Sunteți pe pagina 1din 12

LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI

INTRODUCERE

Datorită aparteneței sale la lumea iudaică și cea greco-romană, teologia lui Pavel se
încadrează între două puncte concrete reprezentate de iudaism și convingerile creștine pe care
le-a dobândit prin revelație directă de la Dumnezeu. În acest mod teologia sa reprezintă axa ce
unește cele două puncte, stabilind canalul de comunicare între lumea evreilor și cea a creștinilor
proveniți dintre neamuri.
Pe aceasta axa a teologiei pauline, atitudinea Apostolului oscilează când spre un punct
când spre celălalt însă nu din lipsa unei certitudini ci datorită capacității sale de a se modela în
funcție de mediul în care trebuia să se exprime: „Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc
pe iudei cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deși nu sunt sub lege, ca să dobânesc pe cei de
sub lege, cu cei ce nu au Legea, m-am făcut ca unul fără lege, deși nu sunt fără Legea lui
Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce nu au Legea” (I Corinteni 9,
20-21).
În ceea ce privește conținutul teologiei pe care o înfățișează Sfântul Apostol Pavel în
epistolele sale, aceasta face trimitere la mântuire, ceea ce în limbaj tehnic desemnează o teologie
soteriologică. Datorită călătoriilor misionare și a redactării epistolelor în contexte care aveau
nevoie de o soluționare rapidă și concretă, Pavel nu și-a sistematizat teologia sa, în așa fel încât
putem vorbi și de o teologie Hristologică sau Hristocentrică.1 Cu toate acestea cadrul general al
teologiei pauline este marcat de soteriologie.
În substratul acestui sistem teologic, Pavel inserează diferite învățături cu privire la păcat,
la lege, la parusie și judecată, pe care le tratează raportându-le la situațiile de criză existente în
comunitățile creștine.2
Referitor la Lege, Sfântul Apostol Pavel nu realizează o teologie aparte, bine delimitată,
ci aceasta se încadrează mai mult într-o apologie pe care Apostolul o face în favoarea păgânilor
proveniți dintre neamuri, care doreau să îmbrățișeze creștinismul, apologie ce se regăsește
răsfirată în cuprinsul mai multor epistole. În acest sens, mențiunile cu privire la Legea Vechiului
Testament sunt întâlnite cu precădere în Epistolele către Romani, Galateni și Evrei, și într-o

1
Robert Scott, M.A., D.D., The Pauline Epistles, Ed. T&T CLARK, Edinburgh, 1909, p. 133.
2
Ibidem. p. 134

1
LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI
măsură mai mică în Epistolele I și II Corinteni, Efeseni, Coloseni, toate acestea fiind destinate
comunităților de creștini formate atât din evrei cât și din cei proveniți din spațiul greco-roman.

II. CE ÎNȚELEGE SFÂNTUL APOSTOL PAVEL


PRIN CUVÂNTUL „LEGE”?

Noul Testament prezintă 191 de cazuri în care este menționat termenul „lege”, din care
116 sunt cuprinse în Epistolele Pauline, mai ales în Romani (72 de mențiuni) și în Galateni (32
mențiuni).3 Deși referințele cu privire la „lege” abundă în Epistolele Pauline, totuși, nu există o
părere unanimă cu privire la ce înțelege Sfântul Apostol Pavel prin acest termen.
În cartea, Paul and the law, Heikki Räisänen spune că Apostolul nu definește conceptul
de „lege”, deoarece el presupune că destinatarii scrierilor sale știu la ce parte a legii se referă. 4
Flexibilitatea cu care folosește acest termen, se observă din conexiunile pe care Apostolul le
face, atât cu Legea lui Moise: „Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socotește
când nu este lege” (Romani 5, 13) cât și cu scrierile profetice5: „În Lege este scris: Voi grăi
acestui popor în alte limbi și prin buzele altora și nici așa nu vor asculta de Mine, zice Domnul”
(I Corinteni 14, 21) și Psalmii lui David6: „După cum este scris: Nu este drept nici unul, nu este
cel ce înțelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu. Toți s-au abătut, împreună, netrebnici s-au
făcut (...)” (Rm 3, 10-18), conexiuni prin care Apostolul surprinde diferite noanțe ale Legii
Vechiului Testament.
Vrând să descopere sensul adevărat al termenului „lege”, la care se raportează Pavel, unii
exegeți, printre care Henry St. John Thackeray și James D.G. Dunn, au pornit de la analiza
lexicală a cuvântului. Astfel, Thackery a observat că în diferite ocazii, Apostolul folosește
cuvântul „lege” când cu articol hotărât: „Legea are putere asupra omului, atâta timp cât el
trăiește” (Romani 7, 1), când fără: „câți, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor și pieri, iar câți
au păcătuit în lege, în lege vor fi și judecați” (Romani 2,12). Invocând această diferență,
Thackeray a afirmat că, articulând cuvântul „lege”, Sfântul Apostol Pavel se referă strict la
Legea morală, iar nearticulând, se referă la întregul sistem de prescripții al Legii Vechiului

3
Jean-Pierre Lémon, „Dans l’Épître aux Galates Paul considére-t-il la Loi mosaïque comme bonne?”, în vol. La loi
dans l’un et l’autre Testament, în colecția „Lectio divina”, Ed. Cerf, Paris 1997, p. 243.
4
Heikki Räisänen, Paul and the law, Ed. J. C. B. Mohr, Tübingen 1983, p. 16.
5
Cf. Isaia 28, 11.
6
Cf. Psalmi 13, 3; 52, 4.

2
LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI
Testament.7 Contrar lui Henry St. John Thackeray, James Dunn spune că Pavel, fie că articulează
cuvântul „lege”, fie că nu, el se gândește la unul și același lucru: Torah. În favoarea afirmației
sale, Dunn aduce ca argument cuvintele Apostolului: „Căci până la lege păcatul era în lume, dar
păcatul nu se socotește când nu este lege. Ci a împărățit moartea de la Adam până la Moise și
peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greșelii lui Adam” (Romani 5, 13), subliniind
ideea, că legea despre care se vorbește este Legea lui Moise, chiar dacă termenul nu este folosit
cu articol hotărât.8
Pornind de la citatul din Romani 7,23: „Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-
se împotriva legii minții mele și făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularle mele”
exegetul german Fleischhauer a definit conceptul de lege la care se referă sfântul Apostol Pavel
ca fiind alcătuit din trei segmente: legea naturală, Legea mozaică și Legea lui Hristos.9 Viziunea
lui Fleischhauer mărește și mai mult câmpul conceptual al Apostolului cu privire la lege, arătând
că acesta se extinde în afara Legii Vechiului Testament, cuprinzând și legea naturală existentă
înainte de Legea mozaică, precum și Legea cea nouă adusă prin Iisus Hristos. Pe cealaltă parte,
exegeții J.A. Sanders și R. Bultmann văd în cuvântul „lege”, o referire strictă la Legea Vechiului
Testament. În acest sens, ei afirmă că Apostolul face trimitere când la legea morală cuprinsă în
Decalog, când la prescripțiile ceremoniale, juridice și sociale, cuprinse în Codul legământului și
Codul deuteronomic.10
Dacă termenul „lege” desemnează Legea Vechiului Testament, ce stă în strânsă relație cu
Legământul sinaitic, rezultă din însăși definiția ei, că Legea era destinată doar evreilor și nu
celorlalte popoare. Nu este de mirare, că Apostolul face distincție între evreii cei de sub lege și
neamurile care sunt fără lege: „Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândes pe iudei, cu cei de
sub lege, ca unul de sub lege (...), cu cei ce n-au legea, m-am făcut ca unul fără de lege, deși nu
sunt fără Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos (...)” (I Corinteni 9, 20-21). Într-o
astfel de relație, termenul „lege” nu se poate referi decât la tradiția autoritară a lui Israel, ancorată
în revelația primită pe muntele Sinai, care separă evreii de restul neamurilor.11

7
Henry St. John Thackeray, M.A., The Relation of St. Paul to Contemporary Jewish Thought, Ed Macmillan and
Co., Limited, London, 1900, p. 59.
8
James D. G. Dunn, The Theology of Paul the Apostle, Ed. William B. Eerdmans Publishing Company, Grand
Rapids, Michigan/Cambridge, U. K, 1998, p. 133.
9
Fleischhauer, Die paulinische Lehre vom Gesetz, ThSW 4, 1883, apud Heikki Räisänen, op. cit., p. 18.
10
J.A. Sanders, Torah and Paul, p.133, R. Bultmann Theology of the New Testament, p. 268, apud Ibidem.
11
Ibidem., pp. 19-20.

3
LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI
Totodată, trebuie menționat că Sfântul Apostol Pavel nu face distincție între legea scrisă
și legea orală. El înglobează în cuvântul „lege” toate aspectele Torei cuprinse în Vechiul
Testament, ceea ce face ca învățătura sa despre lege să nu fie bine sistematizată. În epistolele
sale, Apostolul nu încearcă să realizeze o teologie a Legii, ci să rezolve problemele ivite în sânul
comunităţilor creștine. În acest sens, el are în vedere doar prescripțiile Legii, care au dus la
nașterea disputelor dintre evrei și cei proveniți dintre neamuri, pe baza cărora își construiește o
așa-zisă învățătură despre Legea Vechiului Testament.

II. EPISTOLA CĂTRE ROMANI


II.1. STILUL

Epistola către Romani este cea mai lungă şi mai semnificativă scriere a Sfântului Apostol
Pavel, din punct de vedere teologic, fiind numită de Luther “Evanghelia cea mai pură”12. Ea
îmbracă forma stilului epistolar al lumii greco-romane în care a activat Apostolul. În acest
context cultural-istoric, stilul menţionat era foarte cunoscut, fiind des utilizat pentru a uşura
comunicarea la distanţă, fapt dovedit de existenţa a două tratate care au supraviețuit, din
numeroasele existente în lumea antică. Este vorba de manualul lui Pseudo-Demetrius, Tipurile
epistolare și cel al lui Pseudo-Libanus Stilurile epistolare.13 Cel dintâi datează din jurul anului
200 î.d. Hr. și îi este adresat unui oarecare Heraclides, căruia autorul îi prezintă diferite feluri de
epistole. El distinge un număr de douăzeci și unu de tipuri epistolare, din care amintim: cel
parenetic, cel acuzator, cel apologetic și cel ironic.14
Tratatul lui Pseudo-Libanus se asemănă cu cel dintâi, expunând însă un număr de
patruzeci și unu de tipuri epistolare, cuprinzând și instrucțiuni cu privire la diferite stiluri de
scriere care pot fi folosite pentru a da claritate textului, evitând trasformarea epistolei într-un
discurs pretențios. 15
Trăind în acest context, în care epistola era cea mai bună metoda de a transmite un mesaj,
Sfântul Apostol Pavel face uz de aceasta, deși epistola nu era o metodă tipică de transmitere a

12
Luther, apud. D. A. Carson & Douglas J. Moo, Introducere în Noul Testament, trad. de Dinu Moga, Ed.Făclia,
Oradea 2007, p. 448.
13
Dictionary of New Testament Background, Craig A. Evans și Stanley E. Porter, Ed. Inter Varsity Press, Leicester,
2000, p. 327.
14
Ibidem.
15
Ibidem, p. 328.

4
LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI
învățăturii în rândul evreilor.16 Dezvoltarea rapidă a comunităților creștine primare a impus
folosirea acestui stil de comunicare la distanța, care în timp a căpătat o semnificație religioasă,
devenind o scriere canonică.
Epistola greco-romană pe care o preia Sfântul Apostol Pavel și o adaptează la intențiile
sale, se compunea dintr-o adresă, un salut, un cuprins și o încheiere.17 O astfel de epistolă este
cea adresată către romani, care prezintă o adresă: „Tuturor celor ce sunteți în Roma” (Romani 1,
7) și un salut pe care Apostolul îl înlocuiește cu așa numita urare de har18: „har vouă și pace de la
Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos” (Romani 1, 7).
Schimbarea pe care o realizează Sfântul Apostol Pavel are legătură cu scopul epistolei,
fiind totodată facilitată de asemănarea dintre care se traduce prin salutare19 și 
care înseamnă har20.
În ceea ce privește conținutul epistolelor Sfântului Apostol Pavel, acesta diferă în funcție
de scopul ce a stat la baza redactării lor. Așa se face că media epistolelor lui Pavel este de 1300
de cuvinte, excepție făcând Epistola către Romani care numără 7.114 cuvinte.21
Folosirea acestui stil epistolar ce aparținea lumii greco-romane, arată deschiderea pe care
o are Sfântul Apostol Pavel față de lumea păgână precum și disponibilitatea sa de a se dedica
întru totul misiunii de propovăduire a creștinismului în mijlocul ei, subliniindu-se astfel
adaptarea Apostolului la contextul social și cultural în care a trăit.

II. 2. CONŢINUTUL ŞI SCOPUL

Potrivit exegeţilor D. A. Carson şi Douglas J. Moo22, Epistola către Romani este


împărţită în patru secţiunii:
1. Evanghelia ca neprihănire a lui Dumnezeu prin credinţă (1, 18-4,25);
2. Evanghelia ca putere a lui Dumnezeu în vederea mântuirii (5, 1-8, 39);
3. Evanghelia şi Israel (9,1 -11, 36);

16
D. A. Carson & Douglas J. Moo, op. cit., p. 380.
17
Stanley K. Stowers, Letter Writting in Greco- Roman Antiquity, Westminster, 1986, p. 58.
18
D. A. Carson & Douglas J. Moo, op. cit., p. 381.
19
The New Thayer’s Greek-English Lexicon of the New Testament, Joseph Henry Thayer, D.D, Ed. Hendrickson,
Massachusetts 1981, p. 445.
20
Ibidem, p. 445.
21
D. A. Carson & Douglas J. Moo, op. cit., p. 382.
22
Ibidem, pp. 448-450.

5
LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI
4. Evanghelia şi transformarea vieţii (12, 1-15, 13);
Una din temele majoare cuprinsă în primele trei secţiunii ale Epistolei către Romani este
relaţia dintre Lege şi Evanghelie, dintre evrei şi neamuri, dintre poporul lui Dumnezeu definit în
termenii vechiului legământ şi poporul prezent în termenii noului legământ.
După spusele lui E.P. Sanders, Sfântul Apostol Pavel, a tratat această temă, bazându-se pe
experienţele pe care le-a avut în Galatia cu creştinii proveniţi dintre iudei şi dintre nemuri,
deoarece nu ar fi ştiut situaţia exactă din mijlocul comunităţii de creştini din Roma. 23 Sfântul
Apostol Pavel reia tema Legii Vechiului Testament, în Epistola către Romani, deoarece era
îngrijorat că cei din Roma ar fi auzit că poziţia sa faţă de Lege conduce la antinomism, sau că el
însuşi este antinomist24 (Romani 6, 15). În acest sens, el scrie comunităţii din Roma, pentru a
clarifica poziţia sa faţă de Lege, înainte de venirea în mijlocul lor. Faptul că tema Legii din
Epistola către Romani are ca punct de sprijin reflecţiile avute de Apostol în Galateni, se vede din
asemănările temelor pe care le tratează în ambele epistole.

EPISTOLA CĂTRE ROMANI EPISTOLA CĂTRE GALATENI


3, 20-22: “Pentru că din faptele Legii nici un 3, 11: “Iar acum că prin Lege, nu se
om nu se va îndrepta înaintea Lui, căci prin îndreptează nimeni înaintea lui Dumnezeu, este
Lege vine cunoştinţa păcatului (...), dar lucru lămurit, deoarece dreptul din credinţă va
dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în fi viu”
Iisus Hristos”
5, 20: “Iar Legea a intrat şi ea ca să se 3, 19: “Deci ce este Legea? Ea a fost dată
înmulţească greşeala, iar unde s-a înmulţit pentru călcările de Lege, până când era să vină
păcatul a prisosit harul” Urmaşul(...)”
4, 3: “Căci ce spune Scriptura? Şi Avraam a 3, 6: “Precum şi Avraam a crezut în Dumnezeu
crezut lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca şi i s-a socotit lui ca dreptate”
dreptate”

Deşi asemănările cu privire la Lege sunt cât se poate de clare în cele două epistole, totuşi
există o diferenţă de noanţă. În acest sens, exegetul Hans Hübner afirmă că în Galateni Legea a

23
E. P. Sanders, Paul, the Law, and the Jewish People, Ed. Fortress Press, Philadelphia, 1983, p. 31.
24
Ibidem.

6
LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI
fost respinsă de Pavel deoarece ea nu putea fi îndeplinită de cei proveniţi dintre neamuri
(Galateni 3, 10), în schimb în Epistola către Romani Legea este înlăturată deaorece ea nu putea
oferi îndreptarea nici evreilor nici celor proveniţi dintre neamuri. Astfel, Hübner vede
argumentul din Galateni cantitativ, iar pe cel din Romani, calitativ.25

III. CUM VEDE SFÂNTUL APOSTOL PAVEL LEGEA ÎN


EPISTOLA CĂTRE ROMANI?

Parcurgând textul epistolei către Romani, observăm că Sf. Ap. Pavel se referă la Lege ca
fiind cea care definește și oprește săvârșirea păcatului. Acest rol care i se oferă Legii este
menționat pentru prima dată în 3, 20 și apoi continuă în următoarele trei capitole: 4, 15; 5,13;
7,13. Recunoașterea acestei funcții pe care o are Legea, ne ajută foarte mult să înțelegem
importanța unei alte trăsături ale aceluiaș rol- Legea ca măsură a judecății divine.26 Cunoașterea
păcatului prin Lege constituie totodată că lumea se află sub judecata lui Dumnezeu (Rm 3, 19).
De aici rezultă că Pavel a înțeles că Dumnezeu a dat Legea pentru a fi respectată iar supunerea
față de Lege era ceea ce Dumnezeu dorea de la poporul său (Rm 8, 7).
Chiar dacă Legea exprima voinţa lui Dumnezeu, totuşi aceasta nu avea puterea de a oferi
îndreptarea omului, deoarece nu aceasta a fost scopul ei. Rolul Legii a fost de a îngrădi şi
pedepsi păcatul, a cărui plată este moartea (Romani 6, 23). Pornind de aici, exegetul James D.G.
Dunn, spune că păcatul este ca un paianjen care-şi conduce victima în plasa sa, pe care Dunn o
aseamănă cu moartea. În acest dans al păcatului şi al morţii, spune exegetul, mai este un agent27
care mijloceşte prezenţa păcatului în om: “Eu nu am cunoscut păcatul decât numai prin Lege”
(Romani 7, 7-9). Cu toate că Legea făcea cunoscut păcatul, totuşi ea nu împingea la rău, ci slujea
pentru a fi pedepsit cel ce păcătuia, după cum se exprimă şi Sfântul Ioan Gură de Aur: “ După
cum cel ce folosindu-se de sabie pentru a tăia pe cel osândit la moarte, slujește pe judecătorul
care a dat sentința, iar nu el este cel ce acuză spre moarte, deși în fapt el a omorât, tot așa este și
cazul Legii, care nu omoară, ci păcatul conduce la moarte. Păcatul deci și omoară și osândește,

25
Hans Hübner, "GaI3,10 und die Herkunft des Paulus." KuD 19 (1973): 215-31 "Das ganze und das eine Gesetz."
KuD 21 (1975): 248-56, apud. E.P. Sanders, op. cit., p. 30.
26
James D. G. Dunn,op. cit., p. 134.
27
Ibidem, p. 130.

7
LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI
iar Legea pedepsind, slăbea pe nesimțite puterea păcatului și prin frica de pedeapsă îl împuțina
și-l împiedica.”28
De ce, însă, Legea nu a avut putere de a înlătura păcatul? Legea Vechiului Testament,
deşi a fost duhovnicească (Romani 7, 14), totuşi nu a avut capacitatea de a desfiinţa păcatul,
deoarece acesta nu a pătruns în lume prin intermediul ei, ci prin om şi tot printr-un om trebuia să
fie înlăturat (Romani 5, 14). În acest sens, se exprimă şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Adam a fost
tipul lui Hristos, prin aceea că după cum Adam a devenit cauza morţii sale şi a celor descinşi din
el, deşi aceea nu au comis vreun păcat, tot aşa şi Hristos a devenit cauza dreptăţii, dreptate pe
care a dăruit-o tuturor, deşi nimeni nu a făcut nimic drept”.29
Pentru a arăta că Legea nu avea puterea de a oferi îndreptarea prin fapte, Sfântul Apostol
oferă exemplul lui Avraam, susţinând ideea că îndreptarea vine din făgăduinţa patriarhului care a
primit-o prin credinţă (Romani 4, 3). Pe axa temporală cuprinsă între Avraam şi Hristos, Legea
care se afla în mijlocul poporului ales, avea menirea de a-l conduce pe acesta la împlinirea
făgăduinţei, ca apoi prin Israel să fie chemate toate neamurile, după cum i-a promis Dumnezeu
lui Avraam, că va fi tată a mulţime de popoare (Facere 17, 4).
Din făgăduinţa pe care o primeşte Avraam, rezultă că Dumnezeu care a dat Legea,
hotărâse mai înainte de a o da, că El va îndrepta neamurile prin credinţă şi nu prin Lege. 30 Având
această dovadă, se înţelege că dreptatea sau mai bine zis mântuirea îşi are începutul mai înainte
de Lege, pe care Sfântul Apostol Pavel o rezumă doar la prescripţia tăierii împrejur: „Dar cum i
s-a socotit (credința ca dreptate), când era tăiat împrejur sau când nu era tăiat împrejur? Nu când
era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a
dreptății pentru credința lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce
cred, netăiați împrejur pentru a li se socoti și lor credința ca dreptate” (Romani 4, 9-11). Din
faptul că Avraam a primit îndreptarea înainte de a fi tăiat împrejur, rezultă că el este părinte mai
întâi al celor netăiaţi împrejur, adică a celor ce s-au apropiat de Dumnezeu prin credinţă, iar apoi
primind circumcizia, Avraam devine părinte şi a celor tăiaţi împrejur, adică al iudeilor.31 În acest
sens, Avraam este purtătorul binecuvântării nu numai ca persoană izolată, ci ca persoană

28
Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola a doua către Corinteni, Ed. Sofia, București 2007, p. 74.
29
Idem, Omilii la Epistola către Romani, trad. P.S. Theodosie Athanasiu, Ed. Christiana, București
2005, p. 165.
30
Idem, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Galateni, trad. Arhim. Theodosie Athanasiu, ed.
Dacia, Iași 1901, p. 72.
31
Idem, Omilii la Epistola către Romani, p. 131.

8
LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI
universală ce înglobează în sine, virtual, pe toţi urmaşii săi, care primesc făgăduinţa
binecuvântării prin credinţa în Iisus Hristos.
Totodată, Sfântul Apostol Pavel observă între dreptatea care vine din faptele Legii şi
dreptatea din credinţă, un contrast foarte puternic, rezultând din opoziţia dintre atitudinea de
mândrie a evreilor pentru efortul personal în a împlini Legea şi smerenia creştinilor care acceptă
îndreptarea ca un dar de la Dumnezeu.32
Versetul din Filipeni 3, 9 legat de cel din Romani 10, 3, vorbeşte despre cele două tipuri
de îndreptare. Referinduse la îndreptarea din Lege, Rudolf Bultmann spune : “ceea ce este rău la
îndreptarea din Lege, este că ea se bazează pe efortul uman acompaniat de o atitudine de mândrie
cu privire la meritele lor, iar o astfel de atitudine este opusul supunerii smerite față de
Dumnezeu.”33 Având această concepție, Bultmann considera îndreptarea din har ca dar al lui
Dumnezeu, izolat de orice fapte, însă poziția sa cu privire la îndreptarea din har este greșită
deoarece ajunge să se refere la interpretarea lutherană, care susține pentru mântuire doar
credința, fără fapte.34 Pentru a evita această greșeală citatul din Filipeni 3, 9 trebuie văzută în
relație cu Filipeni 2, 12-13.

În continuare, Sfântul Apostol Pavel le scrie celor din Roma, că Hristos este sfârşitul
Legii: “Căci sfârşitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede” (Romani 10, 4).
Afirmaţia Apostolului cuprinde un cuvânt foarte important, care deţine şi cheia decriptării
modului în care Hristos a împlinit şi a încheiat timpul de guvernare al Legea. Acest termen este
„sfârşit”. Redat în limba greacă prin  , termenul are un înţeles complex, putând fi definit ca
„desfiinţare” dar şi ca „împlinire a unui scop” sau simplu ca „scop”.35 Cu toate acestea, textul
francez36 precum și cel englez37, îi atribuie termenului  doar sensul de sfârșit.
Sensurile redate de dicționar, au condus însă, la apariţia unor păreri diferite în rândul
exegeţilor. Astfel, teologi ca E. Käsemann, H. Räisänen au văzut în  sensul de
„desfiinţare”, în timp ce W. S. Campbell, C. T. Rhyne, şi R. Badenas au optat pentru sensul de

32
Veronica Koperski, What are they saying about Paul and the Law, Ed. Paulist Press, New York, 2001, p. 7.
33
Rudolf Bultmann, Theologie des Neuen Testaments , apud, Ibidem, p. 8.
34
Ibidem.
35
Greek-English Lexicon, p. 1772.
36
La Bible, TOB, Société Biblique Française.
37
The Interliner Bible Hebrew-Greek-English.

9
LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI
„împlinire”. Au existat şi telogi ca: J. C. Beker, T. R. Schreiner, şi P. J. Achtemeier, care au
îmbrăţişat ambele sensuri.38
Revenind la cea dintâi grupă de exegeţi, aceştia afirmau că Sfântul Apostol Pavel a pus în
antiteză legea cu evanghelia, ideea prin care se sugerează că Legea se opune Evangheliei şi prin
urmare, trebuie înlăturată.39 O astfel de schematizare este însă dezaprobată de însuşi Sfântul
Apostol Pavel, atunci când afirmă că Legea este sfântă (Romani 7, 12).
Exegetul W. S. Campbell, reprezentatul grupei a doua consideră că opoziţia dintre
“dreptatea ce vine din Lege” (Lev 18, 5) şi “dreptatea ce vine din credinţă” (Romani 10, 5)
reprezintă o piatră de încercare asupra viziunii termenului , tocmai de aceea insistă că între
cele două versiuni nu există o opoziţie ci o continuare. Campbell sugerează că Sfântul Apostol
Pavel nu ar fi folosit niciodată un verset din Scriptură pentru a dezaproba pe un altul. El
consideră că Legea lui Moise a condus spre îndreptarea realizată în Hristos, fapt ce oferă
termenului  semnificaţia de “scop”.40
Potrivit teologului J. C. Beker, ce face parte din a treia categorie, Hristos a fost scopul Legii cât şi
sfârşitul ei. A fost scopul Legii, deoarece aceasta a avut rolul de a-i conduce pe evrei spre Dumnezeu
și sfârșitul ei, căci Legea a fost privită de Israel ca motiv de mândrie în raport cu celelalte neamuri,
fapt ce le alimenta exclusivismul poporului ales, negând universalitatea mântuirii. 41 Ceea ce nu face
Beker, este să arate de ce Hristos ca scop al Legii, nu a fost privit de evrei în acest mod.
Rezolvarea problemei este oferită de Sfântul Apostol Pavel: „Iar Israel, urmărind legea
dreptăţii, n-a ajuns la legea dreptăţii. Pentru ce? Pentru că nu o căutau din credinţă, ci ca din
faptele Legii” (Romani, 9, 31-32). Apostolul sugerează că, dacă Israel ar fi înţeles cu adevărat
rolul pe care l-a avut Legea, ar fi realizat că aceasta arăta spre Hristos, făcându-l pe om să creadă
în El. În acest fel Hristos ar fi fost înţeles ca scop al Legii. 42 La fel şi în Romani 11,7: „Ce este
deci? Nu tot Israelul a dobândit ceea ce căuta, ci cei aleşi au dobândit, iar ceilalţi s-au împietrit”,
Sfântul Apostol Pavel consideră că mântuirea în Hristos era ceea ce căuta Israel, însă, pe care nu
a obţinut-o, pentru că şi-a fixat atenţia asupra aspectului formal al Legii.43

38
Joong Suk Suh, The Gospel of Paul, Ed. Peter Lang, New York, 2003, p. 41.
39
Ibidem, p. 42.
40
Ibidem, p. 45
41
Ibidem, p. 48.
42
Heikki Räisänen, op. cit., p.53.
43
Ibidem, p. 54.

10
LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI

IV. DESĂVÂRŞIREA LEGII


VECHIULUI TESTAMENT

Chiar dacă până la venirea lui Hristos, Legea avea ca scop pedepsirea păcatului, ea a
urmărit în substratul ei, ideea de iubirea a aproapelui şi a lui Dumnezeu. Prin faptul că în
Decalog se porunceşte: „Să nu ucizi!” (Exod 20, 13) se arată că Legea condamă păcatul
deoarece, acesta îi ia libertatea omului, atât a celui ce comite fapta cât şi a celui ucis, iar
nerespectarea libertăţii se traduce prin lipsa de iubire a celui ce păcătuieşte: „Iubirea nu face rău
aproapelui, iubirea este deci împlinirea Legii” (Romani 13, 10). Înlăturarea păcatului, face ca
Legea să se dezbrace de prescripţiile raportate la formele păcatului şi să-şi urmărească adevăratul
scop, Iubirea: „Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: iubeşte pe
aproapele tău ca pe tine însuţi” (Galateni 5, 14).
Dacă în Vechiul Testament, Legea făcea trimitere la iubirea aproapelui, totuşi ea avea ca
măsură, iubirea de sine: „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Levitic 19, 18). Noutatea
pe care o aduce Hristos şi în care se întrevede desăvârşirea Legii este că El transformă Legea
iubirii din Vechiul Testament, într-o iubire jertfelnică44: „Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi
unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul
lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 12-13).
Pentru ca Legea iubirii să devină desăvârşită a fost nevoie ca Iisus Hristos să-i confere
caracterul universal. El înlătură toate elementele separatiste, naţionale, specifice poporului evreu,
şi o oferă tuturor, fapt sugerat în Pilda Samariteanului milostiv (Luca 10, 25-37) în care se arată
că aproapele este tot cel ce se pune în slujba celui aflat în nevoi, indiferent de naţionalitate sau
stare socială. Acest lucru este întărit şi de Sfântul Apostol Pavel care desfiinţează orice diferenţă
în Biserică: „nu mai este iudeu, nici elin, nu mai este nici rob, nici liber, nici parte bărbătească
nici parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3,28).
Din cele enunţate, se poate observa că nu este vorba de două Legii distincte, ci este una şi
aceeaşi Lege, pe care Iisus Hristos o desăvârşeşte. Faptul că este o Lege unică, a fost exprimat şi
în profeţia lui Ieremia, care vorbeşte de o singură Lege a lui Dumnezeu (Ieremia 31, 31), căreia

44
Pr. Prof. Dr. Gh. I. Ghia, Atitudinea Mântuitorului față de Legea Vechiului Testament, Ed. Ramuri, Craiova, 1929,
p. 65.

11
LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI
transpunerea în planul interior îi oferă o trăsătură dinamică. În acest dinamism al Legii se pot
observa şi celelalte caracteristice ale ei, referitoare la universalitate, jertfelnicie, iubire
dezinteresată (Matei 5, 44), trăsături care o facă să fie desăvârşită.
Sfântul Apostol Pavel merge pe aceaşi linie, a desăvârşirii Legii, spunând că nu
desfiinţează Legea ci o întăreşte: „Desfiinţăm noi Legea prin credinţă? Nicidecum! Dimpotrivă,
întărim Legea” (Romani 3,31). Cuvintele Apostolului trebuie înţelese ca o referinţă la funcţia
predictivă45 a Legii, aşa cum este indicată în Romani 3, 21: „Dar acum, în afara Legii s-a arătat
dreptatea lui Dumnezeu, fiind mărturisită de Lege şi de prooroci”. Această funcţie arată că
semnificaţia permanentă a Legii, a fost aceea că însăşi Legea a predicat credinţa.46
El introduce în scenă elementul credinţei şi al nădejdii, după care omul trebuie să se
ghideze pentru a împlini în sine Testamentul lui Hristos: „Şi acum rămân acestea trei: credinţa,
nădejdea şi dragostea” (I Corinteni 13, 13). Cele trei elemente, menţionate de Apostol reprezintă
prescripţiile Legii noi care reglementează raporturile dintre creştini şi Dumnezeu în cadrul noului
legământ, încheiat prin jertfa lui Iisus Hristos.

PAVĂL PETRU
ANUL II, MASTER HERMINEUTICĂ ŞI TEOLOGIE BIBLICĂ
LUCRAREA DE SEMINAR: Legea Vechiului Testament în Epistola către Romani

45
Heikki Räisänen, op. cit., p. 70.
46
Ibidem.

12