Sunteți pe pagina 1din 7

Capitolul 1.

Costul
1. 1. Concept
Cunostintele despre costul de productie se imbogatesc continuu pe masura dezvoltarii
economiei deoarece:
a) S-au produs mutatii in structura costurilor de productie, acordantu-se atentie
minimizarii si limitarii consumului de resurse economice deoarece resursele
economice devin din ce in ce mai rare (raritatea resurselor);
b) Se pot evidentia mai multe tipuri de cost:
i) Costul sansei sacrificate (costul de oportunitate);
ii) Costul informatiei;
iii) Costul timpului;
iv) Costul ecologic;
v) Costul stiintei (cercetare).
c) Costul de productie se analizeaza si se urmareste in contextul dinamic al
interdependetei dintre activitati si dintre agentii economici, astfel incat,ceea ce intr-un
loc constituie pret de vanzare, in altul este costul factorilor de productie achizitionati;
d) Costul de productie are un rol deosebit in relatiile de colaborare intre tari, mai ales in
ceea ce priveste nivelul progresului tehnic si al gradului de inzestrare cu factori de
productie.
Costul de productie (C) desemneaza numai o parte din pretul de vanzare (P) si anume
ceea ce reprezinta cheltuielile producatorului. Diferenta dintre pret (P) si cost reprezinta
profitul (Pr):

P=C+Pr
C=P-Pr
Exista conceptii diferite, intre economistii teoreticieni si economistii practicieni, cu
privire la determinarea costului de productie.
A. In conceptia economistilor practicieni (contabilii), costurile de productie
reprezinta cheltuielile masurabile in forma baneasca, efectuate de agentul
economic pentru realizarea anumitor produse sau prestarea anumitor servicii.
Acest cost poarta denumirea de cost contabil.
B. Economistii teoreticieni considera ca, in costul de productie, numit si cost
economic trebuie incluse si cheltuielie care reprezinta plata catre terti
Astfel costul economic este mai mare decat costul contabil.
Putem concluziona: ’’Costul de productie reprezinta ansamblul cheltuielilor
(corespunzatoare consumului de factori de productie) necesare obtinerii unui volum al
productiei’’.
Pentru evaluarea cat mai corecta a costului de productie sunt folositi trei indicatori:

 Costul real – suma cantitatilor de bunuri si a cantitatilor de munca (factori de


productie) necesare pentru producerea unui bun;
 Costul monetar – suma evaluarilor in moneda (pretul de achizitie a factorilor de
productie) a costului real;
 Costul de oportunitate sau de substituire (costul unei sanse sacrificate) – evaluarea
cantitatilor de bunuri care nu vor putea fi produse din cauza producerii unui alt bun
determinat (acest cost rezulta din necesitatea de a alege dintre mai multe intrebuintari
posibile ale costurilor rare).
Costurile pot fi costuri explicite si costuri implicite:
 Costul explicit reprezinta platile facute de catre o intreprindere pentru procurarea
materiilor prime, materialelor, energiei, fortei de munca, necesare productiei si
procurate din afara acesteia. Acest cost se mai numeste si ’’cost de buzunar’’;
 Costul implicit reprezinta acele cheltuieli de productie efectuate din resursele
proprietarilor si care nu presupun plati catre terti.
Relatia intre costul total al unei productii date si cantitatea de bunuri produse poarta
denumirea de functia costului.
Daca C este costul total si Q cantitatea de bunuri, functia costului se prezinta astfel:
Q=f(Q).
Aceasta functie leaga marimea costului de productie de cantitatea produselor obtinute in
conditii optime.
Evolutia costurilor este urmarita atat pe o perioada scurta, cat si pe o perioada scurta.

 Perioada scurta reprezinta intervalul de timp pe parcursul caruia un producator poate


sa creasca productia numai in masura in care capacitatea de productie existenta ii
permite.
 Perioada lunga este acea perioada care permite modificari in marimea productiei, prin
cresterea capacitatilor de productie.
In vederea calcularii costurilor de productie, se evidentiaza urmatoarele grupe de
cheltuieli:

 Cheltuieli directe (materii prime si materiale directe, salarii directe, contributia


privind asigurarile si protectia sociala si alte cheltuieli directe). Cheltuielile directe
se individualizeaza pe produse sau pe grupe de produse omogene, lucrari, servicii,
faze de fabricatie si de aceea se pot include direct in costul acestora.
 Cheltuielile indirecte (cheltuieli comune ale sectiei si cheltuielu generale ale
intreprinderii). Cheltuielile indirecte sunt comune mai multor produse sau grupe
de produse si de aceea trebuie sa se repartizeze indirect asupra produselor, pe baza
unor criterii de repartizare.
 Cheltuieli de desfacere (depozitare, pastrare, ambalare, expediere etc).
I.2. Tipologia costurilor

In teoria si practica economica se utilizeaza urmatoarele categorii de costuri:


A.Costul global reprezinta ansamblul costurilor corespunzatoare unui volum de
productie dat. In cadrul sau se disting:
 Costuri fixe-independente de volumul de productie (chirii, asigurari, dobanzi,
amortizarea capitalului fix, intretinerea curenta a materialelor, salariile anumitor
angajati etc.). Aceste cheltuieli sunt suportate de firma indiferent de nivelul
productiei;
 Costuri variabile-sunt cele care variaza cu volumul productiei (materii prime,
materiale, energie, combustibil pentru productie, salariile anumitor categorii de
angajati etc.). Dintre acestea, unele sunt cu proportionalitate crescanda sau
descrescande (consumul de carburant).
 Costul total reprezinta suma costurilor fixa si variabile.
CT=CF+CV
Modificarile costurilor totale sunt rezultatul exclusiv al schimbarilor costurilor variabile.
B.Costul marginal (Cm) reprezinta cresterea costului total in cazul producerii unei
unitatii suplimentare de volum al productiei (produs).
Deoarece costul fix este independent de volumul productiei, rezulta ca si costul marginal
nu depinde de costul fix, dar este dependent de costul variabil (acesta este in functie de
evolutia productiei). Astfel, costul marginal este descrescator pentru Q<Qm si crescator
pentru Q>Qm, constant pentru Q=Qm.
C.Costurile medii (CM) se mai numesc si costuri unitare si reprezinta costurile globale
pe unitatea de produs. Acestea masoara raportul dintre costul total si volumul productiei.
Se disting trei tipuri de costuri medii:
 Costul fix mediu (CFM) reprezinta costul fix pe fiecare unitate de productie;
 Costul variabil mediu (CVM) exprima costul variabil pe fiecare unitate de productie;
 Costul total mediu (CTM) reprezinta costul total al fiecarei unitati de productie.
Costurile sunt identice, deoarece exista conditii de cost diferentiate, atat de la o
intreprindere la alta, cat si de la o perioada la alta.
Conditile de cost sunt determinate de:

 inzestrarea inegala (diferentiata) cu factori de productie (echipament tehnic, pregatirea


profesionala a lucratorilor, calitatea muncii lor etc.) a intreprinderilor;
 randamentul sau eficienta diferita in utilizarea factorilor de productie;
 metodele diferite de organizare si conducere, de gestiune si de asimilare a lucratorilor
etc.
Relatiile economice internationale, exercita de asemenea anumite influente asupra
costurilor.
I.3. Marimea si dinamica costului
Marimea si dinamica costului pe unitatea de produs depind de:

 consumul factorilor de productie pe unitatea de produs (consumul de resurse naturale,


de forta de munca, de echipamente etc.);
 pretul factorilor de producctie utilizati.
La nivelul dat al consumului de factori de productie pe unitatea de efect util, scaderea
pretului de achizitie a factorilor duce la micsorarea costului si invers.
Marimea costului pe unitatea de efect util este influentata si de: volumul productiei,
schimbarea caracteristicilor produsului, a calitatii acestuia etc.
Criteriul de maximizare a profitului impune realizarea unor costuri care sa se situeze
sub costul estimativ sau real al concurentei.
Minimizarea costurilor reprezinta reducerea cheltuielilor pe unitatea de efect util sau pe
unitatea de rezultat si are o mare importanta economica.
1. In primul rand, limitele resurselor naturale indeamna la rationalizarea utilizarii lor;
2. In al doilea rand minimizarea costului de productie are un rol determinant in
maximizarea profitului;
3. In al treilea rand, minimizarea costurilor se reflecta si in cadrul schimburilor
economice externe.
Astfel, micsorarea costului pe unitatea de produs, in interiorul fiecarei tari, reprezinta
calea de asigurare a competitivitatii produselor si de realizare a unor schimburi economice
eficiente pe piata internationala.In activitatea de reducere a costului, producatorii trebuie sa se
axeze pe urmatoarele obietive:

 alegerea acelui proces de productie care este eficient nu numai din punct de vedere
tehnic, ci si economic, adica cel mai putin costisitor pentru o productie data, deoarece
aleg procesul de productie dintr-o multitudine de procese de productie eficiente;
 achizitionarea factorilor de productie la preturile cele mai mici, fara a neglija
calitatea acestora si reducerea costurilor de functionare a acestora;
 reducerea consumului de factori pe unitatea de rezultat, prin cresterea randamentului
lor, presupune cresterea eficientei utilizarii mijloacelor materiale si cresterea
productivitatii (care trebuie sa devanseze marirea salariilor);
 reducerea costurilor in toate fazele muncii (nu numai in faza de executie a bunurilor,
ci si in fazele de cercetare, proiectare, conceptie a produsului etc.);
 realizarea obiectivelor stabilite, sa tina seama de resursele disponibile, de conditiile
de productie existente, si de restrictiile de ordin economic;
 aplicarea metodei analizei valorii (prin care sunt identificate produsele mari
consumatoare de energie).
In concluzie, putem spune ca micsorarea costului necesita ridicarea nivelului de
calificare a lucrarilor, perfectionarea echipamentului tehnic,a tehnologiilor de fabricatie, a
activitatii de administrare, de gestiune si conducere, stimularea materiala a salariatilor, astfel
incat acestia sa fie interesati de cresterea randamentului si a calitatii produselor.
I.4 Comportamentul intreprinzatorului si reducerea costului de producctie
Fiecare agent economic este interesat sa obtina productia cu costuri cat mai mici,
pentru a dobandi un castig cat mai mare. Acest lucru este determinat de:

 resursele care au un caracter limitat si trebuie folosite in mod rational;


 costurile mai mici care inseamna o oferta mai mare si deci un profit mai ridicat;
 costurile mici inseamna, de asemenea, preturi de vanzare mai mici , ceea ce sporeste
numarul cumparatorilor;
 firma cu costuri mici, accesibile, reprezinta un concurent important pe piata .
Costul de producţie reprezintă un indicator calitativ economic ce ocupă un loc
important în cadrul sistemului indicatorilor la nivelul firmei şi al celor folosiţi pentru
măsurarea şi aprecierea creşterii economice.
Costurile de producţie oglindesc nivelul cheltuielilor cu forţa de muncă, cu materiile
prime şi materialele, combustibil, energie precum şi cheltuieli cu amortizarea utilajelor şi
instalaţiilor folosite în procesul de producţie. Costurile oferă o imagine asupra eficienţei cu
care întreprinderea utilizează mijloacele de producţie, resursele băneşti şi forţa de muncă.
Costul se conturează ca o preocupare a producătorului, care în condiţiile pieţei trebuie
să se comporte într-un anumit fel pentru a-şi asigura profit. Nimeni nu va produce dacă nu-şi
va putea vinde produsul şi dacă nu poate câştiga în urma acestei acţiuni.
Orice producător va încerca să obţină un cost cât mai mic la produsul său în condiţiile
unui preţ dat, format pe baza cererii şi ofertei. În acest fel un producător va intra pe piaţă dacă
costul său este mai mic decât preţul, cu cât costul este mai mic decât preţul nou, cu atât
profitul său va fi mai mare. De aceea orice producător va încerca să-şi diminueze
costul.Costul de producţie reprezintă de fapt ceea ce-l costă pe întreprinzător să producă
bunul respectiv.Pentru managementul unei firme sunt necesare cunoaşterea şi analiza exactă a
costurilor necesare desfăşurării procesului de producţie.
Obţinerea de bunuri şi servicii necesită cheltuieli cu factorii de producţie utilizaţi şi
consumaţi. Aceste cheltuieli trebuie să se regăsească în preţul de vânzare al bunului pentru a
putea fi recuperate.
Deci costurile de producţie au un rol important în formarea preţurilor alături de alte
elemente cum ar fi: raportul cerere - ofertă şi tipul de piaţă.
Un întreprinzător trebuie să cunoască cât costă producerea bunului care face obiectul
de activitate al firmei.
Costul de producţie are un rol important şi în fundamentarea deciziilor la nivelul
întreprinderii. Pentru aceasta trebuie să se cunoască cu precizie cheltuielile care-l compun.
Gruparea şi evidenţa cheltuielilor care intră în costul de producţie asigură date necesare
pentru determinarea şi realizarea unei strategii.
Printre strategiile concurenţiale se numără şi strategia costurilor. Această strategie
exprimă efortul pe care îl face producătorul pentru a obţine supremaţia pe piaţă prin
practicarea unor preţuri mici.
În orice societate comercială cheltuielile pot fi privite din două puncte de vedere:

 cheltuieli care pot afecta producţia de bază;


 cheltuieli care pot afecta producţia auxiliară şi cea de servire.
Costul reprezintă un factor fundamental al succesului sau insuccesului unei firme.
Costul de producţie este esenţa întregului sistem de relaţii ce se stabilesc în mod
obiectiv între producători şi consumatori la un moment dat.
În literatura de specialitate costul este definit în esenţa sa ca o cheltuială: ˝costul de
producţie reprezintă ansamblul cheltuielilor necesare obţinerii unui volum de producţie
dat˝ (Gilbert Abraham- Froist); ˝cheltuielile suportate de întreprindere pentru a procura
factori de producţie reprezintă costurile˝ (Jacques Lecaillon).
Costul de producţie cuprinde costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor
consumate, celelalte cheltuieli directe de producţie (transformare) precum şi cheltuieli
indirecte de producţie.
Cunoscându-se nivelul costurilor se fundamentează căile de reducere a costurilor, se
calculează mărimea şi posibilitatea de creştere a profitului, se determină reducerea
preţului de producţie sau cel de vânzare.
În contextul unei economii de piaţă, costurile de producţie îndeplinesc o serie de
funcţii, cum ar fi:

 cunoaşterea reală a consumului de resurse materiale, financiare şi umane pentru


producerea unui bun în parte, dar şi a întregii producţii;
 evidenţă şi control, deoarece măsoară consumul de mijloace materiale şi forţă de
muncă;
 calcularea unor indicatori importanţi, exprimându-se astfel eficienţa activităţii
depuse de întreprindere
 influenta nivelului rentabilitatii, deoarece exprima in forma baneasca nivelul
cheltuielilor pentru obtinerea fiecrei unitati de produs si pentru intreaga productie
de marfa.

I.5. Managementul strategic al costurilor


Managementul strategic al costurilor este rezultatul combinarii a urmatoarelor
componente:

 analiza lantului valorii


 analiza pozitionarii strategice
 analiza surselor de cost.
Conceptul de “lant al valorii” consta în detalierea diferitelor etape de elaborare a
unui produs, serviciu corespunzator unui domeniu de activitate.Aceasta este considerata a
fi cea mai pertinenta metoda de dirijare eficienta a costurilor vizând maximizarea
diferentei dintre intrari si iesiri (maximizarea valorii adaugate).