Sunteți pe pagina 1din 5

CAPITOLUL VI

Educaţia moral-civică.
6.1. Esenţa şi scopul educaţiei moral-civice.

Educaţie moral-civică sau educaţie morală şi educaţie civică ?

Este evident că cele două comportamente se asociază se sprijină şi se


condiţionează reciproc, deoarece nu poţi avea un comportament moral fără să respecţi
legităţile, tradiţiile şi valorile unei societăţi, după cum nu poţi avea un comportament
civic dacă nu te conformezi valorilor, normelor, regulilor morale care guvernează viaţa
comunităţii în care trăieşte (Miron Ionescu, pag.142).

Moralitatea şi civismul apar astfel ca dimensiuni fundamentale ale unei


personalităţi armonioase, autentice şi integrale.

Morala este un fenomen social, o formă a conştiinţei sociale care reflectă


relaţiile ce se stabilesc între oameni, într-un context social delimitat în timp şi spaţiu,
având o funcţie reglatoare asupra convieţuirii umane, stimulând şi orientând
comportamentul uman, în concordanţă cu cerinţele sociale Conţinutul său se
concretizează în idealul moral, valorile şi regulile morale, care constituie ceea ce Nicola
I. numeşte „structura sistemului moral” (I. Nicola, p.206).

 Idealul moral este un model teoretic prospectiv, care exprimă chintesenţa morală a
personalităţii umane, sub forma unei imagini a perfecţiunii din punct de vedere
moral. Esenţa sa se manifestă prin valorile, normele şi regulile morale.

 Valorile morale reflectă cerinţele şi exigenţele generale ce se impun


comportamentului moral în lumina prescripţiilor idealului moral, având o arie de
aplicabilitate practic infinită.

 Normele, regulile morale sunt, de asemenea, cerinţe morale elaborate de societate sau
o comunitate mai restrânsă, care conturează prototipuri de comportare morală
pentru anumite situaţii concrete. Exprimând exigenţele unor valori morale, ele au o
arie de aplicabilitate mai restrânsă decât acestea şi îmbracă forma unor permisiuni,
obligaţiuni, interdicţii care conduc la anumite modele de acţiune.
Morala, ca formă a conştiinţei sociale, reprezintă izvorul conţinutului
educaţiei morale, precum şi cadrul de referinţă pentru evaluarea rezultatelor obţinute.
Educaţia presupune trecerea de la morală la moralitate, concepte ce nu exprimă o
identitate totală.

Civismul indică legătura organică, vitală între om şi societatea din care face parte,
între om şi ordinea civică. Educaţia civică se referă la formarea omului ca cetăţean,
ca susţinător activ al statului de drept, ca militant al drepturilor omului, pentru
binele patriei şi al poporului la care aparţine.

Scopul educaţiei moral-civice constă în formarea individului ca subiect


moral, care simte, gândeşte şi acţionează în spiritul cerinţelor şi exigenţelor moralei
sociale, ca bun cetăţean, cu un comportament civic angajant.
 cunoaşterea şi respectarea idealului moral, a valorilor, normelor şi regulilor
ce incumbă din morala socială,
 cunoaşterea structurii şi funcţionalităţii statului de drept,
 cunoaşterea şi respectarea legilor care-l guvernează,
 însuşirea şi apărarea valorilor democraţiei, a drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti,
 un comportament de înţelegere, pace, prietenie, respect al demnităţii umane,
tolerant, care să nu facă nici un fel de discriminări legate de
naţionalitate, religie, rasă, sex etc.

6.2. Sarcinile educaţiei moral-civice: formarea conştiinţei şi a conduitei


moral - civice

6.2.1. Formarea conştiinţei moral-civice.

Conştiinţa moral-civică este constituită dintr-un sistem de valori,


norme, reguli morale şi de cunoştinţe privind valorile, legile, norme ce reglementează
relaţiile individului cu societatea, instituţiile statului şi cu semenii, precum şi dintr-un
ansamblu de trăiri faţă de acestea. Privită din punct de vedere psihologic, conştiinţa
moral-civică include trei componente: cognitivă, afectivă şi volitivă.
 Componenta cognitivă presupune cunoaşterea de către copil a conţinutului şi
cerinţelor valorilor, normelor, regulilor morale şi de conduită civică şi se realizează
prin instruire morală şi civică. În
 Componenta afectivă asigură substratul energetic, emoţiile şi sentimentele pe care le
trăieşte subiectul faţă de valorile morale şi civice evidenţiază faptul că acesta nu
numai că acceptă valorile, normele, regulile morale şi civice, dar le şi trăieşte şi se
identifică cu ele. Rezultă că atât
 Componenta volitivă - deşi cunoaşterea şi adeziunea afectivă sunt indispensabile unui
comportament moral-civic, totuşi ele nu sunt suficiente, pentru că adeseori în
înfăptuirea unor acte morale şi civice pot să apară o serie de obstacole externe
(atracţii de moment, situaţii de conjunctură nefavorabile) sau interne (interese,
dorinţe) pentru a căror depăşire este necesar un efort de voinţă, sau altfel spus este
nevoie de intervenţia componentei volitive.

6.2.2. Conduita moral-civică reprezintă exteriorizarea, obiectivarea conştiinţei


moral-civice în fapte şi acţiuni adecvate diverselor situaţii concrete în care se află persoana.
 Din perspectiva psihopedagogică educarea conduitei vizează formarea de deprinderi
şi obişnuinţe de comportare morală şi civică şi a trăsăturilor pozitive de caracter.
 Atât deprinderile cât şi obişnuinţele morale reprezintă componente
automatizate ale conduitei, numai că deprinderile exprimă răspunsuri
automate la unele cerinţe externe, care se repetă în condiţii relativ identice,
iar obişnuinţele care sunt, de asemenea acţiuni automatizate, presupun în
plus nevoia, trebuinţa internă de executarea acţiunii respective, iar
neefectuarea acesteia atrage după sine o stare de disconfort psihic.
 Deprinderile şi obişnuinţele se formează pe baza unei exersări sistematice, în
condiţii oarecum identice, care să permită automatizarea, iar odată formate
ele se derulează cu un consum mai redus de energie, individul poate să-şi
canalizeze eforturile asupra unor obiective superioare din punct de vedere al
moralei şi civismului.
 Formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală şi civică este
o acţiune de durată, iar exersarea acestora în vederea automatizării trebuie
să-l angajeze efectiv pe subiect, să se facă în conformitate cu anumite cerinţe
precis şi clar formulate, să implice elementele conştiinţei pentru a susţine
acţiunea din interior, să fie permanent controlată de educator în scopul
prevenirii unor deprinderi şi obişnuinţe negative, să fie în concordanţă cu
particularităţile de vârstă şi individuale.
 Trăsăturilor pozitive de caracter reprezintă forme stabile de comportare
morală. Spre deosebire de deprinderi şi obişnuinţe care se manifestă în
condiţii relativ identice şi sunt legate de situaţii concrete, asemănătoare,
trăsăturile de caracter acoperă o gamă largă de situaţii, uneori deosebite
calitativ, păstrându-şi însă notele esenţiale de constanţă şi stabilitate.
Trăsături cum ar fi: hărnicia, cinstea, altruismul, cooperarea, modestia,
sinceritatea, sociabilitatea etc. se manifestă în relaţiile elevului cu cei din jur
şi cu sine însuşi, indiferent de situaţia concretă în care se află.

Coordonarea procesului de educaţie moral-civică solicită profesorilor să posede o


serie de capacităţi:
 de a înţelege şi analiza faptele tipice pentru fiecare elev, direcţia lui
comportamentală;
 de a dovedi tact şi exigenţă în manifestarea unor cerinţe morale din ce în ce
mai complexe;
 de a stimula şi îndruma preocupările de autoperfecţionare a
comportamentului la fiecare elev;
 de a corecta motivaţia deprinderilor, a obişnuinţelor, trăsăturilor de
personalitate la elevi ce prezintă anumite devieri de comportament şi
 de a-i îndruma cu mijloacele eficiente de autoeducaţie şi reeducare (4).

6.3. Conţinutul educaţiei moral-civice


6.3.1. Educaţia patriotică a elevilor

 Obiectivul fundamental al educaţiei patriotice este interiorizarea conţinutului şi notelor


definitorii ale patriotismului, transformarea lor în mobiluri interne şi
manifestări comportamentale ale elevului în relaţiile sale cu mediul
geografic, economic şi spiritual al patriei sale.

 Conduita patriotică presupune, de asemenea, formarea unor trăsături de voinţă şi


caracter pentru învingerea unor obstacole ce pot interveni în realizarea unor
activităţi cu valoare patriotică. Dintre acestea putem menţiona: curajul,
spiritul de sacrificiu, perseverenţa, abnegaţia, dragostea faţă de muncă etc.

 Formarea conştiinţei şi conduitei patriotice se poate realiza atât prin conţinutul


procesului de învăţământ cât şi prin activităţile extradidactice (vizitele,
excursiile, activităţile cultural-artistice, serbări şcolare etc.).

6.3.2. Formarea atitudinii faţă de muncă


 Atitudinea faţă de muncă cuprinde un sistem de idei, concepţii, stări de spirit privitoare
la valoarea socială şi individuală a muncii, asociate cu diferite manifestări
comportamentale ce se exprimă în procesul muncii.
 Scopul fundamental al şcolii pe linia formării atitudinii faţă de muncă este de a-i face
pe elevi să înţeleagă că munca este un drept şi o datorie a omului faţă de sine
şi faţă de societate, să manifeste respectul pentru muncă şi produsele ei, să
aibă o atitudine creatoare faţă de orice activitate pe care o desfăşoară.
 Un accent deosebit se pune pe cultivarea trăsăturilor de caracter cum ar fi:
conştiinciozitatea, disciplina, conştiinţa profesională ş.a.
 Pentru a conferi un grad înalt de eficienţă educativă acestui proces este necesară
organizarea pedagogică a muncii în şcoală, în parametri specifici:

 Învăţarea trebuie considerată ca muncă, iar practica ca formă de


învăţare;
 Munca din şcoală (grupuri şcolare, licee, etc.) trebuie realizată în
condiţii cât mai apropiate de cele din instituţii şi întreprinderi
productive;
 Munca în condiţii şcolare trebuie să se finalizeze şi în produse
efective, conferindu-se activităţii desfăşurate semnificaţia socială
necesară.