Ştefan Odobleja - logica rezonanţei PDF Imprimare Email

Acad. Alexandru Surdu

Miercuri, 01 Mai 2013 20:52

Acad. Alexandru SurduLogica este cea mai veche dintre ştiinţe şi se credea că - asemenea zeiţei Pallas
Athena, care s-a născut din capul lui Zeus în platoşă, cu scutul şi suliţa în mâini - ea s-a ivit desăvârşită
din mintea lui Aristotel. Immanuel Kant, în 1781, mai considera încă logica drept o ştiinţă fără istorie,
care în cursul timpului n-ar fi făcut nici un pas înainte. Realitatea este însă alta, şi chiar Immanuel
Kant se numără printre cei care au adus contribuţii importante la dezvoltarea logicii. Cert este însă
faptul că sunt puţini aceia care au reuşit astfel de performanţe. La începutul secolului nostru, de
predominanţă a raţionalismului, a ştiinţelor şi a tehnicii, a apărut chiar o nouă disciplină a logicii,
logica matematică. Spre ea se orientează astăzi majoritatea logicienilor. Este deci un fapt remarcabil
că savantul român Ştefan Odobleja a încercat elaborarea unei teorii logice deosebită atât de cea
tradiţional-aristotelică, cât şi de cea modernist-matematică. Este vorba de logica rezonanţei - lucrare
neterminată, rămasă într-un manuscris impresionant. Din cadrul ei a fost editată de curând, la
„Scrisul Românesc" din Craiova, Introducerea în logica rezonanţei. Acesta este un prilej potrivit
pentru a ne referi pe scurt la premisele şi scopul acestei logici, ca şi la perspectivele ei de valorificare.

În Psihologia consonantistă Odobleja încercase o fundamentare a ştiinţelor pe baza psihologiei. Nu

era vorba însă de o psihologie în sensul curent al cuvântului, ci de una redusă la elementele sale
esenţiale, referitoare, în primul rând, la componentele ei raţionale. Încă de pe atunci, Odobleja,
supunând psihologia unei analize riguroase, ajunsese la concluzia că logica ocupă un loc privilegiat:
ea este atât parte a psihologiei, ca teorie a gândirii, cât şi metodă de studiu al acesteia, că ea merită,
cu alte cuvinte, o atenţie specială. În Psihologia consonantistă Odobleja se referă pe larg şi aplică
operaţiile logice: definirea, analiza şi sinteza, clasificarea şi diviziunea. Se remarcă însă modul original
în care le utilizează. Definirea, de exemplu, nu se face în stil clasic, prin gen proxim şi diferenţă
specifică, dar nici prin echivalenţa de tip logico-matematic. Cu ajutorul acestor operaţii, Odobleja
ajunge la stabilirea relaţiilor esenţiale dintre conceptele ştiinţifice, exprimabile sub forma legilor - a
cunoscutelor legi de rezonanţă sau consonanţă. Acestea erau, pe scurt vorbind, premisele logice ale
psihologiei consonantiste. Posibilitatea mecanizării proceselor gândirii, concretizate în domeniile
ştiinţifico-consonante, era o consecinţă firească a analizei lor logico-psihologice.

Independent însă de interpretarea psihologiei consonantiste drept cibernetică (generală sau nu), cât
şi de rezultatele practice ale ciberneticii actuale, pe care Odobleja nu le-a cunoscut, după terminarea
celui de-al doilea război mondial, când este nevoit să se retragă în satul natal, fără să dispună de nici
un mijloc de informare (îi lipsea până şi hârtia de scris), Odobleja meditează în continuare la ideea sa
fundamentală: posibilitatea mecanizării gândirii, de data aceasta nu a gândirii concretizate într-una
sau mai multe ştiinţe consonante, ci a gândirii ca atare, mai mult, a gândirii concepută ca act creativ.
Prin aceasta, Odobleja se deosebeşte de toţi logicienii actuali, care, apelând la formalizarea de tip
logico-matematic, reduc gândirea la rezultatul ei. Prin aceasta se deosebeşte ele asemenea şi de toţi
ciberneticienii actuali, care utilizează logica matematică şi teoria informaţiei. În sensul lui Odobleja,
lucrul cel mai important nu este transmiterea informaţiei, ci producerea ei. În termeni economici, pe
Odobleja, nu-l interesa atât de mult circulaţia mărfurilor şi, respectiv, reglementarea ei, pe bază de
cerere şi ofertă (comandă şi control etc), cât procesul de producere al bunurilor materiale care,
ulterior, pot deveni mărfuri sau nu. Degeaba ai mijloace de transport dacă n-ai ce căra cu ele!
Odobleja nu era un adversar al ciberneticii clasice, al cărei inventator se şi considera, dar pe aceasta o
socotea secundară, derivată, inferioară, faţă de „cibernetica viitorului". Pentru această „cibernetică a
viitorului", considera savantul severinean este necesară „căutarea de baze noi", este necesară „o
nouă metodologie" (vezi Introducere în logica rezonanţei, p. 22) şi deci o nouă logică. E uşor, fireşte,
să proclami necesitatea unei noi ştiinţe. Mai greu este însă de realizat. A reuşit Odobleja această
performanţă? Până în momentul de faţă nu se poate spune decât că, în orice caz, a încercat s-o facă.
Dovada? Un manuscris imens de 15.000 de file. Trebuie spus însă că, independent de măsura în care
a reuşit Odobleja să-şi finalizeze ideea, aceasta rămâne valoroasă în sine, asemenea marilor proiecte
ale lui Leibniz sau Descartes. La „ideea" acestei logici ne vom referi în continuare.

Comparând-o cu logica tradiţională şi cea matematică, constatăm că Odobleja îşi defineşte obiectul
de studiu (formele clasice ale gândirii: noţiunea, judecata, silogism) în sens tradiţional, dar metoda
(modelarea geometrică şi fizică) în sensul ştiinţelor fizico-matematice. Logica rezonanţei urma să
aibă, după Odobleja, patru discipline subordonate: geometria logicii, cinemateca logicii, dinamica
logicii şi mecanica logicii. Formele gândirii deci, concepute în act, în procesul exercitării lor (logico-
psihologic) urmau să-şi găsească o reprezentare geometrică (spaţializată). Aceasta crea premisele
corporalizării gândirii, întruchipării ei în tiparele schiţelor geometrice. Dacă geometria logicii sau
logica geometrică, cum îi zicea uneori Odobleja, reprezenta momentul exterior, pictural-schematic al
gândirii, logica cinematică trebuia să constituie momentul sculptural, corporal-rigid al acesteia.
Dinamica logicii ar reprezenta însufleţirea acestui golem inert, care n-ar fi altceva decât gândirea
artificială, modelată după chipul şi asemănarea celei naturale, cu deosebirea că ea nu s-ar putea
desfăşura de la sine decât într-un ultim moment, acela al automatizării. Acesta era proiectul lui
Odobleja, proiect al cărui grandoare este evidentă.

Principial vorbind, o astfel de logică este, prin definiţie, cibernetică. Dar, în mod evident, opusă logicii
matematice curente, numită şi algebră a logicii sau logică simbolică, deci logicii care se aplică în
cibernetica actuală. Dar ceea ce se opune algebrei logice, respectiv geometria logicii a lui Odobleja,
nu este decât o primă parte a logicii rezonanţei. LaCibe - Odobleja algebra logicii s-a lucrat dinainte
de mijlocul secolului trecut, obţinându-se rezultate noi până în zilele noastre. La geometria logicii n-a
lucrat decât Ştefan Odobleja. Se zice că ar fi reuşit să-i dea o formă publicabilă. Noi n-am găsit decât
manuscrise parţial-redactate. Ce-i drept, geometria logicii este partea cea mai întinsă din
manuscrisele lui Odobleja. Pe această linie, el a avut predecesori în istoria logicii. Sunt cunoscute
reprezentările geometrice ale raporturilor noţionale pe bază de sferă (incluziuni, intersecţii etc),
aplicabile şi în cazul structurilor judicative şi al celor silogistice. Nimeni nu s-a gândit însă să facă din
aceste reprezentări un domeniu de investigaţie, tocmai pentru faptul că lucrurile păreau să se
oprească aici. O geometrie a logicii nu are sens decât în contextul logicii rezonanţei. Fundamentul
este aici conceptul de „rezonanţă". Geometria logicii este rezonanţa geometrică a logicii. Or,
Odobleja este cel care a descoperit legile rezonanţei sau ale consonanţei în genere, dintre care cea
mai importantă este legea sau principiul reversibilităţii. Din această perspectivă, modelele
geometrice ale logicii nu vor mai fi nişte simple desene ilustrative, cum sunt bilele, pietricelele sau
degetele pentru numărătoare (strămoşii calculatoarelor de azi), ci trebuie să devină modele
rezonatorii ale gândirii. Principiul reversibilităţii, al circularităţii, alături de celelalte dau consistenţă
modelării geometrice care devine astfel interesantă pentru sine. Odobleja a schiţat mii de modele
geometrice, citind pe ele particularităţile gândirii care o fac aptă pentru viitoarea ei reproducere
artificială.

Circularitatea revine la Odobleja în mod obsedant, iar tema ar merita o investigaţie specială atât în
legătură cu conexiunea inversă, cât şi cu semnificaţia ei logico-filosofică.

Logica rezonanţei a lui Ştefan Odobleja reprezintă o revenire asupra temei circularităţii, care se
dovedeşte că plutea în atmosfera ştiinţifică a ultimelor decenii din prima jumătate a secolului nostru -
o revenire de o anvergură neobişnuită, pe tărâmul logicii, în care circularitatea poate fi surprinsă în
pura sa esenţialitate.

În ciuda monumentalităţii sale, logica rezonanţei a rămas neterminată. Introducerea, tipărită de

curând, este un rezumat al unei prime părţi, cea mai puţin întinsă. Continuarea publicării şi fireşte,
studiul manuscriselor lui Odobleja vor oferi prilejul reconsiderării acestui gânditor care, de-abia de
curând a fost numit precursor al ciberneticii. Dacă dialectica însăşi este circulară, cum zice Noica, şi
ideea unei logici dialectice de acest tip mai este de actualitate, iată-l şi precursor al acesteia, ceea ce,
cum o spuneam la început, este un lucru cu totul remarcabil.

Sursa: Revista Clipa[1]

http://www.art-emis.ro/stiinta/1568-stefan-odobleja-logica-rezonantei.html/data de 17 05 2015