente; 5.sa-si desfasoare activitatea corespunzator si impartial in special
acea activitate pt care s-a oferit avantajul;
5. Conflictul de interese- conform legii privind conflictul de interese este situatia in care persoana care
detine o functie publica trebuie sa ia o decizie sa aprticipe la luarea unor decizii sau sa intreprinda in
indeplinirea atributiilor sale alte actiuni ce influenteaza sau pot influenta intereslee interesele sale personale.
Functionarul public este obligat sa evite conflictul de interese in cazul aparitiei unui conflict de interese acesta
trebuie sa raporteze imediat conducatorul sau direct fiind ulterior protejat prin lege.

=O4= Raspunderea juridica a functionarilor publici


Pentru actele sale funcționarii publici poartă răspunderea materială, disciplinară, contravenţională,
penală. Sancţiuni disciplinare potrivit Legii Nr.158 art.58: avertismentul; mustrare; mustrare aspră;
suspendarea dreptului de a fi promovat în funcţie în decursul unui an; suspendarea dreptului de a fi avansat în
trepte de salarizare pe o perioadă de la unu la doi ani; transfer într-o funcţie publică inferioară pe o perioadă de
la 6-12 luni, cu diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale; destituirea din funcţia publică. Sancţiuni
aplicabile potrivit altor lelgi organice:
1. Sancţiuni disciplinare (art.206 CMRM, avertisment, mustrare, mustrare aspră, concedierea)
2. Sancţiuni contravenţionale (art.32 CCRM, avertismentul, amenda, munca neremunerată în folosul
comunităţii, arestul, privarea de drepturi)
3. Sancţiuni penale (art.62 CPRM, amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate, închisoarea).
Categorii de infracţiuni comise de funcționarii publici:
1. Coruperea pasivă. Fapta persoanei cu funcţie de răspundere care pretinde ori primesşte oferte, bani,
titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, fie acceptă servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i se
cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni ce ţin de obligaţiile ei
de serviciu ori, pentru a îndeplini o acţiune contrar acestor obligaţii, precum şi pentru a obţine de la autorităţi
distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o oarecare decizie favorabilă.
2. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu art.327 CP RM . Folosirea intenţionată de către o
persoană cu funcţie derăspundere a situaţiei de serviciu, în interes material ori în alte interese personale, dacă
aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drpeturilor şi intereselor publice
ocrotite de lege ale perosanelor fizice sau juridice
3. Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu art.328 CP RM
Săvârşirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele
drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor
publice sau drpeturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
4. Neglijenţa în serviciu art.329 CP RM. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către
o persoană cu funcţie de răspundere a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau
neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
5. Primirea de către un funcţionar a recompensei ilicite art.330 CP RM. Primirea de către un
funcţionar al autorităţii publice, al altei instituţii, întreprinderi sau organizaţii de stat, care nu este persoană cu
funcţie de răspundere a unei recompense ilicite sau a unor avantaje patrimoniale pentru îndeplinirea unor
acţiuni sau acordarea de servicii ce ţin de obligaţiile lui de serviciu.
6. Refuzul de a îndeplini legea (art.331 CPRM). Refuzul persoanei cu funcţie de răspundere de a
îndeplini legea, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
7. Falsul în acte publice art.332 CPRM
Înscrierea de către o persoană cu funcţie de răspundere, precum şi de către un funcţionar al autorităţii publice
care nu este o persoană cu funcţie de răspundere în documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi
falsificarea unor astfel de documente dacă aceste acţiuni au fost săvârşite din interes material sau alte interese
personale.
Tema: Competente de comunicare
=O1= Cultura vorbirii si limbajul comunicarii
Comunicarea – transferul de informatie dintre doua sau mai multe persoane printr-un mesaj de la un
detinator de informatie numit emitator, catre un destinatar numit receptor printr-un mijloc de comunicare in
baza unui anumit limbaj.
In functie de limbajul utilizat avem 3 forme ale comunicarii:
1. Comunicarea verbala (prin cuvinte);
2. Comunicarea nonverbala (prin limbajul corpului, timpului, spatiului, imbracamintei etc);
3. Comunicarea paraverbala (prin folosirea tonalitatii accentuarii sau a ritmului de vorbire);
In ceea ce priveste limbajul verbal, cultura vorbirii nu se reduce doar la respectarea normelor limbii
literare dar si iscusinta de a expune corect ginduri in conditiile potrivite. Etica in comunicarea verbala se
bazeaza pe claritate precizie, corectitudine, integritatea, discretie si oportunitate.
Comparativ cu comunicarea verbala care are un inceput si un sfirsit delimitat prin cuvinte,
comunicarea nonverbala este continua. Comunicarea verbala este constienta si in majoritatea cazurilor
controlata pe cind comunicarea nonverbala este inconstienta si necontrolata. Comunicarea verbala este invatat
structurata si organizata pe cind comunicarea nonverbala este in mare parte inascuta. In literatura de
specilalitate sunt delimitate citeva functii ale comunicarii nonverbale:
1. Accentueaza mesajele transmise pe cale verbala;
2. Completeaza mesajul transmis pe cale verbala;
3. Poate sa contrazica anumite aspecte ale comunicarii verbale;
4. Poate sa substituie comunicarea verbala;
Comunicarea nonverbala are loc prin citeva canale de transmisie: expresiile fetei; limbajul ochilor;
limbajul trupului; limbajul tacerii; teritoriul personal si distantele sociale; vestimentatia si accesoriile.
Pt o interactiune cit mai pozitiva si eficienta cu mediul profesional trebuie sa dam dovada de incredere
in sine. Neincrederea se poate manifesta prin: neastimpar, zimbetul exagerat, tonul preagral; lipsa emotiei;
lipsa contactului vizual; atitudinea preatacuta. In final putem mentiona ca intr-o comunicare eficienta nu sunt
suficiente doar cuvintele dar si mimica, gesturile, privirea, distanta etc
=O2= Etica negocierii
Negocierile de succes se sfirsesc atunci cind fiecare dintre parti obtine ceea ce sia dorit. Din punct de
vedere etic ori de cite ori un negociator urmareste cistiguri fara ca sai piese de cealalta parte, dezastrul nu se
lasa mult asteptat.
Intr-o negociere trebuie evitate urmatoarele 8 greseli:
1. Pregatirea necorespunzatoare;
2. Ignorarea principiului ofera/primeste;
3. Comportamentul de intimidare;
4. Nerabdarea;
5. Pierderea cumpatului;
6. Prea multe vorbe,prea putina atentie;
7. Argumentarea si nu influentarea;
8. Ignorarea conflictelor.
Principiile negocierilor eficiente sunt: politetea,delicatetea,onestitatea si tactul.In cazul unei negocieri se
stabilesc anumite reguli pentru a asigura un cadru etic reguli care se numesc conventii:
1. Consecventa-presupune ca pe intreaga perioada a negocierilor punctul central il vor constitui
intalegirile si acordurile acceptate in comun.
2. O alta conventie se refera la informatiile utilizate care trebuie sa fie preluate din surse
sigure,folosirea unor astfel de formulari ca „am auzit ca”denota lipsa de respect fie amatorism in
domeniul negocierii.
3. Credibilitatea-de multe ori a da cartile pe fata este o conventie de negociere eficienta si in acelasi
timp etica.Aceasta demonstreaza ca suntem seriosi si ca respactam inteligenta partenerului.
4. Eliminarea trucurilor- pe parcursul si la sfirsitul negocierilor.Utilizarea acestora poate avea
efecte regretabile in viitor,reputatia,credibilitatea si imaginea avind serios de suferit.
5. La sfirsitul negocierilor trebuie sa fie permis invinsului sa-si pastreze demnitatea.Oamenii prefera
sa nu-si afiseze slabiciunile sau incopetenta in timpul negocierilor dar mai ales pe finalul
acestora.Cei care au experienta in negocieri stiu ca menajarea orgoliului este o conventie de care
trebuie sa tinem seama.
=O3= Etica in solutionarea conflictelor
Conflictul este o neintelegere intre doua sau mai multe persoane.In cazul unui conflict diferite persoane
adopta diferite stiluri de raspuns.Literatura de specialitate ne vorbeste despre existenta a 5 stiluri de raspuns la
conflict si anume:
1. Evitarea
2. Competitia
3. Compromisul
4. Acomodarea
5. Colaborarea
Reguli de solutionare constructiva a conflictelor:
1. Renuntarea la uzul de forta;
2. Recunoasterea conflictului ca problema;
3. Disponibilitatea de a discuta despre conflictul existent;
4. Capacitatea de a dialoga;
5. Medierea care presupune implicarea unei terte parti care poate obiectiv sa impace partile;
6. Increderea care presupune ca propriile demersuri sa fie transparente;
7. Existenta unor reguli comune si a unui joc cinstit;
8. Empatia presupune intalegerea intereselor si actiunilor partii adverse;
9. Gasirea unor aspecte comune;
10. Echilibrarea intereselor si conflictelor
Tema 5 : Structura exteriorului si imaginea profesionala
=Q1= Eticheta si politetia
Eticheta este o ordine determinata o totalitate de reguli ce reglementeaza manifestarile externe ale relatiilor
umane.Eticheta nu se refera nemijlocit la metodele morale de regulare a comportamentului dar reglementeaza
formele de comportare externa impunind omului un anumit model de conduita.
Cele mai importante roluri ale etichetei sunt:
1. Salutul,prezentarea,adresarea,cartea de vizita;
2. Comunicarea la telefon;
3. Mesele de afaceri;
4. Conduita in locurile publice;
5. Oferirea cadourilor;
6. Vestimentatia si accesoriile.
Stiind cum trebuie sa se comporte omul cu bune maniere este sigur pe sine, scapa de complexe, este acceptat si
respectat de cei din jur.Principiul cel mai important al bunelor maniere in afaceri este acela al atentei analizari
a intereselor si sentimentelor celorlalti.Cu alte cuvinte,trebuie sa demonstrezi prin tot ceea ce faci si spui ca ai
la fel de multa grija de persoana de linga tine ca de tine insuti.

=Q2=Imaginea profesionala
Intervalul de timp necesar pt a ne forma o parere despre o persoana intilnita prima oara este de 30
secunde.Aspectul exterior este cea mai puternica forma de comunicare non-verbala.Aspectul exterior al unei
persoane este format de mers si tinuta,gesticulatie.mimica,tinuta vestimentara.Daca tinuta este corecta si
imaginea proiectata este profesionala creste incredera in sine si un astfel de angajat se concentreaza mai usor
asupra sarcinilor la serviciu.O persoana sigura pe sine transmite incredere celorlalti si va fi preferata in cazul
promovarilor la serviciu.
Mersul si tinuta -un mers armonios necesita pasi siguri si mini angajate in timpul mersului.Mersul cu capul in
jos,cu umerii sau bratele balansinduse,cu minili in buzunare,cu miscari exagerate este dezagreabil pt cei din
jur.Deasemenea nu trebuie sa ne facem un obicei de a alerga mereu pt ca sintem in intirziere sau sa mergem
incruntati atunci cind avem necazuri.
Gesticulatia- reprezinta un component al culturii personalitatii umane care poate exprima expresiv gindul.Un
gest lipsit de eleganta este la fel de daunator ca si un cuvint spus nu la locul lui.Dintre gesturile urite fac parte:
scarpinatul in cap,scobitul unghiilor,pocnirea degetelor,miscarea umerilor.Unii au chiar obiceiul foarte urit si
insuportabil de a bate tactul unei muzici auzite numai de ei cu un creion ,bricheta, etc, nefiind constienti ca
enerveaza pe cei din jur.Domnii nu au niciodata voie sa tina minili in buzunar.Chiar daca ne-am antrenat intro
discutie aprinsa nu vom lua pe interlocutorul nostru de un nasture sau guler si nici nu il vom bate energic
abrobator pe umar sau nu-l vom ghionti cu cotul in spate prieteneste.
Mimica – principala regula privind expresiile fetei este ca acestea sa corespunda caracterului vorbirii esentei si
sensului celor expuse.
Tinuta vestimentare - bunul gust consta in alegerea vestimentatiei care ii sta bine omului nu neaparat ca
aceasta sa fie la moda, important este ca imbracamintea sa fie de bun gust,curata si aranjata in rest stilul
vestimentar nu poate fi supus unor reguli fixe pt ca nu toti au aceasi stare materiala,acelasi rang dar si gusturile
difera.
=Q3=Elementele de protocol
Termenul protcol are mai multe sensuri:
1) Ansamblul de reguli si practici de ceremonial care se aplica cu ocazia diferitor festivitati;
2) Compartiment dintro institutie care are ca sarcina organizarea oficiala a activitatii de protocol;
3) Document diplomatic care cuprinde acordurile intalegirile si hotaririle la care s-a ajuns in cadrul unei
reuniuni internationale;
Cel mai adesea notiunea de protocol este utilizata in cadrul protocolului oficial care reprezinta un ansamblu
de regului dupa care se organizeaza diferite ceremonii in raporturile dintre state.In cazul mediului de afaceri
protocolul se refera la fel la careva reguli de organizare a unor ceremonii ca de exemplu:vizita de
politete,vizita de convorbire,mesele de afaceri etc.
Vizita de politete- reprezinta un raspuns la o invitatie a unui partener de afaceri.De regula vizita de politete se
face la oficiul partii gazda.Oaspetii sint asteptati la intrare de catre de un lucrator al firmei si sunt condusi la
conducatorul companiei.Conducatorul firmei intimpina oaspetii personal doar in cazuri exceptionale.Oaspetii
sunt primiti intro incapere speciala iar daca aceasta lipseste in cabinetul conducatorului trebuie sa fie aranjata
o canapea si fotolii in jurul unei masute.Oaspetelui i se ofera locul pe canapea,gazda se aseaza in fotoliu sau pe
canapea astfel incit oaspetele sa fie din partea dreapta de la gazda.Daca oaspetele a sosit cu o doamna atunci
doamna ia loc de partea dreapta a gazdei.Oaspetele in acest caz va lua loc de partea stinga a gazdei care este al
doilea loc dupa importanta.Translatorul isi alege singur locul.Initiativa mentinerii discutiei apartine gazdei iar
initiativa plecari oaspetilor.Un semn al sfirsirii vizitei poate fi si o pauza prelungita in discutie.Vizita de
politete dureaza 20-30 min, peste 5-7 min dupa inceputul ei pot fi servite dulcuri,bauturi racoritoare,ceai cafea
fructe.Nu este primit sa se ofere bauturi alcoolice.Gazda petrece oaspetii pina in coridor la ascensor sau la
scara.
Convorbirile- la organizarea convorbirilor unde participa mai multe delegatii protocolul prevede reguli ce
reglementeaza mai multe detalii:
I. Nr. Membrilor delegatiilor;
II. Componenta delegatiilor;
III. Locul intilnirii si timpul;
IV. Intimpinarea si aranjarea delegatiilor la masa de tratative;
Nr. Membrilor delegatiilor depinde de caracterul intrebarilor discutate si de nivelul reprezentantilor.Regula de
baza este de a asigura o egalitate relativa in ceea ce priveste aspectul cantitativ.
In componenta delegatiilor se includ:
a) Membrii convorbirii;
b) Expertii consultanti;
c) Componenta auxiliara;
Locul si timpul intilnirii subiectul discutiei si limba in care se duc tratativele se coordoneaza din timp.Deobicei
delegatiile prefera sa se intilneasca pe un teritoriu neutru de regula intro sala de conferint.Convorbirile
comerciala se fixeaza la orele 9.30-10.00 si dureaza in mediu 1h 30 min.In a doua jumatate a zilei intilnirea de
afaceri trebuie sa se inceapa la asa o ora incit sa nu se termine mai tirziu de 17.00-17.30 dar nu se fixeaza
imediat dupa prinz.
După regulile protocolului întâlnirile cu partenerii din străinătate trebuie să se petreacă în încăperi special
pregătite. De pe mese e necesar să fie luat tot ce este în plus şi să rămână carnete de notiţe, pixuri, scrumiere,
sticle cu apă minerală, pahare. Paharele se aranjează întoarse – semn, că nu au fost deja folosite. Fructe şi
bomboane nu se recomandă.
Delegaţia trebuie să fie întâlnită la intrare în clădirea unde se află oficiul (în cazul când convorbirile au loc la
una din părţi) de către un lucrător al firmei, dar nicidecum nu de conducătorul ei sau de membrii delegaţiei
gazdă. Delegaţia va fi petrecută până la încăperea unde vor avea loc convorbirile şi unde la acest moment
trebuie să se afle delegaţia gazdă în componenţă deplină. La aranjarea delegaţiilor la masa tratativelor, la fel e
necesar de ţinut cont de statutul membrilor. Variantele posibile sunt prezentate în fig.1.
Înscrierea convorbirilor constituie un moment important, care trebuie prevăzut la organizarea ei. Pentru
aceasta poate fi numită o persoană specială sau însăşi conducătorul firmei (dacă el singur a condus tratativele).
Persoana, care a condus convorbirea la înscrierea ei nu trebuie să folosească pronumele „eu”. Partenerul este
numit la persoana a treia, însă pronumele „el” nu se foloseşte. Poate fi înlocuit prin cuvintele: interlocutorul,
partenerul.
CD T
CD Membrii Membrii
Membrii delegaţiei delegaţiei delegaţiei

CD Membrii Membrii
Membrii delegaţiei delegaţiei delegaţiei
T CD
CD – Conducătorul delegaţiei; T - translator

Ţara A
CD T

Membrii Membrii
delegaţiei delegaţiei

CD
T T
CD
Ţara B Ţara C

Figura 1. Amplasarea membrilor delegaţiilor la convorbire