Sunteți pe pagina 1din 9

Răspunderea penala

Reprezintă instituţia fundamentala a D.P. alături de instituţia infracţiunii si de cea a sancţiunilor penale.
Răspunderea penala se bazează pe următoarele principii :
1. infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale - nu poate fi trasa la răspundere penala decât persoana care a savarsit o infracţiune
2. este personala - nu poate fi tras la răspundere penala decât cel care a savarsit infracţiunea si nici o alta persoana in locul acesteia
3. este unica - in urma savarsirii unei fapte penale o persoana poate fi trasa la răspundere penala o singura data si aplica o singura pedeapsa
4. principiul legalităţii răspunderii penale adică aceasta nu poate fi aplicata decât in limitele prevăzute de lege
5. principiul prescriptibilităţii răspunderii penale potrivit acestui principiu cu excepţia infracţiunii contra păcii si omenirii,pentru toate
celelalte infracţiuni prevăzute fie de Cp fie de legi speciale ,daca nu se realizează tragerea la răspundere penala intr-un anumit interval de
timp intervine prescripţia răspunderii penale
Înlocuirea răspunderii penale
Este o instituţie juridica prin intermediul căreia instanţa de judecata înlocuieşte in condiţiile prevăzute de lege răspunderea penala cu alta
forma de răspundere juridica ce atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ
Ea se dispune numai de instanţa de judecata daca sunt îndeplinite următoarele condiţii :
1.Conditii cu privire la fapta
a. pentru infracţiunea savarsita legea sa prevadă pedeapsa închisorii de cel mult 1 an sau amenda cu excepţia infracţiunii de furt ,
inselaciune ,delapidare ,distrugere si distrugere din culpa când legea cere ca valoarea pagubei sa nu depaseasca 100000 lei si a infracţiunii
de neglijenta in serviciu când legea cere ca valoarea pagubei sa nu depaseasca 500000 lei.
b. atitudinea făptuitorului după savarsirea faptei din care sa rezulte expres ca acesta regreta savarsirea infracţiunii
c. împrejurările concrete ale savarsirii faptei ,conţinutul acesteia si urmările foarte puţin grave ,rezultate in urma infracţiunii
d. repararea in totalitate a pagubei pricinuite pana la pronunţarea hotărârii judecătoreşti
e. instanţa sa aprecieze ca reeducarea infractorului este posibila si fara aplicarea unei pedepse
2.Conditii cu privire la făptuitor
Făptuitorul sa nu fi fost anterior condamnat sau sa nu i se fi aplicat anterior doua masuri cu caracter administrativ . Nu se tine cont in
aceasta situaţie de condamnările prevăzute la articolul 38 CP si anume de acelea care nu atrag starea de recidiva (cele amnistiate,cele
savarsite din culpa ,savarsite in timpul minoritatii, cele care nu mai sunt considerate infracţiuni)
Daca sunt îndeplinite toate condiţiile de mai sus instanţa de judecata dispune aplicarea uneia din următoarele sancţiuni cu caracter
administrativ :
a. mustrarea ,
b. mustrarea cu avertisment ,
c. amenda de la 100 mii la 10 milioane lei .
Masurile educative si pedepsele aplicabile minorilor
Potrivit CP pana la vârsta de 14 ani o persoana nu răspunde dpdv penal ,intre 14 si 16 ani se prezuma relativ ca nu răspund penal , intre 16
si 18 ani se prezuma relativ ca răspund penal iar o data cu împlinirea vârstei de 18 ani răspund penal .
Masurile educative sunt :
1.mustrarea - se ia de către instanţa de judecata fata de minorul care a savarsit o infracţiune si consta in dojenirea acestuia, in arătarea
pericolului social al faptei savarsita si sfătuirea ca pe viitor sa aibă o conduita buna sa dovedească ca s-a îndreptat iar in acelaşi timp i-se
atrage atenţia ca daca savarseste o noua infracţiune se va lua o măsura educativa mai severa sau i se va aplica o pedeapsa
2.libertatea supravegheata consta in punerea minorului care a savarsit o infracţiune sub atenţia deosebita pe o perioada de 1 an ,in acest
interval minorul va fi dat in supravegherea părintelui,tutorelui,curatorului iar in cazul când aceştia sunt decăzuţi unei instituţii de ocrotire
acestora punându-li-se in vedere faptul ca trebuie sa supravegheze minorul si sa infatiseze instanţei de judecata daca acesta se sustrage de
la supraveghere ,are o conduita rea, nu-si îndeplineşte obligaţiile sau savarseste o infracţiune.
Instanţa de judecata poate fixa minorului pe perioada de libertate supravegheata una din următoarele obligaţii:
a. sa nu frecventeze anumite locuri,
b. sa nu intre in contact cu anumite persoane,
c. sa îndeplinească anumite atribuţii de interes public pe o perioada de 50-200 ore după cursuri,in weekend-ul sau pe perioada vacantei si
cel mult 3 ore pe zi .
Daca minorul nu-si îndeplineşte aceste obligaţii părintele,tutorele,curatorele sau instituţia publica in cadrul căreia acesta trebuia sa-si
îndeplinească obligaţia fixata sunt obligaţi sa incunostinteze instanţa de judecata care are posibilitatea sa dispună înlocuirea acestei metode
educative cu cea a internării intr-un centru de reeducare.
Daca pe perioada supravegherii minorul savarseste o infracţiune ,instanţa poate aplica o pedeapsa sau va lua măsura internării intr-un
centru de reeducare.
3.internarea intr-un centru de reeducare - se poate lua de instanţa de judecata atunci când considera ca mustrarea sau libertatea
supravegheata nu sunt suficiente pentru reeducarea minorului.
Aceasta măsura se poate lua pe o perioada nedeterminata si poate dura pana la împlinirea vârstei de 18 ani putând fi prelungita cu pana la 2
ani in interesul minorului pentru ca acesta sa isi desavarseasca pregătirea profesionala.
Totuşi măsura internării intr-un centru de reeducare poate fi revocata după trecerea unui an de la data la care a fost luata daca minorul a dat
dovada temeinica de îndreptare.
Daca după revocarea măsurii minorul savarseste din nou o fapta prevăzuta de legea penala sau are o purtare necorespunzătoare se poate
dispune reinternarea intr-un centru de reeducare sau aplicarea unei pedepse .
4.internarea intr-un institut medical-educativ este metoda educativa ce consta in internarea minorului infractor care din cauza stării sale
fizice sau psihice are nevoie de tratament si de regim de reeducare ,aceasta măsura se ia pe o durata nedeterminata si poate dura pana la
împlinirea vârstei de 18 ani ,fie pana la insanatosirea minorului,in acest din urma caz instanta fie va revoca măsura fie o va transforma intr-
o internare intr-un centru de reeducare
Pedepsele aplicate minorului
Fata de minorul infractor se poate aplica pedeapsa închisorii cat si pedeapsa amenzii insa niciodată pedeapsa detenţiei pe viata.

1
In ceea ce priveşte pedeapsa închisorii spre deosebire de infractorii majori fata de infractorii minori limitele pedepsei se reduc la jumătate
atât in raport de infracţiunea ce s-a consumat cat si in raport de alte forme ale acesteia.
In ceea ce priveşte pedeapsa amenzii limitele acesteia vor fi reduse la jumătate instanţa nefiind obligata sa tina seama de faptul ca minorul
are sau nu venituri.
Individualizarea pedepselor - reprezintă o operaţie juridica prin intermediul căruia legiuitorul , fixează cadrul legal si limitele de
executare a pedepselor. Individualizarea poate fi :
1.legala - stabilita de legiuitor prin prevederea in CP a limitelor generale si speciale ale pedepselor pentru fiecare infracţiune savarsita a
stărilor ,împrejurărilor ,circumstanţelor de agravare sau atenuare a pedepselor
2.judiciara - este acea informare pe care o face judecătorul atunci când stabileşte o pedeapsa concreta in urma savarsirii unei infracţiuni.
3.administrativa – este aceea individualizare pe care o face organul de executare la locul de executare.
In realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei dar cu deosebire in cazul individualizării juridice un rol foarte important îl au
stările,împrejurările ,situaţiile,concomitente,anterioare sau ulterioare savarsirii infracţiunii si care reflecta un grad de pericol social mai
ridicat sau scăzut al infractorului
In cazul cauzelor de atenuare sau agravare a pedepselor distingem intre :
1. stări - sunt anumite fapte ,situaţii ,împrejurări cu semnificaţii in ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptei si de periculozitatea
făptuitorului si care sunt reglementate de partea generala a CP ,ca instituţii distincte ,cum ar fi starea de recidiva ,infracţiunea continuata
,concursul de infracţiuni ,tentativa etc..
2. circumstanţe - sunt situaţii, însuşiri si calitati ,sau alte date ale realităţii care se refera la fapta sau făptuitor. Ele pot fii :
1. legale – in măsura in care sunt prevăzute expres de lege ,
2. judiciare – atunci când sunt lăsate la latitudinea instanţei de judecata ,
3. agravante – atunci când reflecta periculozitatea sporita a infractorului ,
4. atenuante – permit instanţei de judecata sa se pronunţe asupra infracţiunilor cu grad de pericol social redus ,
5. reale – privesc fapta ,
6. personale - privesc anumite atitudini si aptitudini ale făptuitorului .
Circumstanţele personale nu se răsfrâng asupra celorlalţi participanţi ,pe când cele reale da, dar numai in măsura in care aceştia le-au
cunoscut si le-au prevăzut.
La stabilirea si aplicarea pedepsei instanţa de judecata va tine seama de :
a. prevederile parţii generale a CP ,
b. limitele de pedeapsa prevăzute in partea speciala a CP ,
c. gradul de pericol social al faptei savarsite ,
d. împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penala ,
e. persoana celui care a savarsit infracţiunea .
Circumstanţele atenuante reprezintă stările , situaţiile , împrejurările ori alte date ale realităţii anterioare ,concomitente sau subsecvente
savarsirii unei infracţiuni ce au legătura cu fapta infracţionala sau cu făptuitorul .
1. Circumstanţele atenuante legale :
a. depăşirea limitelor legitimei aparari
b. depăşirea limitelor stării de necesitate ,sunt depăşite limitele stării de necesitate atunci când persoana si-a dat seama ca prin fapta sa
producea urmări mai grave decât cele care ar fi putut fi produse daca pericolul nu era înlăturat .
c. provocarea reprezintă savarsirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii din partea persoanei vătămate produse
prin violenta (care poate fi fizica sau morala) printr-o atingere grava a demnitatii persoanei ( savarsirea infracţiunii de insulta ) sau prin alta
acţiune ilicita grava ( surprinderea in flagrant a infracţiunii de adulter de soţ sau soţie ).
2. Circumstanţele atenuante judiciare :
1. Stăruinţa depusa de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba produsa
2. Atitudinea infractorului după savarsirea infracţiunii ,constând in prezentarea acestuia in fata autoritatilor competente in timpul
procesului penal ,înlesnirea descoperirii ori arestării celorlalţi participanţi.
3. In situaţia in care in cauza sunt implicate numai circumstanţe atenuante instanţa este obligata sa reducă sau sa schimbe pedeapsa
principala astfel :
a. când minimul special este de 10 ani sau mai mare pedeapsa se coboară sub minimul special dar nu mai jos de 3 ani
b. când minimul special este de 5 ani sau mai mare pedeapsa se coboară sub minimul special dar nu mai jos de 1 an
c. când minimul special este de 3 ani sau mai mare pedeapsa se coboară sub minimul special dar nu mai jos de 3 luni
d. când minimul special este de 1 an sau mai mare pedeapsa se coboară sub minimul special dar nu mai jos de 15 zile
Când pedeapsa este amenda aceasta se coboară sub minimul special putând fi redusa pana la 1.5 milioane când minimul special este de 5
milioane sau mai mare.
In cazul infracţiunilor contra siguranţei statului ,păcii si omenirii , a infracţiunii de omor ,a celor savarsite cu intenţie care au ca urmare
moartea unei persoane sau acelora prin care s-au produs circumstanţe deosebit de grave ,pedeapsa închisorii poate fi redusa cel mult pana
la 1/3 din minimul special cu precizarea ca pedepsele complinitoare pot fi si ele înlăturate
Circumstanţele agravante constau in stări , situaţii , împrejurări , calitati sau alte date ale realităţii , exterioare conţinutului infracţiunii ,
anterioare , concomitente sau subsecvente savarsirii infracţiunii ce au legătura cu fapta infracţionala sau cu infractorul .
1. Circumstanţele agravante legale
a. savarsirea faptei de către 3 sau mai multe persoane împreuna ,
b. savarsirea faptei prin violenta asupra membrilor familiei ,prin metode si mijloace care prezintă pericol public ,
c. savarsirea faptei de către un major împreuna cu minor ,
d. savarsirea faptei din motive josnice(dorinţa de imbogatire rapida) ,
e. savarsirea infracţiunii in stare de beţie anume provocata ,
f. savarsirea faptei de către o persoana care a profitat de o calamitate .
2. Circumstanţele agravante judiciare sunt constatate de instanţa de judecata care are facultatea sa aprecieze ca unele împrejurări imprima
faptei un caracter grav
2
In situaţia in care intr-o cauza penala sunt incidente numai circumstanţele agravante instanţa va aplica pedeapsa intre limitele cuprinse intre
minimul special si maximul special la care se adaugă 5 ani.
Sunt anumite situaţii in care intr-o cauza penala intervin atât circumstanţe agravante cat si circumstanţe atenuante precum si starea de
recidiva ,in acest context se va da prioritate circumstanţelor agravante apoi celor atenuante si in cele din urma stării de recidiva.
In situaţia in care intr-o cauza exista atât circumstanţe agravante cat si circumstanţe atenuante instanţa numai este obligata sa coboare sub
minimul special al pedepsei.
Tentativa - consta in punerea in executare a hotărâri infracţionale ,execuţie care a fost întrerupta au care nu si-a produs efectele deşi ea a
fost îndeplinita in totalitate ;pentru existenta tentativei este necesar îndeplinirea următoarelor condiţii :
a. existenta unei rezoluţii infracţionale ,
b. punerea in executare a acestei rezoluţii infracţionale ,
c. executarea sa fie întrerupta sau deşi dusa pana la capăt sa nu-si producă efectele .
Tentativa este ;
1. imperfecta (neterminata) este atunci când se pune in practica hotărârea infracţionala dar este întrerupta ,fie datorita unei persoane
sau a unui obstacol imposibil de trecut .
2. perfecta (terminata) consta in punerea in execuţie a hotărârii infracţionale ,execuţie dusa pana la capăt ,dar rezultatul nu se
produce
a . proprie apare atunci când mijloacele folosite sunt suficiente sa producă rezultatul urmărit
b. improprie apare atunci când mijloacele respective nu sunt suficiente sa producă rezultatul dorit
Tentativa nu este posibila la următoarele categorii de infracţiuni :
1. datorata elementului subiectiv : 2. datorata elementului obiectiv :
a. savarsita din culpa a. de obicei
b. savarsita cu praeterintentie b. savarsite prin inacţiuni
c. continui c. cu executare prompta (dintr-o data)
Corelativ tentativei legiuitorul roman a reglementat instituţia desistării si împiedicării producerii rezultatului .
Desistarea consta in nepunerea in executare a hotărârii de a savarsi o infracţiune ,executare care este întrerupta din voinţa făptuitorului.
Împiedicarea producerii rezultatului consta in punerea in executare a hotărârii infracţionale in întregime si împiedicarea producerii
rezultatului de buna voie de către făptuitor .
Tentativele sunt cauze de nepedepsire insa pentru a opera in ambele situaţii trebuie sa fie voinţa proprie si personala din partea
făptuitorului de a se desista ,respectiv de a împiedica producerea rezultatului ,iar aceasta voinţa sa intervină înainte ca fapta sa fie
descoperita de o terţa persoana .
Daca pana in momentul desistării sau al împiedicării producerii rezultatului s-au reunit elementele altei infracţiuni făptuitorul poate fi tras
la răspundere penala pentru savarsirea acelei infracţiuni .
Pluralitatea de infracţiuni
Concursul de infracţiuni este aceea situaţie juridica in care o persoana savarseste 2 sau mai multe infracţiuni pana sa fie condamnata
definitiv pentru cel puţin una dintre ele . Pentru a exista concurs de infracţiuni trebuiesc îndeplinite următoarele condiţii :
a. savarsirea a 2 sau mai multe infracţiuni ,nu are relevanta daca infracţiunile sunt de aceeaşi natura sau de natura diferita ,daca unele au
rămas in faza de tentative sau fapt consumat,epuizat.
b. sa existe unitate de subiect infracţional adică aceeaşi persoana sa fi participat la savarsirea tuturor infracţiunilor ,indiferent de calitatea
pe care persoana a avut-o(instigator,complice,autor) indiferent de faptul daca unele dintre infracţiuni au fost savarsite in perioada
minoritatii ,iar altele după îndeplinirea vârstei de 18 ani.
c. pentru cel puţin 2 dintre ele sa poată fi angajata răspunderea penala ,adică sa poată fi supuse judecaţii
d. sa nu existe vreo condamnare definitiva pentru vreuna din ele .
Concursul de infracţiuni poate fi :
real atunci când prin 2 sau mai multe fapte se savarsesc 2 sau mai multe infracţiuni
Concursul real poate fi omogen când se savarsesc infracţiuni de acelaşi fel si eterogen când infracţiunile au natura diferita .
In funcţie de legăturile care exista intre infracţiuni se disting 2 modalitati ale concursului
a. real simplu – intre infracţiuni nu exista decât o legătura personala
b. real calificat – se caracterizează prin existenta anumitor legături (conexiuni ) intre infracţiuni
Din formele variate de concurs real ,legiuitorul roman a reţinut conexitatea etiologica si conexitatea consecventionala
Prin concurs real in conexitate etiologica înţelegem situaţia in care o persoana savarseste o infracţiune pentru a pregătii savarsirea unei
alte infracţiuni (ex. savarsirea unei infracţiuni de fals asupra paşaportului pentru a putea trece frontiera ).
Prin concurs real prin conexitate consecventionala înţelegem situaţia in care o infracţiune este savarsita pentru a ascunde savarsirea altei
infracţiuni,in acest caz prima infracţiune poate fi savarsita fie cu intenţie fie din culpa ,fie din praeterintentie,pe când a doua se savarseste
întotdeauna numai cu intenţie (rezoluţia infracţionala cu privire la cea de a 2 infracţiune este luata întotdeauna după savarsirea primei
infracţiuni.
2. formal (ideal) atunci când prin aceeaşi acţiune sau inacţiune ,datorita împrejurărilor in care a avut loc si urmărilor produse
întruneşte
elementul constitutiv ale mai multor infracţiuni .
Concursul ideal –omogen - in situaţia in care infracţiunile sunt de aceeaşi natura
Concursul ideal - eterogen - când infracţiunile sunt de natura diferita.
Tratamentul penal al concursului de infracţiuni. In doctrina penala sunt cunoscute 3 sisteme de sancţionare a concursului de infracţiuni:
a. sistemul cumulului aritmetic care presupune aplicare ca pedeapsa a sumei tuturor pedepselor aplicate pentru infracţiunile in parte.
b. sistemul absortiei potrivit căreia instanţa de judecata trebuie sa aplice pentru condamnat pedeapsa cea mai mare ,acest sistem a fost
criticat deoarece dădea posibilitatea infractorului care a savarsit o infracţiune mai grava sa savarseasca o multitudine de infracţiuni mai
uşoare ,pentru care nu era pedepsit .

3
c. sistemul cumulului juridic ,sistem adoptat de legiuitorul roman potrivit căreia in situaţia concursului se va aplica pedeapsa cea mai
mare ,care poate fi sporita in doua trepte: odată pana la maximul special iar apoi cu un spor pana la 5 ani ,precizarea care trebuie făcuta
este ca pedeapsa rezultata nu trebuie sa depaseasca suma pedepselor aplicate si nici maximul general al pedepsii închisorii.
In situaţia in care instanţa aplica si un spor ,sporul trebuie arătat si motivat
In concret aplicarea pedepsei in cazul concursului de infracţiuni are loc astfel :
a. daca avem o pedeapsa cu închisoarea si una cu detenţia pe viata se aplica pedeapsa detenţiei pe viata
b. daca avem mai multe pedepse cu închisoarea se va aplica cea mai grea care poate fi sporita pana la maximul special si a doua oara cu un
spor pana la 5 ani.
c. in situaţia in care avem mai multe pedepse cu amenda se alege pedeapsa cea mai mare care poate fi sporita pana la maximul special in
prima treapta ,la care se poate adaugă ca spor inca jumătate din maximul amenzii respective.
d. daca avem mai multe pedepse cu închisoarea si mai multe pedepse cu amenda se aplica pedeapsa cea mai mare care poate fi sporita după
regulile de mai sus la care se adaugă in tot sau in parte rezultanta pedepsei amenzii .
In situaţia in care pe langa pedeapsa principala sau luat si metode de sancţionare si sau aplicat pedepse complinitoare acestea se vor aplica
toate daca sunt de natura diferita iar daca sunt de aceeaşi fel se va aplica măsura cea mai severa .
In practica putem întâlni situaţii când după condamnarea definitiva a unei persoane pentru savarsirea concursului de infracţiuni se
descoperă ulterior savarsita si a unei alte infracţiuni in concurs cu primele ,in acest caz instanţa de judecata este obligata sa stabilească
pedeapsa având in vedere pedepsele stabilite pentru fiecare in parte din infracţiunile respective ,iar daca acesteia aplicase si un spor este
obligata sa menţină acel spor ,cu atât mai mult cu cat a mai descoperit savarsirea unei noi infracţiuni.
De asemenea putem întâlni situaţii in care cu excepţia unei singure infracţiuni din cazul concursului pentru toate celelalte nu se mai poate
realiza tragerea la răspundere penala in acest caz daca iniţial instanţa aplicase un spor ea are posibilitatea sa renunţe la sporul respectiv ,nu
este insa si obligata sa facă acest lucru .
Recidiva - Desemnează situaţia in care cel condamnat definitiv pentru savarsirea unei infracţiuni savarseste o noua infracţiune.
Clasificare :
a. postcondamnatorie ,
b. postexecutorie ,
c. mica ,
d. mare ,
e. teritoriala (naţionala) ,
f. internaţionala (legiuitorul roman a recunoscut si recidiva internaţionala dar numai in cazul recidivei mari si numai daca
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legea nr. 302/2004, dispoziţiile referitoare la recunoaşterea hotărârii penale străine).
g. efect sanctionar unic si diferit, legiuitorul roman recunoscând cea de-a doua modalitate, in sensul ca recidiva va fi sancţionata diferit in
funcţie de momentul la care este savarsita.
Este generala fără sa tina cont de natura infracţiunii savarsite anterior, este speciala atunci când se are in vedere numai savarsirea aceluiaşi
gen de infracţiuni.
Legiuitorul roman a recunoscut recidiva generala.
Recidiva postcondamnatorie
Desemnează situaţia juridica in care cel condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni savarseste in timpul executării pedepsei sau
in stare de evadare o noua infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.
Pentru a ne afla in astfel de situaţii trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
1. condiţii cu privire la primul termen al recidivei
a) sa se fi savarsit o infracţiune cu intenţie
b) pedeapsa aplicata pentru infracţiunea respectiva sa fi fost mai mare de 6 luni
c) infracţiunea savarsita sa nu fie din categoria acelora care nu atrage starea de recidiva si anume infracţiunile savarsite din culpa, in
timpul minoritatii, infracţiuni dezincriminate.
2. condiţii cu privire la cel de al doilea termen
a) sa se savarseasca o noua infracţiune cu intenţie
b) pedeapsa pentru noua infracţiune sa fie închisoarea de cel puţin 1 an
c) infracţiunea sa fie savarsita după condamnare sau in timpul executării pedepsei sau in stare de evadare
Consideram ca si infracţiunea de evadare poate constitui cel de-al doilea termen al recidivei.
Recidiva mare postexecutorie
Desemnează situaţia in care se savarseste cu intenţie o noua infracţiune după executarea pedepsei, după graţierea totala sau a restului de
pedeapsa sau după prescripţia executării pedepsei, iar pedeapsa pentru noua infracţiune este închisoarea de cel puţin un an.
Condiţiile primului termen:
- infractorul sa fi fost condamnat pentru savarsirea unei infracţiuni cu intenţie la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni;
- pedeapsa respectiva sa fi fost executata sau sa fi intervenit graţierea totala sau a restului de pedeapsa sau prescripţia pedepsei;
- sa nu ne aflam in cazurile in care nu atrag starea de recidiva enumerate mai sus la recidiva mare postcondamnatorie, la care se adaugă
următoarele:
- sa se savarseasca cu intenţie o noua infracţiune
- pedeapsa prevăzuta de lege pentru a doua pedeapsa sa fie închisoarea mai mare de 1 an
- infractorul sa fi savarsit după executarea pedepsei graţierea totala sau a restului de pedeapsa sau după prescripţia executării pedepsei.
Recidiva mica
Va exista atunci când după condamnarea la cel puţin 3 pedepse cu închisoarea de pana la 6 luni, după executare, după graţierea totala sau a
restului de pedeapsa sau după prescripţia executării pedepsei,cel condamnat savarseste din nou o infracţiune pentru care legea nu prevede
pedeapsa închisorii mau mare de 1 an.

4
Pentru cele trei pedepse de pana la 6 luni acestea trebuie sa fie susceptibile de a fi executate separat iar in situaţia in care se contopesc
pedeapsa rezultanta sa nu fie mai mare de 6 luni.
Toate celelalte condiţii sunt valabile de la recidiva mare postexecutorie si postcondamnatorie.
Tratamentul penal al recidivei
Tratamentul penal este diferenţiat in funcţie de modul recidivei.
Pentru recidiva postcondamnatorie se vor aplica regulile de la concursul de infracţiuni in sensul ca pedeapsa se va aplica in 2 trepte cu
diferenţa ca de aceasta data sporul va fi de 7 ani.
In situaţia recidivei postcondamnatorie atunci când fapta este savarsita in stare de evadare primul termen al recidivei va fi compus din
pedeapsa aplicata de prima instanţa la care se va adaugă pedeapsa pentru evadare iar regulile de aplicare a recidivei vor fi intre suma
rezultanta si pedeapsa aplicata pentru cea de a doua infracţiune savarsita in stare de evadare.
In situaţia recidivei postexecutorie spre deosebire de situaţia anterioara, pedeapsa se aplica dintr-o data fără a se evidenţia vreun spor,
limitele fiind intre minimul special si maximul special + 10 ani.
Sunt situaţii in practica judiciara când starea de recidiva este descoperita ulterior. In acest caz se poate recalcula pedeapsa dar numai cu
condiţia ca la dosarul cauzei sa nu fi existat iniţial probe din care sa rezulte starea de recidiva iar instanţa sa nu fi ţinut cont de acestea.
In situaţia in care intr-o cauza penala avem incidenţa si a concursului de infracţiuni si a recidivei, se vor da prioritate regulilor de la
recidiva si abia apoi regulilor de la concursul de infracţiuni
Cauzele care înlătura răspunderea penala - sunt acele stări,situaţii ,împrejurări care intervin in cadrul practicii penale sau in afara
acesteia si care are ca rezultat pierderea dreptului statului de a trage la răspundere penala pe cel care a savarsit o infracţiune ,respectiv
stingerea obligaţiilor acestuia de a executa sancţiunea penala . Sunt :
a. generale –produc efecte indiferent de infracţiunea care a fost savarsita si pe care le regăsim in partea generala a CP(ex.:amnistia ,
prescripţia răspunderii penale,lipsa plângerii prealabile ,împăcarea parţilor )
b. speciale – care produc efecte numai cu privire la anumite infracţiuni si pe care le regăsim atât in partea generala(ex.:desistarea
împiedicării producerii rezultatului) sau in partea speciala (ex. denunţarea de către mituitor a infracţiunii de dare de mita ,înainte ca aceasta
sa fie descoperita sau retragerea mărturiei mincinoase).
Amnistia - reprezintă un act de clementa din partea parlamentului ,care din considerente de politica penala înlătura răspunderea penala ,cu
privire la anumite categorii de infracţiuni savarsite înainte de elaborarea actului de amnistie.
Are ca efect înlăturarea răspunderii penale in sensul ca cel care a savarsit o fapta penala prevăzuta in actul de amnistie nu va mai fi tras la
răspundere penala. Totuşi amenda plătita pana la momentul adoptării actului de amnistie nu se restituie.
Amnistia poate fi de mai multe feluri :
1. după aria de cuprindere :
a. generala – priveşte toate infracţiunile
b. speciala – priveşte anumite categorii de infracţiuni
2 . după condiţiile in care amnistia devine incidenta :
a. condiţionata – in cuprinsul actului de amnistie se prevăd anumite condiţii(ex.:sa se fi reparat in totalitate paguba pricinuita prin
infracţiune sau prin fapta responsabila sa nu se fi produs consecinţe deosebit de grave)
b. necondiţionata – nu se mai prevede nici o condiţie
3. după stadiul procesului in care se găseşte infracţiunea amnistiata :
a. post condamnatorie
b. post executorie
- de regula in cuprinsul actului de amnistie se prevăd numai categorii de infracţiuni ce sunt amnistiate (ex.:infracţiunea cu privire la
regimul silvic),dar prin excepţie legiuitorul poate introduce si alte condiţii speciale(valoarea pagubelor pricinuite ,vârsta făptuitorului).
- de regula amnistia produce efecte cu privire la infracţiuni care au fost savarsite pana la momentul adoptării actului de clementa dar in
cuprinsul acestui act se poate prevedea si o anumita data cu condiţia ca aceasta data sa fie anterioara aprobării amnistiei.
Atunci când in actul de amnistie se prevede ca si condiţie gravitatea maximul special al pedepsei se are in vedere maximul special din
momentul amnistierii si nu maximul special din momentul savarsirii faptei .
Ca efect principal amnistia înlătura răspunderea penala astfel incat in faza de urmărire penala ,procurorul este obligat sa dispună încetarea
urmăririi penale , iar in faza de judecata instanţa este obligata sa dispună încetarea procedurii penale .
Comisia de procedura penala prevede insa ca in aceasta situaţie învinuitul sau inculpatul are posibilitatea sa solicite continuarea procedurii
penale pentru a-si crea o situaţie mai favorabila iar in măsura in care nu reuşeşte acest lucru , el va beneficia pe deplin de efectele amnistiei
Amnistia nu reprezintă o restitutio in integrum ,dar facem precizarea ca ea nu înlătura răspunderea civila.
In cazul amnistiei post executării amenda plătita de condamnat nu se restituie.
Precizam si faptul ca cel care beneficiază de actul de amnistie nu poate renunţa la efectele acestuia.
Prescripţia răspunderii penale - in momentul incriminării infracţiunii,legiuitorul roman a stabilit si anumite termene care daca nu sunt
respectate in vederea tragerii la răspundere penala duc la pierderea dreptului statului de a mai obţine tragerea la răspunderea penala a celui
care a savarsit infracţiunea respectiva,pe considerentul ca daca s-a scurs o perioada îndelungata de timp si persoana nu a fost trasa la RP ,
deşi s-a aflat tot timpul sub spectrul acestei posibilitati nu mai exista raţiunea legala pentru tragerea la răspundere a acestora .
Termenii de prescripţie sunt :
a.15 ani – daca pentru infracţiunea savarsita maximul special prevăzut de lege este de 15 ani sau mai mare
b.10 ani – daca pentru infracţiunea savarsita maximul special prevăzut de lege este de 10ani sau mai mare
c. 8 ani – daca pentru infracţiunea savarsita maximul special prevăzut de lege este intre 5-10 ani sau mai mare
d. 5 ani – daca pentru infracţiunea savarsita maximul special prevăzut de lege este intre 1-5 ani sau mai mare
e. 3 ani – daca pentru infracţiunea savarsita maximul special prevăzut de lege este de 1 an sau amenda
Termenii de prescripţie încep sa curgă de la data savarsirii infracţiunii indiferent de modul de participare a persoanei respective la
savarsirea faptei .
In cazul infracţiunii continui termenul de prescripţie începe sa curgă de la momentul epuizării ,iar in cazul infracţiunii continuate el începe
sa curgă de la împlinirea ultimului act de executare .

5
Pentru infracţiunile progresive termenul de prescripţie începe sa curgă din momentul in care se produce ultimul efect al acestei infracţiuni
(din momentul in care infracţiunea devine fapt epuizat) .
Termenii de prescripţie se pot întrerupe sau suspenda .
Întreruperea prescripţiei răspunderii penale intervine atunci când agentul de urmărire penala îndeplineşte un act ce ii este comunicat
învinuitului sau inculpatului (efectuarea unei percheziţii);efectul întreruperii prescripţiei îl reprezintă reluarea de la momentul zero al
cursul;ui acestei prescripţii neluându-se in calcul termenul scurs pana la momentul întreruperii ,totuşi legiuitorul roman a reglementat o
prescripţie speciala arătând ca indiferent de cate întreruperi ar fi intervenit daca se îndeplineşte de o data si jumătate termenul de
prescripţie ,atunci intervine de drept principiul răspunderii penale .
Suspendarea termenului de prescripţie are loc atunci când o dispoziţie legala prevede acest lucru (codul de procedura penala prevede ca in
cursul urmăriri penale ,atunci când inculpatul suferea de o boala grava constatata printr-o expertiza medico-legala ,organul de urmărire
penala ,este obligat sa suspende urmărirea penala cu privire la acesta sau când anumite situaţii de fapt împiedica organul judiciar sa
îndeplinească un act cu privire la inculpatul respectiv (un cutremur,o calamitate))
Ca efect suspendarea prescripţiei răspunderii penale duce la reluarea cursului acesteia cu includerea in durata finala si a perioadei de timp
scurse înainte de suspendare.
Lipsa plângerii prealabile si împăcarea parţilor
- sunt unele infracţiuni care datorita gradului de pericol social mai redus sau o fapta ce implica de regula relaţii impersonale ,atrag
răspunderea penala a celui care le-a savarsit numai daca exista o plângere prealabila din partea persoanei vătămate .
Alături de plângere ,denunţ si sesizarea din oficiu ,plângerea prealabila reprezintă una din modalităţile principale de sesizare a organelor
judiciare.
Plângerea prealabila nu trebuie confundata cu plângerea care reprezintă o modalitate de sesizare a organelor judiciare făcuta de cel care a
suferit consecinţa unei infracţiuni oarecare .
Reprezintă atât o condiţie de pedepsibilitate cat si una de procedibilitate in sensul ca pentru anumite infracţiuni expres prevăzute de CP nu
se poate realiza tragerea la răspundere penala a celor ce le-au savarsit decât daca organul judiciar este sesizat prin plângere prealabila .
Legiuitorul prevede un termen de 2 luni in care persoana vătămata are posibilitatea sa introducă aceasta plângere prealabila,acest termen
începe sa curgă de la momentul in care persoana vătămata a cunoscut sau trebuia sa cunoască pe făptuitor .In situaţia in care persoana
vătămata nu cunoaşte făptuitorul se poate adresa cu o cerere organului de cercetare penala al politiei judeţene in vederea identificării
persoanei care a savarsit fapta .
Din momentul in care persoana vătămata a fost incunostintata de organul de cercetare penala cu privire la persoana făptuitorului din acel
moment începe sa curgă termenul de 2 luni .Ca si natura juridica acest termen este un termen peremptoriu relativ scurt care duce la
decăderea din dreptul de a mai introduce plângerea prealabila.
Plângerea prealabila trebuie introdu-sa personal de către cel vătămat cu excepţia cazului când acesta este minor fara capacitate de exerciţiu
sau cu capacitate de exerciţiu restrânsa,caz in care plângerea prealabila va fi introdu-sa de părinte ,tutore sau reprezentantul sau legal ,sau
de către minor cu aprobarea acestora. Plângerea prealabila poate fi introdusa in aceasta situaţie si din oficiu de către organul judiciar .
In cuprinsul plângerii prealabile trebuie sa se găsească atribute de identificare ale persoanei vătămate si ale făptuitorului cu identificarea
mijloacelor de proba si daca se poate a încadrării juridice a faptei.
Plângerea prealabila trebuie introdu-sa :
a. la intervenţia organelor de judecata – a celor 8 infracţiuni de o gravitate mai redusa : insulta,calomnie,ameninţare ,loviri si alte violente
,tulburări de posesie furt intre soţi . In aceasta situaţie procesul penal urmează o forma atipica in sensul ca nu avem o faza de urmărire
penala si ne întâlnim cu aşa zisa acţiune directa,instituţia de judecata fiind obligata in momentul sesizării cu plângere prealabila sa pună in
mişcare acţiunea penala împotriva făptuitorului ,transformat in inculpat.
b. plângerea prealabila se îndreaptă către organul de urmărire penala sau procuror pentru celelalte infracţiuni care sunt pedepsite la
plângerea prealabila(violul in forma simpla).In aceasta situaţie procesul penal are si o faza de urmărire penala in urma căreia procurorul
poate dispune trimiterea in judecata către rechizitoriu.
c. plângerea prealabila se adresează organelor de urmărire penala competente, in cazul infracţiunilor pedepsite la plângerea prealabila,dar
savarsite de către judecători , militari,procurori,notari publici , judecători si controlori financiari ai camerelor de conturi judeţene ,precum
si a celor savarsite de persoane care au o anumita calitate in statul roman si a căror competenta revine ICCJ ,respectiv parchetului de pe
langa ICCJ.
Plângerea prealabila in situaţia in care in urma administrării probelor se schimba incadrarea juridica a faptei,produce efecte numai daca
persoana vătămata doreşte acest lucru.
In cursul practicii penale,plângerea prealabila poate fi retrasa.
Retragerea trebuie insa sa fie totala – atât cu privire la latura penala cat si cu privire la latura civila si sa fie necondiţionata. Ea trebuie sa
reprezinte o manifestare expresa din partea persoanei vătămate .
In situaţia in care sunt mai mulţi făptuitori sau mai multe persoane vătămate ,plângerea prealabila introdu-sa de una din pârtile vătămate
împotriva a cel puţin uneia dintre făptuitori are efecte cu privire la toate pârtile vătămate sau toţi făptuitorii .
Împăcarea parţilor - trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii :
a. sa fie o manifestare expresa de voinţa savarsita in fata organului judiciar.
b. este un act juridic bilateral in sensul ca produce efecte doar intre persoana vătămata si făptuitor,cu care aceasta s-a impacat , aşadar
efectele sunt in persoana spre deosebire de retragerea plângerii prealabile ,unde efectele sunt in rem(cu privire la toţi făptuitori)
c. sa fie totala si necondiţionata in sensul ca trebuie sa privească si latura penala si cea civila si sa nu fie afectata de anumite condiţii.
La fel ca si in cazul plângerii prealabile ,împăcarea parţilor are ca efect înlăturarea răspunderii penale a făptuitorului.
In aceasta situaţie in cursul urmăririi penale ,procurorul este obligat sa dispună înlăturarea urmăririi penale ,iar in faza de judecata instanţa
are obligaţia sa dispună încetarea procedurii penale .
Pluralitatea de infractori - desemnează situaţia in care la savarsirea unei infracţiuni au participat 2 sau mai multe persoane
- este de mai multe feluri :
a. naturala - situaţia prin care prin insasi conţinutul infracţiunii este ceruta participarea mai multor persoane la savarsirea acesteia
(adulterul)

6
B. constituita - situaţie in care la savarsirea unei infracţiuni participa mai multe persoane care se grupează special pentru savarsirea
infracţiunii
C. ocazionala –situaţie in care la savarsirea infracţiunii participa mai multe persoane decât era necesar.
Pentru a fi vorba de participare penala trebuie îndeplinite condiţiile :
a. sa se savarseasca o fapta prevăzuta de legea penala ,
b. la savarsirea faptei sa participe mai multe persoane decât era necesar ,
c. aceste persoane sa fie animate de o voinţa comuna ,
d. fapta savarsita sa fie considerata infracţiune .
Participarea penala este de mai multe feluri :
a. proprie –in măsura in care toate persoanele savarsesc fapta cu aceeaşi forma de vinovatie ,
b. improprie –când persoanele savarsesc fapta cu forme de vinovatie diferite (unele din culpa fara vinovatie (autori sau coautori),altele cu
intenţie (instigatorii si complicii)) ,
c. principala- specifica autorilor sau coautorilor in raport cu instigatorii sau complicii ,respectiv instigatorul in raport cu complicele ,
d. secundara .
Autoratul - este forma participării penale care presupune existenta autorului care savarseste actele de executare ale unei infracţiuni
- permite si existenta celorlalte forme secundare (instigarea si complicitatea)
Coautoratul
- este forma participării penale care presupune ca 2 sau mai multe persoane savarsesc in mod nemijlocit acţiuni de executare
- nu presupune existenta si a formelor de instigare si complicitate ,insa nu le exclud.
Nu pot fi savarsite in coautorat următoarele categorii de infracţiuni :
a. cele care se savarsesc prin inacţiuni
b. cele care se savarsesc in persoana proprie
c. infracţiuni care presupun un subiect calificat daca ceilalţi coautori nu au aceasta calitate.
Instigare - este forma participării penale care consta in fapta de a determina cu intenţie o alta persoana sa savarseasca o fapta prevăzuta de
legea penal .Daca insa anterior încercării de instigare persoana instigata luase deja hotărârea de a savarsii fapta,actele instigatorului vor fi
calificate drept acte de complicitate.
- nu poate fi savarsita decât cu intenţie.
Instigarea este de mai multe feluri ;
a. reuşita – când cel instigat trece la savarsirea faptei ,
b. nereuşita - când cel instigat nu trece la savarsirea faptei ,
c. individuala – când se adresează unei singure persoane ,
d. colectiva – când se adresează unui grup de persoane .
Complicitate-este forma participării penale care consta in fapta unei persoane de a promite sau apela o alta persoana in vederea savarsirii
unei infracţiuni sau ca ii va înlesni valorificarea bunurilor provenite din infracţiune chiar daca aceste promisiuni nu se vor mai realiza
Atât in raport cu autorul si coautorul cat si in relaţia cu instigatorul,complicitatea este o forma de participare penala secundara.
Complicitatea este de mai multe feluri:
a. morala ,
b. materiala ,
c. anterioara savarsirii unei infracţiuni ,
d. ulterioara savarsirii unei infracţiuni ,
e. înlesnire ,
f. ajutor ,
g. promisiune .
Complicitate ca forma de vinovatie nu se poate realiza decât cu intenţie .
Ca tratament penal al participării penale ,legiuitorul roman a ales sistemul diversificării pedepselor rezultând ca atât
autorii,coautorii,instigatorii sau complicii vor fi pedepsiţi cu o pedeapsa cuprinsa intre minimul special si maximul special al infracţiunii
savarsite ,ţinând cont de criteriile generale de individualizare ale pedepsei.
Trebuie precizat ca instigatorii răspund si in situaţia unei instigări neurmate de executare,in acest caz pedeapsa fiind cuprinsa intre minimul
special al pedepsei (15 zile) si minimul special al infracţiunii la care sa instigat .
Unitatea de infracţiune - este de 2 feluri:
A. Naturala - presupune o unitate de acţiune sau inacţiune de rezultat si o unitate de forma de vinovatie .
Este compusa din :
1. infracţiunea simpla - presupune o unitate de acţiune sau inacţiune si o unitate de rezultat
Unitatea de acţiune sau inacţiune nu presupune o singura acţiune sau inacţiune (ex.:exista infracţiune simpla de omor chiar daca făptuitorul
a aplicat mai multe lovituri succesive de cuţit) .
2. infracţiunea continuata - este aceea forma care consta in prelungirea in chip natural a acţiunii sau inacţiunii făptuitorului pana la
intervenţie unei forte contrare. Este de 2 feluri :
a. permanenta (furtul de energiei electrica) .
b. succesiva (portul ilegal de uniforma) .
Prezintă importanta dpdv al dreptului penal in cazul infracţiunii continui momentul la care aceasta se epuizează ,deoarece din acest
moment pot intervenii anumite cauze care înlătura răspunderea penala sau se poate determina ce lege ii va fi aplicata făptuitorului.
3. infracţiunea deviata - consta in devierea din eroare,greşeala a acţiunii făptuitorului către o alta persoana sau un alt bun . Are 2 forme:
a. aberato ictus ( făptaşul vrea sa impuste dintr-un grup o anumita persoana dar din greşeala nimereşte alta)
- deşi este o forma naturala ,atât doctrina cat si practica judecătoreasca au stabilit ca in acest caz se produc 2 infracţiuni ,având de a face si
cu o tentativa de omor fata de persoana urmărita iniţial .
b. error in persona ( făptuitorul doreşte sa-l omoare pe rivalul sau dar datorita întunericului îl confunda cu o alta persoana si o va omori pe
aceasta )
7
B. Legala – este o forma de infracţiuni creata prin voinţa legiuitorului care a dat naştere unor infracţiuni destinate,deşi in cuprinsul lor intra
interesele constitutive ale unor alte mai multe grupări .
Este compusa din :
1. infracţiunea complexa - ca forma a unitatii legale de infracţiune ,presupune includerea in constituirea ei ca element constitutiv sau
circumstanţial agravant a unor acţiuni sau inacţiuni aparţinând unor alte infracţiuni . Se clasifica :
1.in forma tip (tâlhăria ) – este formata din reuniunea din 2 infracţiuni distincte : furtul si violenta
2.in forma calificata (violul care a avut ca urmare moartea victimei )
- ea nu constituie o circumstanţa agravanta ea fiind reglementata distinct de către legiuitor si având limitele de pedeapsa stabilite.
2. infracţiunea progresiva - consta in producerea după momentul consumării ei a unui rezultat mai grav sau a unui rezultat al unei alte
infracţiuni (ex.:x loveşte pe y dar ulterior după câteva zile ,datorita unei boli de care y suferea ,in colaborare cu lovitura primita decedează)
3. infracţiunea de obicei - presupune repetarea unor acţiuni din care rezulta îndeletnicirea celor care le savarsesc( prostituţia)
4. infracţiunea continuata - este forma unitatii legale de infracţiuni care consta in executarea sau neexecutarea de infracţiuni de către
aceeaşi persoana la intervale de timp nici foarte lungi nici foarte scurte si in realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale .
- presupune aşadar ca actele de executare sa nu se îndeplinească la intervale de timp foarte scurte deoarece am avea de a face cu o
infracţiune simpla ,dar nici la intervale foarte lungi deoarece am avea de a face cu mai multe infracţiuni distincte .
- reprezintă o cauza de agravare facultativa a pedepsei ,legiuitorul arătând ca in aceasta situaţie se vor aplica regulile de la concursul de
infracţiuni cu excepţia faptului ca pedeapsa nu se va aplica in 2 trepte ci dintr-o data .
- precizam ca pedeapsa pentru infracţiunea in forma continuata va avea limitele cuprinse intre minimul special si maximul special plus 5
ani,iar daca este vorba de pedeapsa amenzii intre minimul special si maximul special plus jumătate,limite prevăzute pentru infracţiunile
savarsite .
Cauze care înlătura executarea pedepsei
1.Gratierea - reprezintă un act de clementa al preşedintelui României sau al parlamentului si consta in inlaturarea in tot sau in parte a
executării pedepsei aplicate de către instanţa de judecata sau comutarea acesteia intr-o pedeapsa mai uşoara .
De regula preşedintele acorda graţieri individuale iar parlamentul colective. Graţierea individuala consta in iertarea unui condamnat in tot
sau in parte a executării pedepsei aplicate de instanţa sau comutarea acesteia intr-una mai uşoara.

Graţierea poate fii:


- necondiţionata ,atunci când in cuprinsul actului de graţiere nu se regăseşte nici o condiţie ce urmează a fi îndeplinita de cel
graţiat
- condiţionata , când persoana ce urmează a beneficia de efectele actului de graţiere trebuie sa îndeplinească anumite condiţii cum
ar fi spre exemplu : ca pe o perioada de timp prevăzuta in actul de graţiere sa nu savarseasca noi infracţiuni .

Graţierea este :
- totala , atunci când se înlătura executarea in întregime a pedepsei aplicate de către instanţa
- parţiala , atunci când se înlătura fie numai o parte din pedeapsa fie restul de pedeapsa pe care condamnatul o mai are de executat,
prin comutare atunci când se dispune înlocuirea unei pedepse mai grele cu o pedeapsa mai uşoara(ex înlocuirea pedepsei
închisorii cu amenda).
Întotdeauna gratia produce efecte numai in raport cu pedeapsa efectiva aplicata de instanţa de judecata si nu cu pedeapsa pe care
condamnatul o executa , pedeapsa care poate fi mai mica datorita intervenţiei unor cauze ulterioare .
Graţierea produce efecte cu privire la pedeapsa principala in sensul ca înlătura executarea acesteia, insa cel ce beneficieaza de actul de
graţiere ramane cu aceleaşi consecinţe juridice ca si când pedeapsa ar fi fost executata ,trecerea perioadei in cazierul judiciar , perioada
respectiva constituie primul termen al recidivei .In situaţia in care o persoana a fost condamnata pentru un concurs de infracţiuni ,iar
pedepsele aplicate pentru fiecare din infracţiunile concurente au fost graţiate , cu excepţia unora in aceasta situaţie la reindividualizarea
pedepsei ,instanţa este obligata sa înlăture sporul ce fusese aplicat ca urmare a existentei concursului de infracţiuni .
Graţierea nu produce efecte cu privire la masurile de siguranţa si masurile educative .
2. Prescripţia executării pedepsei - consta in pierderea dreptului statului de a mai solicita executarea pedepsei de către o persoana
condamnata datorita scurgerii timpului prevăzut de legea de la data condamnării .
De asemenea se stinge si obligaţia prevăzuta in sarcina condamnatului de a mai executa pedeapsa aplicata de către instanţa .
Termenele de prescripţie prevăzute de lege sunt :
a. pentru infracţiuni pedepsite de lege cu detenţiunea pe viata sau ca pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani,termenul este de 20 de
ani.
b. pentru infracţiuni pana la 15 ani închisoare,termenul este de 5 ani + pedeapsa aplicata de către instanţa de judecata ,dar nu mai
mare de 15 ani.
c. in situaţia in care pedeapsa este amenda ,termenul este de 3 ani
d. in cazul masurilor educative , termenul este de 1 an
Termenul de prescripţie se suspenda sau se întrerupe .
Motivele de suspendare a termenului constau fie in exercitarea unor cai extraordinare de atac fie in cazul amânării ,întreruperii executarea
pedepsei . In situaţia in care intervine suspendarea termenului de prescripţie cursul acesteia se reia din momentul încetării cauzei de
suspendare si se adaugă la perioada de timp scursa anterior cauzei de suspendare .
Întreruperea termenului de prescripţie a executării pedepsei are loc in unul din următoarele cazuri :
a. existenta unui început de executare
b. îndeplinirea unui act de către organul judiciar cu privire la condamnarea respectiva
c. savarsirea din nou a unei noi infracţiuni
d. sustragerea de la executare după începerea executării pedepsei
8
Efectul întreruperii scursului de prescripţie consta in reluarea acesteia de la momentul iniţial .
Prescripţia executării pedepsei produce efecte cu privire la pedeapsa in sensul ca acestea nu vor mai fi executate
In schimb masurile de siguranţa ,pedepsele complementare si masurile educative se vor executa .
Înlăturarea consecinţelor condamnării prin reabilitare
Reabilitarea este instrumentul juridic ce are ca efect ştergerea incapacităţilor , interdicţiilor si decăderilor rezultate din condamnare
deoarece o perioada îndelungata de timp persoana condamnata a dat dovezi temeinice de îndreptare si de reintegrare in societate
Reabilitarea Legala - intervine atunci când pedeapsa a fost de cel mult un 1 an sau amenda si a trecut o perioada de timp de 3 ani ,perioada
in care cel condamnat a dat dovezi temeinice de îndreptare .
Prin pedeapsa de cel mult un an sau amenda se înţelege pedeapsa care a fost aplicata efectiv de către instanţa de judecata .
Reabilitarea Judecătoreasca - in toate situaţiile in care nu poate intervenii reabilitarea legala persoana interesata are posibilitatea sa
solicite instanţei de judecata reabilitarea sa judecătoreasca .
Termenele de reabilitare judecătoreasca sunt :
a. pentru pedepse cuprinse intre 1 si 5 ani ,termenul este de 4 ani + jumătate din pedeapsa aplicata
b. pentru pedepse cuprinse intre 5 si 10 ani ,termenul este de 5 ani + jumătate din pedeapsa aplicata
c. pentru pedepse mai mari de 10 ani ,termenul este de 7 ani + jumătate din pedeapsa aplicata
Pentru a se solicita reabilitarea judecătoreasca trebuiesc îndeplinite si următoarele condiţii colaterale :
a. cel condamnata sa nu fi suferit pana la introducerea cererii de reabilitare o noua condamnare ,
b. cel care solicita reabilitarea sa aibă asigurata existenta prin munca sau alte mijloace oneste ,
c. cel care solicita reabilitarea sa aibă o conduita buna in societate .
Termenul de reabilitare curge de la momentul încheierii duratei pedepsei pronunţata de instanţa de judecata .
El este un termen substanţial ,astfel incat se încheie cu o zi înainte fata de data din luna sau anul la care trebuia sa se încheie .
După primirea cererii de reabilitare , instanţa de judecata are posibilitatea fie sa admită fie sa respingă cererea de reabilitare.
In situaţia in care instanţa respinge cererea de reabilitare o noua cerere poate fi introdu-sa:
a. in cazul in care nu au fost îndeplinite condiţiile de forma , oricând dar numai cu condiţia îndeplinirii acestor condiţii de forma
b. in situaţia in care cererea a fost prematura,o noua cerere va putea fi introdu-sa in momentul in care se împlineşte termenul legal de
reabilitare
c. in cazul in care nu sunt îndeplinite condiţiile de fond o noua cerere poate fi introdusa la :
1. 3 ani pentru infracţiuni pedepsite peste 10 ani
2. 2 ani pentru infracţiuni pedepsite intre 5 si 10 ani
3. 1 an pentru infracţiuni pedepsite intre 1 si 5 ani
Daca instanţa admite cererea de reabilitare ea va pronunţa o hotărâre in acest sens , urmând ca reabilitarea persoanei respective sa-si
producă toate efectele prevăzute de lege .
In situaţia in care se descoperă ulterior admiterii cererii de reabilitare ,ca persoana respectiva mai suferise o condamnare de care instanţa
nu avusese cunoştinţa la momentul judecării cererii ,admiterea reabilitării va fi anulata .