Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lista de Subiecte Posibile Pentru Verificarea La Cursul STRATEGII - DE - SECURITATE 27.10.2015 (I) PDF
Lista de Subiecte Posibile Pentru Verificarea La Cursul STRATEGII - DE - SECURITATE 27.10.2015 (I) PDF
Care sunt interesele naționale de securitate, potrivit documentului Strategia națională de apărare
pentru perioada 2015-2016?
- garantarea caracterului naţional, a suveranităţii, independenţei, unităţii şi indivizibilităţii
statului;
- apărarea ntegrităţii și inalienabilității teritoriale a țării;
- apărarea şi consolidarea democraţiei constituţionale şi a statului de drept;
- protejarea drepturilor şi Iibertăţilor fundamentale ale tuturor cetățenilor și garantarea
siguranţei lor;
- garantarea dreptului la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identităţii etnice, culturale
lingvistice și religioase persoanelor aparținând minorităților naționale;
- valorificarea resurselor şi a poziţionării geo‐strategice ale ţării noastre în vederea atingerii
nivelului de bunăstare la care cetăţenii sunt îndreptăţiţi;
- reducerea decalajelor de dezvoltare şi reconstrucţia marilor sisteme publice;
- asigurarea ireversibiIităţii apartenenţei Ia sistemul de apărare colectivă transatlantic;
- consolidarea Uniunii Europene şi participarea activă la procesele de integrare în interiorul
acesteia1.
Care sunt, din perspectiva internă, obiectivele naţionale de Securitate potrivit Strategiei
națională de apărare pentru perioada 2015-2016?
- consolidarea capacităţii naţionale de apărare menită să asigure integritatea teritorială,
suveranitatea şi independenţa României, precum şi securitatea poporului român;
- promovarea şi asigurarea exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale;
- buna funcţionare a justiţiei şi asigurarea ordinii de drept;
- înlăturarea deficienţelor care afectează buna guvernanță, întărirea capacităţii administrative,
protejarea procesului decizional faţă de influenţe şi/sau acţiuni nelegitime sau netransparente;
- asigurarea eficienţei sistemelor naţionale de prevenire şi gestionare a situaţiilor de criză, interne şi
externe, militare sau de natură civilă;
- consolidarea securităţii şi protecţiei infrastructurilor critice ‐ energetice, de transport şi
cibernetice ‐, precum şi a securităţii alimentare şi a mediului;
- dezvoltarea capabilităţilor de combatere a ameninţărilor asimetrice;
- asigurarea unui mediu economic performant, dinamic şi competitiv, în plan investiţional şi
antreprenorial, precum şi a stabilităţii financiar‐ bugetare a statului;
- dezvoltarea consolidată, durabilă şi adaptată schimbărilor sociale a marilor sisteme publice
(sănătate, educaţie, protecţie socială);
- prevenirea reacţiilor şi tendinţelor radicale sau extremiste, prin respectarea pluralismului în
societate și cultivarea toleranţei la nivelul societăţii civile;
- promovarea identităţii naționale, inclusiv prin prezervarea şi valorificarea patrimoniului cultural
şi natural, precum şi prin încurajarea responsabilă a domeniilor de excelenţă2.
- Din perspectiva politicii externe, obiectivele naţionale de securitate urmăresc:
1
Strategia națională de apărare pentru perioada 2015-2016. O Românie puternică în Europa și în lume, București,
2015.
2
Strategia națională de apărare pentru perioada 2015-2016. O Românie puternică în Europa și în lume, București,
2015.
1
- consolidarea profilului României în NATO şi Uniunea Europeană, prin contribuţii atât
conceptuale, cât şi operaţionale;
- respectarea principiilor şi valorilor fundame tale ale Uniun i n i Europene;
- consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, inclusiv în domeniul economic şi comercial;
- asigurarea securităţii în regiunea Mării Negre;
- aprofundarea cooperării cu statele vecine şi cu cele din flancul estic al NATO; intensificarea
cooperării regionale, inclusiv în domeniul apărării;
- susţinerea parcursului european al Republicii Moldova;
- promovarea intereselor politice, economice şi de securitate în regiuni de relevanta strategica
pentru ţara noastră3.
Care sunt principalele concepte ale securității internaționale (în viziunea Organizaţiei
Naţiunilor Unite) ?
echilibrul de forţe
descurajarea
securitatea colectivă
neutralitatea
nealinierea
coexistenţa paşnică
securitatea comună
securitatea egală
ş.a.
Ce presupune conceptul echilibrului de forțe?
- a apărut, ca idee, probabil o dată cu folosirea forţei.
- elemente ale acestui concept apot fi gasite incă în cuvântăriile lui Demostene
- Ideea echilibrului de forţe capătă extindere în procesul de centralizare a statelor
în Europa Occidentală, de formare şi consolidare a statelor moderne.
3
Strategia națională de apărare pentru perioada 2015-2016. O Românie puternică în Europa și în lume, București,
2015.
2
- În sensul realizării unui echilibru de forţe, încă de la începutul mileniului al
doilea s-au emis idei de soluţionare a conflictelor prin arbitraj, propunându-se, în
acest sens, arbitrajul papal sau imperial, ori cel al unor foruri general-europene.
- Concept caracteristic secolelor XVIII- XIX, echilibrul de forţe reprezintăopoziţia
dintre două forţe egale, care, neutralizându-se creează o anumită stabilitate.
Această stabilitate se poate obţine nu numai prin echilibrul dintre două părţi
egale, ci şi prin echilibrul între mai multe forţe care, antrenate – într-o formă sau
alta – la menţinerea statu-quo-ului, ar putea interveni prompt atunci când se
încearcă perturbarea ordinii existente.
- Conceptul, deşi a reflectat o anumită preocupare pentru realizarea securităţii, a
avut o serie de limite care au dus în cele din urmă (începând mai ales din
prima jumatate a secolului al XX-lea) la discreditarea sa. În fapt, echilibrul
de forţe legitima existenţa şi folosirea “forţei”. De asemenea, era dificil de
definit şi măsurat “forţele” unuia sau altuia dintre state în vederea realizării aşa-
zisului “echilibru”. În plus, marile puteri, în scopul realizării securităţii lor,
căutau să menţină un “echilibru” care să le fie cit mai favorabil lor şi care
să le asigure preponderenţa propriilor forţe, ceea ce sporea tensiunea
internaţională. Acest concept era aplicat în dauna statelor mai mici, anexiunile
teritoriale fiind motivate, de multe ori, tocmai de “necesitatea” realizării
echilibrului de forţe. Iar perturbaţiile “echilibrului” afectau, de cele mai
multe ori, în mod evident, tot statele mai mici şi mai slabe. Aplicarea conceptului
echilibrului de forţe a atras după sine o cursă a realizarii aşa-zisului
“echilibru” la niveluri tot mai ridicate ale înarmărilor. În concluzie, deşi a
fost iniţiat şi vehiculat cu scopul declarat de realizare a securităţii, conceptul
echilibrului forţelor s-a dovedit a fi, în cele din urmă, un puternic factor de
insecuritate, un catalizator al cursei înarmărilor şi al sporirii tensiunilor
internaţionale.
3
Ce semnificaţie are conceptul de “securitate egală” ?
“Securitatea egală” este un concept care a apărut pentru prima dată într-un comunicat
comun încheiat între S.U.A. şi U.R.S.S., în mai 1972, prin care părţile îşi declarau intenţia de
limitare a armamentelor ofensive strategice şi de a purta negocieri într-un spirit de
bunăvoinţă, cu respectarea interesului legitim al celeilalte părţi şi a principiului securităţii
egale. Securitatea egală se diferenţiază de echilibrul de forţe prin aceea că promovează
ideea potrivit căreia nici una din părţi nu este autorizată să revendice drepturi exclusive sau
să ceară pentru sine privilegii sau avantaje speciale. Deşi atrăgător prin exprimarea
dezideratului ca o stare de securitate mutuală între două mari puteri să se realizeze pe
baze egale, conceptul securităţii egale eşuează într-un context mai larg, când se introduc în
ecuaţie statele mici şi mijlocii şi diferenţele enorme dintre potenţialele lor militare şi cele ale
marilor puteri.
4
În sensul neparticipării la război, neutralitatea a apărut din cele mai vechi timpuri, o
dată cu apariţia războaielor. Însă ca instituţie de drept internaţional, neutralitatea apare prin
secolul al XVI-lea.
În secolul al XIX-lea s-a consacrat instituţia neutralităţii permanente (perpetue),
ca poziţie de neparticipare a unui stat la războaiele duse de alte state. Prima ţară careia i s-a
recunoscut acest statut a fost Elveţia în 1814.
- Neutralitatea permanentă constă în angajamentul unui stat, precizat
printr-un acord internaţional sau printr-o legislaţie internă, de a nu participa la nici un
fel de război, cu excepţia celui de autoapărare armată a prorpiului teritoriu.
- Neutralitatea permanentă a unui stat presupune, de asemenea,
neparticiparea la alianţe militare, refuzul de a accepta instalarea pe teritoriul său de
baze militare străine etc.
- Neutralitatea permanentă nu este limitată în timp şi nu este legată de vreun
anumit război. Un stat neutru permanent are dreptul de a-şi menţine forţe armate,
construcţii de apărare etc., iar în caz de încălcare a neutralităţii sale, el este obligat
să folosească forţa sa armată în scop de autoapărare.
Noţiunea de neutralitate apare adesea circumstanţiată de unele adjective cum
ar fi: condiţională, armată, temporară, convenţională (provizorie), generală,
parţială, limitată (imperfectă), strictă (perfectă, binevoitoare etc. Neutralitatea
condiţională semnifică un avertisment adresat beligeranţilor, prin care li se atrage
atenţia asupra condiţiilor în care un stat înţelege să-şi menţina poziţia adoptată la
început faţă de ei. Neutralitatea armată este o expresie folosită în trecut, astăzi
desuetă, pleonastică. Neutralitatea trebuie sa fie înarmată deoarece statul neutru este
obligat sa-şi apere neutralitatea, la nevoie cu forţa armelor; altfel neutralitatea riscă sa
fie violată, pierzându-şi conţinutul. Neutralitatea temporară (convenţională) sau
provizorie presupune neutralitatea pe timpul unuia sau mai multor razboaie
determinate. Neutralitatea generală se aplică pe întregul teritoriu al unui stat, ca un tot
indivizibil în opoziţie cu “neutralitatea parţială” care cuprinde doar una sau mai multe
părţi din teritoriul respectiv. Neutralitatea este perfectă sau strictă atunci când se
aplică în conformitate cu dreptul internaţional şi imperfectă (limitată) când acest
deziderat nu este îndeplinit. Se vorbeşte de neutralitate binevoitoare atunci când statul
neutru binevoitor furnizează unuia dintre beligeranţi ajutoare şi încurajare,
neprohibite în mod expres de dreptul internaţional (cum a fost cazul României care a
încheiat la 28 septembrie 1914 o convenţie secretă prin care se asigura Rusiei
neutralitatea binevoitoare a României.
- De asemenea, neutralitatea se vehiculează şi în legatură cu războiul terestru,
maritim sau aerian, de unde şi noţiunile de “vas neutru”, “navă neutră” etc.
- Întrebuinţat în sens strict, termenul de neutralitate nu poate fi aplicat decât în timp
de război, pentru desemnarea statutului juridic al unui stat care se declară neutru în raport cu
beligeranţii. Atât timp cât un stat acţionează conform normelor de drept internaţional
referitoare la neutralitate, dreptul internaţional (prin Convenţiile de la Haga din 1907 şi
1912 ş.a.) garantează statutul său de stat neutru.
5
Afirmarea, după cel de-al doilea război mondial, a naţiunilor care tocmai au accedat la
independenţă s-a produs într-un moment în care sporea puterea şi rivalitatea alianţelor
militare nou constituite. În climatul de razboi rece astfel creat, ţările necuprinse în alianţele
respective au cautat să-şi conjuge eforturile pentru a se proteja contra consecinţelor negative
ale rivalităţilor internaţionale.
Nealinierea nu este numai un răspuns la războiul rece, ci şi la problemele decolonizării, la
cursa înarmărilor, la inechităţile de natură economică şi la alte aspecte negative din viaţa
internaţională.
Un eveniment politic important care a permis afirmarea mişcării de nealiniere l-a
constituit conferinţa afro-asiatică de la Bandung din 1955. Ideile exprimate în acestă
conferinţă, dezvoltate pe parcurs de o serie de personalităţi politice din ţările interesate,
au dus la cristalizarea conceptului de nealiniere care, în linii mari, era definit de
urmatoarele principii fundamentale: rămânerea în afara blocurilor militare sau a altor forme
de subordonare faţă de marile puteri; dezamorsarea tensiunilor internaţionale şi promovarea
păcii; acţiunea în spiritul principiului coexistenţei şi cooperării paşnice între state, oricare ar
fi sistemele lor sociale sau politice; susţinerea popoarelor care luptă pentru eliberarea de sub
tutela colonialistă şi lupta impotriva rasismului etc.; servirea cauzei dezarmării, îndeosebi a
celei nucleare; acţionarea în favoarea unei ordini economice mondiale.
Prima conferinţă la vârf, reunind şefi de stat şi de guvern din 25 de ţări nealiniate, a
avut loc la Belgrad în 1961. Conferinţa a examinat un anumit numar de chestiuni relative la
pacea şi securitatea internaţională, precum şi la dezvoltarea economico-socială şi în special
la cele privind dezarmarea nucleară şi interzicerea experienţelor nucleare. Apelul lansat
asupra acestei ultime teme de către ţările nealiniate a avut ca urmare încheierea, în 1963, a
Tratatului privind interzicerea parţială a experienţelor nucleare. Şefii de stat şi de guvern
din ţările participante au adoptat o declaraţie care, în esenţă, exprima urmatoarele: trebuie sa
se instaureze o noua ordine mondială bazată pe cooperarea între naţiuni, fondată pe libertate,
egalitate şi dreptate socială, al carei obiectiv sa fie favorizarea prosperităţii; o pace
durabilă nu poate fi instaurată decât cu condiţia de a se pune capăt definitiv dominaţiei
exercitate de colonialism, imperialism şi neocolonialism sub toate formele lor; în scopul
eliminării surselor diferendelor susceptibile de a pune în pericol pacea mondiala, naţiunile
ar trebui să adopte, în practică coexistenţa paşnică în lumea întreagă; toate popoarele şi
naţiunile trebuie să rezolve problemele inerente propriilor lor sisteme politice, economice,
sociale şi culturale conform situaţiei lor particulare, trebuinţelor şi posibilităţilor lor;
popoarele şi guvernele trebuie să se abţină de la orice recurgere la ideologii în scopul
ducerii razboiului rece, exercitării de presiuni şi impunerii voinţei lor.
- Principiile enunţate la conferinţele de la Bandung şi Belgrad au constituit
fundamentul poziţiei mişcării de nealiniere, poziţie relativ puţin schimbată în cursul
următoarelor conferinţe mai importante.
6
dezvoltarea reciproc avantajoasă a colaborării economice şi cultural-ştiintifice între toate
statele, fără nici o discriminare, participarea tuturor statelor, indiferent de natura orinduirii
sociale, la soluţionarea problemelor internaţionale4.
În viziunea promotorilor ei, coexistenţa paşnică nu trebuie să însemne o atitudine pasivă,
ci o cooperare activă. Ea constituie un mijloc eficace şi practic de întărire a încrederii între
naţiuni şi trebuie să se aplice, în mod universal, tuturor statelor, oricare ar fi mărimea
lor, prestigiul internaţional sau sistemul politic şi socio-economic.
Ce domenii sunt vizate cu prioritate de către strategia națională de securitate (Cf. Strategiei
de securitate naţională a României, CSAT, 2006)?
– starea de legalitate;
– siguranţa cetăţeanului;
– securitatea publică;
– prevenirea şi contracararea terorismului şi a altor ameninţări asimetrice;
– capacitatea de apărare;
– protecţia împotriva dezastrelor naturale, degradării condiţiilor de viaţă şi
accidentelor industriale.
Care este natura măsurilor prin care se realizează securitatea naţională (Cf. Strategia de
securitate naţională a României, CSAT, 2006)
- politică
- economică
- diplomatică
- socială
4
Dicţionar diplomatic, Editura Politică, Bucureşti, 1979, p. 205.
7
- juridică
- educativă
- administrativă
- militară,
- activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate
- gestionarea eficientă a crizelor
Care sunt valorile naţionale (cf. Strategiei de securitate naţională a României, 2006)
• democraţia, libertatea, egalitatea şi supremaţia legii
• respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale
• identitatea naţională şi responsabilitatea civică; pluralismul politic
• proprietatea garantată şi economia de piaţă
• solidaritatea cu naţiunile democratice
• pacea şi cooperarea internaţională
• dialogul şi comunicarea dintre civilizaţii
Care sunt riscurile şi ameninţări le la adresa securităţii naţionale (cf. Strategiei de securitate
naţională a României, 2006)
Terorismul internaţional
• Proliferarea armelor de distrugere în masă
• Conflictele regionale
• Criminalitatea transnaţională organizată
• Guvernarea ineficientă
8
• Conceptiile (doctrinele, strategiile) departamentale privind securitatea
natională.
9
- veterinara etc.)
- securitatea ecologica
- protectia civila
- etc.
Care sunt, pe termen mediu, cele mai probabile provocări (riscuri, ameninţări) la adresa
securităţii Romaniei (conform Strategiei naţionale de apărare)?
• terorismul international, precum si proliferarea armelor de distrugere in masa
(principalele amenintari asimetrice la adresa securitatii internationale)
• instabilitatea datorata crizelor si conflictelor regionale, respectiv potentialul de activare a
unor conflicte "inghetate"
• disponibilitatea crescuta a noilor tipuri de arme conventionale
• crima organizata transfrontaliera
• folosirea in scopuri distructive a noilor tehnologii
• intreruperea fluxului de resurse vitale
• migratia ilegala
• efectele dezastrelor naturale
• guvernarea ineficienta
Care este legea care stă la baza planificării apărării în România, începând cu 30.07.2015?
- Legea nr. 203/2015 privind planificarea apărării.
Care sunt domeniile planificării apărării, conform Legii 203/2015 privind planificarea
apărării?
Planificarea apărării se realizează prin integrarea coerentă a următoarelor domenii:
a) planificarea forţelor;
b) planificarea armamentelor;
c) C 3 - comandă, control, comunicaţii;
d) logistică;
e) urgenţe civile;
f) resurse;
g) apărare aeriană;
h) management al traficului aerian;
i) informaţii;
j) medical;
10
k) cercetare-dezvoltare;
l) standardizare.
Care sunt documentele pentru planificarea apărării la nivel national, conform Legii
203/2015 privind planificarea apărării?
Principalele documente care fundamentează planificarea apărării la nivel national sunt:
a) Strategia naţională de apărare a ţării;
b) Programul de guvernare.
Strategia naţională de apărare a ţării are ca orizont de acoperire durata unui mandat prezidenţial,
conţinând şi prevederi pe termen mediu şi lung.
11
Documentele de planificare a apărării la nivel departamental sunt:
- Carta albă a apărării,
- Strategia militară
- Directiva de planificare
- Programele majore
- Planurile anuale
Care sunt elementele principale ale sistemului național de apărare, conform Legii apărării
naționale nr. 45 din 1994?
1. conducerea
2. forţele destinate apărării
3. resursele
4. infrastructura teritorială
Care sunt institutiile care realizeaza conducerea sistemului national de aparare (cf. Legii 45
din 1994)?
- Parlamentul României
- Preşedintele României
- Consiliul Suprem de Apărare a Țării
- Guvernul României
- Ministerul Apărării Naţionale
- autorităţile administraţiei publice cu atribuţii în domeniul apărării naţionale.
12
Care sunt atribuţiile Preşedintelui României în domeniul apărării (conform Constituţiei
României, art. 92)?
(1) Presedintele Romaniei este comandantul fortelor armate si indeplineste functia de
presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau totala
a fortelor armate. Numai in cazuri exceptionale, hotararea Presedintelui se supune ulterior
aprobarii Parlamentului, in cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) In caz de agresiune armata indreptata impotriva tarii, Presedintele Romaniei ia masuri
pentru respingerea agresiunii si le aduce neintarziat la cunostinta Parlamentului, printr-un
mesaj. Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in 24 de ore de la
declansarea agresiunii.
(4) In caz de mobilizare sau de razboi Parlamentul isi continua activitatea pe toata durata
acestor stari, iar daca nu se afla in sesiune, se convoaca de drept in 24 de ore de la
declararea lor.
În cât timp de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă se convoacă Parlamentul
României, dacă acesta nu se află în sesiune, conform Constituţiei României, art. 93?
- in cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta si
functioneaza pe toata durata acestora.
Din ce se compun forţele destinate apărării din cadrul sistemului naţional de apărare, conform
Legii apărării naționale, nr. 45 din 1994?
- forţele armate
- forţele de protecţie.
Ce cuprind forțele armate, conform Legii apărării naționale, nr. 45 din 1994?
1. armata
2. mari unităţi şi unităţi din subordinea Ministerului de Interne
3. mari unităţi şi unităţi ale serviciilor de informaţii ale statuluii
4. alte formaţiuni de apărare armată organizate potrivit legii
Ce cuprind forţele de protecţie conform Legii apărării naționale. nr. 45 din 1994?
- unitatile si formatiunile de protecţie civila
- formatiunile sanitar-voluntare ale Crucii Rosii
13
- alte formatiuni ce se vor stabili prin lege
Din ce se constituie resursele apărării naţionale, conform Legii apărării naționale nr. 45 din
1994?
- din totalitatea resurselor umane, financiare, materiale şi de altă natură, pe care statul
le asigură şi le angajează în susţinerea eforturilor de apărare a ţării.
Din ce se constituie infrastructura teritorială, conform Legii apărării naționale nr. 45 din
1994?
- din ansamblul lucrărilor şi amenajărilor teritoriului care pot fi folosite în scopul
apărării naţionale.
5
Legea nr. 453/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de
asediu şi regimul stării de urgenţă, Monitorul Oficial nr. 1052, 12.12.2004, art.3.
6
Ibidem.
7
Ibidem..
8
Ibidem.
14
a) limitarea dreptului la viaţă, cu excepţia cazurilor când decesul este rezultatul
unor acte licite de război;
b) tortura şi pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante;
c) condamnarea pentru infracţiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului naţional
sau internaţional;
d) restrângerea accesului liber la justiţie
9
Legea nr. 453/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de
asediu şi regimul stării de urgenţă, M. Of. nr. 1052 din 12 noiembrie 2004.
10
Ibidem.
15
i) să protejeze informaţiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-
media; informaţiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgenţă, cu
excepţia celor referitoare la dezastre, se dau publicităţii numai cu avizul
autorităţilor militare; mijloacele de comunicare în masă, indiferent de natura şi de
forma de proprietate, sunt obligate să transmită, cu prioritate, mesajele
autorităţilor militare, la cererea acestora;
j) să dispună închiderea temporară a unor staţii de distribuire a carburanţilor, a
unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor
localuri publice;
k) să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor publicaţii ori a unor emisiuni
ale posturilor de radio sau de televiziune;
l) să asigure paza militară a sediilor autorităţilor publice centrale şi locale, a
staţiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, de radio şi de televiziune, precum şi a
unor agenţi economici sau obiective de importanţă naţională; când situaţia
impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie şi apă potabilă,
după caz;
m) să dispună raţionalizarea alimentelor şi a altor produse de strictă necesitate;
n) să emită ordonanţe militare sau ordine, după caz;”
o) să interzică circulaţia rutieră, feroviară, maritimă, fluvială şi aeriană pe diferite
rute;
p) dreptul de a ordona unităţilor Ministerului de Interne competente să efectueze
reţineri pe timp de 24 de ore. Arestarea persoanei reţinute se poate face pe baza
mandatului dat de procurorul delegat.
16
Ce instituție aprobă nomenclatorul şi nivelurile de constituire a rezervelor de mobilizare?
Nomenclatorul şi nivelurile de constituire a rezervelor de mobilizare se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, în limitele stabilite de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării14.
Care sunt elementele constitutive ale agresiunii (conform Rezolutiei nr. 3.314 din 1974 a
Adunarii Generale a ONU)?
a) invadarea sau atacarea teritoriului unui stat de către forţele armate ale altui stat sau
orice ocupaţie militară, chiar temporară, rezultând dintr-o asemenea invazie sau dintr-
un asemenea atac, sau orice anexiune, prin folosirea forţei, a teritoriului altui stat;
b) bombardarea de către forţele armate ale unui stat, a teritoriului altui stat sau folosirea
oricăror arme de către un stat împotriva teritoriului altui stat;
c) blocada porturilor sau coastelor unui stat;
d) atacul efectuat de către forţele armate ale unui stat împotriva forţelor armate terestre,
navale sau aeriene, a flotelor maritime şi aeriene civile ale altui stat;
e) folosirea forţelor armate ale unui stat, care sunt staţionate pe teritoriul altui stat cu
acordul statului gazdă, contrar condiţiilor prevăzute în acord, sau orice extindere a
prezenţei lor pe teritoriul în chestiune, după stingerea acordului;
f) acţiunea unui stat de a admite ca teritoriul său anumite acte (conştiente sau inconştiente),
eveni mente, sau procese sociale, fenomene sau procese naturale să declanşeze, direct sau
prin intermediul unor lanţuri de determinări cauzale de o extremă diversitate, dereglări
grave in funcţionarea sistemelor esenţiale ale naţiunii sau ale statului.
17
- ETC.
Care sunt principalele instituţii ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa
(OSCE)?
• Reuniunile (summit-urile) OSCE (la 2-3 ani)
• Consiliul Ministerial
• Consiliul Înaltilor Functionari
• Presedintele in exercitiu al OSCE
• Troica OSCE
• Consiliul Permanent
• Forumul de Cooperare în Domeniul Securitatii
• Secretariatul (cu Centrul pentru Prevenirea Conflictelor si Biroul OSCE pentru Institutii
Democratice si Drepturile Omului
• Înaltul Comisariat pentru Minoritati
• Adunarea Parlamentara a OSCE
• Curtea de Conciliere si Arbitraj (Tribunalul de Arbitraj, Comisia de Conciliere)
18
unui proiect unic: crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Astfel, conform Tratatului
de la Amsterdam, Uniunea Europeană trebuie menţinută şi dezvoltată ca spaţiu de libertate,
securitate şi justiţie.
Prin Constituţia Europeană sistemul celor trei piloni este anulat, iar cooperarea poliţienească şi
judiciară în materie penală sunt comunitarizate. Clauzele speciale de exceptare de care
beneficiază Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca rămân în vigoare.
19
operaţiunile de gestionare a crizelor civile şi militare, există şi o componentă de prevenire a
conflictelor. Comitetul Politic şi de Securitate (COPS), Comitetul Militar al UE şi Statul Major
Militar al UE sunt structuri politice şi militare permanente, în a căror responsabilitate intră o
politică de apărare a UE autonomă şi operativă.
În decembrie 1999, Consiliul European de la Helsinki a stabilit obiectivul global, cu alte
cuvinte, Uniunea poate să disloce, în termen de 60 de zile şi pentru o durată de cel puţin un an,
până la 60.000 persoane. Consiliul European de la Göteborg, din iunie 2001, şi-a manifestat
dorinţa de a îmbunătăţi capacităţile UE în domeniul prevenirii conflictelor şi al gestionării
crizelor prin mijloace militare şi civile. Prin Tratatul de la Nisa, semnat în 2001 şi intrat în
vigoare în 2003, COPS derulează operaţiunile de gestionare a crizelor, care rămân însă în
responsabilitatea Consiliului UE. Constituţia Europeană menţionează obiectivul de punere în
aplicare a unei adevărate apărări comune europene.
Prevede actualizarea misiunilor Petersberg şi introduce două noi clauze: o clauză de apărare
reciprocă şi o clauză de solidaritate în caz de atac terorist sau de catastrofă naturală sau provocată
de om. Este, de asemenea, prevăzută posibilitatea de a repartiza o responsabilitate militară unui
grup de state membre sau de a stabili o cooperare structurală permanentă în domeniul apărării.
Aceste măsuri ar permite unor State Membre să avanseze mai rapid spre realizarea obiectivului
de apărare comună.
După intrarea în vigoare (decembrie 2009) a Tratatului de la Lisabona, Consiliul European a
numit-o pe Catherine Ashton în calitate de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi
politica de securitate. Aceasta prezidează Consiliul Afaceri Externe şi conduce politica externă şi
de securitate comună. Datorită rolului său de vicepreşedinte al Comisiei Europene Catherine
Ashton asigură coerenţa şi coordonarea acţiunii externe a Uniunii Europene. Înaltul Reprezentant
este susţinut de Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE).
Ce sunt informaţiile clasificate, conform art. 15 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia
informatiilor clasificate (Monitorul Oficial nr. 248 din 12 aprilie 2002)?
- sunt informatiile, datele, documentele de interes pentru securitatea nationala, care,
datorita nivelurilor de importanta si consecintelor care s-ar produce ca urmare a
dezvaluirii sau diseminarii neautorizate, trebuie sa fie protejate;
Care sunt clasele de secretizare, conform Legii nr. 182/2002 privind protectia informaţiilor
clasificate?
- secrete de stat
- secrete de serviciu.
20
Ce sunt informaţiile secrete de stat, conform Legii nr. 182/2002 privind protectia informatiilor
clasificate?
- informatiile care privesc securitatea nationala, prin a caror divulgare se pot prejudicia
siguranta nationala si apararea tarii.
Ce sunt informaţiile secrete de serviciu, conform Legii nr. 182/2002 privind protectia
informatiilor clasificate?
- informatiile a caror divulgare este de natura sa determine prejudicii unei persoane
juridice de drept public sau privat.
Care sunt nivelurile de secretizare atribuite informatiilor clasificate din clasa secrete de
stat, conform Legii nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate?
- strict secret de importanta deosebita - informatiile a caror divulgare neautorizata este de
natura sa produca daune de o gravitate exceptionala securitatii nationale;
- strict secrete - informatiile a caror divulgare neautorizata este de natura sa produca
daune grave securitatii nationale;
- secrete - informatiile a caror divulgare neautorizata este de natura sa produca daune
securitatii nationale;
Care sunt gradele cadrelor militare, în ordinea lor ierarhică în Ministerul Apărării Naţionale
(cf. Legii nr. 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare)?
B. Ofiţeri:
a) ofiţeri cu grade inferioare:
- sublocotenent, respectiv aspirant, pentru cei din arma marină;
- locotenent;
- căpitan;
b) ofiţeri cu grade superioare:
- maior, respectiv locotenent-comandor, pentru cei din arma aviaţie şi arma marină;
- locotenent-colonel, respectiv căpitan-comandor, pentru cei din arma aviaţie şi arma
marină;
- colonel, respectiv comandor, pentru cei din arma aviaţie şi arma marină;
c) generali şi amirali:
- general de brigadă - cu o stea, respectiv general de flotilă aeriană - cu o stea, pentru
cei din arma aviaţie şi contraamiral de flotilă - cu o stea, pentru cei din arma marină;
- general-maior - cu două stele, respectiv contraamiral - cu două stele, pentru cei din
arma marină;
21
- general-locotenent - cu trei stele, respectiv viceamiral - cu trei stele, pentru cei din
arma marină;
- general - cu patru stele, respectiv amiral - cu patru stele, pentru cei din arma marină.
Care este cel mai inalt grad care poate fi acordat de Preşedintele României, în timp de război,
pentru merite militare excepţionale?
- mareşal
Care sunt gradele profesionale ale polițiștilor (cf. Legii nr. 360, din 2002, privind Statutul
poliţistului)?
I. Pt. corpul ofiţerilor de poliţie:
a) chestor general de poliţie (gradul cel mai mare);
b) chestor-şef de poliţie;
c) chestor principal de poliţie;
d) chestor de poliţie;
e) comisar-şef de poliţie;
f) comisar de poliţie;
g) subcomisar de poliţie;
h) inspector principal de poliţie;
i) inspector de poliţie;
j) subinspector de poliţie.
II. Pt. corpul agenţilor de poliţie:
a) agent-şef principal de poliţie;
b) agent-şef de poliţie;
c) agent-şef adjunct de poliţie;
d) agent principal de poliţie;
e) agent de poliţie.
Ce este EUROPOL-ul?
EUROPOL (Oficiul European de Poliţie) – European Police Office (eng.), Office
européen de police (fr.) - este un organism specializat al UE, responsabil cu
îmbunătăţirea cooperării între autorităţile poliţieneşti şi vamale ale Statelor
Membre. A fost înfiinţat printr-o convenţie, semnată în iulie 1995 şi intrată în
vigoare pe 1 octombrie 1998. Deşi are atribuţii în combaterea infracţiunilor şi a
terorismului, nu este o adevărată forţă de poliţie, ci are rolul de a facilita fluxul de
informaţii dintre autorităţile naţionale şi de a le oferi acestora analize specializate,
participând şi la investigaţii.
Care sunt amenințările la adresa siguranței nationale a României (conform Legii nr. 51 din
1991 privind siguranta natională)?
a) planurile si actiunile care vizeaza suprimarea sau stirbirea suveranitatii, unitatii,
independentei sau indivizibilitatii statului roman;
b) actiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de razboi sau de razboi civil,
înlesnirea ocupatiei militare straine, aservirea fata de o putere straina ori ajutarea unei puteri
sau organizatii straine de a savirsi oricare din aceste fapte;
c) tradarea prin ajutarea inamicului;
22
d) actiunile armate sau orice alte actiuni violente care urmaresc slabirea puterii de stat;
e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizatii straine ori agentilor
acestora, procurarea ori detinerea ilegala de documente sau date secrete de stat, în vederea
transmiterii lor unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora sau în orice alt scop
neautorizat de lege, precum si divulgarea secretelor de stat sau neglijenta în pastrarea
acestora;
f) subminarea, sabotajul sau orice alte actiuni care au ca scop înlaturarea prin forta a
institutiilor democratice ale statului ori care aduc atingere grava drepturilor si libertatilor
fundamentale ale cetatenilor romani sau pot aduce atingere capacitatii de aparare ori altor
asemenea interese ale tarii, precum si actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de
neîntrebuintare a structurilor necesare bunei desfasurari a vietii social-economice sau apararii
nationale;
g) actiunile prin care se atenteaza la viata, integritatea fizica sau sanatatea persoanelor care
îndeplinesc functii importante în stat ori a reprezentantilor altor state sau ai organizatiilor
internationale, a caror protecţie trebuie sa fie asigurata pe timpul sederii în România, potrivit
legii, tratatelor si conventiilor încheiate, precum si practicii internationale;
h) initierea, organizarea, savîrsirea sau sprijinirea în orice mod a actiunilor totalitariste sau
extremiste de origine comunista, fascista, legionara sau de orice alta natura, rasiste,
antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice forma unitatea si
integritatea teritoriala a României, precum si incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului
de drept;
i) actele teroriste, precum si initierea sau sprijinirea în orice mod a oricaror activitati al caror
scop îl constituie savîrsirea de asemenea fapte;
j) atentatele contra unei colectivitati, savîrsite prin orice mijloace;
k) sustragerea de armament, munitie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice
din unitatile autorizate sa le detina, contrabanda cu acestea, producerea, detinerea,
înstrainarea, transportul sau folosirea lor în alte conditii decît cele prevazute de lege, precum
si portul de armament sau munitie, fara drept, daca prin acestea se pune în pericol siguranta
nationala;
l) initierea sau constituirea de organizatii sau grupari ori aderarea sau sprijinirea sub orice
forma a acestora, în scopul desfasurarii vreuneia din activitatile enumerate la lit. a) - k),
precum si desfasurarea în secret de asemenea activitati de catre organizatii sau grupari
constituite potrivit legii.
Care este definiția terorismului, potrivit art. 1 al Legii nr. 535 din 2004 privind prevenirea şi
combaterea terorismului?
Terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări care prezintă pericol public
şi afectează securitatea naţională, având următoarele caracteristici:
a) sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini
extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente
şi/sau distructive;
b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;
c) vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora;
d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă
23
atenţia asupra scopurilor urmărite.
Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în
America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca,
dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare
individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite, va sprijini
Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte
Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru
restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice. Orice astfel de atac armat şi toate
măsurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate.
Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru
restabilirea şi menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
Ce este protectia civilă (cf. Legii nr. 48 din 2004, privind protecţia civilă)?
24
operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate
potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a
dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale
situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi
asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Care sunt atribuţiile protecţiei civile (cf. Legii nr. 48 din 2004, privind protecţia civilă)?
a) identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi
tehnologice de pe teritoriul României;
b) culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor
referitoare la protecţia civilă;
c) informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este
expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la
dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;
d) organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a
serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în
domeniu;
e) înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţiile de urgenţă;
f) protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi
a mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
g) asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în situaţii de urgenţă sau de
conflict armat;
h) organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi
omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor
situaţiilor de urgenţă civilă şi pentru reabilitarea utilităţilor publice afectate;
i) limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a efectelor atacurilor din aer pe timpul
conflictelor armate;
j) asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul
conflictelor militare;
k) participarea la misiuni internaţionale specifice;
l) constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice în situaţii de
urgenţă sau de conflict armat.
-alte atribuţiile prevăzute în acte normative incidente sau conexe, precum şi în actele
internaţionale în domeniu, la care România este parte.
Ce înțelesuri au termenii şi expresiile de mai jos (conform Legii nr. 48 din 2004, privind
protecţia civilă)?
- dezastru - evenimentul datorat declanşării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale
sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale
mediului şi care, prin amploare, intensitate şi consecinţe, atinge ori depăşeşte
nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea
situaţiilor de urgenţă, elaborate şi aprobate potrivit legii;
- situaţie de protecţie civilă - situaţia generată de iminenţa producerii sau de
producerea dezastrelor, a conflictelor militare şi/sau a altor situaţii neconvenţionale
care, prin nivelul de gravitate, pun în pericol sau afectează viaţa, mediul, bunurile şi
valorile culturale şi de patrimoniu;
25
- înştiinţare - activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre iminenţa
producerii sau producerea dezastrelor şi/sau a conflictelor armate către autorităţile
administraţiei publice centrale sau locale, după caz, în scopul evitării surprinderii şi al
realizării măsurilor de protecţie;
- avertizare - aducerea la cunoştinţă populaţiei a informaţiilor necesare despre
iminenţa producerii sau producerea unor dezastre;
- prealarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre
probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian;
- alarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populaţiei despre
iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian;
- adăpostire - măsură specifică de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a
valorilor culturale şi de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare, împotriva efectelor
atacurilor aeriene ale adversarului. Adăposturile de protecţie civilă sunt spaţii special
amenajate pentru protecţia personalului în situaţii de urgenţă, proiectate, executate,
dotate şi echipate potrivit normelor şi instrucţiunilor tehnice elaborate de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul
administraţiei şi internelor;
- asanare - ansamblul de lucrări şi operaţiuni executate pentru înlăturarea sau
distrugerea muniţiei neexplodate şi dezafectarea terenurilor, altele decât poligoanele
de trageri ale structurilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
Ce înțelesuri au termenii şi expresiile de mai jos (conform OUG 21/2004 si Legii 15/2005
2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă)?
26
analiza situaţiei, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de acţiune şi
implementarea acestora în scopul restabilirii situaţiei de normalitate;
- monitorizarea situaţiei de urgenţă - proces de supraveghere necesar evaluării
sistematice a dinamicii parametrilor situaţiei create, cunoaşterii tipului, amplorii şi
intensităţii evenimentului, evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale acestuia, precum şi a
modului de îndeplinire a măsurilor dispuse pentru gestionarea situaţiei de urgenţă;
- tipuri de risc - cazuri de forta majora determinate de incendii, cutremure, inundatii,
accidente, explozii, avarii, alunecari sau prabusiri de teren, imbolnaviri in masa,
prabusiri ale unor constructii, instalatii ori amenajari, esuarea sau scufundarea unor
nave, caderi de obiecte din atmosfera ori din cosmos, tornade, avalanse, esecul
serviciilor de utilitati publice si alte calamitati naturale, sinister grave sau evenimente
publice de amploare determinate ori favorizate de factori de risc specifici;
- gestionarea situaţiilor de urgenţă - identificarea, înregistrarea şi evaluarea tipurilor
de risc şi a factorilor determinanţi ai acestora, înştiinţarea factorilor interesaţi,
avertizarea populaţiei, limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc,
precum şi a efectelor negative şi a impactului produs de evenimentele excepţionale
respective;
- intervenţia operativă - acţiunile desfăşurate, în timp oportun, de către structurile
specializate în scopul prevenirii agravării situaţiei de urgenţă, limitării sau înlăturării,
după caz, a consecinţelor acesteia;
- evacuarea - măsură de protecţie luată în cazul ameninţării iminente, stării de alertă
ori producerii unei situaţii de urgenţă şi care constă în scoaterea din zonele afectate
sau potenţial a fi afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice, agenţi
economici, categorii sau grupuri de populaţie ori bunuri şi dispunerea acestora în
zone şi localităţi care asigură condiţii de protecţie a persoanelor, bunurilor şi
valorilor, de funcţionare a instituţiilor publice şi agenţilor economici.
Care sunt funcţiile centrului de comunicare şi informare publică (cf. HG. 548/2008 privind
aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
a) furnizarea informaţiilor şi sprijinirea presei într-o situaţie de urgenţă;
b) soluţionarea solicitărilor telefonice primite din partea publicului;
c) monitorizarea şi analizarea informaţiilor apărute în presă;
d) coordonarea comunicării şi informării în cadrul echipei de management a situaţiei de
urgenţă;
e) asigurarea legăturii comitetului pentru situaţii de urgenţă cu mass – media;
f) administrarea paginii de internet destinate informării publicului.
27
a) Structura de monitorizare, analiză şi sinteză – monitorizează şi sintetizează
informaţiile apărute în presă sau provenite din alte surse, analizează şi realizează
materialele ce vor fi utilizate ca bază pentru comunicarea şi informarea ulterioară a
populaţiei.
b) Structura de informare şi comunicare – lucrează direct cu publicul şi cu mass –
media, primeşte întrebări şi furnizează răspunsuri, gestionează linia telefonică gratuită ce
trebuie activată în cazul unei situaţii de urgenţă şi actualizează informaţia pe pagina de
internet.
c) Structura de acreditare şi contact – instruieşte, acreditează şi însoţeşte reprezentanţii
massmedia sau alte persoane care participă la locul intervenţiei sau vizitează zona
afectată.
Care este schema de organizare a Centrului de comunicare şi informare publică (cf. HG.
548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru
situații de urgență)?
28
Ofiţerul de informare publică este coordonatorul echipei de sprijin. Ofiţerul devine manager şi
direct responsabil pentru activitatea centrului şi a voluntarilor solicitaţi pentru funcţiile de sprijin,
cum ar fi a operatorilor telefonici, asistenţilor administrativi şi ofiţerilor de presă. Personalul de
sprijin trebuie să respecte instrucţiunile ofiţerului de informare publică.
Când se stabileste purtătorul de cuvânt (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea Strategiei
naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
- în prima şedinţe a comitetului pentru situaţii de urgenţă
Ce calităţi trebuie să îndeplinească purtătorul de cuvânt (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea
Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
- eficienţa,
- gradul de familiarizare cu tipul de informaţie care trebuie furnizată în situaţii de
urgență,
- experienţa în comunicarea cu mass-media,
- carismă,
- instruirea sau experienţa anterioară în domeniul situaţiilor de urgenţă
- experienţă şi abilităţi de comunicare, astfel încât să fie respectat de membrii
comitetului.
Care sunt responsabilităţile purtătorului de cuvânt (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea
Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
Cui este subordonat purtătorul de cuvânt (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea Strategiei
naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
- preşedintelui comitetului pentru situaţii de urgenţă (care face parte din echipa de
comunicare, colaborând permanent cu ofiţerul de informare publică, fiind direct
responsabil de conţinutul şi calitatea informaţiilor făcute publice).
29
Cine sunt purtătorii de mesaj cf. HG. 548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de
comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
- persoane din diferite niveluri ale ierarhiei sistemului naţional de management al
situaţiei de urgenţă.
30
g) realizarea comunicării interne, în cadrul echipei de management a situaţiei de urgenţă,
dar şi în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
Care sunt grupurile ţintă pentru comunicarea şi informarea publică pe timpul situaţiilor
de urgenţă (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare
publică pentru situații de urgență)?
a) victimele şi rudele acestora;
b) locuitorii din zona afectată de situaţia de urgenţă;
c) cetăţenii din zonele potenţiale de risc;
d) opinia publică şi mass- media locală, naţională şi internaţională;
e) autorităţile implicate în managementul situaţiilor de urgenţă: instituţiile cu funcţii de
sprijin, instituţii guvernamentale, agenţii locale sau naţionale, spitale;
f) categorii speciale ale publicului ţintă: organizaţii economice, societăţi de asigurări,
organizaţii umanitare internaţionale, organizaţii neguvernamentale, biserica, instituţiile de
învăţământ;
g) membrii structurilor de management al situaţiei de urgenţă şi membrii echipelor de
intervenţie.
Care sunt activităţile de comunicare în primele 24 de ore ale situaţiei de urgenţă (cf. HG.
548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru
situații de urgență)?
- O echipă de comunicare trebuie să fie deja activată când Comitetul se întruneşte şi
nominalizează purtătorul de cuvânt
- Primele ore ale situaţiei de urgenţă sunt cruciale, de aceea următoarele activităţi
trebuie implementate în maxim 24 de ore:
a) verificarea situaţiei: determinarea gravităţii şi intensităţii evenimentului cât mai
curând posibil;
b) transmiterea notificărilor: contactarea şi informarea tuturor responsabililor din
comitet sau din alte instituţii, care trebuie să ştie ce se întâmplă;
c) organizarea activităţilor: activarea planului începând cu funcţiile şi persoanele
desemnate să le îndeplinească;
31
d) stabilirea grupurilor ţintă şi mesajelor principale în funcţie de gravitatea
evenimentului;
e) pregătirea comunicatelor de presă şi prezentarea lor în comitet: agrearea
conţinutului, dezvoltarea mesajului şi aprobarea pentru difuzare;
f) difuzarea informaţiei: decizie privind frecvenţa cu care vor fi difuzate noi
informaţii, cum se va face acest lucru şi de către cine.
Care sunt activităţile specifice comunicării ce trebuie îndeplinite în primelor ore ale
situaţiei de urgenţă (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de comunicare si
informare publică pentru situații de urgență)?
a) activarea centrului de comunicare şi informare publică;
b) asigurarea participării purtătorului de cuvânt la şedinţele comitetului;
c) informarea membrilor comitetului în legătură cu evoluţia evenimentelor;
d) acreditarea reprezentanţilor mass-media;
e) organizarea de conferinţe de presă şi de scurte prezentări;
f) analizarea resurselor disponibile;
g) deschiderea unui centru de comunicare telefonică cu populaţia: linii telefonice gratuite,
pagini de internet;
h) elaborarea textului pentru primul mesaj adresat publicului;
i) oferirea unui spaţiu adecvat de lucru pentru jurnalişti;
j) furnizarea constantă a informaţilor şi resurselor, materiale sau umane, către centrul de
comunicare şi informare publică;
k) înştiinţarea comitetului pentru situaţii de urgenţă în legătură cu problemele populaţiei
şi aspectele de interes pentru presă;
l) facilitarea contactului membrilor echipei de intervenţie cu familiile lor astfel încât
problemele personale să nu le afecteze munca.
Care sunt activităţi de comunicare în timpul intervenţiei in situații de urgență (cf. HG.
548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru
situații de urgență)?
a) identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor echipei de management al situaţiei şi a
eventualelor elemente care ar putea avea o evoluţie nefavorabilă.
b) analizarea situaţiei practice şi, după determinarea tipului acesteia şi vulnerabilităţilor
pe care le presupune, verificarea mesajelor concepute astfel încât publicul să fie pregătit
să facă faţă unor potenţiale riscuri.
c) folosirea unui singur purtător de cuvânt şi a mai multor purtători de mesaj în funcţie de
efectele urmărite de echipa de management a situaţiei. Mass-media va primi informaţii de
la aceste persoane care prezintă mesajele consecvent şi credibil.
d) organizarea de conferinţe de presă şi de scurte prezentări.
e) înregistrarea tuturor solicitărilor primite în scopul obţinerii controlului asupra
informaţiilor
şi pentru evitarea dezinformării sau confuziilor.
f) sintetizarea celor mai frecvente solicitări şi elaborarea unor răspunsuri complete şi
documentate pentru mass-media şi populaţie.
32
Care sunt principalele obiective ale comunicării post urgenţă (cf. HG. 548/2008 privind
aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
a) prezentarea strategiei urmărite înainte, în timpul şi după situaţia de urgenţă
b) managementul consecinţelor.
c) concluziile trase, lecţiile învăţate şi cum vor fi avute în vedere pentru îmbunătăţirea
activităţilor viitoare.
Care sunt tipurile de activităţi pentru informare publică (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea
Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
1. consultări publice;
2. dezbateri publice privind planurile de apărare şi contribuţia comunităţii la aplicarea lor;
3. exerciţii şi aplicaţii pe tipuri de risc şi particularităţi de zonă;
4. exerciţii/aplicaţii integrate - servicii profesioniste de urgenţă, populaţie şi massmedia;
5. exerciţii integrate - copii şi comunitate;
6. campanii la nivel naţional şi local, de informare/conştientizare a populaţiei;
7. campanii de informare publică desfăşurate prin intermediul presei centrale şi locale.
Care sunt canalele şi instrumentele pentru informare publică (cf. HG. 548/2008 privind
aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
1. comunicarea directă: din uşă în uşă, întâlniri tematice în cadrul comunităţii;
2. televiziune cablu, televiziuni naţionale, televiziuni locale, în principiu orice spaţiu
destinat dezbaterilor – emisiuni şi interviuri cu specialişti, lideri de opinie, constructori,
reprezentanţii autorităţilor publice sau lideri politici;
3. internet şi publicaţii pentru informare şi consultare, forumuri de dezbatere;
4. evenimente: târguri şi expoziţii;
5. comunicare indirectă: afişe şi panouri publicitare plasate în locuri publice şi pe
mijloacele de transport in comun;
6. radio: preponderent pentru urgenţe;
7. ziare şi reviste: campanii de informare derulate prin intermediul presei centrale şi
locale;
8. operatorii de telefonie mobilă care au acoperire la nivel naţional, pe timpul situaţiei de
urgenţă când reţeaua tradiţională de comunicaţii este afectată;
9. operatorii naţionali în domeniul serviciilor poştale, în special în zonele rurale în care
utilizarea altor canale sau instrumente de comunicare nu sunt posibile;
10. sistemul de învăţământ.
33
ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite (United Nations Organization)
ORNISS – Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat
PESA – Politica Europeană de Securitate şi Apărare (European Security and Defense
Policy - ESDP)
PfP – Parteneriatul pentru Pace (Partnership for Peace)
PSO – Operaţiuni de sprijin al păcii (Peace Support Operations)
SECI – Iniţiativa pentru Cooperare în sud-estul Europei (South East Cooperation
Initiative)
SEDM – Reuniunea Miniştrilor Apărării din sud-estul Europei (South-East Defense
Ministerial)
SEEBRIG – Brigada Multinaţională de Pace din sud-estul Europei (South-East European
Brigade)
SEECP – Procesul de Cooperare în sud-estul Europei (South East Europe Co-operation
Process)
SEEI – Iniţiativa NATO pentru Europa de Sud-Est (South East Europe Initiative)
SFOR – Forţa de Stabilizare în Bosnia şi Herţegovina (Stabilization Force for Bosnia and
Herzegovina)
SHAPE – Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (Supreme
Headquarters Allied Powers Europe)
START – Tratat asupra reducerii armamentelor strategice (Strategic Arms Reduction
Treaty)
TNP – Tratatul de neproliferare nucleară (Non-Proliferation Treaty)
UE – Uniunea Europeană (European Union)
34