Honoré de Balzac

Honoré de Balzac (n. 20 mai 1799, Tours, Franța – d. 18 august 1850, Paris,
Franța) a fost un romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez. El este
considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist,
romanului psihologic și a romanului fantastic. Apreciat de critica literară, Gérard
Gengembre, G. Vannier, cât și de filozofi sau eseiști ca Alain, Albert Béguin el a fost
caracterizat drept un autor vizionar de către Albert Béguin.
În cultura română a avut doi admiratori de valoare, G.Călinescu, cel care milita
pentru balzacianism în articolele sale teoretice exemplificând tehnica acestuia în
romanul Enigma Otiliei, și de Mircea Eliade, care, în tinerețe și-a dorit să scrie o
monografie consacrată operei lui Balzac. Pornind de la motivul androginului, care
constituie de fapt nucleul nuvelei de ample dimensiuni Séraphita, Mircea Eliade a
dezvoltat teoria sa din eseul Mitul reintegrării.
Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica
literară din acea perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei categori deja
existente, aparte. El a creat un adevărat monument, "Comedia umană" (în franceză
Comédie humaine), ciclu în a cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele,
romane și eseuri) și 48 lucrări neterminate. Ideea continuității dintr-o lucrare în alta, a
uninii, a apărut pentru prima dată în 1830, odată cu gruparea romanelor Sarrasine,
Gobseck, sub titlul Scènes de la vie privée.

1. Constituirea familiei Balzac

 Tatăl Bernard-François Balsa

În anul 1746 se naște Bernard-François Balsa, scris uneori Balsac sau Balssa,
tatăl scriitorului, în cătunul Nougayrié (aparținând parohiei Canezac, comuna Montirat -
Tarn).
În ciuda pretențiilor sale de noblețe, se trăgea dintr-o familie simplă de țărani,
extrasul de botez clasândul ca "fiul pălmașului Balssa". Discordanțele continuă în viața
sa, pretinsul regalist incoruptibil figurând in Almanahul național pe 1793 printre ofițerii
comunali și membrii Consiliului general comunal, la secțiunea Drepturile omului.
Este privit ca fiind un om robust și inteligent, muncitor și ambițios, cam repezit,
vorbăreț, clocotind de idei. După însușirea unui nivel cultural satisfăcător își părăsește
cătunul natal devenind secretar al unui notar dintr-un târg apropiat.
Ambiția îi îndreaptă pașii către Paris, de unde are posibilitatea de a ocupa
anumite funcții atât în capitală cât și în alte orașe din provincie în perioada lui Ludovic al
XVI-lea cât și sub Revoluție.
 Tradiția familiei îi acordă meritul de a fi fost suspectat de Robespierre pentru că
ar fi încercat să-i salveze pe câțiva "foști". Fapta îl pune în pericolul de a înfrunta
ghilotina, dar este salvat prin intervenția unui prieten și trimis în Armata din Nord cu
misiunea de a organiza serviciul aprovizionării.
Se căsătorește cu fiica mai tânără cu 32 de ani decât el a șefului său, în urma
căsătoriei fiind numit administrator al Ospiciului general din Tours, unde își așază o
gospodărie remarcabilă.
În timpul vieții a avut o slabă activitate literară, scriind broșuri tratând problemele
sociale ale timpurilor sale.
Convins că va trăi peste 100 de ani, că va deveni milionar înjghebând toutina
(drepturile bănești ale unei asociații fondate de bancherul italian Tonti, sumele
depunătorilor decedați atribuindu-se supraviețuitorilor) el părăsește această lume la 83
de ani "într-un accident".
În timpul vieții el a născocit povestea nobleții neamului, pretinzând descinderea
din niște Balzac d'Entraignes, iar înainte de Revolutie semnând cu particula nobiliară.

 Mama Anne-Charlotte-Laure Sallambier

În sânul familiei unui bogat negustor de postavuri, în anul 1778, se naște Anne-
Charlotte-Laure Sallambier viitoarea mamă a lui Honore de Balzac.
Femeie autoritară, inteligentă, instruită, frumoasă ea este preocupată de
problemele timpului, de științe și literatură dar mai cu seama de ocultism. Citește
scrierile mistice, biblioteca sa conținând operele teosofilor Jacob Boehme, Emanuel
Swedenborg, Saint-Martin ("filozoful necunoscut").

 1797 Constituirea familiei

Odată cu anul 1797 este formată familia Balzac, viitorul leagăn al scriitorului, din
Bernard-François Balsa în vârstă de 51 de ani și Anne-Charlotte-Laure Sallambier în
vârstă de 19 ani.

2. Biografie
 Anii formării

La 20 mai 1799 se naște în orașul Tours Honoré de Balzac fiind primul copil al
familiei. Acesta primește un singur prenume Honoré, fapt destul de rar pentru Franța
acelei perioade. Noul născut va fi încredințat unei doici, în satul Saint-Cyr de lângă
Tours, unde va rămâne până la vârsta de patru ani, după obiceiul timpului.
 În 1805 este luat de la doică și dat la internatul Leguai din Tours. După doar doi
ani este trecut la internatul unui colegiu din Vendôme. Viața din internat este, după cum
va apărea mai apoi ilustrată în Louis Lambert, foarte severă folosindu-se pedepse ca
bătaia cu vergi și închiderea la carceră. În contrast cu duritatea vieții din internat însă,
acesta i-a dat ocazia tânărului Balzac de a citi mult, în special lucrări de știință și
filozofie, scriind chiar un Traité de la volonté (Tratatul voinței), care a fost confiscat de
către un supraveghetor. În afară de versurile pe care le compunea neobosit, Traité de la
volonté dovedește preocupările copilului, una dintre laturile firii sale.
Relevantă pentru acea perioadă a vieții scriitorului este o scrisoare prin care
directorul colegiului răspundea întrebărilor, în ceea ce privește aspectul și caracterul lui
Honoré, unui editor în 1855:

„Un copil grăsuț, dolofan și cu fața rumenă. Iarna plin de degerături la mâini și
picioare. Din cauza acestui neajuns a trebuit să fie cruțat adesea de bătaia cu
vergi, care pe atunci se mai folosea întrucâtva, iar pedeapsa îi era schimbată în
ținere la arest. Multă nepăsare, taciturn, deloc răutăcios, originalitate completă.”

În 1813, în timpul celui de-al doilea trimestru școlar, Balzac este luat acasă de la
colegiul din Vendôme, din cauză că „slăbise, îngălbenise la chip și avea o privire de
somnambul”, după cum va mărturisi mai târziu sora lui Laure. Se reface repede și la
începutul noului an școlar își reia învățătura la liceul din Tours.
Spre sfârșitul anului 1814, Balzac-tatăl este numit șef al aprovizionării diviziei
întâia militare și se mută la Paris cu întreaga familie, în cartierul Marais, pe strada
Temple. Balzac este dat pe rând la două instituții din cartier.
Odată cu anul 1815, Balzac terminându-și studiile, se înscrie la Facultatea de
Drept în urma unui compromis între el și tatăl său care l-ar fi dorit în Școala politehnică.
Pentru inițiere în jurisprudență, face practică mai întâi la Guillonnet-Marville (notar al
cărui ucenic a fost și dramaturgul Eugène Scribe), urmând ca după un an și jumătate să
treacă pentru încă optsprezece luni sub maestrul Passez. Munca aceasta îl pasiona,
viitorul romancier acumulând observații asupra oamenilor și a dramelor sociale pe care
funcția îi dă prilejul să le cunoască.
Pe de altă parte, însă, Facultatea de Drept nu îl atrăgea. Prefera în schimbul
cursurilor facultății sale pe cele de literatură de la Sorbonna, pe cele de filozofie ținute
de spiritualistul eclectic Victor Cousin, sau expunerile naturalistului Geoffroy Saint.
În 1819, odată cu împlinirea vârstei de 20 de ani, familia tânărului Honoré
deschide o discuție asupra viitorului său. Când acesta își expune hotărârea fermă de a
se consacra literaturii, tatăl îl apostrofează: „În literatură trebuie să fii rege, ca să nu fii
ordonanță !”. Tânărul Balzac, cu lacrimi în ochi răspunde: „Eu voi fi rege !”, după cum va
mărturisi mai târziu Laurei Surville, sora lui preferată, și, de departe, una dintre cele mai
apropiate persoane pe întreg parcursul vieții scriitorului.
 La cei 73 de ani ai săi, Balzac-tatal, după ce se consultă cu soția lui, îi oferi
tânărului Balzac un răgaz de doi ani în care să-și demonstreze talentele literare. Pentru
aceasta, Balzac urma să trăiască dintr-o rentă de 1500 de franci, rămânând la Paris, cu
toate că familia sa se retrăgea într-o casă nou achiziționată la Villeparisis în Saine-et-
Marne, nu departe de Paris.

 Primii pași în literatura

Datorită insuficienței banilor, tânărul Balzac s-a văzut în ipostaza de a se abține

de la multele plăceri ale tinereții. Cu toate acestea, trăind într-o mansardă închiriată,
ducându-și traiul de pe o zi pe alta, a gusta plăcerile începuturilor meseriei sale. Într-o
scrisoare adresată surorii sale Laure, el spunea: „Focul s-a aprins pe strada
Lesdiguieres nr. 9, în capul unui biet flăcău, iar pompierii nu l-au putut stinge. A fost pus
de o femeie pe care el n-o cunoaște: se zice că locuiește la Patru Națiuni, la capătul
podului Artelor; se numește Gloria.”
Aici are șansa de a citi și admira „romanele populare” ale unor scriitori ca Pigault-
Lebrun, Ducray-Duminil, Pixérécourt, ajungând totodată să le invidieze autorii pentru
câștigurile aduse de acestea. Balzac era într-o perioadă de acumulare; la finalul celor
doi ani de proba nu reușește să termine decât o operă Cromwell, o tragedie în cinci
acte, în versuri. Alte opere Cromwell vor mai da la lumină și Mérimée și Victor Hugo,
dar, după el.
Se întoarce la Villeparisis, în casa părintească unde citește opera sa. Efectele
lecturării au fost dramatice, familia considerând că tânărul Balzac nu are talent. Un fost
profesor al Școlii politehnice, prieten de familie, prezent în acea seară îl dojenește: „Fă
orice, numai literatură nu!” Familia îi interzice întoarcerea la Paris, datorită slăbiciunii lui,
efectele vieții austere, a mizeriei și a sărăciei își spun cuvântul. Tânărul Balzac se
reface rapid în confortabila casă părintească și nu mai are decât un singur gând: să
devină independent.
În perioada petrecută la Villeparisis se îndrăgostește de Laure de Berny, o
femeie la 45 de ani, venită împreună cu soțul și cei nouă copii la Villeparisis pe întreaga
durată a verii. Deși situația doamnei de Berny o constrânge, tânărul Balzac ajunge prin
perseverența declarațiilor să și-o facă amantă.
Doamna de Berny a fost, poate, singura femeie ce l-a iubit cu adevărat. Balzac a
avut încredere în ea, iar ea, i-a călăuzit pașii spre lumea și gloria către care aspira.
Până la ruperea relației, odată cu împlinirea vârstei de 55 de ani a doameni Berny, ea a
avut rolul de a îi ghida munca, citea manuscrisele și adnota simplu: „prost” sau „frază de
refăcut”.
Balzac își creează relații printre tinerii scriitori ai Parisului: Le Poitevin de
l’Egreville, Horace Raison, Étienne Arago; este presupusă lansarea unor „romane
populare” în colaborare cu aceștia sub pseudonim. În 1823 Balzac publica romane
comerciale, cu pseudonimul Horace de Saint-Aubin, cum ar fi: Ultima zână sau Noua
lampă fermecată.
În 1824 publica – semnat cu același pseudonim Horace de Saint-Aubin – Anette
și criminalul, și o nouă ediție din Vicarul din Ardeni, un nou roman Wan-Chlore al cărui
subiect, rivalitatea dintre o mamă despotică și fiica sa, va deveni substanța multora
dintre „scenele” sale. După cum va afirma mai târziu sora lui, Balzac scrie în acei ani de
început peste patruzeci de lucrări, care însă, nu aduc câștigurile mult visate.
Avid de bani, Balzac se lansează în afaceri. Planurile sale nu sunt rele, un realist
putând face avere speculând ideile respective: o editură menită să tipărească în condiții
excepționale, folosind toate inovațiile moderne din tehnica grafică, operele marilor
clasici francezi. În asociere cu librarul Urbain Canel tipărește o ediție completă din
opera lui Moliere și una din cea a lui La Fontaine, ediții ce l-au costat aproximativ 10
000 de franci, dar din care nu se vând, într-un an, din pricina sabotajului inițiat de
concurență decât douăzeci de exemplare. Pentru a-și zdrobi concurența Balzac
cumpără o imprimerie pe str. Maris-Saint-Germain (azi str. Visconti) nr. 17, și îl
angajează pe Barbier, fost maistru tipograf să se ocupe de partea tehnică.
Activul întreprinderii lui Balzac marchează 67 000 de franci, iar pasivul 113 000.
Nu se descurajează, ia un alt asociat, Laurent, și mai cumpără și o turnătorie de litere.
Dar, comenzile nădăjduite nu sosesc, clienții existenți plătesc greu, creditul încetează și
falimentul e iminent. Datoriile lui Balzac ating în acel moment suma de 90 000 de fraci,
suma, acoperită parțial de mama lui, care îi oferă 45 000 de franci, -sărăcind pentru tot
restul vieții, fiind nevoită la bătrânețe să se întrețină din pensia acordată de nora sa de
3000 de franci - , restul de 45 000 de franci urmând a fi acoperit de doamna de Berny,
care pentru a face rost de bani își girează aproape toate bunurile.
Astfel Balzac datora acum suma de 90 000 de franci, la care trebuia să se
plătească o dobândă anuală de 6000, fără a pune în calcul cei 3000 de franci necesari
strictei sale existențe.
După ruinarea viselor de afaceri, singura soluție care-i rămâne lui Balzac este
scrisul. Pleacă în Bretania la un vechi prieten de familie, generalul baron de
Pommereul. În casa călduroasei gazde el scrie prima carte semnată H. Balzac: Le
dernier chouan ou la Bretagne en 1800, carte ce va apărea mai apoi în patru volume un
an mai târziu în 1828
La 18 iunie 1829 moare bătrânul Balzac. În vila de la Bouleauniere a doameni de
Berny, Honore scrie La paix du ménage (Pacea căsniciei). În octombrie, în satul, și
poate și la castelul Maffliers al unei noi susținătoare ducesa d’Abrantes, scrie povestirea
Gloire et malheur (Glorie și nefericire). Se întoarce la Paris unde scrie Le bal de Sceaux
ou Le Pair de France, al cărui subtitlu a fost suprimat mai târziu. Publica Physiologie du
mariage ou Méditation de philosophie éclectique sur le bonheur et le malheur conjual.
Gloria începe să se schițeze, deși, pe ultimele sale lucrări nu încasase decât 1000 de
franci.
 Bazele Comediei Umane
 Succesul obținut cu Șuanii și cu Fiziologia căsătoriei schimbă substanțial poziția
socială și perspectivele de viitor ale lui Balzac, care își găsește acum prieteni mai peste
tot în presă. La 7 ianuarie 1830 devine colaborator la revista La Silhouette, îi sunt
solicitate colaborări la revista La Mode, invitație făcută de redactorul șef din acea vreme
Emile de Girardin; pentru fiecare 16 pagini primind câte 50 de franci.
La 3 martie devine colaborator al Feuilleton des journaux politiques, revistă la a
cărei fondare participă și unde i se rezervă rubrica de cronică externă. Din păcate
revista va cădea după unsprezece numere. La 5 martie devine colaborator la Le Voleur,
la 4 noiembrie la La Caricature unde timp de doi ani va semna cu diverse pseudonime
precum: Alex. De B..., Henri B..., Alfred Coudreaux, Eugene Morisseau.
1830 a fost primul an de glorie din viața lui. Ușile lumii mondene îi sunt larg
deschise, astfel, ajunge în cele mai strălucite saloane ale epocii: la poeta Marceline
Desbordes-Valmore, la baronul Gerard, la contesa Merlin, la George Sand, la ducesa
Bratiano, la Sophie Gay, la Delphine de Girardin, la celebra doamna Recamier, la
doamna Ancelot, la doamna contesa d’Agoult.
Chipul jovial, fruntea largă, ochii de foc, costumul elegant îl fac să fie binevenit
pretutindeni. Își mobilează cu gust apartamentul de pe str. Cassini și duce o viață
îmbelșugată. Ducea o activitate bulevardistă și mondenă intensă.
În ceea ce privește munca sa, Balzac spunea: „Mă scol la miezul nopții și lucrez
șaisprezece ore în șir”. E greu de imaginat cum a putut să dea publicității numai în
cursul acelui an peste o sută de lucrări. În ianuarie a scris La Vendetta (O frumoasă
poveste de dragoste ce se ivește între doi tineri aparținând unor familii vrășmașe. La o
primă vedere asemănările cu Romeo și Julieta de William Shakespeare, rivalitatea
dintre familii, o dragoste interzisă, căsătoria imposibilă, diminuându-i valoarea. Însă
Balzac merge mai departe, prezentând realitatea, urcușurile și coborâșurile unei căsnicii
tolerate, mizeria și disperarea, tinzând spre distrugere. Realmente o dramă de familie
puternic marcată de orgoliile impuse de spiritul corsican), în februarie La Femme
vertueuse (mai târziu intitulată Une Double famille) și Les Dangers de l’inconduite
(redenumită Gobseck).
În două volume intitulate Scene de la vie privee, titlul reflectând pentru întâia
oară ideea grupării operelor sale în “Scene”, publică aproape toate nuvelele pe care le
scrisese până atunci: La Maison du Chat qui pelote, Le bal de Sceaux, La Vendetta,
Une Double famille, Gobseck, etc. – în mare parte drame de familie, în care tinerele fete
mânate de himere doresc să se ridice prin căsătorie deasupra condiției lor sociale.

1831: Balzac își continuă munca în același ritm, publicând în cursul anului peste
nouăzeci de titluri. Apar primele iluzii ale posibilității de a parveni printr-o lansare în
politică. Balzac se hotărăște să candideze în alegerile apropiate, planul său era să-și
deschidă “prin lovituri de tun, ușa la Academie, prin Academie să devină pair, prin titlul
de pair ministru, și să ajungă la putere prin puterea însăși”.
În luna aprilie publica broșura Ancheta asupra politicii celor două ministere,
semnată: “Dl. De Balzac, elector eligibil” – folosind pentru întâia oară particula nobiliară
inventată de tatăl său. De aici înainte va semna pe întregul parcurs al vieții ca “de
Balzac”.
Pentru a avea o șansă în alegerile din 5 iunie, Balzac e dispus să se
căsătorească cu fiica unui legitimist ce luptase în armata lui Condee, cu care se
împrietenise la Villeparisis: Eleonore de Trumilly. Dar dl. de Trumilly se opune, găsind
opiniile scriitorului prea liberale, reproșându-i faptul că aprecia monarhia constituțională
și nu regretase căderea autocratului Carol al X-lea.
În luna august publică romanul La Peau de chagrin (Pielea de sagri), interesantă
poveste fantastică în jurul căreia se oglindește întreaga viață a Parisului. Succesul
obținut de prima carte literară semnată Honore de Balzac este enorm, situându-l pe
autor printre cei mai mari scriitori ai vremii. În septembrie îi apar, grupate în trei volume,
o serie de povestiri intitulate Romans et contes philosophiques cuprinzând: La Peau de
chagrin, Sarrasine (tratând vicii împotriva naturii), La Comédie du diable, Jésus-Christ
en Flandre, Les Proscrits (conține un excepțional portret făcut lui Dante exilat în
Franța), Le Chef-d’oeuvre inconnue, El Verdugo, L’Élixir de longue vie, Les Marana.
La 5 octombrie primește o scrisoare anonimă de la o cititoare care îi analiza
scrierile. Descoperă, nu după mult timp că autoarea scrisorii era marchiza de Castries,
care îl va invita în curând la ea. Are ocazia de a face cunoștința cu ducele de Fitz-
Jammes, unchiul marchizei, astfel devenind fondator al ziarului legitimist Le
Rénovateur. Spre sfârșitul anului apare prima parte din Femeia de treizeci de ani, al
cărei subiect îi este inspirat, fără îndoială, de viața doamnei de Berny.
În 1832 după moartea la 7 aprilie a Dl. de Trumilly de holeră, Balzac, în ciuda
sfaturilor doamnei de Berny și ale doamnei de Castries, cere mână domnișoarei de
Trumilly - dânsa reprezentând singura modalitate de a poseda o avere suficientă pentru
candidatură - dar este refuzat. Văzându-și iluziile politice spulberate, Balzac se rezervă
doamnei de Castries și literaturii.
În mai publică o nouă ediție din Scene de la vie privee, sporită cu nuvele ca: Le
Cure de Tours, Grădina cu rodii, Femeia părăsită, Colonelul Chabert etc. Tot în mai, mai
publică și primele zece povestiri din Les Cent contes drolatiques colligez ez abbayes de
Tourayne par le sieur de Balzac pour l’esbattement des pantagruelistes et non aultres
(Cele o sută de povești znovoase adunate și rânduite din Tourayne de jupânul de
Balzac spre hlizirea pantagrueliștilor și nu a altora).

În toamna aceluiași an pleacă împreună cu capricioasa doamnă de Castries spre

Italia. Se opresc mai întâi la Aix-les-Bains, apoi în octombrie la Geneva. În Geneva
speranțele amoroase ale lui Balzac sunt spulberate, se întoarce în Franța unde, își
expune în scris starea de spirit: “dezolat, blestemând tot, afurisind femeia”. Spre liniștea
lui sufletească, la 12 noiembrie primește o scrisoare din Ucraina, semnată L’Étranger
(Străina), plină de cuvinte elogioase ce-l consolează de eșecul suferit cu marchiza de
Castries.

3. Opere
Primul succes al lui Balzac “Les Chouans” 1829, inițial publicat sub numele de
“Le Dernier Chouan”) a fost urmat de “La Peau de chagrin” (1831). În următorii 20 de
ani el a scris o vastă colecție de romane și scurte povești cunoscută sub numele “La
Comédie humaine”.
Aceasta, cea mai de seamă lucrare a sa, este o reproducere a societății franceze
a timpului său, ilustrând în detaliu peste 2000 de personaje specifice fiecărei clase
sociale și profesii. Cele mai importante romane din Comedia umana sunt:
 1832: Louis Lambert;
 1833: Eugénie Grandet;
 1833 - 1839: Patologia vieții sociale;
 1834: În căutarea absolutului ("La Recherche de l’absolu");
 1835: Moș Goriot ("Le Père Goriot");
 1837: Iluzii pierdute ("Les Illusions perdues");
 1837: César Birotteau;
 1842: Femeia de treizeci de ani (La femme de trente ans).
 1847: Verișoara Bette ("La Cousine Bette");
 1847: Vărul Pons ("Le Cousin Pons").
Calitățile lui Balzac care îi depășesc defecte precum lipsa stilului literar, critica,
tendința spre melodramă, sunt: originalitatea, marea putere de observație și imaginația
sa. Scurtele sale poveștioare includ părțile cele mai bune din limbaj, dar încercările de a
scrie dramă au eșuat.
Alte romane și nuvele ale autorului:
 1829: Fiziologia căsătoriei ("Physiologie du mariage");
 1830: Gobseck;
 1832 - 1837: Povestiri hazlii ("Contes drôlatiques");
 1833 - 1844: Ilustrul Gaudissart ("L'Illustre Gaudissart");
 1835: Crinul din vale ("Le lys dans la vallée");
 1837: Istoria măririi și decăderii lui César Birotteau ("Histoire de la grandeur et de
la décadence de César Birotteau");
 1838: Casa Nucingen ("La maison Nucingen");
 1839 - 1847: Strălucirea și suferințele curtezanelor ("Splendeurs et misères des
courtisanes");
 1844: Țăranii ("Les paysans");
 1831: Pielea de șagri ("Le peau de chagrin");
 1835: Séraphita.