Sunteți pe pagina 1din 2

“POVESTEA UNUI OM LENEŞ”

DE ION CREANGĂ

Opera literara epica este o creatie literara in care autorul narator isi prezinta gandurile, ideile,
sentimentele si atitudinile fata de un aspect al realitatii in mod indirect, adica prin intermediul
actiunii si al personajelor, folosind ca mod de expunere predominant naratiunea imbinata
armonios cu descriere, dialog si monolog.
Scriitori ca Creangă nu pot apărea decât acolo unde cuvântul e bătrân şi echivoc şi unde
experienţa s-a condensat în formule nemişcătoare. Era mai firesc ca un astfel de prozator să
răsară peste câteva veacuri, într-o epocă de umanism românesc. Născut cu mult mai devreme,
Creangă s-a ivit acolo unde există o tradiţie veche şi deci şi o specie de erudiţie, la sat, şi încă la
satul de munte de dincolo de Siret, unde poporul e neamestecat şi păstrător.
Publicată prima oară în Convorbiri literare, 1878, nr. 7, 1 octombrie, Povestea unui om leneş,
chiar din titlu ne anunţă personajul, un leneş, dar dacă citim cu atenţie conţinutul, observăm că la
o primă vedere a “leneşului” aruncat într-o căruţă de către consăteni, o cucoană se mileşte
văzându-l cât este de bolnav: “Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, şi-l
duceţi la vro doftoroaie undeva, să se caute “.
Sătenii îi răspund “cunoscători” şi siguri pe ei că acel om aruncat în căruţă este un leneş fără
“pereche în lume” şi îl duc la spânzurătoare “ca să cureţe satul de un trândav”.
“Leneşul” nu poate face niciun gest de împotrivire, nu se poate mişca, vorbeşte cu greu,
reacţionează cu greutate, iar la auzul vorbelor că va primi posmagi (pâine uscată), cu greutate
întreabă : “muieţi-s posmagii?“.
Cucoana iniţial nu aude ce zice omul căci acesta vorbeşte “cu jumătate de gură, fără să se
cârnească din loc”, fiind nevoie să repete sătenii ce a zis aşa zisul leneş. La auzul acestor vorbe,
“muieţi-s posmagii?”, cucoana este ofensată căci se oferise să-i dea posmagi şi eventual pe
lângă casa ei să mai ajute la treburi: “Vai de mine şi de mine, zise cucoana cu mirare, încă asta n-
am auzit! Da' el nu poate să şi-i moaie?” Deşi la început vede cât este de bolnav şi chiar întreabă
dacă este dus la “doftoroaie”, după o scurtă discuţie cu sătenii ce-l duc pe om la spânzurătoare,
este influenţată de aceştia, în urma cuvintelor spuse cu greu de către osândit “muieţi-s
posmagii?”, fără ca acesta din urmă să mai apuce să pronunţe alte explicaţii, în special că în
mintea lui ştia ce înseamnă pâinea uscată în condiţiile bolii lui, în care nu-şi putea folosi nici
mâinile.