Sunteți pe pagina 1din 5

3-Oct-18

Curs 1 – Dezvoltarea cavitatilor seroase si a m. diafragm


Dezvoltarea seroaselor incepe timpuriu, inca din perioada embrionara, din faza de disc
trilaminar. Acest disc este dispus intre amnios si sacul vitelin. Prezinta spre amnios ectodermul, spre
sacul vitelin endodermul si intre ele, mezodermul, care prezinta de o parte si de alta a liniei mediane,
cele 3 segmente ale sale: mezodermul paraxial, mezodermul intermediar si mezodermul placii laterale.
Mezodermul placii laterale se extinde, iese din conturul discului embrionar, creste ventral si participa in
partea ventrala la constituirea primei cavitati: cavitatea pericardica primitiva. Prin cresterea
mezodermului placii laterale, discul trilaminar se transforma intr-o structura rotunjita care va constitui
viitorul corp embrionar. Deci, aspectul de disc dispare, se rotunjeste, conturandu-se corpul embrionar.

La nivelul mezodermului placii laterale apar mici cavitati (sau spatii) care fuzioneaza si formeaza
o cavitate mai mare, numita cavitate intraembrionara (celom intraembrionar) care va comunica cu
cavitatea extraembrionara. Mezodermul se scindeaza in 2 lame: o lama posterioara, care va corespunde
peretelui viitorului trunchi embrionar si care impreuna cu ectodermul supraiacent se numeste
somatopleura si o lama ventrala care va inveli viscerele in formare si care impreuna cu endodermul
subiacent se numeste splanhnopleura. Prin cresterea mezodermului lateral, el va depasi discul
embrionar si se indreapta ventral. Astfel, o parte din celomul intraembrionar va participa la formarea
peretilor anterior, laterali, posterior si ultimul care se formeaza, peretele inferior, corespunzator
viitorului perineu (i se mai spune si perete perineal). Celomul in formare este compartimentat in spatii
incomplet delimitate. Incepand din portiunea superioara – din regiunea faringiana – prima cavitate care
se formeaza este cavitatea pericardica, ce se gaseste anterior si superior; ea va comunica inferior cu
restiul trunchiului embrionar prin intermediul canalelor pericardo-peritoneale. In aceste canale vor
creste si vor proemina mugurii pulmonari, de o parte si de alta a cavitatii pericardice. Mugurii pulmonari
vor determina formarea cavitatii pleurale.

Concomitent cu formarea cavitatii celomice, in partea inferioara, celomul se extinde intr-o


structura in formare, si anume in cordonul ombilical. Acolo formeaza o cavitate, iar celomul impreuna cu
aceasta cavitate se numeste celom intraombilical. In cavitatea celomului intraombilical, intre saptamana
a 6-a si saptamana a 10-a patrund anse intestinale care constituie hernia fiziologica. Ulterior ansele,
dupa saptamana a 10-a, revin in cavitatea abdominala.

Deci, prima oara se formeaza cavitatea pericardica, apoi cresc mugurii pulmonari si se formeaza
cavitatile pleurale. Cand s-a format cavitatea pericardica, nu sunt decat 2 canale de comunicare catre
partea caudala, si anume canalele pericardo-peritoneale. Insa, dupa ce s-au creat cavitatile pleurale, va
fi:

1) O comunicare intre cavitatile pleurale si cavitatea pericardica, care constituie canalele pleuro-
pericardice;

2) O comunicare dintre cavitatile pleurale si cavitatea peritoneala, care constituie canalele pleuro-
peritoneale.
3-Oct-18

Deci intai se formeaza cavitatea pericardica. De o parte si de alta a cavitatii pericardice vor fi
canalele pericardo-peritoneale. Pe langa cavitatea pericardica, se vor forma cavitatile pleurale. Ele vor
comunica prin 2 perechi de canale: doua canale care fac legatura cu cavitatea pericardica (canalele
pleuro-pericardice) si alte doua canale care vor merge inferior, catre cavitatea peritoneala (canalele
pleuro-peritoneale). Ordinea in care apar aceste cavitati seroase se face de sus in jos: mai intai apare
cavitatea pericardica, apoi cavitatile pleurale si in final cavitatea peritoneala.

Cavitatea pericardica este prima care se formeaza, in partea superioara si anterioara, imediat
sub faringele primitiv, care se formeaza din primul segment al intestinului primitiv numit proenteron.
Aceasta cavitate pericardica se intinde inferior pana la limita de comunicare cu cavitatea peritoneala,
intre ele gasindu-se septul transvers. Initial, cavitatea pericardica este dubla, dar pe masura ce se
dezvolta cordul, una din ele dispare (de regula cea dreapta). Comunicarile cavitatii pericardice sunt cu
cea pleurala, prin canalele pleuro-pericardice, sau cu cavitatea peritoneala, dar aceste comunicari (cu
cavitatea peritoneala) sunt doar in partea dorsala si se numesc canale pericardo-peritoneale dorsale,
canale care se vor inchide prin aparitia unor plici denumite plici pericardo-peritoneale. Aceste plici sunt
determinate de venele cardinale comune in drumul lor spre sinusul venos.

Cavitatile pleurale se dezvolta in canalele pericardo-peritoneale, prin cresterea mugurilor


pulmonari. Aceste cavitati au o comunicare cu cavitatea pericardica, dar si ele se vor inchide tot din
cauza plicilor pericardo-peritoneale si de asemenea vor comunica cu cavitatea peritoneala prin canalele
pleuro-peritoneale. Dar, aceste canale pleuro-peritoneale incet-incet se vor inchide prin

1) aparitia plicilor pleuro-peritoneale, vizibile la nivelul peretelui antero-lateral al trunchiului embrionar

2) aparitia unor plici pleuro-peritoneale dorsale, determinate de prezenta venelor viteline in partea
posterioara a corpului

3) aparitia unor celule musculare care conduc la formarea stalpilor diafragmatici.

Separarea cavitatii toracice de cavitatea abdominala, respectiv cavitatea peritoneala, se face prin
dezvoltarea muschiului diafragm. Acest muschi este alcatuit din mai multe parti (segmente):

1) Septul transvers, care in mod normal se formeaza in partea inferioara a regiunii cervicale, de unde
este impins catre pozitia definitiva. Din el se formeaza partea tendinoasa si partea musculara antero-
laterala, avand o dispozitie transversa. La nivelul fetei superioare migreaza miocite din segmentele
cervicale C3, C4 si C5 si o data cu migrarea cu ele, antreneaza si filete nervoase ce apartin nervului
frenic.

2) Partea postero-laterala, care se dezvolta din miocite migrate de la nivelul peretelui toracic, impreuna
cu filete nervoase ce apartin ultimelor 6 perechi de nervi intercostali.

3) Portiune dorsala, care contine miocite migrate din portiunea toracala si care intra in alcatuirea plicilor
dorsale din care se formeaza stalpii diafragmatici.
3-Oct-18

Acest muschi in formare respecta viscerele care se dezvolta la acest nivel, in sensul ca prezinta orificii
pentru segmente care trec din torace spre abdomen (ex. esofagul cu trunchiurile vagale anterior si
posterior, aorta descendenta) sau invers (canalul toracic, langa aorta, VCI, sistemul venelor azygos).

Cavitatea peritoneala se gaseste sub diafragmul aflat in dezvoltare, coborand pana in regiunea
inferioara pelvina. Si aceasta cavitate peritoneala prezinta prelungiri: cavitatea celomica din cordonul
ombilical (intraombilicala --> hernia fiziologica) si inca 2 prelungiri la sexul masculin (prelungirile
inferioare ale celomului abdominal) din procesul de descensus al gonadelor. Coborarea testiculelor in
scrot se definitiveaza aprox. in luna a 8-a, uneori chiar a 9-a, iar alteori raman pe traseu. Aceste
prelungiri formeaza tunica vaginala a testiculului.

Cavitatea abdomeno-pelvina este acoperita de peritoneu. Peritoneul este de doua tipuri:


parietal (inveleste peretii) si visceral (inveleste viscere); intre ele exista o continuitate, astfel incat inchid
un sac ce contine viscerele, iar aceste viscere in acest sac reprezinta cavitatea peritoneala. Dupa modul
in care peritoneul inveleste diverse viscere, aceste viscere pot fi viscere intraperitoneale, partial
intraperitoneale sau extraperitoneale. Viscerele care sunt invelite aproximativ pe toate fetele devin
viscere intraperitoneale (ex. ansele intestinale). Daca o parte din viscer este neinvelit (ex. uterul, care
este invelit pe fata anterioara, superioara si posterioara, insa nu si pe cea inferioara) el este viscer partial
intraperitoneal. Daca un organ este invelit doar pe o fata de peritoneu, el devine extraperitoneal (ex.
rinichii). Intre foitele peritoneului exista o continuitate, astfel incat se trece de la peritoneul parietal la
cel visceral si invers. Aceasta trecere de pe un organ pe perete este determinata de vase, ducte, pe care
peritoneul se muleaza. Prin trecerea peritoneului de pe perete pe un organ, apar elementele de fixare:
mezouri, ligamente, omenturi si fasciile de coalescenta.

Mezourile sunt plici peritoneale care cuprind elemente vasculo-nervoase, respectiv ducte ale
unui organ, si care leaga organul respectiv de unul dintre pereti. Orice mezou prezinta o radacina (locul
de trecere de la peritoneul parietal la cel visceral), o margine libera (la nivelul organului pe care il
inveleste) si doua foite/lame peritoneale (dreapta/stanga sau superioara/inferioara, in functie de tipul
mezoului). La subiectul de mezenter, nu e suficient sa spui ca leaga intestinul subtire de peretele
posterior, ci trebuie sa spui ceva si despre radacina, de unde merge radacina, unde se termina, despre
marginea libera, despre fete (=foite, lame), pentru ca, de exemplu, unele anse sunt verticale (au foite
stanga/dreapta) iar altele sunt orizontale (au foite superioara/inferioara), ce cuprinde mezoul respectiv
(vase de sange care se distribuie organului invelit de partea respectiva de peritoneu, fibre nervoase care
constituie plexul organului respectiv, vase limfatice si statii ganglionare). Exemple de mezouri:
mezenterul, mezocolon (mezocolonul transvers, respectiv mezocolonul sigmoid), mezoovar, mezocist
(mezoul vezicii biliare, inconstant).

LIgamentele sunt pliuri peritoneale care leaga un organ unul de unul dintre pereti sau leaga
intre ele doua viscere invecinate. Intre foitele sale putem gasi sau nu elemente vasculo-nervoase.
Exemple: ligamentul triunghiular al ficatului (intre fata diafragmatica a ficatului si muschiul diafragm; in
el nu sunt elemente vasculonervoase), ligamentul gastro-colic (leaga marea curbura gastrica de colonul
3-Oct-18

transvers; intre foitele acestui ligament se gasesc elemente vasculo-nervoase si anume arcada arteriala a
marii curburi).

Omenturile sunt pliuri peritoneale si NA descrie doua omenturi:

- omentul mic (micul epiploon)

- omentul mare (marele epiploon)

Omentul mic se gaseste intre mica curbura gastrica si hilul hepatic. Hilul, pentru orice organ, reprezinta
locul prin care intra elementele pediculului organului respectiv. Omentul mic prezinta 3 parti:

- o parte densa (pars densa) care este localizata in vecinatatea micii curburi si flancului drept al
esofagului abdominal

- o parte transparenta, subtire (pars flaccida)

- o portiune libera intre D1 si hilul ficatului (pars ligamentosa), prin el trecand elementele
pediculului hepatic. Aceasta parte libera este localizata aproximativ in dreptul VCI; intre cele doua
elemente (intre VCI, partea libera a omentului, superior lobul caudat si inferior D1) se gaseste orificiul
care face legatura cu bursa omentala, numit orificiul epiploic al lui Winslow.

Cavitatea peritoneala este impartita in doua cavitati:

- marea cavitate peritoneala (mai mare)

- mica cavitate peritoneala sau bursa omentala, ce se gaseste in spatele stomacului; aceasta
prelungire (bursa omentala) nu are comunicare decat prin orificiul epiploic Winslow.

Omentul mare este o plica peritoneala asemanatoare cu un sort dispus peste ansele intestinale si care
este fixat la nivelul cadrului colic. Omentul mare are vase de sange, tesut adipos, dar aparent, el are
doar 2 fete (la adult): o fata anterioara si o fata posterioara. (deci am fi tentati sa spunem ca in mod
normal prezinta doua foite peritoneale intre care se gaseste tesut conjuctiv adipos). In realitate,
omentul mare are 4 foite: 2 foite sunt la interior, apartinand bursei omentale (prelungirea inferioara a
bursei omentale) si 2 foite, anterioara si posterioara, apartinand marii cavitati peritoneale (cele 4 exista
doar in viata embrionara).

Fasciile de coalescenta sunt legaturi de tip conjunctiv care se realizeaza intre foitele peritoneale
in cazul unui contact indelungat. Procesul de legatura poarta numeste de coalescenta. Contactul
indelungat se realizeaza prin deplasarea unor structuri anatomice intraperitoneale in diferite directii, in
functie de gradul de crestere al unui organ diferit. Procesele de coalescenta apar intre:

1) Duoden&capul pancreasului si peritoneul parietal posterior --> fascia de coalescenta


retroduodenopancreatica Treitz;

2) Peritoneul visceral al colonului ascendent si peritoneul parietal posterior --> fascia Toldt 1
3-Oct-18

3) Peritoneul visceral al colonului descendent si peritoneul parietal posterior --> fascia Toldt 2

4) Recesul inferior al bursei omentale dintre foitele omentului mare (?)

Structural, peritoneul este alcatuit din 2 tunici:

- o tunica formata de epiteliul unistratificat pavimentos (tunica seroasa)

- o tunica numita teaca subseroasa (tela subserosa); aceasta teaca poate fi organizata si sa
formeze o lama bazala pentru epiteliul pavimentos sau nu, si sa formeze astfel tesutul subepitelial (ce
contine vase, nervi, tesut conjunctiv lax); aceasta tunica poate varia in dimensiune (spre deosebire de
prima), fiind mai groasa la peritoneul parietal si mai subtire la cel visceral.

Foitele peritoneale au rol secretor, producand lichidul peritoneal ce faciliteaza alunecarea


viscerelor intre ele. De asemenea, foitele peritoneale au si rol in absorbtia acestui lichid, asigurand
recircularea lui. Pe baza acestui proces de absorbtie, exista unele tratamente care se administreaza
direct in cavitatea peritoneala. Acumularea de lichid in cavitatea peritoneala duce la hemoperitoneu
(sange), pioperitoneu (puroi), pneumoperitoneu (aer).