Sunteți pe pagina 1din 17

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE

AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ “ION IONESCU
DE LA BRAD” DIN IAŞI
FACULTATEA DE
AGRICULTURĂ

Tehnologia de cultivare pentru


speciile legumicole ardei gogoșar și
sfleclă roșie

Coordonatori ştiinţifici: Student:


Asistent. Gabriel Teliban Grupa:501

2018
Ardeiul gogoșar

Generalități

Ardeiul (Capsicum annuum) este o specie a genului Capsicum, care face


parte din familia Solanaceae, familie de plante superioare angiosperme
dicotiledonate din ordinul Lamiale. Se cultivă pentru fructele sale, care
au întrebuinţări multiple în alimentaţia omului, atât în stare proaspătă,
cât şi gătită sau conservată. Este o plantă anuală erbacee, cu tendinţa de
lemnificare în a doua parte a perioadei de vegetaţie. Are un habitus
mediu dezvoltat, sub formă de tufă globuloasă de până la 40-50 cm
înălţime şi 30-40 cm diametru. În seră, tulpina poate ajunge la 1,5 - 2,2
metri.
Ardeiul este originar din America Centrală şi de Sud, cu locul de origine
Mexic şi Guatemala, fiind considerat una din cele mai vechi plante
folosite în cultură. De aici a fost răspândit spre nord, în SUA şi spre sud,
în Columbia, Venezuela, Ecuator, Brazilia, Chile, Argentina şi Uruguay.
Mai apoi s-a ajuns ca ardeiul să fie răspândit în lume de către marinarii
spanioli şi portughezi. În Europa ardeiul a fost adus în 1493 şi s-a
răspândit în zonele sudice (Italia, Franţa) în secolul al XVI-lea, iar în
Peninsula Balcanică în secolul al XVII-lea. În Europa Centrală a pătruns
mai repede ardeiul iute, ca produs condimentar, concurând piperul,
acesta fiind importat din India. În prezent se cultivă mult în zonele
tropicale şi sub tropicale, iar în climatul continental până la latitudinea
de 50°.
Soiuri de ardei și hibrizi
În funcţie de varietatea botanică, sortimentul de ardei se clasifică astfel:
ardei dulci: Capsicum annuum L. var. grossum Sendt. (ardei gras şi
gogoşar) și Capsicum annuum L. var. longum Sendt. (ardei lung)
ardei iuţi: Capsicum annuum L. var. accuminatum Irish
În România se cultivă următoarele grupe horticole de ardei:
Ardeiul gras - are fructe mari, dulci, în formă de prismă, trunchi de
piramidă, inimă.
Ardeiul gogoşar - fructe mari, dulci, rotunde, puternic turtite, cu
suprafaţa mai mult sau mai puţin lobată.
Ardeiul lung - fructe mari, dulci, cu pulpa mai subţire decât la formele
anterioare, de formă conică, alungită, uneori aplatizată, drepte sau
curbate.
Ardeiul iute - fructe mici, iuţi, cu pulpa subţire, de formă conică-alungită
sau sferică.
Ardeiul de boia - fructe asemănătoare ardeiului lung sau iute, cu gust
dulce sau iute, cu o mare concentraţie în pigmenţi coloranţi.

Importanță

Importanța alimentară este dată de faptul că ardeiul se consumă pentru


fructele sale fie în stare proaspătă cât și preparată sau conservată.
Fructele de ardei se pot consuma în stare proaspătă sub formă de diferite
salate crude sau coapte simple sau asortate, cu brânză pateuri etc.
Fructele de ardei iute se folosesc la aromatizarea mâncărurilor
murăturilor sau marinat, dar este folosit cel mai mult la preparea boielii
iuți. Compoziția chimică depinde de tipul de ardei, gradul de maturitate,
condiții de cultură, etc. Conținutul în proteine este de 0,9%, grăsimi 0,5
%, calciu 12 mg/100 g p.p , vitaminele B 42 mg/100 g. p.p.
Din punct de vedere agrotehnic se pretează la culturi intensive, în teren
protejat ca și neprotejat necesitând un volum mare de lucrări de
îngrijire. Spre deosebire de tomate se confruntă cu un atac mai redus de
boli și dăunători, dar lipsa apei poate duce la compromiterea culturii.
Din punct de vedere economico-social, Dumitrescu și colaboratorii
afirmă că, cheltuielile pentru un singur hectar de cultură se consumă
între 1700 și 2000 de ore de om pentru o producție de 20 de tone.

Exigențe ecologice

Clima și solul sunt elemente deosebit de importante în cultura ardeiului


și dictează în mare măsură producția. Germinația la ardei începe de la 14
- 15 grade Celsius. Plantele cresc şi se dezvoltă optim la temperaturi de
22-25 grade Celsius. Limitele extreme admise pentru creşterea plantelor
sunt cuprinse între 15 şi 35 grade Celsius.
Totodată, dezvoltarea ardeiului se realizează în condiţii optime, dacă în
sol este asigurat un nivel de 70-80% din capacitatea de câmp, iar în aer o
umiditate relativă de 60-70%. Necesarul de apă este mai mic în prima
lună de la plantare, în vreme ce în perioadele înfloririi, fructificării şi
creşterii fructelor, nevoile ardeiului pentru apă sunt maxime,
recomandându-se chiar niveluri până la 90% din capacitatea de câmp.
Ardeiul solicită soluri bine structurate, uşoare, luto-nisipoase sau
mijlocii, adânci, permeabile, bogate în elemente fertilizante (azot, fosfor,
potasiu), cu un conţinut ridicat de humus (4-5%) şi un pH de 6-6,5. Sunt
recomandate zone cu soluri aluviale, cernoziomurile levigate, solurile
brun-roşcate, de pădure, luto-argiloase. Se vor evita solurile mai grele,
cu permeabilitate redusă.

. Cultura ardeilor în câmp


Plantarea ardeilor în câmp se realizează direct prin semănarea în câmp,
cât și prin răsaduri. Alegerea terenului se face în funcţie de planta
premergătoare. Cele mai bune premergătoare sunt speciile leguminoase
(mazărea, fasolea), legumele cucurbitacee, cele din grupa cepei,
legumele verdeţuri, dar şi leguminoasele perene (lucerna şi trifoiul). Se
evită cultivarea după solanacee sau legume care lasă o mare rezervă de
agenţi patogeni de sol (de exemplu, Fusarium).
Pregătirea terenului începe toamna cu administrarea a 40-50 tone gunoi
de grajd pe hectar, 300 kg/ha superfosfat și 100 kg/ha sulfat de potasiu.
Primăvara se aplică 150-200 kg/ha azotat de amoniu. Pregătirea
terenului implică și erbicidarea cu produse specifice.
Ardeiul este cultivat în câmp prin producerea prealabilă a răsadurilor și
mai rar prin semănat direct.
Răsadurile se produc în răsadniţe, spaţii încălzite (sere şi solarii).
Răsadurile se produc la pat, în cuburi nutritive sau în palete alveolare.
Producerea răsadurilor începe deseori în următoarele perioade:
ardeiul gras pentru cultură timpurie: în perioada 20-25 februarie
ardeiul gras pentru culturile obişnuite de vară: între 25 februarie - 15
martie
ardeiul lung şi gogoşarii pentru culturile târzii în perioada 5-20 martie
Pentru producerea răsadurilor necesare plantării unui hectar se folosesc
1,2 - 1,5 kg sămânţă. Se seamănă în rânduri, la distanţe de 8-10 cm, şi la
2-3 cm pe rând, rezultând undeva la 400 - 500 fire pe metru pătrat. Este
recomandată menținerea unei temperaturi între 22 și 25 de grade Celsius
ziua şi 18 - 20 grade Celsius noaptea. Până la plantarea în câmp se fac
aerisiri, tratamente fitosanitare și se aplică îngrăşăminte foliare.
Vârstă optimă a răsadurilor este de 60-65 de zile. Cu câteva zile înainte
de plantare răsadurile se călesc printr-o aerisire mai puternică ziua şi
noaptea, iar cu câteva ore înainte de scoaterea răsadului se udă abundent.
Plantarea începe când în sol se înregistrează 15 grade Celsius, se
plantează mai întâi ardeiul gras timpuriu, în perioada 25 aprilie-5 mai,
apoi ardeiul gras, gogoşar şi lung în perioada 5-20 mai.

La ardeiul gogoşar distanţele pe rând sunt de 20-25 cm, densitatea fiind


cuprinsă între 54.000-65.000 plante pe hectar
Lucrări de îngrijire necesare la cultura ardeilor în câmp:
Completarea golurilor - La 4-5 zile de plantare se face completarea
golurilor, se aplică 3-4 prășile mecanice între rânduri şi 2 prăşile manual
pe rând. Odată cu prășilele mecanice se realizează un muşuroit uşor.
Irigarea - Se face o udare după plantare, după care nu se udă circa două
săptămâni. Până la fructificare se udă la interval de 7-10 zile cu norme
de 250-300 m3 pe hectar, umiditatea din sol trebuie să fie de 80-85% din
capacitatea de câmp.
Fertilizarea culturii de ardei în câmp - În timpul perioadei de vegetaţie se
pot aplică 2-3 fertilizări cu îngrăşăminte chimice.
Pe suprafeţe mici se face copilitul şi cârnirea plantelor.

Cultura ardeilor în sere și solarii

În sere şi solarii se cultivă în mod obişnuit ardei gras, dar și ardeiul lung
sau gogoșar. Pregătirea terenului se începe toamna odată cu defrişarea
culturii anterioare. Se realizează o fertilizarea de bază cu 50-70 t/ha
gunoi de grajd și se aplică și îngrășăminte chimice. Se execută
mobilizarea solului la 28-30 cm și se dezinfectează solul cu produse
specifice și se aplică erbicide, dacă e nevoie.
Răsadurile se produc foarte des în cuburi nutritive , semănatul începând
din luna februarie. Se folosesc 800 g seminţe pentru producerea
răsadurilor necesare plantării unui hectar. Răsadurile se plantează în sol
după circa 60 de zile de la semănare.
Plantarea răsadurilor se face atunci când temperatura solului se
menţine pe adâncimea de 10 cm, la nivelul de 14-15 grade Celsius
(începutul lunii aprilie). Densitatea de plantare este de 60.000 - 65.000
pl/ha.
După plantare, se udă local fiecare plantă cu 0,5 -1 l apă, iar în timpul
vegetaţiei numărul udărilor poate ajunge la 18-20. Se face completarea
golurilor, dacă este necesar şi se menţine solul afânat prin 4-5 prăşile.
Imediat după plantare, solarul se ţine închis pentru acumulare de
căldură, aerisirea se face numai între orele 10 şi 16, şi când temperatura
din solar depăşeşte 27 grade Celsius.
Lucrări de îngrijire necesare la cultura ardeilor în spații protejate:
Completarea golurilor se face la 4-5 zile de la plantare. Odată cu
această lucrare, dacă este nevoie, se aplică încă o udare la întreaga
cultură
Solul se menţine afânat prin aplicarea a 2-3 prăşile între rânduri. La 40-
50 de zile de plantare,după ultimul prăşit, se poate face mulcirea cu paie
sau cu folie de polietilenă. Pentru folosirea la maximum a luminii
naturale, în perioada noiembrie-martie, geamurile se menţin perfect
curate.
Temperatura se menţine constant între 22-24 grade Celsius timp de 8-
10 zile de la plantare. Noaptea temperatura aerului poate fi 17-18 grade
Celsius, în zilele cu nori la 18 - 20 grade Celsius, iar în zilele însorite la
20-24 grade Celsius.
Irigare - La început sunt aplicate udări dese cu norme mici de apă 200-
250 m3/ha, se încerca menţinerea umidităţii până la recoltare la 70-80%
din capacitatea de câmp.Temperatura apei de udat ar trebui să fie între
24-26 grade Celsius.
Fertilizarea fazială se efectuează în funcţie de cerinţele plantelor şi de
rezultatul analizelor agrochimice. De regulă, se efectuează 4-6 fertilizări
faziale.
Combaterea buruienilor și dăunătorilor
În faza de răsăd, au fost folosite următoarele fungicide:

- Previcur Energy 10 ml/10 litrii apă (căderea plantutelor și boli de sol);


- Folpan 80WDG 15 gr/10 litrii apă (căderea plantutelor și mană);
- Merpan 80WDG 15 gr/10 litrii apă (căderea plantutelor și mană);
- Topsin 70 WDG 10 gr/10 litrii apă (fuzarioză);

Tot în faza de răsad, ca insecticide, în caz că e nevoie, se pot folosi:

- Confidor Energy 10 ml/10 litrii apă (musculița albă, trips, afide);


- Actara 25 WG 1,5 gr/10 litrii apă (trips, musculița albă);
- Efcymetrin 10 EC 5 ml/10 litrii apă (afide);
- Nissorun 10 WP 5 gr/ 10 litrii apă (paianjenul roșu);

Dupa plantare s-au folosit următoarele fungicide:


- Bravo 500 SC - 20 ml/10 litri apă, Ridomil Gold - 25 gr/10 l apa (mană
și alternarioză);
- Ortiva 250 SC - 7.5 ml/10 litri apă (alternarioză); Aliette 80 WG - 20
gr/10 litri apă;
- Champ 77WDG - 30 gr/10 litri apă (mană și bacterioze);
- Topsin AL 70 PU - 10 gr/10 litri apă (fuzarioză);

Insecticide recomandate după plantare:


- Affirm 15 gr/10 litri apă (omida fructelor); Vertimec 1,8%EC - 10
ml/10 litrii apa (acarieni);
- Actara 25 WG 1,5 gr/10 litri apă; Karate Zeon - 2 ml/10 litri apă
(trips);
- Confidor Energy 10 ml/10 litri apă; Laser 240 SC - 2 ml/10 litri apă
(trips);
- Eforia 45 - 1 - 1,25 litri/hectar (musculița albă, afide).

Întreținerea recoltei
La 4-5 zile de la plantare se face completarea golurilor, se aplică 3-4
praşile între rânduri şi 2 praşile /rând. Udarea se face după plantare
pentru asigurarea prinderii. După aceea nu se mai udă 2-3 săptămâni
pentru a favoriza o înrădăcinare mai profundă. Apoi, până la fructificare
se udă la interval de 7-10 zile cu norme de 250-300 m3 /ha. În timpul
apariţiei masive a fructelor, când plantele de ardei au cea mai mare
nevoie de apă, udările se fac mai des, la intervale de 5-6 zile cu norme
de 300-350 m3 /ha. Se evită pe cât posibil udarea în timpul înfloririi
masive. În mod obişnuit se aplică 10-12 udări. În cursul perioadei de
vegetaţie se pot aplica 2-3 fertilizări cu îngrăşăminte chimice sau 4-5
fertilizări, alternându-le pe cele făcute cu îngrăşăminte minerale, cu cele
cu îngrăşăminte organice. Prima îngrăşare se aplică la 12-15 zile de la
plantare, cu 80-100 kg/ha azotat de amoniu, 100 kg/ha superfosfat şi 50
kg/ha sare potasică. Îngrăşarea a doua şi a patra se fac cu gunoi de grajd,
4000 -500 kg/ha, administrat odată cu apa de irigat. Îngrăşarea a treia se
realizează cu 100- 150 kg/ha superfosfat şi 70-80 kg/ha sare potasică (în
perioada de înflorire maximă) iar a cincea cu 100 kg/ha azotat de
amoniu, 250 kg/ha superfosfat şi 70 kg/ha sare potasică (în perioada de
creştere maximă a fructelor). Pe suprafeţe mici se poate face copilitul
(ruperea frunzuliţelor de la subsuoara lăstarilor) şi cârnirea plantelor
(ruperea vârfului de creştere a plantei), în scopul obţinerii unor fructe
mai mari, mai timpurii pe de o parte, sau pentru a asigura ajungerea la
maturitatea de consum a unui număr mai mare de fructe până la venirea
brumelor de toamnă.
Lucrări de îngrijire specifice - eliminarea primului fruct apărut; -
purificarea culturii pe măsură ce fructele ajung la maturitatea de consum,
eliminându-se fructele netipice, cele slab dezvoltate sau bolnave; - Se
reţin câte 3-4 fructe/plantă la ardeiul gras, 3-5 fructe/plantă la gogoşar şi
5-7 fructe/plantă la ardeiul lung; - ciupitul vârfurilor de creştere a
plantelor; - îndepărtarea florilor apărute foarte târziu pentru a permite o
dezvoltare mai bună a fructelor rămase şi a grăbi maturitatea lor.

Recoltarea

Recoltarea fructelor pentru sămânţă se face atunci când acestea au ajuns


la maturitatea fiziologică, manual, în 2-3 etape. Se aleg fructele
sănătoase, mari, se extrage sămânţa iar pulpa se foloseşte la prepararea
conservelor. Seminţele extrase se pun în strat subţire pe o coală de
sugativă pentru reţinerea surplusului de umiditate şi pentru uscare. După
ce sămânţa este uscată se pune în borcane din sticlă sau săculeţi din
pânză şi este păstrată în locuri uscate şi răcoroase.
. La ardei lung şi gogoşar recoltarea începe în a două decadă a lunii
august, până la căderea brumelor. Recoltarea se realizează manual, prin
tăierea pedunculului.
Producția variază între 40 și 80 t/ha în funcție de durata ciclului de
producție și condițiile de mediu și cele tehnologice.
Sfecla roșie

Generalități

Sfecla roșie denumită și sfeclă de masă, sfeclă de grădină sau sfeclă


legumicolă, are ca genitor ancestral sfecla sălbatică- Beta vulgaris L. cu
centre de origine pe țărmurile Mării Mediteraneene și Mării Caspice,
unde se întâlnește și în prezent ca plantă spontană. A fost luată în cultură
cu circa 400 ani Î. Hr dar folosită ca plantă medicinală. Ca plantă
legumicolă, s-a cultivat începând cu secolele XIV- XV, în Italia și
Franța, de unde s-a răspândit în vestul și sudul Franței. În Țările
Române, sfecla roșie este cunoscută de la începutul secolului al XIX –
lea. Pe plan mondial, sfecla roșie deși nu ocupă suprafețe mari, este
cunoscută în toate zonele în care sunt întrunite condițiile favorabile. La
noi în țară este răspândită în toate zonele legumicole și chiar în unele
puțin favorabile pentru cultura legumelor, cum ar fi zonele premontane
sau montane.

Importanță

Sfeclă roșie este cultivată pentru rădăcina sa tuberizata, care se poate co


nsuma preparată fiartă sau coaptă, sub diferite
forme: marinată, ca și salată sau în industria conservelor.
Rădăcinile de sfeclă conțin: protide, glucide, acizi organici, vitamine
(PP, C, B1, B2), săruri minerale (K, P, Fe, Că).
Culoarea roșie este dată de betanină, care se poate utiliza drept colorant
natural în industria alimentară.
Frunzele când sunt tinere se pot folosi la prepararea ciorbelor,
sarmalelor și au
un conținut mai mare de substanțe proteice și săruri minerale față de răd
ăcina. Rădăcinile sunt folosite cu succes în scopuri medicinale.
Rădăcina sfeclei poate avea diferite forme: sferică, sferic-turtită spre
conic alungit.La soiurile
cu rădăcina turtită, această crește mai mult deasupra nivelului
solului, în timp ce rădăcinile alungite sunt mai mult îngropate în sol,
cu urmări asupra unor dificultăți de recoltare.
Culoarea rădăcinilor este roșie-violacee de diferite nuanțe, în funcție de
soi și nivelul
temperaturilor.În secțiune transversală rădăcinile prezintă cercuri
concentrice roșii, ce alternează cu
altele mai deschise la culoare.Cu cât numărul cercurilor mai deschise la
culoare este mai mic cu atât calitatea sfeclei este mai mare.
Importanța agrofitotehnică rezultă din faptul că sfecla roșie este o plant[
cu o tehnologie puțin pretențioasă cultura se înființează prin semănat
majoritatea lucrărilor de îngrijire având un caracter general cu excepția
răritului, încadrarea sa în asolament se face relativ ușor deși nu este o
bună premergătoare.
Importanța economică este determinat de nivelul cheltuielilor relativ
mici, recolta apare devreme, chiar când plantele sunt relativ mici se pot
valorifica toamna și vara. Recolta este puțin perisabilă și se poate păstra
bine iarna, se valorifică imediat pe piață sau prin depozitare sub formă
de rădăcini.

Exigențe ecologice și caractere biologice

Caractere biologice-sfecla roşie e o plantă ierbacee, bienală, care


formează în primul an de cultură o rădăcină pivotantă cărnoasă, mare, de
culoare roşie.Secţionând rădăcina se observă nişte cercuri concentrice de
culoare mai deschisă,alternând cu altele mai închise.Cu cât sunt mai
mici şi mai puţine cercurile de culoare deschisă,cu atât sfecla este de
calitate mai bună.
Temperatură-sfecla roşie este mai pretenţioasă faţă de căldură, în
comparaţie cu celelalte rădăcinoase.Seminţele încolţesc la 8-10 grade
C.Temperatura optimă de încolţire este de 18-25 grade C.
Cultura sfeclei roşii pentru consum reuşeşte în regiunile cu climat
dulce,fără variaţii de temperatură prea mari şi cu umiditatea aerului
relativ ridicată.
Apă-sfecla roşie are pretenţii ridicate faţă de regimul de umiditate,în
special în prima parte a perioadei sale de vegetaţie şi către sfârşit,când se
depun substanţe de rezervă în rădăcini.Excesul de apă din sol este
dăunător,scade rezistenţa plantelor la boli
Sol-Poate fi cultivată pe orice tip de sol,cu condiţia să fie lucrat
adânc,preferând solurile uşor alcaline,bogate în substanţe fertilizante şi
fără exces de umiditate.
Fertilizarea se face cu gunoi de grajd bine
descompus. Se pot administra însă și îngrășăminte chimice
bogate în azot, fosfor, potasiu, magneziu și bor, pentru
a influență favorabil cultură.

Tehnologia culturii
Sfecla roşie se cultivă obişnuit prin semănare directă în câmp,mai rar
prin răsad. Semănatul se face în aprilie,când solul are 10-12 grade
C.Adâncimea de însămânţare este de 2-4 cm,folosindu-se 10-14 kg de
sămânţă la hectar.
Cultura prin răsad se practică în regiunile mai nordice şi numai la
soiurile cu rădăcina rotundă.Răsadul se plantează în câmp prin luna
aprilie.
Recoltarea sfeclei roşii ,pentru consumul din timpul verii,poate începe
din momentul în care au diametrul de 3-3,5 cm la colet,manual,prin
smulgere.
Pentru păstrarea în timpul iernii se recoltează în octombrie,manual sau
cu maşina,întotdeauna pe timp frumos.
Producerea seminţelor-În anul I de cultură se produc plantele mamă-
butaşii.Cu mugurele terminal întreg,butaşii se păstrează peste iarnă în
silozuri,stratificaţi în nisip.Pentru 1 ha de seminceri se depozitează
3500-5000 kg butaşi.
Primăvara se aleg din nou şi se plantează în aprilie la 80/40 cm,pe un
teren cu expoziţie sudică şi îngrăşat cu gunoi de grajd.Recoltarea
semincerilor se face când seminţele ramurilor principale au culoarea
maronie.Producţia variază de la 1000 la 2400 kg seminţe la hectar.

Cultura de primăvară (timpurie)

Terenul se pregătește din toamnă, prin arătură normală. Având în vedere


că sfecla preferă humusul, ar fi de preferat să se administreze gunoi de
grajd bine descompus, încorporat apoi în arătură. O cultură ecologică ar
trebui să se rezume doar la acest tip de îngrășământ. Agricultorii aplică
însă și îngrășăminte cu fosfor și potasiu – toamna și cu azot – primăvara.
Semănatul se efectuează într-un pat germinativ bine pregătit la începutul
lunii aprilie, când în sol se ating 8-10°C, la adâncimea de 3-4 cm.
Distanța între rânduri este de 35-40 cm sau, dacă se seamănă pe brazdă,
de 37 cm. Norma este de 12-14 kg/ha sămânța poligermă și de 7 kg/ha,
sămânța monogermă.

Pe suprafețe mai mari, deși, cum spuneam, acestea nu se mai practică la


noi, se pot aplica erbicide înainte de semănat (Dual Gold 900 EC, 1-2-
1,5 l/ha, cu încorporare în sol, la 3-4 cm) ori în timpul vegetației (Agil
100 EC, 0,6-0,8 l/ha, pentru monocotiledonate, Fusilade Forte 150EC, 1-
1,3 l/ha, pentru combaterea gramineelor și Kerb 50 W, 4 l/ha, pentru
infestarea cu cuscută). Lucrările de întreținere se rezumă la prășit
(mecanic sau manual) de 2-4 ori, răritul plantelor pe rând, la 15-20 cm,
irigare de 3-5 ori și, eventual, una sau două fertilizări faziale cu azot și
fosfor. Recoltarea începe în luna iulie și se face eșalonat.

Cultura de toamnă

După planta premergătoare, solul se pregătește printr-o afânare ușoară,


cu încorporare de îngrășământ natural bine descompus. Semănatul se
efectuează în luna iunie, după aceeași tehnologie. Lucrările de îngrijire
sunt identice, cu precizarea că numărul udărilor este mai mare.
Recoltarea începe în octombrie-noiembrie, neapărat înainte de îngheț,
dat fiind faptul că rădăcinile pot fi afectate și la zero grade Celsius.
Acestea se curăță de frunze și pământ, se lasă 2-3 zile pe teren, în
grămezi, pentru a se zvânta, se ambalează în lăzi și se duc la adăpost.

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Pătarea frunzelor sau cercosporioza (Cercospora beticola): se manifestă


pe frunze și pețiol, în iunie-iulie, sub forma unor pete brune-cenușii,
rotunde; pe suprafața afectată se formează fructificațiile ciupercii, sub
forma unui puf cenușiu. Netratată la timp, boala poate duce la uscarea în
totalitate a aparatului vegetativ. Pentru tratamente se pot utiliza Bravo
500 SC (1,5-2,0 l/ha), Score 250 EC (0,3 l/ha), Topsin M 70 (0,3 kg/ha).

Făinarea (Erysiphe betae): se manifestă pe toate organele aeriene-frunze,


flori, lujeri, mai cu seamă în verile secetoase. Atacul apare pe frunze, în
lunile iulie-august, fiind recunoscut prin pâsla de culoare albă, cu mici
pete portocalii, apoi brun-negricioase. Cu timpul, frunzele ori oricare alt
organ afectat se ofilesc, se îngălbenesc și se usucă. Făinarea se combate
cu Tilt 250 EC (0,3 l/ha), Thiovit Jet 80 WG ( 5,0 kg/ha), un tratament
aplicat la apariția simptomelor și următorul, după 8-10 zile.

Putregaiul inimii sfeclei (Pleospora betae): este poate cea mai răspândită
boală la sfecla roșie. Se manifestă pe frunze și pe rădăcini, iar în
culturile seminciere, și pe tulpinile florale. Primele simptome se
semnalează în iunie-iulie, la frunzele tinere din centrul rozetei, care se
îngălbenesc, se brunifică și se vestejesc, căpătând aspectul de opărit.
Infecția se produce prin pețiolul frunzei și se extinde treptat pe tot limbul
și apoi pe frunzele de la exteriorul rozetei. Pe limb apar pete circulare cu
diametrul de 1-3 cm, de culoare gălbuie sau brun-deschis, cu un punct
central brun, necrotic. În stadiu avansat al atacului, pe suprafața petelor
se dezvoltă picnidiile, sub forma unor punctișoare brune. Când petele se
unesc între ele țesutul se perforează. Rădăcinile putrezesc treptat, iar
recolta este compromisă. Se recomandă înlăturarea și distrugerea
frunzelor și a rădăcinilor infectate.

Gărgărița sfeclei (Bothynoderes punctiventris/Tanymecus palliates):


iernează în stadiul de adult sau de larva în sol, dezvoltând o generație la
3 ani. Gărgărița retează plantele tinere la colet și rod frunzele,
compromițând recolta, în funcție de intensitatea atacului, parțial sau
total. Se aplică tratamente cu Karate Zeon (0,150 l/ha), Decis Mega 50
EW ( 0,15 l/ha).

Puricele sfeclei (Chaetocnema tibialis): dezvoltă 2-3 generații pe an și


iernează ca adult în resturile vegetale de pe câmp, în sol, în scoarța
copacilor etc. Atacul poate fi prevenit prin distrugerea resturilor vegetale
de pe terenul unde va fi amplasată cultura de sfeclă ori prin întârzierea
cu 2-3 săptămâni a semănatului, acolo unde se știe că există o potențială
populație de dăunători. Chimic, puricele se combate cu Decis Mega 50
EW (0,15 l/ha) sau Fastac 10 EC (0,10 l/ha).

Întreținerea culturii
La întreţinerea culturii, când sfecla roşie a dezvoltat a patra frunză se
răreşte pentru a menţine distanţa corectă între plante. Înainte de rărit
dacă este posibil se face o irigare; şi pe perioada vegetativă se pot face
irigări. Nu sunt recomandate irigările înainte de recoltare pot cauza
crăparea rădăcinilor. Se limitează lucrările de întreţinere daca se face
mulcirea cu un strat de materiale organice cu o înălţime de circa 5
centimetri. Tot pentru întreţinerea culturilor sfecla roşie se prăşeşte de
două ori pentru a elimina buruienile şi pentru a menţine terenul aerisit.
Recoltarea.
Epoca optimă de recoltare este atunci când sfeclă a ajuns la maturitate
(rădăcinile au greutatea maximă și conținut maxim de zahăr). Vizual
putem aprecia maturitatea sfeclei când frunzele au culoarea verde-
deschis, iar formarea de noi frunze încetează.
O atenție deosebită trebuie să fie acordată decoletării sfeclei. Pentru
a lucra în condiții bune, cu pierderi minine, terenul trebuie
nivelat, fără bolovani și fără buruieni. După recoltare, sfeclă trebuie să ră
mână în grămezi în câmp.
Cel mai târziu lucrarea se efectuează în luna Noiembrie, înaintea
înghețurilor, dacă înghețul a surprins cultura, recoltarea se va efectua
când plantele și-au revenit, altfel se produce rănirea puternică a
rădăcinilor. Recoltarea se efectuează manual prin smulgere iar în cazul
soiurilor cu rădăcina conic- alungită, recoltarea se realizează cu ajutorul
furcilor, cazmalelor, recoltarea se poate realiza semimecanizat cu
dislocatorul.
Producția este de 15-20 de tone/ha la culturii timpurii și 25-40 de t/ha la
cele târzii.

Bibliografie

1. http://www.svgenebank.ro/tehnologia%20culturii%20ardeiului.pdf
2. https://www.agro.basf.ro/agroportal/ro/ro/stiri/stirile_agricole/culti
varea-ardeilor-plantare-ingrijire-recoltare-300544.html
3. https://www.seminteplante.ro/blog/50_tehnologie-de-cultivare-
pentru-ardeii-gogosari-bucur.html
4. http://www.iseoverde.ro/sfecla-rosie-beta-vulgaris-l-
cultivaresfaturi-utileinmultire/
5. http://www.horticultorul.ro/legume/cultura-de-
sfecla_gradina_camp/
6. Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, paginile 18-20
7. Legumicultură volumul II editura „ION IONESCU DE LA
BRAD” Iași 2001
8. Legumicultură volumul III editura „ION IONESCU DE LA
BRAD” Iași 2003