Sunteți pe pagina 1din 2

De ce nu este bine să faci mai mult de

33 de metanii pe zi!
Razvan Miulescu 02 Aug 2017

Nu există credincios care să nu fi auzit de metanii, iar unii dintre noi chiar
le facem. Însă, din păcate, mult prea repede și cu gândul în altă parte.

Nu faceți mai mult de 33 odată


Potrivit sfinților părinți, o metanie se începe stând în picioare, cu spatele
drept. Se face semnul crucii, spunând În numele Tatălui, al Fiului și al
Sfântului Duh. Amin! Ulterior, se îngenunchează, punând palmele și
fruntea pe podea.

Imediat, credinciosul trebuie să se ridice în poziția de drepți


și să înceapă a doua metanie.
În timpul în care începem să îngenunchem și până ne ridicăm trebuie
spusă rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-
mă pe mine, păcătosul! O dată la fiecare metanie. Fiecare metanie începe
și se termină cu semnul crucii.

Conform Sfântului Isaac Sirul, nu se recomandă să fie făcute mai mult de


33 de metanii odată. Sfântul Ioan Postitorul spune că un credincios trebuie
să facă metanii după fiecare mic păcat pe care l-a săvârșit, apoi să meargă
la duhovnic pentru a fi spovedit.

Se crede că metaniile cele mai bine primite de Dumnezeu


sunt acelea care se fac în propriile locuințe, după miezul
nopții.
Există două feluri de metanii: cele mari și cele mici.

PUBLICITATE
Șiragul de metanii se folosește la fiecare rugăciune
În ceea ce privește șiragul de metanii sau metanierul, acesta poate fi
folosit atât de sfinții părinți, cât și de credincioși. Metanierul se poate folosi
în orice moment al zilei sau în momentul în care se face rugăciunea
zilnică.

Se ține metanierul între degetul mare arătător și se mișcă cu ajutorul


degetului mare de la un nod la altul. La fiecare nod se fac două lucruri: se
face semnul crucii și se rostește rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.

Vezi aici de ce nu trebuie să aprindeți niciodată lumânările fără să


faceți înainte o rugăciune!

Metanierul se poate folosi și pentru a spune alte rugăciuni scurte precum


rugăciunea vameșului – „Dumnezeule, milosiv fii mie, păcătosului”,
rugăciune către Maica Domnului – „Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu,
miluiește-mă pe mine, păcătosul”, rugăciuni către Sfântul Înger Păzitor –
„Sfinte Îngere, păzitorul vieții mele, roagă-te lui Dumnzeu pentru mine,
păcătosul” , către diferiți sfinți în parte -„Sfinte –numele acestuia – roagă-
te lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul”, sau către toți sfinții – „Toti sfinții
rugați-vă lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul”.

Un articol de Felicia Iederă