Cezar Ivanescu – De profundis

! acum, fiindca frigul face bulboane

si fiindca eu sînt bolnav si ma tem,
ca salbaticul am sa-mi fac leul meu pe pestera,
iar voi sa spuneti: îl vîna în fiecare zi !

! acum, fiindca sînt sincer si milos,

va rog sa nu va uitati în ochii mei
prin care lacrimile gauresc pupilele
si deci nu plâng: nici rîsul meu

care va chinuie, va sluteste, feriti-va de rîsul meu

într-însul mama e tot alba ! si inima mea,
acest cîntar social, care atunci cînd eu
voi fi pur de tot se va sfarîma

într-una din partile balantei si va ramîne numai

un cap uimit, umed, plin de luna ca o floare
scoasa din lac. O, candoarea
capului din inima, cu brate !

! lasati-mi numai lapte si mîncare

pîna ma scol mîini de dimineata
caci acum îsi fac turul prin ochi
hidoasele zile de post uman, al vinei, al neputintei !

! si socotiti-ma un lepros care se vindeca

si v-ar putea si omorî cu-mbratisarile,
si socotiti-ma-un lepros care se vindeca
si v-ar putea si omorî cu-mbratisarile !

! acum, fiindca am chiar saptezeci de ani

cu cei lasati de mama,
îngaduiti-mi deruta suportabila
si bucurati-va de înteteptii tineri !