Aspecte privind fiscalitatea în Uniunea Europeană

Fiscalitatea a fost și va ramane o componenta principală în economia generală care

influențează buna funcționare a unui sistem. Eficiența acesteia este conditionată de
reglementările juridice pe care fiecare stat le concepe individual, dar nu fară influența
comunităților din care face parte. De exemplu România este conditionata din 2007 odată cu
intrarea acesteia in Uniunea Europeana să iși modifice legile spre a fi la acelasi nivel cu statele
din Uniune. Este un proces laborios care durează mult și este în continua schimbare și
îmbunătățire.

Politica fiscală în cadrul Uniunii Europene constă din două componente: impozitarea
directă, care rămâne de competenţa exclusivă a statelor membre, şi impozitarea indirectă, care
influențează libera circulaţie a mărfurilor şi libera prestare a serviciilor. În ceea ce priveşte
impozitarea directă, statele membre au luat măsuri pentru a preveni evaziunea fiscală şi dubla
impunere. Politica fiscală este menită să evite distorsionarea concurenţei între statele membre pe
piaţa internă din cauza diferenţelor între nivelurile şi regimurile de impozitare indirectă. De
asemenea, au fost luate măsuri pentru a preveni efectele negative ale concurenţei fiscale în
situaţiile în care societăţile efectuează transferuri de lichidităţi între statele membre ale Uniunii
Europene.

Guvernele au jonglat tot timpul cu cotele impozitelor indirecte, reusind să ajungă și la

acorduri internationale. Schimbările survenite la nivel European sunt numeroase şi sunt
determinate de mişcări economice, politice, sociale şi mai ales în ultima perioadă au determinat
iscarea unor situaţii cu care ne confruntăm în prezent. Organizaţiile europene trebuie să fie alerte
şi receptive la toate mişcările survenite pe plan economic pentru a-şi îndrepta ajutorul şi interesul
spre tari care au potenţial, abilităţi de prosperare şi de implementare a conceptelor europene ce
stau la baza Uniunii din care şi România face parte. Impozitele indirecte au cea mai mare
pondere in total venituri pentru fiecare tare in parte si la nivel European, astfel ca se poate spune
ca evolutia acestor inpozite ne afecteaza direct chiar daca ele sunt indirecte, avand iluzia ca nu le
suportam noi contribuabilii, ele se ascund in fiecare bun/serviciu cumparat. Guvernele pot sa isi
mascheze intentiile de crestere a ventiurile prin aceste impozite indirect pentru ca ele nu sunt atat
de contestate decat cele directe care le plateste fiecare contribuabil separat la sfarsit de an sau
semetru. Fiecare stat isi gestioneaza singur cotele, metodele de implementare a acestor impozite,
fiecare stat doreşte să îşi impună propria viziune şi să îşi facă o opinie bine argumentata în ceea
ce priveşte reglementarile europene comune, tarile membre UE27 trebuie sa tina seama de cont
de impunerile minime si maxime pe intreg teritoriul European. Armonizarea tuturor nevoilor
necesita timp şi înţelegere, fiecare ţară urmând un protocol bine pus la punct, şi traseul individual
planificat pentru fiecare stat în parte.
 Alegerea temei a fost motivată de interesul de a descoperi efectele unor decizii luate la
nivel european. Dorim sa descoperim cat de mult influenteaza fiscalitatea cresterea economica in
comunitatea europeana. Noul program pentru crestere economica, Europa 2020 care va actiona
pe perioada 2013-2020, urmareste scoaterea tarilor din criza economica si redresarea spre un
nivel de viata cat mai bun, o crestere economica durabila. Procesul de concepere si implementare
a acestor programe se încearcă să se realizeze într-un mod cât mai facil pentru fiecare stat în
parte, fiind individualizat pe economie, putere regională, impact la nivel mondial etc. Progresul
fiecărei ţări intrate în acest sens este foarte important şi este monitorizat constant, iar raportarea
periodică este de mare folos.

Ceea ce propun prin acest eseu este realizarea unei prezentări cât mai clare şi curente a
fiscalitatii statelor membre, impozitarea directa si cea indirecta fiind principalele categorii la care
ne raportam. Metodologia folosită s-a rezumat la căutarea unor surse viabile de informare şi
cercetare, culegerea de date necesare de pe Eurostat, dar prezentarea s-a concretizat mai mult pe
aspecte teoretice pe care le-am sustras din numeroase carti si articole precum si site-uri
specializate. Partea teoretică pentru acest studiu este dată în general de utilizarea site-urilor
oficiale puse la dispoziția publicului interesat. Cercetarea noastră se rasfranage şi asupra
cotidianelor financiare, gazetelor locale.

Sunt de părere că eseul realizat se adresează acelor persoane care sunt interesate de partea
fiscala a unei economii, in special intelegerea procesului de creștere economică, cat de dificil
este sa ajungi intr-o situatie favorabila la un nivel atat de inalt.

Din punctul meu de vedere, politica fiscală este importantă pentru toate ţările lumii, ea
devenind esenţială atunci cand vorbim de o grupare de state care işi propun sa acţioneze şi să se
dezvolte împreună. Acţiunile întreprinse într-o ţara au impact şi în celelalte ţări. Astfel ,sistemul
fiscal trebuie să fie cât mai simplu şi cât mai neutru posibil. Pot afirma că politica fiscală are ca
obiective rezolvarea unor categorii de probleme, cele fiscal existente între statele membre ale
Uniunii Europene. Este vorba aici de pericolul dublei impuneri, despre evaziunea fiscală precum
şi despre utilizarea discriminatorie a impozitelor. Aceste probleme au la origine 2 factori:
mondializarea producţiei şi dezvoltarea rapidă a schimburilor comerciale, precum şi menţinerea
unei suveranităţi fiscale a statelor membre.

Consider că, cel mai important obiectiv pe termen lung constă în înlăturarea diferenţelor
în ceea ce priveşte cotele şi metodele de aplicare al impozitelor indirecte. Obiectivul vizează
TVA şi accizele.

În domeniul fiscalităţii directe, se urmăreşte în principal minimizarea posibilităţilor de

evaziune şi evitarea dublei impuneri, pe baza acordurilor bilaterale între statele membre. Scopul
avut în vedere de măsurile de armonizare a politicii fiscale constă în evitarea efectelor negative
ale concurenţei între statele membre, în special evitarea transferului bazei fiscale prin fenomenul
de migraţie a firmelor aflate în cãutarea regimului fiscal cel mai favorabil.
 Impozitele constituie “un rău” pentru cei care le suportă şi un “necesar” pentru
alimentarea bugetului public, fiind cea mai importantă sursă în acest sens. Contribuabilul cinstit
consimte la plata impozitului şi se supune de bunăvoie acestei poveri, dar la un moment dat, când
impozitele depăşesc anumite limite ale suportabilităţii, se produc fenomene care aduc grave
deservicii capacităţii statului de a colecta aceste venituri. Comportamentul contribuabilului
devine anormal, el încercând pe orice cale să se sustragă impozitului sperând la o diminuare a
presiunii fiscale ce devine uneori sufocantă.

Creşterea sau descreşterea presiunii fiscale pe o anumită perioadă este legată cu

certitudine de rolul ecomomic şi social al statului, de intervenţia acestuia în scopul asigurării
sursei de acoperire a cheltuielilor publice. Dezbaterile generate de intervenţia, excesivă uneori, a
statului în economie au generat o nouă gândire economică, liberală, gândire pe care o observăm
şi la economistul american Arthur Laffer. Analizând contribuabilul, persoană fizică, Laffer
acordă prioritate individului şi caută să găsească soluţii în vederea elaborării unei politici
capabile să rezolve mai bine problemele cu care se confruntă economiile contemporane. Venitul
realizat de factorul uman este diminuat de două ori, respectiv în momentul recompensării muncii
şi ulterior în momentul utilizării venitului (fie în momentul consumului imediat, fie în momentul
consumului viitor), astfel încât fluctuaţiile presiunii fiscale vor influenţa cu siguranţă deciziile
contribuabililor cu privire la utilizarea venitului. Nivelurile ridicate ale ratelor de impozitare sunt
considerate că favorizează timpul liber în detrimentul muncii şi consumul în detrimentul
economisirii, deoarece modifică comportamentul subiecţilor din economie.

De ce muncă sau timp liber? Teoria ofertei susţine că progresivitatea impozitului pe venit
penalizează recompensarea efortului de a muncii şi determină creşterea costului muncii
comparativ cu costul timpului liber (evaluat în termeni de venit net necâştigat) care este mai
redus. Creşterea efortului productiv generează sporirea recompensării muncii dar şi penalizarea
venitului din muncă, datorită progresivităţii venitului. În consecinţă creşterea fiscalităţii
determină reducerea ofertei de muncă şi scăderea încasărilor fiscale deoarece stimularea de a
muncii este paralizată.

De ce consum sau economisire? Contribuabilii alocă venitul din muncă pentru consumul
imediat şi pentru economisire (care reprezintă un consum viitor). Impozitul pe venit creşte costul
consumului viitor în raport cu costul consumului imediat. Efectul este creşterea consumului
imediat în detrimentul consumului viitor, adică a economisirii şi, în consecinţă, evoluţia
investiţiilor va fi grav afectată.

În concluzie, creşterea presiunii fiscale descurajează economisirea şi investiţiile, întrucât

impozitul pe venit loveşte suma totală economisită şi venitul viitor rezultat din utilizarea
economisirii.

Dorinţa contribuabililor de a-şi asigura veniturile realizate înainte de creşterea presiunii

fiscale, fără un efort suplimentar, contribuie la dezvoltarea economiei paralele care, treptat,
înlocuieşte activităţile din economia reală-oficială, făcând loc apariţiei economiei paralele
(economia subterană). Consecinţele acestui fapt sunt scăderea numărului de contribuabili,
scăderea materiei şi a bazei impozabile şi ineficienţa politicilor macroeconomice în domeniu.
Utilizând ca bază de analiză economia de piaţă a SUA, economistul american Laffer evidenţiază
prin intermediul unei curbe legătura dintre rata presiunii fiscale şi fluxul încasărilor fiscale.

Ideea de bază de la care a pornit Laffer1 a fost aceea conform căreia modificările ratei de
fiscalitate pot avea două efecte asupra veniturilor fiscale: efectul aritmetic; efectul economic.

Efectul aritmetic se referă la faptul că atunci când rata fiscalităţii scade şi veniturile
fiscale (exprimate pe unitate de venit impozabil) vor scădea. În caz contrar, când rata fiscalităţii
creşte, efectul aritmetic va face ca veniturile fiscale colectate pe unitate de venit impozabil să
crească. Efectul economic, însă, conduce la un impact pozitiv al scăderii ratei de fiscalitate
asupra muncii şi producţiei şi, deci şi asupra bazei de impozitare. În schimb creşterea ratei
fiscalităţii va avea un efect economic invers, de penalizare a participării la activităţile
impozabile.

Foarte important în realizarea veniturilor fiscale ale statului este şi raportul dintre
mărimea impozitelor directe și indirecte. În majoritatea rapoartelor anuale asupra execuţiei
bugetare, factorii de decizie îşi propuneau pentru anul următor inversarea raportului dintre
impozitele directe şi cele indirecte în sensul creşterii ponderii impozitelor indirecte şi scăderii
ponderii impozitelor directe. Această propunere a fost susţinută pe motiv că, în ţările dezvoltate,
sau au fost sprijinite cu argumente de oportunitate economică.

În practică, însă, s-a dovedit că este mai uşor să se sporească veniturile bugetare prin
majorarea impozitelor indirecte decât prin creşterea celor directe. Apelurile la impozitele
indirecte au anumite limite de care trebuie să se ţină seama pentru a nu produce efecte
nefavorabile, atât pentru contribuabil cât şi pentru economie în ansamblu. Însă şi accentuarea
impozitelor directe poate avea efect nedorit în ceea ce priveşte realizarea veniturilor fiscale în
cuantumul prevăzut prin trecerea unei mari părţi a veniturilor realizate în zona economiei
subterane.

Este de dorit ca atunci când o ţară se află în zona inadmisibilă, să se realizeze lărgirea
bazei impozabile care să ducă la sporirea încasărilor fiscale, generată de efectul stimulativ al
măsurilor ce trebuie luate pentru impulsionarea producţiei şi investiţiilor.

Din analiza presiunii fiscale şi a relaţiei acesteia cu volumul încasărilor fiscale se

desprind următoarele concluzii:

O dată cu creşterea ratelor de impozitare până în puncul de impozitare optimă se produce

o creştere a încasărilor fiscale într-un ritm care însă are tendinţa de a se diminua pe măsură ce

1
Aşa cum el însuşi mărturiseşte în articolul The Laffer Curve: Past, Present & Future, publicat pe site-ul fundaţiei
Heritage la 01 iunie 2004.
presiunea fiscală creşte. O dată ce rata de fiscalitate optimă a fost depăşită creşterea ratelor de
impozitare induce chiar scăderea încasărilor fiscale; în momentul în care încasarea marginală este
nulă (în punctul optim al ratei fiscalităţii) veniturile fiscale sunt maxime; variaţiile ratelor de
impozitare determină variaţii ale încasărilor fiscale care depind în mod direct de presiunea fiscală
exercitată asupra veniturilor; creşterea presiunii fiscale influenţează puternic oferta factorilor de
producţie pe piaţă; înclinaţia contribuabililor către muncă sau timp liber influenţează
preponderenţa fie a efectului de venit, fie a efectului de substituţie; reducerea presiunii fiscale
determină creşterea ofertei de muncă, deplasarea consumului spre economisire şi investiţii,
scopul final fiind stimularea producţiei şi creşterea economică.

Consider că o scădere a gradului de fiscalitate în ţara noastră este condiţionată de

dezvoltarea economiei reale, de creşterea produsului intern brut care să poată susţină sporirea
veniturilor din impozite care, altfel, s-ar realiza prin majorarea cotelor de impozitare existente
sau prin introducerea unor impozite noi.

Privind scopul și sarcinile lucrării sunt de parere ca el constă în cercetarea armonizării şi

cooperării fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene şi posibilităţilor de perfecţionare a
sistemului fiscal naţional al Republicii Moldova din perspectiva proceselor de integrare şi
realizare a unor estimări privind efectele contributive ale sistemelor fiscale în formarea
veniturilor statului, ca urmare a reformelor fiscale survenite.

Uniunea Europeană are drept scop să faciliteze o impozitare echitabilă și eficace a

societăților comerciale în cadrul pieței unice.

Având în vedere caracterul internațional al concurenței fiscale și al planificării fiscale

agresive, aceasta înseamnă, de asemenea, abordarea provocărilor externe cu care se confruntă
bazele fiscale ale țărilor din Uniunea Europeană.

Prin urmare, Uniunea Europeană este hotărâtă să încurajeze transparența și o concurență

fiscală mai echitabilă în întreaga lume.

Aceasta include respectarea standardelor internaționale privind schimbul de informații,

combaterea practicilor fiscale dăunătoare și desființarea structurilor fiscale artificiale.
Bibliografie:

1. M. Grigore, M. Gurău, „Fiscalitate”, Editura Cartea Studenţească, 2009

2. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
3. OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală