Sunteți pe pagina 1din 1

Religiile Orientale și Creștinișmul

Religiile Orientale

Hinduismul, fiind una dintre cele mai importante religii politeiste din Asia, se deosebeşte de
celelalte religii prin faptul că nu are un întemeietor care să le descopere oamenilor calea
adevărată, cunoaşterea divinităţii sau legile de conduită în această viaţă. Religia hindusă
propune mai multe căi prin care oamenii pot să ajungă la adevărul suprem (astfel
fiecare om putând primi iluminarea).
Istoricii plasează începutul hinduismului în jurul anului 1500 î. Hr., când au apărat şi primele
texte considerate de origine divină.
După învăţătura pe care o susţine şi după perioadele istorice în care a apărat şi s-a
dezvoltat, hinduismul poate fi împărţit în:
- hinduism vedic;
- hinduism brahmanic;
- hinduism medieval;
- hinduism modern;
- hinduismul contemporan.
Hinduismul vedic (1500 - 450 î. Hr.)
Punea accent pe importanţa vieţii din lumea aceasta, acordând importanţă deosebită naturii.
Specifice acestei perioade, scrierile Veda (Ştiinţa sacră) de origine divină, conţin multe
imnuri închinate unor elemente sau puteri din natură, zeificate. Rugăciunile, invocaţiile
rituale şi laudele aveau ca scop îndeplinirea cererilor către zei: viaţă îndelungată, recolte
bogate, sănătate etc. în unele dintre aceste texte se observă întrebări legate de originea
lumii, a timpului, de structura personalităţii umane.
La început, ceremonialul religios era condus de către capul familiei şi cuprindea ritualuri de
iniţiere, ritualuri de purificare precum şi ofrande zilnice aduse zeilor. Apoi a apărat un cult
public, templul fiind în centrul preocupărilor religioase.
Hinduismul brahmanic (450 î. Hr. - 600 d. Hr.)
A luat naştere din credinţa că jertfele de animale erau necesare a se face în mod repetat,
pentru a se menţine ordinea în Univers şi în societate.
Scrierile de bază ale hinduismului brahmanic - Brahmana (comentarii brahmanice)
descriu rolul şi importanţa sacrificiului pentru viaţa religioasă. S-a ajuns la diminuarea
credinţei în zei, consideraţi muritori căci viaţa lor era dependentă de sacrificiile aduse de
oameni. Astfel, s-au impus preoţii (brahmanii), care au ajuns să fie consideraţi egali cu zeii.
Potrivit textelor considerate sacre, mântuirea putea fi obţinută prin aducerea unei jertfe sau
prin achitarea taxei pentru săvârşirea ei.
Ca urmare a abuzurilor apărute în acest context, s-au dezvoltat noi religii - jainismul şi
budismul. Textele Upanişadelor propun ca alternativă asceza şi meditaţia contemplativă.
Învăţătura hindusă are în centrul său două concepte: karma (faptă) şi samsara
(reîncarnare). Astfel, sufletul participă la un ciclu existenţial continuu — naştere-moarte-
renaştere — determinat de faptele bune sau rele pe care le-a săvârşit într-o viaţă anterioară.
Eliberarea din succesiunea reîncarnărilor se face prin efort propriu, prin purificarea vieţii
şi prin exerciţii psiho-fizice (yoga). Acestea conduc la scopul ultim al existenţei umane, când,
în lipsa conştiinţei şi personalităţii care dispar, sufletul ajunge să se identifice cu Brahman
(Fiinţa supremă), principiul absolut şi impersonal, în care se regăsesc toate sufletele
individuale ajunse la eliberare.

Tehnica yoga presupune însuşirea mai multor exerciţii fizice şi spirituale:


1.Infrănările, adică ferirea de ucidere, minciună, furt, avariţie şi încurajarea abstinenţei
sexuale;