Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Facutatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice - Drobeta Turnu Severin.


Specialitatea : Ingineria Sudării.
Disciplina :Tehnologii neconvenţionale de sudare.

CURS 3.

Sudarea la rece. Sudarea prin frecare cu element activ rotitor.

1. Bazele fizice ale formării sudurii la sudarea prin presiune.

În procesul de sudare, între atomii componentelor care se sudează se stabilesc legături


chimice. La sudarea metalelor legătura metalică se stabileşte între atomi, ioni şi electroni liberi.
Legătura metalică se formează atunci când atomii marginali ai componentelor care se sudează
ajung la o distanţă egală cu parametrul reţelei cristaline. Dacă nu luăm în considerare forţele de
tip Van der Waals, destul de mici, atunci pe măsura micşorării distanţei dintre metale, datorită
presiunii aplicate şi menţinute, apar forţele electrostatice de respingere dintre electronii situaţi
pe straturile marginale ale zonei de contact. Energia internă a celor două corpuri creşte şi se
formează o barieră de potenţial. Dacă energia atomilor este suficientă sau forţa exterioară
poate învinge bariera de potenţial, apropierea reţelelor cristaline este posibilă. În acest caz, la
nivelul suprafeţei de separaţie se formează o configuraţie atomică comună celor două metale,
adică se realizează sudura. După depăşirea acestei faze forţele de respingere scad, cele de
atracţie cresc iar energia structurii scade.
Pe măsura apropierii dintre păturile inferioare ale învelişurilor electronice, forţele de
respingere cresc din nou. De asemenea forţele de atracţie cresc, astfel încât acţiunea acestora
la nivelul îmbinării este minimă. Astfel energia la structurii este minimă, şi egală cu energia
atomilor din structura cristalină iar distanţele sunt comparabile cu ale structurii reţelei. Între
atomii mărginaşi se stabilesc legături metalice.
Cu aceste modificări morfologice ale îmbinării se încheie procesul de sudare. Starea
sistemului este stabilă, apropierea în continuare a atomilor este împiedicată de forţele de
respingere datorate suprapunerii straturilor electronice inferioare.
Aşadar, pentru realizarea sudurii trebuie învinsă bariera de potenţial, adică este necesar un
aport energetic exterior. Energia suplimentară este numită energie de activare. Aceasta este
sub formă mecanică sau termică.
La activarea mecanică, energia este sub prezentă sub forma unei presiuni importante
aplicate pieselor supuse sudării.
Corpurile reale prezintă la suprafaţa lor un strat nemetalic format din particule de praf
molecule de apă, grăsimi, oxizi. Îndepărtarea acestora este un procedeu dificil de realizat
datorită refacerii rapide. De asemenea suprafaţa de contact nu este perfect netedă, fiind
caracterizată de asperităţi şi rugozitate. Condiţiile reale impun deci utilizarea unor forţe de
contact suplimentare pentru realizarea legăturii metalice.
Formarea unei suduri prin presiune are 3 etape principale :
 Realizarea contactului fizic al suprafeţelor.
 Realizarea legăturilor chimice / metalice.
 Relaxarea structurii.
Cristalizarea sudurii şi răcirea acesteia măreşte stabilitatea legăturilor metalice formate.
Numărul legăturilor formate pe o suprafaţă de 1 cm 2 poate fi apreciată prin relaţia 3.1 :

E a  E a'

N  C  tx  e kT (3.1)
unde :
 C – constantă care defineşte frecvenţa oscilaţiilor atomilor.
 Ea , Ea’ – energii de activare necesare pentru agitarea şi aducerea în poziţii a atomilor
marginali.

Dr. Ing. EWE Pisc Marian George. 2010. 1


UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
Facutatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice - Drobeta Turnu Severin.
Specialitatea : Ingineria Sudării.
Disciplina :Tehnologii neconvenţionale de sudare.

 k – constanta lui Boltzman.


 T – temperatura
 tx – durata de timp considerată.

2. Materiale sudabile prin procedeul de sudare prin presiune la rece.

Procedeul de sudare la rece este aplicabil pentru materiale cu un grad de deformabilitate


ridicată. Se pot realiza şi îmbinări eterogene, la care unul din metale are un grad de
deformabilitate redus.
Metalele sudabile prin procedeu sunt :
 Aluminiul şi aliajele sale.
 Cuprul şi aliajele sale.
 Plumbul şi aliajele.
 Argintul şi aliajele.
 Aurul şi aliajele.
Presiunea aplicată asupra componentelor este importantă, deformarea pieselor la nivelul
îmbinării atinge 50% - 70%.

3. Tehnologia sudării prin presiune la rece.

Realizarea unei îmbinări de calitate este condiţionată de pregătirea specială a suprafeţelor


pentru crearea condiţiilor de contact intim al suprafeţelor metalice. Metodele de pregătire ale
suprafeţelor sunt mecanice, chimice sau electrochimice. Metalele pregătite se supun operaţiei
de sudare într-un timp limitat de max. 30 minute de la pregătirea acestora.
Echipamentele de sudare pot fi cu acţionare manuală sau pneumatică, iar procedeul se poate
aplica în spaţii cu atmosferă explozivă, sau la sudarea componentelor electronice. În figurile 3.1
3.2 şi 3.3 se prezintă maşini manuale desinate sudării la rece.

Fig. 3.1. Scule portabile pentru sudarea la rece a conductorilor.

Dr. Ing. EWE Pisc Marian George. 2010. 2


UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
Facutatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice - Drobeta Turnu Severin.
Specialitatea : Ingineria Sudării.
Disciplina :Tehnologii neconvenţionale de sudare.

Fig. 3.2. Fălci de prindere şi fixare a pieselor.

Fig. 3.3. Aspectul îmbinării sudate.

Sudarea prin frecare cu element activ rotitor. (FSW).

Procedeul a fost descoperit şi patentat de The Welding Institute of Cambridge, U.K. în


1991 sub denumirea Friction Stir Welding (FSW). Acesta este un proces de sudare în stare
solidă care se desfăşoară prin mişcarea de rotaţie a unei scule cu profil special de-a lungul axei
de îmbinare a celor două plăci. La începutul procesului vârful sculei aflate în mişcare de rotaţie
este împins în material cu o anumită forţă. Frecarea ansamblului sculă-material conduce la
ridicarea temperaturii în zona de contact, metalele devin plastice, iar deplasarea de-a lungul
zonei de contact realizează sudura. Fazele procesului FSW sunt prezentate în figura 3.4.

Fig. 3.4. Fazele procesului FSW.

Dr. Ing. EWE Pisc Marian George. 2010. 3


UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
Facutatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice - Drobeta Turnu Severin.
Specialitatea : Ingineria Sudării.
Disciplina :Tehnologii neconvenţionale de sudare.

FSW este aplicat cu succes pentru îmbinarea plăcilor din aluminiu cu grosimi de la 0,3 – 35
mm, cap la cap.

Avantajele procedeului sunt :


 Proces simplu şi robust.
 Pregătire simplă a rostului.
 Fără arc electric, încălzire, stropi, fum.
 Fără gaze de protecţie.
 Putere redusă.
 Deformaţii reduse ale ansamblului sudat.
 Caracteristici mecanice bune ale îmbinării.
 Posibilitatea sudării eterogene a diferitelor aliaje din acelaşi metal de bază.

Dezavantajele procedeului sunt :


 Obligativitatea fixării precise şi sigure a pieselor.
 Suport mecanic în zona de sudură.
 Limitarea poziţiilor tridimensionale ale rostului.

Parametrii sculei şi ai procesului.

Parametrii sculei si ai procesului se prezintă în figura 3.5.

Fig. 3.5. Parametrii sculei şi procesului FSW.

 Φ – diametrul sculei.
 t – adâncimea de pătrundere.
 u – aplatizarea sudurii.
  - unghiul de înclinare.
 s – grosimea materialului.
 n – viteza de rotaţie a sculei.
 v – viteza de sudare (de avans a sculei).

Dr. Ing. EWE Pisc Marian George. 2010. 4