Sunteți pe pagina 1din 6

Consideraţii generale privind investiţiile

1.1. Conţinutul economic şi rolul investiţiilor

Noţiunea de investiţii pe parcursul trecerii timpului a devenit un cuvânt uzual ce presupune


sensuri şi semnificaţii destul de diverse.
În sens uzual, noţiunea de investiţii desemnează un plasament ori chiar numai valoarea
bănească a acestui plasament. Însă, în teoria şi practica financiară, aspectele referitoare la investiţii
nu admit prea multe şi, mai ales, diferite interpretări.1
În concepţia autorului Radu Despa - investiţiile sunt definite ca fiind „acele cheltuieli certe,
efectuate în prezent (după luarea deciziei) şi adesea ireversibile, în speranţa obţinerii în viitor a unui
profit dorit (necesar), pe parcursul mai multor ani, prin exploatarea bunurilor de capital obţinute ca
produs al proiectelor de investiţii”. Profitul aşteptat pe seama investiţiilor realizate este o noţiune
complexă ce include: un rezultat util; condiţii mai bune şi eficiente de lucru, de viaţă; scăderea
gradului de poluare; câştig bănesc; etc.
Activitatea de investiţii2, ca parte integrantă a vieţii economice, ocupă un loc central în
stimularea producţiei de bunuri şi servicii, cât şi în sfera consumului acestora, fiind factorul care
nşarea unei serii de mişcări favorabile. În privinţa furnizorilor de materii prime, materiale,
echipamente, aceştia îşi sporesc cifra de afaceri, precum şi veniturile angajaţilor. În contextul dat,
vor creşte fluxurile de venituri la bugetul de stat. Iar ca efect al veniturilor realizate mai mari,
consumurile de bunuri diverse vor creşte, având rezultate favorabile asupra producţiei firmelor
implicate în realizarea bunurilor.
Un rol important al investiţiilor în cadrul circuitului economic îl constituie acela de
regulator (compensator)3 al ocupării forţei de muncă, a îmbunătăţirii calităţii vieţii umane.
Implementarea unor proiecte sau programe de investiţii antrenează modificări pe piaţa muncii,
creând o nevoie suplimentară de forţă de muncă în sectoarele ce pregătesc şi realizează acţiuni
investiţionale, dar mai ales la beneficiarii de investiţii, care exploatează noile capacităţi de
producţie. Aceasta având ca efect imediat, sau într-o perspectivă mai mult sau mai puţin îndepărtată,
atenuarea presiunii factorilor generatori de şomaj.

1
Zaiţ, D. – „Fundamentele economice ale investiţiilor”, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi, 2005, pag. 6
2
Onofrei, Mihaela – „Finanţele întreprinderii”,Editura „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2004, vol.1, pag.193
3
Iloiu, Mirela – „Eficienţa economică a investiţiilor”, Editura Focus, Petroşani, 2001, pag.1 - 2
Dezvoltarea economică şi socială a unei ţări depinde în mod hotărâtor de dinamica,
volumul, precum şi de „calitatea” investiţiilor realizate. Rolul realizării investiţiilor în economia de
piaţă se pot clasifica în două categorii principale de efecte4, respectiv:
1.) efecte economice – care presupun: stimularea creşterii cererii de bunuri şi servicii;
creşterea şi diversificarea ofertei agenţilor economici; creşterea cifrei de afaceri, a veniturilor şi
profitului; favorizarea circulaţiei capitalurilor; creşterea gradului de participare a ţării la circuitul
economic internaţional; accelerarea promovării progresului tehnic, dezvoltării, retehnologizării şi
înnoirii capacităţilor de producţie existente; îmbunătăţirea mediului economic, etc.
2.) efecte sociale – precum: creşterea calităţii vieţii şi a nivelului de trai; creşterea
numărului locurilor de muncă şi a gradului de ocupare a forţei de muncă; reducerea şomajului;
dezvoltarea culturii şi a educaţiei; creşterea calităţii forţei de muncă; ocrotirea sănătăţii; protecţia
mediului, etc.
Economia de piaţă impune permanent adaptarea agenţilor economici la condiţiile dure ale
concurenţei. Pentru a face faţă acestor exigenţe întreprinderile trebuie să fie dotate din punct de
vedere tehnic sau să-şi creeze noi capacităţi care să corespundă cerinţelor pieţei. Apare, astfel,
necesitatea unor cheltuieli fie pentru ca întreprinderile să-şi îmbunătăţească parametrii iniţiali, fie
să se dezvolte. Iar aceste alocări de resurse se realizează prin investiţii.

1.2. Resursele de finanţare a activităţii de investiţii a


întreprinderilor

Regula pe baza căreia se ghidează procesul de finanţare a investiţiilor unei întreprinderi


este cea a echilibrului financiar, conform căruia necesarul de finanţare pe termen scurt este acoperit
din resurse financiare pe termen scurt, iar necesarul de finanţare pe termen mediu şi lung trebuie
acoperit pe baza unor resurse financiare disponibile pe aceeaşi perioadă de timp. Deciziile ri, iar
condiţiile contractului de credit sunt restrictive. Aceşti factori determină firmele să apeleze la
împrumuturile obligatare ce au ca avantaj esenţial că remuneraţia (cupoanele) se deduce din profitul
impozabil, fiind astfel mai accesibil.
2. Clasificarea după originea fondurilor utilizate:
a) surse interne (sau endogene), cuprind următoarele:
Amortizarea: Amortizarea este „o cheltuială inclusă în costurile fixe, care se recuperează din preţul
de vânzare al producţiei şi se concretizează în fondul de amotizare.”5 Prin amortizare, întreprinderea
realizează de fapt recuperarea investiţiilor realizate anterior. Amortizarea apare ca o sursă principală

4
Despa, Radu – “Eficienţa investiţiilor”, Editura Universitară “Carol Davila”, Bucureşti, 2005, pag. 13
5
Lupu, Neculai – „Investiţii”, Editura Moldavia, Bacău, 2003, pag.63
de finanţare a investiţiilor fiind rezultatul exploatării capitalului propriu. Rezultând din exploatarea
capitalului propriu, aceasta este asimilată surselor de autofinanţare.
Există o serie de factori6 precum: inflaţia, progresul tehnic, frecvenţa înlocuirilor –care
generează decalaje între sumele recuperate prin amortizare şi nivelul şi structura capitalului. Prin
creşterea amortizării, întreprinderile obţin: efecte benefice (asigurarea lichidităţii pentru acoperirea
programelor de investiţii; diminuarea beneficiului net impozabil – implicit a impozitului plătit) şi
efecte nefavorabile (măreşte valoarea adăugată).
Profitul net: Profitul constituie o resursă endogenă de finanţare a investiţiilor ce asigură cu
precădere dezvoltarea întreprinderii. La întreprinderile cu capital majoritar sau integral de stat,
repartizări din profitul net pentru creşterea resurselor de finanţare a investiţiilor se pot face într-o
proporţie de până la 50%. În schimb, agenţii economici cu capital majoritar privat fac asemenea
tituţionale având ca funcţie principală producerea de bunuri materiale şi servicii destinate pieţei,
alcătuind sectorul productiv al economiei de piaţă. În funcţie de amploarea factorilor de producţie
utilizaţi, de mărimea rezultatelor economico-financiare, întreprinderile7 pot fi: întreprinderi mici
(de la 1 la 50 de salariaţi sau de la 1 la 100 de salariaţi); întreprinderi mijlocii (de la 101 la 500 de
salariaţi); întreprinderi mari; grupuri de conglomerate de întreprinderi. IMM-urile sunt entităţi
economice în care criteriul de bază, de definire şi clasificare, este cel al numărului de salariaţi.
În contextul european8, rolul întreprinderilor mici şi mijlocii are o importanţă deosebită,
numărul acestui tip de companii fiind dominat: aproximativ 99% din companii sunt IMM-uri, iar
90% din acestea sunt micro-întreprinderi. Forţa de muncă angajată de IMM-urile europene
cuantifică aproximativ 70% din total, ceea ce confirmă rolul social al IMM-urilor.
În România rolul IMM-urilor este mai redus din punct de vedere al ponderii în cifra de
afaceri sau valoarea adăugată creată în economie, însă contabilizează aproximativ 57% din numărul
de salariaţi. Accesul IMM-urilor la finanţare este un aspect al stimulării antreprenoriatului, putând
fi îmbunătăţit prin aportul sistemului financiar şi al sectorului public. Rolul sistemului financiar
capătă o dimensiune aparte, toate segmentele acestuia având potenţial în dezvoltarea IMM-urilor.
În privinţa investiţiilor, un sondaj al ANIMMC9, realizat în anul 2005 pe un eşantion de
IMM-uri româneşti, a evidenţiat că cea mai importantă sursă de finanţare a investiţiilor este
reprezentată de resursele proprii. În clasamentul surselor de finanţare, a doua poziţie fiind ocupată
de creditul bancar, iar în al treilea rând se utilizează sursele de asistenţă financiară nerambursabilă.
Ponderea resurselor oferite pe piaţa de capital este nesemnificativă pentru realizarea investiţiilor

6
Nistor, E. Ioan – „Teorie şi practică în finanţarea întreprinderilor”, Ed.Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2004,pag.53
7
Idem, pag.36
8
Caiet de studii nr.17/aprilie 2006; Mircea,R.; Răcanu, I.; Mărgărit, A.- „Rolul companiilor nefinanciare din
România în asigurarea şi menţinerea stabilităţii financiare ”, pag. 27, www.bnro.ro
9
Agenţia Naţională pentru Întrerpinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din România
IMM-urilor. Conform datelor din tabelul nr.1 –se constată o creştere a importanţei creditelor
bancare, IMM-urile dorind să apeleze pe viitor la această sursă. Deci, sondajul reliefează faptul că
datoriile nebancare reprezintă sursa principală de finanţare.
Tabelul nr.1 – „Evoluţia surselor de finanţare ale IMM-urilor, în România, în perioada 2004-
iunie 2005”

Sursa: – Caiet de studii nr. 17/2006, www.bnro.ro


reditelor pe termen scurt a fost de 37,63 (în 2004), deci se constată o scădere de aproximativ 15
procente la nivelul lunii martie 2007 faţă de finalul anului 2004. Nu acelaşi lucru este sesizat în
privinţa creditelor pe termen lung, care au înregistrat o creştere de 29,28% în martie 2007 faţă de
perioada de bază (2004).
Privind în ansamblu evoluţia creditelor în valută, pe termene, se observă că pragul cel mai
ridicat este atins în martie 2007 de creditele pe termen lung, iar pragul cel mai scăzut e atins de
creditele acordate pe termen scurt (în martie 2007 – 22,20%).
Tabel nr.3 B – „Evoluţia structurii (pe termene) creditului intern (în valută) din România, în
perioada 2004 - 2007”
=milioane RON; sfârşitul perioadei=
Perioada Total sume Credite in valuta (interne)
acordate
Credite pe termen scurt Credite pe termen mediu Credite pe termen lung
Total Pondere (%) Total Pondere (%) Total Pondere (%)

2004 – 25 335,2 9 534,1 37,63 9 883,0 39 5 918,1 23,36


decembr.

2005 – 32 714,7 10 195,9 31,17 11 683,6 35,71 10 835,2 33,12


decembr.
2006 – 43 741,2 11 702,4 26,75 11 563,1 26,44 20 475,7 46,81
decembr.

2007 – 47 942,5 10 642,5 22,20 12 064,1 25,16 25 235,9 52,64


martie

Sursa: www.bnro.ro – Buletin lunar nr.3/ 2007, pag.25


Potrivit unui studiu B.N.R.10, prin datele culese, şi conform datelor din tabelul nr. 4, se constată
orientarea preponderentă a activităţii de creditare spre finanţarea proiectelor de investiţii ale agenţilor
economici cu capital privat şi spre acordarea în valută a acestui tip de credit. Structura portofoliului

10
www.bnro.ro : Studiul B.N.R. – „Crearea cadrului necesar dezvoltării pieţei unor produse/servicii bancare”,
2003, pag. 9-16
de credite pentru investiţii pe sectoare economice reflectă tendinţa de dispersare a riscului prin orientarea
către toate domeniile de activitate, preponderentă fiind creditarea proiectelor de
Perioada 2004 2005 2006 2007 – martie Total

Mil % Mil % Mil % Mil % Mil RON


RON RON RON RON
Termen scurt 19 577 17,43 23 941 21,31 33 471 29,8 35 340 31,46 112 329
( <12 luni)
Termen mediu 17 904 18,53 20 533 21,26 28 118 29,10 30 043 31,10 96 598
(1-5 ani)
Termen lung 9 437 7,76 21 185 17,42 42 151 34,65 48 865 40,17 121 638
(>5 ani)
Sursa: www.bnro.ro – Buletin lunar: martie 2007, pag. 43

Conform B.N.R., ponderea creditelor pentru investiţii în totalul creditelor neguvernamentale


acordate pe sistem bancar a înregistrat însă scăderi în mod constant de la un an la altul. Ca o ipoteza
această situaţie ar putea fi determinată de faptul că tot mai multe bănci au înfiinţat societăţi de leasing,
ceea ce reprezintă o sursă alternativă de finanţare a investiţiilor pentru agenţii economici, precum şi de
faptul că în economie se acordă din ce în ce mai multe credite furnizor. Sectorul bancar a cunoscut cea
mai dinamică evoluţie în 2005, atât în ceea ce priveşte creditarea pe termen lung, cât şi cea pe termen
scurt, ca urmare a cererii ridicate şi a adaptării băncilor la măsurile de politică monetară.11
Pentru stimularea creditelor pentru investiţii sunt necesare atât adoptarea unor măsuri de
eliminare a factorilor care inhibă dezvoltarea afacerilor în România (diminuarea fiscalităţii exagerate;
creşterea stabilităţii cadrului legal şi instituţional şi evitarea inconsecvenţei legislative privind regimul
investiţiilor străine; simplificarea procedurilor administrative impuse la înfiinţarea unei noi afaceri), cât
şi îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţa creditului de investiţii, băncile având o contribuţie importantă
în acest sens (prestarea unor servicii de consultanţă pentru potenţialii clienţi privind modalitatea
optimă de finanţare şi acordarea de asistenţă la întocmirea planurilor de afaceri, promovarea
acestui produs bancar în rândul investitorilor etc.).
Ţinându-se cont de legătura directă care există între dezvoltarea creditelor pentru investiţii şi
dezvoltarea economică de ansamblu, este dificilă realizarea unei previziuni pertinente asupra evoluţiei
pieţei creditului pentru investiţii şi, implicit, stabilirea unor obiective cantitative în acest sens.

11
Caiet de studii nr.18/oct. 2006; Copaciu, M.; Răcanu, I. - „Echilibrul extern al României – abordări calitative
şi cantitative ”, pag. 32, www.bnro.ro