Sunteți pe pagina 1din 6

Principiile estetice ale elementelor naturale ale cavității orale

Procedeele restaurative estetice impun medicului cât și tehnicianului cunoașterea în detaliu a


principiilor estetice de bază legate de elementele naturale ale cavitații orale.

• Principiile estetice nu se limitează doar la estetica dentară, ci include și estetica gingivală și


integrarea finală estetică în cadrul zâmbetului, a feței pacientului și a individului în general.

Principiile estetice se împart în criterii fundamentale obiective și criterii subiective,


împreună alcătuind “lista estetică”.
• Criteriile obiective sunt legate atât de țesuturile moi și cât și dure.
Estetica dentară și gingivală sunt complementare în obținerea unui zâmbet armonios și balansat.
Orice defect în țesuturile înconjurătoare nu poate fi compensat de calitatea restaurațiilor dentare
și vice versa.

Criterii estetice fundamentale


Criterii referitoare la dinți: • Forma si dimensiunea (7 si 8);

• Caracterizarea (9): opalescenta, translucența si transparenta;

• Textura de suprafața (10);

• Culoarea(11): fluorescenta și luminozitatea;

Criteriile referitoare la gingie sunt legate de morfologia si sănătatea țesutului gingival. !! Studiați
cat mai mulți dinți naturali, atât intraoral cat si dinți extrași Integrarea estetică subiectivă
Rezultatul estetic poate fi obținut prin îmbinarea armonioasa a criteriilor estetice fundamentale
cu zâmbetul pacientului si caracterul individului.

Criteriile estetice fundamentale obiective

1. Sănătatea gingivală
Menținerea sănătății gingivale se face prin igiena orală, proceduri atraumatice de
preparare si amprentare, respectând lățimea biologica si restaurări provizorii bine
adaptate. Lucrările finale influențează sănătatea gingivala prin conturul axial al
coroanelor și materialul din care sunt realizate.
2. Ambrazura gingivală
La o gingie sănătoasa papilele interdentare ocupa ambrazurile gingivale. Ele sunt primele
care suferă când este neglijata igiena si dispar, lăsând triunghiurile negre care (uneori) se
pot compensa prin artificii restaurative.
3. Axele dentare Înclinația dinților este înspre distal în sens inciso-apical. Înclinația crește
dinspre central spre canin.
4. Zenitul conturului gingival Zenit = punctul cel mai apical al marginii gingivale libere. Se
află distal de axul (centrul) dintelui. După Rufenacht, regula nu este valabilă pentru
incisivii laterali superiori și incisivii inferiori, a căror zenit e situat central, pe axul dentar.
Se apreciază privind coroana dinspre vestibular.
Poziția sa depinde de forma și anatomia rădăcinii, joncțiunea smalț-cement și creasta
osoasă. Prepararea bontului pentru coroanele de înveliș și pentru fațetări trebuie să
respecte forma gingiei.
5. Echilibrul nivelului gingival Nivelul gingival are 2 clase GAL: Clasa I = conturul
gingival al incisivilor laterali se situează mai coronar comparativ cu cel al incisivilor
centrali și a caninilor.
Clasa a II-a = conturul gingival al incisivilor laterali se situează mai apical comparativ cu
cel al incisivilor centrali și a caninilor.
Pentru un rezultat armonios în această clasă II se impune o margine incizală mai scurtă a
incisivului lateral și o poziție ușor suprapusă peste central.
6. Nivelul contactelor interdentare
Poziția contactelor interdentare este în corelație cu poziția dentară și morfologia dintelui.
Se află cel mai spre incizal la centrali și are tendința de a se situa mai spre apical la dinții
distali.
Zona de contact interdentar are o lungime diferită , fiind mai lungă între incisivii centrali
și cel mai scurt între lateral și canin.

7.Dimensiunile dentare relative


Variația individuală și uzura dentară incizală și proximală face imposibilă stabilirea unei
valori ideale pentru dimensiunea dentară.
S-au utilizat proporții matematice ca proporția de aur (1.618) pentru a calcula spațiile ideale
in sens mezio-distal. Se aplică pentru mărimea aparentă a dinților, văzuți dinspre anterior.
Dacă incisivul lateral se consideră 1, centralul este mai lat de 1.618 ori, iar caninul mai
îngust de 0.618 ori.
Aplicarea strictă a regulii de aur duce la o îngustare excesivă a maxilarului și compresia
segmentelor laterale.
Percepția lățimii unui dinte depinde de forma sa și unghiurile interincizale.

Măsurători efectuate pe grupuri mari de subiecți au stabilit niște valori medii ale lungimii și
lățimii dinților.
- Mărimea dinților nu este corelată cu înălțimea subiectului.
- Dimensiuni mai mari la bărbați decât la femei.
- Proporția între lățime și înălțimea dentară este cea mai stabilă referință, având variații
minimale între sexe și între dinți.
- Procentul lățime/înălțime este esențial în percepția dimensiunii dentare. - Percepția
dimensiunii dentare și a poziției depinde de luminozitatea obiectului.
Incisivii centrali sunt mai lați decât incisivii laterali cu 2-3 mm. Incisivii centrali sunt mai
lați decât caninii cu 1-1.5 mm. Caninii sunt mai lați decât incisivii laterali cu 1-1.5 mm.
Incisivii centrali și caninii au înălțimi coronare similare (variații de 0.5 mm), și cu 1-1.5
mm mai lungi decât incisivii laterali. În cazul pacienților care prezintă afectarea dinților
maxilari, cu incisivii mandibulari intacți, dimensiunea incisivilor inferiori poate fi un
ajutor semnificativ în stabilirea dimensiunii centralilor maxilari.
Vizibilitatea dinților superiori și inferiori relativ la buza superioară și inferioară. Ambele
buze coboară, ceea ce duce la expunerea mai redusă a incisivilor superiori, dar mai mare
a celor inferiori.

8.Forma de baza a dintelui Incisivii centrali și laterali sunt similari dpdv funcțional, fiind utilizați
în incizia (tăierea) alimentelor:
conturul mezial al coroanei poate fi drept sau ușor convex, cu un ungji mezio-incizal mai rotunjit
la laterali.
conturul distal al coroanei este mai convex decât conturul mezial. Această curbură poate varia
semnifativ în funcție de forma tipică a dintelui. Unghiul disto-incizal este rotunjit.
marginea incizală a coroanei poate fi iregulată sau rotunjită, dar de obicei devine mai regulată și
dreaptă prin uzură fiziologică.
Forma realistică a incisivului este legată de anatomia crestelor interproximale, numite
unghiuri sau linii de tranziție, zone importante prin reflexia luminii. Aceste creste
verticale și oblice nu influențează conturul coroanei. Cu toate acestea, lungimea și
lățimea aparentă a dintelui poate fi ușor modificată de către lungimea, poziția și direcția
unghiurilor linie de tranziție.
Datorită variațiilor individuale, forma incisivului central care necesită restaurare poate fi
derivată din cea a dinților vecini sau antagoniști, ca și din modele de studiu anterioare.
Subiectivitatea formei dentare impune testarea obiectivului final sub forma de wax-up
diagnostic și mock-up intraoral corespunzător, pentru a fi încuviințată de către pacient.
Există 3 forme tipice pentru central: Rectangulară: conturul drept cu unghiurile linie de
tranziție paralele și lobi marcanți. Ovoidă: contur rotunjit, unghiuri linie de tranziție
netede (fără lobi) cu convergență incizală și labială (formă de butoiaș). Triunghiulară:
contur drept cu unghiurile linie de tranziție și lobi marcanți, convergenți spre cervical
(înclinare marcată a conturului distal). Pentru coroanele de acoperire se pot folosi fațete
de ceară prefabricate sub una din formele naturale prezentate (FormUp, Schuler Dental)
pentru a facilita și îmbunătății tehnica de wax-up pe dinții anteriori. Metoda permite
producerea unui wax-up de calitate in timp record (25 minute pentru cei 6 dinți anteriori).
Pentru fațetele de ceramică, forma originală a dintelui poate fi derivată din materialul
dentar preexistent. Wax-up-ul poate fi limitat la adiția de ceară pe modelul preliminar
(înainte de șlefuire).
Incisivii laterali se aseamănă cu centralii (conturul extern și unghiurile de tranziție). Au o
mărime mai redusă și un unghi mezio-incizal mai rotunjit. Incisivii laterali prezintă cea
mai mare varietate de formă dintre toți dinții, frecvent întâlnindu-se incisivi nanici,cu
formă de tăruș, sau incisivi cu un tubercul ascuțit și un șanț lingual care se extinde lingual
de-a lungul rădăcinii. Caninii maxilari sunt caracterizați de o serie de curburi și arcuri.
Caninii sunt dinți consolidați naturali, fiind mai groși vestibulo-oral prin dezvoltarea
crescută a cingulumului comparativ cu cel al incisivilor. Anatomia specială a caninilor (în
ic) permite compensarea forțelor funcționale și oferă dintelui capacitatea de a rezista
forțelor para-axiale. - Conturul mezial al coroanei poate fi ușor convex și se aseamănă cu
cea a incisivilor laterali. Unghiul de tranziție mezial este bine reprezentat sub forma unu
mic lob mezial. - Conturul distal al coroanei este plat sau concav asemănător cu cel al
premoralului. Cuspidul este situat în centrul rădăcinii la dinții neabrazați. La cei abrazați
panta distală a cuspidului este convexă, curbată, iar cea mezială scurtă și concavă.
9. Caracterizarea dentară Caracterizarea implică fenomenele de reflexie/transmisie a
luminii ca și colorații intense(pete, fisuri, lobuli dentinari, zone de dentină infiltrată) cât și
modificări specifice ale formei (atriție, abrazie). Aceste caracteristici determină vârsta
aparentă și caracterul unui dinte. Opalescența este o proprietate optică a smalțului care se
referă la abilitatea de a transmite o gamă anume de lungimi de undă (tonuri roșu-orange)
și de a reflecta altele(albastru-violet). Opalescența smalțului se percepe la nivelul
marginii incizale diferit în funcție de dispersia luminii la nivelul cristalelor de
hidroxiapatită.
Smalțul la nivelul marginii incizale și la joncțiunea smalt-dentină se comportă similar cu
atmosfera terestra (“atmosfera dintelui”). Are un efect albastru transparent la iluminare
directă și un ton opalescent sub lumină indirectă.
Translucența este aparența între opacitate completă (a fildeșului) și transparența
completă (a sticlei). Dinții, în special marginile incizale, prezintă caracteristici intense
care integrează gama largă de efecte definite de translucență și transparență. La un capăt
al spectrului se găsesc arii de albastru transparent, totodată prezentând opalescență
importantă. Porțelanuri specifice au fost create pentru a simula aceste efecte ale
smalțului. La celălalt capăt al spectrului, efectele dentinei mai opace se întâlnesc la
marginea incizală evidențiate prin abrazie sau atriție. Structura internă a nucleului
dentinar și arhitectura sa complexă sunt vizibile sub formă de raze de dentină,
mameloane, infiltrații ale dentinei. Fluorescența dentinei este esențială pentru aceste
tipuri de efecte.
10. Textura de suprafață

Textura de suprafață este strâns legată de culoare prin luminozitate, un parametru pe care îl
influențează în mod direct. Suprafețele dinților tineri cu textură bine reprezentată reflectă mai
multă lumină și apar mai luminoși. Textura devine mai redusă cu vârsta, rezultând o reflecție mai
redusă și dinți mai închiși. Elementele principale de textură sunt orientate în principal vertical și
orizontal pe suprafața vestibulară a dintelui.
Componente orizontală este un rezultat direct al liniilor de creștere, lăsând pe smalț fine
linii paralele, numite perikymata.
Componenta verticală este definită de împărțirea dintelui în lobi de dezvoltare.
În restaurările dentare (compozite sau ceramică) este necesar ca reproducerea acestor
elemente să se realizeze într-o anumită cronologie: caracteristicile verticale trebuie
reproduse întâi, cele orizontale fiind reproduse doar la finisarea suprafeței. Frecarea
hârtiei de articulație pe suprafața dentară permite vizualizarea facilă a acestor efecte.
Textura și morfologia de suprafață poate fi utilizată pentru a crea diferite iluzii de
mărime: componentele orizontale marcate poate face ca un dinte să apară mai lat sau mai
scurt, iar cele verticale vor genera un efect de dinte mai îngust sau mai lung. Același dinte
sub înclinații diferite ale luminii: se evidențiază componentele orizontale și verticale ale
texturii de suprafață. Se observă iluzia unei diferențe de mărime între dinți. Prin frecarea
suprafeței cu hârtie de articulație se evidențiază textura de suprafață.
11. Culoarea
12. Configurația marginii incizale Este un parametru critic. Când nu sunt corect
reproduse pot determina un aspect artificial al dinților. Trei componente de luat în
considerare: 1. Conturul general. La pacienții vârstnici și de vârstă medie, linia care
unește marginile incizale este deseori dreaptă sau chiar o curbă inversă care generează
uniformitate și un zâmbet “plat”. La pacientul tânăr marginile incizale au o formă de
pescăruș, datorită dimensiunilor relative ale dinților. Este extrem de important de
observat marginile incizale ale incisivilor inferiori care deseori sunt intacte și pot oferi un
ajutor în configurarea dinților maxilari (ex prin crearea unui tipar compatibil de uzură).
Este posibilă rejuvenilizarea (întinerirea) sau îmbătrânirea zâmbetului prin configurarea
marginii incizale.
2. Unghiurile interincizale. Ungiurile mezio-incizale și disto-incizale au influență
puternică asupra spațiului negativ (spațiul întunecos dintre dinții maxilari și mandibulari
în timpul surâsului și a deschiderii gurii). Regula V-ului întors este descrisă în figura
următoare. Aceste unghiuri pot fi folosite pentru crearea iluziilor de dimensiune:
marginile incizale rotunjite vor compensa dinții prea lați și drepți, marginile incizale
uzate sunt indicate pentru incisivii prea înguști. 3. Grosimea. Incisivii plăcuți dpdv
estetic prezintă o margine subțire și delicată. Marginile groase arată dinți vârstnici,
artificiali și globuloși.
13. Linia buzei inferioare Coincidența marginilor incizale cu buza inferioară este
esențială pentru un zâmbet plăcut. Contactele proximale, marginile incizale și buza
inferioară definesc linii paralele, care conferă armonie.

Diferite lungimi și poziții ale buzei superioare pot expune diferit țesuturile moi și dure, atât în
repaus cât și în surâs.
a.Linia medie este cea mai favorabilă, expune în surâs porțiunea coronară a dinților și o mică
parte din gingie, mai ales vârful papilelor. În repaus există o vizibilitate de 1-3 mm ale marginilor
incizale.
b.Linia înaltă creează probleme estetice. Se expune mai mult de 4-5 mm de gingie în surâs.
c.Linia joasă a buzei împiedică vizibilitatea dinților în repaus sau în zâmbet discret
14. Simetria zâmbetului Linia ocluzală trebuie să fie conformă cu linia comisurală, cu toate că
ușoare asimetrii la nivel dentar sunt de dorit. Există întotdeauna variații între cele două părți ale
feței umane și este contrar naturii să creăm simetrii absolute.

Linia interincisivă superioară coincide cu linia mediană a feței (luând filtrumul buzei superioare
ca referință) în 70% din cazuri. Linia interincisivă inferioară nu coincide cu cea superioară la
75% din pacienți.

Linia interincisivă plasată oblic față de linia mediană a feței va afecta întotdeauna simetria , chiar
dacă este plasată în poziție corectă. Un aspect și mai neplăcut apare când linia este atât oblică cât
și deplasată spre lateral. Linia interincisivă, fiind un punct major al atracției zâmbetului, se
impune a fi verticală.

Simetria și echilibrul sunt pierdute în cazul de față, creând o tensiune vizuală negativă.
Dizarmonia dinților în plan vertical și orizontal există și înafara incisivilor centrali. Pentru
corecția dizarmoniei și reducerea tensiunii vizuale, nivelurile gingivale plasate spre incizal
trebuie modificate și deplasate spre apical. După intervenția chirurgicală gingivală, poziția
verticală a premolarilor a fost corectată pentru a îmbunătăți efectul de gradație. Premolarii scurți
au fost restaurați cu fațete de porțelan. Pentru asigurarea echilibrului și a umple coridorul bucal,
premolarii scurți înclinați spre palatinal au fost conturați cu fațete. Incisivii centrali asigură
simetria, segmentul posterior asigură echilibrul

Integrarea estetică