Sunteți pe pagina 1din 119

Bibliografie

1. Corneliu I.Toma, Alimpie Ignea, Tehnica modernă a telecomunicaţiilor. Radioreceptoare, Curs, Institultul Politehnic Traian Vuia, Timişoara, 1977.

2. L. Cipere, I. Papiniu, L. Cipere, S. Pătruţescu, R. Panait, A. Păun, V. Teodorescu , Lucrări practice de depanare a radioreceptoarelor, Ed. D. P., Bucureşti, 1985.

3. L. Feştilă, E. Simion, C. Miron, Amplificatoare audio şi sisteme muzicale, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1990.

4.

www.etc.utt.ro/html/docs/rc.pdf

5. A. Vătăşescu, s.a., Circuite integrate liniare. Manual de utilizare, Vol. 1, Ed. Tehnică, Bucureşti 1979.

6. R. Râpeanu, s.a., Circuite integrate analogice. Ed. Tehnică, Bucureşti 1983.

7. Lucas Nulle – Tisharbetsmoduladapter 2006

8. 3.go.top66.ro/_Scheme_ amplificatoare _ audio.html

65

LUCRAREA 1 SCHEMA BLOC A RADIORECEPTOARELOR PT. SEMNALE MA-MF

1.

Generalităţi

Cel mai simplu mod de a recepţiona o emisiune MA, MF este folosirea unui receptor cu amplificare directă, a cărui schemă bloc este dată în fig. 1.1.

1 2 3 4 D Cv L C
1
2 3
4
D
Cv
L
C
R
R

Fig. 1.1 Schema bloc a unui radioreceptor cu amplificare directă 1 – etaj de intrare; 2 – amplificator de înaltă frecvenţă (AIF); 3 – etaj de detecţie; 4 – amplificator de joasă frecvenţă (AJF) 5 – traductor electroacustic.

Avantajul acestui receptor constă în simplitatea schemei şi în lipsa reglajelor. O variantă didactică a acestui montaj este receptorul cu galenă din fig1.2 în care ansamblul Cv, L constituie etajul de intrare, dioda D si grupul C, R blocul de detecţie şi traductorul - casca. Lipsesc amplificatorul de înaltă frecvenţă şi cel de joasă frecvenţă. Receptorul funcţionează cu energia semnalului recepţionat.

Fig. 1.2 Radioreceptorul cu galenă

Adăugând blocurile 2 şi 4 din figura 1.1 creşte puţin puterea furnizată la ieşire şi sensibilitatea aparatului. Pentru îmbunătăţirea selectivităţii, după blocul 2 (amplificatorul de radiofrecvenţă) se adaugă un circuit acordat. În acest caz, apare problema stabilităţii etajului, problemă ce impune scăderea amplificării acestuia, încercarea creşterii sensibilităţii la depanare a receptorului este contraindicată. Pentru rezolvarea acestei probleme, schema folosită în prezent în receptoare este cea de tip superheterodină. Principiul funcţionării receptorului superheterodină are la bază introducerea în lanţul de transmisie a unui schimbător de frecvenţă care asigură sincronizarea semnalului recepţionat cu cel generat în receptor, obţinându-se astfel un semnal de frecvenţă constantă, denumit semnal de frecvenţă intermediară Fi. Pentru a se menţine constantă valoarea frecvenţei intermediare, este necesar ca frecvenţa semnalului generat local să varieze o dată cu frecvenţa semnalului util (recepţionat). Schema bloc a unui radioreceptor superheterodină pentru semnale modulate în amplitudine este prezentată în fig. 1.3. Receptorul MA-MF este destinat recepţionării atât a emisiunilor modulate în amplitudine, cât şi a celor modulate în frecvenţă. Partea comună a celor două scheme bloc (amplificatorul de joasă frecvenţă şi defazorul) cât şi sursa de alimentare ar apărea o singură dată în schema bloc a receptorului combinat.

7

7 1 2 3 5 6 8 4
7
1
2
3
5
6
8
4

Fig. 1.3 Schema bloc a radioreceptorului superheterodină pentru semnale MA

2 – AIF; 3 – schimbător de frecvenţă (SF) ; 4 – oscilator local (OL) ; 5 –

amplificator de frecvenţă intermediară (AIF) ; 6 – demodulator MA; 7 – reglaj automat al

amplificării (RAA) ; 8 - AJF; 9 - traductor electroacustic.

1-Etaj de intrare;

Deoarece frecvenţele purtătoare cu care se lucrează pentru cele două tipuri de modulare sunt mult diferite, atât circuitele de intrare, amplificatoarele de radiofrecvenţă cât şi oscilatoarele locale vor fi independente. La receptoarele mai puţin pretenţioase, amplificatorul de frecvenţă intermediară va fi comun celor două tipuri de recepţie, profitând de ecartul mare între cele două frecvenţe intermediare – 0,455 MHz (MA) faţă de 10,7 Mhz (MF) – astfel că, înseriind circuitele derivaţie acordate corespunzătoare celor două frecvenţe, fiecare va constitui un scurtcircuit la frecvenţa de lucru a celuilalt. Sistemele de modulare, diferind principal, vor avea etaje diferenţiale cu un eventual etaj limitator pe calea MF. Schema este prezentată în figura 1.7.

antenă MF 1 2 4 (b) 9 10 3 antenă MA 6 8 12 11
antenă MF
1
2
4
(b)
9
10
3
antenă MA
6
8
12
11
5
7
(a)

Fig. 1.7 Schema bloc a unui radioreceptor combinat MA+MF 1 – circuit de intrare ARF-MF; 2 – mixer MF; 3 – OL - MF; 4 – filtru FI – MF sau AFI - MF; 5 circuitul de intrare MA eventual şi ARF MA; 6 – mixer MA şi ALF -MF; 7 OL - MA; 8 AFI – MA şi MF; 9 – etaj limitare; 10 – discriminator MF; 11 – demodulator MA; 12 – AJF; 13 - difuzor a – cale de RAA - MA; b – cale de CAF -MF;

Receptorul va mai conţine, pe lângă căile de RAA şi CAF specifice şi sistemul necesar de comutări pentru a face disjuncţia celor două funcţii. În receptoarele moderne această comutare se face cu comandă în curent continuu. În ceea ce priveşte receptoarele stereofonice, schema unui astfel de receptor este de tipul schemelor pt. recepţia semnalului modulat în frecvenţă dar după cum rezultă din caracteristicile semnalului utilizat în radiodifuziunea stereofonică, este necesar şi un bloc specializat în decodarea semnalului stereo multiplex (fig1.8.).

8

6 1 2 3 4 5 7 1
6
1
2
3
4
5
7
1

Fig. 1.8 Schema bloc a unui radioreceptor MF stereofonic 1 – bloc UUS (circuit de intrare, ARF OL) 2 - AFI 3 –amplificator limitator 4 – discriminator de frecvenţă 5 – decodor stereo 6 –AJF canal S 7-AJF canal D 8,9 - difuzoare 10 - CAF

În general pentru a asigura o diafonie corespunzătoare recepţiei stereofonice, condiţiile impuse întregului receptor sunt mai pretenţioase. Bineînţeles calea de joasă frecvenţă va fi dublată corespunzător celor două canale audio rezultate din decodorul stereo.

2. Schema bloc a radioreceptorului din laborator

FM/UKW TUNER 87,5 – 108 MHz INTERFATA TUNING AMPLIFICATOR (ACORD) DECODOR IF 10,74 Mhz STEREO
FM/UKW
TUNER
87,5 – 108
MHz
INTERFATA
TUNING
AMPLIFICATOR
(ACORD)
DECODOR
IF 10,74 Mhz
STEREO
TDA 1093B
TDA 1574
+15V
-15V
R
R
ALIMENTARE
DC
L
L
AMPLIF
EGALIZATOR
STEREO
STEREO
TDA 2040A

Să se identifice pe stand elementele componentele schemei bloc.

9

1.1Circuite de intrare

LUCRAREA 2 Blocul Tuner

Circuitul de intrare al unui radioreceptor este elementul de legătură între antenă şi primul etaj de amplificare din radioreceptor, care poate fi etajul amplificator de radiofrecvenţă sau etajul schimbător de frecvenşă. În vederea realizării recepţiei radio, din multitudinea de semnale existente în atmosferă şi captate de antenă, circuitul de intrare este primul circuit care realizează extragerea unui semnal de o anumită frecvenţă, corespunzătoare postului recepţionat. Rezultă că circuitul de intrare trebuie să conţină cel puţin un circuit selectiv, capabil să atragă semnalul de o anumită frecvenţă şi totodată să satisfacă o serie de cerinţe legate de conectarea lui la antenă şi la schimbătorul de frecvenţă, în vederea obţinerii unor performanţe optime pentru radioreceptor.

O primă condiţie impusă circuitelor de intrare este aceea de a asigura acoperirea

completă a gamelor în care poate lucra receptorul. Indiferent de elementul de acord utilizat:

condensator variabil, diodă varicap sau inductanţă variabilă, între frecvenţa maximă f max, frecvenţa minimă f min şi valorile extreme ale elementului de acord trebuie să fie îndeplinită o anumită relaţie.

Astfel în cazul utilizării ca element de acord a unui condensator variabil, ţinând seama de relaţia:

f =

1

2π LC
LC

rezultă condiţia de acoperire completă a gamei:

C f max max = C f min min
C
f max
max
=
C
f min
min

Având în vedere numărul mare de posibilităţi în ce priveşte tipul şi structura antenei este necesar ca dezacordul produs în circuitul de intrare de către impedanţa antenei să fie cât

mai mic. Sensibilitatea radioreceptorului depinde de factorul de transfer al tensiunii la rezonanţă, definit ca fiind raportul între tensiunea de ieşire a circuitului de intrare şi tensiunea electromotoare indusă în antenă;acest factor de transfer este de dorit să fie cât mai mare şi constant, atât în interiorul fiecărei game cât şi în condiţiile trecerii la altă gamă şi schimbării antenei.

Se constată că cele două cerinţe sunt contradictorii, deoarece prima condiţie presupune

un cuplaj slab între antenă şi circuitul de intrare, în timp ce cea de-a doua condiţie presupune existenţa unui cuplaj puternic între cele două circuite.

De remarcat că problemele menţionate mai sus nu se pun în cazul utilizării antenelor

interioare de fentă sau telescopice, deoarece parametriiacestora rămân neschimbaţi în timp şi pot fi luaţi în considerare de la început în proiectarea circuitelor de intrare.

În cazul montajelor cu tranzistoare, având în vedere impedanţa mică de intrare a

acestora, nu se urmăreşte obţinerea unei tensiuni maxime la ieşirea circuitului de intrare, ci realizarea adaptării pentru obţinerea transferului maxim de putere.

10

În vederea realizării unei bune fidelităţi a recepţiei, circuitele de intrare trbuie să realizeze o anumită bandă de trecere;benzile laterale,corespunzătoare semnalului de modulaţie cu frecvenţa cea mai mare, nu trebuie să fie atenuate cu mai mult de 3 db. În general banda de trecere a circuitelor de intrare trebuie să fie mai mare decât cea rezultată din condiţia de fidelitate arecepţiei, pentru evitare efectelor erorilor de aliniere ce apar la radioreceptoarele de tip superheterodină, deoarece în caz contrar se poate produce o variaţie prea mare a sensibilităţii radioreceptorului în interiorul unei aceleiaşi gamă de frecvenţă. Utilizarea circuitelor selective cu unul sau mai multe circuite oscilante (filtre de bandă)ca circuite de intrare, permit realizarea unei atenuări suficiente a semnalelor corespunzătoare posturilor adiacente şi deci obţinerea unei bune selectivităţi. De asemenea, datorită proprietăţilor selective ale circuitelor de intrare, având în vedere mulţimea semnalelor captate de antenă, circuitele de intrare trebuie să asigure atenuarea frecvenţelor nedorite ce pot interfera cu semnalul util şi în primul rând, a semnalului imagine, care ar produce asupra schimbătorului de frecvenţă acelaşi efect ca şi semnalul util. În sfârşit, circuitele de intrare trebuie să atenueze eventualele semnale de frecvenţă intermediare de la şi spre circuitul de antenă;în acest scop în circuitele de intrare se introduc filtre suplimentare de tip opreşte bandă , acordate pe frecvenţa intermediară. În fig.1 sunt reprezentate câteva tipuri de circuite de intrare şi metode de realizare a cuplajului cu antena.

11

A A C c L 2 L C L 1 L C
A A
C c
L 2
L
C
L 1
L C

C

A M ’ ’ L L C
A
M
L
L
C
a) A C 1 L C C c
a)
A
C 1
L
C
C c
b) A L C R
b)
A
L
C
R

c)

g) d) A A C c M L L ’ C ’ C C L
g)
d)
A
A
C c
M
L L ’
C ’
C C
L 1
L
h) e) A M A M L L 1 C C ’ L ’ L
h)
e)
A
M
A
M
L
L
1
C
C ’
L ’
L
C
A
L
C
c
C
c
i)

f)

Fig 1

În continuare se vor analiza problemele specifice circuitelor de intrare la radioreceptoaele cu tranzistoare;aceste receptoare pot folosi atât antene interioare cât şi antene exterioare. În cazul utilizării unor antene interioare de ferită, deoarece valoarea impedanţrlor pentru antenă şi circuitul de intrare nu se modifică în timp, în proiectare se alege un astfel de cuplaj, încât banda de trecere să fie suficient de mare pentru a obţine o fidelitate cât mai bună, asigurându-seîn acelaşi timp, un transfer în tensiune şi putere cât mai mare. Trebuie amintit şi faptul că datorită proprietăţilor de directivitate ale antenei de ferită, influenţa semnalului imagine este mult mai mică decât în cazul celorlalte tipuri de antenă. În vederea obţinerii unor performanţe superioare, bara de ferită se amplasează cât mai departe de părţile metalice şi difuzorul radioreceptorului, pentru a reduce eficacitatea acesteia. 1.1.1Circuite de intrare pentru gama de unde ultrascurte Datorită unor particularităţi specifice recepţiei în gama de unde ultrascurte , circuitul de intrare se relizează de obicei cu acord fix, selectivitatea fiind asigurată în special de amplificatorul de frecvenţă intermediară, banda de trecere a circuitului de intrare fiind de 6-10 Mhz; această bandă largă se obţine prin amortizarea circuitului de intrare de către fider şi impedanţa de intrare a tranzistorului. Deoarece impedanţa antenei este dată şi nu se pun probleme de influenţă a impedanţei antenei asupra circuitului de intrare, în practică se

12

urmăreşte realizarea unui cuplaj strâns între antenă şi circuitul de intrare în condiţiile de adaptare. Pentru exemplificare în fig.2 este prezentată schema unui circuit de intrare cuplat cu antena prin inductanţă mutuală iar cu tranzistorul prin priză pe capacitate.

L

M C 1 L 1 U 1 U 2 C
M
C
1
L
1
U 1
U
2
C

a)

Fig 2

C 1 C in R in L U 1 ’ C E Z r r
C 1
C in
R in
L
U 1
C
E
Z r
r

b)

Notând cu p factorul de cuplaj al tranzistorului la circuitul de intrare:

p =

C

1

C

1

+

C

2

factorul de calitate al circuitului scade de la valoarea

Q

0

'

=

ω

0

L

r

+

p

2

2 ω

o

L 2

R in

Q

0

=

ω

0 L

r

la valoarea

În condiţiile de adaptare a fiderului cu circuitul oscilant factorul de calitate scade la jumătate:

Q Eadapt

=

'

0

Q

2

Banda de trecere efectivă fiind

13

B

e

=

f

0

2 f

0

r

+

p

2

2

0

ω

2

L

R

in

Q

Eadapt

ω

0

L

Din relaţia de mai sus se poate deduce valoarea prizei p. Factorul de transfer efectiv

va fi :

T =

U

2

p

ω

0

MQ

e

E

A

Z

1

=

Acest circuit de intrare prezintă dezavantajul obţinerii unui factor de transfer subunitar. Eliminarea acestui inconvenient se face utilizând tranzistorul într-o schemă intermediară BC – EC prin conectarea la masă a unui punct situat pe o prză a circuitului secundar. În aparatele de radio, în cadrul blocului de unde ultrascuret, se utilizează întotdeauna un etaj amplificator de radiofrecvenţă, circuitul de intrare făcând parte din cadrul schemei acestui amplificator. Schema completă a unui etaj amplificator pentru UUS este dată în fig.3

C 1 L 1 C 2
C
1
L
1
C
2
C 3 L 2 R 4 C 4 R 1 C 7 R 2 C
C 3
L 2
R 4
C 4
R 1
C 7
R 2
C 5
R 3
-E c
C 6
L 3

Fig 3

Aşa cum s-a arătat şi mai înainte circuitul de intrare este realizat cu acord fix, acoperind întreaga gamă de frecvenţă UUS. Având în vedere frecvenţa relativ ridicată de lucru a montajului, tranzistorul se conectează în schemă BC, în acest mod circuitului i se asigură şi o bună stabilitate. Sursa de alimentare este conectată cu pulsul la masă, pentru ca circuitul oscilant să aibă o bornă la masă. Polarizarea bazei se realizează prin rezistenţa R2, R3, iar condensatorul C5 pune la masă bază din punct de vedere al curentului alternativ. Deoarece admitanţa de ieşire a tranzistorului în montaj BC este mică, colectorul poate fi legat direct la circuitul rezonant, fără aproduce o amortizare prea mare a acestuia. Cuplarea la etajul următor se face prin condensatorul C7. Circuitul rezonant are acord variabil prin condensator variabil, rolul acestuia fiind acela de a asigura selectivitatea necesară pentru atenuarea frecvenţei imagine.

14

La amplificatoarele de radiofrecvenţă de obicei nu se utilizează neutrodinare, deoarece ele lucrează cu frecvenţă de acord variabilă. 1.1.2Circuite de intrare cu diode varicap Dioda varicap (cu capacitate variabilă) este o diodă semiconductoare cu joncţiune pn ce funcţionează în domeniul tensiunilor de polarizare inverse. Capacitatea diodei varicap (denumită capacitate de barieră) este variabilă în funcţie de mărimea tensiunii inverse aplicată. Se obţine astfel posibilitatea de a comanda mărimea capacităţii prin variaţia tensiunii inverse aplicată diodei varicap(fig.4).

+E c

C s P R 100 nF 10+100 D v kΩ U c (C DV )
C s
P R
100 nF
10+100
D v
kΩ
U c
(C DV )
Fig 4.

L

S-au realizat diode varicap de siliciu cu capacitate variabilă de la valoarea minimă de ordinul 1 pF până la valoarea maximă de ordinul sutelor de pF. Diodele varicap prezintă o serie de avantaje în comparaţie cu cundensatoarele variabile obţinute: dimensiuni, volum,

greutate mult mai mică; prin comanda electronică a variaţiei capacităţii există posibilitatea

realizării monoreglajului la mai mult de 2

distanţă a acordului variabil; favorizează miniaturizarea aparaturii de radiorecepţieprin posibilitatea de utilizare a lor în circuitele integrate. Schema electrică a unui circuit acordat cu didoă varicap este repre zentată în fig. 5. Capacitatea diodei varicap Dv se conecteză în paralel cu indutanţa de acord L prin intermediul

3

circuite oscilante precum şi comanda de la

condensatorului de separare Cs care are rolul de a evita scurtcircuitarea la masă a tensiunii Uc

serveşte pentru aplicarea

tensiunii de comandă a acordului la catodul diodei varicap, asigurând totodată o amortizare

cât mai mică a circuitului acordat. Valoarea rezistenţei R se alege mult mai mare decât rezistenşa de rezonanţă Ro a circuitului acordat şi ca urmare în mod teoretic nu şuntează circuitul acordat. Uneori această rezistenţă se dimensionează tocmai în acest scop. Frecvenţa de rezonanţă a circuitului acordat este:

de comandă a acordului. Rezistenţa R(de valoare 10

100k)

f

=

1 2π LC DV
1
LC
DV

şi variazăcontinuu între două limite atunci când tensiunea de comandă a acordului, aplicată didei varicap, variază între valoarea Ec şi 0V. În cele ce urmează se prezintă problema monoreglajului circuitului de intrare şi circuitului oscilatorului local în receptoarele cu acord variabil prin diode varicap. După cum s-a arătat, raportul Cvmax/Cvmin de la circuitul acordat al oscilatorului este mai mic decât raportul corespunzător de la circuitul de intrare. Pentru a se realiza acest lucru, în cazul radioreceptoarelor cu acord variabil prin diode varicap se folosesc dide varicap identice în

15

cele două circuite acordate, iar în circuitul oscilatorului local se introduc cele două condensatoare:trimer şi pader. În afară de această metodă clasică, există şi o nouă posibilitate de realizare a monoreglajului prin ajustarea convenabilă a tensiunilor de comandă la diodele varicap. Când se roteşte butonul de acord al receptorului, nu se aplică la cele două diode tensiuni de comandă Ucs şi Ucos identice, ci cu valori diferite astfel încât la o cursă completă a butonului de acord al receptorului, variaţia tensiunii de comandă să fie mai mre la dioda varicap din circuitul de intrare decât la cea de la oscilatorul local. În acest caz capacitatea diodei varicap Cs variază pe curbă între punctele A şi B şi se obţine Cemax/Cemin mare, în timp ce capacitatea diodei varicap Cos variază pe curbă între punctele D şi E, pentru care se obţine Cos max/Cos min mai mic. Tensiunile de comandă la diodele varicap trebuie să varieze astfel încât să se asigure alinierea în gamele de undă. Pentru acest scop se aplică la diodele varicap tensiunile de polarizare iniţială Ups şi Upos, care stabilesc valorile maxime ale capacităţilor diodelor varicap Cs max şi Cos max.

f S -E c Etajul R R f 1 2 U i ps +U cs
f
S
-E c
Etajul
R
R
f
1
2
U
i
ps +U cs
SF
B
P
4
D
vs
P
3
F
os
U
U
C s
C os
Etajul
OL
U
U
U
P s
P os
P os + U C os
D
vos
P
2
P
1
+E p

Fig 5

În figură se prezintă o schemă pentru realizarea monoreglajului prin această nouă metodă. De la o sursă de tensiune de polarizare iniţială Ep, prin intermediul potenţiometrelor semireglabile P1 şi P2 se stabilesc la diodele varicap Dvs şi Dvos tensiunile de polarizare uniţială Ups şi Upos. De la sursa Ec prin divizoarele de tensiune rezistive R1P3(pentru dioda varicap Dvs)şi R2P4 (pentru dioda varicap Dvos) şi prin reglarea potenţiometrelor P3 şi P4 (identice), care au rotoarele pe acelaşi ax (acţionat de butonul de acord al receptorului B), se stabilesc tensiunile de comandă Ucs şi Ucos la cele două diode varicap. Rezistenţele semireglabile R1 şi R2 sunt de mărimi diferite şi astfel reglate încât să rezulte tensiunile de comandă Ucs şi Ucos necesare. Aceste tensiuni de comandă se adaugă la polarizările iniţiale

16

astfel că polarizările inverse totale la diode Ups+Ucs şi Upos+Ucos cresc, iar capacităţile acestora scad simultan relizându-se astfel monoreglajul.

2.Circuitul integrat TDA 1574

TDA 1574 este un integrat pentru tunerul FM destinat utilizării secţiunilor RF/IF a unui radio de maşină sau unul de casă. Circuitul conţine un mixer, un oscilator şi un amplificator IF liniar pentru procesarea semnalului.

2.1.Mixerul

Circuitul de mixer foloseşte un multiplicator dublu echilibrat cu un preamplificator care are scopul de a obţine o scară largă de reglare a semnalului şi a oscilărilor joase.

ă de reglare a semnalului ş i a oscil ă rilor joase. Schema bloc a integratuluui

Schema bloc a integratuluui TDA 1574

Configuraţia pinilor

1-

intrare 1 mixer

2-

intrare 2 mixer

3-

intrare bandă lungă

4-

masă

5-

tensiune de referinţă

6-

ieşire oscilator

7-

intrare 1 oscilator

8-

intrare 2 oscilator

9-

buffer-ul de ieşire al oscilatorului

10- neconectat 11- neconectat 12- IF ieşire 13- comutator menţinere 14- intrare bandă îngustă

17

10- neconectat 11- neconectat 12- IF ie ş ire 13- comutator men ţ inere 14- intrare

15- intrare 1 IF 16- intrare 2 IF 17- tensiunea de prag 18- ieşire 1 mixer 19- ieşire 2 mixer 20- ieşire AG

2.2.Oscilatorul

Diagrama pinilor

Circuitul oscilant foloseşte un amplificator cu intrare diferenţială. Reglarea tensiunii este realizată prin utilizarea funcţiei h-transfer simetrică pentru a obţine un sistem de 2 armonice joase.

2.3 Amplificatorul IF liniar

Amlificatorul IF este cu intrare diferenţială, el fiind un amplificator de bandă largă cu

un buffer de ieşire.

2.4 AGC

Procesorul AGC combină informaţiile de bandă largă şi îngustă printr-un detector de nivel RF, un comparator şi un circuit de ieşire.Nivelul dependent de scăderea curentă a ieşirii

are o sarcină activă care reglează pragul AGC.Funcţia AGC poate fi controlată de asemenea de o combinaţie de informaţii de bandă largă sau îngustă sau numai de informaţii de bandă largă sau îngustă. Dacă banda îngustă a solicitat pinul 3 poate fi conectată la pinul 5. Dacă banda largă a solicitat pinul 14 poate fi conectată la pinul 15.

ă banda larg ă a solicitat pinul 14 poate fi conectat ă la pinul 15. Aplica

Aplicaţia circuitului integrat TDA 1574

18

3. Schema blocului Tuner din radioreceptor

La acest bloc are loc racordarea antenei prin HF-STUFE care este un etaj pe post de amplificator.Circuitul este alimentat cu o tensiune de 15V stabilizată la 12V cu ajutorul integratului 7812 care este un stabilizator de tensiune. Frecvenţa postului de radio poate fi ajustată prin circuitele racordate reprezentate de cele două potenţiometre de la baza schemei. Să se identifice schema bloc a tunerului şi să se analizeze şi explice funcţionarea acestuia.

19

1

Antena

C7 10n R5 100 HF-STUFE AGC
C7
10n
R5
100
HF-STUFE
AGC

C9

10n

10,7MHz

C8

L4

82pF

C10

R8

100μF

R6 68

P 1 10k

.

CF 1

ZF

TDA 1574A

20

12V

.

 

7812

 

9

C11

100n

 

CF 2

Stand

BY

PIN

½

VOLT

1,06

3

1,75

4

0

5

4,10

6

2,05

7/8

1,30

9

7,20

10

5,90

11

0

13

1,35

14

1,30

15

9,80

16/17

9,75

 

1

.

.

.

.

.

9

LUCRAREA 3 Interfaţa tuning a radioreceptorului

1. Noţiuni teoretice. Reglajul automat al amplificării

Reglajul automat al amplificării (RAA) – serveşte la menţinerea constantă a nivelului audiţiei atât pentru posturi puternice cât şi pentru posturile slabe şi de asemenea în cazul variaţiei intensităţii semnalului de la intrarea radioreceptorului din cauza fadingului. Funcţional, dispozitivul RAA acţionează pe lanţul de amplificare a semnalului până la modulator, modificând amplificarea, astfel încât la ieşirea din demodulator, nivelul semnalului de audio frecvenţă să rămână constant şi implicit nivelul audiţiei, fără modificarea reglajului manual de volum. Prin intermediul R-in controlul realizat asupra amplificării dispozitivului RAA, evită intrarea în saturaţie a etajelor de frecvenţă înaltă (în special a ultimului etaj) şi deci supraîncărcarea etajelor în cazul unor semnale puternice. Dispozitivul RAA foloseşte ca tensiune de comandă tensiunea de curent continuu de la ieşirea demodulatoarelor a cărei valoare este proporţională cu nivelul semnalului recepţionat. Această tensiune prelucrată în dispozitivul RAA se aplică pentru polarizarea etajelor de radiofrecvenţă şi frecvenţă intermediară, producând modificarea pantei şi deci amplificarea acestora. Pentru a funcţiona corect, în schema dispozitivelor RAA se folosesc filtre tip trece jos care au rolul de a elimina componenta de audiofrecvenţă de la ieşirea demodulatorului, păstrând la ieşire numai o tensiune proporţională cu intensitatea medie a semnalului recepţionat. În funcţie de etajele asupra cărora acţionează, dispozitivele RAA sunt cu acţiune „înapoi” sau cu acţiune „înainte”, cu sau fără amplificare, simple sau cu întârziere (prag de funcţionare). Performanţele dispozitivului RAA se apreciază prin eficacitatea sa, fie cu ajutorul unor

curbe de reglaj

tensiunilor de ieşire a demodulatorului, atunci când tensiunea de semnal de la intrare variază între valoarea maximă şi valoarea minimă.

U

IES

(

= f U

IN

)

, fie prin factorul de reglaj a care arată de câte ori variază raportul

a =

P

A max

=

q

A min

(1)

unde

P =

U

in max

U

in min

;

q =

U

ies max

U

ies min

;

A

max

, A - valoarea maximă, respectiv minimă a amplificării de tensiune ca urmare a

min

acţionării RAA. Ca dezavantaje ale dispozitivului RAA se pot cita: reducerea aparentă a selectivităţii în sensul că nivelul audiţiei este acelaşi chiar cu un anumit dezacord pe post (acest dezavantaj se poate elimina cu ajutorul unui dispozitiv optic de acord); în intervalul dintre posturi şi la posturile slabe, audiţia este însoţită de zgomote puternice, întrucât amplificarea este maximă; de obicei se modifică selectivitatea filtrelor de radiofrecvenţă şi frecvenţă intermediară prin modificarea amortizării acestora.

21

În cazul radioreceptoarelor cu tranzistoare, dispozitive care au o pantă mai mare decât a tuburilor electronice eficacitatea dispozitivului RAA pentru un etaj este mai mare. Deoarece la tranzistoare panta scade când se micşorează pozitivarea bazei (pentru

tranzistoare NPN), se stabileşte iniţial o polarizare mare pentru tensiunea

se aplică negativă în bază, sau negativă în emitor. Se preferă aplicarea tensiunii RAA pe bază şi nu pe emitor, deoarece puterea solicitată de la dispozitivul RAA este mai mică. La receptoarele de clasă sistemul RAA se realizează prin amortizarea variabilă a unor circuite oscilante cu ajutorul unor diode cu rezistenţă diferenţială variabilă, montate în paralel cu circuitele acordate. Având în vedere faptul, că la tranzistoare, rezistenţa de intrare are valoare mică, atât în schema EC, cât mai ales în schema BC, rezistenţele din filtrul RAA se aleg de ordinul 5 10kΩ . Deoarece constanta de timp a filtrului RC trebuie să fie cât mai mare (în funcţie de frecvenţa minimă de audiofrecvenţă), condensatorul filtrului se ia de ordinul 5 10μF .

u BE

, iar tensiunea RAA

Controlul automat al frecvenţei

Controlul automat al frecvenţei (CAF) serveşte la obţinerea frecvenţei intermediare de valoarea corectă, chiar în situaţia variaţiei frecvenţei oscilatorului local sau a frecvenţei emiţătorului. Dispozitivul CAF este de obicei folosit în gama de UUS deoarece acordul pe post este mai dificil de realizat şi orice dezacord produce distorsiuni ale semnalului mai mari decât în cazul MA, iar pe de altă parte din cauza frecvenţelor mari de lucru, deviaţiile (alunecările) de frecvenţă din cauza modificării capacităţilor parazite produc modificări mari ale frecvenţei intermediare. Principiul de funcţionare al dispozitivului CAF bazează pe folosirea în circuitul oscilant al oscilatorului local a unui dispozitiv capabil să modifice frecvenţa acestuia, dispozitiv care este comandat de un semnal proporţional cu:

Δf = f f

in

ir

(2)

unde f

in

=

Eroarea de frecvenţă este transformată într-o tensiune continuă de reglaj, tensiune care

prin mărime şi polaritate realizează micşorarea alunecării de frecvenţă, apropiind astfel

Ca detector de eroare se foloseşte discriminatorul de fază sau detectorul de raport (prin priza mediană) dispozitive care realizează la ieşire o tensiune comparativă cu eroarea de frecvenţă. Ca dispozitive de reglaj se folosesc:

= frecvenţa intermediară nominală;

f

ir

frecvenţa intermediară reală.

f de

ir

f

in

.

- dispozitive de comandă electronică cu element activ de reactanţă ca: tranzistor de reactanţă, diodă varicap, etc.

- dispozitiv cu comandă electromecanică unde elementul de reglaj este un servomotor;

- dispozitive cu comandă, combinate. Soluţia modernă folosită în radioreceptoarele cu tranzistoare este folosirea diodei varicap,

, variază atunci, când se modifică polarizarea inversă a diodei.

a cărei capacitate de barieră

C

d

Variaţia capacităţii în funcţie de tensiunea de polarizare este prezentată în figura 1.

22

C pf 12 8 4 -Ud(v) 30 20 10 0
C
pf
12
8
4
-Ud(v) 30
20
10
0

Fig. 1. Caracteristica capacitate-tensiune de polarizare

De obicei dioda varicap se leagă în circuitul oscilant al oscilatorului local prin intermediul unei capacităţi serie de valoarea mică, pentru a obţine o variaţie corespunzătoare a frecvenţei în gama de UUS. Tensiunea de comandă raport se aplică prin intermediul unui filtru RC, care nu trebuie să lase să treacă semnalele de audiofrecvenţă, deci trebuie să aibă o constantă de timp mai mare de 0,1 secunde. De obicei se ia R = 100kΩ şi C = 1 5μF . Deoarece dioda varicap trebuie să lucreze tot timpul în domeniul polarizărilor inverse, iniţial i se aplică o polarizare inversă de câţiva volţi, de la o sursă de tensiune bine filtrată.

, faţă de valoarea

corectă; în acest caz la ieşirea detectorului de raport se va obţine o tensiune pozitivă proporţională cu eroarea de frecvenţă, tensiunea care se va aplica diodei varicap modificând capacitatea

echivalentă în sensul creşterii acesteia şi deci va produce scăderea

. Eroarea iniţială mare a

frecvenţei intermediare se va transforma astfel într-o eroare reziduală mult mai mică. Eficacitatea sistemului CAF se apreciază din caracteristica de lucru a detectorului de eroare şi respectiv caracteristica dispozitivului de reglaj. Eficacitatea detectorului de eroare se caracterizează prin panta:

Presupunem că la un moment dat creşte frecvenţa oscilatorului local

f os

f osc

S

d

=

tg

ϕ =

Δ U

Δ f

(3)

şi este de dorit să fie cât mai mare. Eficienţa dispozitivului de reglaj este dată de relaţia:

S

r

=

tg

ψ =

Δ f

Δ u

(4)

iar coeficientul de reglaj are valoarea:

K =

r

Δ f

i

Δ f

r

= 1+

S S

r

d

>1

(5)

Sistemul CAF cu diodă varicap prezintă o serie de avantaje; reglajul se face practic fără inerţie folosind direct tensiunea de la detectorul de eroare, cu o schemă de dimensiuni şi greutate mică. Ca dezavantaje, pe lângă influenţa puternică datorită variaţiilor de temperatură şi tensiune, banda de frecvenţă în care acţionează este limitată, corecţia de frecvenţă nefiind totală, ci funcţionând în regim dinamic cu o eroare permanentă de frecvenţă.

23

Audio output Input AFC Tuner
Audio output
Input
AFC
Tuner

Figura 2. Un circuit CAF simplificat

2. Circuitul integrat

Interfaţa tuning este reprezentată în figura 3. Circuitul integrat folosit este TDA1093B. Acesta are o echivalentă: К174ХА19. Acesta are rolul de a se stabiliza tensiunea interfeţei tuner, care foloseşte ca circuit integrat TDA1574A. TDA1093B este un circuit integrat cu 16 pini, şi conţine şi un senzor intern de temperatură. Tensiunile la pini sunt următoarele la funcţionare normală:

 

Tabel 1.

PIN

Volt

1

0,61

2/15

0,62

3/7/8/9

0

4/5

1,7-8,1

6

11,8

10

0,3

11/12

3,3

13/14

8,1

16

1,7

24

+15V

Input

A

Input

B

0V

R13

150K

P2

2K5

R12

12K

R11

91K

88 92 96 100 104 108

R20

3K3

MUTING

R16

Output

A

C12 C13 300K 100n 1μ R15 R14 300K C15 12K R17 C14 100n 100K AFC
C12
C13
300K
100n
R15
R14
300K
C15
12K
R17
C14
100n
100K
AFC
100n
R19
10
16
7812
9
R18
C11
47
-
+
+
-
100n
+
-
C10
TDA1093B
47n
TEMPERATURE
+
i
ref
u
SENSOR
-
1
8
R10
18K
C9
C8
47μ
2,2μ

P1

100K

Figura 2.

25

Output

B

Integratul mai are şi următoarele caracteristici:

U

CC = 8,55 ÷16

V

;

I

CC = 6 mA ;

U

tun

Temperatură de funcţionare: -25

următoarele blocuri:

min

=

2

V

+70°C.

= Radioreceptorul superheterodină, este compus din

tun max

; U

6

V

- Tuner FM/UKW 87,5-108Mhz cu TDA1574

- Interfaţa tuning cu TDA1093B

- Amplificator de frecvenţă intermediară (IF) cu TDA1047

- Decodor stereo cu HA12016

- Unitatea de control stereo cu AN7330

- Amplificator stereo cu două integrate TDA2040A

De obicei interfaţa tuning este asociată cu oscilatorul local a radioreceptorului. Interfaţa suportă şi controlul automat al frecvenţei(AFC), ceea ce înseamnă, că dacă este selectat o

frecvenţă

puternic(clar).

cu un semnal, AFC reglează astfel frecvenţa, încât semnalul să fie cât mai

3. Interfaţa tuning din radioreceptor

Interfaţa tuning a radioreceptorului se bazează pe circuitul integrat TDA1093B. Acesta are ca scop reglarea frecvenţei (tensiunii) prin potenţiometrul P1. Componentele sunt legate ca şi cum este în tabelul 2.

Tabel 2.

Numele

Valoare

Legătura 1

Legătura 2

R10

18K

TDA1093B pin 1

TDA1093B pin2 + R11

R11

91K

TDA1093B pin15 + P2(reglare)

TDA1093B pin2 + R11

R12

12K

Masă

P2

R13

150K

P2

TDA1093B pin14 + C12

R14

12K

TDA1093B pin16 + R11

P1

R15

300K

C15

TDA1093B pin10

R16

300K

TDA1093B pin12 + C14

OutputA10 + OutputB10

R17

100K

TDA1093B pin11 + C14

Comutator AFC

R18

47

TDA1093B pin6 + C9

C10 + I.C. 7812

R19

10

I.C. 7812 + C11

+15V

R20

3K3

InputA1 + OutputA2

Comutator MUTING

P1

100K

C13 + TDA1093B pin13

R14 + TDA1093B pin16

P2

2K5

R13

R12

C8

2,2μF

TDA1093B pin4 + P1(reglare)

masă

C9

47 μF

TDA1093B pin6 + R18

masă

C10

47nF

R18 + I.C. 7812

masă

C11

100nF

I.C. 7812 + R19

masă

C12

100nF

TDA1093B pin14 + R13

masă

C13

1 μF

TDA1093B pin13 + P1

masă

C14

100nF

TDA1093B pin12 + R16

TDA1093B pin11 + R17

C15

100nF

R15

masă

C15

100nF

R15 + TDA1093B pin10 + Output A9 + Output B9

masă

Să se analizeze schema bloc şi arhitectura internă a CI, şi să explice funcţionarea blocului tuning al radioreceptorului.

26

LUCRAREA 4 DEMODULATOARE ŞI REGLAJE AUTOMATE

1.1 GENERALITĂŢI

Demodulatoarele sunt circuite care permit extragerea semnalului de audiofrecvenţă din semnalul de radiofrecvenţă modulat în amplitudine sau în frecvenţă. În cazul semnalelor MA, amplitudinea semnalului de radiofrecvenţă este proporţională cu mărimea semnalului modulator; extragerea semnalului de audio frecvenţă - demodulare - este posibilă prin utilizarea unui element neliniar, ca de exemplu un dispozitiv cu conducţie nesimetrică, care să permită extragerea uneia din cele două înfăşurări. Practic, în urma demodulării, rămâne o componentă de curent continuu, proporţională ca amplitudine cu amplitudinea purtătoarei (deci cu nivelul semnalului recepţionat), o componenta de audiofrecvenţă care constituie semnalul util şi componentă de radio frecvenţă, care se poate elimina prin filtrare. In cazul modulaţiei MF informaţia se regăseşte în variaţia frecvenţei semnalului de radiofrecvenţă; în acest caz demodulatorul trebuie sa dea la ieşire un semnal a cărui amplitudine să fie proporţională cu mărimea acestei deviaţii de frecvenţă, iar semnul să depindă de sensul schimbării de frecvenţă. Pentru ca semnalul de audio frecvenţă sa fie cât mai fidel, este necesar ca distorsiunile de neliniaritate introduse de demodulare sa fie cât mai mici. În cadrul radioreceptorului, circuitele de demodulare apar situate între amplificatorul de frecvenţă intermediară şi amplificatorul de audiofrecvenţă. Pentru a avea o amplificare cât mai mare în AFI, este necesar ca demodulatorul sa prezinte o impedanţă de intrare cât mai mare pentru a se amortiza circuitul rezonant impunând şi o rezistenţă mare de intrare pentru amplificatorul de audiofrecvenţă. Dacă componenta continuă utilizată după demodulare este de obicei utilizată în regla- jele automate ale radioreceptorului componenta de radiofrecvenţă trebuie înlăturată, deoarece ajungând la amplificatorul de audiofrecvenţă poate produce o încărcare suplimentară a acestu- ia.

Dintre reglajele automate ale radioreceptoarelor, cea mai mare importantă o prezintă reglajul automat al amplificării RAA şi controlul automat al frecventei CAF. Reglajele ale radioreceptoarelor permit obţinerea unor audiţii calitativ superioare fără

a fi necesare manevrări suplimentare asupra radioreceptorului .

1.2 Demodulatoare pentru semnale cu MA

Aproape în exclusivitate, în aparatele de radio cu tranzistoare, demodularea semnale- lor MA se face cu diode semiconductoare cu germaniu sau cu siliciu preferându-se în special diodele punctiforme care prezintă o capacitate parazită de valoare mică. Din caracteristica de funcţionare a diodei semiconductoare rezultă că pentru semnale mici această caracteristică este de formă parabolică, pentru un semnal MA, în semnalul obţinut după detecţie se va găsi şi armonica a doua componentei utile de audio frecvenţă care distorsionează semnalul AF. Se demonstrează că factorul de distorsiuni de neliniaritate în acest caz are valoarea

: δ = m/4. Pentru evitarea apariţiei acestor distorsiuni, diodelor de detecţie li se aplică semnale de nivele mari, această caracteristică a diodei putând fi aproximată ca o linie frântă.

28

În acest caz, cu o buna aproximaţie, demodularea poate fi considerată liniară , iar distorsiunile de neliniaritate introduse sunt foarte mici.

micşorarea factorului de

distorsiuni de neliniaritate se obţine realizând o prepolarizare a diodei în sensul conducţiei.

Rezultate bune în ce priveşte liniarizarea

detecţiei

şi

D

u R S
u
R S

Fig.1 Schema de principiu a unui demodulator pentru semnale MA

Acest tip de demodulator necesită un semnal de frecvenţă intermediară mai mare decât tensiunea de prepolarizare a diodei, ceea ce conduce la micşorarea sensibilităţii radioreceptorului. Acest lucru nu presupune neapărat un dezavantaj deoarece AFI poate fi realizat cu amplificări foarte mari limita amplificării maxime fiind determinată de obicei de nivelul de zgomot introdus de primul etaj amplificator. Pentru a caracteriza un demodulator cu dioda, pentru semnale MA se foloseşte

factorul de transfer definit ca fiind raportul dintre amplitudinea tensiunii de audio frecvenţă

de la ieşirea demodulatorului U

m şi a amplitudinea semnalului modulator:

k d = U' m /U m

Datorită faptului că dioda nu este un element amplificator, rezultă că acest raport este subunitar, este de dorit ca factorul de transfer sa fie cât mai mare, cu distorsiuni de neliniaritate cât mai mici. În schemele de demodulare cu diode, dioda poate funcţiona în clasa B, sau în clasa C(se spune ca dioda funcţionează în clasa B dacă unghiul de conducţie este de 180 o şi în clasa C daca unghiul de conducţie este mai mic de 180 o ). Utilizarea unor demodulatoare cu diode funcţionând la clasa B prezintă dezavantajul realizării unui factor de transfer redus ( k d = 0,318 ) şi o tensiune reziduală de radiofrecvenţă la ieşirea demodulatorului. Înlăturarea dezavantajelor prezentate mai sus se realizează prin funcţionarea diodei în clasa C diferenţa constructiva fata de funcţionarea în clasa B consta în adăugarea unui condensator în paralel pe rezistenta de sarcina a diodei.

u

R d C d
R d
C d

U d

Fig.2 Schema electrica a unui demodulator pentru semnale MA

29

Valorile grupului C d , R d se aleg suficient de mari pentru a avea îndeplinită relaţia:

δ = C R

d

d

> T

i

unde T i este perioada semnalului de frecvenţă intermediară. În momentul aplicării semnalului de frecvenţă intermediară, dioda se deschide şi încarcă condensatorul C d la valoarea de vârf U Din acest moment pe dioda avem aplicat semnalul u = u - U d , dioda intră în conducţie numai atunci când această tensiune este pozitivă în timpul când dioda este blocată, condensatorul C se descarcă pe rezistenta R d . Rezulta ca unghiul de conducţie al diodei nu va mai fi 180 o ca în cazul funcţionarii în clasa B, ci mai mic, tensiunea demodulată existând în permanenţă la bornele condensatorului C . Tensiunea de la bornele condensatorului C d conţine o componentă de curent continuu proporţională cu amplitudinea semnalului recepţionat, o componenta utilă de audio frecvenţă şi o componenta de radio frecvenţă parazită redusa ca valoare. La funcţionarea în clasa C, factorul de transfer este aproape unitar:

M .

d

d

d

k

d

= cosθ

unde θ este unghiul de deschidere al diodei.

1.3 Demodulatoare pentru semnale cu MF

Rolul demodulatoarelor pentru semnalele cu MF este acela de a extrage componenta de audiofrecvenţă din semnalul de frecvenţă intermediara si a elimina modulaţia parazita de amplitudine. Ca scheme pentru demodulare de semnale MF se folosesc o serie de circuite ca: demodulatorul de frecvenţă cu circuit oscilant dezacordat, discriminatorul de fază, detectorul de raport. Demodulatorul de frecvenţă cu circuit oscilant dezacordat prezintă o serie de dezavantaje ca: amplificare mică a etajului, deoarece circuitul oscilant funcţionează dezacordat; liniaritatea conversiei MF-MA este scăzută, acordul se poate obţine în două puncte ceea ce complică reglajul; este foarte sensibil la modulaţia parazită de amplitudine. Toate aceste dezavantaje fac ca acest demodulator sa fie utilizat în receptoarele de radiodifuziune. Discriminatorul de fază prezintă o bună liniaritate fiind tot odată şi uşor de reglat, este însă sensibil la modulaţia parazită de amplitudine, pentru înlăturarea căruia este necesar un etaj limitator anterior, discriminatorul de fază este mai rar folosit decât detectorul de raport. Detectorul de raport realizează atât conversia MF-MA cât şi limitarea în amplitudine a semnalului şi deci înlătură modulaţia parazita de amplitudine. Schema de principiu a detectorului de raport este data în figura 3. La bornele R care este cuplata strâns cu bobina L 1 se obţine o tensiune practic în faza ca tensiunea de la bornele circuitului primar. Condensatoarele C şi C 3 prezintă pentru semnalul FI o impedanţa foarte mică astfel ca pentru cele doua diode vom avea aplicate tensiunile:

3

U d1 = U U d2 = U

3

3

+ U 2 /2 - U 2 /2

30

D 1 C 1 L 1 L 2 R C 2 C C D R
D 1
C 1
L 1
L 2
R
C
2
C
C
D
R
2
L
3
AAF
C 3

RAA

C 0

Fig.3 Demodulator pentru semnale MF

Deoarece circuitele rezonante C 1 L 1 şi C 2 L 2 sunt cuplate inductiv, tensiunea U 2 defazata cu 90 o fata de tensiunea U 1 . La modificarea frecventei semnalului din circuitul primar faţă de frecvenţa de acord se va modifica şi faza tensiunii U 2 , aplicându-se astfel tensiuni inegale diodelor , iar la ieşire va rezulta un semnal având simultan MA şi MF. Componentele de curent continuu ale diodelor ( ca rezultat al demodulării se închid prin R si L 2 ) trebuie sa fie egale între ele , deci diodele să aibă aceleaşi unghiuri de taiere θ 1 şi θ 2 .Pentru frecvente diferite de frecvenţă intermediara, tensiunile aplicate diodelor sunt diferite iar pentru păstrarea egalităţii între componentele de curent continuu este necesara modificarea unghiurilor de taiere, astfel ca , daca tensiunea U d aplicata diodei creste, unghiul θ scade şi invers. În concluzie, funcţionarea detectorului de raport este următoarea :daca semnalul aplicat la intrare este de frecvenţă f i , prin diode o sa circule curenţii detectaţi I 0 egali, care fac ca tensiunea la bornele condensatorului C 3 sa fie nula. La modificarea frecventei semnalului modificat la intrare, datorita tensiunilor ce apar pe diode se modifica şi curenţi detectaţi de diode ΔI 1 şi ΔI 2 ,componente care circula în sens opus prin C 3 producând la bornele acesteia o cădere de tensiune proporţională cu diferenţa U d1 - U d2 .

31

De remarcat ca suma tensiunilor pe condensatorul C nu se modifica (U' + U" = ct) însa se modifica raportul lor (U'/U") , motiv pentru care poartă denumirea de detector de raport . Condensatorul C 0 asigura limitarea de amplitudine detectorului de raport în condiţiile de apariţie a modulaţiei de amplitudine parazită de durata relativ scurtă. Alegând constanta de timp a circuitului RC 0 suficient de mare, se observa ca la variaţii rapide ale tensiunii de la intrare , tensiunea U' + U" rămâne practic constantă . Presupunând , de exemplu , ca U in creste rezulta ca şi U d1 şi U d2 au tendinţa de creştere şi deci cosθ şi cosθ 2 devin simultan mai mici, rezulta ca rezistenta de sarcina echivalenta diodelor în circuitele L C şi L 2 C 2 creste amortizarea acestor circuite , micşorează deci amplificarea ultimului etaj, limitând tendinţa de creştere a tensiunii de intrare. Deoarece tensiunea de la bornele condensatorului C 0 este proporţională cu intensitatea semnalului de la intrarea radioreceptorului aceasta tensiune poate fi folosita în schemele RAF. Caracteristica de ieşire a detectorului de raport reprezintă varia