Doina Aldea Teodorovici

Născută la 15 noiembrie 1958, Chișinău, fost o cântăreață

din Republica Moldova,este dintr-o familie de intelectuali Eugenia și
Gheorghe Marin. Tatăl său a fost scriitor și jurnalist, iar mama –
profesoară de limbă și literatură română, director adjunct la școala nr.1
din Chișinău (azi Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi”).
Talentul artistic al Doinei s-a manifestat încă din copilărie. Astfel,
începând cu vârsta de 6 ani și până în clasa a 8-a, Doina participă la
dublarea filmelor în română la Studioul "Moldova-Film". Concomitent
studiază muzica în particular. De la vârsta de 14 ani ani activează în
ansamblul "Moldoveneasca" cu care întreprinde turnee în toate republicile
unionale, dar și în Mongolia, Algeria, Germania, Cipru, la festivalul
tineretului din Cuba. În 1975 a absolvit școala nr.1 româno-franceză din
Chișinău și tot în acest an, împreună cu Iuri Nikolaev, a fost moderatoare
la emisiunea „Șire krug”. În 1979 absolvește Universitatea de Stat din
Chișinău, Facultatea de Filologie, specialitatea limba și literatura
română.[1] Din 1979 până în 1988 a lucrat în calitate de profesoară de
literatură universală la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
din Chișinău.
A fost căsătorită cu Ion Aldea-Teodorovici, cu care a format un duet,
începând din 1981.
La 5 august 1982 se naște fiul lor, Cristofor Aldea-Teodorovici. Din 1982,
Doina își descoperă o altă latură a talentului său, cea de interpretă
de estradă. Din acest an, ea este nedespărțită atât în viață, cât și pe
scenă, de compozitorul și interpretul Ion Aldea-Teodorovici.
În anul 1991, împreună cu soțul său, câștigă premiul presei la Festivalul
Național de Muzică Ușoară „Mamaia – 91”. În 1992 a fost protagonista
filmului „Dragostea ce mișcă sori și stele” și în același an, împreună cu
Ion este diplomată la Festivalul „Cerbul de aur” de la Brașov.
În 1993, Doinei Aldea-Teodorovici i se acordă Ordinul Republicii, post-
mortem.
Doina Aldea-Teodorovici a decedat împreună cu soțul său, în urma unui
accident rutier de pe șoseaua DN2 în noaptea de 29 spre 30
octombrie 1992. Era însărcinată și aștepta o fetiță.
Ion și Doina Aldea-Teodorovici au lăsat în urmă un copil orfan de numai
10 ani, Cristofor, care a continuat activitatea muzicală a părinților.
Versuri Ion Si Doina Aldea - Teodorovici –
Două lacrimi gemene

Bucuresti, oras frumos, Avem numai ce-aduna -

Merge-as la tine pe jos, Graiul, Doina, Datina.
Sa te vad si sa te-ascult, Chisinau, tu vis ranit,
Cat n-ar fi sa merg de De straini si-nstrainit
mult. Vindecat cu flori de tei,
Chisinau, oras de flori, Si de tristi rapsozii tai.
Te sarut pe trei culori, Bucuresti, splendoarea
Iti sarut si inima - ta,
Care este ca si-a mea. Eu mereu o voi canta,
Doua lacrimi gemene, Cat va curge lacrima
Doua lacrimi gemene- Si-mi va bate inima.
Chisinau si Bucuresti, Chisinau, oras sublim,
Bucurii asemene, De-o vecie ne iubim,
Bucurii asemene- Desi suntem frati si
Pe dragi plaiuri neam-
romanesti. Ce tirziu vazutu-ne-am!!!
Bucuresti, preasfinta zi,
Noi n-avem ce imparti! ,
Eminescu Mă uscam de dor, în piept
cu plânsul
La zidirea soarelui se ştie, Nu ştiam că dor mi-era de
Cerul a muncit o veşnicie, dânsul,
Noi, muncim întocmai, ne- Nu ştiam că doina mi-o
am ales cu, furară
Ne-am ales cu domnul Cu străvechea şi frumoasa
Eminescu, ţară -
Domnul cel de pasăre Eminescu.
măiastră,
Domnul cel de nemurire a
noastră Acum am şi eu pe lume
Eminescu. parte:
Pot îmbrăţişa maiastra-ţi
Suntem în cuvânt şi-n carte,
toate Ştiu că frate-mi eşti şi mi-
Floare de latinitate eşti părinte,
Sub un cer cu stele sudice. Acum nimeni nu mă poate
De avem sau nu dreptate, minte.
De avem sau nu dreptate, Bine ai venit în casa
Eminescu să ne judece. noastră,
Neamule, tu floarea mea
Mi-l furară, Doamne, albastră
adineauri Eminescu.
Pe înaltul domn cu tot cu
lauri,
Iartă-mă

Iartă-mă, ţi-e părul alb inzăpezit,

Iartă-mă, că lângă tine eu nu sânt,
Iartă-mă, cu ochii stai mereu la drum,
Iartă-mă, de-atâta timp nu ne văzum.

Rozele nu ţie, mamă ţi le-am dus,

Pozele nu pe-ale tale-n rămi le-am pus,
Cântece nu pentru tine eu am scris,
Iartă-mă, pe alta o visai in vis.

Iartă-mă, se duc ţipând cocoarele,

Iartă-mă, asfinte rece soarele,
Iartă-mă, e timpul nu ştiu cum grăbit,
Iartă-mă, nu îndeajuns eu te-am iubit.

Rozele nu ţie, mamă ţi le-am dus,

Pozele nu pe-ale tale-n rămi le-am pus,
Cântece nu pentru tine eu am scris,
Iartă-mă, pe alta o visai in vis.
Pentru ea

Pentru ea la Putna clopot bate

Pentru ea mi-i teamă de păcate
Pentru ea e bolta mai albastră
Pentru limba, pentru limba noastră

Pentru ea ninsori se cern din spații

Pentru ea puternici sunt Carpații
Pentru ea e caldă vatra poamei
Pentru limba, pentru limba mamei

Dumnezeu prima oară când a plâns printre

astre
El a plâns peste țară cu lacrima limbii noastre

Pentru ea noi văruim pereții

Pentru ea mai sunt răniți poeții
Pentru ea cresc florile visării
Pentru limba, pentru limba țării
Tu cauţi o inimă simplă

Iubirile nu seamănă-ntre
ele
Precum pe cer nu seamănă
nici stele.
Iubirile nu-s asemănătoare
Cum nu-i la fel nici floare
lângă floare.
Ca o cireaşă neagră de
pădure
Pe care-o mierlă tristă va s-
o fure
Iubirea-i dulce, dar şi
amăruie,
Iubire fără suferinţă nu e.
Iubirea ce de taină este
plină
Cu noapte ce hrăneşte şi
lumină.
Ca o cireaşă neagră de
pădure
Pe care-o mierlă tristă va s-
o fure
Iubirea-i dulce, dar şi
amăruie,
Iubire fără suferinţă nu e.

Tu cauţi o inimă simplă

Ca lumina de zi,
Tu cauţi o inimă simplă
Ce nu te-ar necăji!
Dar inima mea iubeşte,
Cum alta nu va iubi
Dar inima mea iubeşte
Ea simplă nu poate fi!

Iubirea e în sulfet o rănire,

Dar tot iubirea e
tămăduire.