Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Facutatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice - Drobeta Turnu Severin.


Specialitatea : Ingineria Sudării.
Disciplina :Tehnologii neconvenţionale de sudare.

CURS 2.

SUDAREA CU FASCICUL DE ELECTRONI.

1. Principiul procedeului.

Sudarea cu fascicul de electroni face parte din grupa procedeelor de sudare prin topire.
Sursa termică o constituie un fascicul de electroni concentrat, având o viteză şi ca urmare, o
energie cinetică mare, care bombardează componentele de sudat. La impactul fasciculului de
electroni cu componentele de sudat, energia cinetică a acestuia se transformă în căldură şi are
loc o încălzire locală rapidă a materialului. Procesul de sudare decurge în vid, deoarece
atmosfera ar provoca o frânare şi o dispersie a fasciculului.
Procedeul de sudare cu fascicul de electroni operează cu o densitate de putere foarte
mare. În tabelul 1 sunt prezentate puterile specifice pentru diferite procedee de sudare prin
topire. Sunt indicate de asemenea suprafeţele minime de acţiune ale surselor termice
respective. În comparaţie cu celelalte procedee de sudare prin topire, sudarea cu fascicul de
electroni se plasează pe locul al doilea sub aspectul densităţilor de putere realizate, respectiv al
dimensiunilor minime ale suprafeţei de acţiune.
Densitatea de putere mare a procedeului, reduce pierderile prin conducţie termică,
mărind astfel pătrunderea sudurii. Se ajunge astfel, să se sudeze printr-o trecere, fără material
de adaos, componente cu grosimi până la 300 mm, cu viteze de sudare ridicate de 15-20
m/min. Coeficientul de supleţe al sudurilor, definit ca raportul dintre pătrundere şi lăţime are
valori de până 50:1. Se aminteşte, comparativ că la sudarea sub strat de flux se pot suda dintr-
o trecere cu material de adaos, componente cu grosimi până la circa 20 mm, cu viteze de
sudare până la 0,8 m/min, cu un coeficient de supleţe de cca 1:1.

Tabelul 1. Puterile specifice şi suprafeţele minime de acţiune pentru surse termice utilizate la
sudarea prin topire.
Sursa termică Puterea specifică (W/cm2) Suprafaţa minimă de acţiune
(cm2)
Flacără oxiacetilenică 5·104 10-2
5
Arc electric 10 10-3
Arc de plasmă 106 10-4
8
Fascicul de electroni 5·10 10-7
Laser 109 <10-7

Energia liniară la sudarea cu fascicul de electroni este numai 3-10% din valoarea
corespunzătoare sudării manuale cu electrozi înveliţi. Datorită concentrării puternice a energiei,
precum şi a formei sudurii, tensiunile şi deformaţiile introduse prin sudare cu fascicul de
electroni sunt semnificativ mai reduse decât în cazul altor procedee de sudare. Sudarea cu
fascicul de electroni având loc în vid, se asigură protecţia materialului topit, iar procentul de
impurificare este de 10-3din valoarea corespunzătoare sudării în mediu de argon.
Pe lângă particularităţile cu aspect favorabil menţionate, procedeul de sudare cu fascicul
de electroni are şi o serie de dezavantaje printre care, complexitatea echipamentului şi
generarea radiaţiilor X în timpul sudării.

Dr. Ing. EWE Pisc Marian George. 2010. 1


UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
Facutatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice - Drobeta Turnu Severin.
Specialitatea : Ingineria Sudării.
Disciplina :Tehnologii neconvenţionale de sudare.

2. Surse de particule încărcate.

Sursele de particule încărcate sunt dispozitive care provoacă eliberarea particulelor de


sarcină dintr-o substanţă neutră. Particulele încărcate, electronii şi ionii pozitivi, folosite în
procesul de accelerare sunt dirijate printr-un canal de extracţie în accelerator sau în sistemul de
transport care formează fasciculul de electroni.
Electronii se pot obţine prin emisia termoelectronică a metalelor solide – eliberarea unui
electron din atom are loc dacă acestuia i se transmite o energie termică suficientă pentru a
depăşi bariera de potenţial a atomului. Densitatea curentului de emisie termoelectronică este
dată de relaţia :

We
(1)
J  A  T 2  e kT

unde :
A = 40 – 70 A/cm2/0K2 – constantă de emisie termoelectronică a materialului.
T – temperatura catodului emisiv.
k – constanta Boltzman.
Materialele pentru construcţia termocatozilor au emisie elctronică ridicată, durată de viaţă mare,
consum redus de putere.

3. Teoria procesului de sudare.

La impactul cu suprafaţa solidă a unui material, electonii pătrund în material până la o


adâncime dată de relaţia :

U2
R  2,2  1012 (2)

unde : U=tensiunea de accelerare ; ρ=densitatea materialului.
Astfel, de exemplu, electronii acceleraţi la o tensiune de 100 kV, având o viteză de deplasare de
peste 100 km/sec pătrund în fier la o adâncime de 0,025 mm. Rezultă deci că pătrunderea
mare a sudurii cu fascicul de electroni nu se datorează pătrunderii electronilor în material. În
esenţă mecanismul formării sudurii cu fascicul de electroni este următorul :
La impactul cu piesa, fasciculul de electroni pătrunde în material până la adâncimea R şi
cedează la acel nivel energia cinetică. Dacă puterea specifică a fasciculului este scăzută, are
loc o încălzire a materialului prin conducţie. Cu creşterea puterii specifice, profilul zonei încălzite
se modifică. Datorită încălzirii puternice se produce o vaporizare a materialului, vaporii de metal
fiind eliminaţi prin craterul produs. Dacă se măreşte în continuare puterea specifică până la
valori de ordinul 106 W/cm2, sub acţiunea presiunii vaporilor produşi, se formează un tub capilar
cu vapori având o mare adâncime şi fiind înconjurat de un înveliş subţire de metal topit. La
creşterea în continuare a puterii specifice (10 8 W/cm2), se produce o eliminare explozivă a
metalului topit şi o străpungere a materialului pe toată grosimea acestuia.
Formarea craterului cu vapori este condiţionată de refularea materialului lichid din calea
fasciculului de electroni. Aceasta se realizează ca urmare a forţelor care acţionează asupra
învelişului topit. Modul de acţiune al diferitelor forţe care acţionează asupra unui element de
volum al învelişului topit este prezentat în figura 1.

Dr. Ing. EWE Pisc Marian George. 2010. 2


UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
Facutatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice - Drobeta Turnu Severin.
Specialitatea : Ingineria Sudării.
Disciplina :Tehnologii neconvenţionale de sudare.

Fig.1. Explicativă pentru forţele ce acţionează asupra învelişului topit.

Presiunii hidrostatice P1 a coloanei de lichid aflate deasupra elementului respectiv i se


opune forţa F1 datorată gradientului de temperatură dintre tubul capilar şi materialul solid
învecinat, şi forţa de reacţie F2 produsă de jetul de vapori care părăseşte capilarul.

Pe suprafaţa elementului de volum acţionează tensiunea superficială P 3 şi presiunea de


vapori P2 în tubul capilar, respectiv presiunea de coeziune P 4 în învelişul topit.
Fasciculul de electroni interacţionează atât cu învelişul topit cât şi cu tubul capilar cu
vapori care cedează energia învelişului topit.
Procesul de cedare a energiei generate de interacţiunea fasciculului de electroni cu
metalul este influenţat de următoarele fenomene :
 Reflexia electronilor pe suprafaţa învelişului topit.
 Focalizarea electronilor sub acţiunea ionilor pozitivi produşi prin ciocnirile vaporilor în
tubul capilar.
 Reflexia electronilor la baza tubului capilar.
 Absorţia electronilor de către stropii de metal topit.
 Transmiterea de căldură din tubul capilar prin radiaţie şi prin condensarea vaporilor.

În cazul în care fasciculul de electroni nu se deplasează faţă de piesă, ca urmare a simetriei de


rotaţie a fasciculului, şi învelişul topit va avea de asemenea, simetrie de rotaţie.

4. Eficienţa energetică a sudării.

Energia fasciculului de electroni nu este folosită integral pentru încălzirea componentelor care
se sudează. În figura 2 sunt schematizate pierderile de energie care apar la sudarea cu fascicul
de electroni.

Dr. Ing. EWE Pisc Marian George. 2010. 3


UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
Facutatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice - Drobeta Turnu Severin.
Specialitatea : Ingineria Sudării.
Disciplina :Tehnologii neconvenţionale de sudare.

Fig. 2. Pierderile de energie la sudare.

Pierderile de energie se datorează în special, electronilor retrodifuzaţi şi vaporizării


materialului. Aceste pierderi depind de natura materialului şi de parametrii de sudare. Energia
preluată de componente nu este folosită integral pentru încălzirea materialului în zona sudurii, o
parte din energie disipându-se prin conducţie termică în material. Randamentul termic al
procedeului este poziţionat în domeniul 15 – 60 %, valorile mai reduse fiind caracteristice
sudării cu viteze reduse, deci cu pierderi energetice majore prin conducţie.

5. Câmpul termic la sudarea cu fascicul de electroni.

Datorită concentrării puternice a energiei, în zonele sudurii cu fascicul de electroni se


produce un gradient de temperatură mai pronunţat decât la alte procedee de sudare prin topire.
Expresia câmpului termic la sudare poate fi determinată considerând fasciculul de
electroni o sursă termică distribuită liniar pe grosimea sudurii, care se deplasează cu o viteză
ridicată, ipoteza fiind confirmată de forma specifică a unei suduri realizate prin acest procedeu.

 U  I  y2 
 ( y ,t )  exp   (3)
vs    4      c    t  4 a t 
Unde :
 = randamentul global al încălzirii cu fascicul de electroni, definit ca produsul dintre
randamentul efectiv şi randamentul termic.
I = curentul de fascicul.
U = tensiunea de accelerare.
vs = viteza de sudare.
 = grosimea componentei.
 = conductibilitatea termică a materialului.
c = capacitatea calorică.
 = densitatea materialului de bază.
a = difuzivitatea termică a materialului.
t = timpul de sudare.
Pentru aprecierea regimului de sudare si determinarea caracteristicilor îmbinării este important
şi parametrul timpul de răcire de la temperatura  la 1 :

Dr. Ing. EWE Pisc Marian George. 2010. 4


UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
Facutatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice - Drobeta Turnu Severin.
Specialitatea : Ingineria Sudării.
Disciplina :Tehnologii neconvenţionale de sudare.

2
E  2 1
t ( 1 )  L    (4)
   4        c (   1 )
2

unde
U I
EL  = energia liniară la sudare. (5)
vs

Din relaţiile 3 şi 4 se obţine viteza de răcire şi solidificare care trebuie să fie mai mica sau egală
cu viteza de sudare :

  EL y 2  4at  y2 
vr   exp   (6)
 4at  4ct  4at 

6. Comportarea tehnologică la sudare a unor materiale.

Oţelurile pentru construcţii sudate, carbon şi slab aliate pot prezenta fragilizări ale
materialului datorită vitezelor de răcire ridicate în comparaţie cu alte procedee de sudare.
Duritatea constituenţilor structurali poate fi redusă prin mijloace tehnologice precum
preâncălzirea cu fascicul defocalizat sau sudare cu viteză redusă.

În cazul unor oţeluri slab aliate, sudarea cu fascicul de electroni poate ridica dificultăţi
datorită vâscozităţii ridicate a băii de sudură, respectiv a golurilor de contracţie care pot apare
ca urmare a adâncimii mari a tubului capilar. Aceste defecte pot fi evitate prin lărgirea băii, prin
defocalizarea fasciculului sau deflexia transversală.

Oţelurile aliate, în special austenitice se sudează prin acest procedeu fără dificultăţi. La
oţeluri feritice pot apare tendinţe de fisurare intracristalină. Oţelurile maraging au o comportare
foarte bună la sudare.

Aluminiul şi aliajele sale, cu excepţia celor care conţin Zn au o sudabilitate bună. În


general ca la orice alt procedeu de sudare, caracteristicile mecanice ale îmbinării sunt mai
reduse decât ale materialului de bază, dar se pot îmbunătăţi prin tratament termic.

Cuprul se sudează bine prin acest procedeu cu toată conductibilitatea termică ridicată.
Concentrarea energetică la nivelul îmbinării asigură pătrunderea sudurii la grosimi neatinse prin
procedeele clasice. Se recomandă preîncălzirea, pentru evitarea formării porilor în sudură.

7. Tehnologia sudării cu fascicul de electroni.

Din punct de vedere tehnologic, procedeul de sudare cu fascicul de electroni se


caracterizează printr-un înalt grad de universalitate permiţând sudarea dintr-o trecere a
componentelor cu grosimi 0,05 – 300 mm. Practic prin alegerea convenabilă a parametrilor de
sudare, cu un anumit echipament de sudare se poate realiza atât sudarea componentelor cu
grosime redusă cât şi a celor cu grosime mare, limitarea superioară a grosimii fiind determinată
de puterea tunului electronic.
Parametrii de sudare specifici procedeului sunt :
 Tensiunea de accelerare U.
 Curentul de fascicul I.

Dr. Ing. EWE Pisc Marian George. 2010. 5


UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
Facutatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice - Drobeta Turnu Severin.
Specialitatea : Ingineria Sudării.
Disciplina :Tehnologii neconvenţionale de sudare.

 Curentul de focalizare If.


 Distanţa focală, df.
 Diametrul fasciculului, d.
 Distanţa de tir (distanţa de la suprafaţa inferioară a tunului electronic la suprafaţa
componentei de sudat), dt .
 Viteza de sudare, vs.
 Presiunea în camera tunului, pt.
 Presiunea în incinta de lucru, ps.

Aceşti parametrii depind de natura materialului supus sudării, de geometria îmbinării şi


grosimea materialului. Materialul de bază intervine în procesul de sudare prin compoziţia
chimică şi constantele de material (densitate, temperatură de topire, căldură specifică,
conductibilitate termică. Estimarea unui regim de sudare se face în baza unor variabile
criteriale:
 Pătrunderea relativă :

 4      t
p (7).
U I
 Viteza de sudare relativă :

 U I
vs  (8)
d

8. Pregătirea componentelor pentru sudare.

La sudarea cu fascicul de electroni rostul este neprelucrat (cap la cap). Este necesară
pregătirea minuţioasă a rostului cu toleranţe de max. 0,1 mm pe lungimea îmbinării.
Componentele se degresează, iar cele feromagnetice se demagnetizează.

Dr. Ing. EWE Pisc Marian George. 2010. 6