UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ŞTIINŢE ECONOMICE

Analiza crizei la intreprindere și a factorilor de

apariție a acesteia

Lucrul individual la disciplina: Evaluarea întreprinderii

Autorul:

Conducător ştiinţific:

CHIŞINĂU 2018
 CUPRINS

Introducere………………………………………………………………...pag.3

1.1 Situaţii de criză: noţiune, clasificare, factorii ce determină apariţia

acestora……………………………………………………....................pag.4

1.2 Indicatori de estimare a situaţiilor de criză şi direcţiile de soluţionare a

situaţiilor de criză la întreprindere…………………………………..pag. 7

1.3 Insolvabilitatea şi caracteristica procesului de insolvabilitate (conform

legii în vigoare)………………………………………………………..pag. 9

Concluzii și recomandări............................................................................pag.11

Bibliografie………………………………………………………..............pag.12

2
 Introducere
Actualitatea temei. Crizele sunt fenomene complexe care pot afecta fie întregul ansamblu
social, fie anumite sectoare ale acestuia. Criza reprezintă o tendinţă constantă de înrăutăţire a
situaţiei financiare la întreprindere. Dacă conducerea întreprinderii posedă cunoştinţe suficiente
privitor la natura şi originea situaţiilor de criză, atunci este în stare să le anticipeze şi sa limiteze
efectele negative.
Problema cercetării. Determinarea cauzelor și indicatorilor de estimare a crizei la intreprindere
și direcțiile de soluționare a situațiilor de criză la întreprindere.
Scopul cercetării. Prin acest referat,am vrut să descoper ceea ce este și cum acționează criza
asupra activității întreprinderii, care sunt cauzele apariției crizei și care sunt direcțiile de
soluționare a crizei la întreprindere.
Obiectul cercetării. Obiectul cercetării constituie criza și factorii ce determină criza
intreprinderii. Obiectivul restructurării este restabilirea capacităţii de solvabilitate a întreprinderii
şi revenirea la condiţiile de activitate bazată pe principiul raţionalităţii şi eficienţei.
Obiectivele investigației. Pentru determinarea metodelor de optimizare a activității
întreprinderii este necesar de determinat cauzele apariției crizei, indicatorii si direcțiile de
soluționare a crizei.

3
 Analiza crizei la intreprindere și a factorilor de apariție a acesteia

1.1 Situaţii de criză: noţiune, clasificare, factorii ce determină apariţia acestora

1.2 Indicatori de estimare a situaţiilor de criză şi direcţiile de soluţionare a
situaţiilor de criză la întreprindere
1.3 Insolvabilitatea şi caracteristica procesului de insolvabilitate (conform legii în
vigoare)

1.1. Situaţii de criză: noţiune, clasificare, factorii ce determină apariţia

acestora

Orice întreprindere pe măsura dezvoltării sale poate trece printr-un număr de crize. Criza
reprezintă o tendinţă constantă de înrăutăţire a situaţiei financiare la întreprindere. Criza mai
poate fi caracterizată de reducerea capacităţii întreprinderii de a finanţa necesarul intern de
mijloace băneşti şi de achita obligaţiile pe care şi li-a asumat.
Situaţia de criză poate apărea la orice stadiu de activitate a organizaţiei atât în perioada
formării şi dezvoltării ei, cât şi în timpul stabilizării şi extinderii producţiei şi, în final, la
începutul declinului etc.
Se disting următoarele faze ale crizei prin care poate trece o întreprindere:
1. Reducerea rentabilităţii şi micşorarea profitului;
2. Apariţia pierderilor din activitatea întreprinderii;
3. Reducerea sau lipsa rezervelor întreprinderii formate anterior;
4. Insolvabilitatea sau incapacitatea de plată. La această fază, întreprinderea atinge
punctul critic când lipsesc atât surse pentru finanţarea producţiei reduse cât şi pentru
tranzacţiile precedente. Astfel apare pericolul de încetare a producţiei şi apariţia
falimentului. Este necesar de luat măsuri pentru restabilirea solvabilităţii întreprinderii
şi menţinerea procesului de producţie.
Crizele pot fi clasificate după:
a) cauze (ele sunt datorate unor factori interni sau externi; conjuncturali, imediaţi ori
structurali);
b) derularea în timp (bruşte sau lente);
c) amploare (superficiale sau profunde);
d) nivelul la care acţionează (operaţionale - afectează activitatea curenta; strategice -
afectează elaborarea strategiilor; identitare - afectează identitatea organizaţiei),
e) consecinţe (afectează personalul, clienţii, partenerii, opinia publica, etc).
Astfel există:

4
 - criza tehnologică (de producţie), în cazul căreia utilajul şi tehnologiile învechite nu
permit fabricarea unor produse de calitate, competitive, ceea ce conduce la pierderi financiare
din partea organizaţiei;
- socială (social-administrativă), apare în rezultatul conflictelor dintre lucrători sau grupuri
ale acestora, inclusiv între muncitori şi administraţie, conflictelor administrative din aparatul de
conducere etc. Conflictele date conduc la adoptarea unor decizii ineficiente şi la pierderi de timp
productiv;
- financiară, ce apare din cauza utilizării neraţionale a capitalului propriu şi a mijloacelor
împrumutate, a utilizării neraţionale a profitului obţinut, ceea ce se soldează cu probleme
financiare pentru organizaţie;
- organizatorică – apare în rezultatul imperfecţiunii structurii de gestiune a producţiei şi a
structurii aparatului administrativ al organizaţiei, repartizării ineficiente a funcţiilor, drepturilor,
obligaţiilor, responsabilităţilor şi împuternicirilor între nivelurile de gestiune, subdiviziunile
aparatului şi în interiorul lor între executanţi;
- informaţională, ce constituie consecinţa situaţiei în care informaţia disponibilă nu reflectă
schimbările de pe piaţă, nu reflectă suficient starea de lucruri în organizaţia însăşi. Toate acestea
conduc la apariţie diverselor tipuri de pierderi;
- criza de interacţiune între proprietarii organizaţiei sau între ei şi putere, interesele
contradictorii ce nu permit promovarea unei politici eficiente şi, drept rezultat, organizaţia se
alege cu pierderi esenţiale substanţiale
La baza cauzei apariţiei situaţiei de criză pot fi identificate două grupe de factori:

Factorii apariţiei
situaţiei de criză

Factorii interni Factorii externi

De De De piaţă Sociali – Factorii Alţi factori

conducere producţie economici de pieţei externi
dezvoltare a (politici,
statului naturali)

5
 I. Factorii interni se referă la:
1) De conducere se referă la cunoştinţele insuficiente în conjunctura pieţei,
management financiar ineficient, gestiunea ineficientă a stocurilor de producţie, lipsa de
lichidităţi;
2) De producţie se referă la mijloace fixe învechite, capacitatea productivităţii
muncii joasă;
3) De piaţă se referă la produsele necompetitive, dependenţa de un număr restrâns de
furnizori şi cumpărători.
II. Factorii externi se referă la:
1) Factorii social-economici de dezvoltare a statului are în vedere rata inflaţiei,
instabilitatea sistemului fiscal, diminuarea nivelului veniturilor populaţiei, rata şomajului,
instabilitatea reglementării legislaţiei;
2) Factorii pieţei are în vedere monopolizarea pieţei, diminuarea capacităţii pieţei
interne;
3) Alţi factori externi cum ar fi: instabilitatea politică, calamităţile naturale.
Dacă conducerea întreprinderii posedă cunoştinţe suficiente privitor la natura şi originea
situaţiilor de criză, atunci este în stare să le anticipeze şi sa limiteze efectele negative.

6
 1.2 Indicatori de estimare a situaţiilor de criză şi direcţiile de
soluţionare a situaţiilor de criză la întreprindere

Un obiectiv major al diagnosticului financiar în aprecierea situaţiei financiare a

întreprinderii îl constituie evaluare riscului de faliment.
Evaluarea riscului de faliment se poate realiza cu ajutorul unor metode de predicţie, bazate
pe un sistem de grupare a unor indicatori aflaţi în corelaţie cu starea de sănătate sau slăbiciune a
întreprinderilor. Metodele de analiză a riscului de faliment sunt tehnici statistice ale analizei
discriminante care grupează caracteristicile financiare ale întreprinderilor cu funcţionare normală
şi a celor cu dificultăţi în activitatea de gestiune economico–financiară.
În practica economică occidentală au fost elaborate o serie de modele bazate pe funcţia
scor, dintre care cele mai cunoscute sunt: modelul Altman; modelul Conan şi Holder. (au fost
studiate la tema: „Organizarea circulaţiei băneşti la întreprindere”).
Criza unei întreprinderi poate fi depistată şi prin intermediul analizei în dinamică a
indicatorilor de lichiditate, rotaţiei activelor şi gestiunii datoriilor. Un alt indicator ce ne poate
vorbi despre criză la întreprindere este fluxul de numerar din activitatea operaţională. Dacă
întreprinderea nu poate genera fluxuri pozitive de numerar din această activitate, atunci pericolul
falimentului este foarte mare şi întreprinderea se află în criză.
Consecințele crizei sunt:

Pozitive Negative
Atenuarea crizei Intensificarea crizei
Asanarea financiară a organizaţiei Începerea unei noi crize
(depăşirea situaţiei de criză)
Menţinerea organizaţiei ca Lichidarea organizaţiei (vânzarea
persoană juridică patrimoniului organizaţiei)
Restructurarea (transformarea) Schimbarea proprietarilor
organizaţiei

Stabilizarea financiară la întreprinderea care se află în situaţie de criză se efectuează

conform următoarelor etape:
1) Înlăturarea incapacităţii de plată constă în manevrarea fluxurilor financiare
pentru acoperirea necesarului dintre venituri şi cheltuieli. Soluţionarea crizei poate consta în
majorarea intrărilor de mijloace băneşti prin maximizarea veniturilor sau în micşorarea ieşirilor
de mijloace băneşti prin minimizarea cheltuielilor.

7
 2) Restabilirea stabilităţii financiare constituie diminuarea radicală şi cât mai rapidă
a cheltuielilor ineficiente. Incapacitatea de plată a întreprinderii poate fi înlăturată pe termen
scurt din contul efectuării vânzării unor active, însă motivele ce cauzează incapacitatea de plată,
pot rămîne neschimbate, dacă nu va fi restabilită pînă la un nivel ne ameninţător stabilitatea
financiară a întreprinderii. Aceasta va permite înlăturarea pericolului de faliment pe perioade
relativ mai mari de timp.
3) Asigurarea echilibrului financiar pe o perioadă îndelungată. Această etapă nu
este aşa uşor de efectuat, chiar dacă şi aducem întreprinderea într-o stare normală, este foarte
greu de a o menţine în această stare. Problemele care pot exista sunt:
- Ridicarea avantajelor de concurenţă ale producţiei;
- Majorarea componentelor băneşti în decontări;
- Majorarea circulaţiei activelor.
Fazele depăşirii situaţiilor de criză
Faza I – declinul (reducerea indicatorilor ce caracterizează rezultatele economico-financiare ale
activităţii) din cauza factorilor externi ai pieţei.
Faza II – înrăutăţirea în continuare a rezultatelor activităţii sub acţiunea factorilor interni din
organizaţie (fără înrăutăţirea condiţiilor exterioare pe piaţă).
Faza III – depresia, acomodarea organizaţiei la noile condiţii de gospodărire cu un nivel scăzut
de venituri (adoptând măsurile anticriză primordiale).
Faza IV – restabilirea echilibrului financiar, înviorarea producţiei – restabilirea volumului de
producţie şi realizare a acesteia la nivelul de dinaintea crizei.
Faza V - sporirea producţiei, accelerarea dezvoltării economice a organizaţiei, majorarea
volumului de vânzări şi realizare în perspectivă pe termen scurt.
Faza VI – menţinerea noului nivel economic de dezvoltare a întreprinderii, al stabilităţii ei în
perspectivă pe termen lung, crearea condiţiilor pentru autofinanţare.

1.3 Insolvabilitatea şi caracteristica procesului de insolvabilitate

(conform legii în vigoare)

8
 Conform Legii insolvabilităţii, insolvabilităţii reprezintă situaţia financiară a debitorului
caracterizată prin incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată. Cu alte cuvinte, insolvabilitatea
este starea economico-financiară a debitorului, caracterizată prin incapacitatea acestuia de a
achita, în termenele stabilite, creanţele scadente ale creditorului, indiferent de cauza, timpul şi
locul provenienţei acestora, sau prin depăşirea activelor debitorului de către pasive.
Situaţiile de insolvabilitate se împart în:
1) Insolvabilitate reală – atunci când întreprinderea a ajuns în incapacitatea de plată
din cauza reducerii profitabilităţii;
2) Insolvabilitate tehnică – atunci când incapacitatea de plată este cauzată de
existenţa unor creanţe ce nu pot fi colectate;
3) Insolvabilitate fictivă – este cauzată de prezentarea situaţiei financiare a
întreprinderii în termeni negativi în scopul obţinerii unor avantaje din partea creditorilor
(reducerea datoriilor, prelungirea termenelor de rambursare);
4) Insolvabilitate intenţionată – este caracterizată de gestiunea intenţionată a
întreprinderii spre faliment de către echipa managerială. Scopul urmărit fiind modificarea
proprietarilor.
Politica de gestiune anticriză a întreprinderii prezintă o componentă importantă a strategiei
economice care presupune elaborarea şi utilizarea unui sistem de diagnostic preventiv a
falimentului şi a mecanismelor de redresare financiară.
Principalele elemente a politicii de evitare a insolvabilităţii sunt:
1) analiza periodică a situaţiei financiare cu scopul identificării la timp a situaţiilor de criză ce
pot genera insolvabilitatea;
2) determinarea măsurilor privind situaţia de criză la întreprindere, şi anume se determină care
este probabilitatea apariţiei insolvabilităţii şi măsurile de combatere ce trebuie luate;
3) analiza factorilor ce au dus la apariţia crizei la întreprindere;
4) selectarea scopurilor şi mecanismelor principale de gestiune anticriză. De obicei, în aceste
cazuri gestiunea financiară este îndreptată spre atingerea următoarelor scopuri:
a) asigurarea redresării financiare a întreprinderii din contul rezervelor interne;
b) relansarea întreprinderii din contul surselor externe sau reorganizarea ei;
c) lichidarea eficientă a întreprinderii.
5) implementarea mecanismelor interne pentru restabilirea solvabilităţii şi stabilităţii financiare;
6) implementarea procedurii de lichidare eficientă dacă celelalte metode nu au dat rezultate
necesare.

9
 Starea de eşec a întreprinderii nu întotdeauna implică lichidarea întreprinderii.
Întreprinderea poate fi supusă restructurării, în rezultatul căreia întreprinderea îşi continuă
activitatea.
Restructurarea, conform legislaţiei R.M., reprezintă un proces de realizare a unui set de
măsuri financiare, organizatorice, operaţionale şi juridice, iniţiate de proprietarul întreprinderii,
de acţionarii, de creditori, orientate spre remedierea financiară şi economică a întreprinderii pe
bază de capitalizare şi reorganizare, schimbare a structurii activelor şi modificare a procesului
operaţional de producţie.

Metode de
restructurare
financiară a
întreprinderii

Fuziunea Lichidarea Reorganizarea

Fuziunea presupune crearea unei unităţi economice noi prin comasarea a două sau mai
multe întreprinderi independente, în urma căreia se produce contopirea capitalului urmărindu-se
unirea eforturilor în depăşirea crizei.
Lichidarea întreprinderii presupune vinderea activelor – acţiune întreprinsă în rezultatul
adoptării deciziei de lichidare a întreprinderii de către managerii sau ca urmare a deciziei
instanţei de judecată prin care este declarată starea de faliment a întreprinderii.
Reorganizarea este o încercare de a salva întreprinderea păstrând-o ca entitate economică,
modificând doar structura capitalului şi eventual, structura activelor.
Restructurarea financiară a întreprinderii este legată de soluţionarea următoarelor probleme
fundamentale:
1) Organizarea unei evidenţe financiare, de gestiune şi fiscale, a stusiului analitic al
indicatorilor financiari;
2) Organizarea bugetării a rezultatelor referitoare la gestiunea fluxurilor băneşti şi a
profitului;
3) Organizarea gestiunii alocărilor pe termen lung şi optimizarea structurii capitalului;
4) Îmbunătăţirea calitativă managementului.
Concluzie

10
 Nu există rețete-miracol pentru stăpînirea unei situații de criză. Managementul corect al
crizei reprezinta „o colecție de măsuri, pregătite din timp, care permit organizației să coordoneze
și să controleze orice urgente”, astfel managementul eficient al crizei permite unei organizații să-
ți maximalizeze șansele și să reducă pericolele cu care se confruntă;
Există numeroase texte cu caracter aplicativ, cuprinzînd un repertoriu amplu de indicații
referitoare la tehnicile de pregătire pentru situațiile de criză, la persoanele care trebuie implicate
în aceste activități, la strategiile necesare, la etapele și formele de aplicare, și, în mod firesc, la
tacticile de comunicare ce pot fi folosite atît în interiorul, cît și în afara organizației. Controlarea
unor asemenea evenimente se bazeaza pe elaborarea unui Plan de Management al Crizei. Acesta
cuprinde o listă completă de proceduri care trebuie aplicate în toate sectoarele asupra cărora ar
putea acționa efectele diferitelor crize. Un asemenea plan reprezinta un instrument de lucru
esențial deoarece:
a) crizele sunt evenimente care se desfasoară sub presiunea timpului și în care
raspunsurile rapide sunt vitale. Un PMC contribuie la reducerea timpului de raspuns prin oferirea
informațiilor de context necesare, prin identificarea responsabilităților și prin atribuirea de
sarcini specifice unor persoane bine identificate.
b) pe langă factorul viteză, PMC creează un sistem de raspunsuri organizate și eficiente.
PMC oferă un sistem care poate salva vieți, poate reduce expunerea unei organizații la factorii de
risc și poate permite ca acțiunile de remediere să fie luate fără alte analize în amanunțime.
Managementul eficient al crizei include, ca o componentă esențială, comunicarea de
criză. Aceasta nu numai că poate să ușureze situația de criză, dar poate să aducă organizației o
reputație mai bună decît aceea de care beneficia înainte de criză.
Dacă conducerea întreprinderii posedă cunoştinţe suficiente privitor la natura şi originea
situaţiilor de criză, atunci este în stare să le anticipeze şi sa limiteze efectele negative.

Bibliografie
11
1. Prisăcaru V., Economia întreprinderii, Chișinău, 2011
2. Ion Sârbu, Nicolaie Georgescu, Managementul întreprinderii, Sibiu, 2003
3. Burlacu N., Călugăreanu I. Managementul anticriză. Note de curs. Chişinău: ULIM,
2013.
4. Burlacu N., Tcaci C. Viabilitatea întreprinderii prin managementul anticriză. Chişinău:
ULIM, 2012.
5. Hăbăşescu, Mariana, Rolul managementului comunicării de criză în
activitatea întreprinderii, Chișinău, 2013

12