Sunteți pe pagina 1din 7

RESURSE ENERGETICE NEPOLUANTE

1.Introducere

Prima şi cea mai veche sursă de energie folosită de către om au fost alimentele
ingerate de omul primitiv. Apoi, mai târziu, cine ştie când, acesta foloseşte focul produs prin
arderea lemnelor, obţinând pe această cale energia calorică şi lumina pentru a găti alimentele
şi a se proteja de frig şi prădători. Când societatea bazată pe vânătoare s-a diversificat în
societatea agricolă, oamenii au început să folosească o nouă sursă de energie, cea mecanică,
produsă de animalele domestice de tracţiune.
Creşterea masivă a bunurilor produsă de către societatea umană a condus la creşterea
necesităţii pentru energie şi, în consecinţă, pentru noi surse energetice. Astfel s-a constat că,
prin evoluţia societăţii umane de la cea primitivă, la cea agricolă şi apoi la cea industrială şi
tehnologică avansată, necesităţile de consum energetic zilnic pentru un om au crescut brusc la
valori imense.
Studiile contemporane au arătat că valoarea consumului energetic în societatea
modernă cu tehnologii avansate a crescut enorm, ajungând pentru ţările cu industrii şi
tehnologii avansate la 250 000 kcal pe zi şi pe om. Această nouă situaţie a condus în ultima
sută de ani la creşterea enormă a necesităţilor energetice ale societăţii şi la cercetarea şi
diversificarea surselor energetice necesare desfăşurării, problema resurselor energetice
devenind una dintre cele mai frustrante şi dificile pentru om.
Folosirea energiei de către ţările industrializate este un factor hotărâtor al creşterii lor
economice şi sociale continue. Într-adevăr, dacă ne referim numai la continentul european,
dezvoltarea durabilă este scopul fundamental al ţărilor UE, iar cerinţa ca dezvoltarea durabilă
să devină obiectivul pivot al tuturor politicilor şi sectoarelor a devenit o prioritate europeană.
În acest sens contribuţia politicilor privind energia este de o importanţă capitală, deoarece
energia este factorul principal în creşterea economică, armonia politică şi progresul social. La
aceasta se adaugă dorinţa ţărilor subdezvoltate tehnologic şi economic să-şi îmbunătăţească
nivelul lor de trai, ceea ce va conduce la continuarea eforturilor ştiinţifico-tehnice privind
îmbunătăţirea utilizării energiei oriunde pe glob.
Ca o concluzie a celor arătate mai sus, este evident că trebuie să se facă schimbări
importante privind risipa de energie în industrie, transporturi, precum şi în aplicaţiile sale
comerciale şi casnice.
De asemenea, trebuie să se facă eforturi pentru reducerea poluării mediului atât în procesul de
obţinere a energiei, cât şi în cel al utilizării sale.

2 Energetica surselor regenerabile

Criza prelungită a petrolului, preţurile record ale acestuia cuplate cu avertizările din ce
în ce mai alarmante privind încălzirea globală, fenomen datorat arderii combustibililor fosili -
cărbune, petrol şi gaze naturale, cei mai mari producători de dioxid de carbon, principalul gaz
prezent în atmosferă responsabil de efectul de seră care stă la baza încălzirii globale, pune în
evidenţă cu pregnanţă interesul pentru sursele regenerabile de energie, care sunt reînnoite
după un interval de timp mai lung sau mai scurt sub influenţa energiei solare, a gravitaţiei
terestre şi activităţii radioactive. Sursele regenerabile generatoare de energie sunt:
hidroenergetica, energetica solară, energetica eoliană, bioconversia energiei.
2.1. Hidroenergetica
Hidroenergetica cuprinde ansamblul procedeelor tehnice aplicate la utilizarea
resurselor hidroenergetice şi la exploatarea instalaţiilor de transmitere, transformare şi
utilizare a energiei hidraulice.
În hidroenergetică interesează energia cinetică şi potenţială a unei mase de apă,
teoretic disponibilă în scopuri energetice.
Uzina hidroelectrică este ansamblul amenajărilor, construcţiilor şi instalaţiilor de pe un
anumit sector hidraulic, care asigură transformarea energiei potenţiale şi cinetice a apei în
energie mecanică şi apoi în energie electrică.
La o uzină hidroelectrică se disting caracteristici hidraulice şi caracteristici
hidroelectrice.
Caracteristicile hidraulice principale sunt: debitul modul (debitul mediu pe mai mulţi
ani) şi căderea naturală totală (diferenţa de cotă topografică între extremitatea superioară a
amenajării şi nivelul apei la restituţie).
Caracteristicile hidroelectrice principale sunt: debitul instalat, volumul util de
acumulare, energia medie anuală, puterea disponibilă (puterea maximă care poate fi realizată),
puterea instalată (puterea însumată a grupurilor electrogene din uzină).
Părţile componente ale unei uzine hidroelectrice sunt:
a) Uvrajele (lucrările) de aducţie şi reţinere a apei, care cuprind: barajul, descărcătoarele şi
priza care are rolul de a deriva apa dintr-un curs natural, aducţia cuprinzând canalul deschis,
conducte sau galerii care transportă apa de la captare la castelul de echilibru; castelul de
echilibru este elementul de racord dintre aducţie şi conducte forţate; conducta forţată are rolul
de a concentra căderea;
b)Uvrajele de restituire a apei, care au rolul de a evacua apa de la centrale sau din baraje (la
nevoie) şi sunt compuse din canale şi galerii;
c)Centrala cuprinde construcţia şi echipamentul electromecanic necesare transformării
energiei cinetice a apei în energie mecanică (turbina) şi apoi în energie electrică (generatorul),
precum şi instalaţiile anexe care asigură buna funcţionare a echipamentului electromecanic
(turbina şi generatorul).
Centralele hidroelectrice se clasifică după diferite criterii. Astfel, după sursa de energie
hidraulică utilizată, se deosebesc: uzine hidraulice care folosesc apele curgătoare şi care
uneori pot constitui şi rezervoare naturale (lacurile de acumulare), cum este centrala de la
Bicaz, sau uzine hidroelectrice fluviale, cum sunt centralele de la Porţile de Fier pe Dunăre,
uzine folosind apa mărilor şi ale oceanelor cu flux şi reflux (uzine hidroelectrice maree-
motrice).
Trebuie precizat că în Uniunea Europeană au început să funcţioneze într-un număr
apreciabil microcentrale hidroelectrice pe râuri.
De exemplu, în Franţa există 1200 asemenea microcentrale ale proprietarilor particulari, care
livrează anual IO9 kWh energie electrică, pe care o livrează sistemului naţional energetic la un
preţ de 5,5 eurocenţi.
În afară de faptul că centralele hidroelectrice furnizează energie electrică în condiţii în
care poluarea este redusă la zero, ele joacă un rol important în regularizarea râurilor, evitându-
se în acest fel inundaţiile şi asigurând în acelaşi timp apă pentru agricultură.
Cu toate avantajele pe care le are energia hidroelectrică, pe plan mondial centralele
hidroelectrice nu produc decât 2,5-3% din totalul energiei.

2.2. Energetica solară


Radiaţia solară este radiaţia electromagnetică emisă de soare.
Folosirea directă a energiei solare poate fi realizată prin trei sisteme:
1. Colectori termici solari de joasă temperatură;
2. Colectori termici solari de înaltă temperatură;
3. Celule fotovoltaice.
2.2.1. Colectorii termici solari de joasă temperatură
Colectorii termici solari de joasă temperatură sunt reprezentaţi de aşa-numitele panouri
solare, care au formă plată şi funcţionează ca un corp negru,aşa cum se arată în figura 1.
În figură se observă că panoul este constituit dintr-o incintă laminară de mare suprafaţă,
care în partea superioară este acoperită cu o folie de sticlă transparentă, iar în partea inferioară
cu un strat absorbant de culoare neagră (corpul negru) care are rolul de a absorbi lumina ce
trece prin placa de sticlă şi apa care ocupă tot spaţiul laminar dintre sticlă şi stratul absorbant.
Prin reflecţie, difuzie şi convecţie, corpul negru (stratul absorbant) transmite căldura primită
ca radiaţie solară apei din incintă, care astfel se încălzeşte la temperaturi sub 100°C.

Figura.1: Panou solar de joasă temperatură

Din panoul termic, apa încălzită este transmisă printr-un sistem de conducte şi pompe
pentru a fi utilizată în locuinţe (sau alte tipuri de edificii) ca agent de încălzire. Panourile
solare de joasă temperatură, se aşează pe acoperişul clădirilor.
2.2.2. Colectori termici solari de înaltă temperatură
Colectori termici solari de înaltă temperatură sunt maşini care constau dintr-un sistem de
oglinzi parabolice ce transmit prin reflexie lumina primită de la soare, într-un receptor, de
unde căldura este transmisă unui sistem de stocaj cuplat cu o turbină de vapori care, în final,
este cuplat cu un generator electric. Se cunosc trei tipuri principale de asemenea colectori.
 Parabolele Stirling, care sunt constituite dintr-un ansamblu de oglinzi structurate
parabolic, care concentrează razele solare asupra unui receptor. în receptor, care este
umplut cu gaz (hidrogen sau heliu), în urma concentraţiei razelor solare temperatura
ajunge la 650 °C, când prin creşterea presiunii gazul acţionează un motor termic de
tip Stirling. Motorul Stirling constă dintr-un cilindru în care operează două pistoane,
un piston de lucru şi un piston de deplasare. Când gazul din cilindru se încălzeşte, se
deplasează pistonul activ. Pistonul de deplasare transferă gazul într-o zonă a
cilindrului în care are loc răcirea, apoi ciclul se repetă. Acest motor termic este
complet nepoluant şi silenţios. În continuare, motorul Stirling acţionează un generator
electric care produce curent. Ansamblul este prezentat în figura 2.

Figura 2: 1 -motorul Stirling; 2-receptor; 3-reflector


 Centralele turn sunt sisteme colectoare care constau din heliostate (oglinzi parabolice)
ce concentrează lumina solară într-un colector aşezat în vârful unui turn. Căldura
produsă este transferată unui fluid calopurtător (purtător de căldură sau rezervor de
căldură). Ţinând seama de temperatura înaltă din colector (600 °C), se folosesc drept
lichid calopurtător sărurile topite care trec din colector într-un schimbător de căldură,
cu ajutorul căruia se activează o turbină cu gaz şi, mai departe, generatorul de energie
electrică.
 Sistemul cilindrico-parabolic, în care oglinzile aşezate într-un jgheab de formă
parabolică concentrează lumina asupra unui tub în interiorul căruia curge un fluid
calopurtător care este încălzit la 400°C. Lichidul calopurtător este trimis într-un
rezervor de stocaj, cuplat cu o turbină de vapori care, în continuare, pune în funcţiune
generatorul electric.
2.2.3.Celule fotovoltaice
O celulă fotovoltaica transformă direct energia solară în energie electrică prin aşa-numitul
efect fotoelectric. Efectul fotoelectric constă în eliberarea purtătorilor de sarcină legaţi dintr-
un corp, sub acţiunea luminii sau a altor radiaţii electromagnetice.
Purtătorii de sarcină eliberaţi sunt electronii, în cazul metalelor, şi electronii şi lacunele
(golurile), în cazul semiconductorilor. Eliberarea electronilor poate însemna numai
transformarea lor din electroni legaţi (ataşaţi unui anumit atom sau unui anumit nod al unei
reţele cristaline) în electroni cvasiliberi (ei rămân în corp şi asigură conductibilitatea electrică
a acestuia). Acesta este efectul fotoelectric intern, aici fiind inclus şi efectul fotoconductiv sau
efectul fotoelectric extern.
Electronii emişi prin efect fotoelectric se numesc fotoelectroni.
Din punct de vedere industrial, celule fotovoltaice pot fi asamblate în baterii denumite panouri
solare fotovoltaice. Culoarea neagră a panourilor fotovoltaice se datorează stratului anti-
reflectorizant care acţionează ca un corp negru.
Panourile solare fotovoltaice, alături de panourile de colectori termici de joasă
temperatură, reprezintă tehnologia de producere a energiei electrice, cea mai familiară
publicului în UE sau în America de Nord. Descentralizarea energetică înseamnă instalarea de
panouri solare pretutindeni unde este posibil, în special pe acoperişul caselor a sute de mii,
chiar a milioanelor de microcentrale solare care produc şi vând electricitate pe plan local sau
chiar sunt incluse în sistemul energetic naţional. Cu toată această răspândire spectaculoasă a
panourilor fotovoltaice, producţia de energie electrică fotovoltaică nu depăşeşte la scară
mondială 0,015%.

2.3. Energetica eoliană

Energetica eoliană are ca obiect transformarea energiei cinetice a vântului în energie


mecanică şi, mai departe, a energiei mecanice în energie electrică.
Sursa eoliană foloseşte un fluid (aerul) a cărui energie cinetică poate fi convertită
direct în energie mecanică, care poate fi utilizată pentru a face să funcţioneze mori, pompe şi,
mai ales, generatoare electrice.
O sursă de energie eoliană prezintă fără îndoială anumite caracteristici care o fac mai
greu de exploatat în comparaţie cu sursele de energie tradiţională.
Trebuie însă remarcat că structurile unei centrale eoliene ocupă efectiv numai 1% din
terenul folosit, spre deosebire, de exemplu, de instalaţiile fotovoltaice. Practic
aerogeneratoarele propriu-zise ocupă numai 0,2% din suprafaţă, iar restul de 0,8% este ocupat
de căile de comunicaţie şi de suprafeţele destinate birourilor.
Un vânt de 8 m/s produce, la o distanţă de 200 m, un nivel de zgomot de aproximativ
45 dBA, un nivel care, pe plan internaţional, este în mod normal considerat acceptabil pentru
locuinţele din mediul rural. Pentru o centrală cu 30 de unităţi de 300 kW, nivelul tipic de
zgomot este de 45 dBA la o distanţă de 500 m de utilajul cel mai apropiat.
Există două categorii fundamentale de instalaţii eoliene:
 cu rotor având ax vertical;
 cu rotor cu ax orizontal.
Realizările la nivel industrial au fost aproape toate de tipul cu ax orizontal. Pentru acestea
din urmă, tipologia constructivă adaptată pe scara cea mai largă a fost până acum cu rotor cu
trei pale.
Orientarea este de regulă asigurată de banderola posterioară; turbinele în general nu sunt
prevăzute cu transmisie mecanică la pământ pentru că generatorul electric este suspendat
direct pe axul rotitor.
Energia eoliana oferă multe avantaje, explicând faptul, de ce este aceasta exploatare una
de rapiditate avansată în timpurile noastre în lume.
Avantajele:
 Energia vine direct din puterea vântului, deci este o sursă curată de energie. Această
energie nu are efect poluant pe aer în contrar cu centrele termoelectrice ce se bazează
pe arderea carburanţilor fosili ca cărbunelui sau gazele naturale. Turbinele eoliene nu
emit poluanţi în atmosferă, deci nu cauzează ploi acide sau efectul de seră.
 Energia vântului este o sursă naturală inepuizabilă.
 Vântul este de fapt o manifestare al energiei solare şi este cauzat de încălzirea
atmosferei de către energia solară.
 Energia obţinută din vânt este o sursă relativ ieftină de a produce energie, depinzând
de locul de amplasare şi de modernitatea instalaţiei.
Dezavantajele:
 Turbinele de vânt trebuie să fie competente pe domeniul preţului de întreţinere cu
energiile convenţionale. Amplasamentul poate să nu fie deloc competent dacă este
amplasat pe un loc cu vânt slab.
 Cea mai mare problemă a folosiri energiei eoliene este faptul că vântul este intermitent
şi adeseori prea slab ca unitatea să producă energia dorită. Energia vântului nu poate fi
stocată numai dacă se folosesc şi acumulatoare şi nu toate tipurile de vânturi pot fi
folosite.
 Locaţiunile cele mai favorabile privind puterea vântului sunt de obicei amplasate mult
prea departe de teritoriile locuite, departe de oraşe unde electricitatea ar fi dorită.
 Deşi efectul lor pe natură este minim, totuşi rotoarele produc un nivel de zgomot şi în
plus şi efectul estetic negativ al lor nu e privit pozitiv. Pe locurile cu păsări protejate
nu pot fi amplasate centre eoliene fiindcă păsările din când în când sunt ucise de
elicele turbinei. Tehnologia şi alegerea unui loc favorabil încearcă să rezolve totuşi
aceste probleme.

2.4. Bioconversia

Din punct de vedere energetic, bioconversia sau conversia biochimică este


transformarea (conversia) în căldură a biomasei de purtători energetici solizi, lichizi sau
gazoşi.
Materialul primar folosit în acest scop poate fi: biomasa naturală terestră (în special
lemnul) sau marină, deşeurile organice rezultate din alimente neconsumate, din produşi
forestieri, resturi animale sau reziduuri ca frunze şi iarbă sau paie uscate.
Se cunosc diverse procedee de transformare a acestor materiale primare atât în
materiale energetice, cât şi direct în energie termică. Cele mai importante asemenea procese
sunt:
 Compactarea produşilor voluminoşi de paie, rumeguş de lemn, turbă sub formă de pastile,
brichete sau bulgări, pentru a fi utilizaţi drept combustibili;
 Extracţia - procesul de extracţie a uleiului prin presare, extracţie cu abur cu acizi, solvenţi
din plante. Pentru scopuri energetice interesant este uleiul din rapiţă.
 Incinerarea - este procesul de ardere în special a lemnului (dar şi a altor produse vegetale,
cum sunt paiele, cocenii de porumb etc.) pentru a obţine direct energie termică. Aproape
jumătate din producţia mondială de lemn este folosită ca sursă de căldură, în special de
către ţările slab dezvoltate industrial. Produşii principali ai arderii sunt CO2 şi H2O,
precum şi cenuşa.
 Gazificarea - în contrast cu incinerarea, este procesul de ardere incompletă a
combustibilului vegetal, proces în care se produce în principal oxid de carbon (CO) şi
hidrogen (H2), care sunt gaze înalt energetice. Pentru a produce aceste gaze este necesar ca
materia primă (lemnul) să fie cât mai uscată (lipsită de apă).
 Lichefierea - biomasa poate fi direct lichefiată folosind catalizatori alcalini şi presiuni
înalte (140-280 bari), din care se obţine CO la temperaturi de 200 - 400 °C (piroliză).
Materialul primar pentru piroliză este de obicei lemnul. Prin lichefiere catalitică şi piroliză
rezultă un aşa-numit „ulei" care este un combustibil cu slabe calităţi energetice. Mult mai
promiţătoare este producerea de metanol (alcool metilic ) pornind de la gazele de piroliză
CO şi H2.
Câteva din procesele de bioconversie şi eficienţa lor sunt prezentate în tabelul 1
Tabelul 1
Procesul Materialul iniţial Produsul energetic final Eficienţa
medie
[%]
Procese fizice Rumeguş, lemn, paie Particule, brichete 88
Compactare mecanică
Procese termochimice
Incineraţie Lemn Abur, căldură 70
Gazificare Lemn Gaz rece cu valoare 69
energetică medie
Lichefiere Ulei + cărbune lemn 29
Piroliză Lemn
Sinteză Lemn Metanol 57
Procese biochimice
Fermentaţie alcoolică Boabe de porumb Etanol 57
Compostare Deşeuri agricole Căldură 50
Dejecţii lichide Gaz mediu energetic 50

În Europa producţia de deşeuri continuă să crească în ciuda încercărilor de reutilizare


şi reciclare a acestora. Tratamentul şi depozitarea deşeurilor au un rol negativ asupra
mediului.
Pentru a reduce acest impact negativ trebuie să se ia în considerare faptul că o mare
parte a masei de deşeuri este biodegradabilă şi astfel poate fi considerată biomasă.

3.Limitele folosirii energiei regenerabile

Pe lângă avantajele privind protecţia mediului, energetica surselor regenerabile


prezintă şi unele limitări şi dezavantaje care au impact negativ asupra mediului ambiant.
Unităţile energetice la scară mare, în special cele care sunt de ordinul gigawaţilor,
ridică mari probleme privind mediul, producând un impact negativ asupra acestuia, aşa cum
se observă în tabelul 2.
Tabelul 2
Sursa energetică Impactul asupra mediului
Hidroenergetica
Uzine mici sub 1 MW Nu se manifestă efecte negative cu excepţia
influenţării florei şi faunei râurilor.
Uzine mijlocii de ordinul MW Colmatarea cu aluviuni a bazinului de
acumulare, efect pozitiv asupra agriculturii
prin irigaţii.
Uzine mari de ordinul GW Risc pentru ruperea digului; suprafeţe mari
necesare acumulării de apă; salinizarea apei,
reţinerea mâlului necesar agriculturii, lipsa
nutrienţilor.
Energetica solară
Parcurile de motoare eoliene Modificări vizuale;
Interferenţe ale câmpului electromagnetic
produs de motoare;
Zgomot produs în timpul funcţionării;
Ocupare de teritoriu pentru căile de acces la
unităţi.
Biomasa
Incineratoare Emisii de CO, NO, particule, hidrocarburi
SO2 şi, de asemenea, dioxine şi furan.
Plantare unor suprafeţe agricole cu plante Necesitatea utilizării pesticidelor şi a
energetice îngrăşămintelor de mare eficienţă pentru a
obţine recolte mari de plante energetice.
Energia geotermică Schimbări ale umidităţii aerului; Schimbări
ale microclimatului.

4.Bibliografie

1.A.Banu,O.M.Radovici - Elemente de ingineria şi protecţia mediului ,Editura


Tehnica,Bucureşti,2007;
2.I. Murgulescu, O.M.Radovici –Introducere în chimie fizică, vol. IV. Editura Academiei
,Bucureşti,1986;
3. http://facultate.regielive.ro/cursuri/fizica/energia-eoliana-electronica-227554.html
ING. UNGUREANU DOINA –COLEGIUL TEHNIC „DANUBIANA”- ROMAN