Sunteți pe pagina 1din 22

1

Sculptura – armonia formelor

Conferiţa îşi doreşte să vă invite într-o călătorie în lumea artei pentru a căuta ceea ce este
frumos, profund, valoros cu adevărat. Cum distingem ce este frumos? Care este arhetipul
frumosului? Cum transmitem frumosul mai departe?

Platon, Republica: Serviciul muzelor trebuie să ducă la îndrăgirea frumosului.

Trăim într-o lume bombardată de superficialite, fals şi kitch-uri.

O mulţime de lucruri ne fură mai ales dacă sunt promovate agresiv şi uităm să ne bucurăm de
ceea care a uimit omenirea în toate timpurile: Natura.

Natura este perfecţiunea infinită. Natura are propriul său limbaj simbolic.Ea vorbeşte pentru
întreaga omenire şi a folosit în toate culturile miturile.

Să se caute profunzimea, detaliile care vorbesc despre esenţă.

În Antichitate: arta desemna priceperea cuiva de a realize un lucru.

Priceperea: cunoaşterea regulilor.

Contrariul artei: orice creat după fantezie sau propria inspiraţie.

Platon: “munca iraţională nu se poate numi artă”.

În Evul Mediu: artele liberale (fără efort fizic), artele vulgare (care implică efort fizic).

În Renaştere: arta capătă semnificaţiile actuale.

Arta – August Rodin

“Arta însemnă contemplare. Este plăcerea spiritului care pătrunde tainele naturii şi care
ghiceşte spiritual de care ea însăşi este însufleţită. Este bucuria inteligenţei care pătrunde legile
universului şi care-l recreează făcându-l să radieze în jur propria sa conştiinţă. Arta este cea mai
sublimă misiune a omului, din moment ce este exerciţiul gândirii care încearcă să înţeleagă
lumea şi să o facă înţeleasă”.

- Să se transmită sentimentele, trăirile, ceea ce este în spatele măştii personalităţii. Se


surprind puţinele clipe când spiritual domină material în forma sa cea mai pură.
(imagine de statuie: Venus din Milo )
2

- Astazi lumea nu mai vrea să mediteze, vrea să se bucure fizic

“Arta mai înseamnă gust. Este reflexul sufletului artistului asupra tuturor obiectelor pe care le
modelează. Este zâmbetul sufletului omenesc asupra casei şi asupra mobilierului… Este
farmecul gândirii şi al sentimentului încorporat în toate lucrurile care servesc oamenilor.”

- Natura este perfecţiunea infinită. Natura are propriul său limbaj simbolic si ea vorbeşte
pentru întreaga omenire.
- “fiecare muşchi al corpului traduce variaţiile interioare;” bucuria sau tristeţea,
entuziasmul sau dispreţul, seninătatea sau mania…
- “Nu există reţetă să infrumuseţezi Natura. Nu trebuie decât să vezi.”
- “ochiul artistului este dublat de sufletul care citeşte în adâncul Naturii.”
- “în Artă este frumos ceea ce are character.” (pg 21, 22, 23)
- “în Artă este urât doar ceea ce este lipsit de un adevăr interior sau exterior.” Ceea ce
este fals, artificial, ceea ce caută să fie drăguţ şi frumos în loc de ceea ce este
expresiv…Urâtul: frica de adevăr.
- Acceptarea “urâtului”; alternaţa frumos/urât. Ce urmăreşte artistul prin imaginile pline
de suferinţă. Există în Artă idea că în ceea ce considerâm urât există mai mult character.
Forţa caracterului, intensitatea trăirilor dă frumuseţea în Artă de aceea se întâmplă ca o
fiinţă urâtă să fie extreme de frumoasă în artă.

“Venus de Medici” – statuie

Pe prima pagina: Catedrala - Rodin

Arta grecească: ei accentuau instinctiv trăsaturile esenţiale.

Ştiinţa reliefurilor!! – să priveşti formele ca puncte de plecare către ceva mult mai intens,
mult mai profund

- În sculptură frumuseţea izvorăşte din interior către exterior, precum viaţa

“Vârsta de aramă” : trezirea conştiinţi umane, pg.32

Corpul uman transmite diferite sentimente prin toate părţile sale.!!! Să analizăm suferiţa,
durerea sau credinţa.

- Marea dificultate în artă este să scrii, să desenezi, să sculptezi simplu şi natural.


- “în amestecul dintre frumos şi urât întotdeauna frumosul învinge până la urmă:
Natura, printr-o lege divină, revine în mod constant către mai bine, tinde fără încetare
către perfect.”
3

- “…Frumuseţea este peste tot. Nu ea este cea care lipseşte ochilor noştru, ci ochii
noştri nu o văd. Frumuseţea constă în character şi expresie.
- Or, nu există nimic în Natură care să aibă mai mult character decât corpul omenesc.”
PENTRU FINAL
- Artistul caută să reproducă ceea ce este în interiorul modelului. “Intr-un cuvânt,
trebuie ca toate trăsăturile să fie expressive, adică să contribuie la relevarea unei
conştiinţe.”
- La Fontaine: “Nu trebuie să judeci oamenii după aparenţe”.
- Bustul: echivalează cu o biografie
- PG 59

Citate arta
Arta: o altă natură, tot atât de tainicâ, dar mai inteligibilă, căci purcede din intelect.
-

Simplitatea în artă este în general o complexitate rezolvată. Brâncuşi

- Trăsătura artei e faptul că redă realitatea.

- Trăsătura caracteristică a artei este expresia. Această definiţie, relativ nouă, ne arată că
trăsătura caracteristică a artei rezidă înceea ce redă opera, în atitudinea artistului. Ideea
artei ca expresie o întâlnim la B. Croce.Expresiile pot fi, în concepţia croceană,
verbale sau non-verbale: picturale, muzicale, poetice, oratorice. Expresie
înseamnă formă, determinare sensibilă a individualului, opusăuniversalităţii sau
abstracţiei logice. Arta fiind limbaj sau intuiţie – expresie, înseamnă cănu există intuiţie
care să nu fie exprimată în cuvinte, în culori, în sunete. O viaţă interioară neexprimată
nu poate exista.

Arta egipteană

Arta egipteană, aşa cum o caracterizează Élie Faure, se remarcă prin demnitate,distincţie,
impersonalitate şi simplitate. Pentru că ea este dictată de ideologia religioasă şi d e c e a
monarhică, se bazează pe respectarea tradiţiei şi se impune prin
s o l e m n i t a t e a stilului. Aproape întreaga artă egipteană este determinată de ideea continuării
existenţei şi după moarte. Moartea este concepută nu deprimant sau macabru, ci ca
este o continuarefirească a vieţii. Acesta este motivul pentru care monumentele funerare
egiptene sugereazăşi glorifică eternitatea.
Sculptura.
C a ş i a r h i t e c t u r a , s c u l p t u r a v e c h i u l u i E g i p t n u s - a n ă s c u t d i n t r - o intenţie de
ordin estetic, ci era menită să perpetueze înfăţişarea celor decedaţi.
4

Statuile păstrate în morminte erau concepute ca imaginea „dublului” celui decedat. În caz că s-
ar fi pierdut mumia, sufletul aflat la reîntrupare şi-ar fi putut regăsi astfel vechea înfăţişare. De
aceea sculptorul era numit „cel care menţine în viaţă”. El trebuia să redea cât mai
fidel

posibil figura celui decedat. Statuile, din lemn sau din piatră de calcar, erau policromate. Ochii
acestora erau realizaţi în felul următor: globul ocular era încrustat în lemnul
sau piatra statuii şi avea conjunctiva lucrată din piatră albă, pupila din metal, iar corneea
dincuarţ transparent.S t a t u i l e z e i l o r ş i a l e r e g i l o r d i n t e m p l e e r a u o b i e c t e d e
c u l t . R e p r e z e n t a r e a faraonului trebuia să creeze impresia că este o divinitate. El era redat
aşezat pe tron sau în picioare, având o atitudine de calm şi de siguranţă.Printre
capodoperele sculpturii Regatului Vechi amintim:
1. Sfinxul din Giseh
2. statuia lui Khefren (Muzeul din Cairo),
3. Scribul de la Louvre, care reprezenta un înalt d e m n i t a r d i n t i mp u l d i n a s t i e i a V -
a. Din timpul regatului Mediu: Statuile faraonilor
Mentuhotep I şi Sesostris I
, iar din epoca Regatului Nou – busturile reginei Nefertiti, ale faraonilor Amenhotep II ,
Tutankamon , Ramses II şi, în fine, Amenofis III , precum şi patru statui gigantice (20 m)
reprezentându-l pe Ramses II
.Î n a f a r ă d e s t a t u i , e g i p t e n i i a u î n t r e b u i n ţ a t m u l t basoreliefurile
. Î n b a s o r e l i e f (relief jos), ca şi în pictură, sunt redate păsări, plante, animale,
scene de pescuit şi devânătoare, de muncă, de război şi navigaţie, muzicanţi, dansatoare.
Figurile suntredate din profil, cu ochiul văzut frontal (din faţă), umerii văzuţi din faţă,
stomacul din treisferturi, picioarele văzute lateral. Trupurile femeilor sunt excesiv de subţiri şi
au un farmecaparte.Egiptenii foloseau culori vii, vesele şi delicate: tonuri de ocru-
roşu, galben şi brun, alb de var, negru de fum, verde obţinut din cupru şi albastru din cobalt.2

- Civilizației egiptene i se poate asocia primul stil artistic care poate fi clar definit în istoria
sculpturii.[3] Încă de acum 5.000 de ani, egiptenii au creat un stil original care, cu mici
modificări, a rămas valabil aproape trei milenii.[4] Regulile de execuție a statuilor, a
reprezentărilor umane în general, erau foarte rigide, prescrise de reguli sociale și
religioase.
- Religia juca un rol important, ca și pregătirea pentru lumea de dincolo. Având un scop
nu numai artistic, ci și religios, sculptura egipteană era dedicată în primul rând proslăvirii
faraonilor. Aceștia erau reprezentați ca niște divinități, într-o postură solemnă, rigidă și
cu o puternică schematizare a formelor. Picioarele și capul erau reprezentate din profil,
dar bustul și ochii erau văzuți frontal, convenție aplicată și la pictură și basorelief. Aveau
proporții colosale și erau ciopliți din materiale foarte dure, ca expresie a puterii și a vieții
eterne, vezi: Sfinxul de la Gizeh, statuile lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel etc.
- Materiale utilizate: piatră, marmură, granit, lemn, care se găseau în abundență.
- Unul dintre cele mai vechi exemplare cunoscute este Paleta faraonului Narmer, datată
în 2920 î.Hr. (după alte surse 3100 î.Hr.[3]) Utilizată pentru combinarea nuanțelor de
5

machiaj, este sculptată în relief și comemorează victoria Egiptului de Sus asupra Celui de
Jos.
- O temă importantă în arta egipteană o constituie Sfinxul. Acesta este o reprezentare a
divinității, de fapt a faraonului în ipostază divină, sub forma unui leu cu chip uman.
Sfinxul de la Gizeh este cea mai mare sculptură a antichității. Construit în 2500 î.Hr., are
circa 18 m înălțime și 73 m lungime. Fața sa poartă trăsăturile faraonului Kefren.
- Este o un simbol foarte vechi, present în aproape toate culturile antice
- Se peresupune că este o reprezentare a faraonului Kefren.
- “Pare că a apărut o dată cu primele noastre gânduri, că a urmărit cu meditaţia sa mută
lunga noastră strădanie, că este menit să supravieţuiască ultimei noastre speranţe.”
- Ca exemple mai putem menționa: statuile faraonului Akhenaten și ale soției sale
Nefertiti (1350 î.Hr.), statuia scribului. Acestea sunt sculptate în calcar și pictate. Toate
acestea demonstrează nivelul de înalt realism atins de arta egipteană a secoluluui al XV-
lea î.Hr. și aceasta conform preceptelor faraonului Akhenaten, conform cărora artistul
trebuie să fie cât mai realist.
- De asemenea, și la mormântul lui Tutankhamon s-au găsit obiecte de artă valoroase
(aur, pietre prețioase, alabastru). Una din marile realizări ale artei monumentale
egiptene o constituie complexul arhitectural de la Abu Simbel (c. 1250 î.Hr.). Acesta se
compune din temple cioplite direct în stâncă realizate în perioada faraonului Ramses al
II-lea. Sunt remarcabile grupurile statuare care ornează aceste construcții. Statuia
faraonului, aflată într-un loc central are dimensiuni remarcabile, peste 20 m înălțime.
- Multe sculpturi ale Egiptului antic sunt conservate la Muzeul Egiptean din Cairo.
-
In cazul in care s-ar fi pierdut corpul imbalsamat (mumia) si pus in sicriu cu potretul
decedatului, egiptenii luau precautia de a pune la indemana sulfetului sprereintruparea,
imaginea “dublului” (replicii) celui mort, adica statuia lui, inchisa in cameramortuara si zidita,
adica nevazuta de nimeni.
Daca mumia ar fi fost atinsa, distrusa, saudisparuta somnul faraonului ar fi fost tulburat si nu se
mai putea intoarce in propiul crop,sa se odihneasca peste zi. Sufleul calatorea in timpul noptii
iar ziua se intorcea in corpulsau pentru a se odihni. De aceea se realize o copie cat mai fidela a
faraonului reprezentataintro statuie pentru asi recunoaste corpul. Sculptorului i se spunea “cel
ce te poate faca satraiesti dupa moarte”.Statuile erau lucrate din roci rezistente. Sculptorul
facea o copie cat mai fidela afaraonului, acordand capului cea mai mare atentie. Trasaturile
fetei, modelajul si expresiaerau redate cu multa grija. Pentru a da chipului cat mai multa viata,
ochii erau incustraticu materiale colorate. Faraonii si aristocratii erau reprezentati, in general,
avand oexpresie calma si trupul tanar si sanatos.
In lucrarea “carte de invatatura pentru Merikare” un fel de ghid pentru eterniatecare explica
cum trebuie sa intampine moartea fiecare egiptean, astfel pregatirea propriemorti pare sa fie
grija cea mai importanta a fiecarei personae care traia in Valea Regilor.“Straduieste-te sa nu
moriinainte de a sti unde vei fi inmormantat.………….Trebuie ca acest gand sa-ti staruie in
minte,Alaturi de celelalte lucruri mai importante pentru tine……”
Mortul poseda un trup, un suflet (Ba) si un spirit (Ka). Acesta din urma este unsoi protector
care-i aduce omului fericire, sanatate si eselie. Oricine, fie el zeu, faraon sauom obisnuit isi are
propriul Ka. In nenumarate picture funerare se vad persoanjededublate, avand ace;asi aspect si
6

aceeasi tinuta. Al doilea personaj, plasat exact inspatele primului, este spiritual (Ka) sau. Ka este
raspunzador de viata de dupa moarte iar Ba este sufletul defunctului reprezentat sub forma de
barza neagra sau ca o pasareimaginara cu cap de om. Ba paraseste trupul in momentul mortii.
In arta egipteana s-a dat o mare extindere sculpturii.Cu statui se impodobeau si fatadele
templelor hipogee (construite in stanca) si diferite incaperi alecelorlalte temple. In camerele de
ofrande seintrebuinteaza mai mult basoreliefurile. In basorelief (relief jos), figurile sculptate
raman destul de putinscoase inafara, sunt lipite de acel perete careformeaza un fond.
Cateodata egiptenii sapau in perete conturile figurilor sau ale scenelor. In loc sa reliefeze,
colorand apoi suprafeteleconturate in relief plat (sub nivelul suprafetei fondului).

In lucrarea “carte de invatatura pentru Merikare”


Pe basoreliefurile si picturile egiptene, din camerele ofrandelor mortuare, ca sip e celedin
temple, se vad pasari si animale, plante, scene de pescuit si vanatoare, de razboi sinavigatie,
scene de munca, scene de lupta sportive, muzicanti, banchete, dansatoare atc.Astfel in aceste
opera de arta, de o bogatie si de diversitate foarte mare, apar multeaspecte din viata de atunci
a egiptenilor.Spre deosebire de basoreliefuri, in care figurile fac corp comun cu foncul
lor,statuile, sculpturile in rondbos sunt de sine statatoare si poate fi inconjurate si private
dinorice unghi.In Egiptul antic, statuile se faceau din piatra dura. Unele dintre ele
aveaudimensiuni colosale. Renumite sunt statuile regilor din al III-lea regat, noul teban
(dupadinastia a VIII), ca si cele ale faraonului Ramses al II-lea si ale lui Tutmes al II-lea.Aceste
statui erau dintr-o singura bucata de piatra.ui si din mai multe blocuri de piatra,legate intre ele,
ajugandu-se cateodata la 20 m inaltime. Faraonii erau reprezentati fieasezati pe tronuri de
piatra cubica (semnul puterii), cu picioarele alipite si mainilerezemate de bratele tronului, fie in
picioare, intr-o pozitie rigida, hieratica. Aveau privirea indreptata inainte, fixa, mainile pe langa
corp, lipite de sold, un picior inainte, casi cum ar fi pasit (pasul spre moarte). Zeii aveau aceeasi
infatisare. Adeseori, grupurilestatuare infatiseaza perechile regale si zeii in picioare.Celebra este
si statuia “
Sfinxul
”, care are sub ea untemplu. Este o stanca sculptata in forma de animal himeric, leu(simbol al
puterii) cu cap de om (simbol al intelepciunii) asezatain imediata vecinatate a piramidei
faraonului Keops, la Giseh.Scultura egipteana a infatisat nu numai regi si demnitari,ci si oameni
mai modesti.
Celebra este statuia de la Luvru a“scribului“, a unui om gol, care sta jos, cu picioarele
incrucisateoriental, cu privirea incordata, asteptand parka sa i se dictezeceva.
Aceasta statuie e din bonz, cu ochii de crystal policromceea ce doveste ca puneau accent
asupra ochilor incercand sa le insulfe viata.Sculpturile egiptene aduc viziunea unor energii
stapanite si uneori gata saizbucneasca. Desi sunt immobile si inchise in limitele legii frontalitatii
ele nu au nimicstatic.

Khefren
-statuie de diorit. Remarcabila prin linistea fetei,naturaletea si simplitatea pozitiei
persoanajului, echilibrulvolumelor, modelatul in planuri largi. Uliul simbolizand pe zeul Horos,
este igenios aranjat pe spatele tronului, cuaripile deschise, protector.
Paleta lui Narmer-Narmer
7

lovind uninvis iar pe cealaltafata scene de razboi.In arta egipteana capetele oamenilor sunt
redate din profil, ochii umerii si pieptul din fata, mijlocul din treisferturi, iar picioarele din
profil.

Triada lui Mikerinos


- legea frontalitatii a fostformulate in felul urmator; oricare ar fi atitudinea uneifigure, fie ca
este reprezentata mergand, stand, dreapta,inclinata inainte sau inapoi, pe cal,
ingenuncheata,culcata, etc., planul median care poate fi conceputtrecand prin crestetul capului,
nas, stern si mijloculcorpui ramene neschimbat, nici nu se indoaie, nici nu seintoarce in vreo
parte. Aceasta lege a fost impusasculpturii din Egipt, Asia si Grecia Antica, pana in sec.al V-lea
i.e.n.
Rahotep
- capul este lucrat cu grija. In arta egipteanacorpurile oamenilor erau pictate in
culoriconventionale: brun-inchis pentru barbate si galben pentru femei.Pentru cameral
ofrandelor s-au sculptat si stauide mic dimensiuni cu rolul de ai aminti celui decedat placerile
vietii spre care era chema. Ele reprezintaoameni acre indeplinesc diferite munci, animale
sau pasari. Foarte cunoscut este statuia unui rob egiptean acre sfarama boabe de grau ca sicum
le-ar macina.Dupa cum putem vedea, viata cotidiana din Egiptul antic sta in permanenta
pusasub semnul magiei. Simboluri care erau folosite cu un anumit scop pentru a
redacomunicare dintre oamnei si zeitati:
21

Baghetele lagice-cele 4 fete sunt impodobite cu desene reprezentatndanimale salbatice, sau
mai simplu broaste

Amuletele-sub forma de noduri

Colierul-apare pe pieptul zeilor si al mortilor-rl protector

Culorile joaca si ele un rol important: verdele-tineretea si vigoare;cornalina rosie din talismane
evoca sangele zeitei Isis; rosul, galbenul sialbul ofera mortilor anumite virtuti precum
stralucirea si puritatea

Animalul- considerat reincarnarea zeiteiHeKhet, patroana nasterilor

Ochiul sacru- Udjat- care trebuie sa-I apere pe oameni
21
Razbunarea Faraonilor de Yves Anud, partea a II, Cap.I
Bratarile-destinate viilor si mortilo, smbol si o formula magica;semnificatia celor 2 bratari este
viata si moartea

Scarabeul-emblema renasterii

Crucea cu toarta-simbol al vietii, etc.
8

Arta veche egipteana cunoaste o arhitectura monumentala, solida, durabila,impunatoare unde


sculptura si picture vor fi subordonatele ei. Artistii egipteni sunt pioneri ai acestei arte deoarece
au realizat potretul in sculptura si in picture datoritanecesitatii de a conserva forma defunctilor,
au inventat fresca, au creat picture narativa.Ei au pus bazele decorarii interioarelor, preluate de
celelalte popoare din antichitate, ei aufolosit fresca , dar si tehnica al secco (picture pe perete
cu tempere) iar arta prelucariimetalelor pretioase a influentat la randul ei si arta altor popoare
din antichitate.Cu toate limitarile impuse de religie, mesterii egipteni au realizat astfel o
arta profound originala, care a influentat si a contribuit la dezvoltarea multor centre de artadin
antichitate.

http://ro.tititudorancea.info/z/sculptura_egiptul_antic_muzeul_luvru_paris.htm

Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, I, 98, relatează în detaliu regulile folosite de sculptorii şi
pictorii egipteni. Corpul omenesc era secţionat în două jumătăţi printr-o linie care pornea de la
mijlocul frunţii până la degetele picioarelor. Întregul corp uman era împărţit în 21 de părţi
pătrate (de la talpa picioarelor şi până la nivelul pleoapelor), după care se adaugă încă 1/4 sau
1/3. Fiecare pătrat era sculptat în mod separat de către unul sau mai mulţi artişti, după care
avea loc asamblarea pătratelor. Desigur, existau şi sculpturi executate de un singur artist, dintr-
un bloc de piatră.
Se cuvine amintite între lucrările de excepţie păstrate până în vremea noastră, Marele Sfinx
de la Gizeh, datând din dinastia a IV-a ( cu o lungime de 73,50 m şi o înălţime de 20 m); statuia
lui Djoser din calcar pictat de la Saqqara din dinastia a III-a; statuia lui Kefren din diorit de la
Gizeh, din dinastia a IV-a (înaltă de 1,68 m), toate păstrate la Muzeul Naţional din Cairo;
celebrul Scrib din calcar policrom cu ochi încrustaţi, din dinastia a V-a ( piesă păstrată la Muzeul
Luvru din Paris); statuia lui Seth al II-lea şezând având un altar pe genunchi (înălţime 1,69 m) de
la Muzeul din Cairo etc.

În ceea ce priveşte templele egiptene, acestea au fost închinate zeilor


d i n panteonul egiptean, dar şi faraonilor care se confundau cu zeii. Odată cu afirmarea
cultuluisoarelui s-au construit „templele solare”. Acestea erau alcătuite dintr -un zid
de incintădreptunghiular, în interiorul căruia se afla un obelisc, un sanctuar cu
statuia zeului şi unaltar.Cele mai frumoase temple au fost construite în perioada
Regatului Nou. Dina c e a s t ă p e r i o a d ă p r o v i n f a i m o a s e l e t e m p l e d e l a
Luxor ş i d e l a Karnak, a ş e z a t e î n vecinătatea Nilului şi vestite, îndeosebi, prin sălile lor
Hypostile (acoperite şi susţinute decoloane). Numeroasele coloane din temple (de
exemplu, templul lui - A m o n – R a d e l a Karnak
avea 234 de coloane), simbolizau „dumbrava sacră” prin care trece sufletul dupăm o a r t e . O
coloană se compune din bază, fusul (asemenea unui trunchi de copac)
ş i capitelul (partea de sus), deasupra căruia stă bârna (arhitrava). Capitelurile imitau lotusul,(
lotiforme) palmierul sau papirusul. Coloanele celor mai mari temple erau inscripţionate
cuh i e r o g l i f e . T a v a n e l e e r a u p i c t a t e c u s t e l e d e a u r ş i f e l u r i t e p ă s ă r i , i a r
pardoseala eradecorată cu plante acvatice şi cu peşti. În faţa templelor se
a f l a u s t a t u i c o l o s a l e a l e faraonilor.Modul în care sunt dispuse templele egiptene ne oferă
9

o „imagine exactă desprecrearea lumii într-o ordine perfectă”. I n c i n t a , u n z i d d i n


c ă r ă m i d ă n e a r s ă , e v o c ă p r i n ondulaţiile sale, starea lichidă a lumii dinaintea creaţiei.
Nivelul mai ridicat al templului,construit din piatră, reprezintă lumea solidă, apărută brusc din
ape. Pilonii simbolizează pe Isis ş i p e Neftis, „cele două zeiţe care ridică pe cer discul
solar.”

Cele două obeliscuri reprezintă coarnele de pe capul zeiţelor, cu care susţin soarele.U n
element arhitectural, original egiptean, era obeliscul. Acesta era un
bloc prismatic, subţire şi înalt, de piatră dură, terminat, în vârf, cu o
p i r a m i d ă . P e e l e r a u sculptate imagini simbolice şi texte hieroglifice în care se preamăreau
faptele regilor.

Sfinxul – cea mai mare statuie din lume


Abu Simbel
- Faraonii erau consideraţi întrupări ale zeilor. Statuile Ritualul înmormântării a fost foarte
important
- Templul dedicat lui Ramses este săpat în stâncă pe o lungime de aproximativ 55 de
metri, fațada este împodobită cu patru statui colosale ale lui Ramses având fiecare o
înălțime de peste 20 de metri. Între picioarele statuii lui Ramses sunt sculptate statui
mai mici reprezentând pe Tuya (mama sa), Nefertari și unii dintre copiii săi.

- Sala mare, care se deschide imediat după antreu, este sprijinită de opt coloanele
masive, aranjate în două rânduri de câte patru. Fiecare dintre acestea fiind o statuie a lui
Ramses, întruchipat cu atributele lui Osiris. Pe pereții sălii sunt pictate episoade din
Bătălia de la Kadesh.

- Templul de dimensiuni mai mici construit în aceeași perioadă, este dedicat soției
Nefertari și zeiței Hathor. Acesta chiar dacă este mai redus în dimensiuni decât templul
dedicat lui Ramses este impresionant, de asemenea . Fațada constând în șase statui,
patru reprezentându-l pe Ramses și două pe Nefertari, având fiecare o înălțime de cel
puțin nouă metri.

On two days, traditionally the anniversary of the birthday and coronation of pharaoh Ramses II,
a shaft of sunlight pierces the gloom, illuminating statues of gods and the king in the temple's
inner sanctum.

On February 22, a day celebrating the king's birthday and again on October 22, a day
celebrating his coronation, sunlight illuminates seated statues of the sun gods Re-Horakhte and
Amon-Re, as well as a statue of king Ramses II. The statues sit in the company of the Theban
god of darkness, Ptah (who remains in the shadows all year).
- Pe 22 februarie (data naşterii faraonului) şi pe 22 octombrie (data încoronării) soarele
pătrunde în temple şi luminază statuile din camera sanctuară.
10

- 2 coloşi reprezentându-l pe faraonul Amenhotep


- Străjuiesc intrarea în complexul memorial ridicat faraonului
http://filmedocumentare.com/lista-documentarelor/page/27/ - Frumuseţea in
Antichitate/ Secretele lui Michelangelo
http://filmedocumentare.com/lista-documentarelor/page/53/ - Petra
http://filmedocumentare.com/lista-documentarelor/page/61/ - Brancusi

Arta indiană
Formulele artistice ale artei indiene sunt deosebite de cele ale artei europene. Deşimulte
opere de artă s-au pierdut ori au fost distruse de ocupaţia musulmană, s -au
păstratsuficiente producţii artistice care să creeze o idee clară asupra naturii acestei arte.Arta
indiană este o artă sacră, simbolică şi de sugestie, dar are şi deschideri spre profan. Fiind un
auxiliar al religiei, ea trebuie să respecte canoanele stabilite de tradiţiarelig ioasă.
Subiectul scenei realizate de artist are o funcţie teologică, dar detaliile
sceneireconstituie, totodată, şi un moment din natură, din viaţa publică sau privată a
vremii.Artistul indian nu ţine să creeze opere originale precum cel european, ci caută
săr e s p e c t e o a n u m i t ă t r a d i ţ i e , î n c a r e s e s i m t e p r o f u n d i n t e g r a t . D â n d o
f o r m ă p l a s t i c ă imaginaţiei populare, el trebuie să reprezinte un concept, o idee care se
referă în esenţă laf o r ţ a, f r u m u s e ţ e a ş i p e r f e c ţ i u n e a d i v i n i t ă ţ i i r e s p e c t i v e . C a
a t a r e , e l v a p r a c t i c a o a r t ă figurativă, nu perfect adevărată din punct de vedere
anatomic. „Va suprima anumite detalii – oase, vene, articulaţii, încheieturi, glezne – pentru a le
sugera prin linii pure şi prin curbefrumoase, fapt ce duce la o mare simplitate a formelor şi a
contururilor.”
Sub raport compoziţional, arta indiană este supraîncărcată cu statui,
coloane, basoreliefuri şi nenumărate ornamente vegetale şi animale. Această abundenţă se
explică prin concepţia filosofică a indienilor. Graniţa dintre sacru şi profan nu are
sens întrucât

Sculptura şi pictura.

„În arta Indiei sculptura ocupă un loc atât de important – cavolum şi ca nivel artistic – încât nu
numai că înlocuieşte aproape în întregime pictura, dar însăşi arhitectura unui edificiu pare un
imens şi tulburător conglomerat artistic lucrat demâna unui sculptor.”

Sculptorii indieni au preferat basorelieful în care corpurile omeneşti


e r a u reprezentate de cele mai multe ori nude, dar cu podoabe bogate şi emanând o
deosebită senzualitate. Începând cu secolul al II-lea d.H., în basoreliefuri apare
reprezentarea luiBuddha, fie în poziţia lotusului, fie pe tron sau în picioare.Au fost sculptate
în statui, în ronde – bosse înfăţişând zei, lei înaripaţi, elefanţi şidiferite animale fantastice.
Printre materialele folosite în sculptura indiană se enumeră lemnul, argila, piatraşi
metalul.Reprezentarea divinităţilor era făcută după anumite canoane:-
11

1. Brahma – creatorul, trebuia să fie reprezentat cu patru feţe îndreptate spre cele patru
puncte cardinale;-
2. Vishnu – păstrătorul lumii – era reprezentat ca un tânăr cu patru braţe, ţinând înfiecare braţ
anumite obiecte simbolice;-
3. Shiva– distrugătorul şi preschimbătorul lumii, era înfăţişat dansând dansul simbolic
al creaţiei cosmice în mijlocul flăcărilor cunoaşterii dispuse în jurul lui în formăde cerc şi
având la picioare “piticul ignoranţei”
4. .Sculpturile care-l reprezintă pe Buddha cuprind încorporarea a treizeci şi două desemne
mistice ale perfecţiunii supraomeneşti. De exemplu, protuberanţa craniană
estesimbol al înţelepciunii, lobii urechilor alungiţi – semn al descendenţei regale, un smoc
de păr pe frunte, ca şi aureola sfinţilor, sugera emisiunea de lumină, roţile cu
spiţe de lacălcâie simbolizau progresul doctrinei sale şi puterea soarelui. Mâna dreaptă
arătând în joss u g e r a ap e l u l l u i B u d d h a c ă t r e p ă m â n t e n i d e a - i r e c u n o a ş t e
v i c t o r i a a s u p r a r ă u l u i ş i iluminarea; mâna dreaptă ridicată înlătura teama şi dădea
binecuvântări.În conformitate cu tradiţia, faţa lui Buddha era asemenea unui ou, ochii
semănaucu mugurii sau petalele de lotus, buzele cu fructele pârguite de manghieri,
sprâncenele cuarcul zeului Khrishna, umerii cu capul unui elefant, corpul cu cel al unui leu,
iar picioarelecu cele ale unei gazele.Statuia lui Buddha trebuia să emane un aer de
seninătate, de desprindere dinsuferinţă, trebuia să sugereze ideea că liniştea
interioară se obţine în primul rând prin liniştea simţurilor.Sculpturile indiene sunt
pline de viaţă şi de dinamism. O preferinţă deosebită aindienilor era sculptarea
scenelor de îndrăgostiţi în poziţii lascive, senzuale, precum şi adansurilor
simbolice, pline de graţie şi de armonie, executate de fecioarele cereşti Asparas.Pentru
decorarea construcţiilor indiene s-au întrebuinţat şi picturi murale. Din vechile
ansambluri de pictură murală au rămas unele fragmente cu scene religioase, scenede
război ori de vânătoare, animale sfinte, colorate în roşu, brun, albastru şi alb,
într-otehnică de tempera, a cărei formulă rezistă umidităţii. Mai târziu, sub influenţa
mogulilor, artiştii indieni au făcut multe m iniaturi cuscene inspirate din viaţa ori din
diferite legende, ilustrând folclorul, literatura şi obiceiurilede curte

- Sculptura:
“Sculptura a fost cea dintâi, prima sculptură fiind însuşi omul, făcut de Dumnezeu,
atotstăpânitorul.”

- Redarea într-un bloc de piatră a ideii pe care o are artistul în minte.


- Proporţia joacă un rol esenţial în exprimarea înfăţişării. Sunt surprinse personajele în
mişcare. O statuie este lucrată în plin refief, astfel încât legile proporţiilor trebuie
respectate, mai exact să fie egale, în toate zonele: faţă, spate, dreapta sau stânga.
12

(arătându-se la fel de frumoas lucrată în întregul ei, oricum am întoarce-o sau de


oriunde am privi-o.)
- Statuile se dezvăluie din exterior spre interior, asemeni vieţii. Formele sunt puncte de
plecare spre interiorul personajului pe care-l reprezintă statuia. De aceea se acordă o
atenţie deosebită înălţimii statii, distanţei la care va fi aşezată pentru a fi admirată şi
materialului din care este făcută. Astfel că de la o anumită depărtare o serie de detalii
care atestă iscusinţa sculptorului nu se vor observa, însă se vor vedea forma frumoasă a
braţelor sau a picioarelor, cutele veşmintelor şi întreaga lucrare per ansamblu, “căci
numai în simplitatea puţinului se arată ascuţimea geniului.” De exemplu la statuile din
marmură, care sunt albe, sau din bronz care bat în negru se va ţine cont de faptul că ele
vor căpăta diverse umbre, astfel că de la depărtare lucrarea pare terminată dar privită
de aproape pare doar schiţată.
- - împărţirea corpului în 9 capete – Girgio Vasari.
- Proporţia: în filosofie – Pitagora şi în sculptură Policlet – idealul frumuseţii
Policlet alături de Phidias şi Myron aparţin perioadei clasice greceşti. Lucrare: Doriforul (c. 450-
440 BCE)
- Doriforul prima lucrare care a încercat să redea idealul uman sub cele două aspect ale
sale : fizic şi divin. In lumea elenistică frumuseţea morală o implica pe cea fizică şi invers.
In “Canon”, Policlet propune un sistem de proporţii care variază în funcţie de vârstă şi
sex. El propune o armonie a părţilor component ale corpului chiar dacă acest lucru
necesită o ajustare a anatomiei fireşti a fiinţei umane în linii geometrice nefireteşti: “o
reuşită estetică” în termenii lui Policlet însemna un corp dominat de elemente precum:
încordarea muşchilor, simetrie şi echilibru.
- Principiul proporţiilor la Policlet s-a construit după litera χ (chi): diagonala dreaptă
corespunde părţii încordate/tensionate a corpului, iar diagonal curbată părţii relaxate,
căci ceea ce doreşte să ilustreze prin Dorifor este armonia perfectă obţinută prin
alternanţa dintre mişcare şi relaxare (diagonal de la dreapta la stânga reprezintăz partea
relaxată, diagonala de la stânga la dreapta corespunde părţii tensionate). Jocul de
umbre suţine acceaşi idee de alternaţă dintre relaxare şi mişcare.
- Sistemul de proporţii este diferit pentru oameni, animale sau divinităţi. Pentru
reproducerile religioase (icoane, statui) canoanele estetice sunt foarte vechi şi au fost
înfluenţate de epocile în care s-au folosit.
- În lucrarea “Canon” Polykleitos îşi construieşte teoria proporţiilor pe noţiunea de
simetrie preluată de la Pitagora şi pe idea că între întreg şi diferite părţi ale sale există
diverse rapoarte, unele potrivite altele mai puţin potrivite. Polykleitos prezintă o
formula matematică pentru proporţiile corpului masculine. Multe dintre statuile din
Imperiul Roman vor prelua această teorie.
- Arhitectul roman Vitruvius descrie proporţiile corpului uman. Ideile sale vor fi puternic
analizate în Renaştere de către Leonardo da Vinci şi Albrecht Dürer.
- Canoanele proporţiei folosite în Egiptul Antic; exprima stabilitatea, eternitatea, viaţă
veşnică.
- Grecii au preluat o parte dintre metodele egiptene.
- Teoria numerelor la Pitagora: Cartea sectiunea de aur; octavele muzicale (1:2, 2:3, 3:4
etc)
13

- Proporţia a fost preluată în : artă, medicină, ştiinţă şi în inginerie.


- Sculptura va atinge culmile cele mai înalte la cultura greacă

Arta greaca

- Fenomenul grecesc începe să se manifeste începând cu mileniul II î.Hr. în Creta şi


Micene. Reprezentative sunt pentru periaoda cretană Zeiţa cu şerpi din teracotă şi
Poarta Leilor
- Urmează perioada de formare (sec IX-VIII î.Hr.) caracterizată în special prin sculpturi de
mici dimensiuni reprezentând atleţi făcute din alabastru, aur sau bronz. Dezvoltată idea
despre gimnastică la greci
- Cele 3 perioade: perioada arhaică, perioada clasică, perioada elenistă
- Perioada arhaică: între anii 850-750 î.Hr. apar primele temple: avea de regulă 4 coloane
în faţă şi patru coloane în spatele edificiului. Apoi va apărea templul peripter, inconjurat
pe toate laturile de coloane. Amplasarea templelor se făcea într-o poziţie care să le
arminizeze cu peisajul din jur şi, în acelaşi timp, să le confere un impresionant aspect de
calm, de grandoare, de solemnitate.
o După forma coloanei se disting două ordine arhitectonice:
 Doric: s-a impus în Peloponez şi în coloniile greceşti din sudul Italiei şi din
Sicilia
 Ionic: s-a dezvoltat în Asia mică şi în insulele din Marea Egee
 Corintic: se va dezvolta mai târziu din cele două.
- Ordinul toscan sau etrusc, considerat de Vitruvius ca un corespondent al doricului
elen, are, spre deosebire de acesta o baza pe care se sprijina fusul coloanei iar
abacul capitelului, asemanator cu cel doric, este totusi decorat cu astragale (funii
ornamentale alcatuita din alternata unor perle ovoidale vazute din fata si din
profil), inele. Acest ordin se intalneste la parterul teatrelor si amfiteatrelor
romane.
- b.Ordinul doric, conceput dupa statura barbatului, nu are baza, coloana (cu
diametrul mai mare in partea de jos) se sprijina direct pe podeaua edificiului-
stereobat. Fusul ei format dintr-o succesiune de tamburi, are intre 16 si 24 de
caneluri verticale iar capitelul se compune din echin -un trunchi de con cu baza
mare in sus- peste care se suprapune abacul simplu (o lespede patrata). Deasupra
capitelului, cu rol de grinda, se aseaza arhitrava, un singur bloc, iar peste aceasta
se suprapune friza. In ordinul doric friza este o alternanta de metope (spatii
destinate decorurilor figurative) si triglife (caracterizate prin trei santuri verticale).
Sub triglife se scultau asa-numitele guttae- picaturi, forme geometrice in relief.
Streasina sau cornisa este mult iesita in afara planului dat de coloane si era
decorata pe margine cu antefixe (avand rol de burlane). La colturile acoperisurilor
erau asezate acroterele, sferturi de sfera. Frontonul este triunghiul din fata si din
spatele edificiului, format din cele doua pante ale acoperisului acoperit cu reliefuri
a caror tematica depinde de natura si destinatia constructiei.
14

- c.Ordinul ionic, inspirat de zveltetea feminina, are coloana prevazuta cu baza


(alcatuita la randul ei din plinta si discuri concave (scotii) sau convexe (toruri) -
doua forme principale sunt cunoscute: cu o scotie intre 2 toruri sau un tor intre 2
scotii), fusul mai subtire avand un numar de 20-54 de caneluri mai adanci decat la
ordinul doric si capitelul al carui echin prezinta motive vegetale si o dubla
voluta.Abacul are de asemenea motive vegetale. Arhitrava acestui ordin se
realizeaza din trei blocuri suprapuse iar friza este un spatiul orizontal continuu,
propice pentru reliefuri narative. Cornisa este asemanatoare cu cea dorica dar
este decorata cu denticuli, astragale sau motive florale. Acest ordin are antefixe si
acrotere.
- d. Ordinul corinthic, cel mai utilizat in lumea romana, este o varianta modificata a
ordinului ionic, capitelul corintic avand echinul de forma unui trunchi de con
rasturnat decorat cu motive foliale asezate in doua etaje. Abacul are patru colturi
sub care se rasucesc patru volute,insotite de reliefuri figurative animaliere sau
antropomorfe din sec al III-lea p. Chr.; intre volute sunt decorate rozete. Mixtura
dintre ordinul ionic si cel corintic da nastere, in primul secol imperial, la asa
numitul stil compozit (de ex. Arcul lui Titus) iar o alta caracteristica a arhitecturii
romane imperiale este alungirea capitelurilor, mai ales a celor corintice.
- Caracteristic pentru arhitectura romana este valorificarea maxima a pilastrilor ca
elemente decorative, nu doar ca structuri de sustinere mecanica a cladirilor.
Pilastrul este un stap de profil patrulater prevazut cu caneluri, incastrat in perete
si cu capitel decorat.
- Fig. 2. Ordinele grecesti: legenda: 1-timpan; 2-friza; 3-triglifa; 4-metopa; 5-
regula; 6-guttae; 8-arhitrava; 7-capitel; 9-abac; 10-echin; 11.fusul coloanei cu
nervuri; 13-stilobat; 14-baza coloanei ionice - pentru imaginea cu coloane

- Este “momentul când entuziasmul omenesc cunoaşte exaltarea sa maximă. ”


- Vorbim despre sculptura filosofică: filosofia şi arta se unesc sub principiile înalte ale
moralităţii, în jurul secolului V.
- Grecii îşi înfăţişează zeii după chipul omului şi zeul este cu atât mai frumos cu cât omul
este mai nobil prin spirit.
- Descrierea statuii: Auriga din Delfi
- Miturile: muncile lui Heracle şi Prometeu
- “Nu aflăm în arta care exprimă spiritual elenic senzaţia de infinit spiritual pe care o dă
arta egipteană sau de infinit material pe care o dă arta hindusă.”
- “Toate formele, toate forţele sunt profund solidare, ele trec una în cealaltă prin legea
natural, întocmai cum omul, prin legera morală se îndreaptă spre divinitate”. Arta
surprinde Legile Naturii în corpul uman; perfecţiunea fizică este subordonată Legii
Naturii, perfecţiunea spiritual este subordonată Legilor divine; fiecare os, fiecare
muşchi, fiecare parte a corpului uman îşi are rolul bine definit, nu se poate fără ceva
din noi aşa cum fiecare experienţă prin care trecem are menirea să ne cizeleze
sufletul, să ne şlefuiască spiritul, să ne ascută atenţia.
- Principiul mişcării este surprins în arta greacă – Lupta centaurilor (pg 232-233 elie
faure)
15

- Multe dintre statui sunt mutilate, dar în continuare “iradiază graţia forţei şi o
invincibilă blândeţe.”
- Democraţia – epoca Partenoanelor: conducătorul le inspiră, poporul lucrează la ele
- Libertatea omului, el este cel care îşi decide destinul în cadrul statului. Această
mişcare a vieţii interioare este transpusă în marmură

Templele grecesti:
Arta clasică greacă.Arhitectura.
Cel mai renumit şi impresionant complex arhitectural al antichităţiigreceşti era
ansamblul de patru edificii situate pe Acropola Atenei , compus dinPropilee,Partenon , templul
zeiţei Nike Apteros (Victoria fără aripi) şi Erechteionul.

Propileele (propylaion= a v a n p o a r t ă ) , c o n s t r u i t e d i n m a r m u r ă , e r a u o
i n t r a r e monumentală în incinta sacră de pe Acropole, în care se desfăşurau serbările
Panatenee,dedicate zeiţei Atena Parthenos (Atena fecioară protectoarea oraşului).
Realizate deMnesicles, Propileele seau formate din coloane dorice la exterior şi ionice la
interior.

Templul Zeiţei Nike, construit în stil ionic, era situat în colţul drept al
teraseiAcropolei.

Partenonul (Casa Fecioarei) e s t e u n p r i n o s a d u s A t e n e i , z e i ţ a r ă z b o i u l u i


ş i înţelepciunii, dar şi protectoarea flotei greceşti. Acest mare templu al antichităţii greceşti a
fost clădit după planul arhitecţilor Ictinos şiCalicrates, sub supravegherea
renumituluisculptor, pictor şi arhitect Fidias, supranumit făcătorul de zei. Acesta a
sculptat statuiaAtenei, din cella templului, înaltă de 12 m, în ţinută militară, având corpul
lucrat în fildeşiar hainele în aur.F o r m a g e n e r a l ă a P a r t e n o n u l u i , c o n s t r u i t d i n
m a r m u r ă a l b ă , e s t e a c e e a a templului grec tradiţional cu interiorul de ziduri compus
din două părţi.

Partea de răsărit, lipsită de ferestre adăpostind statuia cultului, era


c u n o s c u t ă s u b n u m e l e d e Hecatompedos (100 de picioare) din cauza lungimii sale.
Această încăpere are un şir dublude coloane, tavan plat din grinzi de lemn şi acoperiş din ţigle
de marmură.Încăperea dinspre apus, opistodomul , era un spaţiu pentru depozitarea
obiectelor rituale dar a tezaurului Ligii de la Delos, condusă de oraşul Atena şi al zeilor.Templul
era înălţat pe o bază cu trei trepte, iar zidurile exterioare şi intrările templului erau
înconjurate de un graţios şir de coloane dorice. Forma Pantenonului are la bază un modul
matematic şi o consecvenţă de proporţii.În exterior templul este acoperit de sculpturi
pe frontoane, metope, timpane, şi acoperiş.Pe metope erau sculptate victoriile atenienilor
împotriva lapiţilor, centaurilor şitroienilor. Pe frontonul de est era reprezentată naşterea
Atenei gata înarmată din fruntea luiZeus, iar pe frontonul de vest biruinţa ei asupra lui
Poseidon. Sculpturile erau supervizatede Fidias. Ornamentaţia acoperişului cuprindea capete de
16

lei şi un grup sculptural, care s-au pierdut.Ca sculptură clasică, Partenonul a fost
proiectat în acord cu idealul grecesc al euritmiei – o bine proporţionată, armonioasă
şi plăcută înfăţişare a întregului. Ritmulacestui superb edificiu constă din
repetarea unor elemente similare cum sunt coloanele.Pentru a obţine armonia
templului, Ictinus a folosit matematica şi nu intuiţia. Raportul dintre înălţimea şi
lăţimea templului pe faţadele dinspre răsărit şi apus este de 4/9, raportuldintre lăţime şi
lungime este, de asemenea, de 4/9, iar dintre diametrul unei coloane şi distanţa
dintre coloane este 9/4. Cele 17 coloane de pe laturile lungi sunt de două ori plusuna mai multe
faţă de cele opt coloane dinspre răsărit şi apus, ceea ce ne aduce din nou laraportul
9/4.Partenonul se distinge şi prin perfecţiunea rafinamentelor sale optice. În clădirenu există
nici o linie perfect dreaptă, deoarece atunci când privim o astfel de linie mai lungă
apare deformarea optică de curbare. Fiecare treaptă era uşor curbată, curbată era şi p a r t e a
de deasupra a coloanelor, curbat era chiar şi cadrul marilor uşi.
T r u n c h i u r i l e coloanelor au fost uşor îngroşate de la bază în sus pentru a evita
impresia de gâtuire lamijloc. Totodată ele sunt uşor aplecate în spate, pentru a se evita
impresia că templul stă săcadă în faţă.

Erechteionul, proiectat probabil de Mnesicles, a constituit un lucru cu totul nou în arhitectura


greacă. Cariatidele constituie cea mai bogată şi mai rafinată ornamentaţie arhitectonică
grecească.Acest edificiu este plasat în locul unde se găsea stânca cu urmele
fulgerului cucare Zeus îl lovise pe Erechteus – unul din primii regi ai Atenei, inventatorul
carului. Aicise afla şi izvorul cu apă sărată iscat de Poseidon în timpul d isputei lui cu
Atena, dar şimormântul lui Cecrops, primul rege al atenienilor, care i-a învăţat să-şi clădească
oraşele şis ă-şi îngroape morţii şi a inventat scrierea.

Sculptura.

La Atena s-au succedat, în perioade bine delimitate şi definite, „stilulsever” al


preclasicismului (în prima jumătate a secolului al V -lea î.H.); stilul
primuluiclasicism, din a doua jumătate a aceluiaşi secol, cu Myron, Policlet şi Fidias; ş i
s t i l u l clasicismului secolului al IV-lea î.H., ilustrat de Scopas, Praxitele şi Lysip.

Fronton – motiv triunghiular sau semicircular încoronând, în general, faţada principală a unui
edificiu.

Metopă – placă de piatră sau teracotă de formă rectangulară, care formează friza ordinului
doric.

Timpan – spaţiu de pe fronton decorat cu sculpturi.

Euritmie – îmbinare armonioasă de proporţii şi de linii


17

Cariatide – statui de femei care susţin greutatea antablamentului.

Stilul sever este simplu, auster şi chiar rigid. Tipul fizic ideal se caracterizează prin
aceea că personajul reprezentat are cutia toracică mai mare, fruntea mai înaltă, bărbia mai
pronunţată, iar expresia figurii este gravă, aproape rece.Foarte multe din statuile create în
epoca clasică au dispărut, fiind păstrate doar copiile lor romane executate între secolele I
î.H şi III d.H.Sculptura greacă era policromă, deoarece prin această modalitate de colaborare
a picturii cu sculptura se urmărea crearea impresiei de viaţă a statuilor.C e l m a i r e n u m i t
s c u l p t o r g r e c a f o s t F i d i a s . E l e r a a p r e c i a t î n d e o s e b i p e n t ru s t a t u i a l u i Z e u s
d i n O l y m p i a ( d e 1 4 m î n ă l ţ i m e î m p r e u n ă c u s o c l u l ) ş i c e a a A t e n e i Parhenos.
Această statuie avea o înălţime de 10m, faţa, braţele şi picioarele erau realizatedin fildeş,
îmbrăcămintea şi armele erau din aur. Mâna dreaptă întinsă ţinea o statu ie dinaur
şi fildeş, care o reprezenta pe Zeiţa Nike. Multe din lucrările sale s -au pierdut
fiind păstrate doar copiile romane: Diadumenos, Amazoana, Kora.

Locatie: In orasul antic Olimpia, pe coasta de vest a Greciei de astazi, la aproximativ 150 km fata de
Atena.
Arhitect: Liobon
Sculptor: Pheidias
Durata de viata: construita aproximativ in jurul anului 450 iH- 462 dH.

Descriere:
Templul realizat in stil doric are o inaltime de 13 m si il intruchipeaza pe marele Zeus pe un tron decorat
cu aur, pietre pretioase si fildes. Pe capul zeului se afla sculptata o cununa de ramuri de maslin, in mana
dreapta tine o statueta a Victoriei facuta din aur si fildes, iar in mana stanga tine un sceptru cu un vultur
in varf. Haina si incaltarile statuetei sunt facute din aur.

Istorie:
Situata in Grecia continentala, la poalele muntilor Cronion, Olimpia este o asezare elena vestita prin
faptul ca era principalul centru cultural dedicat cultului lui Zeus si locul desfasurarii Jocurilor Olimpice.
Se spune ca sapte drumuri duceau la Olimpia, unul fiind numit calea sacra (10 km) ce unea tarmul Marii
Ionice de sanctuar, marginit de o parte si de alta de alte temple, altare, statui dedicate zeului zeilor.

Constructia maretului templu a inceput sub indrumarea arhitectului Libon din Eleea, cu prada de razboi
adusa de eleni in anul 468 iH si a fost finalizata dupa batalia de la Tanagra, in 457 iH. Templul avea 64
m inaltime si aproape 28 de m latime, frontul anterior reprezenta lupta lui Pelops cu Oenomaos
(realizata de sculptorul Paconios din Mendes) iar frontul posterior decorat cu lupta centaurilor cu lapitii
(sculptor Alcamenes). Templul avea 6 coloane pe fatada principala si cate 13 coloane pe fatadele
laterale In acest impunator edicifiu sculptorul Fidias a realizat statuia lui Zeus, reprezantandu-i chipul
incruntat - caci Zeus manuia adesea fulgerele; acest sculptor este si autorul statuii Atena din Parthenas
(pentru constructia caruia s-au folosit 1.152 kg de aur).
18

Tehnica utilizata pentru constructia statuii este tehnica criselefantina - imbracarea unei constructii din
lemn in fildes si aur - desi era cunoscut la vremea respectiva ca aceste materiale sunt multe mai fragile
ca marmura si in special fata de bronz. Insa se pare ca si aceasta constructie a fost creata din dorinta de
a uimi si de a minuna poparele lumii, nu dintr-un simt pios excesiv fata de maretul zeu. Atelierul lui
Fidias, descoperit in anul 1958 cand a scos la iveala etapele acestei tehnici de constructie, a devenit
sediul unei bazilici crestine, in prezent ruinata.

Templul lui Zeus a fost construit dupa modelul grecesc, pe o platforma rectangulara, cu numeroase
coloane ce sutineau un acoperis ascutit, care forma cu peretii cladirii o serie de triunghiri interioare
mascate de statuete si sculpturi. Sub acestea se aflau sculpturi prezentand cei 12 muncitori ai lui
Heracle. Tronul a fost confectionat din abanos si bronz, cu bratele sustinute de doi sfincsi, impodobit
cu fildes, aur si pietre pretioase. Picioarele zeului erau sprijinite de un taburet sustinut in cele patru
colturi de alti 4 sfincsi de aur.

Trupul Zeului a fost creat din lemn de abanos, acoperit cu fildes, pe portiunile ce reprezentau pielea,
iar imbracamintea si sandalele erau formate din placi de aur turnate, mantia de aur ce ii cadea pe
umeri, era incrustataa cu pietre pretioase (realizata de fratele lui Fidias, Panaenos), iar pe cap purta o
coroana din frunze de maslin tot din aur. Hainele sale erau sculptate si decorate in culori topite in
ceara, animale si flori si in special crini, fata era facuta din fildes, iar barba si parul din aur.

In mana dreapta se afla o statuie reprezentand-o pe Nike, zeita Victoriei, lucrata din fildes si aur si care
avea in maini o panglica tot din aur. In mana stanga era tinut mandru un sceptru care se rezema de
pamant si pe care statea un vultur de aur.

Conform descrierilor istorice , statuia era asezata in capatul vestic al templului. Ocupa o suprafata de 7
metri si avea o inaltime de 12 metri, soclul pe care era asezat era de aproximativ 4 m, infatisandu-l pe
Zeus pe un tron cu spatar inalt. De-a lungul peretilor, muncitorii au construit schele pentru vizitatori din
lemn, acoperite cu fildes, pentru ca acestia sa poata admira chipul zeului.

Statuia nu mai exista in prezent iar cazul disparitei sale nu a fost rezolvat inca, desi au fost emise o serie
de ipoteze posibile:
- decaderea Olimpiei ca urmare a edictului imperial din 393, ce interzicea ceremoniile si jocurile
olimpice, urmate de expeditiile de prada ale gotilor, mari amatori de aur;
- decretul din 426 al imparatului Teodosie al II- lea prin care a ordonat demolarea tuturor lacaselor de
cult pagane;
- distrugerea statuii in incendiul din 408 sau in incendiul din 475 ce a distrus o mare parte a
Constantinopolului (transportata aici din ordinul imparatului).
- Imparatul roman Caligula a vrut sa ia statuia si sa o expuna in Roma, insa dispozitivul pe care il
19

construise pentru transportarea ei s-a rupt, renuntand astfel la idee.

Statuia era inconjurata de marmura neagra si alba, care retinea uleiul scos, caci aceste statui
confectionate dintr-un mix de materiale aveau nevoie de intretinere in raport cu clima localitatii. In
ciuda acestor masuri, din acest templu nu am mai ramas decat soclul, fundatiile, fragmente de coloane
cazute si pietre si parti incomplete din diverse statuete. In afara acestor ruine, a descrierii istoricului
Pausanias si moneda de bronz din timpul lui Adrian, nu mai avem alta imagine asupra maretiei acestei
capodopere antice.

Cercetarile arheologice intreprinse de diversi profesori si cercetatori au redat lumii mii de obiecte,
printre care peste o suta de statuete si basoreliefuri din bronz, marmura si piatra , majoritatea
aflandu-se in Muzeul de Arheologie din Olimpia.

.U n a l t a r t i s t , Policlet , a f o s t r e n u m i t p e n t r u s c u l p t u r i l e s a l e î n b r o n z . E l
e s t e autorul unui canon conform căruia dimensiunea capului trebuie să fie a şaptea
parte dinî n ă l ţ i m e a c o r p u l u i . C e l e m a i c e l e b r e s t a t u i p e c a r e l e - a r e a l i z a t ,
c u n o s c u t e d o a r d i n numeroasele copii în marmură, din epoca romană,
sunt: Doriforul (sau purtătorul delance), Discoforul , Amazoana rănită , Efebul . Operele sale se
caracterizează printr-unechilibru stabil, prin poziţia statică şi atitudinea austeră.

Destinata interiorului Parthenonului, statuia de cult, Athena Parthenos, executata de Fidias a fost
realizata in tehnica hriselefantina, ca si statuia lui Zeus Olimpianul. Inalta de 10 m, era plasata in naosul
Parthenonului si o prezenta pe zeita victorioasa, imbracata in echipament razboinic, cu casca pe cap.
Alaturi de zeita, in partea ei stanga, se afla scutul. Pe egida ornate cu serpi, se spune ca Fidias si-a
modelat propriul chip in relief. In mana dreapta, sprijinita pe o coloneta, Athena tinea o victorie
inaripata. O varianta gasita langa Varvakeion, in 1880, a fost numita Athena Varvakeion. Statuia zeitei
Athena Parthenos pastrata in varianta copiei romane, impresioneaza prin anscendenta verticala a
siluetei zeitei, prin compozitia piramidala si prin aerul de majestate al ansamblului. Solutia
compozitionala era considerata in acest sens una dintre cele mai complexe abordari cunoscute in epoca.

Expresia artistic a ansamblului degaja spiritul eroic si elanul grandorii epocii. Animata de conceptia
apolinica a idealului grec, sculptura intrunea spiritul senin si superior al ratiunii cu amploarea
monumentala.

Athena Promachos, statuia din bronz, era asezata pe platoul Acropolei Athenei, in partea stanga,
imediat dupa intrarea prin Propilee. Fidias realizase acest monument atat pentru impodobirea
ansamblului Acropolei, cat si in idea ca statuia sa fie vazuta de la distant de catre cei ce veneau pe mare.
Avand dimensiuni impunatoare (15m inaltime), monumental a fost conceput in structura vertical, ca o
coloana. Solemna, cu casca pe cap si tinand scutul ridicat intr-o mana, in cealalta purtand lancea cu
varful din bronz stralucitor, Athena Promachos era un symbol al ocrotirii orasului. S-a ridicat după
invingerea armatei persane.
20

Athena Lumnia lucrata in bronz, inalta de 2 m, comanda a locuitorilor insulei Lemnos, a fost si ea expusa
multa vreme pe Acropolea Atenei. Zeita era conceputa de data aceasta fara casca pe cap sprijinind de
brat lancea, semn al intoarcerii victorioase din lupte. Expresia ganditoare pastreaza maretia simpla a
puterii suverane a spiritului, armonia linistii si certitudinii.

Myron

a lucrat în special opere de bronz, din care nu s-au păstrat însă – în copiiromane – decât două:

Discobolul şi grupul Athena şi Marsias. Praxitelea sculptat zei frumoşi şi tineri, având o
preferinţă aparte pentru Eros.Operele sale vădesc supleţe şi seriozitate în linii.

Scopas a l u a t p a r t e l a d e c o r e a z ă Mausoleului lui Halicarnas, l a


o r i e n t a r e a templului zeiţei Atena Aleeadin Tegera (Efes) şi a avut o predilecţie pentru
sculpturasubiectelor dramatice. Opera sa exprimă neliniştea, pasiunea, durerea.

Lisip

i-a făcut numeroase busturi în bronz împăratului Alexandru Macedon, pecare îl


prezenta de obicei cu capul plecat spre umărul stâng, ochii umezi privind în
sus, părul în formă de coamă.

Praxitele

, un alt sculptor renumit pentru reprezentarea adolescenţilor şi a femeii,a redat figurile


umane în atitudini de relaxare. Exemple: Apolo Sauroctonul , Hermes cucopilul Bachus în
braţe . Afrodita din Cnid

Pictura. Ceramica.

Pictura greacă a cunoscut o dezvoltare înfloritoare în secolulal IV-lea î.H., în primul rând cu

Apelles, pictorul de curte al lui Alexandru Macedon , care aexcelat în nuduri şi portrete.În
ceramică, aspectul, tehnica decoraţiei şi stilul se schimbă începând din jurul anului
530 î.H. Acum devine dominantă tehnica

figurilor roşii”. Pe fondul galben-roşcat alvasului decoratorul schiţa siluetele figurilor roşii,
indicând doar contururile corpului.D i n d e c o r a ţ i a c e r a m i c i i d i s p a r a n i m a l e l e ,
p ă s ă r i l e , p e i s a j e l e , s u b i e c t u l predominant fiind omul.

Sculptura elenistica
21

În timpul perioadei elenistice sculptura capătă accentuate trăsături naturalistice, abandonând într-
o oarecare măsură idealurile de frumusețe și perfecțiune fizică, caracteristice epocei clasice.
Personaje comune, animale și scene domestice, subiecte exotice devin teme obișnuite ale
sculpturilor, comandate de familiile înstărite pentru decorarea vilelor și grădinilor. Alături de
sculptura decorativă, tipică pentru școlile din Rodos și Alexandria, se dezvoltă și una mai sobră
destinată templelor și locurilor publice. Dar chiar și acestea produc efecte dramatice și plastice
neobișnuite pentru canoanele estetice ale artei grecești clasice.

Unele dintre cele mai cunoscute sculpturi elenistice, ca Victoria din Samotrace, Venus din Milo,
Soldat gal murind sau Grupul Laocoon, reprezintă teme clasice, dar prelucrarea lor este mult mai
sensuală, emotivă, plină de pathos și de dramatism, departe de frumusețea austeră caracteristică
subiectelor analoge ale sculpturii din perioada clasică. În marea sculptură statuară, artiștii
explorează teme ca suferința, somnul sau bătrânețea. Astfel Faunul Barberini (în prezent în
"Gliptoteca" din München) reprezintă un satir adormit, cu o figură anxioasă, ca în prada unor
coșmaruri. Laocoon, sufocat de șerpi, cu o față crispată de durere, încearcă disperat să scape de
strânsoarea lor.

Complexul din Pergamon se distinge nu numai prin ansamblul arhitectonic, ci și prin operele
sculpturale, ce aparțin unui așa zis "baroc pergamonian". Sculpturile ce alcătuiesc frizele
Altarului lui Zeus, întinse pe 110 metri, printre care "Gigantomachia", pun în scenă momente
dureroase redate în mod expresiv prin compoziții tridimensionale, adesea sub forma unui supra-
realism anatomic. Expresia sentimentelor, forța detaliilor și violența mișcărilor sunt
caracteristicile stilului pergamonian.

Portretul

În perioada elenistică începu și practicarea artei portretului, până atunci neobișnuită la vechii
greci. Marea personalitate a lui Lysipp precum și schimbarea condițiilor sociale și culturale au
îndepărtat și ultimele reticențe din calea artei portretistice, prin care erau redate în mod fidel
trăsăturile somatice ale personajelor reprezentate. În portretul lui Alexandru cel Mare, Lysipp
transformă defectul fizic al suveranului, care îl obliga să țină capul ușor înclinat spre umărul
stâng, într-o atitudine îndreptată spre înălțimi, care îi conferă o impresie de contact cu
divinitățile. Lui Lyssip i se atribuie mai multe portrete ale lui Aristotel, executate când filosoful
era încă în viață, acel reconstruit al lui Socrate și unul reprezentându-l pe Euripide, care
impresionează printr-o puternică latură psihologică, în concordanță cu viața reală a personajelor.

Venus din Milo (greacă: Ἀφροδίτη τῆς Μήλου, Aphroditē tēs Mēlou), cunoscută și ca Venus de
Milo, este o sculptură din Grecia Antică, ce o reprezintă pe zeița greacă a iubirii și frumuseții,
Afrodita (Venus la romani). Data creării ei este situată între anii 130 și 100 înainte de Hristos,
fiind atribuită lui Alexandros de Antioch (inițial a fost atribuită, eronat, lui Praxiteles).

Statuia, care este din marmură și are o înălțime de 203 cm, este expusă la Muzeul Luvru din
Paris.

Brațele și soclul s-au pierdut. Statuia a fost găsită pe data de 8 aprilie 1820 de țăranul Yorgos
Kentrotas pe insula Milo din Marea Egee.
22

Nu este clar în ce rol o reprezintă pe Venus, dar se crede că ar reprezenta-o pe Venus Victrix
(„Venus, învingătoarea”), care ține un măr de aur în mână, pe care i l-a dat Paris din Troia.