Sunteți pe pagina 1din 5

CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE
PRIVIND TREZORERIA ÎNTREPRINDERII

Studiul de faţă prezintă trezoreria sub două aspecte. Primul dintre acestea vizează elementele
teoretice referitoare la trezorerie. Dat fiind rolul decisiv pe care trezoreria îl joacă în activitatea unei
întreprinderi, am considerat că în debutul lucrării este firesc să se regăsească aspecte privind opiniile şi
studiile referitoare la conceptul de trezorerie şi la evoluţia acesteia în timp. În contextul unei economii
ce se desfăşoară în spaţiul european este important de cunoscut locul şi rolul trezoreriei în
întreprinderea românească.

1.1 Definiţii şi clasificări privind trezoreria întreprinderii

Trezoreria reprezintă activitatea în cadrul căreia se cuprind tranzacţiile şi evenimentele prin


care se gestionează instrumentele financiare pe termen scurt, valorile de încasat, disponibilităţile
băneşti aflate în conturi la societăţile bancare, disponibilităţile băneşti aflate în casieria societăţilor
comerciale, credite bancare pe termen scurt, disponibilităţile băneşti separate sub forma de acreditive la
societăţile bancare şi alte valori de trezorerie1.
De asemenea trezoreria este privită ca un ansamblu de operaţiuni financiare şi băneşti pe
care le efectuează o întreprindere în scopul asigurării mijloacelor necesare desfăşurării în bune condiţii
a activităţilor sale economice.
În contextul actual al economiei româneşti, literatura de specialitate abordează din ce în ce
mai mult, la nivel conceptual, principalele instrumente, tehnici şi chiar soluţii, general sau parţial
valabile, prin intermediul cărora se poate asigura un echilibru economic şi financiar la nivel
microeconomic. Conceptul de trezorerie poate fi analizat din două puncte de vedere, şi anume2:
a) organizatoric, trezoreria fiind un serviciu ce reprezintă o parte componentă în organigrama
unei entităţi economice, căruia îi revin sarcini şi atribuţii, care are personal de specialitate şi
care funcţionează după reguli bine stabilite;
b) structural, în funcţie de elementele patrimoniale componente ale acesteia.
Din punct de vedere organizatoric, în cursul evoluţiei vieţii economice, conceptul de
“trezorerie” a cunoscut mai multe interpretări, generate de rolul pe care l-a avut pe o anumită treaptă de
dezvoltare a economiei. Iniţial, funcţionarea serviciului trezoreriei sau a unui responsabil ce purta acest
nume făcea dovada existenţei unei mari discreţii asupra întreprinderii. În interiorul întreprinderii,
trezorierul era dependent de serviciile contabilităţii de unde îşi prelua o parte din informaţiile necesare.
Calitatea de “controlor” al conturilor bancare şi al lichidităţilor nu dădea trezorierului posibilitatea de a
1
Ristea, M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, p.341.
2
Ţugui, I., Contabilitatea fluxurilor de trezorerie, Modelări, analize şi previziuni financiar – contabile, Editura
Economica, Bucureşti, 2002, p. 31.

1
participa la deciziile de gestionare a întreprinderii, situaţie care s-a schimba treptat pe măsură ce a fost
acceptat principiul “trezoreriei zero” în desfăşurarea activităţii economice la nivel microeconomic. Din
acel moment trezorierul a avut un obiectiv clar: menţinerea conturilor bancare cât mai aproape posibil
de zero, astfel încât cheltuielile financiare şi costurile de oportunitate legate de soldurile debitoare sau
creditoare ale acestor conturi să fie minime.
Treptat trezoreria a început să fie organizată într-un serviciu complet a cărui activitate nu se
limitează la luarea unor măsuri, ci include şi o activitate de contabilizare, de prelucrare administrativă a
informaţiei, precum si de control. Astfel, trezorierul se situează în centrul unui sistem de informaţii
specific, manipulând date de natură contabilă, extracontabile sau previzionale. Rolul acestuia este
fundamental în gestionarea trezoreriei, în special, prin faptul că acesta prevede nevoile de trezorerie,
astfel încât să aleagă şi să negocieze cele mai bune condiţii de obţinere a creditelor şi cea mai
avantajoasă combinaţie de credite pe termen scurt. Tot trezorierul este cel care intervine pentru
modificarea termenelor de plată a datoriilor către furnizori sau a încasării creanţelor clienţi fără a afecta
relaţiile cu aceştia şi decide modul de finanţare şi de plasament a excedentului de trezorerie3.
Evoluţia în timp a rolului trezorierului în cadrul întreprinderii permite distingerea a două mari
misiuni ce pot fi considerate funcţii ale trezoreriei: gestiunea lichidităţilor şi gestiunea riscurilor
financiare4.
În literatura de specialitate se întâlnesc o multitudine de definiţii date conceptului de trezorerie,
majoritatea luând în considerare lichidităţile de care dispune la un moment dat o unitate economică.
În unele definiţii asupra acestui concept se atrage atenţia asupra faptului ca trezoreria unei
unităţi economice nu trebuie confundată cu disponibilităţile de care aceasta dispune la un moment dat,
ci că ea reprezintă ceea ce rămâne din resursele stabile, după ce au fost finanţate imobilizările şi nevoia
de finanţare a activităţii curente. În acest sens, se consideră că trezoreria reprezintă aptitudinea
întreprinderii de a se finanţa de resursele stabile. Privită ca un indicator matematic, trezoreria se
calculează fie ca diferenţă între fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment, sau ca diferenţă între
disponibilităţi şi credite bancare.
Deşi trezoreria este considerată componenta fundamentală în gestiunea financiară a
întreprinderii, nu există un consens în ceea ce priveşte conceptul şi elementele care o compun. În
decursul timpului noţiunea de trezorerie a căpătat mai multe expresii: una restrânsă, care pune semnul
egalităţii între trezorerie şi disponibilităţi şi alta extinsă, care include pe lângă disponibilităţi şi
investiţiile pe termen scurt transformabile în lichidităţi. O a treia expresie, apropiată conceptului de
trezorerie netă, ia în considerare diferenţa dintre disponibilităţi şi credite bancare pe termen scurt. O a
patra expresie extinde conţinutul conceptului de trezorerie netă, adăugând la suma disponibilităţilor
valoarea investiţiilor financiare pe termen scurt, iar creditelor bancare pe termen scurt efectele
scontate nescadente şi creanţele cedate. În limbajul curent trezoreria este percepută ca totalitatea
mijloacelor de plată disponibile la nivelul unei entităţi pentru a face faţă plăţilor scadente5.
3
Onofrei, M., Finanţele întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2006, p. 240.
4
Ţugui, I., Contabilitatea fluxurilor de trezorerie, Modelări, analize şi previziuni financiar – contabile, Editura
Economica, Bucureşti, 2002, p. 31.
5
Toma, C., Dumitrean, E., Berheci, I., Haliga, I., Contabilitate financiară I, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza, Iaşi,

2
În aceeaşi idee, potrivit Ordinului nr. 1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene, “contabilitatea trezoreriei asigură evidenţa existenţei şi
mişcării acţiunilor deţinute la entităţile afiliate, altor investiţii pe termen scurt, disponibilităţilor în
conturi la bănci/casierie, creditelor bancare pe termen scurt şi altor valori de trezorerie” 6 . Pentru a
realiza aceste obiective trebuie avută avuta în vedere influenţa unor factori, cum sunt: structura
elementelor de trezorerie, locul unde se află valorile de trezorerie şi apartenenţa acestora, formele
decontărilor fără numerar cu instrumente adecvate.
In teoria echilibrului financiar al întreprinderii, trezoreria este definită ca surplusul resurselor de
finanţare ce se degajă din întreaga activitate economică, respectiv diferenţa dintre fondul de rulment şi
nevoia de fond de rulment. Această accepţiune, cu caracter mai mult teoretic, este neoperaţională
pentru gestiunea eficientă a trezoreriei, ea poate fi înlocuită cu o definire în termeni de active şi pasive
de trezorerie.

Trezoreria = Active de trezorerie – Pasive de trezorerie


Trezoreria = Lichidităţi + Active financiare – (Credite de trezorerie + Credite de scont).

Astfel trezoreria poate fi definită prin prisma elementelor constitutive de activ şi pasiv de
trezorerie. Conform acestei definiţii activul de trezorerie (AT) este reprezentat de lichidităţi (L) şi de
activele financiare de trezorerie (AFT). Pasivul de trezorerie (PT) se compune din : soldul creditor al
contului curent, creditele de trezorerie şi creditele de scont.
TN =AT – PT =L + AFT -PT
Prin urmare, trezoreria este imaginea disponibilităţilor monetare apărute în evoluţia curentă a
încasărilor şi plăţilor, disponibilităţi care trebuie să facă faţă scadenţelor, în mod continuu7.
Într-o accepţiune generală, trezoreria ar putea fi definită ca totalitatea operaţiilor financiare
desfăşurate de un agent economic pentru atragerea disponibilităţilor necesare şi utilizarea lor în vederea
realizării propriului obiect de activitate. Din punct de vedre contabil, trezoreria se identifică cu
„ansamblul activelor lichide ale unei întreprinderi, ale unei asociaţii”8.
Pentru omul de afaceri ,trezoreria se poate defini ca totalitatea mijloacelor financiare de care
dispune o întreprindere pentru a face faţă plăţilor: disponibilităţi în conturile bancare, numerar în
casierie, cecuri de încasat, efecte comerciale de primit neajunse la scadenţă, titluri de plasament . În
cazul insuficienţei acestor mijloace financiare există posibilitatea obţinerii imediate a unui credit sub
forma: credit bancar pe termen scurt, acceptarea unui efect comercial (credit comercial), scontarea unei
cambii neajunse la scadenţă .
Pentru analistul financiar, preocupat de asigurarea echilibrului financiar al întreprinderii,
trezoreria reprezintă diferenţa între disponibilităţile (lichidităţile) şi exigibilităţile (datoriile) imediate.
2005, p.115.
6
Pct. 135 din Ordinul nr. 1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1080 din 30/11/2005.
7
Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiza economico-financiară, Ediţia a doua revizuită şi adăugită, Editura
Economică, Bucureşti, 2005.
8
Toma, C., Dumitrean, E., Berheci, I., Haliga, I.,Op. cit, p.115.

3
Astfel, trezoreria unui agent economic poate prezenta sold pozitiv sau negativ, rezultând, astfel,
conceptul de trezorerie pozitivă sau negativă. În cazul în care soldul trezoreriei este zero, literatura de
specialitate utilizează termenul de “trezorerie zero”.
Trezoreria pozitivă (excedent de lichidităţi) “este rezultatul întregului echilibru financiar al
întreprinderii şi se concretizează într-un surplus monetar” care reprezintă o expresie a profitului net din
pasivul bilanţului. Trezoreria negativă (deficit de lichidităţi) evidenţiază un dezechilibru financiar
concretizat sub forma unui deficit monetar acoperit de cele mai multe ori cu credite angajate la costuri
ridicate. Acest echilibru, între lichidităţile şi exigibilităţile imediate, care degajă mărimea şi sensul
trezoreriei firmei, depinde de suma lichidităţilor la începutul perioadei de referinţă, de fluxul de
încasări şi plăţi aferent perioadei cât şi de alte variabile cum sunt structura şi dimensiunile activităţii
întreprinderi9.
În prezent, în teoria şi în practica de specialitate pentru ordonarea maselor patrimoniale de activ
în funcţie de gradul lor de lichiditate există două orientări referitoare la atenţia acordată elementelor de
trezorerie, şi anume10:
1. în ordine crescătoare, elementele de trezorerie regăsindu-se în partea de jos a bilanţului;
2. în ordine descrescătoare, elementele de trezorerie regăsindu-se în partea de sus a
bilanţului.
În figura 1.1 sunt prezentate comparativ cele doua modalităţi de ordonare a maselor
bilanţiere de activ.

Model de contabilitate european Model de contabilitate american


Grad de lichiditate

ACTIVE IMOBILIZATE ACTIVE CIRCULANTE


Gradul de lichiditate

Imobilizări necorporale Disponibilităţi


Imobilizări corporale Creanţe
Imobilizări financiare Stocuri
ACTIVE CIRCULANTE Cheltuieli în avans
Stocuri ACTIVE IMOBILIZATE
Creanţe
Valori de plasament
= 0

Disponibilităţi
CONTURI DE REGULARIZĂRI
= 0

TOTAL ACTIV TOTAL ACTIV

Figura. 1.1 Organizarea comparativă a activului bilanţier


(Sursa Ţugui, I., Contabilitatea fluxurilor de trezorerie, Modelări, analize şi previziuni financiar – contabile, Editura
Economica, Bucureşti, 2002)
9
Dragotă, V., Dragotă, M., Tâţu, L., Obreja, L., Ciobanu, A., Racşa, A., Abordări practice în finanţele firmei, Editura
Irecson, Bucureşti, 2005.
10
Ţugui, I., Contabilitatea fluxurilor de trezorerie, Modelări, analize şi previziuni financiar – contabile, Editura
Economica, Bucureşti, 2002, p. 34.

4
În ţările europene, sunt prezentate mai întâi elementele mai puţin lichide, de natura
imobilizărilor, urmate de celelalte elemente patrimoniale cu grad de lichiditate mai mare. Situaţiile
financiare ale Grupului Renault ar fi un exemplu semnificativ: