Prințul fericit

Acum, stau în pat și citesc o carte despre amintiri. Îmi aduc aminte de
peripeția cu o pasăre pe nume Rîndunel.
Era o sîmbată călduroasă de vară. Stăteam întinsă pe pat și ascultam
muzică. Pe neașteptate văzui un stol de păsări zburînd pe cer. Mă întrebam
„De ce zboară păsări pe cer?Doar nu e toamnă ca să plece în ținuturile cu
veșnică vară.”
Deodată, o pasăre se desprinse de stol. Ea bătu cu putere în geam. Eu
am deschis fereastra. M-am mirat cînd pasărea a început să vorbească. ,,Vino
cu mine,te rog!Prințul fericit are nevoie de ajutor, dar eu nu-l pot realiza de
unul singur.”Eu cu plăcere,l-am urmat.
După un timp am ajuns cu totul și cu totul pe alt tărîm. Se numea
Tărîmul miracolelor. Din depărtare se vedea, ca în palmă, o colină înaltă și în
vîrful ei se afla statuia Prințului fericit.Cînd am ajuns lînga ea, pasărea rosti
„Mă cheamă Rîndunel. Am venit aici ca să-l ajutăm pe Prinț. El dorește ca
să-i scoatem rubinul din vîrful bastonului și să-l dăm unei sărmane fetițe, pe
care tatăl o trimite să vîndă chibrituri. Și dacă nu se întoarce cu banii acasă o
pedepsește. Însă ea a scăpat chibriturile în apă, iar acum plînge la un colțișor
de stradă, temîndu-se să nu fie pedepsită de tatăl ei. Ea va fi foarte bucuroasă
cînd va vedea rubinul.” Eu am acceptat propunerea, conștientizînd că de mine
depinde soarta fetiței. Așa că l-am smuls din vîrful bastonului și am plecat ca
să i-l dăm sărmanei. Eram la jumate de drum cînd, deodată, izbucni din cer,
ca un fulger, un vrăjitor, care fură rubinul.
-Ce ne facem acum? am întrebat eu îngrijorată.
-Vrăjitorul ăsta e un mare șarlatan. începu Rîndunel. Îl cheamă Șarlatanel
și demult așteaptă să fure rubinul. Iar acum i-a picat ocazia.
-Dar cum îl recuperăm? am întebat eu.
-O să-l urmarim! a zis Rîndunel și dădu cît putu de repede din aripi ca
să-l ajungă. Eu încercam din răsputeri să-l ajung pe înaripat. Într-un final l-am
ajuns pe Șarlatanel. El s-a oprit în fața unui castel înalt, intrînd pe fereastra din
vîrful caselului. Rîndunel mi-a zis că acolo sus, este camera ascunsă a
vrăjitorului.
-Dar cum ajung eu acolo sus, Rîndunel? Tu poți zbura dar eu nu.
-Vom aștepta pînă seara. La ora zece o prințesă frumoasă își va arunca
cosîța lungă și tu te vei cățăra pe ea. Eu am acceptat.
La ora stabilită, cosița prințesei era deja jos. Eu m-am cățărat pe ea. Cînd am
ajuns sus, rubinul ședea pe masa de lucru a vrăjitorului. Eu am zis să-l luăm,
dar Rîndunel a zis că vom aștepta pînă mîine, la ora nouă, cînd Șarlatanel va
pleca la concursul vrăjitorilor unde va concura cu alți vrăjitori. Și va dura cam
o zi. Eu eram fericită că vom putea duce în sfîrșit rubinul fetiței.
 A doua zi, Prințul fericit își facea griji că nu venim. Uite că și veni ora
nouă și vrăjitorul a plecat la concurs. Rîndunel a zburat pînă sus ca să ia
rubinul, dar nu era acolo.
-Ah, afurisul de vrăjitor, a luat rubinul cu el!”strigă înfuriat Rîndunel.
-Hai să mergem la concurs, Rîndunel. i-am propus eu lui și el a acceptat.
Cînd am ajuns acolo nimeni nu era, găsind doar un bilețel ce atîrna de creanga
unui copac. Pe el scria: ,,Dragi vrăjitori, concursul are loc în castelul
vrăjitoriilor.Vă așteptăm acolo la ora doisprezece.” Eu cu Rîndunel am mers
pînă acolo. Am dat să intrăm înăuntru, însă niște gărzi, care păzeau castelul,
ne-au oprit zicînd:
-Voi nu sunteți vrăjitori, așa că nu aveți ce căuta aici! Rîndunel mi-a
arătat că vizavi era un magazin de costume și ne puteam îmbrăca ca niște
vrăjitori și gărzile ne vor lăsa să intrăm.
-Bună idee am zis eu, luînd cîteva haine de acolo. Ne-am îmbrăcat și
am intrat în castel. De data aceasta gărzile ne-au lăsat să intrăm. Cînd l-am
găsit pe Șarlatanel i-am zis că îl așteaptă cineva jos. Atunci el a coborît. Noi
am urmat după el, după care i-am sustras din buzunar rubinul și am pornit în
căutarea fetiței. Rîndunel era foarte fericit. Și eu la fel. Cînd am dat de fetiță,
am așezat rubinul în fața ei. Ea era nespus de bucuroasă. După aceea Rîndunel
și cu mine ne-am întors la Prinț. I-am povestit toată peripeția cu vrăjitorul
Șarlatanel.
Prințul fericit era foarte bucuros acum. Și în loc de rubinul vechi i-a
apărut altul, unul mai mare și frumos. El mi-a mulțumit pentru că l-am ajutat
să ducă rubinul fetiței. Iar eu, încîntată de aventura miraculoasă și de nobila
faptă pe care am dus-o la bun sfîrșit, i-am îmbrățișat și am pornit spre casă
fericită.
Niciodată nu voi uita chipul blînd al acestui prinț și vitejia măiestrei
păsări.