Psihologia motivațională a lui Abraham Maslow

Abraham Maslow ar putea fi considerat un teoretician al motivației sau un teoretician al

personalității. El a fost câte puțin din ambele. Una dintre primele sale cărți a fost Motivația și
Personalitatea (1954). Poate că este mult mai revelator titlul pe care Maslow a vrut să-l
folosească inițial pentru acea carte: Higher Ceilings for Human Nature (Nivelurile superioare ale
naturii umane) (Maslow, 1970, p.ix). El s-a apropiat de acest titlu cu ultima lui carte, publicată
postum: The Farther Reaches of Human Nature (Realizările superioare ale naturii umane)
(1971).

Maslow este cel mai renumit pentru ierarhia sa asupra nevoilor. Aceasta este o diagramă în
formă de piramidă care arată modul în care oamenii progresează de la nevoile biologice de
bază (în partea de jos), printr-o succesiune de etape intermediare, la nevoi existențiale (la vârf).

Piramida lui Maslow

Maslow a conceput o diagramă în formă de piramidă, în prezent faimoasă, pentru a-și exprima
ideile. În partea de jos a pus motivele bazale sau nevoile biologice. În partea de sus erau
nevoile superioare, spirituale sau existențiale. Între acestea exista o serie de alte nevoi.

Ideea din spatele diagramei în formă de piramidă a lui Maslow

Maslow a argumentat că, pe măsură ce fiecare nevoie mai mică este îndeplinită, nivelul imediat
superior devine mai atrăgător. În primul rând, în stratul inferior, sunt nevoi biologice cum ar fi
cele de alimente și de somn. Toți oamenii trebuie să dispună de aceste lucruri, dacă nu au
altceva.

Următoarele sunt nevoile de securitate sau de siguranță: să ai un loc unde să stai, să știi de
unde vine următoarea ta masă și să eviți pericolul. Apoi vine iubirea sau dragostea și
apartenența: nevoia de a se afilia cu alți oameni.

Deși dragostea este clasată mai sus pe cele mai multe scale ale valorilor umane, Maslow a pus-
o sub nivelul următor, pe care el l-a numit stimă. Maslow a motivat că este un lucru posibil, într-
adevăr comun, să existe dragoste în relații care nu promovează stima.

Într-o relație de dragoste bună, creșterea stimei de sine este promovată în ambele părți. Într-o
relație proastă, un membru al perechii încearcă să-l mențină pe celălalt nesigur și dependent. În
acest sens, nevoile de dragoste sau de relaționare sunt mai ușor de realizat decât nevoile de
stimă de sine.

Al cincilea nivel este auto-actualizarea. Poți trece prin toate celelalte niveluri și încă să simți un
gol. Poți avea o casă mare, o slujbă foarte bine plătită, un soț / soție, copii, o mulțime de stimă
de sine, dar să fii neîmplinit.

În schema lui Maslow, aceasta ar însemna că primele patru nivele de nevoi sunt îndeplinite, dar
a cincea și cea mai înaltă nu este încă realizată. Vom discuta mai multe despre cel mai înalt
nivel, interesul real al lui Maslow.

Trebuinţa umană se referă la tot ceea ce constituie nevoie sau necesitate a organismului pentru a
supravieţui. Resimţite ca nişte imbolduri şi impulsuri interioare, trebuinţele semnalizează anumite cerinţe
de echilibrare a stării interne a organismului.

Trebuinţele umane se clasifică in două categorii:

a) Trebuinţe primare care sunt înnăscute: biologice sau organice, fiziologice sau funcţionale. Acestea
sunt: hrană, somn, adăpost şi se află la baza cerinţelor vieţii şi a căror satisfacere asigură supravieţuirea
speciei umane. Virtual aceste nevoi sunt universale printre oameni dar intensitatea de manifestare este
diferită de la un individ la altul.

b) Trebuinţe secundare sau sociale, ţin de aspiraţiile psihice şi intelectuale, de nivelul devenirii
individuale. Multe din ele se dezvoltă la maturitate. Aceste nevoi sunt extrem de variabile ca tip şi
intensitate printre oameni, ele sunt rezultate ale modificărilor interioare ale individului, stimulate mai
degrabă de munca in grup decât de cea individuală, sunt puternic influenţate şi condiţionate in
manifestarea lor de experienţă şi mediul de muncă.

Trebuinţele sunt considerate elemente motivaţionale bazale şi fundamentale ale personalitatii. In

structura personalităţii, motivele nu acţionează solitar, independent sau succesiv ci solidar,
interdependent şi adesea simultan.

Am arătat faptul ca, resimţite ca nişte imbolduri şi impulsuri interioare, trebuinţele semnalizează anumite
cerinţe de echilibrare a stării interne a organismului (ex.: trebuinţa de hrană, trebuinţa de odihnă,
trebuinţa de locuinţă, de comunicare etc.).
Ansamblul tuturor acestor imbolduri sau impulsuri care sensibilizează, stimulează şi activează conduita
umană, care împing şi susţin omul in realizarea unor acţiuni, toată această constelaţie de motive poartă
numele de motivaţie.

11.5. Formele motivaţiei

 Motivaţia pozitivă şi motivaţia negativă

Prima este produsă de stimulările premiale (lauda, încurajarea) şi se
soldează cu efecte benefice asupra activităţii sau relaţiilor interumane (ex.
angajarea în activitate), cea de-a doua formă este produsă de folosirea unor
stimuli aversivi (ameninţarea, blamarea, pedepsirea) şi se asociază cu efecte de
evitare, respingere, abţinere.

 Motivaţia intrinsecă şi motivaţia extrinsecă

 Această clasificare are în vedere sursa producătoare a motivaţiei. Dacă
sursa generatoare se află în subiect, în nevoile şi trebuinţele lui personale, atunci
este vorba de o motivaţie directă sau intrinsecă. Specificul acestei motivaţii
constă în satisfacerea ei prin îndeplinirea acţiunii adecvate (ex. când cineva citeşte
o carte pentru că îl interesează învaţă din nevoia de a-şi ţine trează trebuinţa de
investigaţie). Spunem că toate acestea au la baza o motivaţie intrinsecă.

Dacă sursa generatoare a motivaţiei se află în afara subiectului, fiindu-i

sugerată sau chiar impusă de o altă persoană, daca ea nu izvorăşte din specificul
activităţii desfăşurate, atunci este o motivaţie indirectă sau extrinsecă.

Motivaţia cognitivă îşi are originea în activitatea exploratorie, în nevoia de

a şti, de a cunoaşte, de a fi stimulat senzorial, forma ei tipică fiind curiozitatea
pentru nou, pentru schimbare. Se numeşte cognitivă deoarece acţionează
dinlăuntrul proceselor cognitive (dinlăuntrul percepţiei gândirii, memoriei,
imaginaţiei) stimulând activitatea intelectuală din aproape în aproape. Datorită ei
se trece de la explorare la reproducere, de aici la înţelegere, apoi la interes
ştiinţific, pentru ca în final să ajungă până la înclinaţia creativă. Motivaţia
cognitivă îşi găseşte satisfacţie în nevoia de a înţelege, explica, rezolva.

Motivaţia afectivă este determinată de nevoia omului de a obţine

aprobarea din partea altor persoane, de a se simţi bine în compania altora. Aceste
forme sunt inegal productive. Motivaţia pozitivă, intrinsecă, cognitivă, sunt mult
mai productive decât motivaţia negativă, extrinsecă, afectivă. Această apreciere
este valabilă doar dacă se operează în limita cuplurilor motivaţionale amintite.

În existenţa concretă a omului sunt puse în funcţiune diferite forme ale mo-tivaţiei, clasificate, două
câte două, în perechi opuse. Astfel, ar exista motivaţie pozitivă (motivaţia produsă de stimuli premiali, de
ex. lauda, încurajarea, premierea) versus motivaţie negativă (produ-să de folosirea unor stimuli aversivi, de ex.
ameninţarea, pedepsirea, blamarea) şi o altă pereche ar fi motivaţia intrinsecă (sursa se află în subiect, în
nevoile şi tre-buinţele lui personale, iar motivaţia este solitară cu activitatea subiectului) versus motivaţie
extrinsecă (sursa este în afara subiectului, fiindu-i sugerată sau chiar impusă acestuia de o altă persoană) [1].
Mai există în literatura de specialitate şi următoarele perechi polare ale tipurilor de motivaţii: motivaţie
cognitivă/afectivă, motivaţie individuală / socială [7].