Sunteți pe pagina 1din 3

Sărmăluțe în foi de viță cu carne de porc cu sos de mărar, cu smântână sau cu iaurt

Sărmăluțe în foi de viță… hm, mărturisesc că până ieri nu am mai făcut. Această primă dată,
însă, mi-a oferit un preparat foarte gustos, care a fost acceptat și îndrăgit pe loc de toți membrii
familiei, așa că e sigur că voi mai face.
Pentru că bună-mea și mama făceau în fiecare vară sarmale în foi de viță atât cu carne cât și cu
umplutură de post (cu orez și ciuperci) și mie îmi plăceau ambele variante foarte mult, poate
părea ciudat că nu m-am învrednicit să le fac și eu. Motivul pentru care nu m-am apucat să
gătesc eu, acasă la mine, aceste delicioase sărmăluțe în foi de viță, a fost că fata mea, copilă
fiind, le-a respins cu atâta vehemență, încât le-am exclus pe dată din rețetarul familiei. Lucru
ciudat, acum când mi-a venit ideea să le fac, i-au plăcut și ei la nebunie, a cerut și supliment așa
că e foarte sigur că în bucătăria mea vor exista multe reluări ale experienței de ieri.

În mod obișnuit nu accept prea multe sugestii din partea cititorilor, când e vorba să aleg ce rețete
să fac pentru blog, nu mi se pare normal să fac ”rețete la comandă” și dacă aș accepta… brrr, mi-
e groază să mă gândesc unde s-ar putea ajunge! În mod excepțional, însă, m-am trezit zâmbind
acum două-trei zile când am citit comentariul unei cititoare care mă întreba de o rețetă
de sarmale în foi de viță cu sos de mărar, așa cum se fac prin Banat. Nu mâncasem așa ceva de
vreo douăzeci de ani eu însămi, așa că mi s-a făcut instantaneu poftă și mi-am spus hei, de ce nu?
Hai să fac!

Iată care a fost de fapt sensul postării de ieri, cea despre sos de mărar :). Combinația de sos de
mărar cu sarmale în foi de viță e un deliciu!
Faptul că nu am niciun fel de experiență în materie de sarmale în foi de viță nu trebuie să vă
descurajeze să încercați rețeta exact așa cum am scris-o pentru că m-am documentat serios, din
surse cu autoritate cum ar fi: mama (prin telefon), soacra și cumnata (în cadrul unei lungi
întrevederi, am dezbătut subiectul o oră bună) și bineînțeles, să nu o uităm nici pe doamna Silvia
Jurcovan. Ceea ce e de reținut e că sărmăluțele în foi de viță se pot umple cu umpluturi de carne
(de porc, de vită, de ce chiar de pui) sau de post, că se rulează ca sarmalele obișnuite din foi de
varză și se gătesc cam la fel.
Iar argumentul principal pentru care merită să încercați rețeta e că dacă mie mi-au reușit așa de
bune de prima dată, de ce nu v-ar reuși și vouă?
Timp de pregatire: 00:25 ore
Timp de gatire: 02:00 ore
Timp Total: 02:30 ore
Numar portii: 40-45 bucăți
Grad de dificultate: medie

Ingrediente Sărmăluțe în foi de viță cu carne de porc:


42-50 de frunze de viță de vie proaspete, cu mărimea aproximativă de 12-15 cm. diametru
1 kg. carne de porc mai grăsuță (eu am tocat spată de porc)
80 de grame de orez cu bobul rotund, spălat în apă rece și zvântat
150 de grame de ceapă tocată mărunt
1 legătură de mărar verde, tocat fin
1 lingură de frunze proaspete de cimbru, tocate
opțional: 1 linguriță de paprika dulce, cât mai parfumată
2-3 roșii proaspete, mari, opărite și decojite sau 150 ml. de bulion gros
sare și piper după gust
opțional: crenguțe de cimbru + frunze de dafin de adăugat la fiert
opțional: 1 pahar de borș, dacă vreți un gust accentuat acru al sarmalelor (frunzele de viță de vie
sunt deja acrișoare ele însele)
PUBLICITATE
Preparare Sărmăluțe în foi de viță cu carne de porc:
1. Frunzele de viță de vie se spală bine, în mai multe ape reci, se zvântă cu hârtie absorbantă de
bucătărie (sau între două șervete de pânză curate) și se pun într-un castron. Se presară 1 linguriță
de sare grunjoasă și se adaugă apă clocotită, atât cât să le acopere. Se acoperă castronul cu un
capac sau o farfurie și se lasă cam 10 minute (cât de ocupăm de ingredientele pentru umplutură).

2. Pentru umplutură, am preferat varianta ”crudă”, adică nu am mai călit ceapa și orezul în ulei,
așa cum am procedat la rețeta de sarmale cu varză dulce, gândindu-mă că e vară, carnea de porc
e destul de grasă și chiar nu are sens să încarc preparatul și cu ulei. Dacă voi doriți, puteți căli
ceapa cât să se înmoaie în 2-3 linguri de ulei, eventual adăugați și orezul, lăsați totul să se
răcorească și adăugați apoi această compoziție peste carnea tocată.

De această dată, eu m-am mulțumit să amestec toate ingredientele într-un castron, frământându-
le bine cu mâinile perfect curate și asezonând cu sare și piper după gust (merge mai mult piper).
3. Rând pe rând, se ia câte o foaie de viță de vie opărită și se așează în palmă mâinii stângi (sau
drepte, dacă sunteți stângaci) cu partea cu nervurile mai proeminente în sus. Se ia din umplutură
o cantitate cam cât o nucă mărișoară, se ovalizează și se pune peste frunză (urmând această
porționare mi-au rezultat 43 de sărmăluțe de 6-7 cm. lungime și 3 cm. diametru).
4. Se acoperă unul din capetele ”cârnăciorului” de umplutură, pliind deasupra lui frunza de viță
de vie.

5. De la baza frunzei (locul unde era codița) se rulează frunza de viță cu umplutura la mijloc,
mediu de strâns, așa încât orezul să aibă loc să se umfle puțin la fierbere. Unul din capete, cel pe
care l-am pliat deja, va fixa sărmăluța să nu se desfacă. La celălalt capăt, marginile rămase libere
ale frunzei de viță de vie se îndeasă delicat înspre interior.
6. Vom obține astfel sărmăluțe bine închise, care își păstrează foarte bine forma și nu se vor
desface în timpul fierberii. Ideal ar fi să le formați cât mai egale, se vor și găti în același timp și
vor fi și mult mai aspectuoase.

Observație: sarmalele în frunze de viță de vie se împachetează exact la fel ca cele în foi de varză
murată, tehnica e identică iar dacă nu ați mai făcut sarmale niciodată, poate vă va fi de ajutor
să urmăriți video-ul de mai jos. Sunt ani de zile de când l-am realizat, calitatea filmării nu e
grozavă dar ce e sigur e că tehnica împăturirii sarmalelor sigur nu s-a schimbat.
7. Frunzele opărite de viță de vie rămase (5 la număr) le-am aranjat la baza unei oale potrivite ca
mărime (o oală de lut în cazul meu, vă recomand să folosiți o oală cu pereți mai groși) și
deasupra lor am aranjat cele 43 de sărmăluțe.
Am adăugat printre ele bucăți de roșii opărite și decojite pe care le puteți înlocui cu bulion, așa
cum am specificat deja în lista ingredientelor. Dacă, pe lângă acreala naturală a frunzelor și cea
dată de roșii, doriți niște sarmale și mai acre, puteți adăuga la fierbere și 1 pahar de borș. Eu nu
am adăugat nimic altceva decât un plus de aromă, adică niște crenguțe de cimbru și 2 frunze
proaspete de dafin.
Am acoperit totul cu apă fierbinte (să fie cam de 2-3 degete bune deasupra sarmalelor), am fixat
sarmalele la locul lor punând deasupra o farfurioară plată cu partea concavă în jos și le-am pus la
fiert la foc mic, sub capac. Le-am fiert timp de 2 ore, adică până când frunzele de viță și-au
pierdut asprimea specifică.

După ce sunt bine fierte, sărmăluțele se pot consuma imediat, fierbinți sau călduțe (soțul meu le
adoră și reci), cu smântână, iaurt, cu sos de mărar sau… pur și simplu. În oricare variantă sunt
delicioase, așa că vă doresc spor la treabă și poftă mare!

S-ar putea să vă placă și