Judo Indrumar Metodic PDF

ANA-MARIA POP
JUDO
Îndrumar metodic
Universitatea SPIRU HARET

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
POP ANA-MARIA
JUDO. Îndrumar metodic/ Ana-Maria Pop
Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine,
2005
84 p.; 20,5 cm
Bibliogr.
ISBN 973-725-206-3
796.853.23
© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
ANA-MARIA POP
JUDO
Îndrumar metodic
Editura Fundaţiei România de Mâine

Bucureşti, 2005

CUPRINS
Cuvânt înainte ……………………………..………………………….. 11
1. SCURT ISTORIC ………………………………………………….. 13

2. ECHIPAMENT ŞI MATERIALE …………………………………
2.1. Costumul de judo (judogi) ……………………………………….. 17
2.2. Suprafata de luptă (tatami)…………….………………………….. 18
2.3. Platforma ……………………………………………………….… 18
3. NOŢIUNI DE IGIENĂ …………………………………………….. 19

4. MIŞCĂRILE DE BAZĂ …………………………………………… 20
4.1. Salutul (ritzurei) ……………………….……………………….… 20
4.2. Priza ………………………………………...…..………………... 21
4.3. Poziţia fundamentală (shizen-tai) ……………………….……….. 22
4.3.1. Succesiunea metodică de învăţare a poziţiei fundamentale
(shinzen-tai) ..……………………………………………… 22
4.4. Descrierea deplasării pe saltea (shintai) .…………………………. 25
4.4.1. Succesiunea metodică de învăţare a deplasării (shintai) …. 26
5. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A FORŢEI

ŞI DEZECHILIBRAREA ADVERSARULUI ………………………. 28
5.1. Utilizarea raţională a forţei …….………………………………… 28

5.2. Descrierea dezechilibrării adversarului (kuzushi) ………………. 28
5.2.1. Succesiunea metodică de învăţare a dezechilibrării
adversarului (kuzushi) …………………………………….. 31
5.3. Deschiderea tehnică a căderilor (ukemi) …………………………. 32
5.3.1. Succesiunea metodică de învăţare a căderilor (ukemi) ….. 36

6. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTĂ
ÎN PICIOARE (NAGE-WAZA) ………………..…………………… 37
6.1. De-ashi-barai (măturarea piciorului care înaintează) .……………. 39
6.1.1. Succesinea metodică de învăţare a procedeului
de-ashi-barai ……………….……………………………… 40
6.2. Uki-goshi (aruncarea peste şold) ………………………………… 40
6.2.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului
uki-goshi ………………………………………………….. 41
6.3. O-soto-gari (secerarea mare exterioară) ….……………………… 41
6.3.1. Succesiunea metodică de în văţare a procedeului
o-soto-gari ………………………………………………… 43
6.4. O-goshi (Aruncarea mare peste şold) ………...…………………. 43
6.4.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic
o-goshi …………...………………………………………... 44
6.5. O-uchi-gari (secerarea mare interioară) ………………………….. 44
o-uchi-gari ……..…………………………………… 45
6.6. Ippon-seoi-nage (aruncarea peste umăr) …………………………. 46
ippon-seoi-nage ……..…………………………………….. 47
6.7. Ko-soto-gari (secerarea mică interioară) …………………………. 47
ko-soto-gari ……………………………………………….. 48
6.8. Tai-otoshi (răsturnarea corpului) …………….………………. 49
tai-otoshi ………….……………………………………….. 50
6.9. Tomoe-nage (aruncarea în cerc) …………….…………………… 50
tomoe-nage ……...………………………………………… 51

7. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE
DIN LUPTA LA SOL KATAME-WAZA …………………………… 52
7.1. Osae-komi-waza (tehnica imobilizăriloe la sol) …………………. 53
7.1.1. Kesa-katame (fixarea laterală) ……………………………. 53
7.1.1.1. Sucesiunea metodică de învăţare a procedeului
tehnic kesa-katame ……………………………….. 54
7.1.2. Kami-shiho-gatame (controlul celor patru colţuri
sau fixarea în prelungire) ………….……….…………….. 54
7.2. Kansetzu-waza (tehnica articulară) ………..…………………….. 55
7.2.1. Juji-gatame (acţiunea în cruce asupra braţului întins) ……. 55
7.2.1.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului
tehnic juji-gatame ………………………………... 56
7.2.2. Ude-gatame (controlul braţului întins) ….………………… 57
7.3. Shime-waza (tehnica ştrangulărilor) …………....………………... 57
7.3.1. Kata-juji-jime (ştrangularea în cruce cu mâinile opuse) …. 57
7.3.1.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului
tehnic kata-juji-jime ……………………………... 58
7.3.2. Okuri-eri-jime (ştrangulare cu ajutorul reverului
prin tracţiune) ………………………….………………….. 58
8. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA
ANTRENAMENTULUI ÎN JUDO ………………………………. 60
8.1. Pregătirea fizică …………………….……………………………. 60
8.2. Pregătirea tehnică ………………………………………………… 71
8.3. Pregătirea tactică ………………….……………………………… 72
8.4. Pregătirea psihologică ……………….…………………………… 72
8.5. Pregătirea teoretică ……………………………………………….. 73
9. CLASIFICAREA SPORTIVĂ ÎN JUDO,
bazată pe centuri colorate ………………………….……………… 74
10. CONSPECTUL DE LECŢIE ……………………………………. 76
11. SISTEME DE DESFASURARE A UNEI COMPETITII ……….. 81

Bibliografie …………………………………………………………... 83

8

Judoka ANA MARIA POP – multipla campioană a
României, a părăsit tatam-ul competiţional pentru a urca
pe treptele ştiinţei sportului.
Ca asistent universitar şi arbitru de judo, autoarea
îndrumarului metodic îşi valorifică talentul şi experienţa
din competiţii la catedra universitară de unde va forma
noi generaţii de specialişti în arta supleţii JUDO.
Autoarea dovedeşte multă cutezanţă, fondată pe o
bogată experienţă practică, ca sportivă de performanţă.
Tratarea şi prezentarea clasificării tehnice şi a
consideraţiilor generale asupra antrenamentului modern
în judo se realizează prin exemplificarea cu claritate a
cerinţelor impuse de pregătirea fizică, tactică, psihologică
şi teoretică a judoka.
Aprofundarea fiecărui aspect prezentat în acest
îndrumar metodic se constituie un stimul în depistarea
unor noi obiecţii pentru viitorii specialişti din judo.
Lucrarea poate constitui şi un model de abordare
ştiinţifică prin care autoarea a realizat explicit şi
competent o succintă şi accesibilă prezentare a judo-ului.
Considerentele menţionate, mă determină să
recomand lucrarea de faţă studenţilor, antrenorilor şi
tuturor celor care au tangenţă cu învăţarea şi predarea
judo-ului.
Prof. Anton Muraru

– antrenor emerit –
8 Dan K.D.K.

10

CUVÂNT ÎNAINTE
Am elaborat acest îndrumar metodic pentru studenţii

facultăţilor de educaţie fizică şi sport, în baza studiului
normelor şi cursurilor de specialitate şi a experienţei
dobândite de-a lungul anilor în sportul de performanţă.
Obiectivul acestui îndrumar metodic este pregătirea
practico-metodică individuală a studenţilor în vederea
învăţării procedeelor tehnico-tactice de bază din judo, cât şi
pregătirea teoretică a lor pentru cunoaşterea judo-ului în
forma lui competiţională şi sportivă.
Îndrumarul metodic însumează cunoştinţele necesare în
probleme de judo, pentru un profesor de educaţie fizică.
Clasificarea procedeelor tehnice din lupta în picioare
(Nage-Waza) şi a procedeelor tehnice din lupta la sol (Ne-
Waza), cât şi succesiunea metodică de învăţare a procedeelor
din aceste două grupe corespund noutăţilor apărute în tehnica
modernă.
Autoarea
11

12

1. SCURT ISTORIC
Judo-ul este o artă marţială creată în 1882 de Jigoro Kano (1860-

1938) ca o replică modernă a Jiu Jutsu-lui, prin sinteza celor mai
eficiente şi mai puţin periculoase procedee tehnice de luptă, în dorinţa
de a conserva valoarea educativă a tradiţiilor de luptă.
Profesorul Jigoro Kano a studiat la Tenshin Shin Yo Ryu , veche
şcoală de Ju Jutsu, sub îndrumarea profesorului Fukuda Hachinosuke,
iar după moartea acestuia, în 1879, a devenit elevul lui Jso Mataeman
şi al lui Sikubo Isunetoshi din şcola Kito Ryu.
În februarie 1882 Jigora Kano deschide primul dojo (sală de
antrenament) în templul Eisho Ji din Tokyo, avându-i ca elevi pe
Saigo Shiro, Yomoshito Yoshiachi, Yokahoma Sakuijiro şi Tairo
Shiro căruia i se conferă prima centură neagră în 1883.
Jigoro Kano predă în Jiu-Jitsu modern după o metodă proprie pe
care o numeşte Judo Kodokan. Profesorul Jigoro Kano scria în 1898
N-am studiat Jiu Jitsu numai pentru faptul că-l găseam interesant, ci
şi pentru faptul că-l consideram mijlocul cel mai eficient pentru
educarea corpului şi spiritului. De aceea l-am popularizat
pretutindeni. Era, însă necesar să modific vechiul Jiu-Jitsu pentru a-l
face accesibil tuturor, căci vechiul stil nu a fost prevăzut şi nici
imaginat pentru educaţia fizică şi morală sau pentru cultura
intelectuală. Acestea sunt aspectele pozitive ale metodei mele faţă de
vechiul Jiu-Jitsu , conceput exculsiv pentru luptă.
Jigoro Kano îşi perfecţiona continuu metoda dorind să-i dea un
caracter universal. După primul Go Kyo (cele cinci forme – o grupare
a celor mai reprezentative procedee tehnice de Judo în cinci clase
disticte), formulat în 1895, urmează noul Go Kyo, în 1921.
Ca recunoaştere a activităţii sale intense – conferinţe, turnee de
popularizare şi chiar demonstraţii în Japonia şi în străinătate – Jigoro
Kano, este ales preşedintele Federaţiei Sportive a Japoniei şi primul
Japonez membru în Comitetul Olimpic Internaţional.
În 1922 ia fiinţă Societatea Culturală Kodokon, care contribuie
la transformarea Judo-ului într-o artă marţială naţională. Primele
campionate ale Japoniei au loc în 1934.
13

Judo devine disciplină olimpică în anul 1964, când au loc
Jocurile Olimpice de la Tokyo, primul campion olimpic fiind
olandezul Anton Geesink.
Un rol important în promovarea Judo-ului l-a avut generalul Virgil
Bădulescu – directorul ONEF, care reuşeşte în 1928 să îl aducă în România
pe profesorul şi diplomatul japonez Ishiguro Keishichi 5 doni. Isiguro
Keishichi predă studenţilor de la ONEF timp de 3 luni un curs complet de
Judo şi formează, ca instructor, pe tânărul locotenent Emilian Teacă. În
aprilie 1929, profesorul Ishiguro Keishichi revine la ONEF şi timp de o
lună predă cunoştinţe noi în domeniul Judo Nage No kata. La sfârşitul
cursului şi examenului, căpitanul Emilian Teacă, obţine centura neagră
1 don, ceilalţi cursanţi primind diferite gradaţii după modelul japonez.
Teacă a rămas responsabil al cursului de Judo până la sfârşitul celui de-al
doilea război mondial. În perioada premergătoare a războiului, în diferite
oraşe din ţară, foştii studenţi la ONEF au organizat întâlniri, popularizând
cele învăţate la cursul de Judo. În 1948, profesorul de educaţie fizică Vasile
Gotelet, având funcţie în OSP (oficiul şcolar şi primărie), al cărui
preşedinte este Ioan Simion, îl ajută să înfiinţeze un cerc de Judo la Clubul
„Dinamo” Cotroceni. Cercul este frecventat de elevii şcolii profesionale,
care participă la mai multe demonstraţii organizate (până în 1951) arbitru
fiind Vasile Gotelet.
Profesorul Florin Frazzei (elevul lui V. Orăşeanu), împreună cu
prof. Anton Ionescu încep să predea oficial Judo în liceele Spiru Haret
şi Caragiale din Capitală.
În 1962 se înfiinţează comisia de Judo (în cadrul Consiliului
Municipal pentru Educaţie Fizică şi Sport), coordonată de Federaţia de
Lupte. Comisia Municipală de Judo din Bucureşti, organizează în
incinta patinoarului artificial o întâlnire internaţională între echipa
franceză de Judo (FSGT) şi echipele de tineret ale capitalei
(E. Malschi, Z. Mocridin şi M. Sârbu – categoria uşoară, V. Maier,
Şt. Iancu, I. Muşuroiu – categoria mijlocie şi V. Şerban – categoria
grea). Principalii promotori ai acestei întâlniri au fost profesorii:
Vasile Gotelet, Florian Frazzei şi Ioan Avram. Vasile Gotelet a arbitrat
pentru prima dată o întâlnire internaţională.
În 1963 are loc turneul internaţional de judo la care participă
echipele: Bucureşti A, Bucureşti B şi selecţionata FSGT (Franţa), care
se termină cu scorul de 7-3 în favoarea echipei bucureştene (A) având
14

componenţa: V. Şerban, C. Bogdan, Gh. Muşuroi, S. Marinescu, V.
Mayer, E. Malski şi R. Şaramed, J. Pouillard, conducătorul echipei
franceze, a declarat: „ Bucureştenii au fost mai buni decât anul trecut.
Ne-au depăşit prin viteza şi rezistenţa lor. Mi-a plăcut cel mai mult
Bogdan, pune mai puţin preţ pe forţă, dovedindu-se un bun tehnician”.
Apar noi echipe de Judo: „Politehnica” Braşov (Instructor Nicolae
Purţuc), „Politehnica” Iaşi (instructor Vlad Grigore Saşcu), Sibiu
(antrenor Ovidiu Bucur), Roman (instructor Vasile Şerban), „Politehnica”
Bucureşti (antrenor Ion Herman), „Medicina” Iaşi (instructor Mircea
Purţuc). Între 3-5 octombrie 1965, la Mediaş, sub egida Comisiei de Judo
a Municipiului Bucureşti, se organizează Cupa Târnavei şi următorii
judoka devin campioni neoficiali ai României: Francisc Gyermety (63
Kg), Târgu Mureş; Ilie Marinescu (70 Kg) – Bucureşti; Răzvan Mihu (80
Kg) – Bucureşti; Sente Werner (93 Kg) – Mediaş; Dumitru Zeamă (+93
Kg) – Bucureşti.
La 21 mai 1968 ia fiinţă Federaţia Română de Judo.
Din biroul federal au făcut parte: general Paul Marinescu
(preşedinte), Alexandru Şiperco şi Titus Deac (vicepreşedinţi), Mihai
Botez, Florian Frazzei, Ioan Avram, Ovidiu Moţeteanu (membri); Anton
Muraru – secretar general; Silviu Urmă şi Ovidiu Bucur antrenori de lot.
În perioada 27-30 martie 1969 au loc primele Campionate
Internaţionale ale României.
Cele mai bune rezultate obţinute de sportivii români la această
discilpină au fost:
- medalia de bronz – Arpod Szabo la Campionatul European din
1977 din Germania şi medalia de argint (acelaşi Arpod Szabo) la CE
din 1978 de la Helsinki; la Campionatul European din 1979: medalii
de bronz obţinute de Nicolae Vlad şi Toma Mihalache. Prima medalie
de Aur şi titlul de campion european i-a revenit lui Nicolae Vlad la
Campionatul European de la Viena în anul 1980, secondat de
Constantin Nicolae şi Mircea Frăţilă (ambii madialiaţi cu bronz). Alte
titluri şi medalii de campioni europeni la Judo vor fi cucerite de
Constantin Niculae (1981-Debrecen), Mircea Frăţică (1982-Rostock),
Ilie Şerban (1984 - Hommer), Mihai Cioc (1987- Paris). Debutul
românesc la Campionatul Mondial de Judo se face în anul 1979 la
Paris. Sportivii Arpod Szabo şi Constantin Niculaie s-au situat pe
locul 5, înaintea multor judoka din ţări cu veche tradiţie.
15

În anul 1981 la Campionatul Mondial de Judo din Olanda,
judoka Constantin Niculae devine vicecampion mondial la categoria
semiuşoară. Campionatul Mondial de la Moscova 1983, sportiva
Mircea Frăţică (categ. mijlocie) şi Mihai Cioc (categ. grea) cuceresc
medaliile de bronz. La Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984,
judoka Mircea Frăţică şi Mihai Cioc obţin medaliile de bronz. Tot
bronz va cucerii şi judoka Adrian Croitoru la Campionatul Mondial de
la Hamilton, în anul 1993.
Activitatea susţinută de realizări în domeniul judo-ului a fost
recompensată prin acordarea titlului de antrenor emerit următorilor:
Mihai Botez, Nicolae Bucur, Alexandru Vasile, Sorin Arjera, Ilie
Gheorghe, Jacob Codrea, Constantin Bordea, Dorin Gavra, Constantin
Nicolae, Nicolae Marinescu, Mihai Felechi, Mihai Brăileanu,
Gheorghe Dumbravă, Anton Muraru, Gavril Doudoş, Ştefan Pop,
Radu Abălaru, Alexandru Filip şi Ioan Houtin. La dezvoltarea Judo-
ului în ţara noastră au mai contribuit şi alţi antrenori, printre care:
Emilian Rabolu şi Ioan Petrof.
În 1999, în urma alegerilor, Biroul federal era format din Marius
Vizer (preşedinte), Petre Lăzăroiu şi Tache Ştefan (vicepreşedinte),
Lazăr Loghin (secretar general), Ioan Ferţe (secretar general), Nicolae
Marinescu (director tehnic, antrenor federal), Florin Berceanu,
Constantin Bordea, Gelal Feuzi, Emilian Robolu, Ştefan Pop, Ioan
Roman, Constantin Savu şi Mihai Ciur (membri).
În anul 2000 componenţa Biroului Federal era următoarea: Marius
Vizer – preşedinte, Petre Lăzăroiu şi Ştefan Tache – vicepreşedinte, Lazăr
Loghin – secretar general, Nicolae Marinescu – antrenor federal.
În anul 2000 Marius Vizer este ales preşedintele Uniunii
Europene de Judo.
În anul 2001, reprezentanţii Judo-ului practicat în România au
obţinut: o medalie de argint şi o medalie de bronz, la Campionatul
European de seniori, prin Laura Moise şi Ioana Dinea 4 medalii (2 de
aur, 1 de argint şi 1 de bronz), la Campionatul European de Juniori.
În anul 2004, Ioana Dinea Aluaş şi Alina Dumitru obţin la
Campionatul European de seniori din România, medalia de aur, în acelaşi
an la Jocurile Olimpice de la Atena, Alina Dumitru obţine locul 7.
16

2. ECHIPAMENT ŞI MATERIALE
2.1. COSTUMUL DE JUDO (JUDOGI)
Costumul de judo se numeşte judogi şi este de culoare albă.

Această îmbrăcăminte, reprezintă costumul tradiţional japonez
(cu ocazia unei sărbători religioase – gion – din Kzote, oamenii se
îmbracă cu astfel de costume şi trag care alegorice).
Pantalonii au întăritură în dreptul genunchilor. Capetele şiretului se
află în ambele flancuri şi pentru strângere se trag spre exterior şi se leagă
în faţă, introducându-se într-o gaică ce împiedică alunecarea. Un spaţiu de
10-15 cm trebuie să existe între cracul pantalonilor şi picior.
Bluza are croială kimono, cu o cusătură sub mânecă şi flancuri.
Partea superioară este confecţionată dintr-o pânză foarte
rezistentă, cu buline în relief şi cusută de partea inferioară, care este
din pânză mai subţire, peste care s-au tras romburi, cu ţesături mai
groase. Un spaţiu de 10-15 cm trebuie să existe între mâneci şi braţ.
Gulerul şi reverele sunt întărite prin cusături şi umplute cu
material moale, în scopul de a nu roade pielea.
Costumul se leagă cu o centură de 4-5 cm lăţime, colorată
corespunzător gradului combatantului, va fi legată peste brâu la
nivelul taliei cu un nod pătrat, suficient de strânsă pentru a nu lăsa să
iasă uşor din centură şi suficient de lungă pentru a înconjura talia de
două ori şi să iasă afară din nod 20-30 cm la ambele capete.
Combatantele trebuie să poarte sub bluză oricare din:
1. o bluză simplă, albă sau aproape albă, cu mânecă scurtă,
destul de rezistenţă şi suficient de lungă pentru a putea fi introdusă în
pantaloni sau:
2. un body simplu (costum de gimnastică), alb sau aproape alb.
2.2. SUPRAFAŢA DE LUPTĂ (TATAMI)
17

Este formată din mai multe saltele (tatami) care în general
măsoară 1m x 2m şi sunt din paie presate sau mai frecvent din spumă
presată.
Trebuie să fie tare sub picior şi să aibă proprietatea de a absorbi
şocul în timpul ukemi (căderilor) şi trebuie să nu fie nici prea alunecos
nici prea rugos.
Elementele care formează suprafaţa de luptă trebuie să fie
aliniate, fără spaţiu între ele oferind o suprafaţă netedă, fixată astfel
încât să nu se deplaseze.
2.3. PLATFORMA
Este facultativă şi trebuie să fie confecţionate din lemn rezistent,

elastic, măsurând aproximativ 18 m pe fiecare latură şi cel mult 50 cm
înălţime.
18

3. NOŢIUNI DE IGIENĂ
Judo-ul prezintă probleme de igienă cu un specific aparte faţă de

alte discipline sportive. Aceasta deoarece el se practică într-un costum
specific, pe un spaţiu specific, numai în sală, cu picioarele descălţate.
Toate acestea impun respectarea cu stricteţe a normelor de
igienă individuală şi colectivă, pentru evitarea apariţiei unor boli,
pentru utilizarea ştiinţifică a sălilor, spaţiului de luptă, pentru
desfăşurarea în condiţii optime a antrenamentelor şi concursurilor.
Se poate vorbi despre igiena individuală şi igiena colectivă.
Respectarea şi asigurarea normelor de igienă individuală şi colectivă revine
atât sportivilor, cât şi antrenorilor şi tuturor celor care se ocupă de bazele
sportive în cauză. Sportivii au datoria să vină la antrenamente spălaţi (cu
atenţie deosebită în privinţa picioarelor), să anunţe antrenorul la apariţia
unei plăgi infectate, a unei dermite etc., să aibă părul tuns scurt, unghiile
tăiate scurt şi îngrijite, echipamentul curat, să aibă o pereche de papuci
pentru deplasarea la vestiare sau la grupurile sanitare, două prosoape (unul
pentru ştergerea transpiraţiei şi unul pentru duş).
Igiena individuală mai presupune baia după fiecare antrenament,
sau cel puţin spălarea sumară în cazul când lipseşte baia, mese la ore
regulate şi cu un conţinut corespunzător al tuturor principiilor
alimentare, asigurarea unui regim corect de viaţa privind raportul
dintre activitatea zilnică şi odihnă, asigurarea unui număr suficient de
ore de somn, evitarea alcoolului şi tutunului.
Igiena colectivă presupune o curăţare zilnică a sălii şi a spaţiului de
luptă, aerisirea permanentă a sălii încât să se asigure volumul de aer
corespunzător colectivului de sportivi şi spectatori, asigurarea unei
luminozităţi satifăcătoare în sală, o curăţenie desăvârşită a vestiarelor,
băilor şi grupurilor sanitare.
Este de datoria fiecărui sportiv să respecte normele de igienă
individuală şi să contribuie la menţinerea igienei colective,
combătându-i cu tărie pe cei care le încalcă (căci din cauza acestora va
avea de suferit întreg colectivul de sportivi).
19

4. MIŞCĂRILE DE BAZĂ
4.1. SALUTUL (RITZUREI)
Salutul este o formă tradiţională de manifestare a respectului faţă

de profesor, partener, adversar şi de colectivul din care acesta face parte.
Chiar în competiţie, oricât de mare ar fi dorinţa de a învinge, politeţea,
corectitudinea şi respectarea regulamentului nu trebuie să fie neglijate
de către luptători. Salutul se execută la începutul şi sfârşitul diverselor
forme de practicare a judoului.
Salutul se poate executa sub două forme:
¾ RITZUREI (salutul din picioare). Este utilizat des fie la
începutul şi sfârşitul competiţiilor, fie la lecţiile de instruire şi
antrenament. Acesta se execută din poziţia stând. Din această poziţie
elevii se vor apleca înainte (aproximativ 30˚), apoi după câteva
secunde ei vor reveni la poziţia iniţială. (Fig. 1).
Figura 1
¾ ZAREI (salutul din poziţia pe genunchi pe călcâie aşezat).

Este mai ceremonios şi se foloseşte mai des în Extremul Orient, la
începutul sau sfârşitul unei lecţii colective sau în Kata. Din această
poziţie va duce palmele pe saltea la cca 10 cm înaintea genunchilor, şi
o dată cu îndoirea braţelor, corpul se îndoaie înainte spre saltea. După
un scurt timp corpul revine la poziţia iniţială (Fig. 2).
20

Figura 2
4.2. PRIZA
Kumi-Kata (priza). Poziţia fundamentală şi felul de apucare al

adversarului joacă un rol important în procesul de instruire în timpul
luptei şi cu deosebire în tehnica de dezechilibrare şi aruncare a
adversarului la sol. Priza se aplică în funcţie de acţiunea pe care
intenţionăm să o întreprindem. În acest scop, pentru aruncarea
adversarului spre stânga, se apucă cu mâna dreaptă reverul stâng al
acestuia la nivelul axilei sau puţin mai sus, iar mâna stângă apucă mâneca
lui dreaptă la nivelul cotului. Priza de la cot permite tracţiunea laterală sau
înainte, care este mai eficace decât tracţiunea de la rever.
Această poziţie permite o coordonare a efortului mâinilor în
scopul dezechilibrării adversarului înainte, înapoi sau lateral.
Dacă dezechilibrarea sau aruncarea adversarului se face spre
dreapta, apucările de rever-mânecă se fac invers (Fig. 3).
Figura 3
4.3. POZIŢIA FUNDAMENTALĂ (SHIZEN-TAI)
21

Pentru menţinerea echilibrului se recomandă ca elevul să aibă o
poziţie naturală apropiată de verticală, având pe sol picioarele
depărtate în acelaşi plan la lăţimea umerilor cu genunchii uşor
îndoiţi. Greutatea corpului în această poziţie va fi repartizată în mod
egal pe ambele picioare, iar capul va păstra o poziţie normală.
Picioarele depărtate exagerat, cu capul aplecat favorizează,
dezechilibrarea şi împiedică adaptarea luptătorului la acţiunile
adversarului.
4.3.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE

A POZIŢIEI FUNDAMENTALE (SHINZEN-TAI)
- execuţia poziţiei de gardă, imitând adversarul ;

- trecerea printr-o poziţie de gardă în alta, la comanda antrenorului;
- mers de voie pe saltea şi oprire în poziţie de gardă la comandă;
- imitarea execuţiei poziţiilor de gardă de către partenerul din
faţă (,,lucrul în oglindă”);
- execuţia diferitelor jocuri de mişcare cu alergări şi opriri în
poziţie de gardă (se apreciază corectitudinea poziţiei) (Fig. 4).
Figura 4
a) MIGI-SHIZEN-TAI (poziţia fundamentală spre dreapta).
22

Această poziţie cu piciorul drept puţin înainte, constituie uneori
un avantaj pentru atacant (Fig. 5).
Figura 5
b) HIDARI-SHIZEN-TAI (poziţia fundamentală spre stânga).

În funcţie de poziţia adversarului se recomandă uneori poziţia cu
piciorul stâng înainte (Fig.6).
Figura 6
În funcţie de aceste poziţii şi în special SHIZEN-TAI, favori-
zează un echilibru bun şi oferă posibilitatea de a se schimba rapid
poziţia corpului atât în atac cât şi în apărare.
c) JIGO-TAI (poziţia defensivă).
23

În această poziţie picioarele sunt mai depărtate ca în poziţia
fundamentală şi cu genunchii flexaţi în direcţia frontală (Fig. 7).
Figura 7
Poziţia de apărare se poate executa la dreapta (MIGI-JIGO-TAI)
sau la stânga (HIDARI-JIGO-TAI), în funcţie de direcţia piciorului
avansat. Această poziţie nu este recomandată decât în cazuri extreme
şi pentru puţin timp, deoarece chiar dacă ea reprezintă uneori o
siguranţă mai mare, în schimb reduce posibilitatea coordonării
acţiunii corpului şi a vitezei de atac (Fig. 8).
Figura 8
4.4. DESCRIEREA DEPLASĂRII PE SALTEA (SHINTAI)
24

Un luptător trebuie să se obişnuiască să se deplaseze uşor şi
tehnic fără a-şi pierde echilibrul. Shintai reprezintă forma de înaintare,
de retragere sau de deplasare la dreapta sau la stânga.
Combinaţia SHINTAI-TAI-SABAKI, constituie adevărata depla-
sare în judo. Aceasta permite efectuarea în acelaşi timp a tehnicilor de
atac şi apărare. Indiferent de direcţia deplasării, greutatea corpului se va
repartiza în principiu pe vârful piciorului care înaintează.
Distingem următoarele forme de deplasare:
1. AYUMI-ASHI (deplasare normală), este deplasarea obişnuită
asemănătoare cu mersul normal al omului, însă cu picioarele depăr-
tate: un picior îl depăşeşte pe celălalt şi pe cât posibil, nu se ridică prea
mult de pe sol (deschiderea picioarelor este de aproximativ cât lăţimea
umerilor) (Fig. 9).
Figura 9
2. TSUGI-ASHI (deplasare cu paşi adăugaţi)este deplasarea prin
paşi adăugaţi, însă fără a apropia picioarele. Din poziţia naturală se duce
înainte piciorul stâng, după care cel drept se duce la acelaşi nivel, fără
însă a-l depăşi. Distanţa dintre picioare trebuie să fie egală cu lăţimea
umerilor (Fig. 10).
Figura 10
25

A DEPLASĂRII (SHINTAI)
- deplasare de voie prin paşi de mers sau paşi adăugaţi cu
autocontrol;
- efectuarea deplasării în oglindă;
- schimbarea direcţiei de deplasare la indicaţiile antrenorului;
- trecerea printr-o formă de deplasare în alta;
- deplasări cu schimbarea ritmului de execuţie a paşilor,
- deplasări împreună cu partenerul în condiţii tot mai apropiate
de cele din timpul angajării.
3. TAI-SABAKI (întoarcere rotativă).
Reprezintă o mişcare de rotaţie a corpului, care se realizează
prin deplasarea unui picior (înainte sau înapoi), pivotând pe celălalt
picior de sprijin. Implicit se schimbă raportul poziţional dintre direcţia
pieptului lui Tori şi cea a adversarului. (Tori este cel care atacă, iar
Uke cel care se apără).
¾ SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCE-
DEULUI TAI-SABAKI:
- din poziţia de gardă, având talpa piciorului din faţă pe o linie
(perpendiculară), ducerea celuilalt picior prin spate pe aceeaşi linie, pe
pingea (toată greutatea rămâne pe piciorul din faţă);
- acelaşi exerciţiu cu răsucirea bazinului, pieptul rămânând pe
aceeaşi direcţie;
- acelaşi exerciţiu, cu pivotare pe ambele tălpi şi întoarcere 180º;
- în timpul pivotării se fixează genunchii, trunchiul menţinându-se
cât mai aproape de verticală, privirea înainte;
- execuţia pivotării având fixate prize asupra unui partener;
- execuţia pivotării concomitent cu dezechilibrarea partenerului.
Indicaţii metodice
Răsucirea trunchiului are un rol important, iar capul se depla-
sează împreună cu corpul. Musculatura abdominală se încordează.
Mişcările principale se produc concomitent cu răsucirea trunchiului,
deplasarea piciorului şi lucrul cu braţele.
26

Importanţa cea mai mare o are mişcarea piciorului, care trebuie
să se efectueze în acelaşi timp şi în acelaşi sens cu deplasarea
adversarului şi să fie legată de acţiunea următoare declanşatoare a
atacului (secerare, ridicare etc).
Marele rol al lui Tai-sabaki este de a folosi cu maximum de
profit energia propriului corp (de exemplu, începătorii când se întorc
cu spatele spre adversar în tsukuri se rezumă doar la modificarea
poziţiei; în schimb avansaţii folosesc cu succes în efectuarea aruncării
energia cinetică a corpului propriu, pe care o transmite adversarului).
27

5. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A FORŢEI
ŞI DEZECHILIBRAREA ADVERSARULUI
5.1. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A FORŢEI
Judo-ul este o luptă bazată pe supleţe şi forţă. Principiul de bază,

constă în a ceda în aparenţă pentru a învinge ulterior. În acest scop,
luptătorul se va strădui să evite o risipă inutilă de energie prin dozarea
forţei proprii, prin folosirea forţei adversarului în vederea realizării
eficacităţii maxime cu minim de efort.
Aplicând regulile economiei dinamice se va căuta folosirea şi
canalizarea forţei adversarului în direcţia deplasării lui. Astfel:
¾ dacă adversarul se va deplasa înainte şi va împinge, îl vom
trage spre noi iar dacă se va retrage, îl vom împinge înapoi;
¾ dacă tragem de adversar şi el va reacţiona prin retragerea
înapoi, îl vom împinge;
¾ dacă tragem de adversar într-o parte şi el va reacţiona în
direcţia opusă, îl vom dirija în direcţia opusă;
¾ dacă tragem de adversar în jos şi acesta va reacţiona în sus, îl
vom trage spre noi.
5.2.DESCRIEREA DEZECHILIBRĂRII ADVERSARULUI

(KUZUSHI)
În lupta în picioare, este necesar ca orice procedeu de aruncare

să fie precedat de o dezechilibrare uşoară a adversarului, fără ca acesta
să sesizeze acţiunea următoare.
În acest scop, în funcţie de direcţia în care intenţionăm să
acţionăm şi ţinând cont de utilizarea raţională a forţei şi de direcţia de
deplasare a adversarului, vom distinge 8 forme de dezechilibrare.
28

1. dezechilibrarea oponentului înainte prin tracţiune (MAE-
KUZUSHI) (Fig. 11).
Figura 11
2. dezechilibrarea oponentului înapoi prin împingere (USHIRO-
KUZUSHI) (Fig. 12).
Figura 12
3. dezechilibrarea oponentului spre dreapta prin tracţiune laterală
(MIGI-KUZUSHI) (Fig. 13).
Figura 13
29

4. dezechilibrarea oponentului spre stânga prin tracţiune laterală
(HIDARI-KUZUSHI) (Fig. 14).
Figura 14
5. dezechilibrarea oponentului înainte spre dreapta prin tracţiune
(MIGI-MAE-KUZUSHI) (Fig. 15).
Figura 15
6. dezechilibrarea înainte spre stânga prin tracţiune (HIDARI-
MAE-KUZUSHI) (Fig. 16).
Figura 16
30

7. dezechilibrarea înapoi spre dreapta prin împingere (MIGI-
USHIRO-KUZUSHI) (Fig. 17).
Figura 17
8. dezechilibrarea înapoi spre stânga prin împingere (HIDARI-
USHIRO-JUZUSHI) (Fig. 18).
Figura 18

A DEZECHILIBRĂRII ADVERSARULUI (KUZUSHI)
- executarea prizelor cu partener pasiv şi semiactiv;

- fixarea prizelor şi execuţia unei dezechilibrări cu partener pasiv;
- schimbări repetate ale direcţiei de dezechilibrare cu partener
semiactiv;
- execuţia unei dezechilibrări, provocând în prealabil reacţia par-
tenerului;
- din deplasare, cu partenerul având fixate reciproc prizele,
execuţia diferitelor dezechilibrări la momentul oportun (partenerul nu
opune rezistenţă);
31

- acelaşi exerciţiu cu semirezistenţa partenerului;
- execuţia dezechilibrării pentru un anumit procedeu, urmată de
intrarea la procedeul respectiv;
- acelaşi exerciţiu executându-se concomitent dezechilibrarea şi
intrarea;
- execuţia dezechilibrării şi intrării în condiţii de angajare cu
temă (YAKU-SOKU-GEIKO);
- acelaşi exerciţiu în condiţii de angajare liberă (RANDORI).
Indicaţii metodice
Indiferent dacă deplasarea se face de pe loc sau din deplasare,
problema esenţială, constă din utilizarea greutăţii corpului atacantului
în direcţia dezechilibrării.
Menţionăm că folosirea energiei nu se poate realiza cu maximum
de eficienţă, decât în cazul când acţionăm în momentul deplasării
centrului de greutate al adversarului de pe un picior pe altul. Kuzushi face
parte integrantă din Tsukuri, adică prin pregătirea pentru atac.
¾ TSUKURI (pregătirea): constituie acţiunea pregătitoare
pentru atac, caracterizată prin amplificarea dezechilibrului oponentului
şi stabilirea contraatacului în cea mai potrivită poziţie pentru aplicarea
unui procedeu
¾ KAKE (execuţia): este continuarea lui TSUKURI şi costă în
aplicarea unui procedeu finalizând astfel dezechilibrarea şi pregătirea.
5.3. DESCHIDEREA TEHNICĂ A CĂDERILOR (UKEMI)
Cunoaşterea tehnicii căderilor, reprezintă o importanţă deosebită

pentru cei care doresc să se iniţieze în tainele acestui sport .
Şcoala căderii stă la baza învăţării şi aplicării procedeelor tehnice de
judo, permiţând evitarea accidentelor când practicanţii sunt aruncaţi la sol.
În timpul căderii, corpul se încarcă cu energie cinetică care în
contact cu solul poate provoca traumatisme.
Prin lovirea energetică a saltelei cu braţele, cu o fracţiune de
secundă înaintea căderii, se reduce o parte din energia cinetică şi în
acest fel se micşorează şocul.
Predarea căderilor trebuie făcută cu multă atenţie, pornind în
mod gradat din poziţii joase la poziţia stând şi abia după această
iniţiere se va trece la tehnica căderilor din mişcare.
32

În judo, în funcţie de direcţia mişcărilor, se întâlnesc trei feluri
de căderi:
- înapoi;
- lateral;
- înainte.
USHIRO-UKEMI (cădere înapoi)
În cazul căderilor înapoi, cu o fracţiune de secundă înainte
de a atinge salteaua cu spatele, se loveşte puternic în ea cu ambele
braţe, întinse, cu palmele orientate spre sol. Bătaia este scurtă, iar
capul este aplecat înainte cu privirea orientată spre nodul centurii.
Braţele efectuează bătaia pe saltea într-un unghi de 35-40º. În
metodica învăţării se lucrează gradat: mai întâi din poziţia aşezat,
apoi din ghemuit, iar la final din stând (Fig. 19).
Figura 19
33

YOKO-UKEMI (căderea laterală)
Căderile laterale sunt cele mai frecvente atât în timpul
antrenamentelor, cât şi în timpul competiţiilor. Ele se însuşesc în
ambele părţi urmând aceeaşi succesiune în învăţare ca şi căderile
înapoi. Bătaia care amortizează căderea se face prin lovirea energică
în saltea a braţului de aceeaşi parte a căderii (Fig. 20).
Figura 20
MAE – UKEMI (căderea înainte)

Însuşirea tehnicii căderilor înainte, pe lângă valoarea lor
utilitară, permite elevului să-şi dezvolte mult îndemânarea şi siguranţa
de a executa, în special, procedeele din Kata.
a) Căderea înainte fără rostogolire
Se execută la început pe genunchi. Din această poziţie trunchiul se
dezechilibrează înainte, apoi cu antebraţele, se va bate pe saltea. În cădere
corpul trebuie să rămână drept, iar degetele în contact cu salteaua vor fi
dirijate la 45º, spre interior, ceea ce va permite o amortizare mai bună.
34

După învăţarea acestei căderi se execută succesiv căderile din ghemuit,
din picioare şi apoi din săritură (Fig. 21).
Figura 21
b) Căderea înainte prin rostogolire
Este de fapt o rostogolire în care cotul drept, şoldul stâng şi
picioarele întâlnesc în mod succesiv salteaua. Capul este aplecat
înainte şi se evită încrucişarea picioarelor la terminarea rostogolirii. La
finalul acesteia urmează o bătaie fermă cu braţul stâng pe saltea, la 30º
de corp. Picioarele sunt întinse şi uşor depărtate (Fig. 22).
Figura 22
35

A CĂDERILOR (UKEMI)
- din culcat dorsal bătăi repetate pe saltea;
- acelaşi exerciţiu cu săltarea bazinului şi a capului (bărbia în
piept)
- din aşezat, rulări repetate pe spate şi revenire;
- acelaşi exerciţiu, bătând cu palmele în saltea;
- din ghemuit rulare pe spate fără bătaie şi apoi cu bătaie în saltea;
- din ghemuit, ducerea unui picior prin lateral şi rulare pe
partea externă a gambei, coapsei, pe şold şi trunchi;
- acelaşi exerciţiu din stând depărtat cu picioarele semiflexate ;
- rostogolire înainte-lateral ca bătaie, fără ridicare ;
- din ghemuit cădere înapoi cu săritură;
- acelaşi exerciţiu din stând depărtat cu picioarele semiflexate ;
- diferite căderi cu sprijinul partenerului ;
- căderi în condiţii concrete de aruncare .
36

DIN LUPTA ÎN PICIOARE (NAGE-WAZA)
După însuşirea corectă a elementelor de bază, luptătorul poate

trece la învăţarea procedeelor tehnice din picioare . Lupta din picioare
cuprinde un mare număr de procedee cu ajutorul cărora se poate
acţiona asupra unor adversari mai grei şi mai puternici. La învăţarea şi
aplicarea procedeelor din picioare, luptătorul trebuie să ţină seama de
tehnica dezechilibrării adversarului, utilizarea raţională a forţei,
direcţia mişcărilor şi momentele de aplicare a forţelor.
Această tehnică cuprinde în general cele mai spectaculoase
procedee şi se împarte în două mari grupe:
a) Tachi-Waza, care cuprinde tehnica aruncărilor din picioare;
b) Sutemi-Waza, tehnica de sacrificiu, în care cel care aruncă,
coboară el însuşi la sol pentru a-l proiecta pe adversar.
TACHI-WAZA, la rândul ei cuprinde:
- Te-Waza (tehnica cu braţele): aruncări care se realizează în
principal, cu ajutorul braţelor sau al trenului superior.
- Koshi-Waza (tehnica cu şoldul): aruncări în care corpul
adversarului se sprijină pe regiunea bazinului sau în care şoldul
intervine activ.
- Ashi-Waza (tehnica cu piciorul): aruncări care se efectuează
cu ajutorul piciorului, fie prin blocări, fie prin secerări cu balansarea
mare a piciorului, fie prin măturări în care laba piciorului acţionează
razant cu şoldul.
- Sutemi-Waza, se subâmparte în: MA-SUTEMI-WAZA (sacrifi-
ciul pe spate) şi YOKO-SUTEMI-WAZA (sacrificiul pe o latură).
Clasificarea prezentată are mai mult un scop didactic, deoarece
în realizarea unui procedeu tehnic participă toate părţile corpului.
Criteriul ales indică însă preponderenţa cu care activează segmentul
respectiv (Schema nr. 1).
37

Schema nr. 1
TAI-OTOSHI
SEOI-NAGE
KATA-GURUMA
TE-WAZA
UKI-OTOSHI
(tehnica de braţe)
SUMI-OTOSHI
UKI-OTOSHI
HARAI-GOSHI
TACHI-WAZA
(tehnica aruncărilor TSURI-KOMI-GOSHI
din picioare)
KOSHI-WAZA HANE-GOSHI
(tehnica cu şoldul)
O-GOSHI
USHIRO-GOSHI , ETC.
HIZA-GURUMA
O-UCHI-GARI
O-SOTO-GARI
ASHI-WAZA
(tehnica cu piciorul) SASAE-TSURI-KOMI-ASHI
HARAI-TSURI-KOMI-ASHI
OKURI-ASHI-BARAI
DE-ASHI-BARAI
KO-UCHI-GARI
KO-SOTO-GARI, ETC.
TOMOE-NAGE
MA-SUTEMI-WAZA URA-NAGE
(sacrificiul pe spate)
SUMI-GAESHI, ETC.
SUTEMI-WAZA
(tehnica de sacrificiu)
UKI-WAZA
YOKO-GAKE
YOKO-SUTEMI-WAZA
(sacrificiul pe o latură) TANI-OTOSHI
YOKO-WAKARE, ETC.
Pentru a asigura o gradare mai judicioasă în prezentarea procedeelor

tehnice de aruncare, am considerat că e bine să urmărim ordinea clasică
stabilită de canoanele Institutului Kodokan (în anul 1882 Jigoro Kano
fondează la Tokyo propria şcoală, pe care a denumit-o Kodokan).
În felul acesta, descrierea procedeelor va începe cu cele mai
simple, care nu solicită prea multă forţă. Fiecare procedeu va constitui
38

o bază pentru însuşirea următoarelor tehnici de aruncare, în aşa
manieră încât studentul sau elevul să treacă succesiv de la simplu la
complex, de la uşor la greu.
6.1. DE-ASHI-BARAI
(măturarea piciorului care înaintează)
a) Descrierea procedeului tehnic

Este un procedeu care se efectuează cu ajutorul unui picior
şi se bazează pe o poziţie naturală a corpului, fapt care permite
luptătorului să acţioneze în viteză la momentul potrivit. Priza este
clasică, cu menţiunea că atacantul (Tori) va apuca mâneca
dreaptă a oponentului (Uke) deasupra cotului. Pentru a executa
acest procedeu, trebuie la început să-l obligăm pe oponent prin
tracţiune de mâneca dreaptă să înainteze cu piciorul de aceeaşi
parte, care, în momentul în care va atinge cu călcâiul drept solul
(înainte să cadă centrul de greutate asupra lui), va fi măturat spre
înainte şi puţin spre exterior din zona gleznei în regiunea maleolei
externe (Fig. 23).
Figura 23
39

6.1.1. SUCCESINEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE
A PROCEDEULUI DE–ASHI-BARAI
- balans lateral din exterior spre interior, alternativ cu piciorul

stâng şi drept, simulând lovirea cu talpa;
- acelaşi exerciţiu, împingând înainte şoldul, corespunzător
piciorului care balansează;
- sincronizarea mişcărilor de balans ale picioarelor cu acţiunile
de dezechilibrare;
- ,,măturarea” piciorului avansat al unui partener care stă pe loc;
- acelaşi exerciţiu, partenerul păşind spre înainte. Se urmăreşte
momentul oportun;
- dezechilibrarea partenerului o dată cu simularea ,,măturării”;
- execuţia sincronizată a ,,măturării” şi dezechilibrării, fără aruncare;
- execuţii repetate ale procedeului cu partener pasiv şi semiactiv.
Indicaţii metodice
O dată cu acţiunea piciorului stâng asupra gleznei oponentului,
atacantul, pentru a accentua viteza căderii, va executa o tracţiune
bruscă cu mâna stângă în jos spre stânga –înapoi.
6.2. UKI-GOSHI (aruncarea peste şold)
Descrierea procedeului tehnic

Este un procedeu de bază, care va servi pentru învăţarea nume-
roaselor tehnici de şold.
Ambii luptătorii se află în poziţie naturală, cu picioarele pe
aceeaşi linie. Tori înaintează cu piciorul drept în apropierea
piciorului drept al lui Uke, apoi pivotând spre stânga pe vârful
stâng puţin în exteriorul piciorului stâng al lui Uke. O dată cu
această acţiune a picioarelor, părăsind reverul stâng al lui Uke, Tori
introduce braţul drept pe sub axila stângă a adversarului, cuprin-
zându-i spatele la nivelul centurii.
În continuare atacantul cu ajutorul braţului drept, printr-o
mişcare de rotaţie spre stânga şi tracţiune puternică a braţului stâng
în direcţia şoldului stâng, aruncă oponentul cu spatele pe saltea
(Fig. 24).
40

Figura 24

A PROCEDEULUI UKI-GOSHI
- execuţia pivotării (Ţai-Sabaki) fără partener;

- execuţia pivotării şi dezechilibrării fără partener;
- execuţia integrală a aruncării peste şold fără partener;
- execuţia dezechilibrării şi a pasului înainte lateral cu piciorul
drept, cu prize asupra partenerului;
- execuţia integrală a aruncării de pe loc şi din mişcare cu
partenerul semiactiv.
Indicaţii metodice
În competiţii de cele mai multe ori acest procedeu se efectuează
din deplasare, când oponentul înaintează cu piciorul stâng sau drept.
Dezechilibrarea oponentului se face înainte pe ambele picioare.
6.3. O-SOTO-GARI (secerarea mare exterioară)

Acest procedeu este preferat de judokas înalţi, dar poate fi executat
de oricine şi prezintă mari posibilităţi de combinaţii cu alte procedee.
41

În general, O-SOTO-GARI se aplică atunci când atacantul
(Tori) dezechilibrează oponentul (Uke) către colţul drept înapoi sau în
momentul în care oponentul (Uke) înaintează şi-şi mută greutatea
corpului pe piciorul de dinainte.
În primul caz, atacantul (Tori) apucă oponentul (Uke) cu mâna
dreaptă de rever, iar cu stânga de mâneca dreaptă în dreptul cotului. Din
această poziţie, după dezechilibrarea adversarului spre dreapta şi înapoi,
atacantul (Tori) înaintează cu piciorul stâng în afară, paralel cu piciorul
drept al lui Uke şi printr-o mişcare de secerare oblic în sus, efectuată cu
piciorul stâng în afară, paralel cu piciorul drept asupra gambei drepte,
spaţiul popliteu al oponentului (Uke) provoacă aruncarea acestuia cu
spatele pe saltea. Cu braţul drept se imprimă o mişcare circulară de
răsturnare spre stânga şi înainte, iar cu braţul stâng se trage înapoi şi în jos.
Acest procedeu se va executa şi din deplasare. În acest scop atacantul,
retrăgând piciorul drept, provoacă reacţia oponentului care înaintează
succesiv cu piciorul stâng şi apoi drept, moment în care atacantul trece cu
piciorul stâng la nivelul şi în afara piciorului drept al acestuia. Faza finală se
execută ca şi la procedeul precedent (Fig. 25).
Figura 25
42

A PROCEDEULUI O-SOTO-GARI
- din poziţia de gardă pas înainte cu piciorul stâng şi balansarea

spre înainte a piciorului drept;
- acelaşi exerciţiu combinat cu înclinarea trunchiului spre
înainte, imitând şi dezechilibrarea cu braţele;
- imitarea secerării, balansând puternic piciorul spre înapoi şi
aplecând trunchiul înainte (mâinile ating salteaua);
- cu partenerul, având prizele fixate reciproc, pas înainte cu
piciorul stâng şi dezechilibrare;
- acelaşi exerciţiu ducând piciorul drept înainte şi izbind cu
pieptul în pieptul partenerului;
- având prizele fixate, agăţarea reciprocă cu piciorul drept (la
nivelul spaţiului popliteu), încercarea reciprocă de doborâre la semnal.
6.4. O-GOSHI (Aruncarea mare peste şold)

Este un procedeu care face parte din grupa de aruncări KOSHI-
WAZA şi care se execută cu multă uşurinţă. Pentru efectuarea lui se
porneşte din poziţia Shizen-Tai. Atacantul înaintează cu piciorul drept
înaintea piciorului drept al oponentului, efectuând în acelaşi timp o
tracţiune cu mâna stângă, în scopul dezechilibrării spre înainte a
acestuia. Prin pivotare pe piciorul drept, atacantul (Tori) retrage
piciorul stâng din faţă şi puţin în interiorul piciorului stâng al lui Uke
(oponentului) pe aceeaşi linie cu piciorul drept. Genunchii atacantului
(Tori) sunt flexaţi, iar şoldul depăşeşte puţin în afara şoldului drept al
oponentului (Uke).
O dată cu deplasarea picioarelor atacantului (Tori) părăseşte
reverul oponentului (Uke), introducând braţul drept la nivelul centurii
sau mai sus pentru a cuprinde spatele acestuia.
În continuare, atacantul (Tori), stabilind un contact strâns cu
ajutorul braţului drept prin întinderea bruscă a piciorului şi prin
tracţiunea cu braţul stâng în direcţia şoldului stâng, aruncă oponentul
(Uke) peste şoldul drept (Fig. 26).
43

Figura 26

A PROCEDEULUI TEHNIC O-GOSHI
- execuţia pivotării TAI-SABAKI fără partener;

- execuţia pivotării şi dezechilibrării fără partener;
- execuţia integrală a aruncării peste şold fără partener;
- execuţia dezechilibrării şi a pasului înainte lateral cu piciorul
drept, cu prize asupra partenerului;
- pivotarea, dezechilibrarea şi intrarea sub partener pasiv, de pe loc;
- acelaşi exerciţiului din deplasare;
- execuţia integrală a aruncării de pe loc şi din deplasare cu
partenerul pasiv şi semiactiv.
6.5. O-UCHI-GARI (secerarea mare interioară)

Este un procedeu care face parte din grupa ASHI-WAZA,
constituind un exerciţiu de echilibru dinamic care permite multe
combinaţii în atac, des utilizat în competiţii.
Acest procedeu se aplică cu uşurinţă atunci când oponentul
(Uke) se găseşte în poziţie statică de apărare (Jigotai) sau în poziţie
naturală (Shizen-tai) cu picioarele pe aceeaşi linie. Din această poziţie,
atacantul (Tori) efectuează o tracţiune cu mâna stângă, deplasând
piciorul drept aproape de piciorul drept al oponentului (Uke). În
continuare atacantul (Tori), retrăgând piciorul stâng, înapoia piciorului
44

drept, pe oponent (Uke) înapoi cu mâna dreaptă, care este în felul
acesta dezechilibrarea înapoi şi spre stânga având greutatea corpului
pe călcâi.
Apoi, fără a întrerupe acţiunea atacantului (Tori), introduce în
faza finală piciorul drept între picioarele oponentului (Uke) şi
execută o secerare a gambei stângi a acestuia. Acţiunea de secerare a
piciorului este însoţită de o împingere puternică a oponentului
(Uke) cu braţul drept înapoi. Greutatea corpului este repartizată în
momentul acţiunii pe partea anterioară a piciorului stâng, fapt care
ajută acţiunea de pivotare (Fig. 27).
Figura 27

A PROCEDEULUI TEHNIC O-UCHI-GARI:
- execuţia de pe loc a secerării cu piciorul;

- mişcare controlând extensia trunchiului şi împingerea bazinului
înainte.
45

- execuţia dezechilibrării şi secerării cu cădere înainte în sprijin
pe braţe;
- cu partenerul, execuţia dezechilibrării şi intrării fără secerare;
- execuţia dezechilibrării şi imitarea secerării fără agăţarea
piciorului partenerului,
- execuţia secerării fără dezechilibrare şi aruncare.
Indicaţii metodice
În timpul execuţiei finale a procedeului se recomandă înclinarea
capului spre umărul drept al oponentului (Uke).
6.6. IPPON–SEOI–NAGE (aruncarea peste umăr)
Descriere procedeului tehnic

Este considerat unul dintre cele mai eficace procedee tehnice,
chiar contra unui adversar mai înalt şi mai greu atunci când este
executat corect şi cu maximum de viteză.
Acest procedeu face parte din tehnica aruncărilor cu ajutorul
braţelor (TE-WAZA).
Ambii luptători se află în poziţie statică naturală (SHIZEN-TAI).
Atacantul (Tori) efectuează o tracţiune cu ambele braţe pentru a
dezechilibra oponentul (Uke) înainte şi piciorul drept al acestuia.
Imediat, atacantul (Tori) pivotează pe piciorul drept, se
întoarce spre stânga şi duce piciorul stâng în faţa şi în interiorul
piciorului stâng al adversarului. În timpul întoarcerii corpului spre
stânga, atacantul (Tori) părăseşte reverul drept al oponentului (Uke)
şi trece braţul drept sub axila dreaptă a acestuia, apucându-l cu mâna
de umărul drept. Această fază este însoţită de o uşoară flexie a
genunchilor şi de stabilirea unui contact cât mai strâns cu pieptul şi
abdomenul oponentului (Uke) prin tracţiunea efectuată de braţul
stâng în direcţia şoldului stâng.
Faza finală se execută prin conjugarea tracţiunii braţelor cu
întinderea genunchilor şi aplecarea bruscă a trunchiului înainte
(Fig. 28).
46

Figura 28

A PROCEDEULUI TEHNIC IPPON-SEOI-NAGE
- dezechilibrarea lui Uke prin tracţiune cu ambele braţe o dată

cu începerea pivotării;
- acelaşi exerciţiu o dată cu eliberarea prizei de kiminou cu
mâna dreaptă şi fixarea braţului drept a lui Uke;
- dezechilibrarea, intrarea şi săltarea lui Uke de pe saltea prin
întinderea picioarelor;
- execuţia integrală a procedeului cu partener pasiv de pe loc şi
din deplasare.
6.7. KO-SOTO-GARI (secerarea mică interioară)

Este un procedeu de luptă, executat prin secerare cu un picior,
care, aplecându-se asupra unui punct de sprijin (călcâiul), poate
surprinde cu uşurinţă adversarul.
47

Acest procedeu poate fi executat în diferite împrejurări. Să
presupunem că luptătorii se află într-o poziţie naturală, cu piciorul drept
înainte. Din această poziţie, atacantul (Tori), executând o tracţiune
înainte, îl determină pe oponentul (Uke) să se dezechilibreze înapoi pe
călcâie. În acelaşi timp atacantul (Tori) duce piciorul stâng în afara
piciorului drept al oponentului (Uke),iar piciorul drept în afară în unghi
drept faţă de piciorul drept al adversarului.
Secerarea călcâiului drept se face cu ajutorul labei piciorului
stâng. Concomitent cu această acţiune a piciorului stâng, atacantul
(Tori) trage puternic în jos de mâneca dreaptă a oponentului (Uke), iar
cu mâna dreaptă îl va împinge înapoi (Fig. 29).
Figura 29

A PROCEDEULUI TEHNIC KO-SOTO-GARI
- execuţia „secerării” de pe loc fără partener;

- acelaşi exerciţiu precedat de pasul spre înapoi cu piciorul de sprijin;
- execuţia ,,secerării” alternativ cu piciorul stâng şi drept de pe loc;
- acelaşi exerciţiu combinat cu paşii spre înapoi cu piciorul de sprijin;
- execuţia ,,secerării” fără dezechilibrare cu partenerul care stă pe loc;
- acelaşi exerciţiu cu dezechilibrare;
- execuţia ,,secerării” fără dezechilibrare din mişcare cu partenerul;
- execuţia integrală a procedeului cu partener semiactiv.
Indicaţii metodice
Genunchiul drept (de sprijin) este uşor îndoit în momentul
secerării, care se efectuează cu talpa piciorului stâng.
48

6.8. TAI-OTOSHI (răsturnarea corpului)

Este un procedeu de mare amplitudine, bazat în special pe acţiunea
braţelor. Practicarea acestui procedeu dezvoltă simţul echilibrului dinamic,
forţa picioarelor şi fortifică muşchii abdominali; se poate aplica în multe
ocazii şi se pretează la numeroase combinaţii. Poate fi greu contraatacat.
Din poziţia MIGI-SHIZEN-TAI, printr-o mişcare de rotaţie,
atacantul retrage piciorul stâng şi-l aşează înaintea piciorului stâng al
oponentului (Uke), înaintează cu piciorul drept, fiind dezechilibrat
spre dreapta şi înainte.
Fără a întrerupe acţiunea cu braţul stâng, atacantul (Tori)
împinge oponentul (Uke) cu mâna dreaptă, aşezând piciorul drept în
afara gleznei a lui. O dată cu aşezarea piciorului drept în exteriorul
gleznei drepte, atacantul (Tori) împinge pe oponent (Uke) cu ambele
braţe spre dreapta şi în jos. Acesta este astfel ridicat de pe sol şi
răsturnat cu spatele pe saltea (Fig. 30).
Figura 30
49

A PROCEDEULUI TEHNIC TAI-OTOSHI:
- dezechilibrarea şi plasarea piciorului din spate în suprafaţa de

sprijin a lui Uke;
- acelaşi exerciţiu, executând pivotarea şi trecera greutăţii pe
piciorul de sprijin cu ducerea celuilalt picior înainte;
- dezechilibrare, intrare şi simularea proiectării;
- execuţia cu săltarea lui Uke de pe saltea, fără aruncare;
- execuţia integrală a procedeului cu partener pasiv de pe loc;
- acelaşi exerciţiu din deplasare.
Indicaţii metodice
Pentru dezechilibrarea oponentului (Uke), se recomandă coordo-
narea tracţiunii cu mâna stângă spre axilă, iar cu dreapta înainte şi spre
dreapta oponentului (Uke).
6.9. TOMOE-NAGE (aruncarea în cerc)

Este procedeul cel mai reprezentativ din grupa procedeelor
SUTEMI. Cunoscut şi sub numele de PLANŞETĂ JAPONEZĂ, este
folosit în special de cei de talie mică.
Pentru a executa acest procedeu, atacantul (Tori) înaintează
împingând înapoi oponentul (Uke) până în momentul când acesta
reacţionează în direcţia dorită (spre înainte). În acel moment
atacantul (Tori) accelerează dezechilibrarea printr-o acţiune bruscă
circulară. Când oponentul (Uke) avansează cu piciorul drept, ata-
cantul (Tori) introduce piciorul stâng între picioarele oponentului,
apoi se aruncă pe spate cât mai aproape de călcâiul piciorului stâng.
În acelaşi timp, îndoind piciorul drept, se sprijină cu talpa piciorului
pe abdomenul oponentului (Uke), ceva mai jos de centură, apoi,
întinzând brusc piciorul şi trăgând cu ambele braţe, îl aruncă pe
acesta în arc de cerc peste cap, cu spatele pe saltea.
Piciorul drept se întinde în momentul în care oponentul (Uke)
este deasupra atacantului (Tori) (Fig. 31).
50

Figura 31

A PROCEDEULUI TEHNIC TOMOE-NAGE:
- căderea înapoi cu rulare pe spate;

- acelaşi exerciţiu cu simularea dezechilibrării şi acţiunii
piciorului de împingere;
- cu partener în poziţie de gardă joasă, dezechilibrare, cădere
înapoi şi plasarea piciorului în abdomenul acestuia;
- acelaşi exerciţiu cu săltarea piciorului partenerului de pe saltea
şi revenire;
- execuţia aruncării cu partener care se rostogoleşte înainte;
- execuţia integrală a procedeului de pe loc, partenerul împingând
spre înainte;
- execuţia procedeului din deplasare căutând momentul oportun.
Indicaţii metodice
Se recomandă să se efectueze coordonarea tracţiunii braţelor cu
întinderea piciorului drept.
51

DIN LUPTA LA SOL (KATAME-WAZA)
Procedeele tehnice descrise în capitolul precedent înmănunchează o

serie de mijloace prin care adversarul poate fi aruncat cu spatele pe saltea.
În timpul competiţiilor nu se realizează întotdeauna o aruncare corectă a
oponentului pentru a obţine un punct (ippon) şi totodată victoria asupra lui.
În cazul acesta, atacantul (Tori) poate, în anumite situaţii, să continue lupta
la sol pentru a-l imobiliza pe oponentul (Uke), sau printr-o acţiune asupra
articulaţiilor sau ştrangulare să-l oblige să ceară încetarea luptei.
Paralel cu însuşirea procedeelor de luptă în picioare se impune
cunoaşterea luptei corp la corp (la sol).
Tehnica controlării adversarului la sol (Katame–Waza)
cuprinde:
– OSAEKOMI–WAZA→ tehnica fixărilor cu scopul de a
imobiliza pe adversar la sol;
– KANSETSU–WAZA→ tehnica articulară cu rolul de întinde
sau răsuci articulaţiile pentru a provoca adversarului durere;
– SHIME–WAZA→ tehnica ştrangulărilor
Schema 2
KESA-GATAME
KAZURO-KESA-GATAME
USHIRO-KESA-GATAME
KATA-GATAME
OSAEKOMI-WAZA KAMI-SHIHO-GATAME
(tehnica fixărilor)
KUZURE-KAMI-SHIHO-GATAME
YOKO-SHIHO-GATAME
TATE-SHIHO-GATAME, ETC.
UDE-GARAMI
KANSETSU-WAZA
(tehnica articulară) UDE-HISHIGI-JUJI-GATAME
UDE-HISHIGI-HIZA-GATAME
NAMI-JUJI-JIME
KATA-JUJI-JIME
SHIME-WAZA GYAKU-JUJI-JIME
(tehnica ştrangulării) HADAKA-JUJI-JIME
OKURI-JUJI-JIME
52

Procedeele care urmează să fie prezentate în acest capitol fac
parte din tehnica luptei la sol KATAME–WAZA şi cuprind o parte din
procedeele de imobilizare: OSAE-Komi–WAZA, tehnica acţiunilor
asupra articulaţiei cotului KANSETZU–WAZA şi în sfârşit o parte din
tehnica ştrangulărilor SHIME–WAZA.
7.1. OSAE-KOMI-WAZA (tehnica imobilizăriloe la sol)
În cazul unei lupte la sol între doi adversari de valoare egală,

aproape în 70% din cazuri, victoria se obţine prin unul din procedeele
de imobilizare. Acest fapt denotă însemnătatea învăţării imobilizărilor,
care constituie baza tehnicii la sol şi permit în acelaşi timp combinaţia
cu diferite chei şi acţiuni de ştrangulare. Pentru aplicarea lor trebuie să
se cunoască tehnica controlului asupra punctelor de contact ale
oponentului cu solul. De asemenea, trebuie să ştie să-şi folosească
raţional energia şi tehnica plasării corpului în vederea obosirii maxime
a oponentului şi a fixării lui la sol.
7.1.1. KESA-KATAME (fixarea laterală)

Face parte din categoria mobilizărilor laterale, care permit
începătorilor să se iniţieze în lupta la sol. Este un procedeu foarte
eficace, prezentând în acelaşi timp posibilitatea trecerii la imobilizări
prin acţiuni asupra articulaţiilor sau ştrangulărilor.
Pentru imobilizarea oponentului (Uke), care este culcat pe
spate, atacantul (Tori) se aşează lateral aproape de şoldul lui drept.
Apoi, cu braţul stâng cuprinde braţul drept al adversarului
ştrangulându-l sub axilă, deasupra articulaţiei cotului, iar cu mâna
apucă mâneca acestuia la nivelul tricepsului.
Cu braţul drept cuprinde ceafa oponentului (Uke), apucându-l de
guler cât mai aproape de umărul drept al lui sau aşează palma dreaptă
pe sol în acelaşi timp pentru a stabili un contact cât mai strâns între
flancul drept al lui, iar coapsa lipită de flancul drept. Piciorul stâng cu
genunchiul flexat este dus înapoi şi lipit de saltea. Capul se apleacă în
jos în contact cu faţa oponentului şi cu bărbia lipită de pieptul lui.
53

Este important ca braţul drept al oponentului să fie blocat în
permanenţă sub axila atacantului, care are şi capul aplecat înainte şi
întors spre stânga, cu bărbia aplecată pe bărbia acestuia (Fig. 32).
Figura 32
7.1.1.1. SUCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE

A PROCEDEULUI TEHNIC KESA-KATAME:
− fixarea prizelor specifice procedeului învăţat, partenerul fiind pasiv;

− fixarea braţelor şi plasarea corpului în funcţie de acţiunile
partenerului;
− fixarea şi menţinerea prizelor, după care partenerul încearcă să
se elibereze;
− fixarea parţială a prizelor, după care partenerul încearcă să se
elibereze, iar Tori să execute imobilizarea.
Aceste exerciţii sunt valabile pentru toate procedeele de
imobilizare care sunt prezentate în continuare.
Indicaţii metodice
Dacă oponentul (Uke) încearcă să se degajeze, este urmărit,
păstrând poziţia fundamentală, iar dacă încearcă să se ridice, se apasă
puternic asupra lui în jos şi cu toată greutatea corpului.
7.1.2. KAMI-SHIHO-GATAME
(controlul celor patru colţuri sau fixarea în prelungire)
Acest procedeu se aplică în special când atacantul (Tori) se află

la capul adversarului şi permite un control eficace al umerilor şi
şoldurilor acestuia.
Oponentul (Uke) în culcat dorsal. Atacantul (Tori), îngenun-
chind, înapoia capul acestuia, introduce braţele sub umerii oponentului,
54

apucându-l cu mâinile de ambele părţi al centurii. Apoi se întinde cu
greutatea corpului peste oponent (Uke), presându-l pe cap cu partea
superioară a abdomenului şi pe piept cu capul. De asemenea, atacantul
(Tori) apasă asupra braţelor care sunt lipite pe torace.
Picioarele sunt flexate cu genunchii la nivelul umerilor
oponentului, iar şezutul se sprijină pe călcâie. Atacantul (Tori) poate
de asemenea să întindă picioarele, care vor fi depărtate cu degetele
flexate şi proptite pe saltea, care vor fi depărtate cu degetele flexate şi
proptite pe saltea imobilizând oponentul la sol (Fig. 33).
Figura 33
7.2. KANSETZU-WAZA (tehnica articulară)
Această grupă de procedee cuprinde o serie de mişcări cu acţiuni

asupra articulaţiilor (în special asupra articulaţiilor cotului), bazate pe
folosirea raţională a mecanismului pârghiilor. Este important ca
oponentul (Uke), pentru a evita accidentările, să nu reziste până la
limita posibilităţilor sale, ci printr-o bătaie cu palma pe saltea (Maitta)
sau pe corpul atacantului să ceară încetarea luptei.
În funcţie de priza mâinilor, de poziţia corpului şi a punctelor de
control, distingem două forme de aplicare a acestor procedee şi
anume: - torsiune
- extensie.
7.2.1. JUJI-GATAME
(acţiunea în cruce asupra braţului întins)

Este un procedeu de acţiune asupra cotului utilizat deseori în
competiţii.
O ocazie favorabilă pentru aplicarea acestui procedeu se iveşte
atunci când oponentul (Uke), după ce a fost aruncat pe saltea, mai
55

păstrează încă priza asupra reverului stâng al adversarului, cu mâna
dreaptă, sau când se află în partea dreaptă cu genunchiul drept ridicat
iar stângul aşezat pe sol.
Atacantul (Tori), după apucarea pumnului drept, introduce laba
piciorului sub omoplatul drept al oponentului, trece cu piciorul stâng
în cerc pe deasupra corpului, apoi, lăsându-se pe spate, introduce
vârful piciorului stâng sub umărul stâng al oponentului (Uke),
aşezând călcâiul aproape de gâtul acestuia.
În continuare, atacantul (Tori), apropiind coatele, trage braţul
drept al oponentului (Uke) cu faţa internă în sus peste abdomenul şi
pieptul acestuia, apoi prin ridicarea bazinului şi arcuirea corpului
acţionează asupra gâtului provocând abdomenul.
Fazele descrise mai sus trebuie să se desfăşoare fără întrerupere
(Fig. 34).
Figura 34
7.2.1.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE

A PROCEDEULUI TEHNIC JUJI-GATAME
- fixarea prizelor de luxare asupra unui partener pasiv;

- fixarea prizelor de luxare şi control asupra corpului partenerului;
- începerea execuţiei luxării, căutând direcţia de luxare cu cea
mai mică rezistenţă a partenerului;
- execuţia integrală a acţiunii articulară fără forţarea finalizării;
- forţarea prizelor şi luptă pentru realizarea luxării, partenerul
căutând să se degajeze.
Acest complex de execuţii se poate utiliza pentru învăţarea
tuturor procedeelor de luxare.
56

7.2.2. UDE-GATAME (controlul braţului întins)

Oponentul (Uke) este culcat dorsal, iar atacantul (Tori) se află
în dreapta lui, cu genunchiul drept ridicat, cu tibia în contact cu
abdomenul acestuia. Oponentul (Uke), pentru a se apăra, ridică braţul
stâng pentru a apuca reverul încât antebraţul oponentului (Uke) să
ajungă la nivelul claviculei lui drepte.
Apoi se redresează aplicând mâna dreaptă deasupra părţii
exterioare a cotului, iar mâna stângă peste dreapta apasă în direcţia
abdomenului, provocând abandonul adversarului.
Presiunea asupra cotului este însoţită de o uşoară răsucire a corpului
spre stânga şi de o rotaţie a mâinilor în aceeaşi direcţie (Fig. 35).
Figura 35
7.3. SHIME-WAZA (tehnica ştrangulărilor)
Procedeele de ştrangulare care fac parte din această categorie

urmăresc aducerea oponentului (Uke) într-o poziţie în care atacantul
(Tori), acţionând cu marginea radială sau cubitală a mâinii, determină
abandonul acestuia. Ştrangularea trebuie efectuată cu hotărâre şi cât mai
repede posibil.
Este interzisă ştrangularea prin foarfece cu picioarele peste gât
sau peste corpul oponentului (Uke).
7.3.1. KATA-JUJI-JIME (ştrangularea în cruce

cu mâinile opuse)
Descrierea procedeului
Este o ştrangulare foarte eficace utilizată deseori în competiţii. Se
urmăreşte în esenţă o strângere prin apăsarea carotidei şi apoi a traheii.
57

Atacantul se află călare cu unul sau ambii genunchi pe sol, cu
ajutorul cărora fixează şoldurile oponentului (Uke). Mâna stângă cu
palma în sus trece pe sub antebraţul drept pentru a apuca gulerul din
partea stângă a oponentului (Uke). Mâna dreaptă cu palma în jos apucă
partea dreaptă a reverului cât mai sus posibil, apoi, trăgând simultan cu
ambele mâini în acelaşi plan, se acţionează asupra regiunilor carotidiene
ale oponentului (Uke), care este obligat să cedeze.
Şoldurile oponentului (Uke) se blochează prin strângerea
genunchilor, iar ştrangularea se efectuează prin tracţiune cu ambele
braţe şi apoi prin apăsarea cu mâna dreaptă (Fig. 36).
Figura 36
7.3.1.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE

A PROCEDEULUI TEHNIC KATA-JUJI-JIME
Şi în cazul tehnicilor de ştrangulare, vom indica un complex de

exerciţii metodice, valabil pentru majoritatea ştrangulărilor, desigur cu
adaptare la particularităţile fiecărui procedeu:
- fixarea prizelor de ştrangulare asupra unui partener pasiv;
- fixarea prizelor de ştrangulare şi luarea celei mai favorabile
poziţii;
- fixarea prizelor şi execuţia ştrangulării cu forţă redusă,
partenerul încercând eliberarea din prize;
- fixarea parţială a prizelor şi luptei pentru realizarea completă a
lor, în timp ce partenerul încearcă să se degajeze.
7.3.2. OKURI-ERI-JIME
(ştrangulare cu ajutorul reverului prin tracţiune)
Descrierea procedeului
Această ştrangulare este în acelaşi timp de natură respiratorie şi
sanguină.
58

Oponentul (Uke) se află în poziţia aşezat. Atacantul (Tori) este
în spatele lui cu genunchiul drept ridicat şi genunchiul stâng pe sol.
Atacantul (Tori) introduce braţul stâng sub axila stângă a
oponentului şi apucă cu mâna reverul stâng al acestuia la nivelul
stomacului. În acelaşi timp trece braţul drept pe deasupra umărului
drept şi apucă cu mâna reverul stâng al oponentului (Uke). Mâna
dreaptă cu degetul mare în interiorul kimonoului alunecă cât mai sus
după urechea stângă a oponentului (Uke) în timp ce mâna stângă trece
reverul în jos.
Mâna stângă a atacantului părăseşte apoi reverul şi apucă reverul
drept la nivelul pectoralului drept al oponentului.
Atacantul (Tori) aşează capul pe umărul stâng al oponentului şi
retrage genunchiul stâng pentru a-l dezechilibra pe acesta înapoi. În
acest timp, atacantul (Tori), accentuând tracţiunea în jos cu mâna
stângă şi trăgând cu braţul drept înapoi, provoacă ştrangularea
oponentului (Uke) care anunţă abandonul.
Este foarte important ca acţiunea ambelor braţe să fie bine
coordonată. Acest procedeu se aplică deseori din poziţia culcat dorsal
în care atacantul (Tori) întinde picioarele în formă de foarfece peste
corpul oponentului (Uke). Acelaşi procedeu se poate aplica şi când
oponenul (Uke) este culcat cu faţa în jos (Fig. 32).
Figura 37
59

8. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA
ANTRENEMENTULUI ÎN JUDO
Antrenamentul în judo este un complex şi cuprinde pregătirea

fizică, tehnică, tactică, psihologică şi teoretică.
Aceşti factori ai antrenamentului sunt în strânsă interdependenţă
şi alcătuiesc împreună un tot unitar, care se subordonează procesului
de instruire şi educaţie a sportivilor.
8.1. PREGĂTIREA FIZICĂ
„Acest indicator asigură fondul energetic al performanţei,

stimulând creşterea indicilor funcţionali şi morfologici (întărirea
articulaţiilor, ligamentelor, dezvoltarea musculară şi, mai corect,
prepararea ei pentru efectuarea lucrului mecanic) şi în consecinţă a
calităţii motrice, deci sporirea capacităţii generale de efort a
organismului, care va permite evidenţierea bagajului tehnico-tactic
prevăzut de regulamentul de concurs al probei în care este specializat
sportivul” (Nicu A. 2000)
În activitatea sportivă de performanţă organismul este foarte mult
solicitat pentru obţinerea victoriei finale. În acest scop, ca şi în celelalte
ramuri sportive, paralel cu înşiruirea procedeelor tehnice de luptă în
procesul de instruire şi pentru asigurarea pregătirii multilaterale, se recurge
la pregătirea fizică generală şi specifică, pe de altă parte, pregătirea fizică
urmăreşte de asemenea folosirea interacţiunii pozitive între formarea
deprinderilor motrice şi a aptitudinilor fizice necesare acestui sport.
A. Pregătirea fizică generală:
¾ exerciţii ajutătoare nespecifice, unanim recunoscute prin
eficacitatea lor în judo, se grupează astfel:
a) exerciţii cu greutate: → sunt folosite în special pentru
dezvoltarea forţei şi a detenţei (forţă-viteză):
- Stând depărtat cu o mână pe şold, ridicarea greutăţii prin
înainte, deasupra capului (Fig. 38).
60

Figura 38
Se execută printr-o smulgere energică până la piept şi apoi
întinde braţul în sus.
- Se poate efectua din stând cu ambele braţele întinse (Fig. 39).
Figura 39
Din stând cu picioarele uşor depărtate, rotarea braţelor cu haltere
mici înainte-înapoi. Se pot efectua şi cu uşoare genuflexiuni (Fig. 40).
Figura 40
61

Ridicări energice ale trunchiului cu haltere de mână (Fig. 41).
Figura 41
Poziţia culcat dorsal, ridicări ale picioarelor cu papuci metalici
din culcat pe spate (Fig. 42).
Figura 42
b). Exerciţii cu extensoare şi cordoane elastice:
- Din stând, îndoiri înainte ale trunchiului (Fig. 43)
Figura 43
- Din stând cu braţele înainte, ridicări energice cu braţele în sus
(Fig. 44)
62

Figura 44
- Din fandat lateral, răsucirea trunchiului şi întinderea prin
înainte a braţului (Fig. 75)
Figura 45
- Din stând cu picioarele uşor depărtate, extensorul este prins
prin spate în „căpăstru”, aplecarea înainte a capului (Fig. 46).
Figura 46
63

- Din stând, în aplecat înainte cu braţele înapoi, întinderea
braţelor şi reveniri energice (Fig. 47)
Figura 47
c). Exerciţii la aparatele de gimnastică → folosirea aparatelor
de gimnastică duce la dezvoltarea mobilităţii articulare şi a membrelor
articulare, cât şi la dezvoltarea calităţilor fizice;
- Ridicări ale trunchiului la scară fixă (Fig. 48)
Figura 48
- Îndoiri ale trunchiului la scară fixă (Fig. 49)
Figura 49
64

- Îndoiri şi întinderi ale braţelor cu sprijinul picioarelor pe scara fixă
(Fig. 50)
Figura 50
- Sărituri din sprijin pe braţe la paralele, cu deplasare înainte-
înapoi (Fig. 51).
Figura 51
- Trecere în atârnat îndoit cu capul răsturnat (Fig. 52)
Figura 52
65

d). Exerciţii libere şi cu partener → exerciţiile libere au o largă
răspândire folosindu-se în special în partea pregătitoare a lecţiei, ca mijloc
de încălzire, de angrenare în efort. Exerciţiile cu partener creează o gamă
variată de posibilităţi de angrenare în lucrul simultan sau diferenţiat al
majorităţii grupelor musculare ale corpului. Ajută la dezvoltarea
mobilităţii, supleţei şi îndemânării şi se execută din stând pe genunchi,
aşezat, culcat etc.
- Poziţia aşezat depărtat talpă-n talpă, braţe întinse înainte de
mâini apucat (Fig. 53).
Figura 53
- Din ghemuit faţă în faţă, simultan pivotări de 180º în fandare
mare spre stânga şi spre dreapta. Se execută la comandă (Fig. 54).
Figura 54
- Din stând faţă în faţă, unul dintre sportivi execută o săritură
înaltă, iar celălalt trece rapid pe sub el (Fig. 55).
66

Figura 55
- Din stând faţă în faţă cu braţele întinse înainte la nivelul
umerilor, întinderea şi îndoirea alternativă a braţelor cu rezistenţă
redusă şi uşoare răsuciri ale trunchiului (Fig. 56)
Figura 56
- Exerciţii pregătitoare din atletism: - şcoala alergării
- sărituri
- Joc sportiv: - fotbal – un teren redus cu reguli simplificate
- baschet
- Jocuri dinamice
- Sporturi complementare
B). Pregătirea fizică specifică:

• gimnastică specială: TAISO
67

- Exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii gâtului (Fig. 57)
Figura 57
Combinate cu îndoiri şi întinderi ale braţelor (Fig. 58).
Figura 58
- Îndoiri laterale ale trunchiului cu arcuire (Fig. 59)
Figura 59
68

- Îndoiri ale trunchiului înainte şi extensie (Fig. 60)
Figura 60
- Îndoiri şi întinderi ale braţelor din poziţie de luptă normală
(SHIZEN-HONTAI) (Fig. 61)
Figura 61
- Extensii ale trunchiului cu ajutorul partenerului (Fig. 62)
Figura 62
69

- Aşezat. Îndoirea trunchiului înainte cu arcuire (Fig. 63)
Figura 63
Aşezat depărtat (Fig. 64).
Figura 64
• Circuite specifice: Exemple
- circuitul I → NAGE - KOMI la 3 Uke (proiectări la 3
persoane)
DE-ASHI-BARAI dreapta/ stânga la fiecare
O-UCHI-GARI dreapta/ stânga la fiecare
TAI-OTOSHI trecere în SHIME-WAZA.
- circuitul II →- semi - genoflexiuni 5x
- răsuciri trunchi 10 x dreapta, 10 x stânga
- deplasare 5 m
Tori în sprijin pe palme, Uke îl susţine de glezne: flotări în
sprijin 10 x, deplasare 5 m;
- circuitul III → abdomene 20 x
- extensii trunchi 20 x
- flotări 20 x
- pod în faţă 20 x
- pod în spate 20 x
- flotări val înainte 8/8 înapoi
- sărituri din ghemuit în ghemuit 20 m
- flotări din sprijin pe pumni 10 x.
70

În funcţie de sex, nivel de pregătire, profesorul va stabili
intensitatea şi durata efortului.
8.2. PREGĂTIREA TEHNICĂ
„Este reprezentată de ansamblul mijloacelor, care, prin forma

şi conţinutul lor specific, permit practicarea unei ramuri de sport în
conformitate cu regulamentul concursului şi alcătuiesc tehnica
ramurii de sport respective” (Nicu A. 2000)
Se realizează prin însuşirea procedeelor tehnice folosite în atac
şi apărare în vederea pregătirii luptătorilor pentru competiţii. Astfel,
paralel cu pregătirea fizică se trece la însuşirea corectă a căderilor şi a
deplasărilor pe saltea folosind următoarele forme de învăţare şi
perfecţionare a procedeelor tehnice. Prima formă de antrenament,
după ce o parte a procedeelor tehnice a fost învăţată, este
antrenamentul individual pe care japonezii îl numesc TANDOKU-
REN.SHIU. Aplicarea cu eficacitate a procedeelor tehnice de judo
constă în numărul mare de repetări ale unui procedeu.
Fiecare sportiv se va antrena şi singur repetând fazele
procedeului : KUZUSHI, TSUKURI, KAKE.
A doua formă de antrenament este cunoscută sub denumirea
UCHI-KOMI. În aceasta, partenerul opune rezistenţă statică şi
permite un număr mare de repetări într-un timp relativ scurt şi într-o
cadenţă rapidă.
YAKU-SOKU-GEIKO. Acest exerciţiu se bazează pe aplicarea
procedeului în deplasare. Ambii luptători se deplasează liber pe saltea,
studiindu-se reciproc, în clipa în care se iveşte o ocazie favorabilă,
atacantul (Tori), fără nici o ezitare, trece la execuţia procedeului
potrivit poziţiei partenerului. Angajările se efectuează în mod relaxat
şi suplu pentru a evita oboseala şi stângăcia în mişcare.
KAKARI-GEIKO are sarcina de a mări atacul combinat şi a
folosi diferitele forme de atac. După efectuarea prizelor, unul dintre
luptători devine în mod convenţional oponent pe toată durata
antrenamentului. Atacantul încearcă să acţioneze fără încetare
utilizând diferitele procedee în ambele direcţii şi combinându-le în
funcţie de deplasarea oponentului care nu atacă şi doar încearcă să
blocheze sau să eschiveze atacurile partenerului.
71

RANDORI, înseamnă exerciţiile libere practicate în condiţiile
unei competiţii. Ambii luptători sunt liberi să utilizeze orice procedeu
doreşte cu condiţia să respecte regulile luptei.
SHIAI este o competiţie în care dacă un luptător realizează un
punct devine câştigător. În timp ce în RANDORI un luptător poate
arunca adversarul de mai multe ori la sol.
8.3. PREGĂTIREA TACTICĂ
„Valorificarea complexă, adecvată şi eficientă a pregătirii

tehnice şi fizice a sportivilor, a echipei sau echipajului în desfăşurarea
concursului, în concordanţă cu condiţiile cerute de adversitate şi cu
obiectivele de performanţă (victorie, puncte, rând, titlu, loc, calificare,
etc.) prestabilitate” (Nicu A. 2000).
Pentru aplicarea procedeelor tehnice în Randori şi competiţii,
este necesară urmărirea permanentă a acţiunilor adversarului,
sesizarea şi fructificarea diferitelor ocazii favorabile şi adaptarea
rapidă la anumite situaţii noi care apar în cursul luptei. Luptătorul
trebuie să-şi construiască în mod creator atacul în funcţie de mişcările
adversarului şi deficienţele acestuia. Ţinând seama de acest
considerent, luptătorul trebuie să cunoască cât mai multe procedee
tehnice, executate în ambele părţi şi să se adapteze cu uşurinţă
situaţiilor nou create. Şansele unui luptător sunt sporite dacă prin
antrenament ajunge la acţiuni succesive şi dacă a studiat şi practicat în
mod conştiincios elementele de bază: Kuzushi, Tsukuri şi Kake.
8.4. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ
„Pregătirea psihică determină, prin mijloacele antrenamentului

şi ale acţiunilor educaţionale, creşterea capacităţii psihice pentru a-i
permite sportivului desfăşurarea unor acţiuni eficiente şi obţinerea
unor rezultate superioare în concursuri” (Nicu A. 2000).
Trebuie să fie o preocupare permanentă a antrenorului făcând
parte integrantă din procesul instructiv educativ. Pentru obţinerea
celor mai bune rezultate, antrenorul nu trebuie să uite că omul este o
fiinţă complexă, o persoană care gândeşte, simte, se emoţionează şi
suferă uneori de anumite complexe.
72

Antrenorul trebuie să găsească mijloacele de a înlătura inhibiţiile şi
eventualele complexe ale luptătorilor săi şi de a le dirija instinctele spre
acţiuni pozitive. Fără un echilibru psihofizic, fără încredere în capacitatea
lui, sportivul nu poate face faţă în competiţii. Astfel, se fac cu sportivii:
- exerciţii de concentrare a gândirii şi reprezentare a procedeelor
şi combinaţiilor tehnice folosite în competiţii;
- analiza cauzelor diferitelor complexe, emoţii, inhibiţii;
- exerciţii de relaxare şi decontractare fizioterapeutică.
8.5. PREGĂTIREA TEORETICĂ
„Ansamblul informaţiilor însuşite de sportiv în vederea cunoaşterii şi

explicării principiilor, regulilor şi metodelor care determină creşterea
capacităţii sale de efort şi de performanţă, ca şi anticiparea concursului
următor pentru abordarea lui adecvată” (Nicu A. 2000)
Cunoştinţele teoretice oferă sportivului posibilitatea de a analiza
mai bine pregătirea şi rezultatele obţinute. Cu cât sportivul posedă mai
multe cunoştinţe, cu atât se orientează mai bine în pregătirea lui.
73

9. CLASIFICAREA SPORTIVĂ ÎN JUDO,
bazată pe centuri colorate
În judo există un criteriu de clasificare sportivă original şi în

acelaşi timp stimulativ, care crează în permanenţă preocuparea măies-
triei sportive.
Centura cu care se leagă costumul de judo reprezintă şi o valoare
simbolică (onorifică), indicând gradul de măiestrie sportivă a unui judoka.
Un neofit (care se prezintă pentru prima oară la antrenament) va
purta o centură de culoare albă, care sugerează că el se iniţiază în
elementele de bază ale judoului.
Un începător parcurge 5 programe de instruire sportivă denumite
Kyo. Fiecare Kyo cuprinde un complex de 8 procedee tehnice ale
luptei din poziţia în picioare. Învăţând cele 5 Kyo, un judoka îşi
însuşeşte deci 40 de procedee tehnice de aruncare, înglobate într-un
sistem care se numeşte go-Kyo.
Sportivul care a asimilat primele 8 procedee tehnice din
programul Kyo obţine, în urma unei examinări, o centură de culoare
galbenă şi i se acordă o categorie de clasificare sportivă bazată pe
centuri colorate (denumită Kyu). Există 5 categorii numerotate în
ordinea descrescătoare a cifrelor, treapta inferioară fiind 5 Kyu, iar cea
superioară 1 Kyu. A nu se confunda cuvintele Kyo şi Kyu; primul
reprezintă o grupare a procedurilor tehnice (un complex de exerciţii, o
treaptă de instruire sportivă, o parte dintr-un program de învăţare), pe
când celălalt termen indică scopul (adică gradaţia măiestriei sportive
pe care a dobândit-o un judoka).
După obţinerea centurii galbene şi respectiv a categoriei 5 Kyu,
sportivul va învăţa procedeele tehnice cuprinse în cea de-a doua
treaptă de instruire sportivă, adică 2 Kyo, pentru a i se acorda 4 Kyu şi
respectiv centura portocalie. Urmează apoi însuşirea procedeelor
tehnice din 3 Kyo, 2 Kyo şi 1 Kyo pentru a dobândi respectiv 3 Kyu,
centura verde, 2 Kyu, centura albastră şi în fine, 1 Kyu, centura maro.
Dacă socotim că pentru pregătirea în vederea obţinerii fiecărui
Kyu este necesară o perioadă de 46 luni, deducem că pentru a dobândi
centura maro se scurge un timp aproximativ de 3 ani.
74

Trebuie menţionat că pentru fiecare treaptă de instruire sportivă
sunt incluse şi alte criterii de examinare, dintre care şi elemente ale
luptei la sol.
Un judoka care a obţinut centura maro, după 3 ani, poate fi
considerat un începător, având însă posibilitatea să se perfecţioneze şi
să păşească în categoria maeştrilor în acest sport, devenind candidat la
mult râvnita centura neagră.
Există 10 grade (grad=dan) ale centurii negre, numerotate în
ordinea crescătoare a cifrelor de la 1 la 10. În ierarhia gradelor centurii
negre, timpul pentru acordarea lor devine mai lung: 2 ani între 1 şi 2
dani, 3 ani între 2 şi 3 dani, 4 ani între 3 şi 4 dani.
Nu este de mirare deci că treptele superioare ale centurii negre
se obţine la o vârstă foarte înaintată şi de cele mai multe ori după o
viaţă întreagă consacrată judoului (de exemplu, celebrul Kyuso
Mifune, posesorul gradului 10 dani, avea peste 80 de ani).
Nici o persoană în viaţă nu a obţinut mai mult de 10 dani. În
schimb, lui Jigoro Kano, întemeietorul judoului, i s-a acordat post-
mortem 12 dani cu titlul de marele maestru Shihon.
Gradatia Gradul Denumirea Culoarea

Categoria Japoneză Centurii
6 Kyu - ROKKYU albă
5 Kyu - GOKKYU galbenă
4 Kyu - SHIKKYU portocalie
3 Kyu - SANKYU verde
2 Kyu - NIKYU albastră
1 Kyu - IKKYU maro
- 1 Dan SHODAN neagră
- 2 Dan NIDAN neagră
- 3 Dan SANDAN neagră
- 4 Dan YODAN neagră
- 5 Dan GODAN neagră
- 6 Dan ROKUDAN neagră
- 7 Dan SHICHIDAN neagră
- 8 Dan HACHIDAN neagră
- 9 Dan KODAN neagră
- 10 Dan JUDAN neagră
10. CONSPECTUL DE LECŢIE:

75

EXEMPLIFICAREA UNUI PLAN DE LECŢIE
PENTRU ÎNVĂŢAREA PROCEDEULUI TEHNIC
MOROTE-SEOI-NAGE.
Locul: Sala Polivalentă Teme: - Morote-Seoi-Nage

Secţia de Judo - Ippon-Seoi-Nage
Anul: III zi Obiective:
- Învăţarea procedeului
Morote-Seoi-Nage
- Perfecţionarea procedeului
Ippon-Seoi-Nage.
Materiale: saltele, scări fixe - Purificarea calităţilor motrice: forţa, rezistenţa
Verigile Formaţie Indicaţii Obser-

Mijloace Dozare
lecţiei de lucru metodice vaţii
1 2 3 4 5 6
- adunarea şi
raport
- în linie
Organizarea - verificarea
pe două
colectivului echipamentului 3'
rânduri
- prezentarea
sarcinilor lecţiei
Pregătirea - mers, alergare,
organismului sărituri
pentru efort - deplasări în
- cerc în - gardă medie
poziţie de gardă,
8' jurul - sărituri
sărituri pe ambele
saltelei elastice
picioare, înainte,
lateral dreapta,
stânga
2
- deplasări prin
lungimi
sărituri din
de
ghemuit
saltea
1 2 3 4 5 6
76

- trunchiul pe
- din stând, - coloană verticală,
4x8
balansarea şi de contact cu
rotirea braţelor gimnastică salteaua pe
toată talpa
- din stând,
Influenţarea
deplasări înainte
selectivă a
şi înapoi prin 4x4x5
aparatului
pivotare (tai-
locomotor
sabaki)
- din poziţie de - dezechilibră-

gardă, simularea rile se vor
2'
dezechilibrărilor combina cu
spre înainte, acţiuni ale
lateral, înapoi picioarelor
- din culcat
facial, extensia
alternativă a 2x10
braţului cu
piciorul opus
- răsucirea
- culcat dorsal,
corpului
ridicare în
stânga,
„pod” şi 2x30''
dreapta,
balansări
execuţie în
înainte, înapoi.
viteză
- culcat dorsal,
forfecarea
picioarelor pe 1'
verticală şi
orizontală
- flotări din
culcat înainte în 2x5
sprijin pe degete
1 2 3 4 5 6
77

- pe perechi (în
gardă)
- de pe loc
dezechilibrări
2' şi din
- căderi înapoi şi
deplasare
lateral de pe loc
şi din deplasare
Tema Demonstraţia şi
explicarea
procedeului
„MOROTE-
SEOI-NAGE”
- prizele
- dezechilibrarea
- secerarea
- aruncarea
- asigurarea
- simularea
execuţiei - în
- execuţii
prizelor, culoarul de
2x8 alternative pe
dezechilibrării şi gimnasti-
ambele părţi
introducerea că
cotului sub axilă
- simularea
execuţiei
2x5
integrale a
procedeului.
-Repetarea
procedeului cu - sincronizarea
partener care nu - pe între
2x2x5
opune rezistenţă perechi dezechilibrare
- prizele şi secerare
- dezechilibrarea
- introducerea
cotului sub axilă
- execuţia 2x2x6
integrale a
procedeului
1 2 3 4 5 6
78

Consolidarea Repetarea
procedeului procedeului
„IPPON-SEOI „IPPON-SEOI-
- treptat va
-NAGE” NAGE” - pe toată
2x4x5 mări viteze de
- simularea salteaua
execuţie
execuţiei integrale
a procedeului
(tandoku-rentsiu)
- execuţia
procedeului cu
partener care nu
opune rezistenţă
- pe
- execuţia 2x4x6 - din deplasare
perechi
procedeului cu
partener care se
apără şi se
eschivează
- execuţia
procedeului cu
partener care se
2x2'
apără şi
contrează (yaku-
soku-geiko).
Perfecţionarea - dezvoltarea
calităţilor forţei de apucare
motrice şi ridicare.
specifice: - din poziţie de
forţă, viteză. gardă cu prize
reciproce,
tracţiuni diferite - fără
pentru - pe trântirea
dezechilibrări 2x1' perechi partenerului
- ridicarea
partenerului
2x2x4
culcat fixând
costumul
1 2 3 4 5 6
79

- ridicări repetate
pentru „KATA-
GURUMA”
- ridicări de coapse
„MOROTE-
GARI”.
- dezvoltarea 2x2x8
rezistenţei
specifice
- repetarea
procedeelor „O-
UCHI- GARI” şi
„UCHI- GOSHI”
(uchi-komi)
- pe reprize 4x30''
scurte - cu viteză
- pe reprize lungi 3x4' maximă se
schimbă
partenerul la
fiecare re-
priză
Revenirea - alergare uşoară
organismu- cu relaxarea -cerc în
lui după efort braţelor şi jurul
picioarelor saltelei
- exerciţii de Exerciţii
mobilitate 6' individuale
- exerciţii de
relaxare şi - pe toată
respiraţie salteaua
Aprecieri Adunarea pentru
asupra des- încheierea lecţiei
făşurării lecţiei - aprecieri generale
Sarcini
şi recomandări - însuşirea
individuale
materialului nou
extralecţie
- folosirea
cunoştinţelor în
condiţii de luptă
80

11. SISTEME DE DESFĂŞURARE
A UNEI COMPETIŢII
În Judo competiţiile se pot desfăşura în general în două sisteme:

- cu recalificări;
- sistem turneu (poul).
A. Sistemul cu recalificări: după tragerea la sorţi, concursul se
desfăşoară cu primele meciuri preliminarii, urmând turneele I, II, IV,
…. Până la desemnarea câştigătorului seriei respective, după care se
efectuează completarea tabelelor cu recalificări după cum urmează:
- câştigătorul seriei A se va întâlni cu câştigătorul seriei B pentru
locurile I şi II.
Cei care au pierdut de la câştigătorii seriilor intră în recalificări şi pot
obţine cel mult locul III, în cazul în care câştigă celelalte întâlniri.
B. Sistemul turnee (poul)
1. Dacă numărul combatanţilor este mai mare de 24, se
constituie 8 grupe de câte 3,4 sau 5 combatanţi
- numărul combatanţilor este, de obicei, 48;
- dacă sunt 49 de combatanţi sau mai mulţi se constituie 16 grupe;
- în cazul în care numărul combatanţilor este mai mic de 25,
dar mai mare de 11 se constituie 4 grupe de câte:
– atunci când numărul combatanţilor este mai mic de 12, dar mai
mare de 5 se constituie 2 grupe de câte 3,4,5 sau 6 combatanţi;
– atunci când numărul combatanţilor este mai mic de 6,
competiţia se desfăşoară într-o singură grupă, iar rezultatul constituie
clasamentul final.
În capetele de grupă se plasează cei 4 finalişti din anul precedent
(de exemplu, în campionatul naţional), bineînţeles dacă ei sunt
prezenţi la aceeaşi categorie de greutate. Cei clasaţi pe locul III, vor fi
plasaţi astfel ca ei să nu figureze în aceeaşi grupă cu primul sau al
81

doilea clasat care au avut victorii asupra celui de al treilea clasat în
competiţiile din anul precedent. Ei vor fi repartizaţi conform tabelului:
Ordinea combatanţilor în poul:
Poul de 3
1x2-1x3-2x3
Poul de 4
1x2-3x4-1x3-2x4x1x4-2x3
Poul de 5
4x5-1x2-3x4-1x5-2x3-1x4
3x5-2x4-1x3-2x5
Poul 6
1x2-3x4-5x6
1x3-2x5-3x6
1x4-3x5-2x6
1x5-2x3-4x6
1x6-2x4
4x5
2. Competiţiile eliminatorii în două grupe şi repesaj
A două fază este rezervată primilor 2 clasaţi din fiecare poul şi
sunt repartizaţi în două grupe prin tragere la sorţi. Cei doi finalişti se
stabilesc prin meciuri eliminatorii directe. Când cei doi sunt cunoscuţi,
se trece la repesaj pentru a permite combatanţilor care au fost înfrânţi
din finalişti să concureze pe locul 3.
Primele 2 locuri sunt stabilite prin tragere la sorţi.
82

BIBLIOGRAFIE
Tudusciuc I., Gimnastica de bază, Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti, 2002.
Culda C., Dungociu, P. Culda, Manual de gimnastică, Editura
Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 1998.
Todea, F., Jocuri de mişcare, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2002.
Nicu A., Teoria şi metodica antrenamentului sportiv, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002.
Muraru, A., Judo, Editura Sport-Turism, 1998.
Hantău, I., Manual de Judo, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2000.
Nicu A. Enciclopedia Educaţiei fizice şi sportului, Editura
Aramis, Bucureşti, 2002
83

Tehnoredactor: Marilena BĂLAN-GURLUI,
Marian BOLINTIŞ
Coperta: Marilena BĂLAN-GURLUI
Bun de tipar: 07.03.2005; Coli tipar: 5,25

Format: 16/61x 86
Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine

Splaiul Independenţei, nr.313, Bucureşti, Sector 6, Oficiul Poştal 83
Telefon, fax: 410 43 80; www.spiruharet.ro
e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro
84

Judo Indrumar Metodic PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Judo Indrumar Metodic PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANA-MARIA POP

Universitatea SPIRU HARET

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005

Universitatea SPIRU HARET

Editura Fundaţiei România de Mâine

Universitatea SPIRU HARET

Cuvânt înainte ……………………………..………………………….. 11

1. SCURT ISTORIC ………………………………………………….. 13

3. NOŢIUNI DE IGIENĂ …………………………………………….. 19

5. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A FORŢEI

5.1. Utilizarea raţională a forţei …….………………………………… 28

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

10. CONSPECTUL DE LECŢIE ……………………………………. 76

11. SISTEME DE DESFASURARE A UNEI COMPETITII ……….. 81

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

Prof. Anton Muraru

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

Am elaborat acest îndrumar metodic pentru studenţii

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

Judo-ul este o artă marţială creată în 1882 de Jigoro Kano (1860-

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

2.1. COSTUMUL DE JUDO (JUDOGI)

Costumul de judo se numeşte judogi şi este de culoare albă.

2.2. SUPRAFAŢA DE LUPTĂ (TATAMI)

Universitatea SPIRU HARET

Este facultativă şi trebuie să fie confecţionate din lemn rezistent,

Universitatea SPIRU HARET

Judo-ul prezintă probleme de igienă cu un specific aparte faţă de

Universitatea SPIRU HARET

4.1. SALUTUL (RITZUREI)

Salutul este o formă tradiţională de manifestare a respectului faţă

¾ ZAREI (salutul din poziţia pe genunchi pe călcâie aşezat).

Universitatea SPIRU HARET

Kumi-Kata (priza). Poziţia fundamentală şi felul de apucare al

Universitatea SPIRU HARET

4.3.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE

- execuţia poziţiei de gardă, imitând adversarul ;

a) MIGI-SHIZEN-TAI (poziţia fundamentală spre dreapta).

Universitatea SPIRU HARET

b) HIDARI-SHIZEN-TAI (poziţia fundamentală spre stânga).

Universitatea SPIRU HARET

4.4. DESCRIEREA DEPLASĂRII PE SALTEA (SHINTAI)

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

5.1. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A FORŢEI

Judo-ul este o luptă bazată pe supleţe şi forţă. Principiul de bază,

5.2.DESCRIEREA DEZECHILIBRĂRII ADVERSARULUI

În lupta în picioare, este necesar ca orice procedeu de aruncare

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

5.2.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE

- executarea prizelor cu partener pasiv şi semiactiv;

Universitatea SPIRU HARET