Sunteți pe pagina 1din 2

POEZIA SIMBOLISTĂ

GEORGE BACOVIA (PLUMB)

Redactează un eseu de 2-3 pagini în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume dintr-un text
poetic studiat aparţinând lui George Bacovia / într-o poezie simbolistă studiată

În elaborarea eseului vei avea în vedere următoarele repere:


- evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-un curent
cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
- prezentarea a două imagini/ idei poetice relevante pentru tema şi viziunea despre lume din textul
studiat;
- ilustrarea a patru elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic studiat, semnificative
pentru tema şi viziunea despre lume (de exemplu: imaginar poetic, titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi
de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice/ tropi, elemente de prozodie etc.);

Dormeau adânc sicriele de plumb,


Și flori de plumb și funerar vestmânt - Dormea întors amorul meu de plumb
Stam singur în cavou... și era vânt... Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Și scârțâiau coroanele de plumb. Stam singur lângă mort... și era frig...
Și-i atârnau aripile de plumb.

1. Numele lui George Bacovia este legat de manifestarea simbolismului românesc, căruia poetul i-a
depăşit tiparul ideologic. Din simbolism Bacovia a preluat în mod creator principii şi procedee de
expresivitate. Universul poetic bacovian este structurat pe câteva teme fundamentale, cum sunt lumea
oraşului, natura, iubirea, moartea şi singurătatea, tratate într-o manieră simbolistă originală, numită de
critica literară „bacovianism”.
Poezia emblematică a universului liric bacovian este cea care deschide şi dă titlul volumului de
debut (publicat în 1916), „Plumb”, constituindu-se indirect într-o artă poetică, întregită cu elemente de
elegie şi de meditaţie.
Plumbul impune un simbol încărcat de semnificaţii, pe care se întemeiază viziunea poetică,
ilustrând astfel o caracteristică a poeziei simboliste. Metal saturnian, plumbul reprezintă regnul mineral,
al cărui atribut este încremenirea, inerţia dezolantă a materiei. Alături de folosirea simbolurilor,
sugestia, corespondenţele, spleen-ul, sinesteziile („flori de plumb”, „scârţâiau coroanele de plumb”),
repetiţiile obsedante („flori de plumb”, „dormeau”, „stam singur”), muzicalitatea (răsturnată la
Bacovia în dizarmonie) sunt specifice esteticii simboliste.
2. Tema poeziei nu este, în mod explicit, creaţia. Opera poate fi însă considerată o artă poetică, nu
doar pentru că deschide volumul, ci pentru că ea cuprinde temele, motivele şi modalităţile artistice
definitorii pentru întreg universul liric al poetului. Poezia exprimă viziunea lui George Bacovia despre
condiţia insului solitar, fiind centrată pe ideea izolării fiinţei umane în faţa lumii, pe care o percepe ca
fiind ostilă. Textul descrie imposibilitatea eului liric de a evada dintr-un univers lipsit de afectivitate şi
de orice formă de comunicare. Semnificaţiile pot fi lărgite, stările definind fiinţa umană mai ales în
ipostaza ei de creator.
În opera bacoviană, plumbul este elementul care exprimă cel mai plastic viziunea sa poetică.
Metafora - simbol plumb este, de fapt, o sinteza a mai multor sugestii. Prin greutatea sa, plumbul
sugerează apăsarea sufletească, chinul existenţial, dezolarea unei vieţi fără idealuri, care-l cuprind pe
om, mai ales în perspectiva lui de artist. Prin culoare, el redă monotonia, cenuşiul existenţiei artistului
într-o societate ostilă, iar, prin răceala lui, metalul poate fi o sugestie a morţii. Dinu Flămând comenta
prezenţa plumbului în poezia bacoviană astfel: „Plumbul se revarsă din abundenţă şi umple toate
tiparele substantivale: sicrie, flori, vestminte, cavou, vânt, coroane se toarnă în acest metal funebru,
învestit aici cu puteri depline de a asfixia realul. (…) …el pătrunde pretutindeni şi sugerează nu doar
vecinătatea morţii, ci şi pe cea a pustiului total, a vidului mai cumplit decât moartea...”
3. Structural, imaginarul poetic se configurează în poezia „Plumb” pe două planuri – cel al
realităţii exterioare, obiective, şi cel al realităţii interioare, subiective, aflate într-o relaţie de
corespondenţă, definitorie pentru estetica simbolistă. Cele două planuri stau sub semnul aceluiaşi
simbol, plumbul, şi în spaţiul aceluiaşi câmp semantic, al morţii.
Cuvântul “plumb” dă titlul poeziei şi apare de trei ori în fiecare strofă, în rimă sau la cezură,
devenind un laitmotiv şi realizând un paralelism la nivelul structurii discursului liric.
Prima strofă schiţează reperele realităţii exterioare, un spaţiu al somnului, al morţii. Câmpul
semantic al morţii este dominant încă din incipitul poeziei: „dormeau”, „sicriele de plumb”, „funerar”,
„cavou”, “coroanele de plumb”. „Cavoul” exprimă simbolic spaţiul strâmt care poate fi lumea,
societatea, propriul suflet sau destinul. Starea eului liric, de solitudine, este redată prin sintagma „Stam
singur”, care, alături de celelalte simboluri, relevă pustietatea sufletească, nevroza, spleen-ul, definind
poetic relaţia eu-univers. „Cavoul”, „sicriul” sunt metafore explicite ale morţii, simboluri ale vidului
existenţial în care fiinţa este captivă. Poezia nu este o simplă abordare a motivului morţii, ci exprimă şi
obsesia bacoviană a sfârşitului.
Strofa a doua a poeziei ilustrează mai ales spaţiul poetic interior, prin sugestia sentimentului de
iubire, dormind „întors”, „pe flori de plumb”. Sentimentele de singurătate şi de spaimă în faţa morţii
devin atât de copleşitoare, încât sunt exprimate prin strigăt: „Dormea întors amorul meu de plumb / Pe
flori de plumb, şi-am început să-l strig”. Strigătul rămâne fără răspuns, fără ecou, într-o lume în care
iubirea (principiu fundamental al vieţii) a murit. Conştiinţa acestei pierderi amplifică sentimentul
singurătăţii.
Existenţa apare ca un cavou, iar una dintre puţinele şanse de evadare, „amorul”, este mort, „întors cu
faţa spre apus”. Zborul a devenit prăbuşire: „Şi-i atârnau aripile de plumb”. Viziunea cavoului, interior
şi exterior, este redată prin imperfectul indicativului: „dormeau” se repetă paralel cu „stam singur” Un
suflet-cavou va transforma lumea întreagă în cavou, într-un univers al claustrării.
Expresivitatea poeziei este realizată şi la nivel fonetic şi prozodic. Închiderile consonantice „mb”
(„plumb”) şi „nt” („vestmânt”, „vânt”), precedate de vocale închise, conferă o sonoritate muzicală
monotonă versurilor, adâncind impresia de suferinţă. Versificaţia este potrivită ideilor. Alternanţa mai
multor ritmuri, între care predomină cel iambic, amplifică tonul elegiac.
În concluzie, poezia „Plumb” rămâne un text reprezentativ atât pentru lirica bacoviană, cât şi pentru
simbolismul românesc, datorită unei modalităţi noi de raportare la realitate şi a unui lexic pe cât de
simplu, pe atât de sugestiv. Viziunea despre lume este dominată de sentimente de tristețe, angoasă,
dezgust, spleen, elemente specifice imaginarului poetic simbolist.
George Bacovia este creatorul unei atmosfere lirice originale, cu influenţă asupra întregii evoluţii a
limbajului poetic. Începând cu această primă poezie a volumului de debut, poetul conferă esteticii
simboliste româneşti profunzimea de substanţă, de viziune şi de expresie.