Ștefan Gheorghidiu și Ela

/El citește o carte de filozofie, ea vine și-I ia cartea/

-"Uf... și filozofia asta!"
- Dar ce-ți face filozofia, fată dragă?
- Nu pricep nimic... nimic...
- Cum, acum, după ce ai audiat aproape doi ani cursuri de filozofie, constați că nu pricepi nimic?
- Lasă-mă-n pace... niciodată n-am priceput nimic... ce naiba vor toți filozofii aceștia?
- Să-i iubești tu... cred că nimic mai mult... Așa o fată slută ca tine...
- Ascultă, vorbesc serios acum... Te rog foarte mult...
- Fată dragă... zău dacă știu.
- Spune ce știi... Ce-ai vrut să spui azi când ai spus "neliniște metafizică"?
- Neliniște metafizică? Neliniște metafizică e să privești o femeie în ochii mari.
- Ei, nu...
- ... Să simți că lumea e fără margini, că suntem atât de mici, că frumusețea are pete și e
trecătoare, că dreptatea nu se poate realiza, că nu putem ști niciodată adevărul. Să fii, din cauza
asta, trist... să iubești florile și să zâmbești când vezi oameni ca Nae Gheorghidiu, care nu bănuie
nimic și își au socotelile lor.
- Nu putem ști adevărul? Cum? dreptatea nu se poate realiza? frumusețea are pete și e trecătoare?
- Da, Ela, adevărul nu-l putem ști niciodată, niciodată... dreptatea nu se poate realiza pe lume...
iar frumusețea are pete și e trecătoare... Așa, ca pata asta, de deasupra genunchiului tău...
- Ei, ești revoltător...
- Iar acum două săptămâni ai avut și un guturai de nu avea nimeni curajul să te sărute, iar nasul
ți-era inform și roșu... Ba încă ar putea fi și mai rău, zi Doamne ferește... ai putea fi bolnavă de
stomac, de pildă...
- Ah, Ștefane, taci cu prostiile... spune-mi mai bine ce e filozofia...
- Tare mi-e teamă că dacă nu ți-o conveni nici ea, o să-i spui "să tacă" și filozofiei. Voi femeile...
- Te rog... nici un "voi femeile"... eu sunt eu... eu nu sunt "femeile".
- Dragă, filozofii, ca toți copiii, au vrut să știe la început "cine a făcut lumea?".
- Cine s-o facă? Dumnezeu...
- Da? Ai uitat întrebarea: dar pe Dumnezeu cine l-a făcut?
- !?.../ se miră cu ochii măriți și gura micșorată./
- Sigur. Îndeosebi, filozofii ar fi vrut să știe ce se întâmplă cu omul după moarte... Dacă există
suflet... și dacă sufletul e muritor. Au văzut însă curând că aici dezlegare nu poate să fie și,
modești, dându-și seama că nu pot cunoaște nimic de dincolo, au căutat să cunoască mai bine
lumea de dincoace, lumea asta în care trăim. Negreșit, mai toți au făcut și metafizică religioasă,
dar cei mai mulți, și în principalul operei lor, s-au întrebat ce e lumea...
- Ce să fie? E o întrebare atât de simplă.
- Ce? ți se pare așa de ușor de răspuns?
- !?
- Dragă fată, încă de la început s-a văzut că nici întrebarea asta nu are un răspuns limpede. De
trei mii de ani - și, poate, mai demult - gânditorii caută dezlegare: Ce este lumea? Ce putem
cunoaște din ea? Cei care au încercat un răspuns se numesc filozofi, iar ansamblul răspunsului
lor, un sistem de filozofie. De aceea, în centrul filozofiei stă așa-zisa teorie a cunoașterii, dar
totuși nu puitem cunoaște tot.
- Tot nu pricep... cum nu putem cunoaște?
- Ascultă, să te întreb altfel. Cum cunoaștem noi lumea?
- Prin simțuri...
- Foarte bine... dar simțurile sunt înșelătoare:
Urechea te minte și ochiul te-nșală...
- Cine ar bănui că alămiul părului dumitale e făcut cu ajutorul ceaiului...? Pe toți îi înșală.
- Ah! /și a început indignată să dea cu picioarele și pumnii în mine, arătându-mi șuvițe de păr
auriu din creștet/ Uite... uite.
- Dragă, mă lași sau nu să fac filozofie?
- Dacă spui infamii?
- Ce infamii? Astea sunt infamii? Vezi că dacă nu stai liniștită, vai de chica dumitale alămie. Și,
după ce s-a potolit puțin: Îmi spui uneori că mă iubești. Și eu trebuie să cred asta... deși știu că e
ceva foarte relativ... Cine știe...?
- Ai spus că faci acum numai filozofie...
- Dar ce? Crezi că asta nu-i filozofie? Să știu dacă mă iubești sau nu? - Nu te iubesc deloc...
continuă.
- Dar sub aparență, s-au întrebat filozofii, nu e nimic absolut, nimic care să reziste oricărei
analize? Și fiecare a propus câte ceva. Fiecare a avut un sistem al lui.
- Ascultă, nu pricep.
- Ei, mereu nu pricepi... Un filozof nu trebuie priceput, căci asta e imposibil. Dealtfel, filozofii
toți se declară, de trei mii de ani încoace, unii pe alții ininteligibili. Și dacă ei nu se înțeleg...
atunci cum vrei să-i înțelegi tu
- Ascultă, să nu mă scoți din sărite... Spune-mi mai bine acum altceva. Cine era o fată blondă și
uscată?...
- Care?
- Una urâtă... după lucrare, când tu vorbeai cu profesorul, câțiva băieți și vreo două fete discutau
despre tine. Asta se lăuda că te cunoaște... Un băiat spunea și el că ați făcut liceul împreună.
- Cine?
- Ei, cum cine? Una... blondă și urâtă. Era în capul băncii a cincea.
- Care, aia din capul băncii a cincea...? A...! blonda... aia cu gura frumoasă...?
- Da, frumoasă, dacă era vopsită ca o paparudă.
- A, știu acum. E o fostă metresă a mea...
- Mizerabile, să taci, să taci…/îl lovește cu cartea/