1

TESUTUL CONJUNCTIV Varianta de lucru finala

Septembrie 2014
Definitie
Ţesut conjunctiv este un ţesut de de origine mezodermală cu rol de suport şi
metabolic pentru alte ţesuturi şi organe din organism.Ţesutul conjunctiv
este cel mai bine reprezentat ţesut din organism format din celule,fibre
conjunctive şi substanţă fundamentală. Substanţa fundamentală şi fibrele
conjunctive formează matricea conjunctivă.

Histogeneza
Ţesuturile conjunctive propriu-zise şi cele cu funcţii speciale derivă din
mezodermul embrionar iar ţesuturile conjunctive de la nivelul extremităţii
cefalice derivă din mezoectoderm.

Funcţiile ţesutului conjunctiv

Printre cele mai impotante funcţii enumeram:
- funcţia de suport.
Ţesutul de suport apare sub diferite forme cu diverse proprietăţi fizice. În
marea majoritate a organelor, ţesutul conjunctiv lax acţionează ca un ţesut de
legătură între celule şi alte ţesuturi cu funcţii mai speciale.Ţesutul conjunctiv
dens este un ţesut de suport pentru dermul pielii, formează capsula
conjunctivă a unor organe cum sunt ficatul şi splina şi asigură rezistenţa la
întindere în ligamente şi tendoane. Cartilajul şi osul sunt forme specializate
de ţesut conjunctiv de susţinere.
-funcţia de nutriţie asigurată de prezenţa vaselor de sânge în structura
ţesutului care mediază schimburile de nutrienţi, metaboliţi şi produşi de
metabolism dintre ţesuturi şi sistemul circulator.
-rolul metabolic- stocarea de lipide pentru ţesutul adipos alb, apa şi
electroliţi în toate varietătile de ţesut conjunctiv, şi reglarea temperaturii
corpului la noul născut pentru ţesutul adipos brun.
-rol în procesele de apărare ale organismului prin celulele conjunctive
mobile provenite din sânge- celule imunocompetente- care realizează
imunitatea celulară şi umorală
.-rol în procesul de reparaţie tisulară şi cicatrizare
 2

MATRICEA EXTRACELULARĂ

O parte substanţială a volumului tesuturilor conjunctive este ocupată

de spaţiul extracelular care conţine o reţea complexă de macromolecule,
constituind matricea extracelulară.Această matrice cuprinde o mare
varietate de polizaharide şi proteine care sunt secretate şi asamblate local
într-o reţea organizată.
Până nu demult s-a crezut că matricea extracelulară din ţesuturile
vertebratelor alcătuieşte o masă inertă cu rolul de a stabiliza structura fizică
a ţesutului.Astăzi însă,este clar că matricea are rol mult mai activ şi mai
complex: controlează mediul în care se află celulele influenţând dezvoltarea
lor, migrarea, proliferarea,forma şi funcţiile metabolice.Componentele
matrixului pot lega factori de creştere şi hormoni,asigurând astfel permanent
o abundenţă de semnale pentru celulele care se află aici.Celulele au nevoie
de componente specifice ale matricei pentru a se diferenţia.
Morfogeneza,ultimul stadiu pentru dobândirea formei celulare , este stâns
dependentă de moleculele matricei.În dezvoltare, moleculele matricei sunt în
mod constant înlocuite,degradate şi resintetizate,în cazul leziunilor chiar şi
într-un ţesut adult.(turn-over de reânoire).
Structura sau proprietăţile mecanice ale componentelor matriciale sunt
esenţiale pentru buna funcţionalitate a unor varietăţi de ţesut conjunctiv:
exemplu:ţesutul cartilaginos, ţesutul conjunctiv fibros din dermul pielii,
tendon, ţesut osos, discurile intervertebrale, dinţii, lamina bazală.
Cele mai multe dacă nu toate componentele matricei extracelulare apar să
interacţioneze cu celulele conjunctive, fie indirect prin proteinele
fibroase(fibronectina),fie prin receptorii de suprafaţă.

COMPOZIŢIA ŞI DIVERSITATEA STRUCTURALĂ A MATRICEI

CONJUCTIVE EXTRACELULARE

Macromoleculele ce alcătuiesc matricea extracelulară sunt secretate local de

către celulele existente,mai puţin de celulele sanguine mature.
Compoziţia moleculară a matricei secretate depinde de: tipul de celulă
implicată în secreţie,stadiul ei de diferenţiere,precum şi statusul ei
metabolic.
Componentele de bază ale matricei extracelulare sunt:
 3

-Glicozaaminoglicanii(GAG), care sunt molecule polizaharidice şi

care,legate de proteine,formează proteoglicanii şi
-Proteinele fibroase, de două tipuri funcţionale, un tip cu rol structural,
colagenul şi elastina, iar celălalt cu rol de adezivitate (Ex:fibronectina şi
laminina).
Glicozaminoglicanii şi proteoglicanii formează o masă gelatinoasă puternic
hidratată,în care se află incluse proteinele fibroase .Faza apoasă a acestui gel
permite difuzia moleculelor nutritive, a metaboliţilor şi a hormonilor,dintre
sânge şi celulele tisulare.Fibrele de colagen măresc rezistenţa şi contribuie la
organizarea matrixului, iar fibrele de elastină îi asigură flexibilibilitatea.
Proteinele de adezivitate ajută celulele să se ataşeze la componentele
matricei, de exemplu fibronectina asigură ataşarea fibroblastelor la matricea
conjunctiva, iar laminina facilitează ataşarea celulelor epiteliale de lamina
bazală.

PROTEINELE FIBROASE MULTIFUNCŢIONALE ALE MATRICEI

EXTRACELULARE:
COLAGENUL

Colagenul formează o clasă majoră de proteine fibroase din matricea

extracelulară.Este proteina cel mai bine reprezentată in organismul
animal.(30% din proteinele structurale, şi 6% din greutatea corporeală).Se
cunosc 25 tipuri de colagen, din care până in prezent s-au descris 15 tipuri de
colagen, din care cinci sunt cele mai comune (I,II,III,IV,V).
Tipurile I,II,III, V si XI se asamblează în polimeri ordonaţi numiţi fibrile
omogene(10-300 nm diametru) sau fibre de câtiva microni diametru.
Tipurile IX si X formează fibrile heterogene cu colagenul de tip II.
Tipurile IV,VI,VII şi VIII, nu se organizează în fibrile, datorită domeniilor
globulare prezente atât la capătul carboxil cât şi la capătul amino terminale.
Tipul IV apare stabilizat de legături covalente încrucişate între reziduurile de
lizină precum şi de punţi disulfidice intermoleculare , ceea ce îl face greu de
extras din membranele bazale,unde formează structuri reticulare
bidimensionale, fiind componentul principal al laminei bazale.

La baza structurii colagenului se află un triplu helix de lanţuri alfa.

O moleculă de colagen are o greutate moleculară de 28.500 daltoni, o
lungime de 3oo nm şi un diametru de 1,5 nm şi este alcatuită din trei lanţuri
polipeptidice alfa împletite în helix Fiecare lanţ alfa este format din 1050 de
amninoacizi.Un lanţ alfa conţine câte 3 aminoacizi per fiecare tur de
 4

helix,din care tot al treilea este glicina. Fiecare lanţ alfa este spiralizat în
jurul unui ax propriu, după care cele 3 lanţuri alfa se spiralizează unul în
raport cu celalalt.Triplul helix este stabilizat prin legaturi de hidrogen şi
punţi disulfidice.
Molecula de colagen în ansamblu are două domenii: un domeniu central ,
helicoidal-triplu helix , şi două domenii terminale spiralizate doar în jurul
axului propriu.
Un lanţ alfa are următoarea structură: -(Y-gly-X)n - unde:
-Y= hidroxiprolina
-X=Prolina şi hidroxilizina
Glycina reprezintă 33% din greutatea moleculei de colagen,
Prolina=12%,
Hidroxiprolina=12%,
Hidroxilizina=10%
Lanţurile alfa sunt codificate pe gene de pe cromozomii 17, pentru lanţurile
alfa1 si 7 pentru lanţurile alfa2. Colagenul este considerat o
glicoproteină,deoarece la reziduurile de hidroxilizină se asociază fragmente
oligozaharidice.
Grupările glucidice, nu sunt suficient de numeroase , pentru a da o reacţie
PAS pozitivă.Colagenul din fibrele de reticulina are mai multe grupări
glucidice,de aceea aceste fibre au reacţie PAS +.Având multe grupări
ologozaharidice nu se va colora în Hemalaun-eozină.
Colagenul se poate clasifica în funcţie de comportamentul faţă de
matricea extracelulară în:
1.Colagen fibrilar-cel care se agregă în fibrile şi fibre .
2.Colagen afibrilar-care nu se agregă în fibrile, ci se asociază periodic altor
fibrile de colagen,sau poate forma reţele plan bidimensi- onale în lamina
densa bazalis.
O moleculă de colagen este alcătuită din trei lanţuri polipeptidi- , ce
numite lanţuri alfa, aranjate în triplu helix.Lanţurile alfa nu sunt toate la fel
şi în concordanţă cu diferenţa între lanţurile alfa, s-au descris 25 tipuri
diferite de colagen, din care primele cinci tipuri sunt prezentate mai jos:
-Colagenul tip I-[α1(I)]2α2(I)] reprezinta 90% din cantitatea totala de
colagen din organism - in piele, tendoane,os, dentina, stroma con-
junctiva a organelor parenchimatoase. Promovează rezistenţa la tensiune.
-Colagenul de tip II –[α1(II)]3-în structura cartilajului, corpului vitros.
Promovează rezistenţa la presiune.
-Colagenul de tip III-[α1(III)]3 –formează fibrele reticulare din structura
pielii, muschiului,vaselor de sânge, şi se asociază frecvent cu colagenul de
tip I. Rol structural în elasticitate.
 5

-Colagenul Tip IV- [α1(VII)]2α1(IV)

din structura membranelor bazale.Rol de suport al structurilor delicate,
filtrare.
-Colagenul tip V [α1(V)]3 din structura ţesuturilor fetale, pielii, osului,
placenta cele mai multe ţesuturi interstiţiale. Promovează rezistenţa la
tensiune.
Sinteza de colagen implică mai multe etape: unele dintre ele se desfăşoară în
interiorul celulei-FAZA INTRACELULARĂ-, iar altele se desfăşoară în
exteriorul celulei-FAZA EXTRACELULARĂ-

SINTEZA DE COLAGEN (FIBRILOGENEZA)

A. Etapa intracelulară presupune:

-transcripţia şi traducerea
-hidroxilarea reziduurilor speci-
fice de prolină şi lizină
-glicozilarea reziduurilor de hidroxilizină
-eliberarea lanţurilor polipepti-
dice.
-formarea legăturilor bisufidice, ansamblarea lanţurilor polipep-
tidice cu formarea triplului helix
-exocitarea(secreţia)în mediul extracelular

B. Etapa extracelulară
-convertirea procolagenului în tropocolagen(colagen)
-polimerizarea moleculelor şi realizarea fibrelor de colagen

A. Etapa intracelulară
-Sinteza se face în special în fibroblaste, la nivelul ribozomilor ataşaţi RER
1.Transcripţia şi traducerea
Lanţurile polipeptidice sunt produse de către poliribozomii ataşaţi reticulului
endoplasmatic rugos,pe baza informaţiei adusă de ARN-ul mesager şi sunt
trecute simultan în cisternele RER. Genele pentru lanţul alfa I sunt localizate
pe cromozomul 17, iar pentru lanţul alfa II pe cromozomul 7. Informaţia este
copiată în ARNm pentru fiecare lanţ pro-alfa. Aceste lanţuri pro-alfa sunt
mai mari decât lanţurile de colagen alfa, deoarece prezintă la capetele amino
şi carboxil peptidele de extensie(peptide –semnal la capătul amino-150
aminoacizi şi secvenţe de aminoacizi “extra”250 aminoacizi la capătul
 6

carboxil). Rolul peptidelor de extensie ,cunoscute sub denumirea de

propeptide, este de a iniţia asocierea prolanţurilor alfa şi de a dirija asocierea
lor în triplu helix. Asamblarea este iniţiată la nivelul capătului C-terminal al
propeptide- lor, între care se stabilesc legături disulfidice. Astfel,lanţurile
pro-alfa conţin o regiune centrală colagenă (x-gly-y), şi regiuni propeptidice
necolagene terminale la ambele capete.Greutatea moleculară a fiecărui lanţ
pro-alfa este de aproximativ 154.000 daltoni.
2.Modificări posttranslaţionale
În cisternele RER şi ale complexului Golgi au loc modificări posttranslaţi-
onale în lanţurile polipeptidice:
A.Imediat ce capătul terminal amino-al lanţului alfa ajunge în lumenul
reticulului endoplasmatic rugos, este atacat de proteaze care îndepărtează
secvenţa semnal de la capătul amino-terminal permiţând în continuare.
B.Desfăşurarea procesului de hidroxilare a prolinei şi lizinei, în timp ce
lanţurile polipeptidice nu au conformaţie helicoidală. Hidroxilarea prolinei
şi lizinei începe după ce lanţul peptidic a atins o anumită lungime şi este
legat de ribozomi. Procesul se continuă şi se desăvârşeşte în lumenul
RER,fiind catalizat de două enzime: peptidilprolin-hidroxilaza care
transformă prolina în 4-hidroxiprolină sau 3-hidroxiprolină şi peptidillizin-
hidroxilaza care transformă lizina în hidroxilizină.În molecula de colagen se
găseşte în special 4-hidroxilizină, necesară formării de legături transversale
ce stabilizează molecula de colagen în fibrile.Reacţia de hidroxilare decurge
în prezenţa vitaminei C, a ionilor de fier, alfa-cetoglutaratului şi oxigenului.
Vitamina C este absolut necesară etapei posttranslaţionale. În lipsa ei
,hidroxilarea este insuficientă,ceea ce duce la formarea unui triplu helix
instabil,neformare de fibrile şi fibre de colagen, colagenul se va degrada
intracelular, ceea ce va determina creşterea fragilităţii vasculare, a
tendoanelor şi a pielii- scorbutul, şi deficienţe în vindecarea plăgilor.In
post operatorul imediat pentru a stimula vindecarea plagii este indicat
administrarea de fier si vitamina C pentru formarea unui colagen de
calitate.(având în vedere că pacienţii postoperator cel mai adesea sunt
anemici)
C.Glicozilarea hidroxilizinei, se desfăşoară în cisternele RER,la nivelul
lanţurilor pro-alfa numai în forma lor nehelicoidală.Ea este catalizată de
două enzime : galactoziltransferaza şi glucozil-transferaza.Prin glicozilare
se transferă hidroxilizinei, galactoză şi glicozilgalactoză.
D.Formarea punţilor disulfidice , în interiorul lanţurilor alfa,sau între
lanţurile alfa, este esenţială pentru formarea triplului helix.La capete,
lanţurile alfa rămân răsucite doar în jurul axului propriu.Aceste punţi
disulfidice,vor influenţa formarea moleculei şi vor stabiliza interacţiunea
 7

între lanţurile polipeptidice.În urma acestei etape se va forma

PROCOLAGENUL.
B.Faza extracelulară. Procolagenul nou format este exocitat în exterior prin
formare de granule de secreţie . Microtubulii sunt implicaţi în transportul
granulelor de secreţie din regiunea complexului Golgi către suprafaţa
celulară.Dacă microtubulii sunt dezagregaţi cu colchicină sau
vinblastină,granulele de secreţie se acumulează în regiunea nucleului.
După ce protocolagenul este secretat în spaţiul extracelular, se
realizează clivajul enzimatic (procolagen-peptidazele) a cea mai mare parte
a porţiunii terminale neincolăcite care conţine reziduuri de aminoacizi
ducând la formarea tropocolagenului.Moleculele de colagen rezultate din
clivajul procolagenului, se asamblează în fibrile nu înainte de a avea loc
dezaminarea oxidativă a gruparilor amino-, a lizinei şi hidroxilizinei prin
acţiunea lizil-oxidazei, rezultind aldehide reactive. Între aceste grupări
aldehidice se pot forma crosslikeri transversale intramololeculare,care
stabilizează molecula. În colagenul de tip I, II, III fibrilele se agregă
spontan:la acest proces contribuie şi proteoglicanii cu molecule mici.Se
formează astfel subunităţi microfibrilare ,care prin asociere cu altele
,realizează fibrilele. Între ele se stabilesc punţi de hidrogen şi legături
hidrofobe care menţin stabilitatea fibrilelor. Ulterior stabilitatea creşte şi prin
formarea de punţi covalente.
În ţesuturile tinere fibrilele de colagen pot avea diametrul de 15-20 nm,în
timp ce în unele varietăţi de ţesut conjunctiv matur pot atinge 2oo nm.
Observate la microscopul electronic fibrilele de colagen prezintă striaţii
transversale care se repetă la 68nm, de-alungul fibrilei.Bandarea este o
reflectare a aranjamentului moleculelor de colagen în structura
fibrilei.Aceste molecule cu lungime de 300nm şi diametrul 1,5nm.Ele sunt
aşezate în rânduri paralele şi echidistante.Într-un rind moleculele sunt
dispuse la o distanţă de 35 nm.(gap). Mărimea gap-ului este astfel aranjată
incât se repetă la 5 rinduri.
Fibrilele de colagen se asociază în număr diferit şi realizează fibrele de
colagen ,cu grosimi diferite,între 1-20 microni. Fibrele de colagen sunt unite
între ele prin carbohidraţi reprezentaţi în principal de hexoze, care dau
reacţia PAS pozitivă fibrelor de colagen. Ele sunt mai numeroase în fibrele
de colagen subţiri(reticulare).Fibrele reticulare sunt formate din colagenul III
şi sunt fibre subţiri de 1 μm diametru, se ramifică şi se anastomozează, şi din
cauza cantităţii mari de glucide ataşate colagenului nu se colorează în
coloraţia uzuală Hemalaun-eozină. Fibrele de reticulină se evidenţiază prin
impregnări argentice.
 8

Fibrele de colagen sunt lungi,sinuoase, cilindrice, cu capete care pierd în

matricea extracelulară. Ele sunt acidofile,se colorează în roz în coloraţia
hemalaun-eozină , brun roşcat în coloraţia Van Gieson, albastru în coloraţia
AZAN, şi Mallory, şi verde în coloraţia Masson.Fibrele de colagen nu se
anastomozează , între ele,dar pot alcătui benzi ,sau panglici, în care fibrele
de colagen se dispun paralel între ele.Ele poartă denumirea de fibre albe,
sunt foarte rezistente şi apar birefringente , la microscopul de polarizaţie.
Fibrele de colagen pot fi degradate de colagenaze ,enzime eliberate de
fibroblaste, leucocitele polimorfonucleare, macrofage , unele celule
epiteliale ale pielii,celulele epiteliale sinoviale. Degradrea fibre-
lor de colagen , este urmată de resorbţia moleculelor care rezultă, proces mai
activ în perioada de creştere a organismului, după distru-geri ale ţesutului
conjunctiv sau după procese inflamatorii.În acelaşi timp este stimulată şi
refacerea fibrelor de colagen de către fibroblaste, în aşa fel încît în condiţii
fiziologice există o balanţă pozitivă între resorbţie şi refacere.
Celulele producătoare de colagen sunt:
-fibroblastele
-celulele mezenchimale
-celulele perineurale
-cementoblastele
-odontoblastele
-celulele cartilaginoase
-unele celule musculare netede
-celulele epiteliale
-adipocitele
-celulele Schwann, şi celulele gliale în general

APLICAŢII MEDICALE

Mutaţii genetice ale lanturilor α1 si α2 conduc la osteogeneza imperfecta.In

scleroza sistemica progresiva se produce o acumulare progresiva de
colagen in cele mai multe din organe , in principal in piele, tractul digestiv,
muschi,si rinichi , afectând funcţionalitatea acestora. Keloidul este o cauză
locală cauzată de producţia excesivă de colagen.Lipsa vitaminei C din
alimentaţie duce la boala scorbut, caracterizată printr-un colagen de proastă
calitate care duce al degenerarea ţesutului conjuctiv.
O transcripţie sau o translatie deficitară a colagenului tip III duce la apariţia
sindromului Ehlers-Danlos tip IV care se caracterizează prin rupturi
aortice sau intestinale.Deficit de hidroxilare a lizinei duce la sindromul
Ehlers-Danlos tip VI-afectarea elasticitatii pielii sau ruptura globului
 9

ocular.Scaderea activităţii procolagenpeptidazei duce la sindromul Ehlers-

Danlos tip VII –creşterea mobilităţii articulare , luxaţii frecvente.

ELASTINA şi FIBRELE ELASTICE

Elastina este întâlnită în special în ţesutul conjunctiv în strânsă conexiune cu

colagenul. Nivele crescute de elastină sunt prezente în ligamente, pereţii
vaselor (în special artere), în ţesutul pulmonar, piele tendoane, etc.Ea este de
regulă secretată de aceleaşi celule ca şi colagenul .
Molecula de elastina este o glicoproteină, are o greutate moleculară= 72000
daltoni, iar compozitia ei în aminoacizi este:
-33% glycină
- 10-13%prolină -
- 60% reziduuri de aminoacizi nepolari,ceea ce face ca molecula de
elastină să fie hodrofobă (desmozina şi izodesmozina)
-nu contine hidroxiprolină şi hidroxilizină.
Sinteza ei începe la nivelul fibroblastului.Etapa intracelulară se suprapune ca
timpi peste etapa intracelulară a sintezei de colagen.În urma etapei
intracelulare se obţine tropoelastina, care se prezintă sub formă de moleculă
incolăcită. Exocitată în spaţiul extracelular, între molecule se formează
cross-linkeri intermoleculare catalizate de liziloxiaza. De regulă cam 28-34
de reziduuri de lizina pot fi implicate în cross-linkeri ceea ce determină
polimerizarea elastinei în spaţiul extracelular .Elastina este foarte rezistentă
la fierbere,la extracţia cu acizi şi baze diluate, la acţiunea tripsinei.Este
hidrolizată de elastaza secretată de pancreas. Moleculele de elastină
,sinuoase şi de forme diferite,sunt legate între ele prin punti necovalente
slabe, ca şi prin punţi covalente distanţate,care permit reţelei elastice să se
întindă şi să se stringă, întocmai ca o gumă.Aspectul elastinei la microscopul
electronic este amorf, deşi în cele mai multe cazuri se asociază la colagenul
fibrilar.(în special la colagenul VI) Formarea fibrilelor de colagen VI
asociate la elastină se face foarte aproape de suprafaţa celulară,ceea ce
permite celulei să controleze orientarea acestor fibre.Este menţionat că
asocierea proteinelor fibrilare pare să joace un rol important in organizarea
moleculelor de elastină. Atracţia hidrofobă între moleculele de elastină ,pare
să joace un rol important în procesul de răsucire şi încolacire. Asocirea
fibrilelor de colagen pare să limiteze întinderea.
Sistemul de fibre elastice este compus din trei tipuri de fibre: fibrele de
oxitalan, fibrele de elaunină şi fibrele elastice.Sistemul se dezvolta în trei
 10

etape succesive care pot fi observate atît în ţesuturile embrionare cât şi în

ţesuturile adulte.
În stadiul iniţial, fibrele sunt alcătuite din benzi de miofibrile subţiri,
alcătuite din glicoproteine. Fibrele oxitalanice pot fi găsite în zonula lui Zinn
şi la nivelul dermului. În stadiul următor de dezvoltare, apare o dispoziţie
neregulată a moleculelor de elastină printre fibrele oxitalanice, formând
fibrele de elaunină(grec.elaunem=a conduce).Aceste fibre sunt întîlnite în
jurul glandelor sudoripare şi la nivelul dermului. În timpul celui de-al treilea
stadiu de dezvoltare, elastina se acumulează până ocupă partea centrală a
unei benzi de fibre, fiind înconjurată de un strat subţire de microfibrile
glicoproteice de fibrilina.Acestea sunt fibrele elastice, componentul
majoritar al sistemului elastic.
În timp ce fibrele oxitalanice sunt rezistente la tensiune, fibrele elastice se
întind ca răspuns la tensiune . Fibrele elastice sunt denumite şi fibrele
galbene, au un diametru de 1 micron.Ele se ramifică şi se anastomozează
realizând reţele neregulate.Se colorează inconstant cu eozina, în roz pal.Se
pot colora electiv, cu orceină în roşu –brun întunecat, cu rezorcin-
fuxina(Weigert în roşu aprins, cu aldehid-fuxina(Gomori) în negru.

Implicatii medicale
Fibrilina este o familie de proteine absolut necesară pentru constituirea
fibrelor de elastina. Mutaţii genetice ale fibrilinei duce la apariţia sindro-
mului Marfan ,caracterizat printr-o scadere a rezistentei tesuturilor bogate in
fibre elastice.

GLICOZAMINOGLICANII

Reprezintă o componentă importantă a matricei extracelulare. Încărcarea

negativă de pe aceste polizaharide ,dată de prezenţa grupărilor sulfat şi
carboxil asigură legarea unei cantităţi mari de apă şi cationi.Oricum cu
excepţia hialuro-nanului, glicozaminoglicanii nu sunt găsiţi ca lanţuri libere
de polizaharide , ci sunt sintetizaţi direct pe un miez proteic.GAG sunt
lanţuri polizahari-dice neramificate, foarte lungi, forma-te din unităţi
dizaharidice repetiti-ve.Se numesc glicozaminoglicani, deoarece unul dintre
glucidele care formează dizaharidul repetitiv este întotdeauna un glucid
 11

aminat, N acetil- glucozamina sau N-acetilgalac-tozamina.În majoritatea

cazurilor acest glucid aminat este sulfatat.Al doilea glucid al dizaharidului
repetitiv este acidul uronic.Din cauza grupări-
lor sulfat şi carboxil,GAG sunt puternic încărcaţi negativ.În funcţie de
componentele glucidice ,de tipurile de legaturi chimice dintre acestea şi de
numărul şi de localizarea grupărilor sulfat,GAG au fost împărtiţi în patru
grupe:
-Dermatansulfatul alcatuit din acid L-iduronic sau D-glucuronic si D-
galactozamina
-Chondroitinsulfatul acatuit din acid D-glucuronic si D-galactozamina
-Keratansulfatul alcatuit din D-galactoza si D-galactozamina
-Heparansulfatul alcatuit din acid D-glucuronic sau L-iduronic si D-
galactozamina
Lanţurile polizaharidice sunt atît de inflexibile încât nu se pot împacheta în
structuri globulare compacte, cum o pot face lanţurile polipeptidice.De aceea
aceste molecule sunt foarte hidrofile.Astfel ,GAG au tendinţa de a adopta o
conformaţie foarte extinsă,care ocupă un volum foarte mare în raport cu masa
lor,formind mase gelatinoase chiar şi cind se află in concentraţii foarte mici.
Marea densitate a sarcinilor lor negative, determină atracţia şi legarea
cationilor, de exemplu a Na+,cationi care sunt osmotic activi,ceea ce
determină sucţiunea în matrice a unei mari cantităţi de apă.Aceasta creează o
presiune de turgescenţă(turgor),ceea ce asigură o rezistenţă la forţele de
compresiune(în contrast cu fibrele de colagen care asigură rezistenţă la forţele
de tracţiune).
Cantitatea de GAG din ţesuturile conjunctive este de obicei mai mică de 10%
din greutatea totală a proteinelor fibroase.Din cauză că formează un gel
poros,puternic hidratat,GAG ocupă totuşi cea mai mare parte a spaţiului
extracelular ,asigurând un suport mecanic pentru ţesuturi şi permiţând difuzia
rapidă a moleculelor hidrosolubile precum şi migrarea celulelor.

ACIDUL HIALURONIC(HIALURONA-
NUL)

Impropriu denumit proteoglican ,deoarece lanţurile polizaharidice nu sunt

legate covalent de un miez proteic, cu toate că formează legături non-
covalente cu aceste miezuri proteice Este o componentă majoră a matrixului
extracelular care înconjoară celulele proliferative şi migratoare ,în particular
din ţesuturile embrionare .Acesta este deasemenea ,componentul structural
major al proteoglicanilor care se găsesc în matrixul extracelular al
cartilajelor.
 12

O moleculă de acid hialuronic este formată din aproximativ 50.000 de unităţi

repetitive ale unui dizaharid format din acid glucuronic şi N-
acetilglucozamină.Din cauza legături-
lor de tip beta dintre monozaharide, precum şi din cauza existenţei
legăturilor de hidrogen din interiorul moleculei, acidul hialuronic are aspectul
unui bastonas lung şi rigid.Repulsia mutuală dintre grupările carboxil
încărcate negativ,care se află dispuse la intervale regulate,contribuie de
asemenea ,la stabilizarea structurii rigide.O singură moleculă poate astfel
atinge lungimea de 2o microni.
Acidul hialuronic este unic printre glicozaminoglicani pentru câteva motive:
-Are greutatea moleculară cea mai mare dintre toţi glicozaminoglicanii
-Nu este sulfatat şi nu se epimerizează în timpul sintezei
-Nu este legat covalent de miezul proteic
-Nu este sintetizat în complexul Golgi,ca şi ceilalţi glicozaminogli-
cani
Acidul hialuronic este sinteti-
zat direct prin membrana plasmatică, iar elongarea lanţurilor sale se face prin
addiţie de grupări glucidice la capetele reduse.
Prin comparaţie cu acidul hialuronic,toţi ceilalţi GAG :
-Prezintă zaharuri sulfatate
-Conţin unităţi dizaharidice diferite, aranjate în secvenţe mult mai complexe
-Sunt formaţi din lanţuri mult mai scurte,cu mai puţin de 3oo unităţi glucidice
-Sunt legaţi covalent la proteine
Hialuronanul este prezent în ţesut pe suprafaţa celulară.Datorită încărcăturii
sale negative şi legăturilor de hidrogen dintre reziduurile glucidice adiacente,
există o rigiditate inerentă în cadrul moleculei rezultind o structură îcolăcită
expandată cu greutatea moleculară mare.
Oricum la concentraţii mai mari, lanţurile de acid hialuronic se pot încolaci şi
pot da naştere unor structuri dublu sau triplu helicoidale, fomând o reţea
continuă,ce fixează în ochiuri, molecule de apă.
Abilitatea ,chiar şi la concentraţii mici de a forma o reţea continuă este
dependentă de greutatea moleculară mare a polizaharidului. Din cauza
structurii sale hidratate, naturii “poroase”, învelişul celular acoperit cu acid
hialuronic, “ţine la distanţă “ celulele, una faţă de cealaltă ,asigurând liberta-
tea lor de mişcare şi de proliferare.
Suprimarea mişcării celulare şi iniţierea ataşării intercelulare,este frecvent
corelată cu scăderea concen-tratiei de acid hialuronic. Când migra-rea
celulară este oprită,moleculele de acid hialuronic, sunt degradate de catre
enzima hialuronidază.
 13

Proteoglicanii sunt formaţi din lanţuri de GAG legate colavalent de un miez proteic
Proteoglicanii sunt macromo-
lecule existente în toate ţesuturile conjunctive .Aceste molecule sunt formate
dintr-un miez proteic,la care se ataşează covalent una sau mai multe molecule
de glicozaminogli-
cani ,de acelaşi tip sau de tip diferit. Ca şi în cazul celorlalte glicoproteine
,lanţul polipeptidic,sau miezul proteic al proteoglicanilor este sintetizat pe
ribozomii de pe membranele RER şi introdus în lumenul acestuia. Lanţurile
polizaharidice sunt ansam- blate pe acest miez proteic, mai ales în aparatul
Golgi: în primul rind la radicalii serinici ai polipeptidului se ataşează un
trizaharid de legătură care serveşte ca primer pentru creşterea polizaharidului;
ulterior , prin intervenţia unei glicozil-transferaze,se adaugă succesiv radi-
calii glucidici.
În decursul alungirii lanţului polizaharidic în aparatul Golgi,o parte a
glucidelor polimerizate sunt modificate covalent prin reacţii de sulfatare şi de
epimerizare care modifică configuraţia monomerilor .Sulfatarea creşte foarte
mult incărcătura negativă a proteoglicani-lor. Proteoglicanii prezintă o
remarcabilă diversitate.Se cunosc următoarele tipuri de proteoglicani:
A.-Proteoglicanii din matricea cartilaginoasă-Agrecanul-sunt cele mai mari
agregate moleculare cunoscute.O singură molecula poate fi mai lungă de 4
microni.Asemenea proteoglicani con-
fera cartilajului proprităţile sale carac-
teristica :consistenţă asemănătoare unui gel şi rezistenţă la deformare.
Componenta centrală a agregatelor de proteoglicani ,o formează o moleculă
foarte lungă de acid hialuronic.La el se leagă strâns ,dar nu covalent,la
intervale de 4o nm, proteinele miez ale proteoglicanilor de condroitin-sulfat
şi cheratan sulfat. Legarea proteoglicani-
lor la acidul hialuronic este asigurată de o proteină linker.
B-“Proteoglicani simpli” care se află în laminele bazale.Aceştia sunt formţi
dintr-un miez proteic cu greutate moleculară de 20000-40000,la care se
ataşează lanţuri de heparan sulfat.
C-Proteoglicani neagregati care sunt conţinuţi în toate ţesuturile conjunctive
inclusiv în tesutul cartilaginos, conţin un miez proteic cu unul sau trei lanţuri
covalent likate de condroitin-sulfat,dermatan-sulfat, keratan-sulfat. Au
greutate mica, 4oooo, iar funcţia lor nu este clară,dar moleculele lor apar
asociate cu fibrilele ordonate de colagen.
D.-Proteoglicanii de pe suprafaţa celulară-syndecan, este prezentpe multe
tipuri de celule , particular pe celulele epiteliale. Prezinta un miez proteic
inserat în bistratul lipidic membranar, care fixează moleculele polizaharidice
de GAG doar pe suprafaţa extracelulară .Sunt întâlniţi pe suprafaţa celulelor
 14

endoteliale, vasculare.La miezul proteic se asociază pe suprafaţa extracelulara

3-8 molecule de heparan sulfat.Aceşti proteoglicani sunt capabili să lege
colagenul tip I, III, IV, V ,dar nu şi tipul II. Deasemenea au abilitatea de a
lega fibronectina şi a moleculelor de adezivitate, mediind adezivitatea celulă-
celulă.Controlează coagularea, metabolismul lipoproteinelor creste-rea
muşchiului neted, formarea neuriţilor,permeabilitatea membranelor bazale.
IMPLICATII MEDICALE
Proteoglicanii sunt degradatide citeva tipuri celulare prin intermediul
enzimelor lizozomale. Afectarea degradarii glicozaminoglicanilor prin
deficiente ale enzimelor lizozomale duce la acumularea acestora in
tesut.Lipsa unor hidrolaze lizozomale stau la baza unor sindroame cum ar fi:
Sindromul Hurler, sdr.Hunter, sdr.Sanfilippo si sdr. Morquio.
Datorita viscozitatii ei, substanta fundamentala actioneaza ca o bariera pentru
penetrarea bacteriilor si a altor microorganisme. Bacteriile ce produc
hyaluronidaza –o enzima ce hidroli-
zeaza acidul hialuronic si alti glycozaminolgicani au putere mare de invazie
deoarece reduc viscozitatea substantei fundamentale
LICHIDUL INTERSTITIAL
In tesutul conjunctiv, in paralel cu substanta fundamentala puternic hidratata
exista o mica cantitate de lichid liber numit lichid interstitial,ce este similar
cu plasma in ceea ce priveste continutul in ioni si substante
difuzibile.Lichidul interstitial contine un mic procent de proteine cu greutate
molecular mica ce trec prin peretele capilar ca urmare a presiunii hidrostatice
a singelui.Se apreciaza ca cca o treime din proteinele plasmatice sunt stocate
in tesutul conjunctiv.
IMPLICATII MEDICALE
Edemul este datorat acumularii de apa in spatiile extracelulare. Apa provine
din singe si trece prin peretele capilar.Edemeul poate fi generat de obstructia
venoasa sau limfatica sau din descresterea fluxului venos. Deficienta
proteica generata de inanitie duce la scaderea presiunii coloid-osmotice iar
apa se va acumula in interstitiu.O alta posibilitate cauzatoare de edem,este
crestrea permeabilitatii endoteliului capilar generata de o serie de substante
chimice , cum ar fi histamina

GLICOPROTEINELE STRUCTURALE DE ADEZIVITATE

Au fost studiate prin doua metode:

1.Prima este bazată pe producţia de anticorpi, ce sunt capabili să inhibe sau să
rupă joncţiunile celulare.Moleculele, cu care aceşti anticorpi interacţionează
 15

sunt apoi identificaţe prin diferite tehnici: imunoprecipitarea si tehnicile

cromatografice.
2.Se utilizează un component matricial purificat, imobilizat pe un mediu
cromatografic cum ar fi: agaroza sau poliacril amida. Afinitatea
cromatografică a unor celule sau extracte tisulare sunt apoi utilizate să
identifice proteinele ce interacţionează cu componentul imobilizat.Această
tehnica poate identifica şi receptorii de suprafaţă posibili pentru
componentele matricei extracelulare.
Aceste tehnici au identificat două clase diferite de molecule implicate în
joncţiunile de adezivitate de tip celulă-matrice:
-1.Receptorii de membrană

Glicoproteinele structurale sunt e este similarmolecule multifuncţionale, care

uzual interacţionează cu câteva componente ale matricei extracelulare, şi cu
suprafaţa celulară prin domenii specifice de legare, şi prin aceasta au rol in
interacţiunile celula-matrice=ca proteine de ancorare.Au abilitatea de a se
asocia între ele, de a se lega de alte componente matriciale şi deasemenea
mediază organizarea matricei celulare.
Sunt reprezentate de:- FIBRONECTINĂ
LAMININĂ
ENTACTINĂ
TENASCEINĂ
TROMBOSPONDININĂ
CONDRONECTINĂ
Cele mai bine cunoscute din punct de vedere structural şi funcţional sunt
fibronectina şi laminina.

FIBRONECTINA

Fibronectinele sunt o clasa mare de glicoproteine cu GM= 450 000, sunt

prezente în toate ţesuturile conjunctive.Sunt descoperite în 1970, ca o
proteină celulară de suprafaţă prezentă numai la fibroblastele normale , nu şi
tumorale, care promovează ataşarea celulară.
Molecula este alcatuită din două subunităţi cu GM=220000, şi respectiv
250000 linkate în dimeri prin punţi disufidice. Lanţurile polipeptidice sunt
alcătuite din 3 tipuri de unităti repetitive: I, II, III.
 16

Tipul I conţine 45-50 reziduuri de aminoacizi menţinuţi prin punţi

disulfidice.
Tipul II are 60 reziduuri de aminoacizi.
Tipul III are 90 reziduri de amninoacizi.
2 subunitati tip II interacţionează cu 9 subunităti tip I, la capetele
aminoterminale ale moleculei de fibronectină pentru a forma domeniile de
fixare ale colagenului.Restul moleculei, în partea centrală este formată din
15-27 subunităţi tip III. În acestă portiune pot exista 2 grupări sulhidril
libere ,care sunt implicate în formarea de multimeri cu greutăţi moleculare
mari.
Fibronectina poate există în două forme:
1.Forma dimerică solubilă secretată de hepatocite, celule endoteliale, gasită
în plasmă
2.Forma multimerică, secretată de marea majoritate a celulelor conjunctive,
este depozitată uzual în matricea extracelulară sub formă de fibrile lungi
insolubile.

FUNCŢII
Fibronectina are următoarele domenii de legare:
a.-domenii ce interacţionează cu suprafeţele celulare şi cu câteva
componente ale matricei(fibrinogen, heparina, stafilococ, gelatina )
b.-2 situsuri pentru corss-likeri la alte proteine, catalizate de
transglutaminază
c.-situsuri pentru asociere proprie
Tipurile II , leagă gelatina şi colagenul , iar Tipurile III are situsuri de legare
la suprafaţa celulara, pentru glicozaminoglicanii sulfataţi(heparan-
sulfatul,dermatansulfatul, condroitin –sulfatul).Fibronectina poate inte-
ractiona cu receptorii celulari de suprafaţă,prin intermediul domenii-
lor de ataşare şi deasemenea prin intermediul proteoglicanilor.Această
abilitate de a se cupla cu proteoglicanii sau cu suprafeţele celulare poate juca
un rol semnificant în ordonarea matricei extracelulare.

LAMININA

Este o glicoproteină cu GM=900000 , izolată iniţial din matricea

extracelulară a tumorilor.În ţesuturile normale este glicoproteina majoră
 17

non-colagenică din membra-nele bazale şi este localizată în lamina rara.Are

o lungime de 70nm,cit laina bazala.
Laminina este alcătuită din 2 subunităti likate prin punţi disulfidice
a.-subunitatea A cu GM=440000
b.-2 subunităţi B cu GM=205000-230000
Molecula de laminină are aspectul unei “cruci” cu 1 braţ lung şi trei braţe
scurte.Pe fiecare braţ scurt apar două domenii globulare la capete, iar la
capătul braţului lung apare un singur domeniu globular.
Subunitatea A intră în structura unui braţ scurt, a capetelor globulare ale
moleculei indiferent de localizare şi partea terminală a braţului lung
Subunitatea B formeaza restul bratului lung, şi doua braţe scurte.

FUNCŢII
Intră în structura laminelor bazale care conţin un set comun de proteine şi
glicozaminoglicani:colagen de tip IV, heparan-sulfat, entactina , precum şi
laminină.
Lamina bazală mai este denumită şi matrix de tip IV,datorită tipului de
colagen care îl contine. Celulele , în general, nu se pot lega direct de
colagenul de tip IV sau de proteoglicani.Laminina însă, asigură ancorarea
suprafeţei celulare la membranele bazale. Diferitele celule care sunt
mărginite de lamine bazale, cum ar fi celulele adipoase, celulele musculare
netede şi striate, pot utiliza pentru aceasta diferiţi receptori de
suprafaţă.Laminina posedă cel puţin două regiuni de care se pot lega
asemenea receptori.Acesti receptori sunt reprezentati de integrine.
Integrinele sunt proteine transmem-branare ce leaga pe deoparte proteinele
matriciale si pe de alta parte citoscheletul celular prin intermediul talinei si
vinculinei.

IMPLICATII MEDICALE

Fibronectina si laminina intervin in dezvoltarea embrionara si cresterea

abilitatii celulelor canceroase de a invada alte tesuturi.Inactivarea genelor
pentru fibronectina la soarecii de experienta duce la moartea acestora in
embriogeneza timpurie.

TENASCEINA
 18

Este un hexamer alcătuit din 6 subunităti dispuse radiar în jurul unui miez
proteic.Fiecare subunitate are aspectul unui “băţ de toboşar” cu o porţiune
liniară şi una globulară.Din punct de vedere al rolului îndeplinit, tenasceina
se fixează pe membrana celulară prin intermediul unui proteoglican,
neavând receptor de membrană, deci va interveni alături de alte proteine
structurale ale matricei celulare în organizarea matricei şi în proliferarea
celulară.

ENTACTINA

Glicoproteina cu greutate moleculară mică, are aspectul unui “băţ de

toboşar”.Se leagă de laminină la porţiunea neramificată.

TROMBOSPONDININA

Glicoproteină cu GM=420000 identificată iniţial în plachetele

umane.Ulterior s-a arătat a fi secretată de fibroblaste, celulele endoteliale, si
înglobată în matricea extracelulară.O serie de cercetări recente au arătat că
trombospondini-na are locusuri specifice de legare
a:fibrinogenului,fibrinectinei, lami-
ninei , heparinei,colagenului de tip V.

CONDRONECTINA

Glicoproteina izolată iniţial din ser, şi mediază practic ataşarea condrocitelor

în matricea cartila-
ginoasa.Se leagă specific de : colagenul tip II, fibronectină, laminină,
agrecan.

CELULELE CONJUNCTIVE

Tesutul conjunctiv face legătura între alte tipuri de ţesuturi.Este un ţesut

heterogen, fiind alcătuit din celule, fibre şi substanţă fundamentală.Substanţa
fundamentală şi fibrele conjunctive alcătuiesc matricea conjunctivă
extracelulară, se află in spaţiile intercelulare.Ţesutul conjunctiv este bogat
inervat şi conţine terminaţii nervoase libere şi incapsulate.
 19

Celulele conjunctive nu prezintă polaritate ,ele intervin în producerea

matricei extracelulare, prin secreţia de macromolecule pe toata suprafaţa
celulară în comparaţie cu celulele epiteliale care secretă numai la polul
apical.Intervin deci în organizarea matricei extracelulare, care este foarte
importanta, pentru migrarea celulara, diviziunea proliferarea, diferenţierea,
determinis-mul formei şi funcţiei celulare( este absolut indispensabilă în
fazele finale ale morfogenezei ) .
Concomitent cu producerea matricei extracelulare, celulele conjunctive
intervin şi în distrucţia ei, prin secreţia de protein-enzime care degradează
macromoleculele matri-ciale.În condiţii fiziologice există un echilibru
dinamic între producerea şi distrugerea matricei.
Celulele conjunctive rămân ataşate de moleculele matriciale prin intermediul
unor receptori de tip integrine, receptori integrin-like şi receptori non-
integrine. Integrinele sunt receptori alcătuiţi din două subunităţi:alfa şi
beta.Subunităţile alfa există în şase variante alfa 1-alfa 6, care asigura
adezivitatea celulelor conjunctive la macromeolecule matriciale, prin
contacte focale , în cadrul joncţiuni-lor focale.
Integrinele beta2 sunt exprimate pe suprafaţa celulelor migrate în ţesutul
conjunctiv (limfocite mari cu conţinut granular, leucocite
polimorfonucleare). Acestea conferă adezivitate de tip celula- matrice şi de
tip celulă – celulă.Integrinele B3 sunt prezente pe megacariocite şi pe
membrana plachetelor sanguine. Asigură adezivitatea de fibrinogenul
plasmatic, şi de factorul Wilebrand subendotelial.
Celulele conjunctive se pot găsi in două forme: activă şi inactivă(relaxată).
Cele care se găsesc în formă activă conferă stabilitate ţesutului conjunctiv
prin contactele focale pe care le stabilesc.Cele inactive relaxate sunt detaşate
de matrice, au mare capacitate de proliferare şi migare celulară
Celulele conjunctive por fi clasificate după mai multe criterii:

CLASIFICAREA CELULELOR CONJUNCTIVE

1.Din punct de vedere al originii:

CELULE FIXE
-Fibroblastul-fibrocitul
-Condroblastul-condrocit
-Osteoblastul-osteocitul
-Adipocitul

CELULE MOBILE
-Leucocitele granulare
 20

-Limfocitele B
-Limfocitele T circulante
-Monocitele-macrofage
-Mastocitul
-Celula pigmentară(melanocitul)

Celule fixe se mai numesc şi celule propriu-zise ale ţesutului conjunctiv. Ele
participă la secreţia macromoleculelor componente ale matricei
extracelulare. Ele conferă stabilitate ţesutului conjunctiv prin joncţiunile
focale pe care le stabilesc cu matricea. Aceste celule prezintă proprietatea de
interconvertibilitate pe orizontală şi pe verticală.De exemplu fibroblastul
devine fibrocit, dar in acelasi timp el se poate transforma în condroblast,
osteoblast sau adipocit.
Celule fixe se mai numesc şi celule propriu-zise ale ţesutului conjunctiv. Ele
participă la secreţia macromoleculelor componente ale matricei
extracelulare. Ele conferă stabilitate ţesutului conjunctiv prin joncţiunile
focale pe care le stabilesc cu matricea. Aceste celule prezintă proprietatea de
interconvertibilitate pe orizontală şi pe verticală.De exemplu fibroblastul
devine fibrocit, dar in acelasi timp el se poate transforma în condroblast,
osteoblast sau adipocit.
Celulele mobile, leucocitele granulare, limfocitele B, limfocitele T şi
monocitele trec prin diapedeza la nivelul peretelui capilar sau al venulei
postcapilare, iar la nivelul ţesutului conjunctiv intervin în procesele imune
de aparare locală. Se pot găsi în ţesutul conjunctiv polimorfonucleare
neutrofile, acidofile şi bazofile. Limfocitele T , macrofagele şi limfocitele B
coopereaza în procesul imun mediat umoral. Monocitele după ce ajung prin
diapedeză în ţesutul conjunctiv devin macrofage, şi devin celule imune
efectorii intervenind în procesul de fagocitoză sau pinocitoză. Alteori
cooperează cu limfocitele T , în scopul activării limfocitelor B pentru
secreţia de imunoglobuline.Totalitatea macro-
fagelor din organism formează sis-
temul fagocitar mononuclear- populaţie heterogenă de celule cu largă
localizare având ca funcţie comună -fagocitoza-.
Celula pigmentară sau melanocitul, derivă din crestele neurale, de unde
migrează în ţesutul conjunctiv din stroma conjunctivă a irisului, în dermul
pielii şi la nivelul epidermului printre keratinocite.
Legat de originea mastocitelor sunt două teorii. Una dintre ele susţine
originea în bazofilele sanguine, care după ce ajung prin diapedeză în
interstiţiu, devin mastocite. Această teorie se bazează pe aspecte marfologice
şi funcţionale asemănatoare între cele două celule. Cea de-a doua teorie mult
 21

mai acceptată susţine originea mastocitului în celula stem pluripotentă din

măduva roşie hematogenă, celulă care va da naştere mastoblastului-
promastocitului- mastocitului.
-
2. Criteriul funcţional

a.-CELULE CONJUNCTIVE IMPLICATE IN PRODUCŢIA ŞI

DISTRUGEREA MOLECULELOR MATRICIALE:exemplu:
fibroblastul condroblastul, osteoblastul, celula musculară netedă din pereţii
vasculari
b.CELULE CONJUNCTIVE CU FUNCŢIE PREDOMINANT
METABOLICĂ:
-adipocitul brun are funcţie predominat termogenetică
-adipocitul alb are rol în metabolismul intermediar al lipidelor
-adipocitul hepatic( celula lui ITO) are rol în sinteza şi depozitarea vitaminei
A
c.CELULE CU FUNCŢIE PREDOMINANTĂ ÎN REACŢIILE IMUNE
LOCALE:
1. Celule efectorii
a.· Celula implicată în fagocitoză
· de tip microfag – implicată în fagocitoza particulelor mici (bacterii,
virusuri) = PMN neutrofil şi eozinofil
· de tip macrofag – fagocitează particule mari . Totalitatea celulelor care
fagociteaza particulele mari formeaza sistemului fagocitar mononuclear
·b Celule implicate în răspunsul imun mediat umoral
– limfocitul B
c.· Celule T de tip citotoxic – subpopulaţie de limfocite T care intervin în
citotoxicitatea specifică prin secreţia unor perforine care
distrug celula în care pătrund
d.· Celule NK de tip limfocitar – se
aseamănă cu limfocitele, au origine în celula stem pluripotentă şi dimensiuni
asemănătoare cu leucocitele granulare. Circulă în sânge o scurtă perioadă de
timp după care trec prin diapedeză în ţesutul conjunctiv, unde vor
interveni în imunitatea celulară de tip citotoxic nespecifică.
· Celule K – subpopulaţie de LT ce
intervin în imunitatea celulară mediată de Ac
(distrug celulele care au pe suprafaţă Ac)
2. Celule imune accesorii
· Macrofage
· Celule prezentatoare de antigen = APC –
 22

colaborează cu limfocitele B în blastizarea lor.

La contactul cu Ag îl vor endo ci ta, crescându-i
antigenicitatea. Ag activat este exocitat pe
suprafaţa celulei şi este prezentat limfoc
ORIGINEA CELULELOR CONJUNCTIVE
Din celula mezenchimala deriva:

-Fibroblastele
-Adipocitele
-Condroblastele-condrocite
-Osteoblaste-osteocite
-Celule mezoteliale
-Celule endoteliale
Din celula stem hematopoetica deriva:
-Mastocitele
-Osteoclastele
-Microglia
-Celulele Langherhans
-macrofage
-Plasmocite
-Mastocite
-Neutrofile
-Eozinofile
-Bazofile
-Megacariocite
-Limfocitele
-Hematii

CELULA MEZENCHIMALĂ

Poate proveni din mezoderm ( în majoritatea varietăţilor de ţesut) sau din

mezoectoderm (celulele conjunc-
tive de la nivelul extremităţii cefalice). Celulele mezenchimale alcătuiesc
ţesutul conjunctiv embrionar.
Este o celulă de formă neregulată cu numeroase prelungiri, dimensiuni de 3o
microni. Se caracterizează printr-un raport nucleo-plasmatic supraunitar. Are
un nucleu mare veziculos, identat sau rotund, palid colorat, bogat în
eucromatină cu nucleol evident.Citoplasma redusă este bazofilă, săracă în
organite. Microscopul electronic evidenţiază grupări poliribozomale
libere.Celulele mezenchimale vin în contact prin jonctiuni Gap. Sunt
 23

implicate în producerea matricei extracelulare, lipsită de componentă

fibrilară.Sunt celule pluripotente.Din ea derivă marea majoritate a celulelor
conjunctive.Celula mezenchimală se întâlneşte şi în ţesuturile conjunctive
adulte, în număr limitat în jurul capilarelor , venulelor postcapilare.Ea
induce deferenţierea epiteliului cu care vine în contact.

FIBROBLASTUL

Reprezintă forma activă din punct de vedere funcţional. El poate deveni

inactiv şi se numeşte fibrocit este cel mai răspândit tip celular din ţesutul
conjunctiv, şi cea mai activă celulă.Originea lui este in celula mezenchimala
embrionara.
Structural are o lungime de 15-2o microni. Este o celulă alungită, ce emite
numeroase prelungiri la capete. Celulele pot stabili între ele contacte de tip
joncţiuni Gap.Are un nucleu mare oval situat central, palid colorat cu
nucleoli evidenţi. Citoplasma este abundenta.

La microscopul electronic, nucleul apare încărcat cu eucromatină, prezintă

sau nu identaţii. In citoplasmă se găseşte un reticul endoplasmatic rugos
foarte dezvoltat, grupări poliribozomale libere, un aparat Golgi bine
reprezentat, granule de secreţie cu conţinut granular sau filamentos,
mitocondrii numeroase, centrozom, un citoschelet foarte bine reprezentat(
microtubuli, microfilamente, filamente intermediare de desmină şi vimentina
Nucleul este dispus central, prezintă foarte multe indentaţii , are
hetereocromatină dispusă la periferie în apropierea membranei interne
nucleare iar eucromatina dispusă central.În citoplasmă se remarcă
numeroase organite celulare. Înafara celulei, se remarcă mănunchiuri de
fibrile de colagen surprinse atit în secţiune longitudinală cât şi în secţiune
transversala
Rol:- sintetizează şi secretă toate moleculele precursoare ce intră în
alcătuirea fibrelor şi substanţei fundamentale, exemplu: proelastina,
procolagenul, glicoproteinele-fibrilina-, glicozaminoglicanii nesulfataţi sau
sulfataţi, proteinele cu rol în adezivitate(fibronectina, tenasceina, laminina,
entactina, etc.)
-secretă exoenzime de origine lizozomală cu acţiune extracelulară
, ex:colagenaze, proteaze(catepsina) numite generic Metaloproteinaze
-secretă factorul de creştere fibroblastic cu rol în proliferarea capilarelor
sanguine
 24

-poate secreta interferon gamma cu acţiune antivirală, mai puternică decât

interferonul secretat de macrofage.

Fibroblastele au două proprietăţi fundamentale:

1. modulaţia
2. nonechivalenţa

1.Modulaţia, reprezintă proprietatea fibroblastelor de interconvertibilitate cu

alte celule de origine mezenchi-
mala. Se poate tranforma in fibrocit, sau în miofibroblast, dar poate deveni
condroblast, osteoblast sau adipocit.
Fibrocitul este o celulă cu dimensiuni mai mici decât fibroblastul, are formă
alungită bifurcat sau trifurcat la capete, citoplasmă puţină, acidofilă, nuclul
alungit, tahicromatic. La microscopul electronic, aparatul de sinteză proteic
este foarte slab dezvoltat, în schimb aparatul lizozomal este bine reprezentat.
La nivelul membranei celulare s-au evidenţiat receptori pentru lipoproteinele
cu densitate joasă, deci pot îngloba aceste molecule prin proces de
pinocitoză, având deci rol în metabolismul colesterolului.
Miofibroblastul. Se aseamănă structural la microscopul electronic cu
fibroblastul dar are în citoplasmă un aparat contractil reprezentat de
miofilamente groase de miozină şi subţiri de actină. Funcţia lui este în
primul rând contractila. Apare în ţesutul conjunctiv de reparaţie din jurul
plăgilor, în axul conjunctiv al vilozităţilor intestinale, în capsula şi
trabeculele splenice, în albugineea testicolului, în teaca externă a foliculilor
ovarieni. Un tip particular de miofibroblast este pericitul lui Rouget prezent
în dedublarea laminei bazale de la nivelul capilarelor sanguine.
2. Non-echivalenţa.Este exprimată în perioada de organogeneză.
Fibroblastele din diferite varietăţi de ţesutul conjunctiv, şi chiar din aceeaşi
varietate de ţesut conjunctiv dar din diferite localizări au particularităţi
structurale şi funcţionale diferite. Fibroblaste, ca şi celulele mezenchimale
din care provin , controlează diferenţierea epiteliului din apropiere. De
exemplu, fibroblastele din dermul palmei determină dezvolatarea stratului
lucidum, şi creşterea în grosime a corpului cornos al epidermului.
Fibroblastele din endometru, suferă modificări sub influenţa hormonilor
ovarieni, devin celule deciduale (predeciduale), căpătând şi proprietăţi
endocrine.

IMPLICATII MEDICALE
Capacitatea regenerativa a tesutului conjunctiv este clar oservata atunci cind
tesutul este distrus prin inflamatie sau traumatic.In aceste conditii , spatiile
 25

libere ramase dupa injurie,sunt umplute de tesut conjunctiv care formeaza o

cicatrice.Repararea plagii chirurgicale este dependenta de capacitatea
reparatorie a tesutului conjunctiv.

MASTOCITUL

Este de origine mieloidă, provine din diferenţierea unor celule stem

unipotente din măduva roşie hematogenă, ce se diferenţiază în promastocit ,
ce migrează din sânge în ţesut unde se transformă în mastocit.
Mastocitele sunt celule mobile întâlnite la nivelul mucoaselor respiratorii,
căilor respiratorii, digestive, genitale feminine, în ţesutul conjunctiv lax
subcutanat.Pot fi izolate sau în cuiburi, în apropierea vaselor de
sânge.Mastocitele au o viaţă lungă cu o mare capacitate de proliferare în
ţesuturi.
Mastocitul este o celulă rotundă sau ovalară,cu diametrul de 2o-3oμm.
Nucleul celular este mic heterocromatic, dispus central, adeseori mascat de
granulele mastocitare, iar citoplasma este slab acidofilă şi prezintă granulaţii
mici inegale cu diametrul de 0,3-2 μm, care la microscopul optic se
evidenţiază cu albastru de toluidină, cu tionină, fiind metacromatice, şi
colorându-se în roşu violaceu.
La microscopul electronic, se poate evidenţia că citoplasma mastocitului este
săracă în organite celulare, are însă un citoschelet mai dezvoltat
subplasmalemal. Granule mastocitare inegale, dense la fluxul de electroni
apar delimitate de endomembrane .
Membrana celulară conţine receptori specifici pentru IGE(reagine). În
timpul reacţiilor de sensibilizare imediată mastocitele pot sintetiza în
membrana celulară leucotriene din fosfolipidele membanare şi sunt eliberate
în spaţiul extracelular odată cu conţinutul granulelor mastocitare
Mastocitele intervin în reactiile de hipersensibilizare imediată de tipul
alergiilor, urticariilor , sau şocului anafilactic( cel mai de temut dintre toate).
Aceste celule au proprietate de degranulare, când prin exocitoză conţinutul
granulelor mastocitare este eliberat în matricea adiacentă.
Degranularea poate fi spontană, indusă de factori mecanici, termici, factori
chimici(cofeina, morfina), care duce la moartea celulei , poate fi o
degranulare imunospecifică , mediată de anticorpi realizându-se o
degranulare parcelară a celulei şi poate fi o degranulare lentă, în care
conţinutul granulelor este eliberat prin exocitoză fără a fi afectată celula .
Degranularea se face prin legarea antigenelor de anticorpii( IGE), fixati , pe
receptorii specifici la suprafata mastocitului. Anticorpii -IGE-reagine ,
produşi în organism de către plasmocite, ca urmare a pătrunderii unui
 26

antigen-alergen. Ori de câte ori, organismul vine în contact cu alergenul

rspectiv, acesta se leagă de anticorpii de pe suprafaţa mastocitelor ,
formându-se complexe antigen -anticorp declanşând mecanismul de mesager
secund, prin activarea adenilatciclazei cu creşterea AMPc, cu stimularea
unor proteinkinaze, urmată de fosforilarea proteinelor specifice, şi creşterea
influxului de calciu.Aceasta duce la tendinţa de fuzionare a granulelor cu
membrana plasmatică urmată de ruperea membranei şi eliberarea
conţinutului granular în spaţiul extracelular.
Complexele antigen- anticorp activează sistemul de fosfolipaze membranare,
cu producerea de acid arahidonic şi apoi leucotriene ca urmare a activităţii
lipooxigenazei.
Histamina eliberată din granulele mastocitare creşte permeabilitatea
capilarelor, se realizează o dilataţie a venulelor postcapilare , urmată de
filtrare masivă de plasmă şi diapedeză de leucocite accentuată, în special
eozinofile atrase prin factorul chemotactic al eozinofilelor. Deasemena
histamina realizează contracţia muşchilor netezi bronhiolari( bronhospasm).
Eozinofilele atrase în ţesut încorporează o parte din histamina eliberată , pe
care o distruge prin prezenţa histaminoxidazei. Celelalte PMN-uri atrase în
ţesut pot induce o mastocitoliză violentă.
Leucotrienele eliberate din membrana celulară încetinesc contracţia
muşchiului neted.
Mastocitele , sunt în strânsă corelaţie cu fibroblastele , pentru că
diferenţierea mastocitelor este controlată de factorul de creştere sintetizat de
fibroblaste. Mastocitele care eliberează substanţe active care acţionează local
sunt incluse în categoria celulelor paracrine.
Înafară de rolul menţionat , mastocitele intervin în metabolismul intermediar
al lipidelor prin secreţia unei protein-enzime cu rol de cofactor al
lipoproteinlipazei.

PLASMOCITUL

Celulă mobilă a ţesutului conjunctiv, este prezentă în mucoasele respiratorii,

mucoasa tubului digestiv, căile genitale feminine, în ţesutul conjunctiv lax
subcutanat.
Din punct de vedere al originii, este o celulă conjunctivă maturată pe seama
unui limfocit B , care trece prin diapedeză din sânge în ţesutul conjunctiv
lax, sau reticulat, la nivelul venulelor postcapilare.
Forma celulei, de regulă este ovala, cu diametrul 2o-3o μm, având un nucleu
mare voluminos , excentric, cu aspect, granular "în spiţe de roată".
Citoplasma abundentă , bazofilă , prezintă un halou perinuclear , care nu se
 27

colorează. Bazofilia citoplasmei este corelată cu prezenţa unui reticul

endoplasmatic rugos bogat reprezentat( ergastoplasma). În haloul
perinuclear nu se mai evidenţiază ergastoplasmă ci doar complex Golgi
bogat reprezentat şi centrozom. Din când în când , îm zonele de citoplasmă
acidofilă se pot evidenţia mici formaţiuni acidofile , denumite corpusculii lui
Russel care au substrat , lanţurile polipeptidice, aflate în tranzit prin
reticulul endoplasmatic rugos.
La microscopul electronic, se remarca, poziţia nucleului, excentric, cu
heterocromatina alternând cu eucromatina, dând aspectul caracteristic, de
"cadran de ceas" sau " spiţe de roată".Citoplasma în mare parte este
încărcată cu un reticul endoplasma-
tic bogat reprezentat, în ale cărui canalicule se vad polipeptidele aflate în
tranzit de la ribozomi la complexul Golgi. În haloul perinuclear, se observa
lipsa reticulului, si prezenţa unui complex Golgi, mitocondrii, centru celular,
elemente de citoschelet.
Rolul plasmocitelor este în răspunsul imun mediat umoral.Ele produc
anticorpi. Anticorpii sunt globuline specifice produse ca răspuns la
penetrarea organismului de către antigene. Fiecare anticorp este specific
unui antigen, dar poate avea reacţii încrucişate cu antigene nespecifice, care
au însă conformaţie moleculară similară.
-Imunoglobuline G, se întâlnesc atât în umori, sînge, limfă, lichid interstiţial
legate de diverse particule, având rol de opsonine.
-Imunoglobulinele M sunt secretate întotdeauna în primele faze ale unui
proces inflamator.Aceste imunoglobuline împreună cu imunoglobulinele G
pot fi receptori specifici pentru antigene pe suprafaţa limfocitelor B.
-Imunoglobulinele A sunt secretate sub formă de monomeri , sau dimeri, şi
apoi sunt transferate la suprafaţa epiteliului de înveliş unde asigură
imunitatea de membrană a tuturor epiteliilor de înveliş.
-Imunoglobulinele D sunt receptori antigenici specifici pe suprafaţa
limfocitelor B.
-Imunoglobulinele E, sunt secretate la contactul organismului cu antigenul,
şi au receptori în membrana mastocitului şi a bazofilelor.
În răspunsul imun mediat umoral, primar, deci la primul contact al
limfocitelor cu antigenul, acestea se blastizează, adică se transformă în
limfoblaste sau imunoblaste pentru a sintetiza imunoglobuline. În cadrul
acestei transformări, limfocitul creşte în volum, atinge diametrul de
10μm.Nucleul creşte în volum devine palid se încarcă cu eucromatină şi are
2-4 nucleoli evidenţi. Citoplasma devine abundentă, bazofilă, la nivelul ei
dezvoltându-se organitele celulare în special cele de sinteză. După activare
limfocitele B se divid prin mitoze repetate şi dau naştere la clone celulare B.
 28

Din acestea , unele imunoblaste se diferenţiază îm plasmocite, celule

secretoare de imunoglobuline. Alte imunoblaste se întorc la forma de
limfocit circulant, devenind celulă cu memorie. Aceasta reţine în memoria
ei( în acizii nucleici) primul contact cu antigenele.Stimularea limfocitelor B
determinată de prezenţa antigenelor este ajutată de o categorie de limfocite T
numite ajutătoare ( helper), ca şi de macrofage. Acestea din urmă captează
antigenul pe suprafaţa lor şi în fac mai imunogen. Macrofagele pot chiar
fagocita unele antigene, pe care după ce le prelucrează în citoplasmă în
scopul sporirii puterii lor antigenice( de activare a limfocitelor) le exocitează
şi le prezintă limfocitelor B.
În răspunsul imun secundar. Deci la un al doilea contact cu antigenul , nu
mai este nevoie de cooperarea Limfocite T helper, macrofage, limfocite B
pentru blastizarea limfocitelor B , deoarece există o populaţie de limfocite cu
memorie care recunosc antigenul şi se blastizează imediat , şi se tranformă în
imunoblaste mult mai rapid.. Clonele care iau naştere formează în mod
diferenţiat , pe de o parte plasmocite secretoate de imunoglobuline , şi pe de
altă parte, celule cu memorie care să asigure linia limfocitară memorizantă ,
gata de intervenţie pentru un nou răspuns imun. După stimulare
imunoblastele trec în căile limfatice , apoi în sânge , pe care-l părăsesc spre a
se localiza în apropierea focarului antigenic. De exemplu, imunoblastele
ganglionilor mezenterici migrează preferenţial în corionul mucoasei
intestinale, în timp ce imunoblastele splinei rămân în pulpa roşie sau
migrează în măduva osoasă după imunizarea secundară.

MACROFAGELE

Apar ca o populaţie de celule heterogene, cu aspect structural şi funcţional

particular fiecărei regiuni în parte. Ceea ce este comun este capacitatea de
fagocitoză şi originea lor din monocitele circulante. Ansamblul de
macrofage din organism formează sistemul fagocitar mononuclear sau
sitemul reticulohistiocitar.
Sitemului fagocitar mononuclear i se descriu 3 compartimente:
1. Compartimentul medular
2. Compartimentul sanguin
3. Compartimentul tisular.
Între aceste trei compartimente există un echilibru dinamic..
Compartimentul medular include toate celulele implicate în diferen
ţierea monocitelor sanguine. Ele alcătuiesc seria monocitară-linia
monocitopoetică. La nivelul măduvei există: celula stem pluripotentă care
 29

se difernţiază pe linie monocitară. Prima celulă pe care o putem sesiza este

monoblastul, apoi promonocitul, iar apoi monocitul care va trece în
compartimentul tisular.
Monoblastul are raportul nucleoplasmatic supraunitar, nucleul veziculos ,
bogat în eucromatină, cu nucleoli evidenţi(3-4). Citoplasma redusă,
cantitativ, slab bazofilă, organite celulare reduse. Suferă două, trei diviziuni
mitotice conse-
cutive şi dă naştere promonocitului.
Promonocitul , este o celulă la care se găsesc în citoplasma slab bazofilă,
granule primare, azurofile, mieloperoxidazo specifice. Nucleul va prezenta o
identaţie, heterocro-
matina se ordonează, nucleolii dispar. Promonocitul se divide mitotic
consecutiv de 2 ori şi trece în monocit.
Monocitul este ovalar, are un diametru de 20μm, citoplasma abun-
denta bazofilă, cu granulaţii azurofi-
le dispuse în identaţia nucleară.La nivelul nucleului heterocromatina se
dispune alternativ cu eucromatina dând aspect de " tablă de sah " , Nucleolii
nu mai sunt vizibili. Monocitele circulante prec prin diapedeză prin venulele
postcapilare , ajung în ţesutul conjunctiv lax şi reticulat unde se transformă
în macrofag.La nivelul ţesutului conjunctiv macrofagele sunt surprinse sub
două aspecte reversibile:
-Macrofagul fix-histiocitul-celulă de talie mică 10-15μm, cu nucleu mic
heterocromatic, mic, central, cu citoplasmă puţină acidofilă.
-Macrofagul mobil-histiomacrofagul-au talie mai mare 3oμm, au citoplasmă
mai abundentă, acidofilă, fin granulată la microscopul optic, nucleul este
excentric, palid colorat cu nucleol vizibil.
La microscopul elctronic, se remarcă , nucleul excentric, bogat în
eucromatină cu nucleol evident, citoplasma prezintă organite comune, reticul
endoplasmatic, mitocondrii, complex Golgi elemente de citosche-
let mai bine reprezentate în pseudopodele emise de membrana celulară.
Compartimentul lizozomal este foarte bine reprezentat, se observă atât
lizozomi secundari, corpi reziduali, fagozomi sau pinozomi. Aceştia din
urmă fiind responsabili de aspectul granular sau vacuolat al citoplasmei la
microscopul optic.
Se caracterizează prin mai multe proprietăţi:
1.Este o celulă mobilă care emite prelungiri numite pseudopode, sunt atrase
prin chemotactism pozitiv, şi se deplasează amoeboidal.
2.Sunt dotate cu o intensă activitate de fagocitoză.
Fagocitoza , proprietate fundamentală a macrofagelor, este declanşată de
impactul suprafeţei celulare cu un antigen de natură diferită. Fagocitoza
 30

poate fi specifică şi nespecifică. Pentru realizarea fagocitozei specifice este

important faptul că macrofagele recunosc particulele, pe care urmează să le
înglobeze, proces denumit recunoaştere fagocitară.. Prin recunoaştere
fagocitară , macrofagul diferenţiază microorganismele sau resturile tisulare,
de materialele endogene normale. Recunoaştera fagocitară se realizează la
două niveluri: la nivel tisular, cu ajutorul opsoninelor, şi la nivel celular ,
prin receptori de pe suprafaţa macrofagelor.
Opsoninele pot neimunospecifice ca fibronectina şi imunospecifice ca
anticorpii de tipul IgG, IgM , precum şi cea de a treia fracţiune a
complementului.Ele învelesc(opsonizează) antigenul , care apoi urmează să
fie recunoscut de receptori din membrana macrofagului.
Fagocitoza specifică neimunologică sau neimunospecifi-
ca este mediată de receptori pentru fibronectină.Opsonizarea se realizează cu
fibronectină, care apoi va fi recunoscută de receptori de pe suprafaţa
macrofagelor.În ţesutul conjunctiv fibronectina mediază fagocitarea de
colagen denaturat, fibrină, fibrinogen, trombocite.
Fagocitoza specifică imunologică sau imunospecifică, este mediată de
receptori pentru IgG, IgM şi fracţiunea C3 a complementului. Opsonizarea se
face cu aceste molecule care apoi vor fi recunoscute de receptorii de la
suprafaţa macrofagelor. Receptorii interacţionează cu o anumită porţiune din
IgG, şi anume cu fragmentul Fc , de aici derivă denumirea de receptor Fc
pentru categoria de receptori care ataşează complexele antigen- anticorp.
Fagocitoza mediată de receptori apare numai la macrofagele tisulare
denumire " de profesie". Ea trebuie deosebită de fagocitoza nespecifică sau
nemediată de receptori, în care unele materiale inerte sau chiar bacterii pot fi
înglobate în absenţa factorilor de recunoaştere. În aceste cazuri apar
interacţiuni nespecifice electrostatice sau hidrofobe , între aceste particule şi
suprafaţa externă a macrofagelor. Un astfel de exemplu în reprezintă
macrofagele alveolare (celule prăfoase) care înglobează din aerul inspirat
unele particule inerte: cărbunele ,siliciul,azbestul, etc.
Fagocitoza se realizează în mai multe etape: A. ataşarea particulei antigenice
de membrana macrofagului. B. internalizarea particulei cu ajutorul
pseudopodelor emise de membrana macrofagului şi formarea unui fagozom
sau pinozom în funcţie de consistenţa antigenului, care se deplasează în
citoplasmă cu ajutorul microfilamentelor. Fagozomul fuzionează apoi cu
lizozomii primari formând lizozomi secundari de tipul fagolizozomilor.La
nivelul acestora particulele sunt degradate cu ajutorul hidrolazelor acide
lizozomale. Ceea ce nu poate fi digerat, rămâne depozitat în lizozomii
secundari , care capătă denumirea de corpi denşi şi care sunt exocitaţi .. Prin
limfokinele secretate de către limfocitul T , activitatea macrofagelor este
 31

crescută. Macrofagele sub acţiunea limfokinelor , activate sunt capabile să

înglobeze şi să distrugă orice tip de antigen fără recunoaştere imunologică .
Macrofagele sunt dotate cu o puternică activitate secretorie. Secretă:
-proteaze implicate în degradarea macromoleculelor matriciale: urokinaze
activatoare de plasminogen,catepsine, glucuronidaze, elastaze colagenaze, .
-molecule solubile cu rol de a modula activitatea altor celule-citochine, ex
interleuchina 1, care va induce stimularea limfocitelorTH şi mai departe a
celulelor Tcitotox, a limfocitelor B, a limfocitelor NK .
-interferonii α ,β ,γ.Interferonul γ are acţiune antitumorală şi antivirală
-factori de creştere a fibroblastelor, stimulând formarea fibroblastelor şi
inducând fibroza
SISTEMUL FAGOCITAR MONONUCLEAR
-Macrofagele libere diseminate în ţesutul conjunctiv lax (histiocitele şi
histiomacrofagele)
-Macrofagele seroaselor peritoneale şi pleurale
-Macrofagele alveolare-celulele prăfoase din alveolele pulmonare
-Macrofagele din organele limfo şi hematoformatoare
-Macrofagele din SNC-microglia
-Macrofagele fixe din ficat- celulele Kupffer
-Macrofagele din piele -celulele Langherhans.
-Macrofagele din ţesutul osos –osteoclastele

MELANOCITELE
Sunt celule cu origine nervoasa , la nivelul crestelor neuralle de unde
migreaza in straturle profunde ale epidermului, in partea superficiala a
dermului, in sroma conjunctiva a irisului, la nivelul coroidei si in invelisurile
epiteliale ale firului de par. Sunt responsabile pentru culoarea pielii , a
parului si a irisului. Pigmentul produs de ele poate fi eumelanina, pigment
negru, brun si pheomelanina , pigment de culoare rosie.Aceste cellule au
corpul rotund din care pornesc numeroase extensii dendritice care vin in
contact cu keratinocitele. Ultrastructural , un melanocit este o celula cu
numeroase mitocondrii mici , cisterne scurte de reticul endoplasmatic
rugos(RER) si un aparat Golgi foarte bine dezvoltat.Pigmnetul melanic este
sintetizat in melanocite pornind de la tirozina. Asupra ei actioneaza
tirozinaza pe care o transforma in 3,4 dihidroxifenilalanina(DOPA).
Tirozina si tirozinaza sunt proteine sintetizate in RER si se acumuleaza in
veziculele complexului Golgi.DOPA este apoi transformat si polimerizat la
melanina.Acest pigment este apoi legat la o proteina structurala matriciala la
nivelul veziculelor.Melanina se acumuleaza in aceste vezicule pina cind ele
formeaza granule mature numite melanozomi, care sunt structuri eliptice de
 32

cca 1 micron lungime.Melanozomii primary, secundari si tertiary sunt

prezenti in melanocite , ei sunt de densitate diferita in functie de continutul
in melanina, iar melanozomii cuaternari sunt prezenti in keratinocite unde
ajung printr-un process de secretie citocrina.Keratinocitele actioneaza ca un
deposit de melanina si contin mai mult pigment decit celula care l-a
produs.Un melanocit impreuna cu keratinocitele in care se depoziteaza
pigmentul (1 melanocit la 5-6 keratinocite) formeaza o unitate epidermal-
melanina.Razele UV. Stimuleaza keratinocitele sa sintetizeze niste factori
paracrini, care stimuleaza activiatea melanocitelor.Bronzarea care apare
dupa expunerea la razele UV (lungimea de unda 290-320 nm) este rezultatul
a doua procese.Mai intai are loc o inegrire a melaninei preexistente si apoi
are loc o stimulare a activitatii melanocitelor de a produce o cantitate
suplimetara de pigment melanic.
IMPLICATII MEDICALE
Melanomul malign este o invazie tumorala a melanocitelor diviziunea rapida
, transformarea maligna a melanocitelor penetreaza lamina bazala si patrund
in derm unde invadeaza vasele limfatice si sanguine .
Lipsa de cortizol duce la hiperproductia de ACTH ce duce la
hiperpigmentarea pielii.Un exemplu este maladia Addison cauzata de
disfunctia corticosuprarenalei.
Albinismul , este o boala genetica si consta in incapacitatea melanocitelor de
secreta melanina data de absenta activitatii tirozinkinazei sau incapacitatii
celulei de a procura tirozina.
Degenerarea si disparitia intregului melanocit cauzeaza aparitia unei alte
maladii numita vitiligo

LEUCOCITELE

Tesutul conjunctiv contine in mod normal leucocite ce migreaza din vasele

de singe prin diapedeza . Procesul de diapedeza este foarte crescut in timpul
inflamatiei si reprezinta un proces de aparare impotriva substantelor straine(
bacterii sau substante chimice iritante) . Semnele clasice ale inflamatiei au
fost pentru prima data descrise la inceputul secolului de catre Celsus( rubor,
tumor, calor ,dolor). Inflamatia incepe prin eliberarea de mediatori chimici ai
inflamatiei, substante de origine diferita, in cele mai multe cazuri eliberate
de catre celulele locale si celulele sanguine, ce induc evenimentele
caracteristice inflamatiei;cresterea fluxului snaguin si a permeabilitatii
vasculare , chemotaxie si fagocitoza.Cresterea permeabilitatii vasculare este
cauzata de substante vasoactive ex: histamina ce se elibereaza din mastocite
si bazofile.Cresterea fluxului sanguin si permeabiliatii vasuclare sunt
 33

responsabile de edemul local , roseata si caldura tesutului afectat. Durerea

este datorata actiunii chimice a mediatorilor supra terminatiilor
nervoase.Leucocitele ajunse in tesutul conjunctiv nu se mai intorc in torentul
sanguin cu exceptia limfocitelor . Limfocitele circula intre diferite
compartimente:singe,limfa,organe limfoide si fluid interstitial sau tesut
conjunctiv

VARIETĂŢI DE ŢESUT CONJUNCTIV

Clasificarea morfofuncţională a ţesuturilor

1.Ţesuturi conjunctive propriu-zise
1.Ţesuturi conjunctive laxe-----propriu-zise
--speciale
2.Ţesuturi conjunctive dense (fibroase)- semiorientate -
orientate
2.Ţesuturi conjunctive cu funcţii speciale
1.Ţesutul conjunctiv reticulat- --ţesut mieloid
- -ţesut limfoid
2.Tesutul conjunctiv elastic
3.Ţesut conjunctiv adipos
4.Ţesut mucoid
5.Sângele
6.Ţeusuturi conjunctive sche-
tale
a.Ţesutul cartilaginos ---cartilaj hialin
cartilaj elastic
-fibrocartilajul
b.Ţesutul osos
-lamelar haversian
-lamelar trabecular
c. Articulaţiile

Ţesutul conjunctiv lax

 34

Este cea mai răspândită variatate de ţesut conjunctiv. Intră în alcătuirea

mucoasei organelor cavitare, însoţind epiteliul de înveliş al mucoasei
respective. Formează axul conjunctivo-vascular al seroaselor, fiind tapetat
de jur împrejur de celule mezoteliale. Formează deasemenea stroma
conjunctivă a organelor parenchimatoase, care face legătura între diferitele
componente parenchimatoase ale organelor. Intră în alcătuirea pereţilor
vasculari( adventicea vasculară), precum şi în partea superficială a dermului
pielii denumită derm papilar.
Ţesutul conjunctiv lax este alcătuit în proporţii relativ egale din celule
conjunctive, fibre şi substanţă fundamentală.
Celulele conjuntive sunt reprezentate atât de celule fixe cât şi de celule
libere.Celulele fixe sunt reprezentate de fibrocite, fibroblaste, chiar şi
miofibroblaste. Celule libere sunt reprezentate de mastocite, macrofage,
plasmocite, precum şi alte tipuri de celule reactive imune, şi anume limfocite
T,celule de tip citotoxic, limfocite NK. Celulele fixe sunt implicate în
producerea şi distrugerea matricei conjunctive, iar celule mobile sunt
implicate în reacţiile imune locale.Ţesutul conjunctiv lax este implicat şi în
procesele de regenerare tisulară locală.
Fibrele conjunctive sunt de colagen, reticulare şi elastice. Fibrele de colagen
dispuse în panglici se asociază cu fibrele elastice, şi în ansamblu se dispun
sub formă de reţele care se întretaie sub diferite unghiuri deschise. Fibrele
reticulare concură şi ele la formarea reţelei, dar în general ele nu se văd pe
preparatele colorate în hemalaun eozină, datorită conţinutu-
lui mare în resturi oligozaharidice ataşate colagenului tip III din care sunt
formate.Substanţa fundamenta-
la conţine glicoproteine de adezivi-
tate de tipul fibronectinei, lamininei, entactinei, şi tenasceinei, deaseme-
nea şi glicozaminoglicani(GAG) şi proteoglicani.
Ţesutul conjunctiv lax este foarte bine vascularizat, sunt în general prezente
atât vase de calibru mare cât şi vase de calibru mic: arteriole, capilare şi
venule postcapilare. Este şi foarte bine inervat, conţine fibre nervoase
vasomotorii şi fibre nervoase senzitive ce se termină sub formă de terminaţii
libere sau incapsulate, alcătuind extero-proprio- şi visceroceptorii.
Unii histologi vorbesc de varietăţi de ţesut conjunctiv lax. Şi anume ar fi
vorba de : -ţesut conjunctiv lax lamelar care intră în alcătuirea fasciilor
superficiale şi profunde ale muschilor. Este format în principal din fibre de
colagen şi elastic care se dispun sub formă de lamele suprapuse.
-ţesut conjuctiv areolar( fenestrat), formează epiploonul; fibrele de
colagen organizează areole sau cavităţi cu diametru şi contur variabil.
 35

-ţesut conjunctiv spinocelular, prezent în corticala ovarului în jurul

foliculilor ovarieni, şi în structura endometrului în jurul glandelor uterine.
Este alcătuit predominant din fibroblaste cu caractere embrionare, cu un
evident potenţial de diferenţiere în alte celule. Au o capacitate deosebită , ca
sub acţiunea hormonilor ovarieni să se transforme în celule secretoare de
hormoni androgeni, sau se pot transforma în celule predeciduale(deciduale),
intrând mai departe în structura plăcii bazale din placentă.Există deasemenea
o canti-
tate redusă de substanţă fundamentală, şi un număr mic de fibre conjunctive
reprezentate de fibrele de reticulină.

TESUTURI CONJUNCTIVE DENSE(FIBROASE)

La nivelul lor predomină componenta fibrilară în detrimentul celulelor şi a

substanţei fundamentale. Foarte bine reprezentate sunt fibrele de colagen.
a.Tesuturi semiorientate(semimodelate)
Intră în alcătuirea capsulei organelor parenchimatoase, durei mater,
scleroticii şi corneii. Formează deasemenea partea profundă a dermului
pielii- dermul reticular,submucoasa organelor cavitare.
Este alcătuit predominant din fibre de colagen ce se organizează în
mănunchiuri, fascicule. În cadrul fasciculelor, fibrele sunt aşezate paralel şi
au un traseu ondulat. Fasciculele de colagen şi fibrele elastice se dispun sub
forma unei "pâsle". Între fibrele de colagen se găsec celulele conjunctive,
reprezen-
tate de celule fixe (fibroblaste şi fibrocite) şi celule mobile ( mastoci-
te, macrofage, plasmocite, celule NK, limfocite T ,PMN). Substanţa
fundamentală , puţină cantitativ, conţine toate tipurile de molecule
caracteristice unui ţesut conjunctiv. Ţesutul conjunctiv dens semiorientat
este bine vascularizat şi inervat, fibrele nervoase fiind reprezentate de
terminaţii nervoase vasomotorii, ca şi de fibre senzitive libere sau
incapsulate cu rol de extero-proprio-şi visceroceptori.
Acest ţesut conferă protecţie mecanică, de suport, are grad mare de
flexibilitate şi extensibilitate (capsulele).
b. Ţesuturi conjunctive dense orientate. Sunt reprezentate de aponevroză
şi tendon
Aponevroza. Este o formaţiune inextensibilă care asigură inserţia muşchilor
laţi pe os.Este formată din una sau mai multe lamele conjunctive în funcţie
de tipul de aponevroză. Aponevroza poate fi: simplă(1-2 lamele
conjunctive) şi compusă( 3-5 lamele conjunctive)
 36

O lamelă conjunctivă este formată din fibre de colagen groase dispuse

paralel între ele, dar care se dispun perpendicular pe fibrele de colagen din
lamela supra şi subiacentă. Între fibrele de colagen apare o cantitate redusă
de substanţă fundamentală şi fibroblaste care înbracă forme foarte diferite în
raport cu spaţiul ocupat. Planurile conjuncti-
ve se întretaie sub diferite unghiuri, cel mai adesea în unghi drept.
Aponevroza este avasculară, se hrăneşte prin difuziune, în schimb are
numeroase terminaţii senzitive.

Tendonul

Este o formaţiune inextensibilă, care asigură fixarea muşchilor lungi pe

schelet. Tendonul este format din:
-tendoane primare şi
-tendoane secundare
Un tendon primar este alcătuit dintr-un ansamblu de fibre de colagen care
creează între ele spaţii înguste,în care se găsesc celulele conjunctive,
substanţă fundamentală. Fibrele de colagen sunt paralele între ele , sunt
groase şi formează fascicule de grosimi diferite. Între fascicule celule
conjunctive reprezentate de fibroblas-
te , care au fost denumite şi tenocite se aşează într-un mod caracteristic, de
monom bigeminat( celulele formează siraguri care la rândul lor se dispun
paralel cu fibrele de colagen. Sunt două câte două, deoarece în urma
diviziunii, datorită spaţiilor mici nu se pot despărţi).În secţiune longitu-
dinala ele apar extrem de aplatizate, făcînd corp comun cu fibrele de
colagen. În secţiune transversală celule apar de formă triunghiulară,
deoarece din corpul lor pornesc nişte prelungiri, ca nişte aripioare, formând
un unghi ce cuprinde fibra de colagen adiacentă,de aceea aceste celule au
fost denumite şi "celule aliforme".Tendoanele primare au forme şi mărimi
diferite, de regulă tendoanele mai mici se aşează spre partea centrală a
tendonului compus, iar cele mai mari spre periferie. Un tendon primar este
învelit la periferie de o atmosferă de ţesut conjunctiv lax foarte slab
reprezentat denumit endotenon (endotendineum).
Tendonul secundar este un ansamblu de tendoane primare. Are diametru
mai mare şi este acoperit de un ţesut conjunctiv lax bine reprezentat, bogat
vascularizat şi inervat(corpusculi Pacini) , denumit endotenon
Un tendon compus(terţiar) este format dintr-un număr variabil de tendoane
secundare. Acesta este acoperit la suprafaţă de un ţesut conjunctiv dens
semiordonat cu rol de capsulă, ce este aderent de peritenon şi care se
 37

numeşte epitenon (epitendineum), care separă tendonul de restul

structurilor adiacente şi este dublat de o teacă-un strat de celule mezoteliale.
Între celulele mezoteliale şi epitenon există un spaţiu redus , ocupat de ţesut
conjunctiv lax. Celulele mezoteliale împreună cu ţesutul conjunctiv lax
formează teaca sinovială.Bursa sinovială provine din dedublarea tecii
mezoteliale. Aici se delimitează un spaţiu ocupat de o cantitate redusă de
lichid sinovial bogat în apă proteine, ioni şi GAG.
Tendonul este un ţesut avascular, care se hrăneşte prin difuziune pe seama
vaselor din peritenon. Regenerarea tendonului se face deasemenea pe seama
peritenonului
Joncţiunea osteotendinoasă. Tendonul se inseră la nivelul diafizei oaselor
lungi prin intermediul fibrelor de colagen care străbat periostul diafizei şi
pătrund în corticala diafizei. Aceste fibre se numesc fibrele Sharpey, modul
de inserţie al tendonului la nivelul diafizei.Inserţia pe epifize (apofize) se
face prin ţesut conjunctiv de alunecare denumit ţesut conjunctiv fibros hialin
care este un ţesut conjunctiv intermediar între ţesutul conjunctiv dens
ordonat şi ţesutul cartilaginos hialin. Acest ţesut este alcătuit din fibre de
colagen grupate în fascicule. Între fascicule există substanţă fundamentală
calcificată şi celule cartilaginoase, mari,globuloase cu nucleu
excentric.Aspectul diferit de inserţie al tendonului pe diafiză, sau epifiză e
legat de modul diferit de formare a diafizei şi epifizei. Joncţiunea
osteotendionoasă este o zonă activă de creştere a tendonului şi osului.
Joncţiunea miotendinoasă
La acest nivel epitenonul se continuă cu epimisiumul,peritenonul se continuă
cu perimisiumul şi endotenonul cu endomisiumul. Fibra musculară striată la
acest nivel se termină sub forma unor prelungiri digitiforme.Pe versantul
intern al membranei plasmatice se inseră miofilamentele subţiri ale ultimului
sarcomer. Versantul extern este dublat de lamină bazală ,care împreună cu
membrana plasmatică formează sarcolema.Fibrele de colagen ce provin de la
tendon se inseră şi pătrund în identaţiile sarcolemei şi se leagă aderent la
lamina bazală prin intermediul fibronectinei şi lamininei prezente în cantitate
mare la nivelul joncţiunii. La acest nivel apar şi fibre de reticulină care
încercuiesc prelungi-
rile digitiforme ale fibrei musculare, dispunându-se ca nişte inele în jurul
joncţiunii. Este o zonă de maximă funcţionalitate.

ŢESUTURI CONJUNCTIVE MOI CU FUNCTII SPECIALE

 38

Tesutul conjunctiv mucoid. Este prezent în cordonul ombilical şi se

numeşte gelatina lui Wharton. Este alcătuit, predominant din substanţă
fundamentală bogată în acid hialuronic, având o consistentă de gel poros
puternic hidratat. Are puţine celule cu caractere embrionare, fibroblaste şi
celule mezenchimale şi puţine fibre de colagen .
Ţesutul elastic Se găseşte în structura ligamentelor elastice, ligamente
reduse la om, prezente la animale în regiunea cervicală.( ligamentele
galbene), în ligamentele fibroase ce solidarizează articulaţiile şi în
ligamentul suspensor al penisului. În structura acestui ţesut se găsesc
predominant fibre elastice, puţină substanţă fundamentală, şi celule de tip
fibroblaste.
Ţesutul reticulat Se găseşte în structura măduvei roşii hematogene formând
ţesutul mieloid ca şi în structura organelor limfoide formând ţesutul limfoid.
Ţesutul are în structura lui un dublu reticul, format din celule conjunctive
(citoreticul) dublat de o reţea formată din fibre reticulare (fibroreticul).
Celulele conjunctive ce participă la formarea reţelei sunt de mai multe tipuri:
-celule reticulare fibroblastoide
-celule reticulare histioide
-celule reticulare interdigitate
-celule reticulare dendritice foliculare
Celulele reticulare fibroblastoide sunt fibroblastele din ţesutul conjunctiv
propriu-zis. Se deosebesc prin faptul , că au prelungiri desprinse uniform de
pe suprafaţa celulară, prelungiri care se dispun în toate direcţiile şi stabilesc
contacte joncţionale de tip Gap între celule. Citoplasma celulară este redusă
cantitativ, slab bazofilă, nucleul este veziculos, adesea nucleolat, eucromatic.
Aceste celule au aceeaşi origine ca şi fibroblastele, se diferenţiază local din
celula embrionară mezenchimală. Au rol în producerea matricei care are în
principal fibre de reticulina.
Celule reticulare de tip histioid sunt macrofagele tesutului reticulat. Sunt
localizate de-alungul formaţiunilor vasculare care traversează paren-
chimul organelor limfoide. Fac parte din sistemul fagocitar mononuclear.
Celulele reticulare interdigitate au originea în celulele stem pluripotente şi
sunt localizate doar în ariile timodependente ale organelor limfoide
periferice sau arii ocupate preferenţial de limfocitele T.
Celulele reticulare dendritice foliculare se găsesc în ariile timoindependente
ale organelor limfoide secundare, zonele ocupate predominant de limfocitele
B şi în număr redus de limfocitele TH.
Ultimele două tipuri de celule reticulare sunt greu de evidenţiat la
microscopul optic, ele se pun în evidenţă prin teste de imunofluorescentă şi
la microscopul electronic.Celulele interdigitate au un nucleu mare
 39

eucromatic, identat cu formă neregulată, citoplasma abundentă, clară la

microscopul optic, iar la cel electronic , prezintă organite celulare reduse şi
numeroase granule de secreţie. Celulele dendritice foliculare trimit
prelungiri mai mari decât celulele interdigitate, ocupă centrul foliculilor
limfatici. La microscopul electronic , în citoplasmă se evidenţiază granule de
secretie. Stabilesc joncţiuni de tip desmozom cu prelungirile invecinate.
Membrana plasmatică are o activitate enzimatică ATP-azică.
Din punct de vedere funcţional ultimele două categorii de celule reticulare
sunt celule prezentatoare de antigen. Ele recunosc antigenul prin receptori
Fc, pe care îl înglobează sub formă de endozom prin endocitoză. Antigenul
scapă din endozom şi la nivelul citoplasmei se leagă de nişte molecule de
clasa a II a . Complexul antigen-clasa II a este exocitat pe suprafaţa celulelor
şi este recepţionat de limfocitele TH care stimulează limfocitele B sau
celulele Tcitotoxice.Sunt considerate celule imune accesorii, fiind implicate în
calea aferentă a răspunsului imun mediat umoral.
ŢESUTUL ADIPOS
Ţesutul adipos sau gras este alcătuit predominant din celule grase(adipocite
sau lipocite), celule care se organizează în lobuli sau paniculi adipoşi,
separaţi între ei de septuri de ţesut conjunctiv lax. La nivelul septurilor apar
formaţiuni vasculare şi fibre nervoase. Alături de celule în ţesutul adipos
există puţină substanţă fundamentală şi puţine fibre de reticulină.
Originea celulei adipoase o reprezintă celula embrionară mezenchimală
derivată din mezodermul embrionar, cu numeroase prelungiri şi care din
săptămâna a 5a de viaţă intrauterină se transformă în adipoblast care are un
nucleu central veziculos, prelungiri puţine şi numeroase picături lipidice în
citoplasmă, reticul endoplasmatic rugos, mitocondrii, şi foarte bine
reprezentată activitatea enzimatică -α naftilacetatesteraza. Adipoblastul se
transformă în preadipocit care va matura apoi la adipocit alb, brun ,adipocit
hepatic( celula lui ITO) care se va localiza în spaţiile dintre hepatocite şi
sinusurile intralobulare. Celula lui ITO are rol în sinteza şi stocarea
vitaminei A. De menţionat că adipocitele brune nu vor da naştere
adipocitelor albe, prin involuţie.
Numărul celulelor adipoase creşte la nou născut ,până la 2 ani de viată, cind
procesul de creştere şi diferenţiere este controlat de hormonii de
creştere:STH, hormonii tiroidieni, insulina, citochine, factori de creştere de
tip insulinic. O altă creştere a numărului de adipocite se constată la
pubertate, proces controlat de hormonii sexuali, estrogenii şi androgenii.
Cantitatea de ţesut adipos ca şi distribuţia grăsimilor este diferită la sexul
masculin faţă de sexul feminin. Se vorbeşte chiar de un adipocit ginoid(sexul
feminin) şi un adipocit android(sexul masculin).La sexul masculin ţesutul
 40

adipos reprezintă până la pubertate cca 15% din greutatea corpului, iar la
pubertate 25%. La sexul feminin ,până la pubertate, ţesutul adipos reprezintă
25%, iar la pubertate 40%. Celulele adipoase prin rolul pe care îl au participă
la conversia androgenilor în estrogeni la sexul feminin. Femeile cu un ţesut
adipos mai bine reprezentat, au un exces de estrogeni, (hiperfoliculinie), şi
au o predispozitie către neoplasmul mamar, sau endometrial.O creştere
exagerată a numărului de adipocite este prezentă în obezitatea
hiperplastică.Dar există şi o obezitate hipertrofică, în care creşterea în
greutate se face prin hipertrofierea celulelor adipoase. Obezitatea
hiperplastică are cauză genetică, iar cea hipertrofică este indusă de aport
caloric exagerat.
În caz de inaniţie ( post prelungit), adipocitele pot suferi o transformare
seroasă reversibilă. Celulele adipoase îşi pierd incluziunile lipidice, capătă
prelungiri asemănându-se cu fibroblastele.

Ţesutul adipos alb(unilocular)

Ţesut foarte bine reprezentat la adult, la nivelul hipodermului, în jurul
organelor, la nivelul mezenterului. Este alcătuit din adipocite albe,
organizate în paniculi adipoşi separaţi de septuri conjunctive, care aduc cu
ele în ţesut vase de sânge, şi terminaţii colinergice şi adrenergice. Vasculari-
zatia este foarte bogată, se apreciază un capilar pentru fiecare
adipocit.Adipocitele albe au dimensiuni între 5o-12o microni, formă
rotundă(izolat) sau poligonală (în ţesut prin compresiune reciprocă), nucleul
turtit eucromatic dispus periferic, înconjurat de puţină citoplasmă dispusă şi
ea periferic. Toată celula este ocupată de o picătură lipidică (adipocit
unilocular) unică care se dizolvă pe parcursul etapei de clarificare a
preparatului microscopic permanent în hidrocarburile benzenice, astfel încât
celula apare ca lipsită de conţinut- imagine de "inel cu pecete".
Picătura lipidică se poate evidenţia prin coloraţii pentru lipide neutre
nespecifice , în roşu portocaliucu Sudan III, sau în roşu aprins cu Sudan
Scharlach.
La microscopul electronic, în celulă se remarcă numeroase organite
implicate în sinteza de lipide:mitocondrii cu criste tubulare, REN,
;incluziunea lipidică unica nu este delimitată de endomembrană , este mare
şi poate fi înconjurată de alte mici incluziuni periferice. Celula adipoasă
prezintă deasemenea un citoschelet cortical foarte bine reprezentat.
Membrana plasmatică a adipocitului unilocular este dublată de o lamină
bazală înconjurată la rândul ei de o reţea abundentă de fibre de reticulină.
Această lamină bazală este comună pentru mai multe lipocite. În strânsă
 41

legătură cu membrana bazală se găsesc capilare sanguine pentru fiecare

adipocit. Terminaţiile nervoase atât colinergice cât şi adrenergice se opresc
la nivelul laminei bazale, mediatorul ajungând la adipocit prin difuziune, iar
efectul se va exercita prin intermediul receptorilor membranari şi nucleari.
Celula adipoasă este implicată în special în metabolismul lipidic. Celula
adipoasă prin micropinocitoză înglobează acizi graşi proveniţi din sângele
capilar, acizi care legati de albumine difuzează prin endoteliul capilar,
membrana bazală a capilarului, membrana bazala a adipocitului şi prin
endocitoză sunt înglobaţi în adipocit. La nivelul respectiv, acizii graşi se
separă de albumine, după care 3 molecule de acizi graşi se condensează cu o
moleculă de glicerolformând triacilglicerolul(TG) care este inglobat în
incluziune.
Acizii graşi provin din 2 surse majore: exogenă (alimentaţie)şi endogenă (
proveniţi din ficat).
Acizii graşi din sursă exogenă se absorb în intestin, sub formă de
chilomicroni care se formează la nivelul enterocitului. Chilomicronii sunt
molecule mari de 3 microni diametru cu o zonă centrală formată din TG şi
colesterol esterificat şi o zonă periferică formată din apoproteine, FL,
colesterol liber. Pătrund în vilozitate la nivelul chiliferului central, ajungând
în circulaţia limfatică ,apoi în circulaţia sanguină , iar la nivelul capilarelor
chilomicronii sunt scindaţi de o lipoproteinlipază secretată de celula
endotelială. Acizii graşi eliberati , rămân legaţi de albumine şi în acest mod
ajung prin difuziune în celula hepatică
. Dacă sursa de acizi graşi este ficatul, atunci acizii graşi sunt descărcaţi
de ficat sub formă de lipoproteine cu densitate mică ,care sunt scindate de
lipoproteinlipază cu eliberarea acizilor graşi legaţi de albumine.
Celula adipoasă poate să-şi sintetizeze de novo acizi graşi utilizând glucoza,
funcţia lipogene-
tica depinzând de insulină, insulină care creşte permeabilitatea celulei
adipoase pentru glucoză şi stimulea-
za lipoproteinlipaza.
Lipidele sub formă de incluziuni sunt depozitate pentru un timp variabil, de
la câteva ore până la 3o zile, după care sunt mobilizate prin acţiunea
hormonilor lipolitici. Scindarea TG cu eliberarea de acizi graşi reprezintă
funcţia lipolitică dependentă de o lipază hormonosen-
sibila la neurotransmiţători.
Ţesutul adipos brun(multilocular)
Este prezent la făt şi nou născut în primele două luni de viaţă.Reprezintă 2-
5% din greutatea corporeală. Este dispus subcutanat în regiunea cervicală,
inghinală, retrosimfizar şi la nivelul mediasti-
 42

nului .
Ţesutul adipos brun are macroscopic acestă culoare , acesta fiind motivul
denumirii lui. Această culoare particulară este datorată în primul rând unui
pigment lipocrom existent în citoplasma celulelor adipoase, unei
vascularizaţii mai bogate decât în cazul ţesutului adipos alb(cca 2-3 capilare
per adipocit)şi citocromului c prezent pe cristele unor mitocondrii mult mai
numeroase decât în cealaltă varietate de ţesut adipos.
Tesutul adipos brun este alcătuit din adipocite brune, care formează paniculi
adipoşi separaţi prin septuri conjunctive, care conţin vase de sânge şi
terminaţii nervoase adrenergice. Dispoziţia celulelor are un aspect epitelioid.
Înafară de celule , ţesutul mai conţine substanţă fundamentală puţină şi fibre
de reticulină.
Adipocitul brun este o celulă de talie medie , 30 microni, poligonală, cu
nucleul dispus central şi cu o citoplasmă care la microscopul optic apare
intens vacuolată, spongioasă, motiv pentru care acestor celule li se spune şi
spongiocite.Acest aspect este datorat, incluziunilor lipidice multiple, care s-
au dizolvat pe parcursul etapelor de obtinere al preparatului microscopic
permanent inclus la parafină.
La microscopul electronic adipocitul prezintă în citoplasmă mitocondrii cu
criste tubulare şi septate, REN şi numeroase picături lipidice nedelimi-
tate de endomembrane. Membrana celulară este dublată de o lamină bazală
proprie fiecărui adipocit, care la rândul ei este dublată de o reţea
fibroreticulară. Terminatiile nervoase adrenergice vin în contact direct cu
membrana adipocitului, străpungând lamina bazală.
Funcţia acestui ţesut este predominant termogenetică. Când temperatura
organismului scade, din terminaţia adrenergică se descarcă norepinefrina,
care se leagă imediat de receptorul ei β adrenergic stimulând apoi
adenilatciclaza. Aceasta va duce la formarea AMPc, care la rândul lui
stimulează proteinkinazele cu activarea lipazei. Lipaza va determina ca
acizii graşi desfăcuţi din forma de depozit , să fie arşi în ciclul Krebs.
În acelaşi timp la nivelul ribozomilor este blocată sinteza de ATP sintetază,
iar la nivel mitocondrial este decuplată oxidarea de fosforilare. În acest fel
nu se mai formează ATP, şi întreaga energie este disipată sub formă de
căldură.
IMPLICATII MEDICALE

Celulele adipoase secreta leptine ,citochine precum si alti factori cu

activitate autocrina si paracrina, ce includ citochine proinflamatorii. Nu este
clar daca aceste substante sunt produse de adipocite sau de catre alte celule
ale tesutului conjunctiv macrofage si fibroblaste. Obezitatea se
 43

caracterizeaza printr-o stare de inflamatie cronica usoara. Citochinele si alti

factori eliberati de catre grasimea viscerala ar avea legatura cu fenomenele
inflamatorii asociate cu obezitatea si bolile cardiace.Tesutul adipos
unilocular poate genera tumori benigne numite lipoame.Tumorile maligne
liposarcoamele sunt destul de rare la om.

Bibliografie

1. Adamson S, Edwin SS, La Marche S, Mitchell MD-Action of

interleukin-4 on prostaglandin biosyntesis at the chorion-decidual interface.
Am.J.Obstet.Gynecol. 1993 : 169; 1442-7
2. Alsat E, Guibourdenche I, Luton D, Frankenne F, Evian-Brion D-
Human placental growth hormon. Am. J.Obstet-Gynecol 1997: 177:1526-34
3. Altshuler G- Placental pathology of small for gestational age infants.
Am. J. Obstet. Gynecol. 1975; 121: 351
4. Alsat E, Malassine A, Tarrade A, Merviel P, Evian-Brion D-Le
cytotrophoblaste humain, un casse-tête pour le biologiste. Medicine/Sciences
1999; 15:1236-43
5. Anderson Dr: The ultrastructure of elstic and hyaline cartilage in the
rat Am J. Anat 1964; 4: 403
6. Angel A. Hollenberg CH, Roncari Dak The Adipocyte and Obesity:
cellular and Molecular mechanisms . raven Press 1983
7. Aplin J.D-The cell biology of human implantation placenta; 1996; 17;
269-75
8. Aplin J.D-Adhesion molecules in implantation; Rev.Reprod.
1997:2:84-93
9. Asselin E, Drolet P, Fortie MA- Cellular mechanisms involved
during oxytocin- induced prostaglandin F2α production in endometrial
epithelial cells in vitro: rol of cyclooxigenase-2; Endocrionology 1997:138:
4798-805
10. Bacalbaşa Gh., Ancăr V.-Studiul aspectelor histopatologice placentare
în cadrul retardului de creştere intrauterină; Rev. Obstetrică si Ginecologie,
1995;3:47
11. Bacalbaşa Gh.-Hipotrofia fetală; Ed. Alma 1995
12. Bacalbaşa Gh. Bauşic V.-Placenta
13. Barnes P.J., Page C.P., Henson P.M.-Platlet-activating factor and
human diseasease: Oxford:Blackwell 1989
 44

14. Battaglia F.C., Meschia G.-Fetal nutrition; Annu.Rev. Nutr. 1988;

8:43-61
15. Benett W.A., Lagoo-Deenadayalen S., Stopple J.A., Barber W.H.-
Cytokine expression by first-trimester human chorionic villi; Am. J. Reprod.
Immunol. 1998;40:309-18
16. Benyo D.F., Miles T.M., Conrad K.R.-Hipoxia stimulates cytokine
production by villous explents from human placenta. J.Clin. Endocrionol.
Metab. 1997: 82: 1582-8
17. Berkowitz G.S., Lapinski P.U., Lockwood C.J.-Corticotropin-
releasing factor and its binding protein: maternal serum level in term and
preterm deliveries. Am. J. Obstet. Gynecol. 1996; 174: 1477-83
18. Bischof P., Campana A.- A model for implantation of the human
blastocyst and early placentation. Hum. Reprod.Update 1996; 2,262-270
19. Bleasdale J.E.,Johnston J.M.- Prostaglandins and human parturition:
regulation of arachidonic acid mobilization. Rev.Perinat.Med. 1985:5:151-
91
20. Bloxam D.L.-Human placental energy metabolism: Its relevence to in
vitro perfusion. Contrib Gynecol Obstet. 1985; 13:59-69
21. Bogdan C., Paik J., Vodovotz I., Nathen C.-Contrasting mechanisms
for supression of macrophage cytochine release by transforming growth
factor-ß and interleukin -10; J. Biol. Chem. 1992:23.301-8
22. Bolotina V.M., Najibi S., Palacino J.J., Pagano P.J., Cohen R.A.-
Nitric oxide directly activates calcium dependent potassium channals in
vascular smooth muscle. Nature 1994; 368:850-3
23. Bourne GH. The Biochemistry and Physiologyof Bone 2 nd ed.4 vol.
Academic Press 1971-1976
24. Brar H.S., Medearis Al., De Vore G.R.-Maternal and fetal blood flow
velocity waveforms in patients with preterm labor: relationship to outcome.
Am. J. Obstet. Gynecol 1989; 161: 1519-22
25. Byrne G.C., Perry Y.S.,Winter J.S.D.- Steroid inhibitory effects upon
human 3- ß-hydroxysteroid dehydrogenase activity. J.Clin. Endocrinol.
Metab. 1986: 62:413
26. Cadet P., Rady L., Tyring S., Yanell R. - Interleukin-10 messager
ribonucleic acid in human placenta: Implication of a role for interleukin-10
in fetal allograft protection. Am. J. Obstet. Gynecol 1995: 173: 25-9
27. Chakrabarzti B, Park JW: Glycosaminoglycans: Structure and
interaction. CRC Crit rev Biocherm 1980 ;8:225
28. Clark J.H., Merkaverich B.H.: The agonistic and antagonistic actions
of estriol. J. Steroid Biochem. 1984: 20; 1005-13
 45

29. Clifton V.L., Read M.A., Leitch I.M.-Corticotropin-releasing hormon

induced vasodilatation in the human fetal-placental circulation. J. Clin.
Endocrinol. Metab. 1995:80: 2888-93
30. Carpenter G., Cohen S. -Epidermal growth factors-Ann. Rev.
Biochem. 1979,48,193-216
31. Carson S.A., Chase R., Ulper E., Scommegana A., Benveniste R. -
Ontogenesis and characteristics of epidermal growth factor receptors in
human placenta. Am. J. Obstet. Gynecol. 1983, 147, 932-939
32. Cassel G.H., Andrews WW, Hauth J.C- Isolation of microorganisms
from the chorioamnion is twice that from amniotic fluid at cesarian delivery
in women with intact membranes. Am. J. Obstet. Gynecol 1993; 168:424
33. Challis J.R., Matthews S.G., Van Meir C., Ramirez M.M.- Current
topic: the placental corticotrophin-releasing hormone- adrenocorticotrophin
axis. Placenta 1995; 16:481-502
34. Challier C., Hauguel S., Desmaizieres V. – Effect of insulin on
glucose uptake and metabolism in the human placenta. J. Clin. Endocrinol.
Metab. 1986,62, 803-808
35. Chowen J.A., Evian D., Pozo J., Alsat E., Garcia L.H.- Descreased
expression of placental growth hormon in intrauterine growth retardation.
Pediatr Rev. 1996; 39; 736-9
36. Chen G., Wilson R., Wang S., Zheng Hz., Walker J.J. -Tumor
necrosis factor - alpha ( TNF- ) gene polymorfophism and expression in
preeclamsia. Clin. Exp. Imunol. 1996; 104: 154-9
37. Chin-Chu-Lin, Merion S., Sabbaghe K. – The High- Risk Fetus.
Springer Verlog New York.1993
38. Collins P., Moore J.J., Idriss Edo, Kulp T.H.- Human fetal membranes
inhibit calcium- L- channel activated uterine contraction. Am. J. Obstet.
Gynecol. 1996; 175: 1173-9
39. Conrad K.P., Vill M., Maguire P.G., Dail W.G., Davis A.K.-
Expression of nitric oxide synthase by sincytiotrophoblast in human placenta
villi. FASEB J. 1993:7: 1269-76
40. Craven C., Morgan T., Ward K.- Decidual spiral artery remodeling
begins before cellular interaction with trophoblasts. Placenta 1998; 19: 241-
52
41. Cvapil - Physiology of connective tissue. Butterwoth et col (
Publisher) Ltd. Londra 1977.
42. Deyl Z. Adam M: Connective tissue research: Chemistry biology and
Physiology Riss 1981
43. Diculescu Ilie, Onicescu Doina Histologie medicala editura medicala
Bucuresti 1986
 46

44. Dougherty T.F. Berline D. Treatise on collagen, Academic Press inc.

Ltd . londra 1997
45. Dudley D.J., Collmer D., Mitchell M.D., Trautmen M.S.- Detection of
inflamatory cytokine mRNA in human gestational tissues utilising
polymerase chain reaction: implications for term and preterm labor. J. Soc.
Gynecol. Invest. 1996: 3: 328-35
46. Dudley D.J., Edwin S.S., Van Vajouer J., Augustine N.H.- Regulation
of decidual cell chemokine production by group B streptococci and purified
bacterial cell wall components. Am. J. Obstet. Gynecol. 1997: 177: 666-72
47. Dudley D.J., Edwin S.S., Dangerfield A., Van Waggnoner J., Mitchel
M.D.- Regulation of cultured human chorion cell chemokine production by
group B streptococci and purifield bacterial products. Am. J. Reprod.
Immunol. 1966; 36:264-8
48. Dudley D.J., Trautmen M.S., Edwin S.S., Lundin-Schiller S -
Biosynthesis of interleukin-6 by cultured human chorion laeve cells:
regulation by cytokines
J. Clin. Endocrionol. Metab. 1992; 75. 1o81-6
49. Daughaday W.H., Mariz I.K., Triveli B. – A preferential binding site
for IGF-II in human and rat placental membranes; J. Clin. Endocrinol.
Metab. 1981, 53, 282-288
50. Dizon-Townson D., Major H., Varner M., Ward K. – A promoter
mutation that increases transcription of the tumor necrosis factor-α gene is
not associated with preterm delivery. Am. J. Obstet. Gynecol. 1997; 177-
810-3
51. Duc-Goiran P. – Marqueurs seriques de la grossesse- temoins du
developpement trophoblastique et embrionnaire. Rev. Fr. Gynecol. Obstet.
1998, 93,4,266-272
52. Durand P-Developpement de l`axe hypotphyso-surrénelien au cours
de la vie foetale: modalité et regulations. Annales d`Endocinologie, 1987,
48, 301-310
53. Edwards R.G.- Clinical aproaches to incrising uterine recetivity
during human implantation. Hum. Reprod. 1995: 10:S2:1-13
54. El Maradny E, Kanayama N, Halim A, Maehara K- Interleukin-8
induces cervical ripening in rabits. Am .J. Obstet. Gynecol. 1994: 171: 77-82
55. Emanuel R.L., Robinson B.G., Seely E.W., Graves S.W-
Corticotropin-releasing hormone levels in human plasma and amniotic fluid
during gestation. Clin. Endocrinol. 1994:40:257-62
 47

56. Eyre Dr,Muir H: The distribution of different molecular species of

collaen in fibrous, elastic and hyaline catilages of the pig. Biochem J
1975;51:595
57. Fang L., Nowiki B., Dong Y., Yallampalli C.- Localized increase in
nitric oxide production and the expression of nitric oxide synthase isoforms
in rat uterus with experimental intrauterine infection. Am.J. Obstet. Gynecol.
1999; 181:601-9
58. Fant M., Munro H., Moses A.C. – An autocrine/paracrine role for
insulin-like growth factors in the regulation of human placental growth; J.
Clin. Endocrinol. Metab. 1986,63, 499-505
59. Fazel A., Vincenot A., Malaissiné A.- Increase in expression and
activity of thrombomodulin in term human syncitiotrophoblast microvilli-
Placenta 1998; 19: 261-8
60. Ferre G – Hormones et parturition chez les primates; Annales
d`Endocrinologie 1987,48, 311-321
61. Fidel P.L. Jr., Romero R., Wolf N., Cutright J.- Systemic and local
cytokine profiles in endotoxin - induced preterm parturition in mice; Am.
J.Obstet. Gynecol. 1994: 170: 1467-75
62. Fortunato S., Menon R., Swan K., Lombardi S.- Interleukin-10
inhibition of interleukin-6 in human amniochorionic membrane:
transcriptional regulation; Am. J. Obstet. Gynecol 1996;175:1057-65
63. Fortunato S.J., Menon R.P., Swan K.F., Menon R- Release of
inflamatory cytokines (IL-1, IL-6, IL-8 and TNF-α) from human fetal
membranes in response to endotoxic lipopolysacharide mimics amniotic
fluid concentrations. Am. J. Obstet. Gynecol. 1996; 174:1855-62
64. Fortunato S., Menon R., Lombardi S.- Interleukin-10 and
transforming growth factor-β-inhibit amniochorion tumor necrosis factor- α
by contrasting mechanism of action: Therapeutic implications in
prematurity. Am. J. Obstet. Gynecol. 1997; 177:803-9
65. Fortunato S., Menon R., Lombardi S.- The effect of transforming
growth factor and interleukin-10 on interleukin-8 release by human
amniochorion may regulate histologic chorioamnititis. Am. J. Obstet.
Gynecol. 1998: 179:794-9
66. Frenkel R.A., Johnston J.M.- Metabolic conversion of platlet-
activating factor into etanolamnine plasmalogen in an amnion-derived cell
line. J. Biol. Chem. 1992:267:S 9186-91
67. Gay S., Mller E. Collagen in the Physiology and Pathology of
connective tissue, 1992
68. Genbacer O., Zhou Y., Lu I.W., Fisher S.J.- Regulation of human
placental development by oxigen tension; Science 1997; 277: 1667-72
 48

69. Germain A.M, Smith J., Casey M.L., Mac Donald P.C.- Human fetal
membrane contribution to the prevention of parturition: uterotonin
degradation. J.Clin. Endocrinol. Metab. 1994:78:463-70
70. Ghadially FN: Fine Structure of Synovial joints. Butter-worth,1983
71. Golander A., Kopel R., Lesebik N., Frenkel J.-Decreased prolactin
secretion by decidual tissue of pre-eclampsia in vitro. Acta Endocrinol 1985:
108: 111
72. Gompel A., Sebourin J.C., Martin A.- Expresia Bcl-2 in endometrul
normal incursul ciclului menstrual. An.I. Patol. 1994; 144:1195-1202
73. Gothlin G. Ericsson JLE: The osteoclast: Review of ultrastrcuture,
origin and structure-function relationship. Clin orthop 1976:12o,201
74. Graham C.H., Lala P.K. – Mechanism of control of trophoblast
invasion in situ. J. Cell Pysiol 1991; 148: 228-34
75. Gray E.S., Abramovich D.- Morphologic features of the anencephalic
adrenal gland in early pregnancy. Am. J. Obstet. Gynecol 1980, 137, 491-
495
76. Guyton A.G. text of medical physiology , Saunders Comp. W.B.
Philadelphia 1985
77. Halahurt J., Uldjjberg N., Helming R., Ohlsson K- The concentration
of collagen and the collagenolytic activity in the amnion and the chorion;
Eur.J. Obstet. Gynecol. Reprod. Biol. 1989; 31:75-82
78. Hall BK: catilage, Vol 1 Structure, Function and Biochemistry,
Acadeic Press 1983
79. Hagan P., Poole S., Briston A.F.- Immunosupressive activity of
corticotrophin-releasing factor; Biochem.J. 1992:281:251-4
80. Hancox NM: Biology of Bone. Cambridge Univ Press 1972.
81. Harvey M.B.,Leco K.J., Arcellana-Panlilio M.Y., Zhang X- Roles of
growth factors during peri-implantation development. Mol. Hum. Reprod.
1995,10,712-718
82. Hay W.W.jr, Sparks J.W., Battaglia F.C., Meschia G- Maternal-fetal
glucose exchage: necessity of three-pool model; Am.J. Physiol. 1984; 246; E
528-34
83. Healy D.L., Herington A.C., O` Herlihy C- Chronic polyhydramnios
is a syndrome with a lactogen receptor defect in the chorion laeva;
Brit.J.Obstet. Gynaecol. 92: 461,1985
84. Hillier S.L., Witkin S.S., Khron M.A., Watts D.H- The relationship of
amniotic fluid cytokines and preterm delivery, amniotic fluid infection,
histologic chorioamniotitis and chorioamniotic infection. Obstet. Gynecol.
1993; 81: 941-8
 49

85. Holliday R- Genomic imprinting and allelic exclusion; Rev. Suppl.

125,1990
86. Holtrop ME: The ultrastructure of Bone, Ann Clin lab Sci 1975; 5:
264
87. Howard M., O`Garra A., Jshida H., Le Waal Malefit R., De Vries J-
Biological properties of IL-10; Immunol. Today 1992; 13; 198-200
88. Hustin J., Scaaps J.P.- Ecographic and anatomic studies of
maternotrophoblastic border during the first trimester of preganacy; Am.J.
Obstet.- Gynecol. 157:162,1987
89. Hunter J. Intern Rev.connect. tissue res., Academic Press Inc. Ltd
Londra 1973
90. Izumi H., Ichihara J., Uchiumi Y., Shirakawa K.- Gestational chanes
in
mechanical properties of skinner muscle tissues of human myometrium
Am. J.Obstet. Gynecol. 1990:163:638-4
90. Johnson L.W., Smith C.H.- Gluocose transport across the basal plasma
membrane of human placental syncytiotrophoblast; Biochim. Biophys.
Acta. 1985; 815: 44-50
91. Jones A.S., Challis J.R.-Local stimulation of prostaglandin production
bycorticotropin-releasing hormone in human fetal membranes and placenta;
Biochem. Biophys. Rev.Comm. 1989:159:192-
92. Jotereau FV., Le Douarin NM: The developmental Relationship between
osteocztes and osteoclasts: A study using the quail-chick nuclear marker in
endochondral ossification Dev. Biol 1978; 63:253.
93. Junqueira LCU et al: Quantitation of collagen-proteoglycan interaction
in tissue sections. Connect Tissue Res 1980,7:91
94. Junqueira C.L., Carneiro Jose, Kelley O. R. Basic Histology1998
95. Kameda T., Matouzaki N., Sawai K- Production of interleukin-6 by
normal human trophoblast; Placenta 1990:11; 205-13
96.Karalis K., Goodwin G., Majzoub J.A.-Cortisol blockade of progesterone
a possible molecular mechanism involved in the initiation of labour; Nat.
Med. 1996; 2:556-60
97.Kaufmann P.,Castelluci M.-Extravillous trophoblast in the human
placenta;Trophoblast Rev. 1997; 10:21-65
 50

98. Keeling J.- Fetal and neonatal Pathology; Springer Verlag, London 1993
99. Kelly R.W.,Leask R., Celder A.A.- Choriodecidual production of
interleukin 8 and mechanism of parturition; Lancet- 1992: 339: 776-7
100. Kiviricko K. Connective tissue , Biochemistry and Pathology,
Springer Verlang GmbH, Hamburg 1984
101. Kleinman H. si colab. Chemistry and Molecular Biology of
intercellular Matrix, Academic Press Inc. Ltd, Londra 1970
102. Khabil A., Kaufmann R., Wortsman J., Winters S.- Inhibin in normal
and abnormal pregnancy: Maternal serum concentration and partial
characterisation; Am. J. Obstet. Gynecol. 1995, 172; 1019-25
103. Krikum G, Lockwood C.J., Wu X.X., Zhou X.D- The expression of
the placental anticoagulant protein, anexin U by villous trophoblasts:
immunolocalization and in vitro regulation; Placenta 1994; 15:601-12
104. Labarrere C.A., Mc Intyre I.A., Faulk N.P.- Imunohistologic
evidence that villi of human normal term placentas is an imunologic lesion;
Am. J.Obstet. Gynec. 162:515; 1990
105. Langman J., T.W. Sadler- Langman’s Medical Embriology 7-th-ed
1995-Williams and Wilkins Ed. USA
106. Lei H., Vadillo-Ortega F., Pavola L.G., Starauss J.F. 92 Kda
gelatinase (matrix metaloproteinase 9) is induced in rat amnion imediately
prior to parturition; Biol.Reprod.1995; 53:339-44
107. Lessey B.A., Castelbaum A.J.-Integrins in the endometrium Reprod.
Med.Rev. 1995:4; 43-58
108. Lessey B.A., Castelbaum A.J., Buck C.A.- Further caracterisation of
endometrial integrins during the menstrual cycle and in pregnancy. Fertil.
Steril. 1994:62: 497-506
109. Linicio J., Gold P.W., Wong H.- A molecular mechanism for stress-
induced alterations in susceptibility to disease; Lancet 195: 346:104-6
110. Lin H., Hosmann T.R., Guilbert L.- Synthesis of T-helper-2 type
cytokines at the maternal-fetal interface.; J. Immunol. 1993; 151: 4562-73
111. Lockwood C.J., Ghidini A., Wein R., Lapinsky R., Cesel D.-
Increased interleukin-6 concentrations in cervical secretions are associated
with preterm delivery- Am.J. Obstet.Gynecol. 1994; 171: 1097-102
112. Lukes A.S.; Thorp J.M., Eucker B., Pahal-Short L- Predictors of
positivity for fetal fibronectin in patients with symptoms of preterm labor;
Am. J. Obstet. Gynecol. 1997:176:639-41
113. Malak T.M., Ockleford C., Bell S., Dalgleish R-Confocal
immunofluorescence localisation of collagen types I, III, IV, V and VI and
 51

their ultrastructural organisation in term human fetal membranes; Placenta

1993:14:385-406
114. Marcus B.C., Hynes K.L., Gewerty B.L.- Loss of endothelial barrier
function requires neutrophil adhesion; Surgery 1997; 122: 420-6
115. Mathews MB Conective tissue, Macromolecular structure and
Evolution. Springer-Verlag 1975
116. Maymon E., Ghezzi F., Edwin S., Mazor M., Yoon B.M., Gomez R.,
Romero R.-The tumor necrosis factor α and its soluble receptor profile in
term and preterm parturition; Am. J. Obstet. Gynecol. 1999; 181: 1142-8
117. Mc Lean M., Bisits A., Davies J., Woods R.- A placental clock
controlling the length of human pregnancy; Nat Med. 1995:1:460-3
118. Menon R., Swan N.K., Lyden T.W.; Rote N.S., Fortunato S.J.-
Expression of inflammatory cytokines ( interleukin 1β and interleukin-6 ) in
amniochorion; Am. J. Obstet. Gynecol. 1995; 172: 493-500
119. Mershon J.L., Milala G., Schwartz A.- Changes in the expression of
the L-type voltage- dependent calcium channel during pregnancy and
parturition in the rat; Bio. Reprod. 1994: 51: 993-9
12o. Molnar M., Romero R., Hertelendy F.- Interleukin 1 and tumor necrosis
factor stimulate arachidonic acid release and phospholipid metabolism in
human myometrial cells; Am. J. Obst. Gynecol. 1993; 169: 825-9
121.Moll W.-Invited Commentarry-Absence of intervillous blood flow in
the first trimester pregnacy; Placenta, 1995:16:333
122. Morrison J.J., Dearn S.R., Smith S.K., Ahmed A.- Activation of
protein kinase C is required for oxitocin-induced contractility in human
pregnanat myometrium; Hum.Reprod. 1996; 11; 2285-90
123. Mouzon Hauguel- Rôle des facteurs de croissance et de l’insuline
pendant la grossesse; Annales d’Endocrinologie 1987, 48,270-277
124. Murphy C.R.-The cytoskeleton of uterine epithelial cells a new player
in uterine receptivity and the plasma transformation; Hum. Reprod.Update
.1995:1:567-580
125. Murtha A., Greig P., Jimmerson C., Roitman-Jhonson B-Maternal
serum interleukin-6 concentrations in patients with preterm premature
rupture of membranes and evidence of infection; Am. J. Obstet. Gynecol.
1996; 175:966-9
126. Napolitano L: The differentiation of white adipose cells, An electron
microscope study J. Cell Biol 1963 ;8:663
127. Narahara H., Johnston J.M.- Effects of endotoxins and cytokines on
the secretion of platlet-activating factor-acetylhydrolase by human decidual
macrofages; Am. J. Obstest. Gynecol. 1993:169:531-7
 52

128. Nedergaard J. Lindberg O. The Brown fat cell. Int rev Cytol 1982;
4:310
129. Nelson J.L.- Microhimerism and autoimune disease; N. Engl. J. Med.
1998; 338:1224
13o. Nickel B.E., Cattini P.A.- Tissue specific expressions and thyroid
hormone regulation of the endogenous placental growth hormone variant
and chorionic somatomemotropin genes in a human choriocarcinoma cell
line; Endocrinology 1991; 128: 2352-9
131.Norwitz E.R., Robinson J.N., Repke J.T.- The initiation of parturition: a
comparative analysis across the species; Curr. Prob. Obstest Gynecol.
Infertil 1999; 22:41-72
132. Norwitz E.R., Robinson J.N., Challis J.R.- The Control of Labor; The
New England J. of Medicine 1999; 341, 9; 660-665
133. Novy M.J., Gregor J.A., Jams J.D.- New perspectives on the
prevention of extreme prematurity;Clin. Obstet. Gynecol. 1995:790-807
134. Okawa T., Syal A., Vedernicov T., Soade G., Chwaliz K., Garfield
R.- The effect of nitric oxide on the contractility of isolated uterine and
aortic ring from pregnant rats; Am. J. Obstet.Gynecol. 1998:179; 721-6
135. Okawa T., Vedernicov Y., Saade R., Longo M., Olson G.-Roles of
potassium channels and nitric oxide in modulation of uterin contraction in
rat pregnancy; Am. J. Obstet. Gynecol. 1999; 181:649-55
136. Ohmichi M., Koike K., Nohara A.,Kande J- Oxytocin stimulates
mitogen-activated protein kinase activity in cultured human puerperal
uterine myometrial cells; Endocrinology 1995; 136:2082-7
137. Paez-Pereda M., Sauer J., Perez Castro C., Finkielman S.-
Corticotropin- releasing hormone differentially modulates the interleukin-1
system according to the level of monocite activation of endotoxin;
Endocrinology 1995: 136: 5504-10
138. Patel N., Alsat E., Igout A., Baron F., Hannan G.- Glucose inhibit
human placental GH secretion in vivo: J. Clin. Endocrinol. Metab.
1995;80:1743-6
139. Pădeanu N, Bauşic V. Contracepţia prin sterilet
140. Perusquia M., Kubi-Garfias C.- External calcium dependace of the
uterine contraction induced by prostaglandins E2 and F2α and its antagonism
with natural progestins; Prostaglandins 1992; 43: 445-55
141. Petraglia F., Florio P., Nappi C.- Peptide signaling in human placenta
and membranes: autocrine, paracrine and endocrine mechanism; Endocr.
Rev. 1996; 17:156-86
 53

142. Popescu L.M., Bancu A., Ursaciuc C., Cialâcu V.-Imunologie

medicala;Ed.Universitara “Carol Davila” Bucureşti 1998
143. Porter T.F., Fraser A.M., Hunter C.Y. Ward R., Varner M.W.- The
risk of preterm birth across generations. Obstet. Gynecol. 1997:90; 63-7
144. Puchner T., Egarter C., Winmer C., Lederhilger F., Weichselbraum I-
Amniotic fluid interleukin-8 as a marker of intraamniotic injection; Arch.
Gynecol.Obstet; 1993; 253:9-14
145. Rajabi M., Dean D., Beydoun S., Woessner F.- Elevated tissue levels
of collagenase during dilatation of uterine cervix in human parturition; Am.
J.Obstet. Gynecol. 1988; 159: 971-6
146. Renold AE. Cahill GF Handbook of Physiology. Section 5 Adipose
Tissue American Physiological Society 1965.
147. Reinhart B., Terrone D., Lagoo-Deenadayalan S., Barber W.-
Expression of the placental cytokines tumor necrosis factor α, interleukin 1β
and interleukine 10 is increased in preeclampsia; Am. J. Obstet. Gynecol.
1999; 181:915-20
148. Reddy AH. Extracellular Matrix Structure and functions. Alan R. Liss
1985
149. Romero R., Brody D.T., Oyarzum E., Mazor M.- Infection and labour
III- Interleukin 1 a signal for the onset of parturition. Am. J. Obstet.
Gynecol. 1989:160:1117-23
150. Romero R., Manogue K.R., Mitchell M.D., Wu Y.K.- Infection and
labor IV: cachectin- tumor necrosis factor in the amniotic fluid of women
with intraamniotic infection and preterm labor. Am. J. Obstet. Gynecol.
1989: 161:336-41
151. Romero R., Ceska M., Avila C., Mazor M., Behnke E., Lindely I.-
Neutrophil attractant/activating peptide-1/interleukin 8 in term and preterm
parturition; Am.J. Obstet. Gynecol. 1991:165:813-20
152. Romero R., Mazor M., Sepulveda W., Avila C., Copeland D.- Tumor
necrosis factor in preterm labor and term labor; Am. J. Obstet. Gynecol.
1992; 166:1576-87
153. Ross R. The elastic Fiber . J. Histochem.Cytochem 1973,21,199
154. Sanderberg L. si colab-Elastin Structure, Biosynthesis and relation to
Disease States, New engl. J. Med 1981,304,566
155. Simionescu N. si colab -morphometric data on the endothelium of
Blood capillaries, J cell,Biol.,1974
156. Simmons M.A., Battaglia F.C., Meschia G.- Placentaltransfer of
glucose; J. Rev. Physiol. 1979:227-243
157. Simon C., Valbuena D.- Embrionic implantation; Annules d’
Endocrinologie 1999, 60, 134-136
 54

158. Simon G., Gimeno M.J., Mercader A.-Embrionic regulation of

integrins β3,α4 and α1 in human endometrial cells in vitro; J. Clin. Endocrin.
Metab. 1997;82:2607-2616
159. Soares M.J.- Molecular mechanisms of placental development; Nestlé
Nutrition Workshop Series 1997,39:31-45
160. Soulez B., Defossez A.- Physiologie de l’implantation Rev.Fr.
Gynecol. Obstét. 1998, 93,4,243-247
161. Stănculescu R., Ancăr V., Bauşic V.-Aspecte histochimice placentare
la gravidele din trimestrul III de sarcină cu membrane rupte prematur-
Rev.Soc. Române de Obst. si Ginecol., serie noua, vol XLIII, nr.supl.
1995,47-9
162. Sterberg Stephan- Histology for pathologist ; Liptincott- Reven ed.
1997
163. Stockwell RA biology of Cartilage cells cambridge Univ Press 1979
164. Stryer Lubert- Biochemistry 4th ed. WH. Freeman and Company New
York
165. Svinarich D., Bitonti O.H., Romero R., Gonik B.- Induction and
posttranslational expression of cytokines in a first-trimester trophoblast cell
line by lipopolysaccharide; Am. J. Obstet. Gynecol. 1996; 17:970-3
166. Tabei T., Ochiai K., Terashima Y., Tokanesi N.- Serum levels of
inhibin in maternal an umbilical blood during pregnancy; Am. J. Obstet.
Gynecol. 1991: 164:896-900
167. Tabibzadeh S.-Patterns of expression of integrin molecules in human
endometrium troughout the menstrual cycle; Human Reprod. 1992; 7: 876-
882
168. Tabibzadeh S., Zupi E., Babaknia A.-Site and mesntrual cicle
dependent expression of proteins of TNF receptor family and BC 1-2
oncoprotein and phase-specific production of TNF alfa in human
endometrium; Hum. Reprod. 1995:10; 277-286
169. Tanaka J; Narahara H., Takai N.- Interleukin-1β and interleukin-8 in
cervicovaginal fluid during pregnancy; Am. J. Obstet. Gynecol. 998: 179:
644-9
170. Thibault C., Levasseur M.C.- La reproduction chez les mamiferes et
l’homme. Paris. Ellipses. Dif. 1991:403-21
171. Thomas L. Reversible collapse of rabbit ears after intravenous papain
and prevention of recovery by cortisone. J Exp Med 1956 ; 104:245
172. Thorton S., Gillespie J.I., Greenwell J.R., Dunlop W.- Mobilization
of calcium by the brief application of oxitocin and prostaglandin E2 in single
cultured human myometrial cells; Exp. Phisiol 1992:77:293-305
 55

173. Trautmen M.S., Collmer D., Edwin S.S.,Mitchell M.D., Dudley D.J.-
Expression of interleukin-10 in human gestational tissues; J. Soc. Gynecol.
Invest. 1997:4:247-53
174. Tuchmann-Duplessis H., David G., Heezel P.- Ilustrated human
embriology vol. 1. 971; Springer ed. New York
175. Ursuleac J, Muraru M., Căruntu F.-Mecanisme de citotoxicitate
celulară si importanta lor in patologie; Infomedica 1997:11:18-20
176. Vadillo-Ortega F., Gonzales-Avile G., Furth E.E. : 92kDa type IV
colagenase (matrix metalloproteinase 9) activity in human amniochorion
increases with labor; Am. J. Pathol: 1995:146:148-56
177. Vuorela P., Hatva E., Lynboussaki A.- Expresion of vascular
endothelial growth factor and placenta growth factor in human placenta;
Biol.Reprod. 1997:56; 489-94
178. Walsh S.W., Wang Y., Vaughen J.E.- Placental production of 8-iso-
prostane is significantly increased in preeclampsia; Soc.Gynecol. Investig.
1997:4:96A
179.Wang J., Walsh S.W.- TNF-α concentrations and mRNA expression are
increased in preeclamptic placentas; J. Reprod. Immunol. 1996:32:157-69
179. Wang R., Karpinski E, Pang P.K.- Parathyroid hormone selectively
inhibits L-type calcium channals in single vascular smooth muscle cells of
the rat; J.Physiol. Land. 1991:441:325-46
180. Wang X., Campos B., Kaetzel M., Dedman J.- Annexin V is critical in
the maintenance of murine placental intensity; Am. J. Obstet. Gynecol.
1999; 180: 1008-16
181. Wang X., Zuckerman B., Coffman G.A., Corwin M.J.-Familial
agrregation of low birth weight amnong whites and blacks in the United
States; N. Engl. J. Med. 1995; 333:1744-9
182. Wasserman S,- The mast cell and the inflammatory response, Pitman
medical Publishing Co., Ltd, Londra
183. Weiss- Histology, Academic Press Inc. Ltd., Londra 1986
184. Wison A.G., Symons J.A., Mc. Dowell T.L., Li Giovine F.S., Duff
G.W.-Effects of a tumor necrosis factor (TNF-α) promoter base transition on
transcriptional activity; Br. J. Rheumatol. 1994;33:89
185. Word R.A., Kamm K.E., Stull J.T.,Casey M.L.-Endothelin increases
cytoplasmic calcium and myosin phosphorylation in human myometrium;
Am. J.Obstet. Gynecol. 1990,162:1103-8
186. Yallampalli C., Dong Y.L., Gangula P.R., Fang L.- Role and
regulation of nitric oxide in the uterus during pregnancy and parturition; J.
Soc. Gynecol. Investig. 1998;5:56-67
 56

187. Yallampalli C., Izumi H., Byan-Smith H., Garfield R.E.-An L-

arginine-nitric oxide-cyclic guanosine monophosphate system exists in the
uterus and inhibits contractility during pregnancy; Am. J. Obstet. Gynecol.
1993:170:175-85
188. Yallampalli C., Garfield R.E., Byam-Smith-Nitric oxide inhibits
uterine contractility during pregnancy but not during delivery.
Endocrinology 1993; 133:1899-902
189. Yallampalli C., Garfield R.E.- Uterine contractile responses to
endothelin-1 and endothelin receptors are elevated during labor;
Biol.Reprod. 1994; 51:640-5
190. Yoon B.H., Romero R., Chun C.K.- The prognostic value of
interleukin-6 determinations in patients with preterm labor; Am.J.
Obstet.Gynecol. 1994; 170:278
191. Yoon B.H., Jun J.K., Park K.H. Syn H.C., Gomez R., Romero R.-
Serum C-reactive protein, white blood cell count, and amniotic fluid white
blood cell count in women with preterm premature rupture of membranes;
Obstetrics and Gynecollogy, 88(6): 1034-40, 1996
192. Young R.C., Smith L.H., Mc Laren M.D.- T-type and L-type calcium
current in freshly dispersed human uterine smooth muscle cells; Am.
J.Obstet. Gynecol. 1993:169:785-92
193. Young B., Heath J.W. Wheater 's Functional Histology- Harcourt
Publisher Limited 2000
194. Zabel L.T., Neur A., Manncke B.-Fibronectin binding and cell surface
hydrophobicity contribute to adherence properties of group B streptococci;
Zentralblatt fur Bakteriologie, 285(1):35-43; 1996
195. Zambrano NZ et al: Collagen arrangement in cartilages Acta Anat
1982;113:26
57