Ministerul Învațămîntului,Tineretului și Sportului al Republicii

Moldova
Universitatea Tehnică a Moldovei
Catedra Mecanica Teoretică

Bazele
statului si dreptului

Autor: V. Maftei
TEORIA GENERALĂ A STATULUI ŞI DREPTULUI

1. Apariţia istorică a statului şi a dreptului

2. Esenţa şi formele statului

a) Conceptul de stat

b) Elementele (atributele) statului

c) Teoriile politico-filosofice şi juridice privind

originea şi esenţa statului şi dreptului
d) Forma de stat

e) Conceptul statului de drept

3. Noţiunea, originea şi esenţa dreptului

4. Principiile şi funcţiile dreptului

5. Norma juridică

6. Izvoarele dreptului

7. Raportul juridic

8. Răspunderea juridică

9. Sistemul de drept

1. Apariţia istorică a statului şi a dreptului

Statul şş i dreptul fac parte din fenomenele sociale ale caă ror exiştentşaă şe limiteazaă la o anumitaă
perioadaă de dezvoltare a şocietaă tşii.
ÎÎn evoluţia şa societatea umană a cunoşcut mai multe forme de conveţuire, precum :
1) Hoarda – care reprezintaă un grup de indivizi, reuniţi faă raă nici o regulaă fixaă , ştabilaă . Viatşa
hoardei eşte nomadaă . Principalele mijloace de exiştentşaă le obtşine din vaâ naă toare, peşcuit, culeş.
2) Ginta – eşte o uniune de oameni, bazataă pe rudenie de şaâ nge, oameni legatşi prin munca
colectivaă , comunitatea limbii, moravurilor, traditşiilor.
3) Tribul – eşte o uniune a caâ torva gintşi şş i conştituie o comunitate etnicaă de organizare şocialaă a
mai multor gintşi şau familii îânrudite.
Condiţiile aparitşiei organizaă rii statale a şocietaă tşii ş-au creat treptat îân perioada deşcompunerii
comunei primitive. Odataă cu dezvoltarea social-economică, îân cadrul şocietaă tşii primitive apar forţe
publice care şe deşprind din raâ ndurile celorlaltşi membri ai şocietaă tşii şş i formeazaă o categorie de
oameni aparte, care şe ocupaă cu guvernarea, cu conducerea şocietaă tşii.

2
 La baza aparitşiei statului şş i a dreptului au ştat mai multe premize :
1) evolutşia formelor de productşie şş i a relaţiilor de productşie
2) diviziunea şocialaă a muncii – triburile de păstori şe şeparaă de cele de agricultori şş i de cele de vânători
3) apar meşş teşş ugarii şş i neguştorii
4) aparitşia proprietaă tşii private
5) modificarea ştructurii şociale
6) aparitşia inegalitaă tşii de avere şş i aparitşia claşelor

Totodataă , mentşionaă m faptul caă nici o şocietate nu poate exişta faă raă o ordine îân cadrul relaţiilor
dintre membrii ei. Datoritaă experientşei de viatşaă a unei comunitaă tşi, şe formeazaă treptat un şiştem de
norme obişnuielnice ce reglementeazaă producţia şş i repartizarea, relatşiile de rudenie, proprietatea,
sclavia, etc.
Aştfel apar obiceiurile care şe tranşmit din generatşie îân generatşie, reşpectaâ ndu-şe îân majoritatea
cazurilor binevol. ÎÎn caz de îâncaă lcare a lor fiind şanctşionate de şocietate, chiar prin maă şuri de
conştraâ ngere.
ÎÎn rezultat ş-a conştituit dreptul, care la prima etapaă reprezenta o şerie de obiceiuri
Aştfel dreptul şş i statul apar îân evolutşia iştoricaă ca inseparabile, şunt douaă fenomene
indisolubil legate îântre ele, a caă ror aparitşie şe explicaă prin aceleaşş i cauze şociale.

2. Esenţa şi formele statului

a) Conceptul de stat.
Statul eşte principala instituţie politică a şocietaă tşii. Apaă rut aproape 6 mii de ani îân urmaă îân
Orientul Antic (Egipt, Babilon, China, Îndia), statul continuaă şaă fie şş i aştaă zi un inştrument eşentşial de
dirijare şocialaă .
Cuvaâ ntul (termenul) „stat” provine din latineşcul „status”, şemnificaâ nd ideea de ceva ştabil,
conştant, permanent. Înitşial, îân antichitate,aceşt cuvaâ nt şe foloşea pentru a deşemna cetăţile (civitaş
poliş), republicile de tipul celei romane, imperiile, despotiile orientale şş i alte forme de organizare
politică a şocietaă tşii.
ÎÎn şenşul şaă u modern notşiunea de stat şe foloşeşş te îâncepaâ nd cu şec. al XVI-lea şş i eşte legataă de
numele lui *Niccolo Machiavelli.
*Niccolo Machiavelli (1464-1527) = naă şcut la Florentşa. A foşt şecretar şş i ambaşador al Republicii
Florentine. Mai taâ rziu va lucra pentru familia Medici ca iştoriograf. Publicaă numeroaşe opere, pieşe de
teatru. Principala lucrare fiind „Principele” (1513).
Exiştaă mai multe definiţii ale ştatului. Analizaâ ndu-le pe cele mai importante, conştataă m caă statul,
de regulaă , e caracterizat ca :
1) o inştitutşie politică a şocietaă tşii cu ajutorul caă reia şe realizeazaă conducerea şocietaă tşii;
2) o organizatşie care detşine monopolul creaă rii şş i aplicaă rii dreptului;
3) o organizatşie care exercitaă puterea pe un teritoriu determinat a unei comunităţi umane;
4) o organizatşie politicaă a deţinătorilor puterii de ştat care poate obliga executarea vointşei
generale, aplicaâ nd, îân caz de neceşitate, fortşa de conştraâ ngere;
5) anşamblul autorităţilor publice care aşiguraă guvernarea.

b) Elementele (atributele) statului.

Statul şe caracterizeazaă prin caâ teva elemente, atribute şau dimensiuni iştorice şş i politice.
Aceştea ştau la baza oricaă rui stat şş i faă raă ele ştatul eşte de neconceput. Atributele ştatului au o
importantşaă majoraă . Ele conditşioneazaă ataâ t apariţia, caâ t şş i dispariţia şau reînvierea ştatului.
1. Teritoriul – eşte atributul (elementul) material a ştatului. Pe laâ ngaă faptul caă teritoriul
eşte o notşiune geografică, el reprezintaă , de aşemenea, un concept politic şş i juridic. Aceşt rol al
teritoriului reieşe din funcţiile pe care aceşta le are :
a) teritoriul eşte factorul care permite şituarea ştatului îân spaţiu, localizaâ nd îân aşş a mod ştatul
şş i delimitaâ ndul de alte ştate.
b) prin intermediul teritoriului ştatul ştabileşş te legaă turile cu locuitorii, definindu-le calitatea
şpecialaă de apartenentşaă la ştatul reşpectiv, calitatea de supuşenie şau de cetăţenie.

2
 c) teritoriul determinaă limitele extinderii puterii publice şş i contribuie la ştructurarea
autoritaă tşilor publice îân dependentşaă de organizarea teritoriului. Aştfel şe creazaă organele centrale şş i
organele teritoriale ale autoritaă tşii puterii publice.
d) teritoriul eşte simbolul şş i factotul de protectşie a ideii natşionale.

Teritoriul ştatului cuprinde şolul, şubşolul, apele şş i coloana de aer de deaşupra şolului şş i a apelor.
La teritoriul ştatului şe mai atribuie navele maritime, aeriene, rachetele coşmice, şatelitşii artificiali,
reprezentantşele diplomatice.
2. Populaţia – conştituie elementul (atributul) demografic, psihologic şş i spiritual a
ştatului. Un stat faă raă populaţie nu poate şaă exişte, e de neconceput. Populaţia poate avea fatşaă de
autoritatea de ştat ori calitatea de cetăţean (membru al ştatului), ori calitatea de străin (cei care au
cetaă tşenia altui ştat), ori pe cea de apatrid (faă raă cetaă tşenie).
Dintre aceşte trei categorii numai cetăţenii şe bucuraă de deplinaă tatea drepturilor şş i poşedaă
deplinaă tatea obligatşiilor ştabilite de ştat.
Comunitatea indivizilor care şe aflaă pe teritoriul unui stat ştrict determinat eşte o categorie
complexaă . ÎÎn majoritatea cazurilor comunitatea formeazaă o naţuine. ÎÎnşaă nu trebuie confundataă
natşiunea nici cu ştatul nici cu populatşia.
Categoria „populaţie” reprezintaă totalitatea locuitorilor de pe teritoriul ştatului, pe caâ nd
categoria „naţiune” reprezintaă nu îântreaga populatşie, ci doar o parte, parte ce conştituie
majoritatea populatşiei.

Naţiunea – eşte o comunitate ştabilaă de oameni iştoriceşş te conştituitaă ca ştat pe un teritoriu

diştinct, apaă rutaă pe baza unitaă tşii de limbă, de teritoriu, de cultură, de viaţă economică şş i de factură
psihică, care şe manifeştaă îân particularitaă tşile şpecifice ale culturii naţionale şş i îân conşş tiintşa
originii şş i soartei comune.
Aşş adar, naţiunea conştituie nu o şimplaă comunitate umanaă . Ea eşte o comunitate umanaă formataă
istoriceşte pe un teritoriu diştinct. Anume pe aceşt teritoriu, printr-o lungaă conveţuire îâmpreunaă , ea
îâşşi formeazaă limba, cultura, obiceiurile, tradiţiile, spiritualitatea de neam, factura psihică. De aceşt
teritoriu comunitatea dataă îâşşi leagaă trecutul iştoric, prezentul şş i viitorul.
Referindu-ne la coraportul categoriilor „naţiune” – „stat” putem mentşiona caă majoritatea ştatelor
lumii şunt ştate naţionale, adicaă state care au la bazaă o naţiune, denumirea caă reia ele o poartaă . De
exemplu: Frantşa, Îtalia, Germania, Spania, Portugalia, Finlanda, Suedia, Polonia, Bulgaria, Romaâ nia,
Grecia, Turcia, China, Îndia, Japonia, etc., etc.
Exiştaă , îânşaă , cazuri caâ nd una şş i aceiaşş i naţiune ştaă la baza a mai multor state, precum natşiunile :
coreiană, arabă, română.
Exiştaă , de aşemenea, cazuri caâ nd la baza unui stat ştau mai multe naţiuni (Federaţia Rusă: ruşş i
(81%), taă tari (4%), ciuvaşş i (1,2%), başş kiri (0,9%), udmurtşi, mordvini, kareli, komi, ceceni, dagheştani,
iacutşi, etc.).
Ei formeazaă naţiuni îân virtutea faptului caă iştoriceşş te ş-au format pe un teritoriu propriu diştinct.
Din aceşte conşiderente nu trebuie confundataă naţiunea cu un grup etnic, fie char şş i numeric.
De exemplu, îân Germania locuieşc circa 2 mln. de turci. Aceaşta, îânşaă , nicidecum nu îânşeamnaă
caă turcii din Germania conştituie o natşiune. Îştoriceşş te, comunitatea dataă nu ş-a format pe
teritoriul Germaniei (îân Frantşa – 1,2 mln. de algerieni şş i marocani).

Minoritate naţională – un grup etnic, numeric inferior fatşaă de populatşia de bazaă ,ai caă rei
membri au caracteriştici etnice, lingvistice, religiose şş i culturale comune.
Eşte important ca aceşte calitaă tşi şaă şe formeze un timp îândelungat şş i grupului dat şaă -i apartşinaă un
teritoriu diştinct, unde aceşte calitaă tşi au apaă rut.
Caracteriştic e şş i faptul caă grupului dat şaă -i revinaă aceleaşş i atributşii ca şş i natşiunii. Deoşebirea dintre
ei conştaă doar îân aceea caă grupul dat, îân virtutea unor îâmprejuraă ri, cum ar fi: colonizarea teritoriului,
prigonirea, ştraă mutarea fortşataă , etc., ş-au pomenit a fi îân minoritate pe propriul lor teritoriu.
Din aceşte conşiderente reeşaă caă turcii din Germania, algerienii şş i marocanii din Frantşa, ruşii,
ucrainenii şş i găgăuzii din R. Moldova nu şunt minoritaă tşi natşionale. Aceşş tea şunt grupuri etnice. Ca
minoritate natşionalaă pot fi privitşi românii din Ucraina şş i maghiarii din Romaâ nia.

2
 În rezultat, am diştinş urmaă toarea accepţie, pentru termenul minoritate naţională, reprezentat de
un grup social, care datoritaă caracterişticilor şale fizice şi culturale, şe deoşebeşte de alte grupuri de
oameni, şe determinaă ca o parte componentaă a ştatului şi eşte numeric inferior faţaă de naţiunea titularaă ,
poşedaă şi foloşeşte intr-o maă şuraă şau alta limba majoritaă ţii, iar reprezentanţii lui şunt cetaă ţeni ai
ştatului. Termenul „minoritate” trebuie, receptat in primul rind cu conotaţie depreciativaă cantitativ,
nu valoric.
„Diaspora”, in traducere din limba greacaă inşeamnaă dispersie, adicaă aflarea unei paă rţi a poporului in
afaraă , dupaă hotarele ţaă rii de origine. Ea eşte o comunitate conştantaă de oameni cu traă şaă turi etnice
comune, care locuieşc in afara hotarelor patriei iştorice şi tind şpre paă ştrarea aceştor traă şaă turi,
aşigurind dezvoltarea şi funcţionarea comunitaă ţii intr-un mediu ştraă in.
Minorităţile etnice şunt cetaă ţenii ştatului in care traă ieşc şi au legaă turi iştorice cu teritoriul pe care
il populeazaă , aceşt termen eşte utilizat in domeniul politicului şi al legişlativului.
Grupul etnic eşte perceput de cele mai deşe ori drept şinonim al termenului minoritate naţională,
domeniul lui de utilizare cel mai raă şpindit, eşte şfera ştiinţelor etnografice, şociologice şi
etnoşociologice. În unele ştate, de cele mai deşe ori dezvoltate, cum ar fi SUA, şe conşideraă , caă grupurile
etnice şunt reprezentate de imigranţii care au intereşul de a dobindi cetaă ţenia ştatului in care au
emigrat, dupaă care urmeazaă intereşul faţaă de identitatea proprie şi ataşamentul etnocultural.
Pe laâ ngaă ştate multinaţionale pot fi îântaâ lnite şş i ştate, care la momentul aparitşiei lor, nu au avut la
bazaă vre-o naţiune (S.U.A., Canada, Auştralia).
Naţiunea nu trebuie confundataă cu naţionalitatea şau cu poporul. Naţionalitatea exprimaă
apartenentşa indivizilor la o anumitaă naţiune, îân timp ce poporul deşemneazaă maşa indivizilor
(locuitorii) unui ştat indiferent de naţionalitatea lor.

3. Puterea publică – conştituie cea mai eşentşialaă caracterişticaă a ştatului, cel mai
principal element şpecific al ştatului.
Denumitaă şş i putere de stat şau putere politică ori putere de constrângere. Statul, îân ultima
inştantşaă îânşeamnaă fortşaă.
Puterea şe îânfaă tşişş eazaă şub mai multe forme. Ea poate fi politică şau nepolitică, statală şau
nestatală.
ÎÎntr-o şocietate exiştaă mai multe categorii de putere: puterea familială, puterea unui colectiv,
puterea unui grup social, puterea unor partide, puterea altor organizaţii social-politice. Puterea
statală, îânşaă , eşte cea mai autoritară putere.
Ea şe caracterizează prin urmaă toarele trăsături :

a) eşte un atribut al ştatului care şe echivaleazaă cu forţa (judecaă toria, procuratura, armata,
politşia, şecuritatea, etc.);
b) puterea de ştat are un caracter politic;
c) are o şferaă generală de aplicare;
d) detşine monopolul conştraâ ngerii fizice şş i dişpune de mijloacele neceşare, de aparatul de
conştraâ ngere;
e) puterea de ştat eşte suverană.

Traă şaă tura din urmaă – suveranitatea – eşte cea mai importantaă . ÎÎn contşinutul notşiunii de
suveranitate, diştingem supremaţia şş i independenţa puterii publice.
Termenul „şuveranitate” eşte foloşit pentru prima dataă cu prilejul analizei
Constituţiei franceze din 1791, de caă tre juriştul francez Clermant Tennerre,
care a definit-o ca fiind „libertatea colectivă a societăţii”. La etapa contemporanaă
suveranitatea tot mai frecvent eşte definitaă ca fiind „dreptul statului de a conduce
societatea, de a stabili raporturi cu alte state”.
Suveranitatea puterii de ştat are douaă laturi : una internă şş i alta externă.
Latura internă – şubliniazaă faptul caă îân interior nici o altaă putere şocialaă nu eşte
şuperioaraă puterii ştatului. Deaceea aceaştaă laturaă eşte denumitaă şş i supremaţia puterii de ştat.

2
 Latura externă – nu eşte altceva decaâ t atributul suveranităţii de-a nu fi comandataă îân
relatşiile şale externe de caă tre nici o altaă putere. Statul îâşşi ştabileşş te şingur şş i independent, faă raă nici un
ameştec al vreunui alt ştat, politica internă şş i cea externă.
ÎÎnşaă suveranitatea nu poate fi absolută. Ea preşupune, totodataă , obligatşia de a reşpecta drepturile
şuverane ale altor ştate şş i normele dreptului internatşional unanim acceptate, precum şş i toate tratatele
la care ştatul face parte.
Luaâ nd ca bazaă aceşte traă şaă turi eşentşiale, putem da urmaă toarea definiţie a ştatului :

Statul eşte organizatşia politicaă care detşine monopolul fortşei de conştraâ ngere, elaboraâ nd şş i aplicaâ nd
dreptul, şş i exercitaă îântr-o comunitate umanaă de pe un anumit teritoriu puterea şuveranaă a
detşinaă torilor puterii din şocietatea dataă .

c) Teoriile privind originea şi esenţa statului şi dreptului.

Problema originii statului şş i dreptului, a cauzelor care au determinat aparitşia lor, a preocupat
gaâ ndirea umanaă îâncaă din antichitate.
ÎÎn îâncercarea de a da raă şpunş la îântrebarea: când şş i de ce au apaă rut statul şş i dreptul, care e şurşa
şş i fundamentul lor – îân diferite tşaări şş i îân diferite perioade – au foşt elaborate mai multe teorii.
Principalele teorii politico-filoşofice şş i juridice şunt :

1. Teoria teologică (teocraticaă ) – ÎÎşşi are raă daă cinile îân ştatele Orientului Antic şş i capaă taă o
mare raă şpaâ ndire îân epoca Evului Mediu. Ea şuştşine originea divină a ştatului.
Conform aceştei teorii, monarhul, şş eful ştatului eşte reprezentantul lui Dumnezeu pe paă maâ nt, deci
ştatul eşte o creatşie a divinitaă tşii, iar şupuşş ii trebuie şaă reşpecte aceaştaă putere de ştat. (
Sfântul Augustin, Toma d’Aquino şş .a. ).

2. Teoria patriarhală – şuştşine caă ştatul îâşşi trage originea de la familie. Raă daă cinile aceştei
teorii le gaă şim îân lucraă rile lui Ariştotel.
ÎÎn opera „Politica” Ariştotel şuştşine caă omul ca fiintşaă şocialaă şe organizeazaă îân familie, iar ştatul
reprezintaă forma prelungitaă a aceşteia.
ÎÎn perioada medievală teoria patriarhală eşte dezvoltataă de englezul Robert Filmer. ÎÎn lucrarea şa
„Patriarhul” (1653) el şuştşine caă monarhul detşine puterea de ştat îân calitate de moşş tenitor al lui Adam
care a foşt inveştit de Dumnezeu ataâ t cu putere paă rinteaşcaă , precum şş i cu cea legalaă .

3. Teoria patrimonială. A apaă rut îân perioada medievală şş i şuştşine caă ştatul a luat naşş tere
din dreptul de proprietate aşupra pământului.
Guvernantşii ştaă paâ neşc paă maâ ntul îân virtutea unui vechi drept de proprietate, iar poporul nu eşte
decaâ t o adunare de arendaşi pe moşş ia monarhului.
Cel mai cunoşcut reprezentant al aceştei teorii eşte Ludwic Von Haller (1767-1854).

4. Teoria violenţei. Capaă taă o raă şpaâ ndire largaă îân epoca modernaă . Statul eşte rezultatul
violenţei politice, al luptei dintre triburi îân şocietatea primitivaă . Tribul îânvingaă tor inştituie puterea de
ştat, iar îânvinşş ii conştituie maşa şupuşş ilor.
Cei mai de şeamaă reprezentantşi şunt E. Duhring (1833-1921), L. Gumplowiez, K. Kautşky.
Conceptşia a generat şş i unele verşiuni raşişte. Aşş a, de exemplu, L. Gumplowiez îân lucrarea
„Teoria generală a statului” şuştşine caă triburile ce apartşineau unor raşe şuperioare ar fi format ştatul
îân urma şupunerii triburilor de raşaă inferioaraă .

5. Teoria psihologică. Unele elemente ale aceştei teorii le gaă şim la Platon şş i Aristotel, care
şuştşineau ideea cum caă omul şimte neceşitatea vieţii îân societate. Hugo Groţius vorbea de „apetitus
sosialis”, iar Thomas Hobbes şpunea caă „frica la făcut pe om să găsească statul”.

Toate variantele aceştei teorii şe pot rezuma la 2 teze :

2
 a) îân şocietate exiştaă 2 categorii de oameni – unii din punct de vedere psihic şunt predeştinatşi
pentru conducere, iar ceilalţi – pentru a fi conduşş i;
b) îân formarea şş i dezvoltarea ştatului rolul decişiv îâl joacaă diferite stări şş i emoţii psihice ale
oamenilor.

6. Teoria contractuală. Se afirmaă îân perioada revolutşiilor burgheze din Europa Potrivit
aceştei teorii, aparitşia ştatului eşte rezultatul unei îântşelegeri dintre oameni, a unui contract social
îâncheiat din vointşa oamenilor, a unui „pact de supunere”. Ca urmare, şupuşş ii promit şaă aşculte, iar regele
le promite un minimum de libertate.

Aceaştaă teorie cunoaşş te mai multe variante.

Thomas Hobbes (1588-1689), de exemplu, adept al monarhiei abşolute, îân lucrarea Leviathan
(1651) afirmaă caă paâ naă la aparitşia ştatului oamenii şe gaă şeau îântr-o ştare de libertate, îântr-o armonie
cu natura, unde fiecare avea drepturi egale.
Fiind o fiinţă egoistă, omul cautaă şaă acapareze caâ t mai mult, de aceea el eşte îântotdeauna îânconjurat
de duşş mani. Se ducea un „raă zboi al tuturor îâmpotriva tuturor”. Pentru a pune capaă t aceştui „raă zboi”,
oamenii, printr-un contract social, creazaă ştatul.
Prin urmare, ştatul eşte un bun şocial. Aceşt contract eşte îâncheiat îântre monarh şş i şuputşii şaă i.
Supuşş ii au renuntşat la toate drepturile lor îân foloşul monarhului, caă ruia i şe atribuie o putere nelimitataă .
Purtaă torul şuveranitaă tşii nu eşte poporul, ci monarhul.
Un alt reprezentant al aceştei teorii, John Locke (1632-1704) îân lucrarea „Două tratate despre
conducerea unui stat” şuştşinea caă oamenii, prin contractul şocial, jertfeşc numai o parte din drepturile
lor îân intereşul aşiguraă rii celeilalte paă rtşi – dreptul la viatşaă, libertate, proprietate, etc.
La raâ ndul şaă u, J.J.Rousseau (1718-1788) îân lucrarea „Contractul social” (1762) afirma caă puterea
monarhului eşte dependentaă de poporul care i-a acordat-o, faă raă a renuntşa la libertatea şa. Poporul are
dreptul şaă şe raă şcoale dacaă monarhul uzurpaă puterea.

7 Teoria materialistă. Aceaştaă teorie şş i-a gaă şit abşolutizare îân teoria marxistă, conform
caă reia ştatul eşte rezultatul aparitşiei proprietaă tşii private aşupra mijloacelor de productşie, a şcindaă rii
şocietaă tşii îân bogatşi şş i şaă raci, îân claşe antagonişte. (K. Marx, F. Engelş, V. Lenin)

d) Forma de stat.
Acum şaă daă m raă şpunş la o altaă îântrebare şş i anume : îân ce fel şş i îân ce mod detşinaă torul puterii de
ştat conduce ştatul, cum şe manifestă aceaşta ?
Pentru a raă şpunde la aceaştaă îântrebare trebuie şaă examinaă m forma de stat.
Forma de stat exprimaă modul de organizare a puterii de ştat, structura internaă şş i externaă a aceştei
puteri.
Aştfel, organizarea puterii de ştat – forma de stat – şe manifeştaă şub trei aspecte, şau conştaă din
trei elemente :
 forma de guvernaă maâ nt
 ştructura de ştat
 regimul politic
1. Forma de guvernământ – şe îântşelege modul de formare şş i organizare a organelor statului
(a puterii şupreme de ştat), competenţa lor. Aceaştaă formaă ne arataă cine şe aflaă îân fruntea ştatului, cum
eşte organizataă inştitutşia şş efului ştatului, dacaă eşte ea eligibilaă şau nu, dacaă are o putere limitataă şau
nu.
Cele mai raă şpaâ ndite forme de guvernământ şunt : monarhia şş i republica.
Monarhia – formă de guvernământ îân care puterea şupremaă apartşine unei şingure
perşoane. (Monarhul numindu-şe diferit: rege, îâmpaă rat, tşar, domnitor, voievod, faraon, şş ah, şultan, emir,
etc.). Sş eful ştatului eşte ştabilit pe cale ereditară, adicaă puterea eşte preluataă prin succesiune, prin
moştenire. De regulaă , el detşine puterea pe viatşaă.
Cuvaâ ntul „monarh” (de la greceşcul „monos” = unul) deşemneazaă puterea unei şingure perşoane.
Sunt cunoşcute două tipuri de monarhii :

2
 a) Monarhie absolută – cea mai veche formă de monarhie. Monarhul eşte „suveran” şş i
concentreazaă îân maâ inile şale toataă puterea. ÎÎn mod independent formeazaă legişlatşiea, conduce
guvernul, controleazaă juştitşia şş i autoadminiştrarea localaă .
Regele Frantşei Ludovic al XIV-lea (1643-1715) şpunea: „Statul şunt eu”. De regulaă , o aşemenea
formă de guvernare de cele mai multe ori nu a foşt conşiderataă ratşionalaă , oportunaă . Aşş a, de exemplu,
Aristotel conşidera caă „puterea abşolutaă a unuia şingur nu eşte nici juştaă , nici utilaă ”.
ÎÎn prezent monarhii absolute exiştaă îân : Arabia Sauditaă , Emiratele Arabe Unite, Katar, Oman,
Brunei..

b) Monarhie constituţională (limitataă ) – limitarea puterii monarhului prin Conştitutşie. El conduce

dar nu guverneazaă (îâmpaă ratul Japoniei, regina Angliei). Prezentşa Parlamentului care ştabileşş te
legişlatşia. Sub controlul şş efului ştatului şş i al parlamentului şe formeazaă guvernul şş i juştitşia. Totodataă ,
puterea monarhului nu trebuie neglijataă . Lui îâi revine un rol important îân viatşa politicaă a
şocietaă tşii.
Printre monarhii constituţionale şe cunoşc :
 Monarhie parlamentară dualistă – monarhul şş i Parlamentul din punct de vedere
legal şunt egali (Îordania, Kuveit, Maroc)
 Monarhie parlamentară contemporană – eşte cea mai frecvent îântaâ lnitaă formaă de
monarhie îân timpul de fatşaă. Puterea monarhului, de cele mai multe ori, poartaă un caracter
şimbolic (Marea Britanie, Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, Spania, Japonia, etc.).
Actualmente ele şunt prezente îân 30 de ştate ale lumii.

Republica – eşte formă de guvernare, îân care puterea şupremaă apartşine unui organ aleş pe
un timp limitat (determinat, 4-5 ani). Controlul aşupra guvernului şe exercitaă de caă tre parlament şş i
preşş edintele republicii.
Republicile, la raâ ndul lor, pot fi :
a) parlamentară – şe caracterizeazaă prin faptul caă şeful ştatului lipşeşş te şau eşte aleş de
Parlament şş i raă şpunde îân fatşa aceştuia. De exemplu : Îtalia, Auştria, Germania, Finlanda, Ungaria,
Cehia, Slovenia, Eştonia, Îşrael, Liban, Turcia, Îndia, etc.

b) prezidenţială – şeful ştatului eşte aleş de caă tre cetaă tşeni (S.U.A., Federatşia Ruşaă ). Preşş edintele
republicii şe gaă şeşş te pe pozitşie egalaă cu Parlamentul. Deşeori preşş edintele şe aflaă îân fruntea
executivului (S.U.A., de exemplu), deşş i nu-i excluşaă şş i functşia de şef al Guvernului.
ÎÎn ultimul timp tot mai frecvent apar republici semiprezidenţiale şau semiparlamentare (mixte),
precum ar fi îân Romaâ nia, Bulgaria, Frantşa, Polonia, Croatşia, Slovenia, Portugalia, R. Moldova.

2. Structura de stat (oraâ nduirea de ştat) – caracterizeazaă organizarea puterii

îân teritoriu. Ea şe referaă la faptul dacaă ştatul eşte format dintr-o singură unitate şau din mai multe
unitaă tşi ştatale.
Dupaă structura de stat diferentşiem :
 State şimple şau unitare
 State compuşe ( federaţia şş i confederaţia )

a) state unitare – eşte forma cea mai raă şpaâ nditaă a structurii de stat. Se caracterizeazaă prin exiştentşa
unei singure unitaă tşi ştatale pe tot teritoriul tşaării. ÎÎn aşemenea ştate exiştaă un şingur parlament, un
şingur guvern, o şinguraă constituţie şş i o şinguraă cetaă tşenie (Frantşa, Îtalia, Spania, Romaâ nia, Bulgaria,
Grecia, Polonia, Ucraina, R. Moldova, etc.). La etapa contemporanaă îân lume predominaă ştatele
unitare.

b) federaţia – reprezintaă o uniune binevolaă a douaă şau mai multe ştate (*entitaă tşi ştatale), unde
exiştaă două rânduri de organe şupreme ale puterii – legislative, executive şş i judecătoreşti – federale şş i ale

2
ştatelor federale, o dublaă legislaţie, douaă cetăţenii, mai multe constituţii, etc. (S.U.A., Federatşia
Ruşaă , Auştria, Germania, Canada, Mexic, Brazilia, Îndia şş .a.).
(*entitate = din lat. „entitas” – aşpect al exiştentşei)
Federatşia şe poate forma dupaă douaă criterii :
 teritorial (S.U.A., Germania, Auştria)
 natşional (Federatşia Ruşaă )

c) confederaţia – o uniune temporară de ştate faă raă o legaă turaă ataâ t de ştraâ nşaă . Ele formeazaă organe
centrale comune, fiecare ştat paă ştraâ ndu-şş i şuveranitatea. Uniunea eşte creataă pentru realizarea
anumitor şcopuri comune ale ştatelor-membre: economice, militare, diplomatice, financiare, etc.
Drept exemplu de confederaţii pot şervi :
Confederatşia ştatelor americane (1776-1787) Uniunea Europeanaă ?
Confederatşia Germanaă (1815-1871) CSÎ ?
Confederatşia Elvetşianaă (1815-1848)
ÎÎn prezent nu mai exiştaă confederaţii, cu toate caă Elvetşia şş i aştaă zi paă ştreazaă denumirea de Confederatşie,
îân realitate, îâncepaâ nd cu anul 1848, devine o federatşie.

3. regimul politic – eşte un şiştem de metode şş i mijloace de conducere a şocietaă tşii (de
îânfaă ptuirea a puterii de ştat). Exiştaă două categorii de regimuri politice : autocratice şş i democratice.

Regimul autocratic – şe caracterizeazaă prin exercitarea puterii de ştat de o perşoanaă şau de un

grup de perşoane, prin metode dictatoriale, poliţieneşti, prin negarea drepturilor şş i libertăţilor
individuale.
Aştfel de regimuri au foşt cunoşcute îân Orientul Antic, Grecia şş i Roma anticaă . ÎÎn perioada
modernaă au foşt regimurile fascist (îân Îtalia şş i Germania), militar (hunta, Grecia, Chili, dupaă 1973),
comunist (URSS ştaliniştaă , Coreea de Nord).
Aceşte regimuri mai pot fi numite: antidemocratice, dictatoriale, totalitare, rasiale.

Regimul democratic – eşte formaă de guvernare politicaă îân care puterea apartşine poporului. De
altfel, uneori democratşia eşte definită şş i ca o guvernare a poporului, prin popor şş i pentru popor.
Preşupune exiştentşa unor conditşii care şaă facaă poşibilaă participarea maşelor de cetaă tşeni la viatşa
politicaă , ele influentşaând politica internă şş i externă a ştatului.
Whinston Cherchel obişş nuia şaă şpunaă caă nimeni nu pretinde caă democraţia eşte „perfectaă şau
autoîântşeleaptaă ”, ea fiind „cea mai rea formaă de guvernare, cu exceptşia tuturor celorlalte, dovedite a fi
mult mai rele”.

Regimurile democratice şe caracterizeazaă prin anumite trăsături eşentşiale :

 pluralişm politic
 şcrutin (alegeri) univerşal şş i liber
 principiul majoritaă tşii
 libertatea şş i recunoaşş terea opozitşiei
 exiştentşa îân şocietate a drepturilor omului
 juştitşie corectaă , etc.
Unica cale de dezvoltare a şocietaă tşii pe baze democratice eşte Statul de drept.

e) Conceptul statului de drept.

Statul de drept eşte rezultatului dezvoltaă rii iştorice a coexiştentşei celor douaă fenomene şociale –
statul şş i dreptul – indişolubil şş i organic legate unul de altul, ambele avaâ nd de îândeplinit funcţii
eşentşiale îân organizarea şş i guvernarea şocietaă tşii.

Statul de drept eşte :

1) o replicaă şocialaă fatşaă de abuzul de putere;
2) pluralişmul politic, libertatea conşş tiintşei politice, a dreptului la opozitşie;

2
 3) democratişmul puterii manifeştate prin şuveranitatea poporului care îâşşi exercitaă şuveranitatea
prin şiştemul electoral, bazat pe vot universal, egal, direct şş i secret, alegeri libere prin care şe
inştituie Parlamentul;
4) ordinea de drept, îân care locul şuprem îâl ocupaă Conştitutşia;
5) şepararea puterilor îân ştat;
6) guvernarea îân numele majoritaă tşii prin reşpectarea drepturilor minoritaă tşii, a egalitaă tşii îân fatşa
legii pentru totşi cetaă tşenii;
7) libertatea preşei;
8) reşpectarea drepturilor şş i libertaă tşilor fundamentale aşş a cum aceştea şunt prevaă zute îân
documentele internatşionale, etc.
Conform art. 1 alin. 3 al Constituţiei Republicii Moldova, Republica Moldova este un stat de drept...
3. Noţiunea, originea şi esenţa dreptului
Cuvaâ ntul „drept” are mai multe şenşuri. El provine din latineşcul „directus”, ceea ce îân traducere
îânşeamnaă drept – orizontal şau vertical –, de-a dreptul, direct, linie dreaptaă .
Cuvaâ ntul „drept” mai eşte foloşit şş i îân calitate de adjectiv, pentru a face unele aprecieri de naturaă
moralaă (de exemplu: om drept, actşiune dreaptaă , pedeapşaă dreaptaă , etc.)
ÎÎn limba latinaă , îânşaă , cuvaâ ntul care coreşpunde şubştantivului „drept” îânşeamnaă „juşt”, echitabil,
drept, dreptate, lege.
Ce este dreptul ? Romanii conşiderau caă „dreptul eşte arta binelui şş i a dreptaă tşii”.
ÎÎn conceptşia lui Immanuel Kant, dreptul reprezintaă „anşamblul conditşiilor care limiteazaă
libertaă tşile pentru a face poşibil acordul lor”.
Dupaă Herbert Spenser „fiecare om eşte liber şaă facaă ceea ce vrea, numai şaă nu ofenşeze libertatea
egalaă a nici unui alt om”.

ÎÎn ceea ce priveşş te noţiunea de drept, şe cunoaşş te mai multe definiţii. Luate îân anşamblu aceştea,
îân formularea lor, au îân vedere anumite coordonate :
1) toate reprezintaă dreptul ca fiind „totalitatea regulilor de conduită” ori „totalitatea normelor
juridice”;
2) aceşte norme şunt ştrict determinate şş i obligatorii;
3) aceşte reguli, norme şunt „ştabilite şau şanctşionate de ştat”;
4) aceşte norme exprimaă vointşa claşei dominante, iar la etapa contemporanaă – vointşa
majoritaă tşii populatşiei;
5) aplicarea lor eşte aşigurataă prin fortşa de conştraâ ngere a ştatului;
6) reglementeazaă anumite raporturi şociale.

Dreptul conştituie un anşamblu de reguli de conduitaă instituite şau sancţionate de ştat, reguli ce
exprimaă voinţa guvernantşilor ridicataă la rangul de lege, a caă ror aplicare eşte realizataă binevol, iar îân caz
de neceşitate, prin fortşa de conştraâ ngere a ştatului.

Dreptul eşte şiştemul normelor de conduitaă , elaborate şau recunoscute de puterea de ştat, care
orienteazaă comportamentul uman îân conformitate cu valorile şociale ale şocietaă tşii reşpective, ştabilind
drepturi şş i obligaţii juridice a caă ror reşpectare obligatorie eşte aşigurataă , îân caz de neceşitate, de fortşa
de conştraâ ngere a puterii de ştat.

Originea dreptului. Aparitşia şş i formarea dreptului eşte un proceş complex, caă ruia nu i şe
poate ştabili data exactaă de naşş tere. Aparitşia dreptului a foşt pregaă titaă de o perioadaă îândelungataă de
dezvoltare lentaă a a forţelor de producţie îân cadrul primei oraâ nduiri şociale.
ÎÎn şocietatea comunei primitive reglementarea relatşiilor şociale o face obiceiul,care conşolideazaă
cele mai bune variante de comportament. Aceşte obiceiuri au format dreptul obişnuielnic şau
cutumiar.
Constituirea dreptului are loc odataă cu conştituirea puterii publice de ştat îân ţările Orientului
Antic şş i îân antichitatea greco-romanaă .

2
 Atunci apare, alaă turi de normele obişnuielnice, cutumiare şş i dreptul scris, iluştrat prin anumite
acte normative.

Aştfel, dreptul ş-a constituit mai îântaâ i îân tşaările Orientului Antic. Dintre primele norme de drept,
care şunt adevaă rate monumente juridice, putem mentşiona :
1. Codul lui Hammurabi (Babilon) – şec. 18 îâ.e.n.
2. Codul lui Mu (China) – şec. V-ÎV îâ.e.n.
3. Codul lui Manu (Îndia) – şec. ÎÎÎ îâ.e.n.
4. Legile lui Moişe la evrei

ÎÎn Europa primele legi conşemnate documentar şunt :

1. Legile lui Dracont şş i Solon îân Atena – şec. VÎ – V îâ.e.n.
2. Legile celor XÎÎ table la romani – şec. V îâ.e.n.
3. Legea şalicaă la franci – şec. V – ÎV îâ.e.n.
4. Legile lui Lycurg îân Sparta – şec. ÎV – ÎÎÎ îâ.e.n.

ÎÎn Ţările Române, primele legi au apaă rut îân perioada medievalaă , îâncepaâ nd cu şec. al XV-lea :
Legea tşaării a lui Alexandru cel Bun (1400-1432), Pravila lui Vasile Lupu (1646), legile lui Matei
Basarab (1633-1654) şş .a.
Codul lui Hammurabi = expeditşie arheologicaă francezaă – îân 1901 îân or. Suza (la eşt de Babilon) –
îân centrul oraşş ului, îân piatşaă – un ştaâ lp de bazalt (piatraă de diorit) acoperit cu şemne cuneiforme
(litere îân formaă de cuie) – Legile regelui Hammurabi (1792-1750). Codul are 282 de articole
(ş-au paă ştrat 247). Se referaă : apaă rarea proprietaă tşii; cultura agricolaă şş i animalaă ; caă şaă toria;
adoptşiunea; dreptul penal; dreptul maritim, şclavia, etc.

Legile lui Manu (perşonaj mitologic) = contşine 2685 de articole. Codul eşte şcriş îân limba
şanşcritaă – limba induşş ilor antici. Autorii legilor şe pare caă au foşt sacerdoţii (preotşi paă gaâ ni) a unei
şş coli brahmane vechi indiene.
Esenţa dreptului. Pentru îântşelegerea mai profundaă a rolului dreptului îân şiştemul
reglementaă rii normative a relatşiilor şociale, e neceşar şaă şe cunoaşcaă esenţa dreptului.
Esenţa dreptului eşte voinţa generalaă , oficializataă , adicaă voinţa juridicaă exprimataă îân legi şş i
apaă rataă de ştat.

Voinţa juridică şe numaă raă printre elementele componente ale conşş tiintşei juridice. ÎÎn drept rolul
voinţei are o dublaă şemnificatşie :
1)rolul voinţei generale, a grupaă rilor şociale şau a îântregii şocietaă tşi, determinate de anumite
intereşe;
2) voinţa individualaă , care şe manifeştaă îân proceşul aplicaă rii dreptului.
ÎÎn mediul social şş i natural determinat îân care traă ieşş te şş i activeazaă omul, dreptul programeazaă
libertatea lui de actşiune. Preşiunea legilor determinaă o rigiditate (îâncorşetare) a libertaă tşii abşolute de
manifeştare a omului, ştatornicindu-i anumite praguri, o anumitaă limitaă de comportament.
Aceşte caracteriştici alcaă tuieşc substanţa dreptului, calitatea şa esenţială, fiind îântaâ lnite îân orice
şiştem de drept.
4. Principiile şi funcţiile dreptului

a) Principiile dreptului.
Cuvaâ ntul „principiu” provine din latineşcul „principium” şş i îânşeamnaă început, obârşie, avaâ nd mai
multe şenşuri.
ÎÎn sens juridic, termenul principiu îânşeamnaă un element fundamental, ideea de bazaă şau ideea
generalaă , ideea conducaă toare, teza fundamentalaă , care ştaă la baza îântregului şiştem de drept.

Principiile dreptului au o importantşaă ataâ t teoretică caâ t şş i practică.

Importanţa teoretică conştaă îân actşiunea şş i aportul lor la opera de creare şş i de aplicare a dreptului.

2
 Importanţa practică conştaă îân activitatea de elaborare a actelor normative.

Teoria dreptului diferentşiazaă trei categorii de principii ale dreptului :

1) principii generale şau fundamentale, care mai şunt numite şş i constituţionale (deoarece,
de regulaă şe gaă şeşc îân Conştitutşie), care reglementeazaă îântregul şiştem de drept;
2) principii ramurale (de ramuraă ), care şunt proprii unei şingure ramuri de drept, fiind îânşcrişe
îân coduri şş i îân alte legi;
3) principii interramurale, care şe referaă şş i caracterizeazaă douaă şau mai multe ramuri de drept.
Principiile generale ale dreptului şunt :
 Principiul legalitaă tşii – aşiguraă bazele legale de functşionare a ştatului
 Principiul libertaă tşii şş i egalitaă tşii
 Principiul reşponşabilitaă tşii
 Principiul echitaă tşii şş i juştitşiei
 Principiul umanişmului

b) Funcţiile dreptului.
Cuvaâ ntul „funcţie” provine din limba latinaă şş i îânşeamnaă – muncă, deprindere, îndeplinire.
Funcţiile dreptului şunt acele directşii fundamentale ale actşiunii mecanişmului juridic la
îândeplinirea caă rora participaă îântregul şiştem al dreptului.
Dreptul are ca şcop dişciplinarea şocietaă tşii umane şş i aceşt şcop eşte şervit de o şerie de functşii.

Principalele funcţii ale dreptului şunt :

1. Funcţia de instituţionalizare a organizării social-politice – şe manifeştaă prin faptul caă

dreptul, prin normele şale (îân şpecial Conştitutşia), reglementează organizarea autoritaă tşilor publice
ale ştatului, atribuţiile lui, coraportul şş i divizarea autoritaă tşilor publice îân legislativă, executivă
şş i judecătorească.

2. Funcţia de conservare, apărare şi garantare – aşiguraă regimul constituţional

a valorilor fundamentale ale societăţii şş i ordinea legală; dreptul apără colectivitatea umanaă ,
precum şş i securitatea fiecaă rei perşoane, asigură proprietatea, etc. Stabileşş te principiile de bazaă ale
convetşuirii şociale.

3.Funcţia de conducere a societăţii – dreptul eşte cel mai important istrument de realizare a
conducerii şociale; îân drept îâşşi gaă şeşc expreşie scopurile şocial-politice pe care şocietatea şş i le propune
la o etapaă şau alta de dezvoltare.

4. Funcţia normativă – aceaştaă functşie derivaă din scopul şuperior al dreptului.

Functşia normativă exprimaă rolul dreptului îân viatşa şocialaă , calitatea lui de a fi un mijloc efectiv de
organizare şş i conducere şocialaă .
Prin norma juridică dreptul stabileşte modalitatea de comportare a organelor ştatului,
organizatşiilor obşş teşş ti şş i a cetaă tşenilor. Aceaştaă funcţie implicaă toate celelalte functşii ale dreptului.

5. Funcţia informativă. Reflectaâ nd realitatea, îân normele juridice şe acumuleazaă cunoştinţe

deşpre viatşa multilateralaă a şocietaă tşii, deşpre problemele şocietaă tşii. Dreptul concentreazaă îân şine
şchimbaă rile ce au loc îân şocietate.
Prin normele juridice putem aprecia principiile oraâ nduirii şociale şş i de ştat, structura politicaă a
şocietaă tşii, caracterul relatşiilor economice, nivelul de democratizare a şocietaă tşii, etc. Ca urmare, din
normele juridice putem culege informaţii ample deşpre şocietatea reşpectivaă la o etapaă şau alta
de dezvoltare.

2
 6. Funcţia educativă – prin norme juridice ştatul aşiguraă cadrul organizatoric neceşar
activitaă tşii spirituale şş i culturale şş i pune la dişpozitşia oamenilor o şerie de mijloace prin intermediul
caă rora şe realizeazaă educaţia.
5. Norma juridică

Norma juridică eşte celula de bazaă a dreptului, şş i reprezintaă o regulaă de conduitaă , instituită
(ştabilitaă ) şau sancţionată (autorizataă ) de ştat, exprimataă îân legi şau alte acte normative, menitaă şaă
reglementeze domeniile de activitate umanaă , a caă ror aplicare eşte aşigurataă prin fortşa de
conştraâ ngere a ştatului.
Deci, norma juridică vizeazaă conduita umanaă şş i eşte elementul primar al oricaă rui şiştem de drept.
Pe baza ei şe alcaă tuieşş te îântregul şiştem juridic. La raâ ndul lor, normele şe grupeazaă îân instituţii de drept,
inştitutşiile îân ramuri, ramurile – îân părţi ale şiştemului, iar paă rtşile îân sisteme. Aşş adar, norma
juridică eşte una din categoriile centrale ale dreptului.

Norma juridică are mai multe trăsături carateriştice :

1) are un caracter general. Ea şe aplicaă îân mod repetat îântr-un numaă r nelimitat de cazuri,
adicaă ori de caâ te ori şe iveşc conditşiile prevaă zute de ea.
Normele juridice preşcriu conduita tipicaă , pe care trebuie ş-o urmeze oamenii, ea devine un factor
şş i criteriu unic de îndrumare a conduitei oamenilor, un etalon, cu ajutorul caă ruia ştatul apreciazaă
conduita cetaă tşenilor îân diferite şituatşii concrete.

2) este impersonală – adicaă nu şe referaă numai la anumite perşoane, ci şe adreşeazaă unui cerc
nelimitat de perşoane.

3) obligativitatea normei juridice. Normele juridice nu şunt şimple indicatşii şau doleantşe, ci
reprezintaă o poruncaă , un ordin, o dişpozitşie obligatorie. Dacaă nu şe executaă , atunci şe aplicaă fortşa de
conştraâ ngere a ştatului.

4) are un caracter volitiv. Spre deoşebire de legile care actşioneazaă îân domeniul naturii, normele
juridice depind de voinţa oamenilor.
Totodataă legişlatorul nu elaboreazaă normele juridice dupaă bunul şaă u plac. ÎÎn reglementarea
relatşiilor şociale şe tşine cont de anumite relatşii obiective.

5) pot să prevadă naşterea unor efecte juridice, care, îân anumite îâmprejuraă ri, şunt
conşecintşa unor evenimente ce şe produc independent de vointşa oamenilor (naşş terea, atingerea unui
termen (vaâ rşta), moartea, incendiul, inundatşia, diştrugerea unui bun, etc.)

6) normele juridice se pot realiza în viaţa practică

numai trecând prin conştiinţa oamenilor, – îântrucaâ t conduita eşte şubordonataă vointşei
lor. De aceea, perşoanele minore (şub 14 ani) şau ce-i afectatşi de o boalaă mintalaă , nu poartaă
raă şpundere juridicaă pentru faptele şaă vaâ rşş ite.

Clasificarea normelor juridice

A clasifica, îân general, îânşeamnaă a sistematiza, a aranja îântr-o anumitaă ordine, a determina îân
ce grupe, îân ce categorii.
A clasifica normele juridice, îânşeamnaă a le grupa pe categorii pentru a ne orienta îân multitudinea
de norme, a le recunoaşş te, a le deoşebi mai uşş or, îân cazul realizaă rii şau aplicaă rii lor.
Principalele criterii de clasificare a normelor juridice şunt :
 ramura de drept
 fortşa juridicaă a normei
 modul de reglementare a conduitei
 şfera de aplicaă re

2
 1. Ramura de drept – eşte un anşamblu de norme juridice care şunt organic legate îântre ele
prin obiectul lor comun, prin anumite principii comune, precum şş i prin unitatea şş i metoda foloşitaă la
reglementarea relatşiilor şociale.

Principalele ramuri de drept şunt :

Conştitutşional, adminiştrativ, penal, civil, muncii, familiei, financiar, funciar, comercial, etc.

ÎÎn cadrul fiecaă rei ramuri de drept deoşebim instituţii juridice care cuprind norme juridice ce
reglementeazaă o grupaă unitaraă de relatşii şociale.
De exemplu, normele juridice care reglementeazaă relatşiile de proprietate, formeazaă instituţia
dreptului de proprietate a dreptului civil, şau exiştaă instituţia succesiunii tot îân dreptul civil, ori
instituţia înfierii îân dreptul familiei, etc.

2. Forţa juridică a normei – Dupaă forţa juridică pe care o au normele juridice diştingem două
categorii de norme juridice :
a) norme juridice cuprinşe îân legi (Conştitutşia, legi organice, legi ordinare)
b) norme juridice cuprinşe îân acte normative şubordonate legii (decrete, hotaă raâ ri,
ordonantşe, dişpozitşii, regulamente, etc.)

3. După modul de reglementare a conduitei – deoşebim :

 norme imperative
 norme dişpozitive

Normele imperative şunt normele care prescriu comportamentul şubiectşilor de drept şş i

nu admit nici o abatere de la aceşta (conştitutşional, adminiştrativ, penal, fişcal) – din domeniul
dreptului public.
La raâ ndul lor, normele imperative pot fi :
a) norme onerative (şau de prescripţie) – care prescriu îân mod expreş obligatşia şaă vaâ rşş irii
unei actşiuni, ordonaă . ( De exemplu: conform art. 48 al Conştitutşiei „Copiii şunt obligatşi şaă aibaă
grijaă de paă rintşii lor şş i şaă le acorde ajutor” şau şatişfacerea şerviciului militar; plata
impozitului, etc., ori din Codul familiei care prevede caă „şotşii şunt obligatşi şaă poarte îân timpul
caă şaă toriei numele pe care l-au declarat cu ocazia caă şaă toriei” ).

b) norme de interdicţie (şau prohibitive) – care interzic şaă vaâ rşş irea unor actşiuni, a unor
fapte. De aceea majoritatea lor şe referaă la dreptul penal şş i administrativ.
( De exemplu: şe interzice de a fura, a viola, a distruge averea proprietarului, etc., şau din Codul familiei:
„Eşte interziş şaă şe caă şaă toreaşcaă bărbatul care eşte caă şaă torit şau femeia care eşte caă şaă toritaă ” ).

Norme dispozitive – şunt normele care acordaă poşibilitatea unui larg comportament
şubiectşilor de drept, care pot actşiona dupaă propria apreciere, adicaă norme care nici nu obligă, nici nu
interzic îân mod categoric o actşiune (civil, comercial, muncii, familiei).

La raâ ndul lor, normele dispozitive pot fi :

a) permisive – care permit o anumitaă conduitaă . (De exemplu: Codul muncii
şpecificaă caă la îâncheierea contr. indiv. de muncă şe poate ştipula,
cu acordul paă rtşilor, perioada de probaă ).

b) supletive – care acordaă şubiectului posibilitatea şaă aleagă şingur una din
variantele de conduitaă prevaă zute de normaă .
( De exemplu: Codul familiei prevede caă „la îânvheierea caă şaă toriei, şotşii, la dorintşaă, îâşşi aleg numele de
familie al unuia dintre ei drept nume de familie comun, ori fiecare dintre ei îâşşi paă ştreazaă numele de
familie pe care l-a purtat paâ naă la caă şaă torie” ).(art.17)

2
 4. după sfera de aplicăre – mai largaă şau mai reduşaă , şau dupaă abaterea
de la regulaă , normele juridice şe îâmpart îân :
 generale ( şe aplicaă tuturor relatşiilor şociale );
 speciale cuprind un domeniu mai reştraâ nş de relatşii şociale. ( De exemplu : reguli şş i
norme ce şe aplicaă numai baă rbatşilor, şau numai femeilor, şau numai militarilor, ori
penşionarilor, copiilor, etc. );
 de excepţie ( norme ce şe abat de la norma generalaă ).

Normele juridice pot fi clasificate şş i dupaă alte criterii :

 Structura logicaă şau tehnico-redactşional
 Gradul şş i intenşificarea incidentşei
 Criteriul şocio-juridic, etc.

Acţiunea normelor juridice în timp, în spaţiu şi asupra persoanelor

Normele juridice şunt adoptate îân vederea realizaă rii lor practice. Coordonatele principale ale
actşiunii normelor juridice şunt: timpul, spaşiul şş i cercul de persoane.

Acţiunea normelor juridice în timp. Un act normativ nu poate fi veşnic, deoarece nu şunt
constante, veşnice nici relatşiile şociale reflectate îân el. Durata actului normativ eşte cuprinşaă îântre douaă
momente eşentşiale: momentul iniţial al actului normativ, adicaă intrarea îân vigoare şş i momentul final,
adicaă abrogarea (şau îâncetarea actşiunii).
Norma juridicaă nu poate fi nici retroactivă nici ultraactivă : nu şe aplicaă faptelor care preced
intrarea ei îân vigoare şş i celor survenite dupaă ieşş irea ei din vigoare.

Momentul iniţial. Adoptarea actelor normative nu coincide cu îânceputul acţiunii lor, cu intrarea
lor îân vigoare, deoarece aceşte acte trebuie şaă fie mai îântaâ i aduşe la cunoşş tintşa cetaă tşenilor, organelor
de ştat şş i organizatşiilor obşş teşş ti, pentru a şe aşigura principiul : nimeni nu se poate scuza
invocând necunoaşterea legii.

Aştfel actul normativ poate intra îân vigoare :

a) din momentul adoptării;
b) din momentul indicat nemijlocit îân textul actului normativ (aştfel, actul normativ poate şaă
ştabileaşcaă el îânşuşş i data intraă rii îân vigoare printr-o prevedere şpecialaă , de obicei îântr-un
articol final, şau printr-un alt act şpecial);
c) din momentul publicaă rii lui oficiale îân Monitorul Oficial
(atunci caâ nd îân actul normativ nu şe prevede o dataă concretaă );
Notă : data indicataă îân textul legii nu poate precede publicaă rii legii, deoarece ş-ar îâncaă lca o
prevedere conştitutşionalaă extrem de importantaă : „nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia”.

Norma juridicaă actşioneazaă numai îân prezent şş i viitor – principiul neretroactivităţii. Legea nu şe
aplicaă faptelor şaă vaâ rşş ite îânainte de intrarea ei îân vigoare.
Exiştaă şş i excepţii de la aceşt principiu :
a) dacaă eşte adoptataă o lege mai blaâ ndaă (îân dreptul penal);
b) dacaă îân lege eşte prevaă zut expreş, caă ea şe aplicaă şş i unor fapte petrecute anterior.

Momentul final. Îeşş irea din vigoare a normelor juridice şau îâncetarea actşiunii lor are loc, de
aşemenea, îân diferite forme :
a) expirarea termenului. Atunci caâ nd durata îân timp a foşt limitată, caâ nd îân text eşte
indicataă data îâncetaă rii actşiunii; (aceştea şunt cazuri rare)
b) abrogarea şau anularea normei – renuntşarea la ea, şuşpendarea pe un termen, îânlocuirea
cu o altaă lege.

2
 c) învechirea normei juridice (caă derea îân desuetudine) – atunci caâ nd a foşt total depăşită de
dezvoltarea relatşiilor şociale, de şchimbaă rile din şocietate. Deşş i formal ea eşte îân vigoare, aplicarea
aceştei norme nu mai are nici o juştificare. Fiind depaă şş itaă de timp legea îâşşi îânceteazaă activitatea.
Acţiunea normelor juridice în spaţiu.
Normele juridice au aplicatşie juridicaă pe un anumit teritoriu.
Din aceşt punct de vedere normele juridice şe divizează îân douaă grupe :
 internatşionale
 interne

Normele juridice internaţionale reglementeazaă relatşiile dintre ştate îân conformitate cu principiul
teritorialitaă tşii.
Normele juridice interne au aplicatşie teritorialaă , îân limitele teritoriului indicat prin frontierile de
ştat (partea tereştraă , şubşolul, apele interne şş i teritoriale, şpatşiul aerian).
De aşemenea, norma juridicaă are fortşaă juridicaă pe teritoriul ambaşadelor, conşulatelor, navelor şş i
aeronavelor cu drapelul de ştat.

Acţiunea normelor juridice asupra persoanelor.

Norma juridicaă actşioneazaă aşupra tuturor perşoanelor de pe teritoriul ştatului
Legea eşte deştinataă omului privitaă ca persoană fizică şau ca persoană juridică.
Actşiunea legii aşupra perşoanelor diferaă de la o lege la alta. Din aceşt punct de vedere diştingem :

a) legi cu vocaţie generală de aplicare aşupra tuturor perşoanelor (ataâ t fizice, caâ t şş i juridice);
b) legi care şe aplicaă numai perşoanelor fizice;
c) legi care şe aplicaă numai perşoanelor juridice;
d) legi care şe aplicaă numai anumitor categorii de persoane ( de exemplu : numai militarilor,
numai functşionarilor, numai judecaă torilor, numai şalariatşilor, numai penşionarilor, numai ştudentşilor,
numai mamelir cu copii, numai cetaă tşenilor R.Moldova, etc. );
e) legi cu caracter individual, care şe aplicaă unei şingure perşoane îân calitate de detşinaă tor al
unei anumite funcţii ( de exemplu : dişpozitşiile conştitutşionale referitor la Preşş edintele republicii, de
numire îân functşie a unui miniştru şau un director general, etc. ).
Norma juridicaă actşioneazaă aşupra tuturor perşoanelor de pe teritoriul ştatului.

Exiştaă îânşaă şş i unele particularităţi :

1) Şefii ştatelor, corpul diplomatic, unele categorii de străini dişpun de imunitate diplomaticaă .
Aşfel, potrivit Convenţiei de la Viena din 1961 „Cu privire la relaţiile diplomatice”, perşoanele care şe
bucuraă de imunitate diplomaticaă , îân caz de îâncaă lcare a legii tşaării de reşş edintşaă, nu pot fi şupuşe
jurişdictşiei, dar şe declaraă persona non grata (nedoritaă ) şş i expulzataă .

2) Cetaă tşenii străini şş i apatrizii şunt limitatşi îân unele drepturi. De exemplu, nu şunt aleşş i şş i nu
aleg, nu şunt recrutatşi îân Armata natşionalaă , nu lucreazaă îân organele de ştat (mai aleş îân functşie de
preşş edinte, judacaă tor, procuror, etc.).

3) Unele legi, de exemplu, dupaă Codul penal au actşiune aşupra persoanelor fizice şş i caâ nd ele
şaă vaâ rşş eşc infractşiuni îân străinătate indiferent de faptul dacaă au foşt deja pedepşite penal dupaă legile
aceştui ştat şau nu.

4) Legea penală a unui ştat urmaă reşş te pe cetaă tşenii şaă i chiar şş i atunci caâ nd ei îâşşi au domiciliul
şau reşş edintşa îân străinătate, pe teritoriul altui ştat.

2
 6. Izvoarele dreptului
Prin izvor d e drept şe îântşelege formele de exprimare a normelor juridice.
O regulaă juridicaă poate fi ştabilitaă îân diferite moduri. Modurile de ştabilire şau exprimare a
regulilor juridice şe numeşc izvoarele dreptului.
Deci, prin izvor de drept şe îântşelege acea regulaă de conduitaă ştabilitaă îân practica vietşii şociale şş i
reşpectataă un timp îândelungat îân virtutea deprinderii, ca o normaă şocotitaă obligatorie.
ÎÎn evolutşia şa iştoricaă dreptul a cunoşcut urmaă toarele forme de exprimare şau izvoare formale
ale dreptului :

1. Obiceiul juridic şau cutuma – cel mai vechi izvor de drept. Ca regulaă şocialaă , obiceiul
precede dreptul. El şe formeazaă şpontan, îân urma aplicaă rii repetate a unor datini, tradiţii şş i practici
de caracter moral şş i religios. Elementul central îâl conştituie repetarea constantă, caă reia i şe impune o
obligativitate.

Normele obişnuielnice, recunoşcute de puterea de ştat şş i dotate de aceaştaă putere cu fortşaă

juridicaă , devin obiceiuri juridice, izvoare de drept.
Dreptul obişnuielnic (cutumiar) a jucat un rol deoşebit de important ca izvor de drept, mai aleş îân
dreptul sclavagist şş i dreptul feudal.
Primele acte normative şcrişe şunt de fapt mai mult nişş te culegeri de obiceiură, cutume juridice
( Legile lui Hammurabi, Legile lui Manu, a lui Mu, Legile lui Lycurg, Legile celor 12 table la romani,
Legea şalicaă la franci, etc. ).

ÎÎn epoca medievală numaă rul cutumelor a şporit. Sunt cunoşcute aşemenea culegeri de cutume
(obiceiuri), cum ar fi :
 Oglinda şaxonaă din 1230
 Oglinda şvabaă din 1273-1282
 Aşş ezaă mintele lui Ludovic cel Sfaâ nt din 1270

Îştoria dreptului românesc cunoaşş te obiceiul, ca izvor al dreptului geto-dac. ÎÎn perioada de
deşcompunere a feudalişmului multe norme obişş nuielnice şunt incluşe îân actele normative.
Ca, de exemplu, una din şurşele de inşpiratşie pentru mai multe coduri de drept la romaâ ni a foşt
obiceiul pământului.

Obiceiul, deşş i extrem de rar, mai continuaă şaă actşioneze şş i îân zilele noaştre (ştatele anglo-şaxone).
ÎÎn R. Moldova au fortşaă juridicaă numai obiceiurile şanctşionate de ştat şş i tranşformate îân norme
juridice. Prin urmare, obiceiurile neşcrişe nu pot fi izvoare de drept, ca îân unele tşaări.
De exemplu, îân România, art. 600 al Codului civil ştipileazaă caă „îânaă ltşimea îângraă dirii şe va hotaă rîâ
dupaă regulamentele particulare şau dupaă obiceiul obştesc...”.

2. Practica judecătorească – a jucat de-a lungul istoriei un rol important

ca izvor de drept, mai aleş îân epocile medievală şş i modernă.
Practica judecătorească, denumitaă şş i jurisprudenţă, eşte alcaă tuitaă din totalitatea hotaă raâ rilor
judecaă toreşş ti, pronuntşate de caă tre inştantşele de toate gradele.
Judecaă torii, pe laâ ngaă activitatea de aplicare a legilor, faă ceau şş i opera de creare a dreptului.
Activitatea practicaă le şugera idei noi. Deşeori unele hotaă raâ ri judecaă toreşş ti ofereau soluţii îântr-un litigiu
ce devin obligatorii pentru alte inştantşe judecaă toreşş ti îân cazuri aşemaă naă toare. Aştfel aceşte soluţii
(hotaă raâ ri) devin izvoare de drept.

2
 3. precedentul judiciar. Unele şişteme de drept, cum ar fi cele anglo-saxone (Anglia, S.U.A.,
Canada, şş .a.), ca izvor de drept, recunoaşş te paâ naă îân prezent şş i precedentul judiciar.

ÎÎn aceşte tşaări hotaă raâ rile pronuntşate de inştantşele judecaă toreşş ti pe un caz concret conştituie un
precedent obligatoriu îân viitor pentru toate inştantşele inferioare. Aceaşta deşeori duce la unele
confuzii, la hotaă raâ ri contradictorii, ce îângreuneazaă cu mult efectuarea juştitşiei (uneori o cauzaă eşte
şolutşionataă îân baza unui precedent pronuntşat cu şute de ani îân urmaă ).
De aceea, majoritatea tşaărilor nu acceptaă precedentul judiciar îân calitate de izvor de drept, deoarece
uneori el poate fi îân eşentşaă incorect.

4. Doctrina juridică – ca şurşaă de drept cuprinde analizele, investigaţiile şş i interpretările

faă cute de şpecialişş ti (teoreticiani şş i practici) fenomenului juridic. Aceaşta eşte ştiinţa juridică care a
avut o mare importantşaă îân dezvoltarea şş i perfectşionarea dreptului. Ea a foşt recunoşcutaă îân epoca antică
şş i cea medievală. Aşş a, de exemplu, îân antichitate, îâmpaă ratul roman Adrian (şec. ÎÎ e.n.) a deciş caă
judecaă torii şunt obligatşi şaă tşinaă şeama de paă rerea unanimaă a celor ce creau dreptul.
ÎÎn Evul Mediu, îân şituatşiile dificile ale dreptului cutumiar, judecaă torii deşeori apelau la operele
ştiinţifice şpre a gaă şi soluţii potrivite pentru cauzele precaă utate.
Treptat îânşaă rolul doctrinei a îânceput şaă şcadaă . ÎÎn Epoca Modernă, doctrina juridică a îâncetat
practic şaă mai fie un izvor de drept.

5. Contractul normativ – eşte acel contract care contşine, ştabileşş te anumite reguli de
conduită cu caracter general. Spre deoşebire de celelalte contracte, contractul normativ eşte
izvor al dreptului.. Contractul normativ poate fi definit ca un act individual, un acord de vointşaă realizat
pe baza unor norme juridice, care produc efecte juridice ştabilind drepturi şş i obligatşii unor şubiectşi
exact determinatşi.
Contractele normative pot opera îân aştfel de domenii, cum ar fi :
a) îân dreptul constituţional – (contracte de formare a federatşiilor)
b) îân dreptul muncii – (contractul colectiv de muncaă şş i contr. indiv. de muncaă )
c) îân dreptul internaţional public – (tratate, acorduri şş i conventşii internatşionale )
Conform prevederilor Conştitutşiei R.M., pactele şş i tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului, la care R.Moldova eşte parte, conştituie un izvor de drept.

6. Actul normativ – la momentul actual eşte principalul izvor de drept şş i ocupaă o pozitşie
dominantaă îân toate şiştemele natşionale de drept din lume.
Actele normative şunt emişe numai de caă tre organele puterii de ştat.

Siştemul actelor normative juridice eşte compuş din :

 legi, decrete, hotaă raâ ri, decizii şş i dişpozitşii ale Parlamentului, Preşş edintelui şş i Guvernului;
 ordine, regulamente şş i hotaă raâ ri ale minişterilor, departamentelor şş i comitetelor;
 decizii, hotaă raâ ri şş i dişpozitşii ale organelor autoadminiştraă rii locale.
Locul central îân şiştemul actelor normative îâl ocupaă legile elaborate de Parlament, organul
şuprem al puterii legişlative.

Celelalte acte normative şunt şubordonate legii.

Legile, la raâ ndul lor, şunt de trei categorii : (toate emişe de Parlament)
a) legi constituţionale – ( Conştitutşia şş i legile de revizuire a ei )
b) legi organice – ocupaă locul şecund îân ierarhia legilor.
Prin ele şe reglementeazaă :
 şiştemul electoral,
 organizarea şş i deşfaă şş urarea referendumului,
 organizarea Guvernului,
 organizarea şş i functşionarea altor organe ale puterii de ştat
De exemplu : legile :

2
  deşpre procuraturaă ,
 deşpre arbitrajul de ştat,
 deşpre politşie,
 deşpre partidele politice,
 legea îânvaă tşaămaâ ntului,
 Codurile : civil, penal, adminiştrativ, muncii, familiei, etc.

c) legi ordinare – şunt acelea care intervin îân orice domeniu al relatşiilor şociale, cu exceptşia
celor rezervate legilor constituţionale şş i legilor organice.

7. Raportul juridic
Raportul juridic eşte o relaţie socială reglementataă de norma juridicaă .
Ataâ t timp caâ t o relaţie socială nu eşte reglementataă de norme juridice ea nu poate fi o relatşie
juridicaă , ci raă maâ ne şocialaă .
Din momentul îân care apare o normaă juridicaă care o reglementeazaă , ea devine juridicaă . Deci,
raporturile juridice şe naşc pe baza normei de drept.
Prin urmare, acele raporturi sociale, care şunt reglementate de norme juridice,devin raporturi juridice.

Trăsăturile fundamentale ale raportului juridic conştau îân urmaă toarele :

1) raportul juridic este un raport social – deoarece şe poate forma numai îântre oameni,
luatşi la individual, ca persoană fizică şau conştituitşi îân colectivitaă tşi, ca persoană juridică.
Raporturile juridice şunt legate indişolubil de viatşa şş i activitatea oamenilor îân şocietate

Dreptul nu guverneazaă decaâ t raporturile dintre oameni direct şau indirect.El nu poate fi aplicat
raporturilor omului cu animalele, cu natura, cu Dumnezeu, etc.
(Totodataă , şunt relatşii şociale care nu conştituie obiect de reglementare juridicaă . De exemplu : relatşii
de prietenie, de tovaă raă şş ie, de dragoşte, etc., care tşin de domeniul moralei).

2) raportul juridic este un raport voliţional – deoarece apare datoritaă voinţei oamenilor
exprimataă prin norme de drept îân baza caă reia şimpla relaţie socială ş-a transformat îân raport juridic.

3) raportul juridic este un raport valoric – deoarece îân el îâşşi gaă şeşc concretizare valorile
eşentşiale ale şocietaă tşii. Prin intermediul normelor juridice statul îâncurajeazaă , promoveazaă şş i eştimeazaă
aceşte valori.

4) raportul juridic este o categorie istorică – deoarece apare la o anumitaă etapaă de dezvoltare
istorică, odataă cu aparitşi ştatului şş i dreptului. Raportul juridic, ca atare, poartaă pecetea epocii
iştorice reşpective.
Aşş a, de exemplu, îân dreptul privat roman sclavul era conşiderat un bun. Staă paâ nul avea dreptul
deplin aşupra şclavului, el putea fi vândut şau ucis, dăruit, schimbat, etc. Epoca contemporanaă preved e
egalitatea tuturor oamenilor îân fatşa legii.

Premisele raportului juridic

Pentru apariţia (şau naşş terea) unui raport juridic şunt neceşare anumite premise.
Aceşte premise şunt :
1) Norma juridică – reprezintaă premisa fundamentalaă . Faă raă normă juridică nu putem vorbi
de raport juridic. Anume norma juridicaă eşte acea premisă care ştabileşş te problemele eşentşiale. Norma
juridicaă ştabileşş te cine poate fi şubiect al raportului juridic dat şş i determinaă statutul juridic al şubiectşilor,
caâ t şş i consecinţele abaterii de la prevederile normelor juridice.

2
2) Faptul juridic – eşte o premisă minoraă . Reprezintaă îâmprejurare ce atrage dupaă şine apariţia,
modificarea şau stingerea unui raport juridic (De exemplu, raportul juridic de caă şaă torie preşupune, îân
prealabil, ca fapt juridic îâncheierea caă şaă toriei ).
Nu orice actşiune şau îâmprejurare din natură şau din viaţa socială are valoare de fapt juridic, ci
numai acele îâmprejuraă ri, de exiştentşa caă rora normele de drept leagaă conşecintşe juridice.
Faptele juridice şe îâmpart îân douaă categorii :
a) evenimentele juridice – şunt acele fenomene, împrejurări şau fapte naturale care şe
produc independent de vointşa omului şş i caă rora norma de drept le daă o şemnificatşie juridicaă

Cele mai frecvente evenimente, care au şemnificatşie juridicaă şunt :

 naşterea – ( dobaâ ndirea calitaă tşii de şubiect de drept )
 moartea – ( de ea legea leagaă ştingerea multor raporturi juridice – de muncaă , de
caă şaă torie – şş i aparitşia unor raporturi juridice noi – deşchiderea moşş tenirii şş .a. ).
 împlinirea unui termen şau trecerea timpului – ( dobaâ ndirea capacitaă tşii de exercitşiu,
de penşionare, etc. ).
 calamităţi şau alte fenomene naturale – ( cutremur, inundatşii, incendii, etc. şau traă şnetul,
fulgerul, ploaia ).

b) acţiunile juridice – şunt faptele voluntare ale omului de care legea leagaă producerea
de efecte juridice, adicaă aparitşia, modificarea şau ştingerea de raporturi juridice.
Ele pot fi licite (caâ nd şe reşpectaă normele juridice) şau ilicite (caâ nd şe îâncalcaă ).

Structura (elementele) raportului juridic

Privit din punct de vedere al structurii şale, raportul juridic eşte alcaă tuit din trei elemente
conştituitive.
 Subiectşii raportului juridic
 Contşinutul raportului juridic
 Obiectul raportului juridic

1. Subiecţii raportului juridic – adicaă participantşi la el pot fi numai oamenii, ca persoane fizice
şau persoane juridice, caâ t şş i statul, reprezentat prin organele şale (Preşş edentşie, Parlament, Guvern,
miniştere, departamente, judecaă toria, procuratura, organele adminiştratşiei publice locale şş .a.).
ÎÎn şec. al XX-lea, dupaă cel de-al doilea război mondial, jurişprudentşa internatşionalaă prin diferite
acte a recunoşcut calitatea de subiect de drept, organizaţiilor internaţionale.

Din aceaştaă categorie fac parte :

 Organizatşia Natşiunilor Unite
 Organizatşia Înternatşionalaă a Muncii
 Organizatşia Mondialaă a Saă naă taă tşii
 Fondul Monetar Înternatşional (rezerve de aur – circa 3 mln. 300 mii t., locul 3, d.SUA,Ger.)
 Banca Europeanaă pentru Reconştructşie şş i Dezvoltare şş .a.

2. Conţinutul raportului juridic – eşte format din anşamblul de drepturi şş i obligaţii a subiecţilor
ce participaă la raportul juridic. Aceşte drepturi şş i obligaţii şunt prevaă zute îân norma juridicaă .

3. Obiectul raportului juridic – îâl formeazaă anumite acţiuni ale paă rtşilor, lucrurile
materiale caâ t şş i conduita oamenilor şş i alte valori nepatrimoniale.
Aştfel, obiect al raportului juridic pot fi :
a) lucrurile şi alte bunuri materiale (cumpaă rarea-vaâ nzarea unui coştum, conştructşia unei caşe)
b) conduita umană – pe care o urmaă reşc participantşii la raportul juridic, care conştaă îântr-o
acţiune (a da, a face) şau îântr-o inacţiune (a nu face); ( îâncheierea unui contract participarea la
alegeri, etc.);
c) valori nemateriale (cinştea, onoarea, demnitatea, numele, şaă naă tatea, etc.);

2
d) rezultatul creaţiei intelectuale (opera literaraă , artişticaă , şş tiintşificaă , etc.).

8. Răspunderea juridică
Răspunderea juridică eşte mijlocul juridic care legalizează, blochează conduita ilegalaă şş i
stimulează actşiunile şociale utile ale oamenilor.
Viaţa socială nu poate fi conceputaă faă raă raă şpundere. Caâ nd şe naşş te dreptul omului de a traă i, şe
naşş te şş i obligatşia aceştuia de a laă şa şş i pe altşii şaă traă iaşcaă .
Răspunderea juridică eşte forma cea mai gravaă a răspunderii sociale, eşte una din inştitutşiile de
bazaă ale dreptului.
Dupaă contşinutul şaă u, răspunderea juridică preşupune aplicarea maă şurilor de conştraâ ngere ştatalaă
fatşaă de perşoanele care şaă vaâ rşş eşc fapte ilegale.

Răspunderea juridică şurvine numai atunci caâ nd exiştaă urmaă toarele conditşii :
1) fapta ilicită – eşte exprimataă printr-o acţiune şau inacţiune care contravine
prevederilor normei juridice.
Caracterul ilicit al faptei eşte aşpectul cel mai conştant, ca traă şaă turaă a faptei juridice, ce conştituie
fundamentul raă şpunderii.
 Acţiunea – preşupune îântotdeauna îâncaă lcarea legii, care interzice ceva;
 Inacţiunea – conştaă dintr-o abatere de la actşiune impuşaă perşonal, prin norma juridicaă .

2) legătura cauzală dintre fapta ilicită şi rezultatul dăunător. Raă şpunderea juridicaă poate
interveni numai atunci caâ nd îântre acţiunea ilicită şş i prejudiciu exiştaă un raport de cauzalitate.
Deci, o perşoanaă poate fi traşaă la raă şpundere pentru şaă vaâ rşş irea cu vinovaă tşie a unei fapte antişociale
numai atunci caâ nd rezultatul ilicit va fi o conşecintşaă nemijlocitaă a faptei şale ilicite.
Raportul cauzal exclude faptele întâmplătoare care pot uneori interveni.
( De exemplu : moartea unei victime trebuie şaă şurvinaă îân urma unor lovituri, cauzatoare de
moarte, dar nu din cauza medicului care nu a îângrijit victima ).

3) vinovăţia (culpa) – deşemneazaă latura subiectivă a perşoanei. Vinovăţia e atitudinea

pşihicaă a perşoanei fatşaă de fapta ilicitaă şaă vaâ rşş itaă de ea, precum şş i fatşaă de conşecintşele aceştei fapte.
Vinovăţia şe poate manifeşta prin urmaă toarele forme :
 intenţia (care poate fi directă şau indirectă)
 culpa (care îâmbracaă douaă forme : sineîncrederea (imprudentşa, greşş ala) şş i neglijenţa)

Exiştaă şş i caâ teva principii de bazaă care guverneazaă raă şpunderea juridicaă :
1. Orice raă şpundere juridicaă are un fundament.
2. Legalitatea raă şpunderii juridice.
3. Orice perşoanaă raă şpundere numai pentru fapta şa.
4. Proportşionalitatea raă şpunderii juridice.

Împrejurările care exclud răspunderea juridică

Exiştaă unele împrejurări care exclud raă şpunderea juridicaă . Aceştea şunt :
a) extrema necesitate – îântşelegem dreptul de a-şş i apaă ra propria viaţă puşaă îân pericol, cu pretşul
sacrificării altei perşoane; ori îâmprejuraă rile caâ nd o perşoanaă pentru a îânlaă tura un pericol pricinuieşş te
o daunaă altei perşoane. (de exemplu : pentru a ştinge un incendiu o perşoanaă şparge uşa din
apartamentul cuprinş de flaă caă ri).
b) legitima apărare
c) iresponsabilitatea – eşte starea psihică a unei perşoane care din anumite motive (boalaă
mintalaă , vaâ rşta fragedaă şş .a.) nu-şş i poate da şeama de conşecintşele faptelor pe care le şaă vaâ rşş eşş te.

2
d) forţa majoră – caâ nd fapta are loc datoritaă unor îâmprejuraă ri ştraă ine neprevaă zute şş i neaşş teptate.
e) constrângerea fizică şi psihică
f) beţia involuntară – influentşa alcoolului independent de vointşa perşoanei.
g) eroarea de fapt – caâ nd autorul nu cunoaşş te anumite îâmprejuraă ri şau şituatşii de
care depinde caracterul ilicit al faptei, îân momentul şaă vaâ rşş irii ei.

Formele răspunderii juridice

ÎÎn functşie de natura şş i gravitatea lor şocialaă , de categoria normelor juridice (ramura de drept)
îâncaă lcaă rile dreptului şe îâmpart îân îâncaă lcaă ri penale, administrative, civile, de dreptul muncii.
Fiecaă rei îâncaă lcaă ri de drept îâi coreşpunde una din formele raă şpunderii juridice.
Răspunderea penală – eşte o condamnare publicaă de ştat a faptelor ilicite şş i a persoanelor
care le şaă vaâ rşş eşc. ÎÎncaă lcaă rile dreptului penal şunt denumite infracţiuni, care prezintaă cel mai îânalt
grad de pericol şocial.
Sancţiunile penale şunt : privatşiunea de libertate, amenda, interzicerea de a ocupa
anumite poşturi, confişcarea averii.
Răspunderea administrativă – îâncaă lcaă rile normelor dreptului adminiştrativ şe
numeşc contravenţii.

Contravenţia are urmaă toarele trăsături :

 fapta şaă vaâ rşş itaă cu vinovaă tşie;
 fapta de un pericol şocial mai reduş decaâ t infractşiunea;
 fapta prevaă zutaă şş i şanctşionataă prin legi şş i alte acte normative.

Răspunderea civilă îâmbracaă douaă forme :

 contractuală, ce conştau îân neîândeplinirea unor obligaţii ce derivaă din contract;
 delictuală conştaă îân obligatşia de a repara prejudiciul cauzat printr-o faptaă ilicitaă şau obligatşia
de repunere îân drepturi.

ÎÎncaă lcaă rile normelor dreptului muncii, şunt acele fapte ilicite care pot fi şaă vaâ rşş ite numai de caă tre
perşoanele îâncadrate îân caâ mpul muncii : prejudiciul material şş i abaterile disciplinare.
Răspunderea materială conştaă îân obligatşia lucraă torului de a plaă ti despăgubiri
pentru prejudiciul cauzat.
Răspunderea disciplinară poate avea forma de mustrare, avertisment,
retrogadare din funcţie, eliberarea din serviciu.

9. Sistemul de drept
Sistemul de drept eşte conştituit din totalitatea normelor juridice îântre care exiştaă relatşii relativ
ştabile şş i durabile.
Siştemul de drept (ataâ t intern caâ t şş i extern) şe divizeazaă îân douaă subsisteme : dreptul public şş i
dreptul privat.
Dreptul public –cuprinde anşamblul normelor juridice care reglementeazaă forma de ştat, modul
de organizare şş i functşionare a ştatului şş i a inştitutşiilor aceştuia, precum şş i relatşiile dintre ştat şş i
perşoanaă , ştatutul juridic al cetaă tşenilor ştraă ini şş i apatrizilor, relatşiile financiar-bancare, relatşiile de
muncaă şş i de protectşie şocialaă , etc.
Din dreptul public fac parte : dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul penal,
dreptul muncii, dreptul financiar, dreptul fiscal, dreptul procesual

Dreptul privat – include anşamblul normelor juridice, care reglementeazaă drepturile şş i obligatşiile
particularilor, cuprinzaâ nd ramurile : dreptul civil, dreptul familiei, dreptul comercial şş . a.
Relatşiile dintr diferite organizatşii politice, ştate şau aşociatşii de ştate (de exemplu, O.N.U., Uniunea
Europeanaă , O.S.C.E.) formeazaă obiectul dreptului public internaţional.

2
 Relatşiile dintre perşoanele fizice şş i juridice ale unor ştate alcaă tuieşc obiectul dreptului
internaţional privat.

DREPTUL CONSTITUŢIONAL

1. Noţiunea, obiectul de reglementare şi izvoarele dreptului

constituţional

2. Subiectele raporturilor de drept constituţional

3. Constituţia Republicii Moldova

4. Autorităţile publice

a) Parlamentul

b) Preşedintele

c) Guvernul

d) Autoritatea judecătorească

1. Noţiunea, obiectul de reglementare şi izvoarele dreptului constituţional

Dreptul constituţional eşte ramura principalaă a dreptului care, prin normele şale, consacră şş i
ocroteşte cele mai importante valori economice, şociale şş i politice.
Remarcaă m faptul caă îân proceşul de aparitşie şş i dezvoltare a dreptului, dreptul conştitutşional, şpre
deoşebire de alte ramuri ale dreptului (dreptul civil, dreptul penal etc.) apare mult mai taâ rziu.
Conceptul claşic de drept conştitutşional şe formeazaă pe la şfaâ rşş itul şec. al XVÎÎÎ-lea.

Prima catedraă de drept conştitutşional a foşt creataă îân Ferrara (Îtalia) îân 1797.
ÎÎn Frantşa, prima catedraă de drept conştitutşional a foşt creataă îân 1834, la Pariş.
Noţiunea de drept conştitutşional şe criştalizeazaă şş i şe raă şpaâ ndeşş te cu timpul şş i îân alte
tşaări, cum ar fi Auştria, Germania, Ruşia etc.
ÎÎn Romaâ nia dreptul conştitutşional ş-a predat initşial îâmpreunaă cu dreptul
adminiştrativ, şub denumirea drept public. La 1864 A. Codreşcu îâşşi îântituleazaă curşul
publicat „Dreptul constituţional”. La 1881, la Braă ila apare lucrarea „Elemente de
drept constituţional” de Chrişt Î. Îuliotiş. Conceptul de drept conştitutşional şe
îânraă daă cineazaă definitiv prin predarea şş i publicarea îân 1910 la facultatea de drept a
Univerşitaă tşii din Îaşş i a curşului de drept conştitutşional al profeşorului başarabean
Conştantin Stere.
ÎÎn R. Moldova la denumirea de drept conştitutşional ş-a revenit dupaă adoptarea de
caă tre Parlament a Declaratşiilor cu privire la Suveranitatea (din 23 iunie 1990) şş i
Îndependentşa (din 27 auguşt 1991) tşaării.

2
 Definiţia (notşiunea) dreptului constituţional :
Dreptul constituţional eşte ramuraă de bazaă a şiştemului de drept din R.Moldova conştituitaă
dintr-un anşamblu unitar de norme juridice, cuprinşe prioritar îân constituţie, norme ce au o fortşaă
juridicaă şupremaă şş i care reglementează relatşii şociale fundamentale din domeniile instaurării,
menţinerii şş i exercitării puterii de ştat, consfinţirii şş i exercitării drepturilor, libertăţilor şş i
îndatoririlor fundamentale ale omului, conveţuirii ştatului îân comunitatea internatşionalaă de ştate,
îân conformitate cu vointşa detşinaă torilor puterii de ştat.

Obiectul de reglementare a dreptului constituţional. Dreptul conştitutşional are

ca obiect de reglementare douaă categorii de relatşii şociale :

a) acelea care iau naşş tere îân legaă turaă cu instaurarea, menţinerea şş i exercitarea puterii de ştat.
Normele dreptului conştitutşional şunt chemate şaă aşigure separarea puterilor îân ştat, ele prevaă d
şchema de organizare, functşionare şş i colaborare a puterilor.
b) relatşiile şociale ce şunt generate îân legaă turaă cu definitivarea şş i exercitarea drepturilor,
libertăţilor şş i îndatoririlor fundamentale ale omului.
Binentşaăleş, dreptul conştitutşional determinaă doar îân linii generale cadrul juridic al acştora, laă şaâ nd ca
celelalte ramuri ale dreptului şaă precizeze îân detalii termenele şş i conditşiile îân care aceşte drepturi,
libertaă tşi şş i îândatoriri pot fi exercitate.

Izvoarele dreptului constituţional.

Prin izvor de drept şe îântşelege forma şpecificaă de exprimare a normelor. ÎÎntrucaâ t nu exiştaă numai o
şinguraă formaă de exprimare a normelor dreptului conştitutşional, ci mai multe, şe vorbeşş te de
izvoarele dreptului conştitutşional. De remarcat faptul caă nu toate izvoarele dreptului explicate de
teoria dreptului, şunt izvoare de drept conştitutşional.

Obiceiul (cutuma) eşte interpretataă de tşara noaştraă ca izvor de drept conştitutşional îân mod cu
totul deoşebit. Aşş a, de exemplu, conform obiceiului conştitiut de-a lungul anilor, paâ naă la alegerea
Preşş edintelui Parlamentului nou aleş, prezideazaă şş edintşele Parlamentului cel mai îân vaâ rştaă deputat.

Doctrina juridică, practica judiciară şş i precedentul juridic, deşş i nu şunt excluşe ca izvor de drept
pentru unele ramuri (cum ar fi, de exemplu, dreptul civil, dreptul familiei), nu şunt acceptate la noi îân
calitate de izvor al dreptului conştitutşional.

1. Actul normativ – conştituie primul şş i cel mai important izvor pentru dreptul conştitutşional.
Dar nu toate actele normative şunt conşiderate izvoare de drept constituţional, ci doar acelea
care şe adoptaă de caă tre Parlament şş i care reglementeazaă relatşiile şociale ce tşin de obiectul de
reglementare juridicaă conştitutşionalaă .
Dat fiind faptul, caă îân R.Moldova şunt evidentşiate trei categorii de legi (constituţionale, organice şş i
ordinare), mentşionaă m caă izvoare de drept conştitutşional pot fi toate legile constituţionale şş i unele
legi organice (legile ordinare nu pot fi izvoare de drept conştitutşional).

a) Legile constituţionale – Conştitutşia R. Moldova – ca lege şupremaă a ştatului

şş i legile de revizuire a ei.
b) Legile organice – din totalitatea legilor organice ce pot şervi îân calitate
de izvor de drept conştitutşional şunt doar cele ce reglementeazaă :
– şiştemul electoral
– organizarea şş i deşfaă şş rarea referendumului
– organizarea şş i functşionarea Parlamentului
– organizarea şş i functşionarea Guvernului
– organizarea şş i functşionarea Curtşii Conştitutşionale
– organizarea adminiştratşiei locale, a teritoriului, precum şş i regimul general privind
autonomia localaă
– ştatutul juridic al omului şş i cetaă tşeanului, etc.

2
 2. Tratatele internaţionale – Pentru ca un tratat internatşional şaă fie izvor al dreptului
conştitutşional el trebuie şaă aibaă un caracter aplicativ direct, şaă fie ratificat conform dişpozitşiilor
conştitutşionale şş i şaă cuprindaă reglementaă ri ale relatşiilor şpecifice dreptului conştitutşional.

2. Subiectele raporturilor de drept constituţional

Raportul juridic constituţional poate fi definit ca fiind relatşia şocialaă reglementataă de norma de
drept conştitutşional ce apare îân proceşul instaurării, menţinerii şş i exercitării puterii de ştat.

ÎÎn cadrul unui raport juridic conştitutşional unul din şubiectele lui eşte îântodeauna fie detşinaă torul
puterii de ştat, fie ştatul, fie o autoritate publicaă (organul ştatului).

Subiectele raporturilor de drept conştitutşional şunt :

1. Poporul – conform art. 2 al Conştitutşiei poporul eşte unicul generator al puterii.

El o poate exercita îân mod direct şau prin organele şala reprezentative.
2. Statul – aceşta apare ca şubiect al raporturilor juridice conştitutşionale ataâ t direct,
caâ t şş i prin organele şale.
3. Autorităţile publice (organele ştatului).
4. Partidele şş i alte organe şocial-politice.
5. Cetăţenii – aceşş tea pot apaă rea :
a) ca perşoane fizice, îân cazul realizaă rii drepturilor lor fundamentale;
b) ca perşoane inveştite cu anumite functşii îântr-un organ de ştat (deputat,
judecaă tor, procuror, Preşş edinte al Republicii etc.);
c) şau pot fi organizatşi pe circumşcriptşii electorale (electorat).
6. Străinii şş i apatrizii – aceşş tea pot apaă rea ca şubiecte ale raporturilor de drept conştitutşional îân
raporturile ce apar îân legaă turaă cu acordarea cetaă tşeniei R.Moldova, a azilului politic, etc.

3. Constituţia Republicii Moldova

Constituţia eşte legea şupremaă a unui ştat, a şocietaă tşii îân anşamblu. Constituţia eşte un program
de activitate, îân ea şunt conşfintşite principiile fundamentale ale îântregii vietşi politice, economice, sociale
şş i juridice.
Constituţia fixeazaă intentşiile unui ştat, cadrul juridic al politicii interne şş i externe a ştatului.
Etimologic, cuvaâ ntul „constituţie” provine din latineşcul „constitutio”, ceea ce îânşeamnaă „aşş ezare cu
temei”, „ştare a unui lucru”.
ÎÎn dreptul r oman antic termenul conştitutşie era echivalent cu cel de lege.
Cu toate aceştea, nici şocietatea antică, nici cea medievală n-au şş tiut îâncaă deşpre
conştitutşie ca lege fundamentalaă a ştatului. Constituţiile au apaă rut mai taâ rziu, îân
perioada modernă, îân curşul primelor revolutşii burgheze.
Ideile cu privire la conştitutşie ca lege fundamentalaă au apaă rut initşial îân Franţa şş i au foşt apoi
tranşplantate pe continentul american. Aştfel, îân 1787, americanii au adoptat conştitutşia S.U.A.

ÎÎn Europa primele conştitutşii au foşt adoptate îân 1791, la îânceput îân
Polonia (îân mai), apoi îân Franţa (îân septembrie). Franţa poate şervi drept
exemplu de tşaraă unde au foşt adoptate deoşebit de multe conştitutşii.
Conştitutşia îân vigoare, adoptataă îân 1958, şupuşaă unor modificaă ri
eşentşiale îân 1995, eşte a 15-ea conştitutşie a aceştei tşaări.

De regulaă , constituţia eşte scrisă. Totuşş i, îân practica mondialaă şe îântaâ lneşc cazuri caâ nd regulile de
guvernare a tşaării nu şunt cuprinşe îân vre-un document oficial, ci rezultaă din obiceiurile, tradiţiile tşaării

2
reşpective. îân aşemenea cazuri eşte vorba de o constituţie cutumară şau nescrisă. Mare Britanie,
Noua Zeelandă, Israelul au conştitutşii neşcrişe.

Constituţia R.Moldova a foşt adoptataă la 29 iulie 1994 şş i a intrat îân vigoare la 27 august 1994. Ea
foşt elaborataă îân baza experientşei mondiale (Frantşa, Belgia şş .a.).
Prevederile ei şunt cuprinşe îân 143 de articole, 7 titluri şş i 9 capitole.
Titlurile Conştitutşiei şunt :
Titlul Î. Principii generale
Titlul ÎÎ. Drepturile, libertaă tşile şş i îândatoririle fundamentale
Titlul ÎÎÎ. Autoritaă tşile publice
Titlul ÎV. Economia natşionalaă şş i finantşele publice
Titlul V. Curtea Conştitutşionalaă
Titlul VÎ. Revizuirea Conştitutşiei
Titlul VÎÎ. Dişpozitşii finale şş i tranzitorii
Din punctul de vedere a forţei juridice Conştitutşia şş i Legile constituţionale şunt şuperioare tuturor
celorlalte legi.
4. Drepturile şi libertăţile constituţionale ale cetăţenilor
Drepturile şş i libertăţile eşentşiale îân Constituţia Republicii Moldova includ îân mare parte
drepturile proclamate îân Carta Internaţională a Drepturilor Omului şş i ce prevaă zute de Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului. Toate drepturile şş i libertăţile fundamentale conştituie un corp
unic şş i nu pot fi divizate dupaă importantşaă. Totodataă , drepturile şş i libertăţile conştitutşionale ale
cetăţenilor pot fi divizate îân baza urmaă toarelor categorii :

La categoria inviolabilităţilor mentşionaă m :

1. Dreptul la viatşaă (art. 24)
2. Înviolabilitatea perşoanei (art. 25)
3. Înviolabilitatea domiciliului (art. 29)
4. Dreptul la liberaă circulatşie (art. 27)
5. Dreptul la apaă rare (art.26)

Se mai cuprind şş i drepturi social-economice şş i culturale :

1. Dreptul la muncaă (art. 43)
2. Dreptul la odihnaă (art. 43)
3. Dreptul la îânvaă tşaăturaă (art. 35)
4. Dreptul la penşie (art. 47)
5. Dreptul la proprietate şş i moşş tenire (art. 46)
6. Dreptul la ocrotiea şaă naă taă tşii (art. 36)
7. Dreptul de petitşionare (art. 52)
8. Libertatea creatşiei (art. 33)

Drepturile excluşiv politice :

1. Dreptul de a alege (art. 38)
2. Dreptul de a fi aleş (art. 38)

Drepturile şş i libertaă tşile social-politice :

1. Libertatea conşş tiintşei (art. 31)
2. Libertatea cuvaâ ntului (art. 32)
3. Libertatea preşei (art. 32)
4. Dreptul la adminiştrare (art. 39)
5. Dreptul la aşociere (art. 41)
6. Dreptul la informatşie (art. 34)

2
Totodataă , cetaă tşenii Republicii Moldova au şş i îndatoriri, precum :
1. Devotamentul fatşaă de tşaraă
2. Apaă rarea Patriei
3. Contributşii financiare
4. Protectşia mediului îânconjuraă tor şş i ocrotirea monumentelor.

5. Autorităţile publice
Constituţia R. Moldova îântr-un titlu diştinct – Titlul ÎÎÎ „Autorităţile publice” – reglementeazaă
puterile publice, componentşa lor şş i raporturile dintre ele. El eşte ştructurat îân deplinaă conformitate cu
principiul şeparaă rii celor trei puteri : legislativă, executivă şş i judecătorească.

a) Parlamentul – Locul puterii legislative îân fiecare şiştem de guvernare

eşte rezervat Parlamentului.
Parlamentul conştituie o inştitutşie publicaă a caă rei rol eşte de a reprezenta populatşia unui ştat şş i,
îân aceaştaă calitate, de a exercita prerogativele prevaă zute îân Conştitutşie.
Conştitutşia, prin art. 60, conştataă caă „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului R.
Moldova şi unica autoritate legislativă a statului”.
De aici rezultaă caă Parlamentul R. Moldova are un dublu rol :
a) de a fi organul reprezentativ şuprem al poporului R. Moldova
b) de a fi unica autoritate legişlativaă a ştatului

Structura şi organizarea internă a Parlamentului R. Moldova

Parlamentele exiştente aştaă zi îân şiştemele conştitutşionale ale lumii şunt formate fie dintr-o
singură cameră (unicamerale), fie din două camere (bicamerale).
Structura parlamentului eşte îân ştraâ nşaă legaă turaă cu ştructura de ştat. De regulaă , ştructura unitară a
ştatului preşupune o ştructuraă unicamerală a parlamentului. Majoritaea ştatelor unitare din lume au
conştituit parlamente unicamerale, deşş i şunt cunoşcute şş i ştate unitare cu parlamente bicamerale
(Frantşa, Îtalia, Romaâ nia, etc.).
Structura de ştat federală impune exiştentşa îân parlament a două camere, una din care
reprezintaă intereşele subiecţilor federatşiei (S.U.A., Federatşia Ruşaă etc.).

Parlamentul R. Moldova, compuş din 101 deputaţi, eşte un parlament unicameral.

Organizarea internă a Parlamentului include : preşş edinte şş i vice-preşş edintşi, biroul permanent,
fractşiuni parlamentare, comişii parlamentare.

Preşedintele Parlamentului – eşte aleş pe durata mandatului Parlamentului, prin vot

secret, cu majoritatea voturilor deputatşilor aleşş i (51 + ...). El poate fi revocat îân orice moment prin vot
şecret de caă tre Parlament cu cel putşin două treimi din voturile tuturor deputatşilor (68 voturi).

Preşş edintele Parlamentului are urmaă toarele atributşii :

 Conduce lucraă rile Parlamentului şş i ale Biroului permanent
 Aşiguraă reşpectarea regulamentului Parlamentului şş i mentşinerea ordinii îân timpul şş edintşelor
 şemneazaă legile şş i hotaă raâ rile adoptate de Parlament
 reprezintaă Parlamentul îân tşaraă şş i peşte hotare
 angageazaă şş i elibereazaă din functşie lucraă torii aparatului P arlamentului, etc.

Biroul permanent – eşte organul de lucru al Parlamentului. El şe compune din deputatşi,

care reprezintaă proportşional fractşiunile parlamentare. Numărul de membri şe ştabileşş te prin
hotaă raâ rea Parlamentului (7 – 9 – 11). Din el face parte preşş edintele Parlamentului şş i vice-
preşş edintşii.

2
 Biroul permanent şolutşioneazaă , îân principal, probleme de ordin organizatoric. De exemplu :
– propune Parlamentului data convocaă rii şeşiunii şş i durata aceşteia
– pregaă teşş te şş i aşiguraă deşfaă şş urarea lucraă rilor Parlamentului
– aşiguraă publicarea legilor şş i altor acte adoptate de Parlament, etc.

Fracţiunile parlamentare – şunt alcaă tuite din cel putşin 5 deputaţi îân bazaă de lişte ale
partidelor, organizatşiilor şocial-politice şş i blocurilor electorale.

Comisiile parlamentare – şunt organe interne şş i de lucru al Parlamentului, avaâ nd un rol

deoşebit îân pregaă tirea lucraă rilor (ele pot fi permanente şau provizorii).
Comişiile parlamentare şe conştituie pe domenii şpecializate îân care şe deşfaă şş oaraă o activitate
neîântreruptaă . ÎÎn Parlamentul R. Moldova activeazaă îân prezent 10 comisii :
1) Comişia judiciaraă pentru numiri şş i imunitaă tşi
2) Comişia pentru economie, induştrie şş i privatizare
3) Comişia pentru buget şş i finantşe
4) Comişia pentru şecuritatea ştatului şş i aşigurarea ordinii publice
5) Comişia pentru politicaă externaă
6) Comişia pentru drepturile omului şş i minoritaă tşilor natşionale
7) Comişia pentru agriculturaă şş i induştria de prelucrare
8) Comişia pentru culturaă , şş tiintşaă, îânvaă tşaămaâ nt şş i mijloace de informare îân maşaă
9) Comişia pentru protectşia şocialaă , ocrotirea şaă naă taă tşii şş i ecologie
10) Comişia pentru control şş i petitşii

Competenţa Parlamentului R. Moldova

Parlamentul exercitaă diferite funcţii şş i anume (art. 66) :

a) functşia legişlativaă , care eşte îâmputernicirea primordialaă a Parlamentului ( Parlamentul „eşte unica
autoritate legişlativaă a ştatului”, art. 60, alin 1 )
b)functşia de ştabilire a directşiilor principale ale activitaă tşii şocial-economice,culturale,ştatale şş i juridice
c) functşia de alegere, formare, numirea şau revocarea unor autoritaă tşi ştatale
d) functşia de conducere îân politica externaă
e) functşia de organizare internaă a şa
f) functşia de control, etc.

Funcţionarea Parlamentului R. Moldova

Parlamentul R. Moldova eşte aleş pe un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege
organicaă , îân caz de război şau de catastrofă.
Parlamentul R. Moldova eşte conceput ca un organ de lucru permanent.Forma principalaă de
activitate eşte sesiunea, care pot fi ataâ t ordinare, caâ t şş i extraordinare şau speciale.
Conform art. 67 (1) „Parlamentul şe îântruneşş te îân douaă şeşiuni ordinare pe an. Prima şeşiune îâncepe
îân luna februarie şş i nu poate depaă şş i şfaâ rşş itul lunii iulie. A doua şeşiune îâncepe îân luna şeptembrie şş i
nu poate depaă şş i şfaâ rşş itul lunii decembrie”.
Şedinţele Paramentului şunt publice. ÎÎn acelaşş i timp, Parlamentul poate hotaă rîâ ca anumite şş edintşe
şaă fie îânchişe.
O altaă formă de activitate a Parlamentului eşte activitatea comisiilor permanente, care şe
îântruneşc îân şş edintşe. Sş edintşele, de regulaă , nu şunt publice.

Dizolvarea Parlamentului

1. îân cazul impoşibilitaă tşii alegerei Preşş edintelui R. Moldova, formaă rii Guvernului şau al blocaă rii
procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni (prin decretul Preşş edintelui R. Moldova)
2. îân curşul unui an Parlamentul poate fi dizolvat o şinguraă dataă

2
 3. Parlamentul nu poate fi dizolvat îân ultimele 6 luni ale mandatului Preşş edintelui tşaării şş i nici îân
timpul ştaă rii de urgenţă, de asediu şau de război.

b) Preşedintele – Conform Conştitutşiei, puterea executivă îân R. Moldova

eşte organizataă îân două organe ştatale, are un caracter dualist, „bicefal”.
Ca urmare atributşiile puterii executive şunt repartizate nu numai guvernului, ci şş i şş efului ştatului.
ÎÎn R. Moldova inştitutşia şefului de stat a apaă rut la 3 septembrie 1990 şş i şş i-a gaă şit reflectare îân
Conştitutşia adoptataă la 29 iulie 1994.
Preşedintele R. Moldova eşte şeful statului, reprezintaă ştatul şş i eşte garantul suveranităţii,
independenţei natşionale, al unităţii şş i integrităţii teritoriale a tşaării.

Preşedintele R. Moldova eşte aleş de popor prin vot şecret (conform referendumului din 5
şeptembrie 2010 şş i modific. din Conştitutşie din şeptembrie 2010).
Poate fi aleş Preşedinte cetaă tşeanul cu drept de vot care are 40 de ani îâmplinitşi,a locuit şau
locuieşte permanent pe teritoriul R. Moldova nu mai putşin de 10 ani şş i poşedaă limba de ştat.
Rezultatul alegerilor pentru functşia de Preşş edinte eşte validat de Curtea Conştitutşionalaă . Nu mai
taâ rziu de 45 de zile dupaă alegeri, noul Preşş edinte depune îân fatşa Parlamentului şş i Curţii
Constituţionale juraă maâ ntul.
„Jur şaă -mi daă ruieşc toataă puterea şş i priceperea propaă şş irii Republicii Moldova,
şaă reşpect Conştitutşia şş i legile tşaării, şaă apaă r democratşia, drepturile şş i libertaă tşile
fundamentale ale omului, şuveranitatea, independentşa, unitatea şş i integritatea
teritorialaă a Moldovei”.

Mandatul Preşş edintelui dureazaă 4 ani. Nici o perşoanaă nu poate îândeplini functşia de Preşş edinte
decaâ t pentru cel mult două mandate conşecutive. Mandatul poate fi prelungit, prin lege organică, îân
caz de raă zboi şau de cataştrofaă .
Preşedintele R. Moldova şe bucuraă de imunitate. El nu poate fi traş la raă şpundere juridicaă pentru
opiniile exprimate îân perioada exercitaă rii mandatului.
ÎÎn cazul şaă vaâ rşş irii unei infracţiuni, Parlamentul poate hotaă rîâ punerea şub acuzare a Preşş edintelui,
cu votul a cel putşin două treimi din numaă rul deputatşilor aleşş i.
Competentşa de judecataă apartşine Curtşii Supreme de Juştitşie.

Atribuţiile Preşedintelui :

1) poartaă tratative şş i ia parte la negocieri, îâncheie tratate internatşionale îân numele R. Moldova şş i
le prezintaă şpre ratificare Parlamentului
2) acreditează şş i recheamă reprezentantşii diplomatici ai R. Moldova (la propunerea Guvernului)
3) eşte comandantul şuprem al forţelor armate; poate declara ştare de război (îân caz de agreşiune
armataă îâmpotriva tşaării), mobilizare parţială şau generală
4) promulgă legile (îân cazul caâ nd are obiectşii aşupra unei legi, eşte îân drept şaă o remitaă , îân termen
de douaă şaă ptaă maâ ni, şpre reexaminare Parlamentului. Dacaă Parlamentul îâşşi mentşine hotaă raâ rea adoptataă
anterior, Preşş edintele promulgaă legea)
5) emite decrete obligatorii pentru executare pe teritoriul ştatului
6) conferaă decoraţii şş i titluri de onoare
7) şolutşioneazaă problemele cetăţeniei R. Moldova şş i acordaă azil politic
8) acordaă grade militare superioare, ranguri diplomatice, graţiere individualaă
9) numeşş te îân funcţii publice
10) conferaă grade şuperioare de clasificare lucraă torilor din procuratură, judecătorii şş i altor
categorii de functşionari.

c) Guvernul – aşiguraă realizarea politicii interne şş i externe a ştatului şş i

(art. 96-103) exercitaă conducerea generalaă a adminiştratşiei publice.

2
 Candidatul pentru functşia de prim-ministru eşte deşemnat de Preşş edintele R. Moldova. Candidatul
va cere, îân termen de 15 zile, votul de îâncredere al Parlamentului aşupra programului de activitate şş i a
îântregii lişte a Guvernului (decizia : cu votul majoritaă tşii deputatşilor).
ÎÎn baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele numeşş te Guvernul, care îâşşi
depune juraă maâ ntul îân fatşa Preşş edintelui.
ÎÎn caz de remaniere guvernamentalaă şau de vacanţă a functşiei, Preşş edintele revocă şş i numeşte,
la propunerea prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului.
Guvernul adoptaă hotaă raâ ri, ordonantşe şş i dişpozitşii.
Raporturile Parlamentului cu Guvernul (art. 104-106)
a) Guvernul eşte responsabil îân fatşa Parlamentului şş i prezintaă informatşiile şş i documentele cerute
de aceşta, iar fiecare din membrii şaă i şunt obligatşi şaă raă şpund la îântrebaă rile formulate de deputatşi
b) membrii Guvernului au acces la lucraă rile Parlamentului. Dacaă li şe şolicitaă prezentşa, participarea
lor eşte obligatorie
c) Parlamentul, la propunerea a cel putşin o pătrime din deputatşui, îâşşi poate exprima neîncrederea
îân Guvern, cu votul majoritaă tşii deputatşilor.

d) Autoritatea judecătorească Justiţia şe îânfaă ptuieşş te prin Curtea Supremă (art.114-125)

de Justiţie, prin curţile de apel şş i prin judecătorii (art. 114)
Judecaă torii instanţelor judecătoreşti şe numeşc îân funcţie, de Preşş edintele R.M., la propunerea
Consiliul Superior al Majistraturii.
Pentru prima dată judecaă torii şunt numitşi pe un termen de 5 ani. Dupaă expirarea aceştui termen
– paâ naă la atingerea plafonului de vaâ rştaă .
Preşedinţii şş i vicepreşedinţei inştantşelor judecaă toreşş ti şunt numitşi îân funcţie de Preşş edintele
R.M., la propunerea Consiliul Superior al Majistraturii, pe un termen de 4 ani.

Preşedintele, vicepreşedinţii şş i judecătorii Curţii Supreme de Justiţie şunt numitşi îân funcţie de
Parlament la propunerea Consiliul Superior al Majistraturii. El trebuie şaă aibaă o vechime îân functşia de
judecaă tor de cel putşin 10 ani. (art. 116)
Consiliul Superior al Majistraturii eşte alcaă tuit din judecaă tori şş i profeşori titulari aleşş i
pentru o durataă de 4 ani.
Din Consiliul Superior al Majistraturii fac parte de drept: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie,
ministrul justiţiei şş i Procurorul General. (art. 122)
Procuratura reprezintaă intereşele generale ale şocietaă tşii şş i apaă raă ordinea de drept, precum şş i
drepturile şş i libertăţile cetaă tşenilor, conduce şş i exercită urmaă rirea penalaă , reprezintaă învinuirea îân
inştantşele judecaă toreşş ti îân conditşiile legii.
Procurorul General eşte numit îân funcţie de caă tre Parlament, la propunerea Preşş edintelui
aceştuia. Mandatul procurorilor eşte de 5 ani. (art. 124-125)

2
 DREPTUL ADMINISTRATIV

1. Noţiunea de drept administrativ

2. Izvoarele dreptului administrativ

3. Legea contravenţională a Republicii Moldova

4. Contravenţia. Răspunderea contravenţională

5. Sancţiunile contravenţionale

1. Noţiunea de drept administrativ

Dreptul administrativ are la bazaă cercetarea şş i analiza unei ramuri a puterii de ştat şş i anume
puterea executivă, precum şş i administraţia publică locală. Prin aceşt fapt dreptul adminiştrativ are
un rol principal îân şiştemul ramurilor de drept
Dreptul administrativ ca ramuraă a dreptului public apare relativ recent îân urma şchimbaă rilor
şociale, care au şcoş îân evidentşaă şş i au ridicat la valori şupreme drepturile şş i libertaă tşile fundamentale ale
omului, prin faptul caă impun o şeparare a functşiilor ştatului.

Odataă cu drepturile şş i libertaă tşile omului, atributşiile organelor adminiştrative erau şupuşe unor
regulamentaă ri legale, care devin norme ale dreptului adminiştrativ.
Aştfel, dreptul adminiştrativ a îânceput şaă şe contureze ca ramuraă de drept dupaă introducerea
principiului şeparaă rii puterilor îân ştat. Aceşt principiu pentru prima dataă a foşt introduş îân Conştitutşia
S.U.A., îân anul 1782 şş i îân Conştitutşia Frantşei, îân anul 1791. Organizarea şş i functşionarea ştatelor dupaă
aceşt principiu face şaă şe diştingaă normele de drept adminiştrativ, aştfel îâncaâ t putem vorbi deşpre
aparitşia unei noi ramuri a dreptului public – dreptul adminiştrativ.
Cuvaâ ntul „administraţie” îâşşi are originea îân limba latinaă şş i eşte format din prepozitşia „ad” cu şenşul
„către” şş i „minister” cu şenşul – „servitor”, „supus”.
Pornind de la şenşul etimologic, ş-a ajunş la o primaă şemnificatşie a noţiunei de „administraţie”,
adicaă „serviciul celui supus”, activitate şubordonataă , executataă la comandaă . Aceaştaă şemnificatşie din
limba latinaă a paă trunş îân toate limbile moderne.

Conceptul contemporan al adminiştratşiei publice şe deşprinde din Conştitutşie şş i cuprinde un larg

şpectru de autoritaă tşi. Aştfel, Conştitutşia opereazaă cu notşiunile de putere executivă, autorităţi publice,
administraţie publică, administraţie publică centrală de şpecialitate, administraţie publică locală.
Definiţia (notşiunea) de drept adminiştrativ poate fi urmaă toarea : dreptul adminiştrativ eşte o
ramuraă a dreptului public, care cuprinde totalitatea normelor ce reglementeazaă relatşiile şociale din
domeniul adminiştratşiei publice.
Dreptul administrativ foarte deş mai eşte numit dreptul de guvernare.
Obiectul de reglementare a dreptului adminiştrativ îâl conştituie relatşiile şociale care şe
formeazaă îân şfera guvernaă rii de ştat şş i reprezintaă unul din tipurile activitaă tşii de ştat.

2. Izvoarele dreptului administrativ

2
 Doctrina juridicaă occidentalaă a dreptului a divizat izvoarele dreptului adminiştrativ îân douaă mari
categorii :
a) izvoare scrise
b) izvoare nescrise (cutuma (obiceiul juridic), practica judiciaraă )
ÎÎn R. Moldova şunt cunoşcute doar izvoarele scrise ale dreptului adminiştrativ care şunt :

1. Constituţia R. Moldova – ce cuprinde dişpozitşii fundamentale care determinaă organizarea şş i

functşionarea adminiştratşiei publice, norme ce şe referaă la raporturile autoritaă tşilor publice cu cetaă tşenii
etc. Aştfel, Conştitutşia R.M. cuprinde norme conşacrate inştitutşiei Preşş edintelui, Guvernului,
Parlamentului, organelor adminiştratşiei publice locale.

2. Legile adoptate de Parlamentul R.Moldova – care reglementeazaă relatşiile şociale îân

domeniul adminiştratşiei de ştat :
– Legea cu privire la Guvern
– Legea privind adminiştratşia publicaă localaă
– Codul contraventşional, etc. (24 octombrie 2008)

3. Hotărârile Parlamentului (adoptate potrivit art. 66 din Conştitutşie)

Sunt acte adminiştrative cu caracter normativ şau individual, care intervin pentru organizarea
activitaă tşii interne a Parlamentului şş i ştructurilor ce intraă îân componentşa şa şau şunt şubordonate
nemijlocit Parlamentului (aparatul Parlamentului) :
– îânfiintşarea şau deşfiintşarea unor organe (inştitutşii)
– numirea, revocarea, deştituirea şş i şuşpendarea din functşe

4. Decretele Preşedintelui R. Moldova – Conform art. 94 din Conştitutşie,Preşş edintele R.M. îân
executarea atributşiilor ce-i revin, emite decrete, care şunt obligatorii pentru executare pe îântreg
teritoriul ştatului.
Decretele Preşş edintelui şunt izvoare de drept adminiştrativ atunci caâ nd au caracter normativ şş i
cuprind norme de drept adminiştrativ.

5. Hotărârile şi dispoziţiile (ordonantşele) Guvernului – Conform art. 102 din Conştitutşie,

Hotaă raâ rile Guvernului şunt acte normative adminiştrative şubordonate legii şş i şe emit pentru
organizarea executaă rii legilor.

6. Deciziile şi dispoziţiile organelor administraţiei publice locale – Conform Conştitutşiei (art.

112-113) autoritaă tşi publice de nivel local şunt conşiliile locale şş i primarii aleşş i, precum şş i conşiliile
raionale. Legea privind adminiştratşia publicaă localaă prevede adoptarea deciziilor conşiliilor locale
cu majoritatea de voturi ale membrilor, iar primarii emit dişpozitşii executorii.

3. Legea contravenţională a Republicii Moldova

Legea contravenţională a Republicii Moldova cuprinde norme de drept ce ştabileşc principiile şş i
dişpozitşiile generale şş i şpeciale îân materie contraventşionalaă , determinaă faptele ce conştituie
contraventşiişş iprevedeproceşulcontraventşionalşş işanctşiunilecontraventşionale.
(art.1)
Scopul legii contraventşionale conştaă îân apaă rarea drepturilor şş i libertaă tşilor legitime ale perşoanei,
apaă rarea proprietaă tşii, ordinii publice, a altor valori ocrotite de lege,îân şolutşionarea cauzelor
contraventşionale, precum şş i îân prevenirea şaă vaâ rşş irii de noi contraventşii.
(art.2)
La aplicarea legii contravenţionale se ţine cont :
 de caracterul şş i de gradul prejudiciabil al contraventşiei
 de perşoana faă ptuitorului

2
  de circumştantşele atenuate ori agravante. (art.9)

4. Contravenţia. Răspunderea contravenţională

Contravenţia-şe conşideraă fapta–acţiunea şau inacţiunea-ilicitaă , cu un grad de pericol şocial mai

reduş decaâ t infractşiunea, şaă vaâ rşş itaă cu vinovaă tşie, care atenteazaă la valorile şociale ocrotite de lege.
(art.10)
Spre deoşebire de infractşiune, contravenţia şe conşideraă o faptaă mai putşin periculoaşaă , pentru care
ar fi prea draşticaă aplicarea pedepşei penale. Totodataă , aceaştaă faptaă perecliteazaă anumite relatşii
ştabilite îân şocietate şş i de aceea nu trebuie laă şataă nepedepşitaă . Din aceşte conşiderente a foşt inştituitaă
raă şpunderea contraventşionalaă pentru şaă vaâ rşş irea contraventşiilor.

Contravenţiile pot fi de douaă feluri : (art.11,12)

1) contravenţie continuă – care şe caracterizeazaă prin şaă vaâ rtşirea neîântreruptaă , timp îândelungat,
a activitaă tşii contraventşionale;
2) contravenţie prelungită – eşte fapta şaă vaâ rşş itaă cu o unicaă intentşie, caracterizataă prin douaă şau
mai multe acţiuni şau inacţiuni contraventşionale identice comişe cu un şingur şcop.

Contravenţia şe şaă vaâ rşş eşş te cu intenţie şau din imprudenţă :

 cu intenţe – dacaă perşoana care a şaă vaâ rşş it-o îâşşi daă dea şeama de caracterul prejudiciabil al
acţiunii şau inacţiunii şale, a prevaă zut urmaă rile ei prejudiciabile, dar a dorit şau a admiş îân
mod conşş tient şurvenirea aceştor urmaă ri;
 din imprudenţă – dacaă perşoana care a şaă vaâ rşş it-o nu îâşşi daă dea şeama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii şau inacţiunii şale, nu a prevaă zut urmaă rile ei prejudiciabile, şau dacaă
aprevaă zut-conşidera îân moduşş uratic caă ele vor putea fi evitate.
(art.14)
Starea de ebrietate (alcool, droguri, etc.) nu îânlaă turaă caracterul contraventşional al faptei. Cauzele
ebrietaă tşii, gradul şş i influentşa ei aşupra şaă vaâ rşş irii contraventşiei şe iau îân conşiderare la ştabilirea
pedepşei.
Pentru a îântruni prezentşa unei contraventşii îân urma caă reia şurvine raă şpunderea contraventşionalaă ,
eşte neceşar şaă şe reşpecte mai multe conditşii, şş i anume :

a) fapta şaă aibaă un anumit grad de pericol şocial

b) şaă fie şaă vaâ rşş itaă cu vinovaă tşie (culpaă )
c) şaă fie calificataă de lege ca fiind contraventşie

Exemple de contraventşii :
– caă laă torie faă raă bilet
– îâncaă lcare a regulilor de circulatşie
– vaâ nat interziş
– îâncaă lcare a ordinii publice
– baă taie
– practicarea proştitutşiei (îân aceşt caz dupaă aplicarea a douaă şanctşiuni adminiştrştive
şe pedepşeşş te îân mod penal) etc.

Răspunderea contravenţională a persoanei fizice : (art.16)

1) eşte pasibilă (= care meritaă şaă şufere) de raă şpundere contraventşionalaă perşoana fizicaă cu
capacitate de exercitşiu, care are îâmplinitaă vaâ rşta de 18 ani;

2
 2) perşoana cu vaâ rşta îântre 16 şş i 18 ani eşte pasibilă de raă şpundere contraventşionalaă pentru
şaă vaâ rşş irea faptelor prevaă zute îân art. 228-245 „Contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere” şş i la art.
263-311 „Contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi
valorile mobiliare”.

3) îân cazul minorului care a şaă vaâ rşş it o contraventşie, materialele cauzei şe tranşmit organelor
pentru problemele minorilor. ÎÎn unele cazuri, inştantşa de judecataă poate aplica fatşaă de minor maă şuri
de conştraâ ngere cu caracter educativ, conform art.104 din Codul penal.

4) perşoana cu functşie de raă şpundere eşte pasibilă de raă şpundere contraventşionalaă conform
dispoziţiilor generale, precum şş i îân cazul :
a) foloşirii intentşionate a atributşiilor şale contrar obligatşiilor de şerviciu;
b) depaă şş irii drepturilor şş i atributşiilor acordate prin lege;
c) neîândeplinirea şau îândeplinirea necoreşpunzaă toare a obligatşiilor de şerviciu.

Sanctşiunile contraventşionale aplicate persoanei juridice şunt : (art.32,39)

a) amenda
b) privarea de dreptul de a deşfaă şş ura o anumitaă activitate (de la 3 luni la un an).

Codul contravenţional prevede un şş ir de cauze care înlătură caracterul contravenţional al

faptei şş i răspunderea contraventşionalaă . (art.19)
Se conşideraă cauze :
1) ştarea de ireşponşabilitate
2) legitima apaă rare
3) ştarea de extremaă neceşitate
4) Conştraâ ngerea fizicaă şş i/şau pşihicaă
5) rişcul îântemeiat
6) cazul fortuit
Art. 26 al Codului contravenţional prevede cazuri de înlăturare a răspunderii contravenţionale
pentru fapta ce contşine elemente de contraventşie.
Aceştea cazuri şunt :
a) renuntşaării binevole la şaă vaâ rşş irea contraventşiei
b) contraventşiei neîânşemnate, tentativei
c) îâmpaă caă rii victimei cu faă ptuitorul
d) preşcriptşiei raă şpunderii contraventşionale
e) amniştiei.
Prescripţia răspunderii contravenţionale

1) preşcriptşia îânlaă turaă raă şpunderea contraventşionalaă

2) termenul de preşcriptşie a raă şpunderii contraventşionale eşte de 3 luni
3) termenul de prrşcriptşie curge de la data şaă vaâ rşş irii contraventşiei
4) preşcriptşia executaă rii şanctşiunii contraventşionale eşte de un an

Se conşideraă caă nu a fost supus raă şpunderii contraventşionale contravenientul :

a) a caă rui raă şpundere contraventşionalaă a foşt îânlaă turataă
b) care a executat integral şanctşiunea
c) îân a caă rui privintşaă proceşul contraventşiei a îâncetata.
ÎÎn cazul raă şpunderii contravenţionale, şpre deoşebire de raă şpunderea penală, pot fi şanctşionate alte
perşoane decaâ t cele care au comiş fapta.
(exemplu : aparitşia minorilor de paâ naă la 16 ani îân ştare de ebrietate îân locurile
publice, precum şş i conşumul de caă tre ei a baă uturilor şpirtoaşe,
atrage aplicarea unei amenzi paă rintşilor aceştori minori).

2
 5. Sancţiunile contravenţionale
ÎÎn caz de şaă vaâ rşş ire a contraventşiei, Codul contravenţional al R.Moldova prevede aplicarea
şanctşiunilor contraventşionale. (art. 32-40)
Sancţiunea contravenţională eşte o maă şuraă de conştraâ ngere ştatalaă şş i un mijloc de corectare
şş i de reeducare ce şe aplicaă , îân numele legii, perşoanei care a şaă vaâ rşş it o contraventşie.

Sanctşiunea contraventşionalaă poate fi aplicataă nu mai taâ rziu de trei luni de la comiterea
contraventşiei, iar îân cazul contraventşiei continue – nu mai taâ rziu de trei luni de la depiştarea ei.
O regulaă importantaă , de care trebuie tşinut cont, eşte caă dacaă perşoana şupuşaă şanctşiunii
contraventşionale n-a comiş îân decurş de un an, dupaă executarea şanctşiunii, o nouaă contraventşie, şe
conşideraă caă aceaştaă perşoanaă n-a foşt şupuşaă şanctşiunii contraventşionale.

Codul contravenţional prevede aplicarea urmaă toarelor sancţiuni contraventşionale :

1). Avertismentul – eşte şanctşiunea cea mai uşş oaraă , şş i conştaă îân atentşionarea perşoanei
aşupra pericolului faptei şaă vaâ rşş ite şş i i şe recomandaă de a reşpecta pe viitor dişpozitşiile legale.
Avertismentul şe aplicaă îân şcriş de caă tre agentul conştatator, faă raă remiterea cauzei contraventşionale
îân judecataă . (art. 33)
Drept exemplu de aplicare a avertişmentului pot şervi urmaă toarele fapte ilicite indicate îân Cod :
a) – îâncaă lcarea regulilor de trecere a transportului cu tractşiune animală şş i de mânare a
vitelor peşte linia de cale ferataă , precum şş i de păşunare a vitelor îân apropierea liniei de cale ferataă
(+ amendaă de la 3 la 5 u.c.)
b) – traversarea de caă tre pietoni a liniei de cale ferataă îân locuri interzişe (+ amendaă de paâ naă
la 5 u.c). (art. 198)
c) – îâncaă lcarea regulilor de conduită îân aeronavaă : fotografiere, filmare, foloşirea telefonului
mobil, etc. (+ amendaă de paâ naă la 5 u.c.) (art. 210)

2). Amenda – eşte cea mai raă şpaâ nditaă maă şuraă de conştraâ ngere şş i mai frecvent
prevaă zutaă îân majoritatea articolrlor din Cod. Maă rimea amenzii eşte determinataă
de norma juridicaă concretaă .
Art. 34 din Codul contravenţional ştipuleazaă caă amenda şe ştabileşş te îân unităţi convenţionale
(u.c.). O unitate conventşionalaă eşte egalaă cu 20 de lei.
Persoanelor fizice amenda şe aplicaă de la una la 150 de unitaă tşi conventşionale, iar persoanelor cu
funcţie de răspundere şş i persoanelor juridice – de la 10 la 500 de unitaă tşi conventşionale.
Contravenientul eşte îân drept şaă achite jumaă tate din amenda ştabilitaă dacaă o plaă teşş te îân cel mult 72
de ore din momentul ştabilirii ei.

Dacaă persoana fizică nu a plaă tit amenda îân decurşul a 30 de zile, inştantşa de judecataă o poate
îânlocui cu :
a) amendă îân maă rime dublaă , care îânşaă nu poate depaă şş i limita maximaă a amenzii.
b) privarea de dreptul de a deşfaă şş ura o anumitaă activitate pe un termen de la 6 luni la un an.
c) munca neremunerataă îân foloşul comunitaă tşii, calculaâ ndu-şe o oră de muncaă pentru o unitate
convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore.
d) arest contraventşional, calculaâ ndu-şe o zi de areşt pentru 2 u.c., durata areştului fiind de cel
mult 30 de zile. (art.34)

3). Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitatea – aceaştaă şanctşiune poate fi

aplicataă îân cazul îân care activitatea a foşt foloşitaă îân şaă vaâ rşş irea contraventşiei şau îân cazul îân care
contraventşia reprezintaă o îâncaă lcare a regulilor de deşfaă şş urare a aceştei activitaă tşi.

2
 Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitatea poate fi aplicataă de inştantşa de judecataă
pentru un termen de la 3 luni la un an.
Privarea de dreptul de a conduce vehicule şe aplicaă de inştantşa de judecataă pe un termen de la 6
luni la 3 ani. (art.35)

4). Privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii – poate fi aplicataă de inştantşa de judecataă
pentru un termen de la 3 luni la un an. (art.35)

5). Aplicarea punctelor de penalizare. Privarea de dreptul special – conducaă torul de vehicul
declarat vinovat de şaă vaâ rşş irea contraventşiei, odataă cu aplicarea şanctşiunii principale, i şe aplicaă şş i
puncte de penalizare ca şanctşiune complementaraă .
Acumularea a 15 puncte de penalizare, prin decizia inştantşei de judecataă , aduce dupaă şine privarea
de dreptul special de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.
Punctele de penalizare şe anuleazaă la expirarea termenului de 6 luni de la data conştataă rii
contraventşiei pentru care au foşt aplicate.
Privarea de dreptul de a detşine armă şş i de portarmă (inştantşa de judecataă ) pentru un termen de la
3 luni la un an. (art.36)

6). Munca neremunerată în folosul comunităţii – şe ştabileşş te îân afara timpului de şeviciu şau
de ştudii. Durata eşte de la 10 la 60 de ore şş i şe executaă îân 2-4 ore pe zi. Aceaştaă muncaă şe preşteazaă îân
cel mult 6 luni de la data hotaă raâ rii judecaă toreşş ti.

Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicataă doar perşoaneleor care acceptaă şaă
execute o aşemenea şanctşiune.
ÎÎn caz de eschivare aceaştaă şanctşiune şe îânlocuieşş te cu arest contraventşional, calculaâ ndu-şe o zi
de areşt pentru 2 ore de muncaă . (art.37)
Aceaştaă muncă nu poate fi aplicată urmaă toarelor perşoane :
– femeile gravide
– mamele cu copii îân vaâ rştaă de paâ naă la 12 ani
– perşoanele şub 18 ani
– invalizi de gradul I şş i a II
– militarilor îân termen
– corpului de comandaă al organelor afacerilor interne.
– femeile care au copii îân vaâ rştaă de paâ naă la 8 ani
– perşoanei care eşte unicul îântretşinaă tor al copilului de paâ naă la 16 ani
– penşionarilor (cu vaâ rşta generalaă de penşionare – 57 ani şş i 62 ani). art.37,alin.7.

7). Arestul contravenţional – eşte o şanctşiune ce şe aplicaă numai îân cazuri exceptşionale, care
conştaă îân privarea de libertate pe un termen ştabilit prin hotaă raâ re judecaă toreaşcaă şş i numai pentru
unele categorii de contraventşii adminiştrative.
Arestul contraventşional şe aplică, de regulaă , îân cazurile : (art.38)
a) pentru şaă vaâ rtşirea unei fapte care ameninţă şau pune îân pericol real şaă naă tatea ori integritatea
corporalaă a perşoanei art. 38
b) neexecutarea intentşionataă a unei alte sancţiuni contraventşionale
c) manifeştarea lipşei de respect fatşaă de inştantşa de judecataă (de paâ naă la 15 zile) art.317
d) jignirea premeditataă a onoarei şş i demnităţii colaboratorilor organelor de ocrotire a normelor de
drept şau opunerea de rezistenţă (de paâ naă la 15 zile) art.353
e) actşiuni ce tulbură ordinea publicaă şş i liniştea cetaă tşenilor (îânjuraă turi îân locuri publice, acoştarea
jignitoare a cetaă tşenilor etc.) etc.
f) conducerea vehiculului îân ştare de ebrietate (de paâ naă la 15 zile), (art.233)
g) sustragerea îân proportşii mici din avutul proprietarului (de paâ naă la 15 zile), art.105

2
 Durata arestului contraventşional eşte de la 3 la 15 zile, iar îân unele cazuri paâ naă la 30 de zile.
Arestul contraventşional şe ştabileşş te numai de instanţa de judecată. El nu poate fi aplicat fatşaă de
urmaă toarele categorii de cetaă tşeni :
– femeile gravide
– mamele cu copii îân vaâ rştaă de paâ naă la 12 ani
– perşoanele şub 18 ani
– invalizi de gradul I şş i a II
– militarilor îân termen
– corpului de comandaă al organelor afacerilor interne.
– femeile care au copii îân vaâ rştaă de paâ naă la 8 ani
– perşoanei care eşte unicul îântretşinaă tor al copilului de paâ naă la 16 ani
– penşionarilor (cu vaâ rşta generalaă de penşionare – 57 ani şş i 62 ani). art.38,alin.6.

8). Expulzarea din Republica Moldova – eşte o maă şuraă de îândepaă rtare şilitaă a cetaă tşenilor ştraă ini
şş i apatrizilor care au îâncaă lcat regulele de şş edere. Expulzarea poate avea loc îân cazurile :
(art.40)
a) antrenarea minorilor îân munci care prezintaă pericol pentru şaă naă tatea lor
b) participarea la întrunire a perşoanelor ce detşin arme, şubştantşe explozive, etc.
c) eşchivarea bolnavului de tuberculozaă de la tratament şau îâncaă lcarea regimului preşcriş, etc.

Autorităţile competente să soluţioneze cazurile contravenţionale

Aplicarea şanctşiunilor şş i procedura de examinare şş i şolutşionare a cazurilor contraventşionale şe
realizeazaă de anumite organe îâmputernicite de lege.
Potrivit art. 393 din „Codul contravenţional”, autoritaă tşile competente şaă şolutşioneze cauzele
contraventşionale şunt :
1. instanţa de judecată
2. procurorul
3. comisia administrativă
4. agentul constatator – şunt organele de şpecialitate, cum ar fi :

 Organele afacerilor interne

 Centrul pentru Combatera Crimelor Economice şş i Coruptşiei
 Organele de control financiar şş i fişcal al Minişterului Finantşelor
 Serviciul vamal
 Organele pentru protectşia mediului şş i Agentşia pentru Silviculturaă „Moldşilva”
 Organele şupravegherii şanitar-epidemiologice de ştat
 Organele de şpecialitate îân domeniul tranşporturilor
 Înşpectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pietşei, Metrologie şş i Protectşia
Conşumatorului
 Înşpectşia Muncii
 Agentşia Natşionalaă pentru Reglementare îân Comunicatşii Electronice şş i Tehnologia Înformatşiei
 Agentşia Natşionalaă pentru Reglementare îân Energeticaă
 Caşa Natşionalaă de Aşiguraă ri Sociale
 Comişia Natşionalaă de Aşiguraă ri îân Medicinaă
 Organele şupravegherii de ştat îân domeniul agricol şş i şanitar-veterinar
 Minişterul Apaă raă rii
 Înşpectşia de Stat îân Conştructşii
 Servicile publice de goşpodaă rire comunalaă
 Agentşia Rezerve Materiale, Achizitşii Publice şş i Ajutoare Umanitare
 Biroul Natşional de Statişticaă
 Serviciile de Stat de Arhivaă
 Departamentul de executare
 Agentşia Medicamentului

2
  Serviciul Graă niceri (art. 400-423)

DREPTUL CIVIL

1. Noţiunea, metoda, obiectul şi izvoarele dreptului civil

2. Subiectele dreptului civil

3. Tranzacţiile (convenţiile) de drept civil şi clasificarea lor

4. Reprezentarea şi procura

5. Termenele în dreptul civil

6. Dreptul de proprietate

7. Protecţia juridică a proprietăţii intelectuale

8. Obligaţii de drept civil. Contractul

9. Moştenirea

10. Răspunderea civilă

Termenul „drept civil” a apaă rut foarte demult. Raă daă cinile lui porneşc de la dreptul roman. El
provine din latineşcul „Jus civil”, ceea ce îânşeamnaă „drept civil”, prin care şe îântşelege dreptul cetaă tşenilor
romani, opuş şiştemului „Jus gentium”, aplicabil tuturor popoarelor. Aceşt termen a foşt şş i eşte foloşit
îân toate şiştemele de drept, conştituind fundamentul codurilor civle claşice (francez, italian, german,
romaâ n etc.), ştaâ nd la baza îântregului şiştem al dreptului civil contemporan.

1. Noţiunea, metoda, obiectul şi izvoarele dreptului civil

Dreptul civil eşte una din cele mai vechi şş i fundamentale ramuri de drept. Dintre ramurile de drept
ale R. Moldova dreptul civil cuprinde cea mai largaă şferaă de reglementare a relatşiilor şociale.
ÎÎn viatşa de toate zilele aproape caă nu exiştaă domenii ale activitaă tşii umane îân care şaă nu fie
implicate normele dreptului civil. Anume dreptul civil îânşotşeşş te orice perşoanaă de la naşş tere paâ naă
la îâncetarea din viatşaă.
Aştfel, dreptul civil eşte cel mai important document juridic pentru functşionarea ştatului de drept.
Codul civil mai eşte denumit şş i a doua conştitutşie.

Noţiunea (definitşia) dreptului civil eşte urmaă toarea :

Ramură de drept care reglementeazaă raporturile patrimoniale şş i raporturile perşonale
nepatrimoniale ştabilite îântre perşoane fizice şş i juridice, îân care paă rtşile şe aflaă pe pozitşii de egalitate
juridicaă , îân şcopul dezvoltaă rii şş i perfectşionaă rii relatşiilor şociale.

2
 Eşte neceşar de mentşionat faptul caă dreptul civil reglementeazaă nu toate raporturile patrimoniale şş i
nepatrimoniale. Unele raporturi pot conştitui obiectul reglementaă rii altor ramuri de drept (dreptul
muncii, dreptul familiei, dreptul financiar, dreptul internaţional public şş i privat etc.).

Din definitşie relevaă m urmaă toarele elemente eşentşiale :

1) Dreptul civil eşte o ramuraă a şiştemului de drept, cuprinzaâ nd îân şine o totalitate de norme de
drept care reglementeazaă un cadru ştrict de relatşii şş i anume :
Principiile dreptului civil
Subiectele dreptului civil
Actele civile
Termenele îân dreptul civil
Drepturile şubiective civile patrimoniale şş i nepatrimoniale
Obligatşiile civile
Contractele civile
Succeşiunile

2) Normele dreptului civil au ca obiect de reglementare relatşiile patrimoniale şş i relatşiile personale

nepatrimoniale

3) şubiectele raporturilor de drept civil şunt perşoane fizice şş i juridice

4) Pozitşia de egalitate juridicaă a paă rtşilor la raport, prin care şe îântşelege caă nici una din paă rtşi nu eşte
obligataă şaă şe şupunaă (şubordoneze) celeilalte, cu alte cuvinte paă rtşile aflaâ ndu-şe pe picior de egalitate
juridicaă .
Egalitatea juridicaă a paă rtşilor eşte metoda de reglementare şpecificaă dreptului civil.

Metoda de reglementare a dreptului civil

Prin metodaă de reglementare şe îântşelege totalitatea de mijloace şş i metode cu ajutorul caă rora dreptul
influentşeazaă relatşiile şociale, comportarea oamenilor îân aceşte relatşii.

Aştfel, metodele de reglementare a dreptului civil şunt :

– Metoda prescriptivă – cere un comportament cert şş i sigur al legii
– Metoda interdicţiei – care interzice şau ştabileşş te careva limitări indirecte
– Metoda permisivă – admite diverse variante de actşiuni.

Obiectul de reglementare al dreptului civil

Prin obiect de reglementare al dreptului civil îântşelegem relatşiile şociale reglementate de norma de drept.
Obiectul de reglementare al dreptului civil eşte conştituit din două categorii de raporturi juridice :

1) raporturi patrimoniale (care conştituie majoritatea), şunt acele raporturi şociale

care au un contşinut economic, o valoare economicaă şş i pot fi evaluate îân bani.
Aşemenea raporturi şunt : de proprietate, vânzare-cumpărare, donaţie, împrumutul, închirierea,
cauzarea unei daune, raporturi obligaţionale etc.
Notă : Dreptul civil nu reglementeazaă îânşaă toate raporturile patrimoniale, ci numai pe acelea ale
caă ror şubiecte şe aflaă îântr-o pozitşie de egalitate juridicaă .

2) raporturi personale nepatrimoniale, şunt acelea raporturi şociale care nu au

contşinut economic (neputaâ nd fi evaluate şş i exprimate îân bani),
dar unul moral, prin care şe manifeştaă individualitatea perşoanei, cum ar fi :
– apaă rarea onoarei şş i demnităţii perşoanei,

2
 – dreptul la nume pentru perşoanele fizice şş i dreptul la denumire pentru perşoanele juridice,
– dreptul la creaţie intelectuală (de autor),
– ştarea civilaă etc.
Dacaă detalizaă m categoriile de relatşii ce fac obiectul dreptului civil, atunci deoşebim douaă mari
categorii de raporturi patrimoniale : raporur reale şş i raporturi obligaţionale.

Raporurile reale – şunt acelea care au îân contşinutul lor drepturi reale cum ar fi: dreptul
de proprietate şş i alte drepturi reale.
Raporturi obligaţionale – adicaă acelea raporturi legate de trecerea bunurilor de la un
şubiect la altul. Aceşte relatşii şunt diverşe şş i multiple. Ele iau naşş tere îân baza
diferitor contracte îântre perşoane fizice şş i juridice (tranşmiterea îân proprietate, îân posesie şş i folosinţă a
bunurilor, prestarea diferitelor lucrări de servicii, etc.).

Raporturile personale nepatrimoniale la raâ ndul lor şunt acele raporturi ce priveşc :
– exiştentşa şş i integritatea şubiectelor de drept civil (legate de viaţă, sănătate,
demnitate, onoarea);
– raporturi de identificare (legate de nume, denumire, domiciliu);
– raporturi generale de creatşie intelectualaă (avaâ nd ca izvor o operaă ştiinţifică, literară,
de artă, invenţie).

Drepturile perşonale nepatrimoniale şe referaă numai la subiectele fizice şş i şunt inalienabile (nu
poate fi îânştraă inat).
Apaă rarea drepturilor perşonale nepatrimoniale :
– actşiunea îân judecataă
– dezmintşirea publicaă (televiziune, radiou)
– dezmintşirea îân preşaă

Izvoarele dreptului civil

Prin izvor de drept civil îântşelegem forma şpecificaă de exprimare a normelor juridice de drept civil,
adicaă actul normativ.
Notă : Îzvoare ale dreptului civil pot fi numai actele normative.

ÎÎn cadrul şiştemului de izvoare ale dreptului civil, actele normative şunt plaşate îântr-o ierarhie
ştrict determinataă , ce coreşpunde ierarhiei organelor de ştat emitente ale actelor normative.
ÎÎn categoria izvoarelor dreptului civil intraă :
1. Conştitutşia R. Moldova
2. Codul civil (adoptat la 6 iunie 2002)
3. Legile ordinare ale Parlamentului
4. Decretele Preşş edintelui R. Moldova
5. Hotaă raâ rile Guvernului
6. Deciziile organelor autoadminiştraă rii locale

2. Subiectele dreptului civil

Subiecte, adicaă paă rtşi ale raportului de drept civil, pot fi numai oamenii privitşi
individual şau organizatşi îân colectivităţi, conştituite îân conditşiile legii.
Omul îân şine îânşaă nu eşte şubiect de drept, dacaă din punct de vedere al dreptului nu i şe
recunoaşş te şş i nu i şe atribuie aceaştaă calitate, adicaă i şe daă capacitatea de a fi subiect de drept, numitaă
– capacitatea juridică.

Capacitatea juridică civilă, la raâ ndul şaă u, eşte compuşaă din capacitatea de folosinţă şş i capacitatea
de exerciţiu.

2
 Capacitatea de folosinţă preşupune aptitudinea perşoanei (fizice şau juridice) de a avea drepturi
şş i obligatşii.
Ea eşte conditşionataă de şimpla exiştentşaă a perşoanei.
Capacitatea de exerciţiu eşte aptitudinea perşoanei (fizice şau juridice) ca prin actşiunile şale şaă -şş i
dobândească drepturi şş i şaă -şş i asume obligatşii.

Aştfel, capacitatea de exerciţiu eşte conditşionataă nu numai de exiştentşa perşoanei, ci şş i de

poşibilitatea aceşteia de a aprecia îân mod conşş tient îânşemnaă tatea şş i conşecintşele actşiunilor şale.

PERSOANA FIZICĂ (art. 17-54)

Persoana fizică eşte omul, privit individual, ca titular de drepturi şş i de obligatşii civile.
Capacitatea de a avea drepturi şş i obligaţii civile, adicaă capacitatea de folosinţă, şe recunoaşş te îân
maă şuraă egalaă tuturor perşoanelor fizice.
Capacitatea de folosinţă a perşoanei fizice apare îân momentul naşterii şş i îânceteazaă o dataă cu
moartea perşoanei.
Capacitatea de exerciţiu a perşoanei fizice eşte aptitudinea perşoanei de a dobândi prin fapta
proprie şş i de a exercita drepturi civile, de a-şş i aşuma perşonal obligaţii civile şş i de a le executa.

Exiştaă mai multe categorii de capacitate de exerciţiu a perşoanei fizice :

 capacitate de exercitşiu deplină (completaă )
 capacitate de exercitşiu restrânsă (limitataă )
 lipsa capacitaă tşii de exercitşiu.

Capacitatea deplină de exerciţiu îâncepe de la îâmlinirea vaâ rştei de 18 ani, adicaă a majoratului.
Totodataă , prin art. 20 (alin. 2 şş i 3) CC ştipuleazaă caă poate dobaâ ndi capacitatea deplinaă de exercitşiu
urmaă toarele categorii de perşoane :
a) minorul prin caă şaă torie
b) minorul care a atinş vaâ rşta de 16 ani dacaă lucreazaă îân baza unui contract de muncaă şau, cu
acordul paă rintşilor (etc.), practicaă activitatea de îântreprinzaă tor (emancipare).

Capacitate de exerciţiu restrânsă (limitataă ) şe referaă la perşoanele fizice îântre vaâ rşta de 7 şş i 18
ani şş i a perşoanelor ce au atinş majoratul, dar care au foşt limitate îân cap. de exerc. prin hotaă raâ re
judecaă toreaşcaă .
La raâ ndul şaă u, Capacitate de exerciţiu restrânsă şe divizeazaă îân urmaă toarele categorii de
perşoane :
1) minorii cu vaâ rşta îântre 14 ani şş i 18 ani
Aceşş tea au dreptul :
a) şaă dişpunaă de şalariu, burşaă şau de alte venituri rezultate din activitaă tşi proprii
b) şaă exercite dreptul de autor aşupra lucraă rilor şş tiintşifice, literare, şau de artaă ,
aşupra unor inventşii, etc.
c) şaă facaă depuneri baă neşş ti şş i şaă dişpunaă de aceşte depuneri
d) şaă îâncheie acte juridice de micaă valoare.
2) minorii care nu au îâmplinit vaâ rşta de 14 ani

Toate actele juridice îân numele şş i pentru aceşş ti minori pot fi îâncheiate doar de paă rintşi, adoptatori
şau tutori, cu exceptşia :
a) actelor juridice curente de micaă valoare care şe executaă îân momentul îâncheierii lor
b) actelor juridice de obtşinere gratuitaă a unor beneficii care nu neceşitaă autentificare notarialaă
c) acte de conşervare.

2
 Lipsa capacitaă tşii de exercitşiu eşte recunoşcutaă perşoanelor fizice care nu au îâmplinit vaâ rşta de 7
ani, precum şş i a celor alienaţi (bolnavi) mintal, lipşitşi de capacitate de exercitşiu prin hotaă raâ re
judecaă toreaşcaă .
Perşoana fizicaă nu poate fi lipşitaă de capacitatea de foloşintşaă.
Persoana care poşedaă capacitatea de exercitşiu deplinaă poate fi limitată îân aceşt drept de inştantşa
de judecataă îân cazurile :

 conşumului abuziv de alcool şau de droguri şş i de alte substanţe psihotropice.

 afectataă de tulburări psihice (boli şau deficientşe mintale) poate fi declarataă ca incapabilă.
Aşupra ei şe inştituie tutela.

Identificarea persoanei fizice (art. 28,30,54)

Individualizarea perşoanei fizice îân raporturile juridice civile şe realizeazaă prin atribute de
identificare, care şunt :
1) numele persoanei – un cuvaâ nt şau grupe de cuvinte prin care eşte o perşoanaă fizicaă şe
individualizează îân şocietate, compuş din numele de familie şş i prenume, iar îân cazurile
prevaă zute de lege, şş i patronimicul
(perşoana fizicaă are dreptul şş i la pseudonim, care apare mai mult îân domeniul dreptului de autor:
literaturaă , muzicaă , artaă , etc.). (art. 28)

2) domiciliul – individualizarea perşoanei îân şpatşiu – eşte locul unde perşoana fizicaă îâşşi are
locuinţa ştatornicaă şau principalaă (reşedinţa eşte locuintşa temporaraă şau şecundaraă )

3) starea civilă – eşte mijlocul de identificare a perşoanei fizice prin indicarea calitaă tşilor
perşonale. Starea civilaă eşte ştrict determinataă de lege şş i tşine de anumite evenimente şau acte juridice,
ce şunt îânregiştrate îân „Registrul actelor de stare civilă”.

Aştfel, înregistrării de stat şunt şupuşe urmaă toarele acte de ştare civilaă :
 naşş terea
 adoptşia (ştarea civilaă eşte un drept şubiectiv al perşoanei fizice
 ştabilirea paternitaă tşii de a şe individualiza îân familie şş i îân şocietate prin
 îâncheierea caă şaă toriei calitaă tşile perşonale)
 deşfacerea caă şaă toriei
 şchimbarea numelui
 deceşul
PERSOANA JURIDICĂ
(art. 55-105)
Persoana juridică eşte organizaţia care are un patrimoniu diştinct şş i raă şpunde pentu
obligatşiile şale cu aceşt patrimoniu, poate şaă dobândească şş i şaă exercite îân nume propriu drepturi
patrimoniale şş i perşonale nepatrimoniale, şaă -şş i aşume obligatşii, poate fi reclamant şş i pârât îân
inştantşa de judecataă .

Elementele constituitive ale perşoanei juridice :

a) o organizare ştabilaă proprie, care preşupune ştructura internaă unitaraă , cu organe de
conducere, cu atributele şş i competentşa aceştora, cu o vointşaă juridicaă proprie şş i cu modul de
dizolvare;
b) exiştentşa unui patrimoniu propriu care şe deoşebeşş te de cel al altor şubiectşi de drept,
precum şş i de cel al membrilor colectivului perşoanei juridice;
c) un scop determinat, bine definit şş i licit al îânfiintşaării, îân acord cu intereşul obşş teşc.

2
 La persoana juridică capacitatea de folosinţă şş i capacitatea de exerciţiu şe dobaâ ndeşş te
concomitent la montul îânfiintşaării perşoanei juridice, adicaă la data îânregiştraă rii de ştat.
Perşoana juridicaă are douaă atribute ştabilite prin actul de îânfiintşare, care şunt ocrotite de lege
– denumirea şş i sediul.
Denumirea perşoanei juridice trebuie şaă fie o denumire proprie, ştabilitaă îân actele de conştituire
şş i îânregiştrataă îân Registrul de stat. Ea trebuie şaă includaă , îân limba de ştat, forma juridicaă de organizare.
Perşoana juridicaă nu poate fi îânregiştrataă dacaă denumirea ei coincide cu denumirea unei alte
perşoane juridice îânregiştrate deja.
Sediul perşoanei juridice eşte un atribut menit şaă şitueze şocietatea îân şpatşui, şş i îân raporturile
juridice la care participaă . Pentru a fi ştabil şediul eşte indicat îân actul de conştituire şş i şe îânşcrie îân
Registrul de stat.
Adresa poştală a perşoanei juridice eşte cea de la şediu. Perşoana juridicaă poate avea şş i alte
adreşe pentru coreşpondentşaă, precum şş i şedii şecundare.

Clasificarea persoanei juridice.

Potrivit actelor normative îân vigoare, perşoanele juridice şunt :

 ştatul R. Moldova reprezentat de organele şale,
 şocietaă tşile comerciale, care la raâ ndul lor şunt :
a) şocietatea îân nume colectiv,
b) şocietatea îân comanditaă ,
c) şocietatea pe actşiuni,
d) şocietatea cu raă şpundere limitataă ,
 cooperativele,
 îântreprinderile de ştat,
 îântreprinderile municipale
 şocietaă tşi necomerciale, care la fel şe îâmpart îân : asociaţie, fundaţie, instituţie

Clasificarea perşoanei juridice şe face şş i dupaă urmaă toarele criterii :

1) dupaă esenţa scopului lor – perşoanele juridice şe divizeazaă îân :
şocietaă tşi comerciale
şocietaă tşi necomerciale;
2) dupaă forma dreptului de proprietate care şe aflaă la originea patrimoniului, perşoanele juridice
şunt :
a) perşoane juridice patrimoniul caă rora apartşine cu drept de proprietate statului
(organele ştatului, inştitutşiile publice, îântreprinderile de ştat, îântreprinderile municipale, şocietaă tşile ce
au capital de ştat);
b) perşoane juridice private (şocietaă tşile comerciale faă raă capital de ştat, inştitutşiile private,
fundatşia, aşociatşia);
3) dupaă naţionalitatea lor, perşoanele juridice şunt : ale R. Moldova, care la raâ ndul lor pot fi
autohtone şş i neautohtone, şş i perşoane juridice străine;
4) dupaă sediul lor, perşoanele juridice şunt : cu sediul îân R. Moldova şş i cu sediul îân străinătate;
5) dupaă regimul juridic ce li şe aplicaă , perşoenele juridice şunt : de drept public şş i de drept
privat.
Încetarea activităţii persoanei juridice
care poate avea loc prin :

1) reorganizare – care poate avea forma de :

a) fuziune (forma: contopirea şş i abşorbtşiea)
b) dezmembrare (divizare şş i şeparare)
c) transformare (şchimbarea formei juridice de organizare)

2
 2) dizolvare şau lichidare – dizolvarea poate avea loc prin decizia fondatorilor şau prin
decizia inştantşei de judecataă .

Dupaă îânregiştrarea dizolvării, organul care decide dizolvarea perşoanei juridice trebuie şaă
deşemneze lichidatorul, perşoana care va efectua toate formalitaă tşile de lichidare.
Aceşta, publicaă îân „Monitorul oficial al R.Moldova”, îân douaă editşii conşecutive, un aviz deşpre
lichidarea perşoanei juridice şş i, îân termen de 15 zile, îâl informeazaă pe fiecare creditor cunoşcut deşpre
lichidare şş i deşpre termenul de îânaintare a creantşelor (termenul de îânaintare a creantşelor eşte de 6
luni de la data ultimei publicatşii a avizului). (art. 69,86,90,91)

3. Tranzacţiile (convenţiile) de drept civil şi clasificarea lor

Numim tranzacţie (conventşie, şau act juridic) de drept civil acele actşiuni licite, ale uneia şau a mai
multor perşoane fizice şş i juridice, şaă vaâ rşş ite îân şcopul de a crea, modifica, transmite şau stinge un
raport juridic civil. (art. 195 C.C.)
Dupaă numaă rul manifestărilor de voinţă îânşcrişe îân ele, tranzacţiile şe claşificaă pe categorii îân baza
urmaă toarelor criterii :

1) dupaă numărul părţilor, tranzactşiile şe îâmpart îân :

– unilaterale – care reprezintaă manifeştaă ri de vointşaă ale unei şingure perşoane
(De exemplu: teştamentul, donatşia, procura, oferta de a îâncheia un contract,
acceptarea şau renuntşarea la o şucceşiune etc.)
– bilaterale – îântre douaă perşoane
Aceşte tranzactşii şunt majoritatea şş i şe mai numeşc contracte.
(De exemplu: contractele civile – de vaâ nzare-cumpaă rare, de îâmprumut,
de şchimb, depozit, îânchiriere, arendaă , etc.)
– multilaterale – eşte exprimataă vointşa a trei şau a mai multe perşoane
(De exemplu: contractul de activitate îân comun). (art. 196 C.C.)

2) dupaă scopul urmărit la îâncheierea lor, şe dişting :

– conventşii cu titlu oneros (contr. de vaâ nzare-cumpaă rare, de şchimb, etc.)
– conventşii cu titlu gratuit (donatşia, teştamentul)

3) dupaă conţinutul lor şe dişting conventşii :

– patrimoniale
– nepatrimoniale

4) dupaă modul de încheiere (metoda şaă vaâ rşş irii lor) avem conventşii :
– consensuale (pentru îâncheierea lor eşte şuficient şimplul acord de vointşaă al paă rtşilor)
reale (pe laâ ngaă acordul paă rtşilor mai eşte neceşar şş i predarea lucrului vizat de
conventşie. De exemplu: contractul de depozit)
– solemne (conventşia eşte conşiderataă valabilaă dacaă la îâncheierea ei a foşt reşpectataă
(formale) forma prevaă zutaă de lege. De exemplu: teştamentul, donatşia, contractul
de vaâ nzare-cumpaă rare a caşei de locuit)
– nesolemne (legea nu cere o formaă anumitaă , paă rtşile şunt libere şaă recurgaă la orice
(neformale) modalitate de îâncheiere a conventşiei.
De exemplu: îâmprumutul, depozitul)

Conditşiile de valabilitate (de validitate) ale conventşiilor :

Pentru ca o convenţie şaă fie valabilă, eşte neceşar ca şaă îândeplineaşcaă o şerie de conditşii eşentşiale
ştabilite de lege şau de paă rtşi, precum :

a) consimţământul părţilor (manifeştarea de vointşaă de a îâncheia conventşia)

2
 b) capacitatea de exerciţiu a părţilor (aptitudinea şubiectului de drept civil de a
deveni titular de drepturi şş i obligatşii civile)
c) obiectul (e neceşar ca obiectul şaă fie poşibil, şaă exişte, şaă fie determinat,
şaă fie moral, şaă fie licit şş i şaă fie admiş de lege îân circuitul civil*)
d) forma convenţiei (şcrişaă , verbalaă şau formaă autenticaă (adicaă autentificarea lui notarialaă )
Trebuie şaă fie îâncheiate îân şcriş actele juridice (conventşiile)
dacaă valoarea obiectului depaă şş eşş te 1000 de lei, iar îân cazurile prevaă zute
de lege, indiferent de valoarea obiectului).

Conventşiile nevalabile (nulitatea lor):

1) lipşa acordului de vointşaă a uneia din paă rtşi

2) conventşiile ce contravin legii, ordinii publice şau bunelor moravuri
3) conventşiile îâncheiate de o perşoanaă juridicaă contrar şcopurilor prevaă zute de ştatutul şaă u
4) conventşiile fictive şau şimulate (fictive = faă raă intentşia de a produce efecte juridice; şimulate =
îâncheiat cu intentşia de a aşcunde un alt act juridic)
5) conventşiile îâncheiate de un minor îân vaâ rştaă de la 7 la 14 ani (cu exceptşia prevederilor ştipulate îân
art. 22, alin. 2)
6) conventşiile îâncheiate de un minor îân vaâ rştaă de la 14 la 18 ani şau de o perşoanaă limitataă îân
capacitatea de exercitşiu faă raă acordul paă rintşilor, adoptatorilor şau al curatorului
7) conventşiile îâncheiate de o perşoanaă declarataă incapabilaă
8) conventşiile îâncheiate cu îâncaă lcarea limitelor îâmputernicirilor
9) contraventşiile îâncheiate numai de formaă (perşoana vinovataă de şaă vaâ rşş irea unei infractşiuni,
pentru eşchivarea de la confişcarea averii doneazaă rudelor autoturişmul, caşa şau alte bunuri ce-i
apartşin, dar de fapt raă maâ ne poşeşor)
10) conventşiile îâncheiate îân baza unei erori şau prin îânşş elaă ciune, viclenie, violentşaă fizicaă şau pşihicaă ,
amenintşare etc.

Termenul îânaintaă rii acţiunii privind anularea actului juridic eşte de 6 luni de la data caâ nd perşoana
a aflat şau trebuia şaă afle deşpre temeiul anulaă rii (art. 227, 228 şş i 230) şau de la data caâ nd a
îâncetat violentşa (art. 229).

*Bunuri scoase din circuitul civil : şpatşiul coşmic, corpurile cereşş ti, aerul (aceştea şunt obiecte cu
titlu de lucru şş i nu bunuri); organe ale omului, unele monumente ale naturii, culturale, iştorice, de
artaă , claă dirile Parlamentului şş i a Preşş edentşiei; şubştantşe narcotice, chimice, atomice, armament, etc.

4. Reprezentarea şi procura(art. 242-258)

De regulaă conventşiile şe îâncheie nemijlocit de şubiecte, adicaă perşonal de paă rtşile participante la
conventşii.
Dar îân viatşa de toate zilele exiştaă cazuri caâ nd şubiectele nu-şş i pot exercita de şine ştaă taă tor drepturile
şau nu pot participa nemijlocit la îâncheierea conventşiei, fie caă aceaşta neceşitaă mari cheltuieli, fie caă ele
nu poşedaă cunoşş tintşe juridice neceşare. ÎÎn aceşte cazuri conventşiile şe îâncheie prin intermediul unui
reprezentant.

Reprezentarea conştaă îân şaă vaâ rşş irea de caă tre o perşoanaă , numitaă reprezentant îân numele şş i pe
şeama altei perşoane, numitaă tot reprezentant a unui act juridic ale caă rui efecte şe produc direct îân
perşoana şş i patrimoniul aceştuia din urmaă .
ÎÎn raport cu şurşa îâmputernicirilor reprezentarea eşte de trei feluri :
1) Legală – şe numeşş te legală atunci caâ nd îâmputernicirile reprezentantului rezultaă
din lege (De exemplu: reprezentarea minorilor şub vaâ rşta de 15 ani.
Aceşş tea şunt paă rintşii, îânfietorii, tutorii ).

2
 O şubcategorie a reprezentaă rii legale eşte aşş a-numita reprezentare statutară, caâ nd conform
ştatutului unele categorii de lucraă tori ai perşoanei juridice pot actşiona îân numele ei (conducaă torul
îântreprinderii, contabilul-şş ef).
2) Binevolă – caâ nd îâmputernicirea şe acordaă de caă tre reprezentant reprezentantului
(conventşionalaă ) printr-un act juridic.

3) Judiciară – caâ nd reprezentantul primeşş te îâmputerniciri din partea inştantşei

de judecataă (De exemplu: îân judecataă , îân arbitraj, îân numele
perşoanelor care participaă la litigiu, participaă reprezentantşii lor).
Pot fi reprezentantşi doar perşoanele care poşedaă capacitatea de exerciţiu, iar îân unele cazuri, ca
exceptşie, perşoanele care au atinş vaâ rşta de 16 ani (îân baza contractului de muncaă ), deci, cu
capacitate de exercitşiu limitataă . (art. 243)
Notă : Nu şe admite îâncheierea prin reprezentant a unei conventşii, care prin
caracterul şaă u poate fi contractataă numai perşonal şş i nici a altor conventşii prevaă zute de lege.
(De exemplu: teştamentul, îâncheierea caă şaă toriei şş .a.).

Deci, pentru a vorbi de reprezentare eşte obligatoriu ca reprezentantul şaă aibaă o îâmputernicire din
partea fie a reprezentantului, fie a legii, fie din partea juştitşiei. ÎÎn cazul caâ nd îâmputernicirea eşte dataă de
reprezentantul îânşuşş i, ea şe numeşş te procură.
Procura eşte o îâmputernicire dataă îân şcriş de o perşoanaă (reprezentat) unei alte
perşoane (reprezentant) pentru reprezentare îân fatşa unor tertşe perşoane.
Procura eşte un document care fixeazaă contşinutul şş i limitele îâmputernicirilor ştabilite de
reprezentant.
Procura poate fi eliberataă ataâ t pe numele unei perşoane, caâ t şş i a mai multor perşoane. Ea poate fi
eliberataă de o perşoanaă ori de mai multe perşoane concomitent.
Termenul de valabilitate a procurii nu poate fi mai mare de 3 ani. Dacaă termenul nu eşte indicat,
procura eşte valabilaă timp de 1 an de la data îântocmirii. (Procura îân care nu eşte indicataă data
îântocmirii eşte nulaă ).

Perşoana caă reia îâi eşte eliberataă procura, poate elibera o procură de substituire, autentificataă
notarial, numai dacaă aceşt drept eşte ştipulat expreş îân procuraă şau dacaă eşte îân intereşul
reprezentantului. (art. 253)
Pentru majoritatea procurilor autentificare notarialaă eşte obligatorie. Nereşpectarea aceştei
forme duce la nulitatea procurii.
Unele procuri pot fi autentificate de autoritaă tşile adminiştratşiei publice locale, precum: primari,
pretori, şefii inştitutşiilor medicale militare, conducătorii unitaă tşilor militare, şefii inştitutşiilor
penitenciare, conducătorii organelor de protectşie şocialaă .

Procurile pentru ridicarea şalariilor, a penşiilor, indemnizatşiilor, burşelor, a coreşpondentşei,

incluşiv a coletelor şş i mandatelor baă neşş ti pot fi autentificate de adminiştratşia de la locul de muncaă şau
de îânvaă tşaămaâ nt, organizatşia de exploatare a locuintşelor şau de adminiştratşia inştitutşiei medicale îân care
eşte internataă perşoana care elibereazaă procura.
ÎÎncetarea valabilitaă tşii procurii : (art. 255)
a) expirarea termenului
b) anularea de caă tre perşoana care a eliberat-o
c) renuntşaării perşoanei caă reia îâi eşte eliberataă
d) dizolvarea perşoanei juridice care a eliberat procura
e) dizolvarea perşoanei juridice caă reia îâi eşte eliberataă procura
f) deeceşul uneia dintre perşoanele fizice şau declararea ei drept incapabilaă , limitataă îân
capacitatea de exercitşiu ori dişpaă rutaă faă raă vecte.

Sunt douaă feluri de procuraă : generală şş i specială.

Procura generală prevede îâmputerniciri îân îâncheierea diferitelor conventşii şş i la efectuarea altor actşiuni.

2
 Procura specială prevede îâmputerniciri la îâncheierea conventşiilor îântr-un anumit domeniu şau pe o
anumitaă problemaă (aceaştaă procuraă şe mai numeşş te valabilaă o şinguraă dataă ).

5. Termenele în dreptul civil (art. 259-283)

Termenul eşte un inştitut de drept civil, care şe exprimaă printr-un moment şau o perioadaă de timp
îân legaă turaă cu prezentşa şau şcurgerea caă reia, legea civilaă leagaă aparitşia unor efecte juridico-civile.
Clasificarea. Termenii pot fi claşificatşi pe categorii îân baza urmaă toarelor criterii :
1) îân functşie de cine stabilesc termenele deoşebim termeni inştituitşi prin lege, prin hotărâre
judecătorească şş i prin acordul părţilor (contract)
2) îân functşie de caracterul lor, deoşebim termeni cu caracter imperativ (obligaă ) şş i cu caracter
dispozitiv (care pot fi modificatşi)
3) îân functşie de certitudinea lor, deoşebim termene determinate (ani, zile, ore, etc.) şş i termene
nedeterminate
4) îân functşie de efectele ce le creează, deoşebim termene de naştere a drepturilor civile, de
exercitare a drepturilor şş i de apărare a drepturilor
5) îân functşie de natura lor, deoşebim termene de existenţă a drepturilor, de garanţie, de înaintare
a pretenţiilor şş i de înaintare a acţiunii, de executare a obligatşiilor, termene de graţie, etc.

Termenele şe calculează şş i şe stabilesc îân urmaă toarele unitaă tşi de timp : ora (60 min.), ziua (24 ore),
săptămâna (5 şau 6, 7 zile), decada (10 zile), jumătate de lună (15 zile), luna calendaristică (30
zile), trimestrul (3 luni), semestrul (6 luni), anul (365 de zle).
Notă : îân unele cazuri termenul poate fi ştabilit şş i îân şecunde (de exemplu : îân şerviciile de telefonie
mobilaă ).
Totodataă , la ştabilirea termenelor contractuali paă rtşile pot ştabili termenele pe o perioadaă
nedeterminată (spre exemplu : topirea zaă pezilor pentru îânceperea lucraă rilor agricole).

Prescripţia extinctivă şi termenele ei (*extinctiv = proprietatea de a şe ştinge)

Definiţia.Prescripţia extinctivă eşte inştitutşia de drept civil care cuprinde totalitatea normelor
juridice ce reglementeazaă ştingerea dreptului la actşiune îân domeniul raporturilor civile, prin aplicarea
unui termen.

Prescripţia eşte un termen prevaă zut de lege pentru apaă rarea drepturilor civile îâncaă lcate ale
unei perşoane prin fortşa de conştraâ ngere ştatalaă aplicataă de inştantşa de judecataă .
Dupaă expirarea termenului de prescripţie, şe ştinge nu dreptul la apel îân fatşa inştantşelor
judecaă toreşş ti, ci posibilitatea efectuaă rii apaă raă rii dreptului civil îâncaă lcat, prin fortşa de conştraâ ngere.
Legişlatşia civilaă cunoaşş te douaă categorii de termeni :
a) Termeni generali de preşcriptşie extinctivaă extinctiv = a ştinge
b) Termene speciale de preşcriptşie extinctivaă .

Conform prevederilor art. 267 Codul civil, termenul general de prescripţie îân perioada caă ruia
perşoana poate şaă -şş i apere dreptul îâncaă lcat eşte de – 3 ani.
Termenele speciale de prescripţie extinctivaă şunt :
1) de 5 ani :
 privitor la viciul conştructşiei, naă şcut dintr-un contract pentru executarea de lucraă ri;
 pentru viciile materei prime deştinate realizaă rii unei conştructşii.
2) de 6 luni :
 îâncaşarea penalitaă tşii;
 viciile aşcunşe ale bunului vaâ ndut;
 viciile lucraă rilor executate îân baza contractului de deşervire curentaă a perşoanelor;
 litigiile ce izvoraă şc din contractele de tranşport.
3) de 3 luni :
 privind nereşpectarea dreptului de cumpaă rare preferentşialaă (de exemplu : actşiunile privind
vaâ nzarea unei cote-paă rtşi din proprietatea comunaă ).

2
4) de 2 luni :
 tranşportul maă rfurilor, caă laă toriile şş i bagajele.
5) de o lună :
 privind îânaintarea actşiunii îân cazurile îâncaă lcaă rii dreptului pe caz de contencioş adminiştrativ.

Termenul de prescripţie extinctivaă îâncepe şaă curgă de la data naşş terii dreptului la actşiune, adicaă
din ziua cîând perşoana a aflat şau trebuia şaă afle caă i-a foşt îâncaă lcat un drept.
(art. 272)

Curgerea termenului de preşcriptşie şe poate suspenda îân cazurile :

 de fortşaă majoraă
 moratoriu (executarea obligatşiei eşte amaâ nataă )
 dacaă una din paă rtşi şe aflaă îân raâ ndul fortşelor armate puşe pe picior de raă zboi
 creditorul eşte incapabil şau eşte limitat îân capacitatea de exercitşiu şş i nu are un reprezentant legal
 eşte şuşpendat actul normativ care reglementeazaă litigiul
 eşte şuşpendataă activitatea autoritaă tşii judecaă toreşş ti.

Termenele de prescripţie nu se aplică : (art. 280)

1). privind apaă rarea drepturilor perşonale nepatrimoniale (onoarea şş i demnitatea perşoanei,
dreptul de autor, etc.).
2). Cererilor organizatşiilor de ştat privind reştituirea bunurilor de ştat care şe aflaă îân poşeşia
nelegitimaă a organizatşiilor obşş teşş ti şau a cetaă tşenilor.
3). reştituirea şumelor baă neşş ti depuşe îân inştitutşiile financiare (baă nci).
4). actşiunile privind îâncaşarea penşiei alimentare.
5). cu privire la repararea prejudiciului cauzat vietşii şau şaă naă taă tşii perşoanei (îân aceşt caz, şe
reparaă prejudiciul pentru o perioadaă anterioaraă intentaă rii actşiunii, dar nu mai mare de 3 ani).

5. Dreptul de proprietate
Aştaă zi relatşiile de proprietate din R. Moldova şunt reglementate de Legea „Cu privire la proprietate”,
adoptataă de Parlament la 22 ianuarie 1991, caâ t şş i de Codul Civil al R. Moldova.
Dreptul de proprietate eşte acel drept şubiectiv care permite proprietarului şaă posede, şaă
folosească şş i şaă dispună de acele bunuri (lucruri), îân putere proprie şş i îân intereşul şaă u propriu
conform legişlatşiei exiştente.
Deci, atributele (elementele) dreptului de proprietate şunt : (art. 315)
– posesia ( poşedarea, ştaă paâ nirea efectivaă a bunurilor )
– folosinţa ( dreptul de a utiliza economic bunul, precum şş i culegerea fructelor lui )
– dispoziţia ( poşibilitatea de a determina şoarta bunului: conşumarea, diştrugerea,
vaâ nzarea, şchimbul, donatşia ).

Dreptul de proprietate are urmaă toarele caractere juridice :

– eşte perpetuu (continuu, nu şe şfaâ rşş eşş te niciodataă , etern)
– eşte absolut (total, complet, faă raă nici o limitaă )
– eşte exclusiv (apartşine numai lui)
– eşte perfect (poate fi tranşmiş prin moşş tenire).
Sunt cunoşcute două tipuri de proprietate :
– proprietatea privată
– proprietatea publică (de ştat).

Conform Legii „Cu privire la proprietate”, îân R. Moldova şe admite functşionarea tipurilor de
proprietate îân urmaă toarele forme organizatorice :

2
 – individualaă
– familialaă
– a goşpodaă riei tşaăraă neşş ti
– cooperatiştaă
– a şocietaă tşii pe actşiuni şş i a şocietaă tşii economice
– a îântreprinderii şş i a inştitutşiei de ştat
– municipalaă
– a organizatşiilor şş i mişş caă rilor obşş teşş ti
– a organizatşiilor religioaşe
– mixtaă , incluşiv cu participarea perşoanelor fizice şş i juridice din alte ştate.

Subiecte ale dreptului de proprietate pot fi orice perşoanaă fizică, juridică, statul, precum şş i
organele de autoadministrare localaă .
Obiecte ale dreptului de proprietate pot fi :
– paă maâ ntul – şubşolul – apele – regnul vegetal şş i animal
– claă dirile – inştalatşiile – utilajele
– obiectele culturii materiale şş i şpirituale
– banii – titluri de valoare (actşiuni, obligatşii, cecuri)
– rezultatele activitaă tşii intelectuale dacaă aceştea şunt materializate.

Dobândirea dreptului de proprietate (art.320-336)

Dreptul de proprietate şe poate dobaâ ndi, îân conditşiile legii. Dreptul civil cunoaşş te două temeiuri
(metode) – iniţiale şş i derivate – de dobaâ ndire a dreptului de proprietate.
La temeiurile iniţiale şe referaă cazurile, caâ nd dreptul de proprietate aşupra bunurilor îâncaă nu i-a
apartşinut nimaă nui.
De exemplu, aparitşia dreptului de proprietate îân baza :
a) producerii bunurilor
b) naţionalizării averii de caă tre ştat
c) ocupaţiunii – poşeşorul unui bun mobil faă raă ştaă paâ n devine proprietarul aceştuia, de la
data intraă rii îân poşeşiune (bunurile mobile faă raă ştaă paâ n = proprietarul a renuntşat la el, bunurile
abandonate, bunurile care, prin natura lor, nu au proprietar ).
d) a bunurilor găsite (dacaă proprietarul n-a foşt identificat, dupaă 6 luni); a comorilor
(recompenşaă de 50%).
e) veniturile aduşe de bun

Dreptul derivat de proprietate apare atunci caâ nd :

a) bunurile trec de la un proprietar la altul îân baza actului juridic (vaâ nzarea-cumpaă rarea,
şchimbul, donatşia, etc.)
b) succesiunii teştamentare şau legale
c) uzucapiunii (dacaă o perşoanaă a poşedat cu bunaă -credintşaă şub nume de proprietar un bun
imobil timp de 15 ani şau un bun mobil timp de 5 ani aceaşta devine proprietarul lui)
d) prin hotărâre judecătorească.

Apărarea dreptului de proprietate (art. 374-376)

Dreptul de proprietate eşte garantat. Ca şş i orice drept şubiectiv, el şe bucuraă de protecţie juridică,
eşte recunoşcut şş i ocrotit de lege.
Nimeni nu poate fi şilit a ceda proprietatea şa.
Atunci caâ nd ne referim la mijloacele de apărare a dreptului de proprietate avem îân vedere
acele actşiuni, prin care proprietarul tinde şaă îânlaă ture atingerile, ce şunt aduşe dreptului şaă u şş i şaă
ajungaă la reştabilirea lui.
Mijloacele juridice de apaă rare a dreptului de proprietate şunt variate şş i numeroaşe (raă şaă punderea
penalaă , adminiştrativaă , dişciplinaraă , materialaă , civilaă etc.).

2
 ÎÎn raporturile sociale şe pot îântaâ lni şituatşii îân care o anumitaă perşoanaă eşte proprietara unui bun,
dar aceşta şe aflaă (a intrat) îân posesia altei perşoane, îân mod nelegitim. ÎÎn aceşt caz proprietarul are la
îândemaâ naă un mijloc de drept civil pentru apaă rarea proprietaă tşii şale şş i anume – acţiunea în
revendicare.

Acţiunea în revendicare eşte actşiunea proprietarului nepoşeşor îândreptataă îâmpotriva

poşeşorului neproprietar, prin care cel dintaâ i reclamă bunul şaă u aflat îân poşeşie nelegitimaă a celui
de-al doilea.
Obiectul material al revendicaă rii eşte îântotdeauna un lucru individual determinat : prin acţiunea în
revendicare proprietarul cere reştituirea unui bun şş i nu îânlocuirea lui.
Ca urmare a admiterii acţiunii în revendicare poşeşorul paâ raâ t eşte obligat şaă reştituie bunul
adevaă ratului proprietar.
Banii, titlurile de valoare şş i bunurile dobaâ ndite la licitatşie nu pot fi revendicate de la un dobaâ nditor
de bunaă -credintşaă. (art.375 alin.3)

Încetarea dreptului de proprietate

Dreptul de proprietate îânceteazaă îân urma consumării, pieirii fortuite, distrugerii bunului,
înctrăinării lui, renunţării la dreptul de proprietate, privatizarea proprietăţii de stat, exproprierea
pentru cauzaă de utilitate publică, rechiziţia şş i confiscarea şilitaă , precum şş i îân alte cazuri.
Rechiziţia. ÎÎn caz de calamitate naturalaă , avarie, epidemie, epizootie (raă şpaâ ndirea bolilor
molipşitoare la animale) şş i îân alte împrejurări excepţionale, precum şş i pentru cauzaă de utilitate
publică (şol, plantatşii, conştructşii, etc.), îân temeiul unei decizii a autoritaă tşii publice, bunurile pot fi
retrase proprietarului, printr-o dreaptaă şş i prealabilaă despăgubire şau prin întoarcerea ulterioaraă a
bunului, dacaă aceşta ş-a paă ştrat îân naturaă . Exproprierea şe efectueazaă îân conditşiile legii.
Despăgubirile şe determinaă de comun acord cu proprietarul, iar îân caz de divergentşaă, prin hotaă raâ re
judecaă toreaşcaă . (art. 342)
Confiscarea. Bunurile proprietarului pot fi confiscate printr-o hotaă raâ re judecaă toreaşcaă şub formaă
de sancţiune pentru şaă vaâ rşş irea de contravenţii şau infracţiuni, caâ t şş i printr-un act adminiştrativ
(care poate fi atacat îân inştantşa de judecataă ) (art. 343)

7. Protecţia juridică a proprietăţii intelectuale

Conform Conventşiei Organizatşiei Mondiale a Proprietaă tşii Întelectuale (OMPÎ) de la Stockholm,
aprobataă îân anul 1967, drept obiecte de proprietate intelectuală, protejate de ştat, şunt :

1) – operele literare şi de artă şi lucrările ştiinţifice

2) – invenţiile în toate domeniile activităţii umane
3) – descoperirile ştiinţifice
4) – modelele de utilitate
5) – desene şi modele industriale
6) – mărcile de fabrică, de comerţ şş i de serviciu
7) – denumirea de origine a produselor (indicatşia geograficaă )

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ face parte din şfera proprietaă tşii şş i anume eşte proprietatea
imaterială izvoraâ taă din creaţia omului, obiectul aceştei proprietaă tşi fiind :
PROPRIETATEA INDUSTRIALĂ : inventşia, deşenul şau modelul induştrial (deşign-ul), modelul de
utilitate, marca de produş şau de şerviciu, denumirea de origine a produşelor (indicatşiile geografice),
topografiile circuitelor integrate;
DREPTUL DE AUTOR (şau COPYRIGHT) : operele artiştice (literatura, şculptura, pictura,
arhitectura, muzica, arta interpretativaă , etc.), programe de calculator, baze de date, proiecte de executşie,

2
lucraă ri de cercetare fundamentalaă şau aplicativaă , operele audiovizionale (fonograme, cinematografie
etc.).
Raporturile provenite din proprietatea intelectualaă şunt reglementate de „Regulamentul
provizoriu cu privire la protecţia proprietăţii industriale în R. Moldova”, aprobat prin hotaă raâ rea
Guvernului nr. 456/1993 din 26 iulie 1993, precum şş i de :

Constituţia R. Moldova
Legea nr. 461/1995 privind brevetele de invenţie;
Legea nr. 588/1995 privind mărcile şi denumirile de origine a produselor, din 8 mai 1996
Legea nr. 915/1996 privind protecţia soiurilor de plante;
Legea nr. 991/1996 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale. (îân vigoare din
13 februarie 1997)
Organul de ştat care aşiguraă pe teritoriul R.Moldova protectşia juridicaă a obiectelor de proprietate
intelectualaă eşte Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale a Republicii Moldova
(AGEPÎ), conştituitaă îân 1992.

Invenţiile – o inventşie eşte brevetabilaă dacaă eşte nouaă , rezultaă dintr-o activitate
inventivaă şş i eşte şuşceptibilaă de aplicare induştrialaă .
Înventşia brevetabilaă poate avea ca obiect un produs (dişpozitive, şubştantşe, microorganişme, culturi
celulare de plante şş i animale), un procedeu (metodaă ), etc.
(nu şunt conşiderate invenţii îân şenşul legii : deşcoperirile, teoriile şş tiintşifice, metodele matematice,
creatşiile eştetice, planurile, activitaă tşi mentale îân materie de jocuri şau activitaă tşi economice,
programele de calculator şş i prezentaă rile de informatşii, etc.).

Noutatea: O invenţie eşte nouă dacaă nu eşte cunoşcutaă îân stadiul tehnicii.
Stadiul tehnicii include toate cunoşş tintşele care au devenit aceşibile publicului (printr-o
deşcriere scrisă şau orală, prin foloşire şau prin orice alt mijloc), paâ naă la data îânregiştraă rii cererii de
brevet de inventşie.
Modele de utilitate – Modelul de utilitate poate fi îânregiştrat, dacaă el şe referaă la executarea
constructivă a mijloacelor de producere şş i obiectelor de consum, şau a paă rtşilor integrante ale aceştora, şş i
dacaă prezintaă o şolutşie nouaă şş i poate fi aplicat induştrial.
Nu pot fi îânregiştrate acele modele de utilitate care contravin ordinii publice şau bunelor moravuri.
Desene şi modele industriale – Prin „desen industrial” şş i „model industrial” şe îântşelege aşpectul
nou al unui produş şau al unei paă rtşi a aceştuia,avaâ nd functşie utilitară şş i aplicare industrială.
„Desenul industrial” eşte redat îân douaă dimenşiuni, iar „model industrial” – îân trei dimenşiuni.
Ele rezultaă din combinatşia dintre principalele caracteriştici, îândeoşebi linii, contururi, culori, formă,
textură, materiale şş i/şau ornamentaţia produşului îân şine.
Desenul poate fi plan, prezentat pe pânză, hârtie, porţelan, etc., iar modelul – tridimensional (de
exemplu: aparataj electric, mobilaă , îâmbraă caă minte, îâncaă ltşaăminte etc. şş i combinat, de exemplu: panou de
informatşie, etc.).
Nu pot fi îânregiştrate desenele şş i modelele industriale al caă ror aşpect eşte determinat de o functşie
tehnicaă şş i cele a caă ror deştinatşie şş i aşpect contravin ordinii publice şau bunelor moravuri.

Mărcile de fabrică, de comerţ şş i de serviciu – Marca eşte un şemn diştinct şş i şuşceptibil

(care poate fi modificat) de reprezentare foloşit de perşoane fizice şau juridice pentru a deoşebi
produsele, lucrările şş i serviciile lor de cele identice ale altor perşoane.
Pot fi îânregiştrate ca maă rci şemnele conştituite din cuvinte (incluşiv nume şş i prenume de perşoane),
din litere, cifre, elemente figurative, forma produsului şau a ambalajului, reprezentări grafice în
mai multe culori, sunete şau fraze muzicale, precum şş i orice combinatşie a aceştor şemne.

Pentru consumator marca reprezintaă cel mai comod mijloc de a recunoaşş te rapid o categorie de
produşe şş i şervicii care i-a foşt recomandataă şau pe care experientşa l-a determinat şaă o prefere altor
produşe şau şervicii de aceeaşş i naturaă .

2
 Pentru o firmă, marca reprezintaă un mijloc de a cuceri şş i a paă ştra o clientelaă .
Denumirea de origine a produselor – eşte denumirea care şerveşş te la identificarea
unui produş originar dintr-o tşaraă , regiune geograficaă şau localitate a unui ştat, precum şş i derivatele
aceştor denumiri care identificaă provenientşa produşului din aceşt teritoriu, unele calitaă tşi deoşebite şau
caracteriştici ale produşului care şe aşociazaă cu provenientşa lui geograficaă .

Drepturile aşupra obiectelor de proprietate intelectualaă şunt recunoşcute şş i apaă rate pe teritoriul R.
Moldova, prin eliberarea de caă tre AGEPI a unor titluri de protectşie.

Titlurile de protecţie pentru obiectele de proprietate intelectuală şunt :

1) pentru invenţii – brevetul de inventşii (valabil 20 ani). Brevetul de inventşii conferaă
titularului şaă u un drept excluşiv de exploatare (datele privind eliberarea unui brevet de inventşii şe
publicaă îân Buletinul Oficial de Proprietate Înduştrialaă – BOPÎ ), – care apare lunar din 1993.
2) pentru celelate – cerificatul de îânregiştrare (valabil 10 ani).
Notă : Certificatul de îânregiştrare a desenelor şş i modelelor industriale şe elibereazaă
pe un termen de 5 ani cu poşibilitatea de reîânnoirii ei de patru ori caâ te 5 ani.

ÎÎnregiştrarea mărcii poate fi reîânnoitaă pe un termen de 10 ani ori de caâ te ori eşte neceşar.
Certificatul de îânregiştrare a denumirei de origine a produselor eşte eliberat pe termen
nelimitat.
Dreptul de titlul de protectşie a invenţiei, desenului şau modelului de utilitate apartşine autorului
şau şucceşorului aceştuia îân drepturi.
Dreptul la certificatul de îânregiştrare a mărcii apartşine perşoane juridice, caâ t şş i perşoanei fizice.
(art. 31)
Litigiile cu privire la calitatea de autor, titular şau alte drepturi ce decurg din titlurile de protectşie şe
şolutşioneazaă de inştantşele judecaă toreşş ti îân conformitatea cu legişlatşia îân vigoare.
(art. 79)
Foloşirea îân orice mod a obiectului proprietaă tşii induştriale, neavaâ nd nici un drept aşupra lui,
conştituie o infractşiune de contrafacere. La cererea titularului, foloşirea faă raă drept a obiectului de
proprietate induştrialaă de caă tre tertşi şe pedepşeşş te conform legişlatşiei îân vigoare.
(art.82)
8. Obligaţii de drept civil. Contractul (art. 512)

Obligaţia eşte un raport juridic îân temeiul caă ruia o perşoanaă , numitaă debitor, eşte datoare şaă
îândeplineaşcaă îân favoarea altei perşoane, numitaă creditor, un anumit act juridic civil (de exemplu: şaă
tranşmitaă un bun, şaă execute o lucrare, şaă plaă teaşcaă o şumaă de bani), iar creditorul are dreptul şaă
reclame debitorului îândeplinirea obligatşiei.

Ca şş i celelalte raporturi juridice, raportul obligaţional are urmaă toarele trei elemente ştructurale :
1. Subiectele, care şunt perşoane fizice şau juridice, îântre care şe ştabileşş te un raport obligatşional.
Titularul de drepturi îântr-un aştfel de raport şe numeşş te creditor, ar titularul de obligatşii – debitor.
2. Conţinutul, adicaă drepturile şş i obligatşiile pe care le au unul fatşaă de altul participantşii la un raport
obligatşional. El şe ştabileşş te ataâ t prin vointşa paă rtşilor, caâ t şş i prin lege.
3. Obiectul eşte preştatşia pe care creditorul are dreptul şaă o pretindaă şş i pe care debitorul eşte
obligat şaă o şaă vaâ rşş eaşcaă .

Prestaţia poate conşta îân : a da, a face şau a nu face.

Prestaţia de a da îânşeamnaă îândatorirea debitorului de a conştitui şau a tranşmite creditorului un
drept de proprietate şau orice alt drept real
(de exemplu : obligatşia vaâ nzaă torului de a tranşmite cumpaă raă torului dreptul de proprietate aşupra
lucrului vaâ ndut, ca urmare a contractului de vaâ nzare-cumpaă rare).

2
 Prestaţia de a face eşte îândatorirea debitorului de a efectua o lucrare, un şerviciu şau livrarea unor
produşe (de exepmlu : obligatşia unui antreprenor de a conştrui o caşaă ).
Prestaţia de a nu face conştaă îân abtşinerea debitorului de la ceva ce ar fi putut face, dacaă nu ar fi
avut anumite obligatşii fatşaă de creditor
(de exemplu : oferta de vaâ nzare de teren faă cutaă unei anumite perşoane obligaă pe ofertant şaă nu
vaâ ndaă bunul unei alte perşoane, paâ naă la îâmplinirea termenului ştabilit îântre ei, deşş i, dacaă nu şş i-ar fi
aşumat o aştfel de obligatşie, legea nu l-ar fi îâmpiedicat şaă -l vaâ ndaă oricui ar dori).

Temeiurile naşterii obligaţiilor

Codul civil (art. 514) prevede urmaă toarele temeiuri (izvoare) de naştere (aparatşie) a
obligatşiilor civile :
1) Contractul – ca izvor principal de obligatşii civile. Contractul eşte acordul de vointşaă realizat
îântre douaă şau mai multe perşoane prin care şe stabilesc, şe modifică şau şe sting raporturi juridice. El
nu numai caă genereazaă o obligatşie civilaă , dar ştabileşş te şş i conduita reciprocaă a paă rtşilor.

2) Promisiunea publică de a acorda o recompensă. Aştfel, promişiunea publicaă faă cutaă de caă tre o
perşoanaă de a acorda o recompenşaă şpecialaă (premiu) pentru şaă vaâ rşş irea unei actşiuni licite, indicate îân
anuntş , şau anuntşarea publicaă a unui concurş pentru cea mai bunaă executare a unei lucraă ri, obligă
aceaştaă perşoanaă şaă plaă teaşcaă recompenşa promişaă . (art. 1371, 1373)
Sau promişiunea publicaă a unui cetaă tşean de a plaă ti o recompenşaă pentru şaă vaâ rşş irea unor acte
îângaă duite de lege (comunicarea de informatşii deşpre o perşoanaă dişpaă rutaă faă raă urme, gaă şirea unui lucru
pierdut, etc.), îâl obligă şaă plaă teaşcaă recompenşa anuntşataă .

3) Fapta ilicită. Orice perşoanaă care cauzeazaă altei perşoane o pagubaă , prin fapta şa ilicitaă ,
şaă vaâ rşş itaă cu vinovaă tşie (culpa), eşte datoare şaă o repare.
Ea poartaă numele de răspundere civilă delictuală. (art. 1398)

4) Salvarea proprietăţii publice. Aştfel, prejudiciul şuferit de un cetaă tşean îân legaă turaă cu şalvarea
bunurilor publice şe compenşeazaă de organizatşia caă reia ele îâi apartşin.

5) Îmbogăţirea fără justă cauză. Perşoana care, faă raă temei legal şau contractual, a dobaâ ndit bunuri
îân paguba altei perşoane, eşte obligataă şaă reştituie aceşteia din urmaă bunurile dobaâ ndite ( de exemplu:
primirea de o organizatşie a unor maă rfuri plaă tite de altaă organizatşie, achitarea de douaă ori a pretşului
unor maă rfuri, etc.). (art. 1389)

Garantarea executării obligaţiilor civile

Garantşiile şunt mijloacele stabilite de Codul civil (art. 624-641) şau convenite de paă rtşi (prin
contract), prin care creditorul îâşşi aşiguraă poşibilitatea primirii preştatşiei la termen.
Se cunoşc urmaă toarele mijloace de garanţie a executaă rii obligatşiilor :
1) Clauza penală (amenda, penalitaă tşi de îântaâ rziere). Aceaştaă garantşie conştituie o şumaă de
bani (şau un alt bun), determinataă de lege şau de contract, pe care debitorul eşte obligat şaă o plaă teaşcaă
creditorului pentru neîândeplinirea şau îândeplinirea necoreşpunzaă toare a obligatşiei şale.
Clauza penalaă şe face îân şcriş. Nereşpectarea formei şcrişe atrage nulitatea clauzei penale. (art.
625). Notă: paă rtşile pot conveni aşupra unei clauze penale mai mari decaâ t prejudiciul (art.624/4).

2) Gagul (amanetul) (art.454) eşte contractul prin care debitorul daă îân poşeşie creditorului un bun
mobil şpre a-l paă ştra drept garantşie paâ naă la executarea obligatşiei. Dacaă debitorul nu executaă obligatşia,
creditorul are dreptul şaă -şş i deşpaă gubeaşcaă pierderile din valoarea bunului dat îân gaj.
Gajul eşte de douaă tipuri : (art. 455)

2
 a) gajul înregistrat (gajul faă raă depoşedare) – caâ nd obiectul gajului raă maâ ne îân poşeşiunea
debitorului;
b) amanetul (gajul cu depoşedare) – îân aceşt caz obiectul gajului şe tranşmite îân poşeşiune
creditorului.
Dupaă natura raporturile de drept, îân categoria de gaj îânregiştrat intraă :
– ipoteca – eşte contractul accesoriu, prin care debitorul şau o altaă perşoanaă pentru el efectueazaă
un bun imobil determinat pentru aşigurarea îândeplinirii preştatşia.
Îpoteca eşte ca atare gajarea paă maâ ntului, conştructşiilor, altor imobile legate nemijlocit de paă maâ nt.
Îpoteca trebuie îânşcrişaă îân regiştrul bunurilor imobile.
3) Fidejusiunea – eşte o garantşie perşonalaă , reşpectiv contractul accesoriu îâncheiat pe laâ ngaă
obligatşia principalaă , prin care o tertşaă perşoanaă (fidejusor) şe obligaă fatşaă de creditor şaă îândeplineaşcaă
preştatşia, dac debitorul n-a executat-o îân termenul prevaă zut.
(art. 1146)
Fidejusorul raă şpunde îân aceeaşş i maă şuraă ca şş i debitorul pentru plata dobaâ nzilor, pentru repararea
daunelor şş i pentru plata clauzei penale.

4) Arvuna – Obligatşiile dintre cetaă tşeni pot fi garantate printr-o arvunaă . Arvuna eşte o sumă de
bani şau un alt bun pe care o parte contractantaă o daă celeilalte paă rtşi pentru a confirma îâncheierea
contractului şş i a-i garanta executarea. (art. 631)

ÎÎn caz de dubii, şuma plaă titaă eşte conşiderataă avanş. ÎÎntşelegerea cu privire la arvunaă trebuie şaă fie
îântocmitaă îân şcriş.
Dacaă , pentru neexecutarea contractului, raă şpunde partea care a dat arvuna, aceaşta rămâne
celeilalte paă rtşi.
Dacaă pentru neexecutarea contractului, raă şpunde partea care a primit arvuna, ea eşte obligataă şaă
plaă teaşcaă celeilalte paă rtşi dublul arvunei. (art. 633)

5) garanţia debitorului – conştaă îân obligatşia lui la o preştatşie neconditşionataă şau la o preştatşie
depaă şş ind obiectul propriu-ziş al contractului (faă cutaă îân şcriş). (art. 634-636)

6) retenţia. Cel care eşte dator şaă remită şau şaă restiuie un bun poate şaă -l retşinaă , îân cazul
prevaă zut de lege, ataâ ta timp caâ t creditorul nu-l deşpaă gubeşş te pentru cheltuielile neceşare şş i utile pe
care le-a faă cut pentru acel bun şş i pentru prejudiciile pe care bunul le-a cauzat.

Răspunderea pentru neexecutarea obligaţiei (art. 602-605)

Raă şpunderea pentru neexecutarea obligatşiei eşte o formaă a raă şpunderii civile. Antrenarea ei
preşupune urmaă toarele conditşii :
1) exiştentşa unui prejudiciu material cauzat creditorului
2) exiştentşa unei îâncaă lcaă ri a obligatşiilor contractuale şau de altaă naturaă , conştaâ nd îân neexecutarea
totalaă şau partşialaă a obligatşiei, ori îân neexecutarea ei îântocmai (adicaă cu îântaâ rziere şau necalitativaă , etc.)
3) legaă tura cauzalaă îântre neexecutarea obligatşiei şş i prejudiciul patrimonial şuferit de creditor
4) vinovaă tşia debitorului ce rezultaă din dovada neexecutaă rii obligatşiei.

Forţa majoră. Raă şpunderea pentru neexecutarea obligatşiei şe exclude îân cazul caâ nd debitorul
dovedeşş te exiştentşa unei cauze de şcutire, independentaă de vointşa şa, cum ar fi : actşiunea şş i urmaă rile
unei forţe majore (cutremur, inundatşii, incendiu,ninşori cu îântroieniri,etc.).
(art. 606)
Stingerea obligaţiilor civile (art. 642-665)

Principalele temeiuri ce şting îân îântregime şau îân parte obligatşiile şunt :
1. executarea obligatşiei
2.prin consemnare (îân cazul caâ nd creditorul şau debitorul eşte îân îântaâ rziere, din motive
neimputabile lui, debitorul nu cunoaşş te identitatea şau domiciliul creditorului, atunci el poate depune

2
banii, valorile mobiliare şau alte documente, precum şş i bijuteriile, la o bancaă , la oficiul poşş tal şau la
notar)
3. prin compensare
Nu eşte admişaă compenşarea creantşelor :
a) cu termenul de preşcriptşie expirat
b) privind repararea prejudiciului cauzat prin vaă taă marea şaă naă taă tşii şau prin cauzarea mortşii
c) privind plata penşiei alimentare
d) privind îântretşinerea pe viatşaă
e) dacaă obiectul preştatşiei eşte un bun inşeşizabil
f) caâ nd obligatşia ş-a naă şcut dintr-o faptaă ilicitaă intentşionataă
g) îân alte cazuri prevaă zute de lege.

4. confuziunea (îântrunirea calitaă tşii de debitor şş i creditor îântr-o şinguraă perşoanaă ; de exemplu
: debitorul îâl moşş teneşş te pe creditorul şaă u, îân calitate de şucceşor).
5. prin acordul părţilor
6. decesul persoanei fizice sau lichidarea persoanei juridice. Obligatşia şe ştinge îân legaă turaă cu
moartea debitorului şau creditorului, dacaă obligatşia trebuia şaă fie executataă perşonal de debitor şau
era deştinataă perşonal creditorului; şe şting numai obligatşiile perşonale, pe caâ nd cele patrimoniale
şe tranşmit la moşş tenitori . Obligatşia şe ştinge şş i prin lichidarea perşoanei juridice (debitor şau
creditor.)
7. imposibilitatea fortuită de executare (îâmprejuraă ri pentru care debitorul nu raă şpunde)
8. prin novaţie. ÎÎntşelegerea dintre paă rtşi de a îânlocui obligatşia cu o altaă obligatşie.

Contractul

Contract eşte acordul de vointşaă realizat îântre douaă şau mai multe perşoane (fizice şau
juridice) prin care şe stabilesc, şe modifică şau şe sting raporturi juridice.
(art. 666)
Trăsăturile (particularitaă tşile) specifice ale contractului, care îâl deoşebeşc de alte izvoare de
obligatşii civile şunt :
1) existenţa acordului de voinţă care daă naşş tere la obligatşii a caă ror executare şe poate obtşine, la
nevoie, prin conştraâ ngere.
2) principiul autonomiei de voinţă, îân limitele prevaă zute de lege. Paă rtşile au libertatea de a hotaă rîâ
şingure felul şş i contşinutul contractului pe care vor şaă -l îâncheie.
3) contractul nu daă naşş tere numai la obligatşii civile, ci ştabileşş te şş i conduita reciprocă a părţilor
îân legaă turaă cu obligatşia care a luat fiintşaă.
Forma cea mai raă şpaâ nditaă de îâncheiere a contractului eşte forma scrisă. Dacaă legea permite,
contractul mai poate fi îâncheiat printr-un şchimb de telegrame, telefonograme, faxograme şemnate
de paă rtşi, scrisori.
Lipşa formei cerutaă de lege duce la nulitatea abşolutaă a contractului.

Orice contract, îân mod obligatoriu, contşine date cu privire la părţile contractului, obiectul,
obligaţiile părţilor, responsabilitatea părţilor, termenul executării, forţa majoră (dupaă caz),
rechizitele părţilor, semnătura părţilor.

Contractul poate şaă mai prevadaă obligaţia de confidenţialitate. Paă rtşile îâşşi aşumaă obligatşia şaă nu
divulge informatşia şau şaă nu o foloşeaşcaă inadecvat îân şcopuri proprii (chiar şş i cele din timpul
negocierilor, indiferent de faptul dacaă a foşt şau nu îâncheiat contractul).

Clasificarea contractelor
Contractul poate fi de :
1) adeziune şau negociat
2) sinalagmatic (bilateral). Caâ nd fiecare dintre paă rtşi şe obligaă reciproc, aştfel îâncaâ t obligatşia
fiecaă reia din ele şaă fie corelativaă obligatşiei celeilalte)

2
 3) unilateral (genereazaă obligatşii doar pentru una dintre paă rtşi)
4) comutativ şau aleatoriu
5) cu executare instantanee (şe deşfaă şş oaraă rapid, deodataă ) şau succesivă
6) de consumator
7) cu titlu oneros şş i cu titlu gratuit (îân contractul cu titlu oneros fiecare din paă rtşi urmaă reşş te un
intereş material, adicaă primirea unei anumite preştatşiei îân şchimbul alteia pe care o face.
ÎÎn contractul cu titlu gratuit, numai o şinguraă parte procuraă celeilalte un foloş patrimonial faă raă a
urmaă ri realizarea unei contrapreştatşii echivalente)
8) principale şş i accesorii. Contractele principale au o exiştentşaă de şine ştaă taă toare, pe caâ nd cele
accesorii nu exiştaă decaâ t ca anexe ale aceştora, fiind deştinate şaă le aşigure executarea ( de exemplu :
gajul, ipoteca).
Pentru existenţa şş i valabilitatea contractului şunt neceşare urmaă toarele conditşii :
– conşimtşaămaâ ntul paă rtşilor
– forma cerutaă de lege
– capacitatea de exercitşiu a paă rtşilor
– obiectul contractului.

Principale contracte de drept civil

Contractul de vânzare-cumpărare (art. 753-822)

Contractul de schimb (art. 823-826)
Contractul de donaţie (art. 827838)
Contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă (art. 839-846)
Contractul de rentă (art. 847-858)
Contractul de comodat (art. 859-866)
Contractul de împrumut (art. 867-874)
Contractul de locaţiune (art. 875-910)
Contractul de arendă (art. 911-922)
Contractul de leasing (art. 923-930)
Contractul de antrepriză (art. 946-969)
Contractul de prestări servicii (art. 970-979)
Contractul de transport (art. 980-1029)
Contractul de mandat (art. 1030-1052)
Contractul de administrare fiduciară (art. 1053-1060)
Contractul de comision (art. 1061-1074)
Contractul de expediţie (art. 1075-1085)
Contractul de depozit (art. 1086-1111)
Contractul de magazinaj (art. 1112-1130)
Contractul de servicii turistice (art. 1131-1145)
Contractul de fidejusiune (art. 1146-1170)
Contractul de franchising (art. 1171-1178)
Contractul de intermediere (art. 1179-1198)
Contractul de agenţie (agent comercial) (art. 1207-1211)
Contractul de depozit bancar (art. 1222-1227)
Contractul de cont curent bancar (art. 1228-1235)
Contractul de credit bancar (art. 1236-1245)
Contractul de factoring (art. 1290-1300)
Contractul de asigurare (art. 1301-1330)
Contractul de tranzacţie (art. 1331-1338)
Contractul de societate civilă (art. 1339-1354)
Contractul de jocuri şş i pariuri (art. 1375-1377)

9. Moştenirea : noţiune şi tipuri (art. 1432-1575)

2
 Moştenirea eşte tranşmiterea patrimoniului unei perşoane fizice decedate
(cel ce a laă şat moşş tenirea) caă tre şucceşorii şaă i.
Codul civil ştipuleazaă două tipuri de moşş tenire :
a) conform testamentului (şucceşiune testamentară)
b) îân temeiul legii (şucceşiune legală)

Moştenirea testamentară (art. 1449-1485)

Testamentul – eşte un act juridic (conventşe) solemn, unilateral, revocabil şş i personal prin
care teştatorul dişpune cu titlu gratuit, pentru momentul îâncetaă rii şale din viatşaă, de toate
bunurile şale şau de o parte din ele.
Notă : teştatorul poate fi doar perşoana cu capacitatea de exercitşiu şş i nu şe permite îântocmirea
teştamentului prin reprezentant. (art.1449)
Pot fi moştenitori, îân cazul succesiunii :
a) testamentare – orice perşoanaă şau perşoane fizice care şe aflaă îân viatşaă la momentul deceşului
celui ce a laă şat moşş tenirea, precum şş i perşoanele juridice care au capacitatea jurididicaă civilaă .
b) legală – perşoanele care şe aflaă îân viatşaă la momentul deceşului celui ce a laă şat moşş tenirea, dupaă
gradul de rudenie.

Teştamentul poate fi îântocmit doar îân una din urmaă toarele forme : (art.1458)
a) olograf – şcriş îân îântregime perşonal, datat şş i şemnat de teştator
b) autentic – autentificat notarial (precum şş i aşimilat cu cel autentificat notarial)
c) mistic – şcriş îân îântregime, datat şş i şemnat de teştator, ştraâ nş şş i şigilat, apoi prezentat notarului
(care aplicaă inşcriptşia de autentificare pe plic şş i îâl şemneazaă îâmpreunaă cu teştatorul).
Teştamentul poate fi modificat şau revocat îân orice moment de caă tre teştator (art.1458)
Prin art. 1467 a CC şe admite pluralitatea de testamente :„Dacaă teştatorul a îântocmit caâ teva
teştamente care şe completeazaă şş i nu şe şubştituie integral unul pe altul, toate teştamentele raă maâ n îân
vigoare”.
Temeiurile în care testamentul este considerat fără putere legală (art.1468)
a) dacaă unica perşoanaă îân a caă rei favoare a foşt îântocmit decedeazaă îânaintea teştatorului; b) îân cazul îân
care unicul moşş tenitor nu acceptaă moşş tenirea;
c) dacaă averea teştataă dişpare îân timpul vietşii teştatorului şau eşte îânştraă inataă de aceşta.

Nulitatea testamentului (art. 1469)

a) dacaă şunt prezente conditşiile de nulitate a actelor juridice;

b) dacaă dişpozitşiile teştamentare contravin legii şau intereşelor publice;
c) caâ nd conditşiile teştamentului nu şunt clare şau contravin una alteia;
d) teştamentul îântocmit cu nereşpectarea formei ştabilite de lege
Teştamentul eşte declarat nul de caă tre inştantşa de judecataă .

Valabilitatea teştamentului poate fi conteştataă de caă tre moşş tenitorii legali, precum şş i de alte
perşoane intereşate, îân termen de un an de la data deşchiderii şucceşiunii.
(art. 1473-1474)
Moştenirea legală (art. 1499-1514
Moştenirea legală eşte trecerea patrimoniului decedatului caă tre perşoanele mentşionate îân lege.
Aceaştaă moştenire şe aplicaă îân urmaă toarele cazuri :
a) cel ce a laă şat moşş tenirea nu a laă şat nici un teştament
b) a foşt declarataă nulitatea teştamentului
c) şucceşorul teştamentar eşte codecedat cu teştatorul
d) şucceşorul teştamentar eşte nedemn. (art.1499)

Cine şunt moştenitorii legali : (cu drept de cotaă egalaă )

de clasa I – descendenţii (fiii şş i fiicele, cei naă şcutşi vii dupaă deceşul lui, cei îânfiatşi),

2
 şotşul şupravetşuitor şş i ascendenţii privilegiaţi (paă rintşii, îânfietorii)
de clasa a II-a – colateralii privilegiaţi (fratşii şş i şurorile), ascendenţii ordinari
( bunicii, ataâ t din partea tataă lui, caâ t şş i din partea mamei ) celui
ce a laă şat moşş tenirea.
de clasa a III-a – colateralii ordinari ( unchii şş i maă tuşş ele ).
Ascendenţii ordinari culeg moşş tenirea îân ordinea proximitaă tşii (apropierii) gradului de rudenie
cu cel ce a laă şat moşş tenirea (reşpectiv bunicii îâi îânlaă turaă pe ştraă bunici, etc.).

ÎÎn cazul moşş tenirii descendenţilor şş i colateralilor şe aplicaă reprezentarea:

a) descendenţilor la infinit;
b) colateralilor – paâ naă la gradul al IV-lea de rudenie incluşiv :
– colaterali privilegiaţi – nepoţi de la frate şş i şoraă , strănepoţi de la frate şş i şoraă ;
– colaterali ordinari – veri primari. (art.1500)
Notă : Prin hotaă raâ re judecaă toreaşcaă , un şotş pierde dreptul la şucceşiune legalaă dacaă şe confirmaă
caă caă şaă toria lor a îâncetat cu 3 ani îânainte de deşchiderea şucceşiunii şş i şotşii au locuit şeparat,
precum şş i îân cazul caâ nd caă şaă toria a foşt declarataă nulaă . (art.1502-1503)

Termenul de acceptare a succesiunii eşte de 6 luni de la data deşchiderii ei (art.1517) Aceşt

termen poate fi prelungit de caă tre inştantşa de judecataă cu cel mult 6 luni (art.1519)
Persoanele recunoşcute ca moştenitori, dupaă 6 luni din ziua deşchiderii şucceşiunii, li şe
elibereazaă de caă tre notar Certificatul de moştenitor (art. 1556-1557).
Moştenitorii care au acceptat şucceşiunea şatişfac pretentşiile creditorilor celui ce a laă şat
moşş tenirea. Ei şunt obligatşi şaă îânşş tiintşeze creditorii deşpre deşchiderea şucceşiunii.
Creditorii au la dişpozitşie un termen de 6 luni (şş i un an dacaă nu şş tiau deşpre deşchiderea
şucceşiunii) pentru a îânainta pretentşii caă tre moştenitori (art.1540, 1543, 1544)

10. Răspunderea civilă

Răspunderea civilă eşte o formaă a raă şpunderii juridice, care conştaă dintr-un raport de obligaţii,
îân temeiul caă ruia o perşoanaă eşte datoare şaă repare prejudiciul cauzat altei perşoane prin fapta şa,
ori îân cazurile prevaă zute de lege, prejudiciul pentru care eşte raă şpunzaă toare.
În dreptul civil există două forme de răspundere :
1. Delictualaă (art. 1398)
2. Contractualaă (art. 1399)

1. Răspunderea civilă delictuală eşte obligatşia unei perşoane de a repara prejudiciul cauzat altei
perşoane printr-o faptaă ilicitaă , ori, dupaă caz, prejudiciul pentru care eşte chemataă prin lege şaă
raă şpundaă .
2. Răspunderea civilă contractuală eşte îândatorirea debitorului de a-şş i onora o obligatşie
apaă rutaă dintr-un contract, prin repararea prejudiciul cauzat creditorului, care reieşe din
neexecutarea preştatşiei datorate.
Pentru a realiza prezenţa răspunderii contractuale, trebuie să fie întrunite patru condiţii :

1. Fapta ilicită. Prin fapta ilicitaă şe îântşelege actşiunea şau inactşiunea care are ca rezultat îâncaă lcarea
drepturilor şubiective şau a intereşelor legitime ale unei perşoane.
2. Prejudiciul. Prin prejudiciu şe îântşeleg rezultatele daă unaă toare de naturaă patrimonialaă şau
nepatrimonialaă , efecte ale îâncaă lcaă rii drepturilor şubiective şş i intereşelor legitime ale unei perşoane.
3. Raporturi de cauzalitate. Pentru antrenarea raă şpunderii civile eşte neceşar ca îântre fapta
ilicită şş i prejudiciu şaă exişte un raport de cauzalitate. Cu alte cuvinte, prejudiciul cauzat altuia trebuie
şaă fie o c onşecintşaă a faptei ilicite.
4. Culpa (vinovăţia). Prin culpaă îântşelegem atitudinea pşihicaă a perşoanei fatşaă de fapta ilicitaă
şaă vaâ rşş itaă şş i conşecintşele ei.
Aştfel exiştaă :

2
 – intenţia
– imprudenţa
– negligenţa

Conditşia de bazaă îân aceşt caz eşte exiştentşa unui contract încheiat, valabil, pentru caă aştfel va
şurveni raă şpunderea civilaă delictualaă .
Notă : Pentru dreptul civil nu are importantşaă forma vinovaă tşiei (intentşia, imprudentşa şau
negligentşa)

DREPTUL PROCESUAL CIVIL

1. Noţiunea obiectul şi izvoarele dreptului procesual civil

2. Subiecţii procesului civil

1. Noţiunea obiectul şi izvoarele dreptului procesual civil

Dreptul procesual civil eşte un şiştem de norme juridice, a caă ror totalitate formeazaă o
ramuraă de drept de şine ştaă taă toare ce reglementeazaă ordinea de efectuare a juştitşiei îân pricinile
civile.
Statul ocroteşş te drepturile cetaă tşenilor şş i diferitelor perşoane juridice. Locul central îân multitudinea
de organe de ocrotire a drepturilor lezate şau contestate îâi revine organelor judiciare. Judecătoria eşte
conşiderataă un organ conştitutşional şş i activeazaă îân baza normelor şpeciale de proceduraă .

Procedura de justiţie se împarte în :

1. Procedura de juştitşie penalaă (repreşivaă )

2. Procedura de juştitşie civilaă .
1. Procedura de justiţie penală şe aplicaă la examinarea doşarelor penale şş i prevede aplicarea
pedepşei penale fatşaă de perşoanele vinovate de şaă vaâ rtşirea unei infractşiuni.
2. Procedura de justiţie civilă ştabileşş te modul de şolutşionare a pricinilor îân legaă turaă cu litigiile
care izvoraă şc din raporturile juridice civile, de familie, de muncă, funciare, etc.
Aceşte litigii, examinate de instanţele judiciare, alcaă tuieşc aşş a-numitele doşare civile, familiale, de
muncă şş .a. şş i conştituie aproximativ 80% din totalitate de doşare judiciare.
Regulile de examinare şş i şolutşionare a cauzelor (doşarelor) civile, de familie, de muncă, etc.
formează procedura civilă. *Litigiu = dezacord, neîântşelegere, conflict.
Aştfel, Procedura civilă eşte ordinea de activitate a inştantşelor judiciare pentru examinaă rea şş i
şolutşionaă rea pricinilor civile şş i executarea hotaă raâ rilor judiciare, îân şcopul controlului din partea
inştantşelor judiciare, activitatea paă rtşilor, a tertşelor perşoane şş i a altor participantşi la proceş.

Aceaştaă activitate eşte reglementataă de normele juridice proceşuale civile.

Sarcinile dreptului procesual civil şunt examinarea şş i şolutşionarea calitativă, echitabilă şş i rapidă a
pricinilor civile pentru apaă rarea drepturilor social-economice, politice şş i personale ale cetaă tşenilor,
precum şş i a drepturilor îântreprinderilor, inştitutşiilor, organizatşiilor, a ordinii ştatale şş i
conştitutşionale a R. Moldova de orice atentat.
Drept obiect de reglementare a dreptului proceşual civil şerveşc acele relatşii şociale, ce iau
naştere şş i au loc îân legaă turaă cu examinarea şş i soluţionarea pricinilor civile, executarea hotaă raâ rilor
inştantşelor judiciare şş .a.
Aceşte relaţii juridice au loc îântre instanţa judiciară, pe de o parte, şş i ceilaltşi participanţi la
proceş, pe de altaă parte.

2
 Izvoarele dreptului procesual civil

Îzvoarele dreptului proceşual civil îâl conştituie actele normative ale ştatului, care şunt :
1) Constituţia R. Moldova – ca izvor fundamental îân care şunt conşfintşite principiile de
organizare şş i activitate a organelor judecaă toreşş ti, precum şş i principiile juştitşiei îân pricinile civile.
(Titlui ÎÎÎ, Cap. ÎX)
Norme cu caracter procesual se conţin şi în :
2) Codul civil
3) Codul familiei
4) Codul muncii
5) Hotaă raâ rile Guvernului
6) Hotaă raâ rile organelor adminiştratşiei publice locale
7) Tratatele şş i conventşiile internatşionale (ratificate de Parlament)

Legea de drept comun îân materie eşte Codul de procedură civilă, care reglementeazaă , îân
amaă nuntşit, deşfaă şş urarea proceşului civil.
Codul de procedură civilă îân vigoare a foşt adoptat de Parlament la 30 mai 2003

2. Subiecţii procesului civil

Procesul civil eşte o activitate ce şe deşfaă şş oaraă îân timp îântre subiecţii raporturilor proceşuale
civile. Aceşş ti subiecţi pot fi multşi la numaă r. Ei şe deoşebeşc dupaă şcopul şş i pozitşia lor proceşualaă ,
caracterul intereşelor fatşaă de proceş, dupaă influentşa lor la deşfaă şş urarea proceşului şş i atributşii la
proceş.
Aştfel, participanţii la procesul civil şunt :
1. Înştntşa de judecataă
2. Grefierul
3. Executorul judecaă toreşc
4. Paă rtşile
5. Tertşele perşoane
6. Reprezentantşii paă rtşilor şş i ai tertşelor perşoane
7. Procurorul

Dacă legea prevede, mai pot participa :

8. Organele adminiştratşiei de ştat
9. Reprezentantşii organizatşiilor obşş teşş ti şş i ai colectivelor de muncaă
10. Expertşii, etc.
Dacaă la examinarea şş i şolutşionarea cauzelor civile de partea reclamantului şau pârâtului participaă
mai multe perşoane cu aceleaşş i intereşe şau obligatşiuni, ele şe numeşc corelanţi şau copârâţi.
Totşi subiecţii proceşului civil pot fi divizaţi îân trei grupe mari :
Prima grupă o alcaă tuieşc organele create de lege, cu atributşie îân domeniul juştitşiei, ce au
menirea de a efectua juştitşia îân cauzele civile.

Aceşş tea şunt :

1) instanţa de judecată – îâmputernicitaă şaă rezolve litigiul dintre paă rtşi
2) organul de executare – şunt perşoane cu îâmputerniciri oficiale de executare şilitaă a
hotaă raâ rilor judecaă toreşş ti
3) grefierul (şecretarul) şş edintşei de judecataă – care îântocmeşş te proceşul verbal pentru fiecare
şş edintşaă de judecataă .
Grupa a doua – o alcaă tuieşc participantşii la proceş – perşoanele ce au fatşaă de proceş un
intereş juridic. Prin activitatea lor ei influentşeazaă deşfaă şş urarea şş i şoarta proceşului.

Participanţii la proces sunt :

1) paă rtşile

2
 2) tertşele perşoane
3) reprezentantşii paă rtşilor şş i ai tertşelor perşoane
4) procurorul
5) organele adminiştratşiei de ştat
6) şindicatele
7) îântreprinderile
8) inştitutşiile
9) organizatşiile de ştat şş i obşş teşş ti
10) unitaă tşile militare

Principalii şubiectşi îân proceşul civil şunt paă rtşile care au intereşe contradictorii. Una din paă rtşi
şe numeşş te reclamant, cealaltaă – pârât.

Reclamantul eşte partea (perşoana fizicaă şau juridicaă ) care şe adreşeazaă îân inştantşa judiciaraă
pentru a-şş i apaă ra drepturile şau intereşele ocrotite de lege.

Pârâtul eşte adverşarul ei, partea opuşaă , partea îânvinuitaă , deşpre care reclamantul pretinde caă a
şaă vaâ rşş it îâncaă lcarea dreptului şaă u şş i care urmeazaă a raă şpunde îân juştitşie.

Grupa a treia de şubiectşi – o alcaă tueşc perşoanele care, fiind şimpli participantşi îân proceşul
civil, nu au intereş juridic perşonal fatşaă de pricina civilaă , nu influentşeazaă hotaă raâ tor deşfaă şş urarea
proceşului, dar îâşşi aduc contributşia lor la juşta şolutşionare a cauzei.

Din numărul acestor persoane fac parte

1) martorii
2) expertşii
3) traducaă torii
4) tranşlatorii

Martorii şunt perşoanele care furnizeazaă inştantşei judiciare datele neceşare pentru examinarea şş i
şolutşionarea pricinii.

Experţii şunt perşoanele care ajutaă inştantşa judiciaraă prin cunoşş tintşele lor de şpecialitate îân
şolutşionarea cauzei.

2
 DREPTUL FAMILIEI

1. Noţiunea, obiectul, principiile şi izvoarele dreptului familiei

2. Condiţiile şi modalitatea de încheiere a căsătoriei

3. Drepturile şi obligaţiile personale ale soţilor

4. Regimul legal al bunurilor soţilor

5. Regimul contractual al bunurilor soţilor

6. Relaţiile juridice între părinţi şi copii

7. Încetarea căsătoriei

L I T E R A T U R A.

1. Noţiunea, obiectul, principiile şi izvoarele dreptului familiei

Familia eşte o formaă de relatşii şociale dintre oameni legatşi îântre ei prin căsătorie şau rudenie.
Familia ea naşş tere de regulaă prin caă şaă torie. ÎÎncepe a fi formataă din şotş (baă rbat) şş i şotşie (femeie).
Din familie mai fac parte: paă rintşii şş i copiii, uneori şş i alte perşoane îântre care exiştaă relatşii de
rudenie, care traă ieşc îâmpreunaă , au goşpodaă rie caşnicaă comunaă .
Odataă cu aparitşia familiei îân cadrul ei apar relatşii morale, şpirituale, pşihologice, fiziologice,
biologice, economice etc.
Noţiunea (definitşia) dreptului familiei eşte urmaă toarea :
Dreptul familiei eşte o ramuraă de drept care reprezintaă totalitatea normelor juridice ce
reglementeazaă reporturile familiale, adicaă relatşiile perşonale şş i patrimoniale dintre oameni, ce izvoraă şc
din caă şaă torie, rudenie, îânfiere, precum şş i alte relatşii şociale şimilare celor familiale, îân şcopul ocrotirii şş i
îântaă ririi familiei. (art.3 C.F.)

Obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei îâl formeazaă raporturile de familie. Unele
din aceşte raporturi de familie poartaă caracter personal şş i şunt lipşite de contşinut economic, altele
şunt patrimoniale, adicaă cu caracter material.

Din raporturile de familie cu carater personal fac parte :

a) relatşiile dintre şotşi (raporturile de caă şaă torie) ce apar ca rezultat al realizaă rii de caă tre ei
a libertaă tşii perşonale, independentşei şş i egalitaă tşii îân viatşa familialaă ;

2
 b) relatşiile dintre paă rintşi (altşi educatori) şş i copii îân proceşul de educatşie;
c) raporturile care rezultaă din rudenie;
Prin rudenie, îân dreptul familiei şe îântşelege legaă tura de şaâ nge dintre mai multe perşoane care
deşcind unele din altele, şau care, faă raă a deşcinde unele din altele, au un aşcendent comun.
e) raporturile care rezultaă din îânfiere.

Relatşiile patrimoniale le alcaă tuieşc :

a) raporturile dintre şotşi, îân legaă turaă cu adminiştrarea bunurilor materiale, dobaâ ndite de şotşi
îân timpul caă şaă toriei;
b) raporturile de datorie ale şotşilor de a şe îântretşine reciproc;
c) raporturile de îântretşinere a copiilor şş i altor membri ai familiei.
Deci, drept obiect de reglementare juridică a dreptului familiei servesc raporturile familiale
personale nepatrimoniale şi cele patrimoniale (cu caracter economic).

Normele dreptului familiei reglementeazaă :

 conditşiile şş i ordinea de îâncheiere a caă şaă toriei;
 raporturile perşonale (faă raă contşinut economic) dintre şotşi;
 raporturile patrimoniale (cu caracter economic) privitor la bunuri dintre şotşi;
 raporturile perşonale şş i patrimoniale dintre paă rintşi, copii şş i altşi membri ai familiei;
 deşfacerea caă şaă toriei;
 îânfierea;
 raporturile de tutelaă şş i curatelaă , etc.

Principiile fundamentale ale dreptului familiei

Termenul „principiu” provine din limba latinaă „principium” ceea ce îânşeamnaă „îânceput”, „element
fundamental”.
Dreptul familiei, ca şş i alte ramuri de drept eşte conştituit pe baza unor principii* care îâl
fundamenteazaă , a unor reguli eşentşiale care determinaă structura internă a dreptului familiei şş i pe
temeiul caă rora şe ştabileşc raporturile dintre şotşi, paă rintşi şş i copii, precum şş i îântre aceşş tia şş i altşi
şubiectşi ai dreptului familiei. (principiu = idee, tezaă fundamentalaă pe care şe îântemeiazaă ceva, o normaă
de conduitaă şş .a.)
Codul familiei, art. 2. Principiile de bazaă ale legişlatşiei familiale
(1) Familia şş i relatşiile familiale îân Republica Moldova şunt ocrotite de ştat.
(3) Relatşiile familiale şunt reglementate îân conformitate cu urmaă toarele principii: *monogamie,
*caă şaă torie liber conşimtşitaă îântre baă rbat şş i femeie, *egalitatea îân drepturi a şotşilor îân familie, *şprijin
reciproc moral şş i material, *fidelitate conjugalaă , *prioritate a educatşiei copilului îân familie,
*şolutşionare, pe cale amiabilaă , a tuturor problemelor vietşii familiale, *inadmişibilitatea ameştecului
deliberat îân relatşiile familiale, liber acceş la apaă rarea, pe cale judecaă toreaşcaă , a drepturilor şş i intereşelor
legitime ale membrilor familiei.

Aceşte principii fundamentale şunt :

1. Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei din partea statului
Conştitutşia R. M., îân art. 48, alin. 1 prevede: „Familia constituie elementul natural şi fundamental al
societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului”, iar art. 49, alin. 1 „Statul facilitează,
prin măsuri economice şi prin alte măsuri, formarea familiei şi îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin”.
Aceşte prevederi conştitutşionale şunt reafirmate şş i îân art. 2, alin. 1 al Codului familiei: „Familia şi
relaţiile familiale în Republica Moldova sunt ocrotite de către stat”

2. Principiul monogamiei
Conform aceştui principiu, cetaă tşenii R. M. pot şaă fie concomitent numai îântr-o şinguraă caă şaă torie,
care eşte îânregiştrataă îân modul şş i ordinea ştabilitaă de lege. Art. 15, alin. 1 a Codului familiei prevede
expreş caă , nu şe admite caă şaă toria îântre „persoane dintre care cel puţin una este deja căsătorită”.

2
 3. Principiul consimţământului liber şi binevol de încheiere a căsătoriei
Aceşt principiu îânşeamnaă caă alegerea unei perşoane îân calitate de şotş , cetaă tşenii R.M. o îânfaă ptuieşc
conform deciziei lor perşonale. Caă şaă toria şe îâncheie prin liberul conşimtşaămaâ nt al viitorilor şotşi, faă raă ca
vreun factor extern şaă influentşeze decizia. Nimeni, incluşiv paă rintşii, n-au dreptul de a indica cu cine şaă
şe caă şaă toreaşcaă fiica şau fiul. ÎÎn aceaştaă problemaă doritorii (viitorii şotşi) de a şe caă şaă tori şe caă laă uzeşc de
vointşa lor proprie bazataă pe şentimentul dragoştei.

Adunarea Generalaă a Naţiunilor Unite a adoptat, la 7 noiembrie 1962, Convenţia privind

consimţământul la căsătorie, vârstă minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor.
Art. 1 al Convenţiei dişpune: „Nici o caă şaă torie nu va putea fi contractataă îân mod legal faă raă liberul
şş i deplinul conşimtşaămaâ nt ale celor douaă paă rtşi, aceşt conşimtşaămaâ nt trebuind şaă fie exprimat de ele
direct, îân prezentşa autoritaă tşii competente a celebra caă şaă toria şş i a martorilor, dupaă o publicitate
şuficientaă , conform prevederilor legii”.
ÎÎn Republica Moldova aceşt principiu eşte conşfintşit conştitutşional. Art. 48, alin. 2 din Conştitutşie
prevede: „Familia şe îântemeiazaă pe caă şaă toria liber conşimtşitaă îântre baă rbat şş i femeie”. La raâ ndul şaă u,
Codul familiei îân art. 11, alin. 1 ştipuleazaă : „Pentru îâncheierea caă şaă toriei eşte neceşar conşimtşaămaâ ntul
reciproc, neviciat, exprimat perşonal şş i neconditşionat, al baă rbatului şş i femeii care şe caă şaă toreşc...”.

5. Principiul egalităţii în drepturi a soţilor în relaţiile familiale

ÎÎn timpul caă şaă toriei şotşul şş i şotşia au drepturi şş i reşponşabilitaă tşi egale îân cadrul familiei.
Aceşt ştatut de egalitate şe extinde şş i îân cazul unor şchimbaă ri produşe îân relatşia celor doi, ea
continuaă şaă fie valabilaă îân cazul şeparaă rii legale şau deşfacerii caă şaă toriei, tutela copilului, dreptul la
vizite, pierderea şau recuperarea autoritaă tşii paă rinteşş ti.
Aştfel, Codul familiei, prin art. 5, alin. 1 ştipuleazaă : „Toate persoanele căsătorite au drepturi şi
obligaţii egale în relaţiile familiale, indiferent de sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie,
opinie, apartenenţă politică, avere şi origine socială”, iar art. 16, alin. 1 şpune: „Toate problemele vieţii
familiale se soluţionează de către soţi în comun, în conformitate cu principiul egalităţii lor în relaţiile
familiale”.

6. Principiul priorităţii educaţiei copilului în familie

„... fără iubire copiii ajung să moară.
Copilul care nu a fost iubit este foarte diferit din
punct de vedere biologic, fiziologic şi psihologic
de cel care a fost iubit. Primul chiar se va dezvolta
diferit de celălalt”.
A. Montagn

Familia eşte cea mai importantaă celulaă a influentşei şociale aşupra formaă rii perşonalitaă tşii copilului :
anume aici creşcaâ nd, copilul îâşşi formeazaă pentru prima dataă deprinderile elementare de muncaă ;
îânşuşş eşş te valorile şş i normele de comportare recunoşcute de totşi; îânvatşaă limba şş i valorile general-umane
ale culturii; anume aici el îâncepe şaă -şş i formeze o anumitaă îântşelegere a vietşii ca fenomen obşş teşc; îân
familie îâncepe proceşul de şocializare a omului.

Drepturile paă rinteşş ti şe exercitaă numai îân intereşul copiilor. De aceea, art. 48, alin. 2 din Conştitutşia
R.M. cuprinde dişpozitşia care prevede dreptul şş i îândatorirea paă rintşilor de a aşigura creşş terea,
educatşia şş i inştruirea copiilor.
Codul familiei îân art. 51. Dreptul copilului la abitaţie şş i educaţie îân familie, prevede :
(1) Se conşideraă copil perşoana care nu a atinş vaâ rşta de 18 ani (majoratul).
(2) Fiecare copil are dreptul şaă locuiaşcaă îân familie, şaă -şş i cunoaşcaă paă rintşii, şaă beneficieze de grija
lor, şaă coabiteze cu ei, cu exceptşia cazurilor caâ nd aceaşta contravine intereşelor copilului.
(3) Copilul are dreptul la educatşie din partea paă rintşilor, la dezvoltarea capacitaă tşilor intelectuale, la
libertatea gaâ ndirii şş i conşş tiintşei, la apaă rarea demnitaă tşii şş i onoarei.

2
 7. Principiul de sprijin moral reciproc şi fidelitate conjugală

„Sotşii îâşşi datoreazaă reciproc şprijin moral şş i fidelitate conjugalaă ” dişpune art. 18, alin. 2 a Codului
familiei. Aceaştaă obligatşie reciprocaă a şotşilor eşte mai mult de naturaă moralaă decaâ t juridicaă .
Faă raă grijaă reciprocaă , faă raă o cauzaă familialaă comunaă , iubirea şotşilor nu poate şaă şe paă ştreze îântre
ei şş i şaă creeze îântre totşi ceilaltşi membri ai familiei o atmoşferaă beneficaă de viatşaă. De şaă naă tatea şpiritual-
moralaă a şotşilor, şuştşinutaă prin şentimentul de dragoşte, ştimaă , prietenie, depinde îân mare maă şuraă ataâ t
şaă naă tatea copiilor, caâ t şş i relatşiile reciproce şş i ştarea pşihicaă a şotşilor.

7. Principiul grijii pentru întreţinerea, educaţia şi apărarea drepturilor şi intereselor

membrilor minori şi a celor inapţi de muncă ai familiei

Conform aceştui principiu, paă rintşii şunt obligatşi şaă -şş i îântretşinaă copiii minori şş i copiii majori inaptşi
de muncaă şş i care au nevoie de ajutor material şş i şuştşinere moralaă .
Îndiferent de faptul dacaă paă rintşii locuieşc îâmpreunaă cu copilul şau şeparat, ei poartaă raă şpundere
pentru dezvoltarea fizicaă , intelectualaă şş i şpiritualaă a copiilor şş i au prioritate la educatşia lor fatşaă de
oricare alte perşoane. Obligatşia de creşş tere, îântretşinere, educatşie reprezintaă cea mai importantaă
caracterişticaă a ocrotirii paă rinteşş ti de care şe bucuraă copilul minor.
Convenţia ONU „Cu privire la drepturile copilului” şe ştipuleazaă „paă rintşii şunt cei care au obligatşia de
a crea un mediu favorabil pentru aşigurarea, îân îântreaga maă şuraă a poşibilului, a şupravetşuirii şş i
dezvoltaă rii fizice, pşihice, şpirituale, morale, pşihologice şş i şociale a copilului, îântr-o manieraă demnaă şş i
care şaă -l pregaă teaşcaă pentru viatşa îântr-o şocietate liberaă ”.
Codul familiei, Capitolul 11 „Drepturile şi obligaţiile părinţilor”, art. 58-64.

8. Principiul liberului acces la apărarea, pe cale judecătorească, a drepturilor şi

intereselor legitime ale membrilor familiei

Reeşş ind din prevederile internatşionale şş i cele conştitutşionale, Codul familiei poştuleazaă îân art. 2,
alin. 3 principiul „liberului acces la apărarea, pe cale judecătorească, a drepturilor şi intereselor
legitime ale membrilor familiei”.
Aştfel, subiecţii de drept familial şe pot adreşa cu cerere îân inştantşa judecaă toreaşcaă :
 îân caz de neîântşelegere, pentru a şe determina cota-parte îân proprietatea îân devaă lmaă şş ie,
precum şş i îâmpaă rtşirea aceşteia îân naturaă ;
 pentru deşfacerea caă şaă toriei, caâ nd paă ştrarea familiei îân continuare eşte impoşibilaă ;
 pentru declararea nulitaă tşii caă şaă toriei;
 pentru ştabilirea paternitaă tşii;
 pentru decaă derea din drepturile paă rinteşş ti;
 pentru a pretinde îântretşinere;
 pentru îâncuviintşarea şau deşfacerea adoptşiei, etc.

O şituatşie şpecificaă apare îân cazul caâ nd neceşitaă apaă rare, pe cale judecaă toreaşcaă , copilul minor.
Retşinerea şau areştarea copiilor şunt aplicate doar ca maă şuri exceptşionale şş i numai îân cazurile
prevaă zute de legişlatşie. ÎÎn cazul retşinerii şau areştaă rii copilului paă rintşii şunt informatşi de îândataă .
Copiii retşinutşi şau areştatşi şunt tşinutşi şub areşt şeparat de adultşi şş i de copii condamnatşi. Pentru
infractşiunile comişe de perşoana şub vaâ rşta de 18 ani, nu pot fi aplicate nici pedeapşa capitalaă , nici
îânchişoarea pe viatşaă.
ÎÎn proceşul dezbaterilor judiciare îân care figureazaă copiii eşte obligatorie participarea apaă raă torului
şş i pedagogului.

9. Principiul libertăţii divorţului sub controlul statului

Izvoarele dreptului familiei

2
 Principalele izvoare ale dreptului familial şunt urmaă toarele :
1. Conştitutşia Republicii Moldova (art. 47 – 51)
2. Codul familiei (adoptat la 26 octombrie 2000)
3. Legea R.M. privind drepturile copilului (15.12.1994)
4. Legea R.M. cu privire la tineret (11.02.1999)
5. Legea R.M. cu privire la protectşia şocialaă şpecialaă a unor categorii de populatşie (14.04.2000)
6. Legea ocrotirii şaă naă taă tşii (28.03.1995)
7. Legea îânvaă tşaămaâ ntului (21.07.1995)
8. Legea R.M. cu privire la proprietate (22.01.1991)
9. Legea cetaă tşeniei (02.06.2000)
10. Legea R.M. privind minimul de aşiştentşaă medicalaă garantataă de caă tre ştat (03.02.1999)
11. Legea R.M. privind actele de ştare civilaă (26.04.2001), nr. 47, 48/210
12. Hotaă raâ rile Parlamentului
13. Hotaă raâ rile Guvernului
14. Actele normative internatşionale :
– Declaratşia Univerşalaă a Drepturilor Omului (10.12.1948)
– Conventşia ONU privind drepturile copilului (20.11.1989)
– Conventşia privind conşimtşaămaâ ntul la caă şaă torie, vaâ rştaă minimaă pentru caă şaă torie şş i îânregiştrarea
caă şaă toriilor (07.11.1962)
– Conventşia aşupra protectşiei copiilor şş i cooperaă rii îân materia adoptşiei internatşionale
(03.12.1986)
– Conventşia OÎM privind şş anşele egale şş i tratamentul egal pentru lucraă torii baă rbatşi şş i femei:
lucraă tori cu reşponşabilitaă tşi familiale (23.06.1981)
– Pactul internatşional cu privire la drepturile economice, şociale şş i culturale (16.09.1966)
– Pactul internatşional cu privire la drepturile civile şş i politice (16.12.1966) etc.

2. Condiţiile şi modalitatea de încheiere a căsătoriei

„Căsătoria trebuie să se facă între cei de-o seamă”

Cleobuluş
„Cea mai bună căsătorie a unui om cuminte este
să ia ca zestre a soţiei un caracter frumos”
Hipponax
„Căsătoria între egali e fără teamă”
Aeşchyluş

Termenul „căsătorie” provine din termenii latini „casă” şş i „torus” (pat conjugal), şş i exprimaă
unirea totalaă dintre bărbat şş i femeie.
Din punctul de vedere al normelor juridice, semnele caracteristice ale căsătoriei, care o fac
legitimă şunt :
1. Căsătoria eşte o aliantşaă dintre o femeie şş i un baă rbat, aă ncheiataă cu şcopul de a crea o familie.
2. Căsătoria eşte o aliantşaă îântemeiataă pe conşimtşaămaâ ntul liber.
3. Căsătoria eşte o aliantşaă liberaă , bazataă pe egalitate.
4. Căsătoria eşte o aliantşaă pe viatşaă.
5. Căsătoria eşte o aliantşaă, care conştaă îân reşpectarea anumitor legi ştabilite de ştat.

Pentru îâncheierea caă şaă toriei eşte neceşar acordul de voinţă a viitorilor şotşi. Aceşt acord eşte
neceşar numai la încheierea căsătoriei, deoarece, odataă îânceieataă , caă şaă toria eşte de acum cârmuită îân
îântregime de normele legale.
Aşş adar, prin îâncheierea caă şaă toriei, viitorii şotşi consimt şaă li şe aplice regimul legal al caă şaă torie,
faă raă a avea posibilitatea de a-l modifica.

2
 Conditşiile şş i modalitatea de îâncheiere a caă şaă toriei şunt prevaă zute îân articolele 9 – 15 al Codului
familiei.
ÎÎn şcopul întemeierii unei familii trainice şş i sănătoase ataâ t din punct de vedere fizic, caâ t şş i moral,
îâncheierea caă şaă toriei eşte şupuşaă anumitor cerintşe legale. Trebuie şaă fie îândeplinite anumite condiţii
şş i şaă lipşeaşcaă impedimentele.
Aştfel, pentru ca încheierea unei căsătorii şaă fie valabilaă , ea preşupune îândeplinirea unor condiţii
de fond şş i de formaă .
Condiţiile de fond la încheierea căsătoriei sunt acele condiţii care trebuie să existe pentru a se putea
încheia căsătorie. Lipşa lor determinaă impoşibilitatea îâncheierii caă şaă toriei.

Conditşiile de fond şunt :

a) diferentşa de şex
b) vaâ rşta matrimonialaă
c) conşimtşaămaâ ntul la caă şaă torie
d) comunicarea reciprocaă a ştaă rii şaă naă taă tşii viitorilor şotşi

Diferenţa de sex

ÎÎn art. 48, alin. 2 din Constituţia R.M. şe prevede : „Familia şe îântemeieazaă pe caă şaă toria liber
conşimtşitaă îântre baă rbat şş i femeie...”.
Din Codul familiei, prin art. 5; 11; 14; 16; 34; 45 – 50 şş .a. ce reglementeazaă relatşiile familiare, rezultaă
caă o caă şaă torie şe poate îâncheia numai îântre perşoanele de şex diferit. Mai mult chiar, art. 15, alin. 1, lit. h
ştabileşş te expreş: „Nu se admite încheierea căsătoriei între persoane de acelaşi sex”.

Vârsta matrimonială

ÎÎn conformitate cu art. 14, alin. 1 din Codul familiei : „Vaâ rşta matrimonialaă minimaă eşte de 18 ani
pentru bărbaţi şş i de 18 ani pentru femei”. (matrimonial (lat.) = de caă şaă torie)

Aceaştaă cerinţă legalaă are la bazaă urmaă toarele raţiuni :

– De ordin biologic şi genetic. Viitorii şotşi trebuie şaă aibaă aptitudinea fizicaă de a şe caă şaă tori,
ceea ce îânşeamnaă caă ei trebuie şaă fi ajunş la vaâ rşta pubertaă tşii (preadoleşcentşaă, 11-14 ani). Pentru a nu
pereclita şaă naă tatea viitorilor şotşi şş i a permite aceştora a procrea copii şaă naă toşş i şş i normali.
– De ordin psihic, moral şi social. Viitorii şotşi trebuie şaă aibaă aptitudinea moralaă de a îâncheia
caă şaă toria, şaă fie îân maă şuraă şaă îântşeleagaă îânşemnaă tatea unei caă şaă torii şş i şaă -şş i aşume îân mod
conşş tient drepturile şş i obligatşiile pe care aceaşta le implicaă .

Totodataă , legişlatşia prevede şş i o excepţie referitor la vârsta minimă de caă şaă torie, exceptşie pe care
o îântaâ lnim îân art. 14, alin. 2 din C.F., şş i anume :
„Pentru motive temeinice, şe poate îâncuviintşa îâncheierea caă şaă toriei cu reducerea vaâ rştei
matrimoniale pentru baă rbatşi, dar nu mai mult decaâ t cu doi ani. Reducerea vaâ rştei va fi îâncuviintşataă de
autoritatea adminiştratşiei publice locale..., îân baza cererii perşoanelor care doreşc şaă şe caă şaă toreaşcaă
şş i acordului paă rintşilor minorului”.

ÎÎn cazul caă şaă toriei unui tânăr cu vaâ rşta şub 18 ani, el dobaâ ndeşş te capacitatea deplină de exerciţiu.
Legea nu ştabileşş te o vaâ rştaă paâ naă la care şaă şe poataă îâncheia caă şaă toria. De aceea căsătoria şe poate
încheia şş i la extremaă bătrâneţe, chiar şş i îân pragul morţii.
De aşemenea, nu eşte ştabilitaă nici diferentşa de vaâ rştaă maximaă îântre viitorii şotşi.

Consimţământul la căsătorie

Conşimtşaămaâ ntul liber la caă şaă torie eşte o conditşie eşentşialaă pentru îâncheierea caă şaă toriei. Aceaştaă
conditşie eşte mentşionataă expreş îân art. 48, alin. 2 din Conştitutşie: „Familia se întemeiază pe căsătoria
liber consimţită între bărbat şi femeie”. La raâ ndul şaă u, Codul familiei îân art. 11, alin. 1 ştipuleazaă :

2
„Pentru încheierea căsătoriei este necesar consimţământul reciproc, neviciat, exprimat personal şi
necondiţionat, al bărbatului şi femeii care se căsătoresc...”.

Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii

Pentru a îâncheia caă şaă toria, viitorii şotşi şunt obligatşi şaă declare caă şş i-au comunicat reciproc ştarea
şaă naă taă tşii lor. Prin aceştaă cerintşaă legalaă şe urmaă reşş te un dublu şcop :

a) viitorii şotşi trebuie şaă cunoaşcaă pericolul pe care-l poate prezenta pentru ei şş i pentru copiii
lor îâncheierea unei caă şaă torii îân conditşii necoreşpunzaă toare din punct de vedere al şaă naă taă tşii. Totodataă ,
boala de care şuferaă unul din viitorii şotşi (cu exceptşia celor de o anumitaă gravitate prevaă zutaă de lege),
nu conştituie o piedicaă îân îâncheierea unei caă şaă torii;
b) legea opreşş te caă şaă toria celor care şuferaă de anumite boli, chiar dacaă viitorii şotşi ar fi de
acord şş i ar dori îâncheierea ei. Aştfel, art. 15, alin. 1, lit. f din C.F. prevede: „Nu se admite încheierea
căsătoriei între persoane dintre care cel puţin una a fost lipsită de capacitatea de exerciţiu”.

Neceşitatea trecerii examenului medical de caă tre perşoanele care doreşc şaă şe caă şaă toreaşcaă eşte
prevaă zutaă îân art. 13 din C.F. care ştabileşş te :
(1) „Perşoanele care doreşc şaă şe caă şaă toreaşcaă şunt şupuşe unui examen medical gratuit
obligatoriu.
(2) Rezultatul examenului medical şe comunicaă numai perşoanei examinate, eliberaâ ndu-i-şe un
certificat ce ateştaă trecerea controlului reşpectiv, care şe prezintaă organului de ştare civilaă ”.

Modalitatea de încheiere a căsătoriei

Dreptul căsătoriei şş i familiei al Republicii Moldova recunoaşş te caă şaă toriile îânregiştrate îân organele
de ştat. Cununia îân biserică nu eşte interzişaă , dar obligativitatea ei nu eşte prevaă zutaă de lege
(art.15 C.F.).
ÎÎn conformitate cu art. 9 Codului familiei, „încheierea căsătoriei are loc la organele de stare civilă”.
Prima actşiune de caă şaă torie eşte declaratşia de caă şaă torie, prin care viitorii şotşi îâşşi manifeştaă vointşa îân
vederea îâncheierii caă şaă toriei. ÎÎn conformitate cu art. 10 din C.F., declaratşia de caă şaă torie, îân formaă şcrişaă ,
şe depune perşonal de cetaă tşenii care doreşc şaă şe caă şaă toreaşcaă la organul de ştare civilaă îân a caă rui razaă
teritorialaă şe aflaă domiciliul unuia dintre viitorii şotşi şau al paă rintşilor unuia dintre ei.

La dorintşa viitorilor şotşi, caă şaă toria şe oficializeazaă îân mod şolemn, care preşupune urmaă toarele :
 căsătoria şe îâncheie îântr-un anumit loc, îân fatşa unei anumite autoritaă tşi (functşionar al organului
de ştare civilaă , primar);
 căsătoria şe îâncheie îân prezentşa viitorilor şotşi, care trebuie şaă -şş i expunaă perşonal
conşimtşaămaâ ntul;
 căsătoria trebuie îâncheiataă îân aştfel de conditşii, îâncaâ t şaă permitaă oricaă rei perşoane şaă aşişte.

Impediemente la căsătorie
Impediemente la caă şaă torie şunt îâmprejuraă rile a caă ror exiştentşaă îâmpiedicaă îâncheierea caă şaă toriei.

Dacaă exiştaă impediemente (adicaă circumştantşe obiective) caă şaă toria nu şe poate îâncheia. Codul
familiei şpecificaă diferite impediemente la caă şaă torie. ÎÎn conformitate cu art. 15, nu şe admite
îâncheierea caă şaă toriei îântre :

a) perşoane dintre care cel putşin una eşte deja caă şaă toritaă ;
b) rude îân linie dreaptaă paâ naă la al VI-lea grad incluşiv, fratşi şş i şurori, incluşiv cei care au paă rintşi
comuni;
c) adoptator şş i adoptat;
d) adoptat şş i rudaă a adoptatorului îân linie dreaptaă , paâ naă la al II-lea grad incluşiv;

2
 e) curator şş i perşoana minoraă aflataă şub curatela aceştuia, îân perioada curatelei;
f) perşoane dintre care cel putşin una a foşt lipşitaă de capacitatea de exercitşiu;
g) perşoane condamnate la privatşiune de libertate, îân perioada caâ nd ambele îâşşi işpaă şş eşc pedeapşa;
h) perşoane de acelaşş i şex. (Împediement = obştacol, piedicaă )

3. Drepturile şi obligaţiile personale ale soţilor

Caă şaă toria îâncheiataă şş i îânregiştrataă legal, de la momentul îâncheierii daă naşş tere la efecte juridice.
Prin efecte juridice ale unei căsătorii se înţeleg relaţiile personale şi patrimoniale care apar între
soţi. Codul familiei reglementeazaă drepturile şş i obligatşiile perşonale şş i patrimoniale dintre şotşi îân
capitolele ÎV şş i V.
Relaţiile personale dintre soţi constituie principalul conţinut al relaţiilor dintre ei. Drepturile şş i
obligatşiile perşonale ale şotşilor şunt ştabilite de prevederile art. 48, alin. 2 din Conştitutşie şş i articolele
16 – 18 din Codul familiei.

Aştfel, art. 16. Egalitatea soţilor în relaţiile familiale, stabileşte :

(1) Toate problemele vietşii familiale şe şolutşioneazaă de caă tre şotşi îân comun, îân conformitate cu
principiul egalitaă tşii lor îân relatşiile familiale.
(4) Relatşiile dintre şotşi şe bazeazaă pe ştimaă şş i ajutor reciproc, pe obligatşii comune de îântretşinere a
familiei, de îângrijire şş i educatşie a copiilor.

Mentşionaă m faptul caă relatşiile perşonale dintre şotşi eşte un domeniu foarte vaşt. Dreptul familiei
reglementeazaă numai o parte din aceşte relatşii, conferindu-le aştfel un caracter juridic, îân timp ce
altele au numai un caracter moral, nefiind cuprinşe îân normele de drept.
De altfel, art. 18, alin. 2 din C.F. prevede caă „soţii îşi datorează reciproc sprijin moral şi fidelitate
conjugală”.
ÎÎn ceea ce priveşş te alegerea profeşiei şau ocupatşiei fiecaă ruia dintre şotşi, aceaşta şe poate face
liber, faă raă îâncuviintşarea celuilalt şotş , cu şpecificarea caă şotşii şe vor conşulta îân prealabil îân privintşa
alegerii profeşiei şau ocupatşiei lor.
Alineatul 2, art. 16 C.F. prevede: „Fiecare dintre soţi este în drept să-şi continue ori să-şi aleagă de
sine stătător îndeletnicirea sau profesia”.

Alegerea numelui de familie de către soţi. La îâncheierea caă şaă toriei viitorii şotşi trebuie şaă declare
numele pe care ş-au îânvoit şaă -l poarte îân timpul aceşta. Potrivit art. 17 C.F. viitorilor şotşi li şe acordaă
urmaă toarele poşibilitaă tşi:

a) şaă -şş i aleagaă numele de familie al unuia dintre ei;

b) şaă -şş i aleagaă numele format prin conexarea numelor ambilor drept nume de familie comun;
c) fiecare dintre ei îâşşi paă ştreazaă numele de familie pe care l-a purtat paâ naă la caă şaă torie;
d) conexeazaă numele de familie al celuilalt şotş la numele de familie propriu.

Conexarea numelor de familie nu şe admite caâ nd cel putşin unul dintre ele eşte dublu.
(conexa = a uni, a reuni, a alaă tura)

Obligaţiile personale reciproce dintre părţi

a) Obligaţia de sprijin moral

Caă şaă toria implicaă relatşii de prietenie şş i afectşiune îântre şotşi. Potrivit art. 18, alin. 2 a C.F. „soţii îşi
datorează reciproc sprijin moral...”

2
 Sprijinul moral şe poate manifeşta şub diferite forme şş i şe afirmaă îân deoşebi îân îâmprejuraă rile mai
dificile cu care şe pot confrunta şotşii îân timpul caă şaă toriei. Sprijinul moral poate conşta îân ajutorul dat de
un şotş celuilalt pentru depaă şş irea unei şituatşii critice, pentru îândeplinirea proiectelor profeşionale ori
şociale, pentru ca şotşul şau şotşia şaă şe poataă afirma îân diferite planuri, îân şfaâ rşş it, îân cazul vaâ rştei
îânaintate, ştaă rii şaă naă taă tşii, etc.

b) Obligaţia de fidelitate
Obligatşia de fidelitate a fiecaă ruia dintre şotşi eşte reglementataă îân mod expreş îân alin. 2, art. 18
Codul familiei „soţii îşi datorează reciproc... fidelitate conjugală”.

c) Obligaţia de a locui împreună

ÎÎn conformitate cu art. 16, alin. 3 C.F., „soţii îşi determină domiciliul în mod liber şi independent”. De
regulaă , şotşii trebuie şaă aibaă acelaşş i domiciliu, Domiciliul comun conştituie o conditşie neceşaraă pentru
o viatşaă de familie normalaă şş i trainicaă .

d) Îndatoririle conjugale
Contşinutul îândatoririlor conjugale, deşş i nu eşte îân mod expreş araă tat de lege, conştaă îân datoria
şotşilor de a avea relatşii intime îâmpreunaă .
De aceea, refuzul nejuştificat al unuia dintre şotşi de a-şş i îândeplini îândatorirea conjugalaă , poate
conştitui un motiv de divortş pentru celaă lalt şotş .

4. Regimul legal al bunurilor soţilor

Prin regim legal al bunurilor şotşilor şe îântşelege ordinea, ştabilitaă nemijlocit îân lege, cu referire la
proprietatea şotşilor dobaâ nditaă îân timpul caă şaă toriei şş i care functşioneazaă îân lipşa contractului
matrimonial.

Regimului legal al bunurilor îâi eşte dedicat capitolul 5 din Codul familiei.
Bunurile materiale ce şe aflaă îân poşeşia şotşilor şe îâmpart îân :
 proprietatea comunaă îân devălmăşie a şotşilor
 proprietatea personală a şotşilor

Proprietatea în devălmăşie a soţilor. Proprietatea îân devălmăşie, îân conformitate cu art. 366,
alin. 1 Codul civil, eşte proprietatea comunaă a membrilor familiei aşupra bunurilor, faă raă cote definite.

Conform art. 20 Codul familiei „bunurile dobândite de către soţi în timpul căsătoriei aparţin ambilor
cu drept de proprietate în devălmăşie”.
Se conşideraă proprietate îân devălmăşie bunurile procurate din contul veniturilor obtşinute de
fiecare dintre şotşi din : activitate de muncaă , de îântreprinzaă tor, intelectualaă , premiilor, îândemnizatşiilor şş i
alte plaă tşi (cu exceptşia celor care au un caracter de compenşare: ajutor material, deşpaă gubire pentru
vaă taă marea şaă naă taă tşii etc.).
De aşemenea, (conform art. 20, alin. 3, C.F.) şunt proprietate îân devălmăşie a şotşilor bunurile
mobile şş i imobile, valorile mobiliare, depunerile şş i cotele de partcipare îân capitalul şocial din inştitutşiile
financiare şau şocietaă tşile comerciale, care au foşt conştruite, conştituite, procurate şau faă cute din contul
mijloacelor comune, precum şş i alte bunuri dobaâ ndite îân timpul caă şaă toriei, chiar dacaă şunt procurate şau
depuşe pe numele unuia dintre şotşi.

ÎÎn proprietate comunaă îân devălmăşie şe aflaă , de aşemenea, acumulaă rile baă neşş ti, indiferent de
izvorul provenientşei (şalariu, onorarii, penşie, burşaă şş .a.), bijuteriile de pretş şş i alte obiecte de lux chiar

2
dacaă şe gaă şeşc îân foloşintşaă individualaă , îânşaă dobaâ ndite îân timpul caă şaă toriei din contul mijloacelor
comune ale şotşilor (art. 22, alin. 2).
Proprietatea personală a soţilor. Conform art. 22, alin. 1 Codul familiei „bunurile care au
aparţinut fiecăruia dintre soţi până la încheierea căsătoriei şi bunurile primite în dar, obţinute prin
moştenire sau în baza altor convenţii gratuite de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei, sunt
proprietate personală a fiecăruia dintre soţi”.

Deci, proprietate personală şe conştituie din :

1) Bunurile care aparţineau fiecaă rui şotş înainte de îâncheierea caă şaă toriei;
2) Bunurile dobaâ ndite de şotşi îân timpul caă şaă toriei prin donaţie şau moştenire;
3) Lucrurile de uz personal (îâmbraă caă mintea, îâncaă ltşaămintea şş i alte obiecte).
(Bunurile primite prin donaţie şunt proprii, indiferent dacaă eşte vorba de donaţie directă, indirectă,
deghizată şau dar manual. Donatşiile îântre şotşi şe pot face numai din bunurile proprii, nu şş i din
bunurile comune.
Bunurile dobaâ ndite, de unul din şotşi, prin moştenire şunt proprii, deşş i şunt dobaâ ndite îân timpul
caă şaă toriei, datoritaă caracterului perşonal al dobaâ ndirii lor).

ÎÎn privintşa darurilor de nuntă, ş-a deciş ca aceştea urmeazaă a şe conşidera bunuri comune ale
şotşilor, deoarece şunt dobaâ ndite îân timpul caă şaă toriei, şş i anume la şerbarea nuntşii, adicaă dupaă îâncheierea
caă şaă toriei, iar şcopul lor eşte şaă formeze îânceputul patrimoniului comun.

5. Regimul contractual al bunurilor soţilor

ÎÎn ultima perioadaă , tot mai frecvent, îân fatşa cetaă tşenilor apar probleme legate de apaă rarea dreptului
de proprietate, incluşiv îân relatşiile de familie. O modalitate de reglare civilizataă a relatşiilor patrimoniale
dintre şotşi îân timpul caă şaă toriei, ori îân caz de deşfacere a caă şaă toriei o conştituie contractul
matrimonial. (matrimonial (lat.) = de caă şaă torie)

Noţiunea de contract matrimonial eşte expuşaă îân art. 27 din Codul familiei, care prevede :
„Contractul matrimonial este convenţia încheiată binevol între persoanele care doresc să se
căsătorească sau între soţi, în care se determină drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale
acestora în timpul căsătoriei şi în cazul desfacerii acesteia”.

Codul familiei îân capitolul 6, art. 27 – 32 prevede modul de încheiere, conţinutul, modificarea şş i
rezilierea, încetarea şş i declararea nulităţii contractului matrimonial.
ÎÎn conformitate cu art. 28, alin. 1 C.F.: „contractul matrimonial poate fi încheiat până la
înregistrarea căsătoriei sau, în orice moment, în timpul căsătoriei”.
ÎÎn cazul îân care, contractul matrimonial a foşt îâncheiat paâ naă la îânregiştrarea caă şaă toriei, el v-a intra
îân vigoare odataă cu îânregiştrarea caă şaă toriei, paâ naă atunci contractul nu eşte valabil.
ÎÎn cazul îân care, contractul matrimonial eşte îâncheiat dupaă îânregiştrarea caă şaă toriei – el intraă îân
vigoare din momentul îâncheierii lui.
Legea prevede forma contractului matrimonial. Aştfel, art. 28, alin. 3 C.F. dişpune: „contractul
matrimonial se încheie în formă scrisă şi se autentifică notarial. Nerespectarea acestor prevederi atrage
nulitatea contractului”.
Contractul şe alcaă tuieşş te îân trei exemplare.
Conţinutul contractului matrimonial trebuie şaă coreşpundaă anumitor cerintşe ştipulate îân art. 29
din Codul familiei.
Aştfel, în primul rând, şotşii şunt îân drept şaă determine îân contract drepturile şş i obligatşiile privind
îântretşinerea reciprocaă . Aceşte drepturi şş i obligatşii pot fi ştabilite pentru perioada caă şaă toriei şş i îân caz
de divortş (de exemplu, acela dintre şotşi care a foşt nevoit, îân intereşul familiei, şaă -şş i şchimbe profeşia,
şaă laşe lucrul, şaă şe dezicaă de la cariera profeşionalaă (şotşia = şaă şe dedice îân îântregime familiei şş i
educatşiei copiilor), – îân caz de divortş , capaă taă de la celaă lalt şotş îântretşinerea neceşaraă ).

2
 În al doilea rând, şotşii şunt îân drept şaă determine modul de participare a fiecaă ruia la veniturile
obtşinute de fiecare dintre ei. (venit = şume de bani, dividendele de la actşii şş i alte haâ rtii de valoare,
procentele de la conturile bancare, plata de arendaă , etc.).
În al treilea rând, şotşii pot determina îân contractul matrimonial modul de paricipare la cheltuielile
comune familiale.
Aceşte cheltuieli pot fi grupate conventşional îân 4 grupe :
1) plata p-u locuintşaă şş i şervicii comunale, p-u tranşport, îântretşinerea automobilului
(benzinaă , arendaă , garaj, reparatşie), alimentatşie, telefon, telefax, internet etc.;
2) plata pentru inştruire, aşigurare medicalaă , tratament şaă naă toş etc.;
3) cheltuielile legate de odihnaă , caă laă torii etc;
4) aşş a-zişele cheltuieli de buzunar ( adicaă şumele pe care fiecare dintre şotşi şunt îân drept
şaă le cheltuie dupaă cum conşideraă neceşar).
În al patrulea rând, îân contract pot fi indicate bunurile, care vor trece îân poşeşia fiecaă rui şotş îân
caz de deşfacere a caă şaă toriei.

Contractul matrimonial poate fi modificat şau reziliat (deşfaă cut) îân orice moment îân baza
acordului dintre şotşi. Aceşt acord şe îântocmeşş te îân şcriş şş i şe autentificaă notarial.
Temeiuri pentru modificarea şau rezilierea contractului matrimonial pot fi :
a) îâncaă lcarea eşentşialaă a prevederilor contractuale de caă tre o parte;
b) modificarea eşentşialaă a şituatşiei din care şotşii au reeşş it caâ nd au îâncheiat contractul.

6. Relaţiile juridice între părinţi şi copii

Relaţiile juridice între părinţi şi copii au ca temei provenientşa copiilor de la aceşş ti paă rintşi,
ateştataă îân modul ştabilit de lege (art.46,C.F.).
Aceşte relaţii şunt de douaă feluri şş i cuprind urmaă toarele drepturi şş i obligatşii : personale şş i
patrimoniale.
Drepturile şş i obligatşiile personale şunt lipşite de contşinut economic şş i şerveşc la ocrotirea
intereşelor perşonale nepatrimoniale ale paă rintşilor şş i copiilor, tşin de şcopul educatşiei sănătoase şş i
armonioase a copiilor.

Aştfel, drepturile şş i obligaţiile personale ale paă rintşilor şe conştituie din :

1. Drepturul şş i obligaţia paă rintşilor de a determina statutul juridic perşonal al copiilor, adicaă
dreptul de a da copilului numele şş i prenumele.
2. Drepturul şş i obligaţia de a reprezenta interesele copilului.
3. Drepturul şş i obligaţia de a determina domiciluil copiilor şş i de a cere îântoarcerea copiilor de la
perşoanele care îâi retşin nelegitim.
4. Drepturul şş i obligaţia de a educa copii. (art.58-64 C.F.)
Raporturile patrimoniale dintre copii şş i părinţi au un contşinut economic (material) şş i şerveşc la
aşigurarea materialaă a copiilor, de îântretşinere a paă rintşilor incapabili de muncaă , ai altor membri ai
familiei care au nevoie de ajutor.

Aceşte raporturi conştau din 2 grupe :

1) Drepturi şş i obligaţii privind patrimoniul ce şe aflaă la dişpozitşa familiei (locuintşa, mobilierul,
obiectele de uz caşnic, obiectele de confort, acumulaă rile baă neşş ti şş i alte obiecte de pretş).
2) Raporturile patrimoniale – cele ce tşin de îântretşinerea cu pensie de întreţinere.
ÎÎn primul caz copiii au dreptul numai la folosinţă şş i nu la dispoziţie.
Cu alte cuvinte, dreptul familiei nu cunoaşş te principiul proprietaă tşii comune a paă rintşilor şş i a
copiilor.
Dreptul familiei obligaă paă rintşii şaă -şş i îântretşinaă copiii minori (paâ naă la 18 ani) şş i copiii majori inapţi
de muncă (care au nevoie de ajutor pe viatşaă).

Pensia alimentară pentru îântretşinerea copiilor minori :

2
  pentru un şingur copil – 1/4 din caâ şş tig;
 pentru doi copii – 1/3 din caâ şş tig;
 pentru trei şş i mai multşi copii – 0,5 din caâ şş tig (art.75, alin. 1 C.F.)
Totodataă şş i copiii majori şunt obligatşi şaă întreţină paă rintşii şau şaă plaă teaşcaă pensie alimentară
fixataă lunar. Maă rimea pensiei eşte ştabilitaă de judecataă pentru fiecare copil major, chiar dacaă îân
judecataă a foşt dat numai un copil din familie.
(art.80 C.F.)

7. Încetarea căsătoriei
Dreptul familiei îân Republica Moldova face diferentşaă îântre încetarea caă şaă toriei şş i desfacerea
caă şaă toriei.
Încetarea caă şaă toriei, conform art. 33 al C.F. are loc prin :
a) deceşul unuia dintre şotşi;
b) declararea pe cale judecaă toreaşcaă a deceşului unuia dintre şotşi.
Deşfacerea caă şaă toriei poate avea loc prin divorţ (art. 36 C.F.)
Divorţul eşte in act juridic ce şerveşş te temei pentru îâncetarea relatşiilor juridice dintre şotşi, apaă rute
îân urma caă şaă toriei. Divortşul eşte şupuş controlului din partea ştatului.

Legea prevede două modalităţi de desfacere a căsătoriei :

1. La oficiile stării civile :

a) prin conşimtşaămaâ ntul ambilor şotşi, care nu au copii şş i nu exiştaă litigii îântre ei privind
îâmpaă rtşirea bunurilor;
b) la cererea unuia dintre şotşi îân urmaă toarele cazuri :
 dacaă unul dintre şotşi a foşt recunoşcut de lege ca incapabil;
 dacaă celaă lalt şotş a foşt declarat dişpaă rut faă raă veşte
 dacaă unul dintre şotşi eşte condamnat la privatşiune de libertate pe un termen
mai mare de trei ani.

2. Pe cale judiciară (art. 37 C.F.) :

a) caâ nd şotşii au copii minori;
b) unul dintre şotşi nu e de acord cu deşfacerea caă şaă toriei;
c) şotşii n-au ajunş la îântşelegere cu privire la îâmpaă rtşirea bunurilor şau la plata de
îântretşinere a unui şotş incapabil de muncaă ;
d) îân cazul caâ nd exiştaă acordul la divortş al ambilor şotşi, îânşaă unul dintre ei refuzaă aă şe
prezinte la oficiul de ştare civilaă pentru şolutşionarea problemei.

Căsătoria poate fi declarată nulă prin hotărârea judecătorească în cazurile :

1. ÎÎncheierea caă şaă toriei faă raă conşimtşaămaâ ntul reciproc

2. Caâ nd unul dintre şotşi şau ambii şunt deja caă şaă toritşi
3. Caâ nd unul şau ambii n-au vaâ rştaă prevaă zutaă de lege
4. Caâ nd unul şau ambii şunt declaratşi incapabili din cauza debilitaă tşii mintale
5. Caâ nd caă şaă toria eşte îâncheiataă îântre rude
6. Caâ nd caă şaă toria eşte ncheiataă îântre îânfietor şş i îânfiat
7. Caâ nd caă şaă toria a foşt fictivaă . (art. 41)

2
 DREPTUL MUNCII

1. Dispozii generale de drept de muncă

2. Contractul individual de muncă

3. Timpul de muncă şi timpul de odihnă

4. Disciplina muncii

1. Dispozii generale de drept de muncă

Noţiunea, obiectul şş i izvoarele dreptului muncii

Dreptul muncii eşte o ramuraă a şiştemului de drept din R. Moldova, care cuprinde regulile
juridice ce reglementeazaă relatşiile şociale de muncaă , individuale şş i colective dintre patroni şş i şalariatşi.
Obiectul dreptului muncii îâl conştituie raporturile juridice de muncă care i-au naşş tere, de
regulaă , îân urma îâncheierii unui contract individual de muncă.
Sfera de reglementare a dreptului muncii cuprinde de aşemenea şş i alte raporturi
juridice, indişolubil legate de cele de muncaă .

ÎÎn cadrul lor pot fi numite :

1. Raporturile juridice de plasare îân caâ mpul muncii.
2. Raporturile juridice de pregătire profesională.
3. Raporturile juridice de supraveghere şş i control aşupra respectării legişlatşiei muncii.
4. Raporturile juridice de jurisdicţie a muncii. (şolutşionarea litigiilor de muncaă )

Izvoarele dreptului muncii şunt conşiderate actele normative adoptate de caă tre organele de
ştat, cu participarea organelor sindicale ce reglementeazaă relatşiile de muncaă ale salariaţilor şş i alte
relatşii şociale ştrict legate cu cele de muncaă .

Izvoarele dreptului muncii şunt :

1. Conştitutşia – ca izvor principal
2. Codul muncii – ca izvor fundamental (adoptat la 26 martie 2003, intrat îân vigoare la 01
octombrie 2003)
3. Hotaă raâ rile Parlamentului R.M.
4. Decretele Preşş edintelui R. M.
5. Hotaă raâ rile Guvernului
6. Acte normative centrale şş i locale cu caracter şubordonat legii.

2
 Izvoarele dreptului muncii şe caracterizează prin urmaă toarele particularităţi :
a) participarea largaă a sindicatelor şş i a colectivelor de muncă la elaborarea şş i adoptarea actelor
normative
b) îân componentşa actelor normative intraă actele emişe de caă tre Ministerul Muncii şi Protecţiei
Sociale
c) exiştentşa actelor normative locale adoptate nemijlocit la întreprinderi de caă tre administraţie şş i
comitetul sindical.
Aceşte acte au menirea de a concretiza conditşiile de muncaă (de exemplu : contractul colectiv de
muncaă ).

Raportul juridic de muncă

Prin raport juridic de muncaă îântşelegem relaţiile şociale de muncaă şş i relaţii derivate din cele de
muncaă reglementataă de normele dreptului muncii.
Raportul juridic de muncă eşte alcaă tuit din urmaă toarele trei elemente : subiect, obiect şş i
conţinut.
Raporturile juridice de muncă, deşş i şunt continue, au îânşaă început şş i sfârşit. Afaraă de aceaşta, îân
proceşul exiştentşei lor ele pot fi modificate.
Ca temei pentru apariţia, modificarea şau stingerea raporturilor juridice de muncaă şerveşc faptele
juridice.

La raâ ndul lor faptele juridice şe îâmpart îân :

a) evenimente (care nu depind de vointşa şubiectelor
raportului juridic de muncaă )
b) acţiuni (care inverş depind de vointşa şubiectelor
raportului juridic de muncaă )

De cele mai multe ori ca temei pentru aparitşia raportului juridic de muncă şerveşc acţiunile
şş i anume contractul de muncă.
Ca temei pentru apariţia raportului juridic de muncă poate şervi şş i actul de alegere îân funcţie.
Temeiuri pentru încetarea raporturilor juridice de muncaă şerveşc acordul părţilor, caâ t şş i
manifeştarea unilateralaă a voinţei a fiecaă rei din paă rtşi.

2. Contractul individual de muncă

1. Dişpozitşii generale
2. ÎÎncheierea, contşinutul şş i executarea contractului
3. Modificarea contractului individual de muncaă
4. Suşpendarea contractului individual de muncaă
5. ÎÎncetarea contractului individual de muncaă

1. Dispoziţii generale

Contractul individual de muncă eşte înţelegerea dintre salariat şş i angajator, prin care
salariatul şe obligaă şaă presteze o muncă îântr-o anumitaă specialitate, calificare şau funcţie, şaă respecte
regulamentul intern al unitaă tşii, iar angajatorul şaă -i plătească la timp şş i integral salariul, şaă -i asigure
condiţiile de muncaă prevaă zute de legişlatşia muncii, de contractul colectiv de muncaă şş i de îântşelegerea
paă rtşilor.
Deci semnele distinctive ale contractul individual de muncă sunt :
a) preştarea muncii de un anumit fel
b) şubordonarea lucraă torului ordinii interioare a muncii de la unitate
c) retribuirea muncii conform şalariilor tarifare şau şalariilor de funcţie

2
 Exiştaă urmaă toarele trăsături caracteriştice ale contractul individual de muncă :
a) eşte un act juridic dintre două perşoane (şalariatul şş i angajatorul)
b) daă naşş tere la drepturi şş i obligaţii reciproce îântre paă rtşi
c) şe încheie printr-un şimplu acord de voinţă a paă rtşilor
d) are drept obiect salariul
e) are un caracter personal (cel angajat nu-şş i poate efectua atributşiile prin alte perşoane)
f) şe executaă succesiv.

Deci părţile contr. indiv. de muncaă şunt salariatul şş i angajatorul. ÎÎn calitate de angajator poate fi
ataâ t persoana juridică, caâ t şş i persoana fizică.

Persoana fizică dobaâ ndeşş te capacitatea de muncaă la îâmplinirea vaâ rştei de 16 ani. Ea poate îâncheia
un contr. ind. de muncaă şş i la 15 ani, dar numai cu acordul paă rintşilor şau al reprezentantşilor legali,
dacaă munca nu-i va pereclita sănătatea, dezvoltarea, instruirea şş i pregaă tirea profesională.

Se interzice :
a) îâncadrarea îân muncaă a perşoanelor de paâ naă la 15 ani
b) a perşoanelor care prin decizia inştantşei de judecataă eşte privataă de dreptul de a ocupa şau
exercita anumite functşii
c) refuzul neîântemeiat de angajare îân muncaă . ÎÎn caz de refuz, el poate fi conteştat îân inştantşa de
judecataă
d) orice limitare îân drepturi la îâncheierea contractului îân dependentşaă de sex, etnie, religie,
domiciliu, opţiune politică şş i origine socială.

5. Încheierea, conţinutul şi executarea contractului

Contractul individual de muncă şe îâncheie îân formaă şcrişaă îân baza negocierilor dintre paă rtşi. Se
îântocmeşş te îân douaă exemplare, şe şemneazaă de ambele paă rtşi şş i şe îânregiştreazaă , aplicaâ ndu-şe şş tampila
unitaă tşii. Un exemplar şe îânmaâ neazaă şalariatului, iar celaă lalt şe paă ştreazaă la angajator.

La încheierea contr. indiv. de muncaă perşoana care şe angajeazaă prezintaă urmaă toarele documente :
1. buletinul de identitate
2. livretul militar
3. diploma de ştudii, cerificatul de calficare
4. certificatul medical
5. carnetul de muncaă (p-u munca prin cumul nu eşte neceşar).
Se interzice : angajatorului şaă cearaă alte documente decaâ t cele prevaă zute de
Codul muncii.

Conţinutul contractul individual de muncaă include totalitatea drepturilor şş i obligaţiilor ce le

revin paă rtşilor. Ele şunt determinate de părţi şş i prevaă d :
1) datele de identificare ale angajatorului
2) numele şş i prenumele şalariatului
3) durata contractului
4) data îânceperii muncii, de caâ nd contractul intraă îân vigoare
5) atributşiile functşiei
6) rişcurile şpecifice functşiei
7) drepturile şş i obligaţiile paă rtşilor
8) conditşiile de retribuire a muncii (şalariul functşiei şau cel tarifar şş i şuplimentele, premiile şş i
ajutoarele materiale)
9) compenşatşiile şş i alocatşiile pentru munca preştataă îân conditşii grele, vătămătoare şau periculoase,
îân timp de noapte
10) locul de muncaă

2
 11) regimul de muncă şş i de odihnă
12) perioada de probă, dupaă caz
13) durata concediului de odihnaă anual
14) conditşiile de aşigurare socială şş i medicală
Se interzice : ştabilirea pentru şalariat a unor condiţii şub nivelul celor prevaă zute
de actele normative îân vigoare şş i de contr. colectiv de muncaă .

Contractul individual de muncaă poate şaă prevadaă şş i clauza de confidenţialitate, prin care paă rtşile
convin caă , pe durata contractuui şş i timp de cel mult trei luni (un an pentru cei care au detşinut functşii
de raă şpundere) dupaă îâncetarea aceştuia, şaă nu divulge date şau informaţii de care au luat cunoşş tintşaă îân
perioada executaă rii contr. indiv. de muncaă .

La solicitarea angajatorului, contr. indiv. de muncaă poate ştabili o perioadă de probă, pentru
verificarea aptitudinilor profeşionale ale şalariatului :

a) de cel mult 3 luni pentru totşi angajatşii

b) de cel mult 6 luni pentru perşoanele cu functşii de raă şpundere
c) de cel mult 15 zile calendariştice pentru muncitorii necalificatşi

Pe durata contr. indiv. de muncaă nu poate fi ştabilitaă decaâ t o singură perioadaă de probaă .

Se interzice aplicarea perioadei de probă pentru :

1) tinerii şpecialişş ti, abşolventşii şş colilor profeşionale polivalente şş i ai şş colilor de meşerii

2) perşoanele îân vaâ rştaă de paâ naă la 18 ani
3) perşoanele angajate prin cumul
4) perşoanele tranşferate de la o unitate la alta
5) femeile gravide
6) invalizii
7) perşoanele aleşe îân functşii elective
8) perşoanele angajate îân baza unui contr. indiv. de muncaă cu o durataă de
paâ naă la 3 luni.

Dupaă încheierea contractului, angajarea îân muncaă şe legalizează prin ordinul patronului, care
trebuie aduş la cunoşş tintşa şalariatului şub şemnaă turaă , îân termen de 3 zile lucraă toare de la data
şemnaă rii contr. indiv. de muncaă . Salariatul are dreptul şaă cearaă o copie a ordinului.
Importanţa juridică a ordinului de angajare îân muncaă conştaă îân aceea caă el eşte documentul
principal care determinaă statutul juridic al şalariatului îân ştructura colectivului de muncaă , şerveşş te ca
bazaă juridicaă pentru efectuarea calculelor de şalarizare.
ÎÎn ordin trebuie şaă fie araă tataă denumirea exactaă a muncii (functşiei) la care eşte angajat şalariatul,
precum şş i maă rimea şalariului.

Carnetul de muncă

Documentul de bazaă ce caracterizeazaă activitatea de muncaă a şalariatului eşte Carnetul de muncă.

ÎÎn el şe îâşcriu datele referitoare la şalariat, munca preştataă , la şalariu, profeşie, calificare, ştudii,
îâncurajaă ri, diştinctşii, titluri onorifice, inventşii, propuneri de ratşionalizare, concediere şş .a.
Sanctşiunile disciplinare nu şe îânşcriu îân carnetul de muncaă .

Carnete de muncă şe deşchid pentru totşi şalariatşii care lucreazaă îân unitate mai mult de 5 zile. La
îâncetarea contr. indiv. de muncaă , carnetul de muncaă şe reştituie şalariatului îân ziua eliberaă rii din
şerviciu.
La angajarea îân muncaă , angajatorul eşte obligat :

2
 1) şaă -l facaă cunoşcut pe şalariat cu munca care i şe îâncredintşeazaă , cu conditşiile de muncaă şş i şaă -i
explice drepturile şş i obligatşiile;
2) şaă -i aducaă la cunoşş tintşaă regulamentul de ordine interioaraă a muncii şş i contr. colectiv de muncaă
al unitaă tşii reşpective;
3) şaă -l inştructeze aşupra tehnicii şecuritaă tşii, igiena muncii, maă şurile de şecuritate
antiincendiaraă , etc.

Durata contr. indiv. de muncaă :

a) şe îâncheie, de regulaă , pe durataă nedeterminataă
b) pe o durataă determinataă ce nu depaă şş eşş te 5 ani.

Contr. indiv. de muncaă poate fi încheiat pe durataă determinată numai îân vederea executaă rii unor
lucraă ri cu caracter temporar, îân urmaă toarele cazuri :

1) pentru perioada îândeplinirii unor lucraă ri temporare cu o durataă de paâ naă la 2 luni şş i îân cazul
unor lucraă ri şezoniere
2) pentru perioada îândeplinirii unei anumite lucraă ri
3) pentru perioada ştagierii şş i inştruirii profeşionale a şalariatului la o altaă unitate
4) cu lucraă torii de creatşie din artaă şş i culturaă
5) cu colaboratorii şş tiintşifici, cadrele didactice, rectorilor, directorilor de colegii, îân baza
rezultatelor concurşului
6) cu perşoanele detaşş ate la lucru peşte hotarele R. Moldova
7) cu perşoanele penşionate – pe o perioadaă de paâ naă la 2 ani
8) cu perşoanele care îâşşi fac ştudiile la zi îân inştitutşiile de îânvaă tşaămaâ nt
9) alte cazuri prevaă zute de Codul muncii.

3. Modificarea contractului individual de muncă

Modificarea contractului conştituie o şchimbare a conditşiilor lui, printr-un acord

şuplimentar şemnat de paă rtşi, care şe anexeazaă la contract.
Ca exceptşie, şş i numai îân cazurile prevaă zute de Codul muncii, modificarea contractului poate fi
unilaterală de caă tre angajator. ÎÎn aceşte cazuri, şalariatul trebuie prevenit deşpre neceşitatea
modificaă rii contractului cu 2 luni îânainte.
Modificarea contractului şe poate manifeşta prin transfer şau trecerea la altaă muncaă .
Transferul poate avea loc : îân aceeaşş i unitate, îântr-o altaă unitate, îântr-o altaă localitate.
Transferarea la o altaă muncaă poate fi permanentă şau temporară.

Transferarea la o altaă muncaă permanentă şe admite numai cu conşimtşaămaâ ntul lucraă torului şş i îân
urmaă toarele cazuri :
a) reducerea ştatelor c) boala (conform certif. medical)
b) reducerea capacitaă tşii de muncaă d) îâncurajarea lucraă torului (avanşarea îân poşt şş .a.)

Transferarea temporară :
a) neceşitatea de productşie (faă raă conşimtşaămaâ ntul şalariatului pe o perioadaă de cel mult o lunaă )
b) deplaşarea îân intereş de şerviciu (de cel mult 60 de zile)
e) femeile gravide
d) lucraă torii bolnavi de tuberculozaă şş .a.

Nu şe conşideraă transfer şş i nu neceşitaă conşimtşaămaâ ntul şalariatului permutarea lui îân cadrul
aceleiaşş i unitaă tşi (şau altaă şubdiviziune a unitaă tşii din aceeaşş i localitate) la un alt loc de muncaă îân
limitele şpecialitaă tşii, calificaă rii şau functşiei.

4. Suspendarea contractului individual de muncă

2
 Contractul individual de muncaă şe suspendă îân circumştantşe ce nu depind de voinţa părţilor îân caz de :
a) concediu de maternitate
b) boalaă şau traumatişm
c) carantinaă
d) detaşş are (a şe muta temporar la un alt loc de muncaă )
e) îâncorporare îân şerviciul militar
f) fortşaă majoraă
g) cerere a organelor de control şau de drept
h) prezentare la locul de muncaă îân ştare de ebrietate alcoolicaă şau narcoticaă
i) aflarea îân grevaă şş .a. cazuri

Contractul individual de muncaă poate fi suspendat prin acordul părţilor, exprimat îân formaă
şcrişaă , îân caz de :
a) acordare a concediului faă raă plataă pe o perioadaă mai mare de o lună
b) formare profesională şau stagiere pe o perioadaă mai mare de 60 de zile calendariştice
c) îângrijire a copilului bolnav îân vaâ rştaă de paâ naă la 7 ani
d) îângrijire a copilului invalid paâ naă la vaâ rşta de 16 ani
e) şş omaj tehnic şş .a. cazuri

Contractul individual de muncaă şe suspendă din iniţiativa şalariatului, îân caz de :

a) concediu pentru îângrijirea copilului îân vaâ rştaă de paâ naă la 6 ani
b) concediu pentru îângrijirea unui membru bolnav al familiei cu durata de paâ naă la un an
c) urmare a unui curş de formare profeşionalaă îân afara unitaă tşii
d) ocupare a unei functşii elective îân autoritaă tşile publice, şindicale şau patronale
e) conditşii de muncaă neşatişfaă caă toare şş .a. cazuri

Şomaj tehnic = reprezintaă impoşibilitatea temporaraă a continuaă rii activitaă tşii de

productşie de caă tre angajator din motive economice obiective.

Durata şomajului tehnic nu poate depaă şş i 3 luni îân an. Pe aceaştaă durataă şalariatşii şe aflaă la
dişpozitşia angajatorului, şş i beneficiazaă de o îândemnizatşie ce nu poate fi mai micaă de 75 la sută din
şalariul lor de bazaă .

5. Încetarea contractului individual de muncă

Legea prevede urmaă toarele temeiuri de încetare a contractului individual de muncaă :

1. Acordul paă rtşilor
2. Expirarea termenului
3. Chemarea şalariatului îân şerviciul militar
4. Transferul şalariatului cu vointşa lui
5. Refuzul şalariatului de a fi transferat
6. Întrarea îân vigoare a sentinţei judecaă toreşş ti (privatşiune de libertate)
7. Circumstanţe ce nu depind de voinţa paă rtşilor
8. La iniţiativa uneia din paă rtşi
9. Lichidărea unitaă tşii şau reducerea numaă rului şau a ştatelor de perşonal

Temei de încetare a contr. indiv. de muncaă pot fi circumstanţe ce nu depind de voinţa paă rtşilor ca :

a) deceşul şau dişparitşia faă raă urmaă a salariatului şau a angajatorului (prin hotaă raâ rea
inştantşei de judecataă )
b) conştatare a nulităţii contractului prin decizia inştantşei de judecataă
c) retrajere a licenţei de activitate a unitaă tşii
d) expirare a termenului contractului
e) finalizare a lucraă rii prevaă zute de contract

2
 g) îâncheiere a sezonului, caâ nd contractul prevedea lucraă ri şezoniere
h) fortşa majoră şş .a. cazuri

Demisia = şalariatul are dreptul la demisie – deşfacere a contr. indiv. de muncaă

pe durataă nedeterminataă din propria iniţiativă, anuntşaând deşpre aceaşta
angajatorul, prin cerere şcrişaă , cu 14 zile calendariştice îânainte.

Concedierea = deşfacerea din iniţiativa angajatorului a contr. indiv. de muncaă şe admite pentru
urmaă toarele motive :
1. rezultatul nesatisfăcător al perioadei de probă
2. lichidarea unitaă tşii şau îâncetarea activităţii angajatorului ca perşoanaă fizicaă
3. reducerea numaă rului şau a ştatelor de perşonal din unitate
4. conştatarea faptului caă şalariatul nu corespunde functşiei detşinute şau muncii preştate din cauza
ştaă rii de şaă naă tate şau calificaă rii inşuficiente
5. încălcarea repetataă , pe parcurşul unui an, a obligatşiilor de muncaă , dacaă anterior au foşt
aplicate şanctşiuni dişciplinare
6. absenţă faă raă motive îântemeiate de la lucru mai mult de 4 ore conşecutive
7. prezentare la lucru îân ştare de ebrietate alcoolicaă , narcoticaă , toxicaă
8. şaă vaâ rşş irea la locul de muncaă a furtului
9. prezentarea de caă tre şalariat, la îâncheierea contr. indiv. de muncaă , a unor documente false
10. refuzul şalariatului de a fi transferat la o altaă muncaă pentru motive de sănătate
11. refuzul şalariatului de a fi transferat îân altaă localitate îân legaă turaă cu mutarea unitaă tşii îân
aceaştaă localitate
12. atingerea de caă tre lucraă tor a vaâ rştei de pensie şş i alte motive

Nu se admite concedierea salariatului în periodele :

a) aflaă rii lui îân concediu medical
b) concediu de odihnaă anul
c) îân concediu de ştudii
d) îân concediu pentru îângrijirea copilului îân vaâ rştaă de paâ naă la 6 ani
e) îân perioada detaşş aării cu exceptşia cazurilor de lichidare a unitaă tşii.
Art. 88. Procedura de concediere îân cazul lichidării unitaă tşii şau
reducerii numaă rului şau a ştatelor de perşonal

ÎÎn cazul concedierii şalariatului îân legaă turaă cu lichidarea unitaă tşii or cu reducerea numaă rului şau
a ştatelor de perşonal angajatorul eşte obligat :
1. şaă emitaă un ordin motivat din punct de vedere juridic
2. şaă emitaă un ordin cu privire la preavizarea, şub şemnaă turaă , a şalariatului cu 2 luni îânainte
3. la reducerea numărului şau a statelor de perşonal, şaă propunaă şalariatului un alt loc de
muncaă îân unitatea reşpectivaă
4. şaă reducaă , îân primul raâ nd, locurile de muncaă vacante
5. şaă deşfacaă contr. ind. de muncaă îân primul raâ nd cu şalariatşii angajatşi prin cumul
6. şaă acorde şalariatului ce urmeazaă a fi concediat o zi lucraă toare pe şaă ptaă maâ naă cu mentşinerea
şalariului mediu pentru caă utarea unui alt loc de muncaă

Notă : Locul de muncaă redus nu poate fi inclus îân ştatele de perşonal timp de un an de la data
concedierii şalariatului care l-a ocupat.
Art. 89 şş i 90. Restabilirea la locul de muncaă şş i răspunderea angajatorului pentru
eliberarea nelegitimă din şerviciu (şau pentru tranşfer nelegitim)

Salariatul transferat nelegitim la o altaă muncaă şau eliberat nelegitim din şerviciu poate fi
reştabilit la locul de muncaă prin hotaă raâ rea inştantşei de judecataă .

ÎÎn aceşt caz angajatorul eşte obligat şaă repare prejudiciul cauzat şalariatului, care conştaă îân :

2
 1). plata obligatorie a unei despăgubiri prntru îântreaga perioadaă de abşentşaă fortşataă de la muncaă
îân maă rimea unui şalariu mediu
2). compenşarea cheltuielilor suplimentare legate de conteştare îân judecataă (conşultarea
şpecialişş tilor, cheltuieli de judecataă )
3). Compenşarea prejudiciului moral cauzat şalariatului (maă rimea eşte determinataă de judecataă ,
dar nu poate fi mai micaă decaâ t un şalariu mediu lunar al şalariatului).

3. Timpul de muncă şi timpul de odihnă

I. Timpul de muncă

Sub aşpect general timpul de muncă şe conşideraă timpul conşacrat muncii. Sferele de aplicare a
muncii îân şocietate şunt diferite. Cetaă tşenii munceşc nu numai îân unitaă tşi, ci şş i îân gospodăriile lor
perşonale, pe loturile de laâ ngaă caşaă şş i îân grădină, îândeplineşc o anumitaă muncaă obştească.

Reglementarea juridică a timpului de muncă, îânşaă , şe extinde doar aşupra acelui timp îân curşul
caă ruia perşoana, îân calitate de salariat, eşte obligataă şaă presteze munca ştipulataă prin contractul de
muncaă .
Deci, timpul de muncă, şe conşideraă timpul îân curşul caă ruia salariatul îân conformitate cu
regulamentul unitaă tşii, cu contr. indiv. de muncaă şş i cu cel colectiv de muncaă , şe aflaă la locul de muncaă
pentru îândeplinirea obligatşiilor de muncaă .

Durata timpului de muncaă eşte una din cele mai importante condiţii de muncă ce afecteazaă
intereşele tuturor cetaă tşenilor. De aceea normarea duratei timpului de muncaă al şalariatşilor eşte
efectuată de caă tre stat cu participarea şindicatelor.
La ştabilirea duratei timpului de muncaă şe iau îân conşideratşie mai multşi factori : economici, politici,
sociali şş i culturali.
Aştaă zi durata normală a timpului de muncaă pentru şalariatşii din unitaă tşi nu poate depaă şş i 40 ore pe
şaă ptaă maâ naă . Aceaşta eşte durata maximă a timpului de muncaă .

Pentru anumite categorii de salariaţi, din diferite motive, eşte ştabilitaă o durată a timpului de
muncaă mai redusă :
a) pentru şalariatşii îân vaâ rştaă de la 15 la 16 ani – 24 ore
b) pentru şalariatşii îân vaâ rştaă de la 16 la 18 ani – 35 ore
c) pentru şalariatşii care activeazaă îân condiţii de muncaă vătămătoare – 35 ore
d) pentru invalizii de gradul I şş i II – 30 ore
e) pentru şalariatşii a caă ror muncaă implicaă un efort intelectual şş i psiho- emoţional şporit
(profeşori, medici, etc.) – 35 ore

Timpul de muncaă partşial (art. 97)

Prin acordul dintre salariat şş i angajator şe poate ştabili ziua de muncaă parţială şau săptămâna
de muncaă parţială. De aceaştaă ştipulare pot beneficia :
 femeile gravide
 şalariatşii cu copii îân vaâ rştaă de paâ naă la 14 ani şau cu copii invalizi
 de paâ naă la 16 ani şalariatul care îngrijeşte de un membru bolnav al familiei

Retribuirea muncii îân aceşte cazuri şe efectuiazaă proporţional timpului lucrat şau îân functşie de
volumul lucrului faă cut.
Activitatea îân conditşiile timpului de muncaă partşial nu implicaă limitarea drepturilor şalariatului
privind calcularea vechimii îân muncaă , durata concediului de odihnă anual şau a altor drepturi.

2
 Munca şaă ptaă maâ nalaă (art. 98)
Se cunoşc două feluri de şaă ptaă maâ ni de muncaă :
 de 5 zile de lucru cu 2 zile de odihnaă (ÎÎn aceşt caz ziua de muncaă eşte de 8 ore)
 de 6 zile de lucru cu o zi de odihnaă (ziua de muncaă eşte de 7 ore)

Timpul şaă ptaă maâ nii de muncaă , regimul de muncaă – durata programului de muncaă (al
şchimbului), timpul începerii şş i terminării lucrului, întreruperile, alterarea zilelor lucrătoare şş i
nelucrătoare – şe ştabileşc prin regulamentul intern al unitaă tşii şş i prin contractul colectiv de muncaă
şş i/şau prin contractul individual de muncaă .

Durata zilnicaă a timpului de muncaă (art. 100)

Durata zilnică normală a timpului de muncaă conştituie 8 ore. Pentru unele categorii de şalariatşi
durata zilnicaă a timpului de muncaă eşte reduşaă :
a) pentru şalariatşii îân vaâ rştaă de paâ naă la 16 ani – nu poate depaă şş i 5 ore
b) pentru şalariatşii îântre 16-18 ani şş i cei care lucreazaă îân condiţii de muncaă vătămătoare –7 ore

Durata zilnică maximă a timpului de muncaă nu poate depaă şş i 10 ore îân limitele celor 40 ore pe
şaă ptaă maâ naă .
Pentru anumite genuri de activitate, unităţi şau profesii şe poate ştabili, prin conventşie colectivaă , o
durată zilnică a timpului de muncaă de 12 ore, urmataă de o perioadaă de repaus de cel putşin 24
ore.
Angajatorul poate ştabili, de aşemenea, cu acordul şcriş al şalariatului, programe individuale de
muncaă , cu un regim flexibil al timpului de muncaă .

ÎÎn cazul caâ nd durata proceşului de productşie depaă şş eşş te durata admişaă a zilei de muncaă , precum şş i
caâ nd eşte neceşar utilizarea eficientaă a utilajului, şporirii volumului de productşie şau de şervicii, şe
aplicaă munca pe schimburi, adicaă lucrul îân 2, 3 şau 4 şchimburi.

ÎÎn aceşt regim de muncă şe interzice :

a) munca îân decurşul a două schimburi şucceşive
b) durata repausului îântre şchimburi nu poate fi mai micaă decaâ t durata dublaă a timpului de
muncaă din şchimbul precedent (incluşiv pauza pentru maşaă ).

Munca de noapte
Munca îân timp de noapte şe conşideraă cea preştataă îântre orele 22.00 şş i 6.00. Durata muncii
(şchimbului) de noapte şe reduce cu o oră.
Nu şe admite atragerea la munca de noapte a urmaă torilor şalariatşi :
a) îân vaâ rştaă de paâ naă la 18 ani
b) a femeilor gravide
c) a femeilor aflate îân concediu poştnatal
d) a femeilor care au copii îân vaâ rştaă de paâ naă la 3 ani
e) a perşoanelor caă rora munca de noapte le eşte contraindicataă
( Aceştor categorii de şalariatşi le eşte interzisă şş i munca şuplimentaraă , precum şş i îân zilele de repauş )

Invalizii de gradul Î şş i ÎÎ, femeile cu copii îân vaâ rştaă de la 3 la 6 ani şau cu copii invalizi îân vaâ rştaă de
paâ naă la 16 ani, şalariatşii care îângrijeşc de un membru bolnav al familiei, pot preşta munca de noapte
numai cu acordul lor şcriş.
Totodataă , angajatorul eşte obligat şaă informeze îân şcriş pe aceşş ti şalariatşi deşpre dreptul lor de a
refuza munca de noapte.

2
 Codul muncii prevede (art. 102) caă îân ajunul zilelor de şaă rbaă toare durata muncii zilnice (a
şchimbului) şe reduce cu cel putşin o oră pentru totşi şalariatşii (excepţie – cei care au o durataă
reduşaă a zilei de muncaă şau ziua de muncaă partşialaă ).

Munca şuplimentaraă (art. 104)

Se conşideraă muncă suplimentară, munca preştataă îân afara duratei normale a timpului de muncaă
şaă ptaă maâ nal.
Atragerea la muncaă şuplimentaraă poate fi dişpuşaă de angajator faă raă acordul şalariatului îân
urmaă toarele cazuri :
a) efectuarea lucraă rilor neceşare pentru apaă rarea tşaării, pentru preîântaâ mpinarea şau îânlaă turarea
conşecintşelor unor avarii de productşie
b) calamitaă tşi naturale
c) pentru efectuarea lucraă rilor legate de functşionarea şerviciilor de aprovizionare cu apă,
energie electrică, de canalizare, de telecomunicaţii şş i informatică, de transport, etc.

Atragerea la muncaă suplimentară cu acordul şcriş al şalariatului :

a) pentru finalizarea lucrului îânceput îân decurşul duratei normale a timpului de muncaă şş i care
poate retşine şau ştopa proceşul de productşie
b)pentru efectuarea lucraă rilor temporare de reparare şş i restabilire a dişpozitivelor şş i inştalatşiilor
c) pentru continuarea muncii îân caz de neprezentare a lucraă torului de şchimb.

Salariaţii pot preşta munca suplimentară doar îân limitele a 120 de ore îântr-un an calendariştic. În
cazuri excepţionale, aceaştaă limitaă , cu acordul şindicatelor, poate fi extinşaă paâ naă la 240 de ore.
Angajarea la muncaă sulimentară şe efectueazaă îân baza ordinului angajatorului, care şe aduce
la cunoşş tintşa şalariatşilor şub şemnaă turaă .
Efectuarea muncii suplimentare nu poate avea ca efect majorarea duratei zilnice a timpului de
muncaă peşte 12 ore.

II. Timpul de odihnă

Timpul de odihnă şe conşideraă timpul îân curşul caă ruia cetaă tşenii, îân calitate de şalariatşi, şunt
liberi de îândeplinirea obligatşiilor de muncaă şş i pe care îâl pot foloşi la dorintşa proprie.
Cunoaşş tem urmaă toarele feluri de timp de odihnă :
– zilnic – zile de şaă rbaă toare
– şaă ptaă maâ nal – concediu

Odihna zilnicaă
Salariatului trebuie şaă i şe acorde zilnic odihnaă îân timpul lucrului şş i dupaă el. Pauza pentru maşaă şş i
repausul zilnic şunt neceşare ataâ t pentru mentşinerea sănătăţii, caâ t şş i pentru şporirea productivităţii
muncii lor.
Pauza pentru masă, cu o durataă de cel putşin 30 de minute, şe acordaă dupaă 4 ore de la îânceputul
lucrului. Aceaştaă pauză nu şe include îân timpul de muncaă .
Durata repausului zilnic nu poate fi mai micaă decaâ t durata dublă a timpului de muncaă zilnic (8
ore – 16 ore).
Repauşul şaă ptaă maâ nal
Tuturor şalariatşilor li şe acordaă repaus săptămânal timp de 2 zile conşecutive, de regulaă sâmbăta
şş i duminica.
ÎÎn unităţile îân care, datoritaă şpecificului muncii, nu şe poate acorda repauş îân zilele de sâmbătă şş i
duminică, şalariatşii vor beneficia de alte 2 zile libere îân curşul şaă ptaă maâ nii şş i de un spor la salariu
ştabilit prin contractul de muncaă (colectiv şau individual).

Durata repausului săptămânal neîântrerupt nu poate fi mai micaă de 42 ore, cu exceptşia cazurilor
caâ nd şaă ptaă maâ na de lucru eşte de 6 zile.
Munca îân zilele de repaus eşte interzisă, cu exceptşia cazurilor prevaă zute îân art 104.

2
 Zilele de şaă rbaă toare nelucraă toare

– 1 ianuarie – Anul Nou

– 7 şş i 8 ianuarie – Naşterea lui Îişuş Hriştoş (Craă ciunul)
– 8 martie – Ziua Înternatşionalaă a femeei
– prima zi şş i a doua zi de Paşte conform calendarului bişericeşc
– ziua de luni la o şaă ptaă maâ naă dupaă Paşte (Paşş tele Blajinilor)
– 1 mai – Ziua Înternatşionalaă a oamenilor muncii
– 9 mai – Ziua Victoriei şş i a comemoraă rii eroilor caă zitşi pentru Îndependentşa Patriei
– 27 auguşt – Ziua Independenţei (Republicii)
– 31 auguşt – şaă rbaă toarea „Limba noastră”
– ziua Hramului bişericii din localitatea reşpectivaă

ÎÎn zilele de sărbătoare nelucrătoare şe admite lucraă rile îân unitaă tşile a caă ror oprire nu eşte poşibilaă
(cu flux continuu), de deservire a populatşiei, precum şş i lucraă rile urgente de reparaţie şş i de încărcare-
descărcare.
Nu şe admite atragerea la muncaă îân aceşte zile a şalariatşilor îân vaâ rştaă de paâ naă la 18 ani, a femeilor
gravide şau aflate îân concediu postnatal şş i a femeilor care au copii de paâ naă la 3 ani.

Concediile anuale
Pentru munca preştataă pe parcurşul anului tuturor şalariatşilor li şe acordă un concediu de
odihnă plaă tit, cu mentşinerea locului de muncaă . Durata minimaă a concediului eşte de 28 de zile
calendariştice, cu exceptşia zilelor de şaă rbaă toare nelucraă toare.
Pentru salariaţii din unele ramuri ale economiei natşionale (învăţământ, ocrotirea sănătăţii,
serviciul public, etc.), prin lege organicaă , şe ştabileşş te o altaă durataă a concediului de odihnaă anual.
Persoanele angajate îân primul an de muncaă beneficiazaă de concediu de odihnă dupaă expirarea a
6 luni de muncaă la unitatea reşpectivaă .

Unele categorii de şalariatşi pot primi concediu, pentru primul an de muncaă , îânainte de expirarea a
6 luni de muncaă la unitate :
 femeilor – îânainte de concediu de maternitate şş i dupaă el
 şalariatşilor îân vaâ rştaă de paâ naă la 18 ani
 şalariatşilor transferaţi de la o unitate la alta

Concediul de odihnă anual poate fi acordat integral şau poate fi divizat îân douaă paă rtşi, una dintre
care va avea o durataă de cel putşin 14 zile calendariştice.
Programarea concediilor de odihnă anuale şe face de caă tre angajator, de comun acord cu
sindicatele, cu cel putşin două săptămâni îânainte de şfaâ rşş itul anului. ÎÎn programarea concediilor şe tşine
cont ataâ t de dorintşa şalariatşilor, caâ t şş i de neceşitatea aşiguraă rii functşionaă rii unitaă tşii.
Salariaţilor a caă ror soţii şe aflaă îân concediu de maternitate li şe acordaă , îân baza unei cereri şcrişe,
concediu concomitent cu concediul şotşiilor.
Salariaţilor îân vaâ rştaă de paâ naă la 18 ani, femeilor care au 2 şş i mai multşi copii îân vaâ rştaă de paâ naă la 16
ani şş i paă rintşilor singuri care au un copil îân vaâ rştaă de paâ naă la 16 ani concediile de odihnaă li şe acordaă
îân perioada de vară şau la dorinţă.
Art. 117 (3). Îndemnizaţiile de concediu şe plăteşte cu cel putşin 3 zile calendariştice îânainte de
plecare a şalariatului îân concediu.
Concediul de odihnă anual poate fi amânat şau prelungit îân cazul aflaă rii şalariatului îân concediu
medical.

ÎÎn cazuri excepţionale, acordarea concediului poate fi amânat pe anul de muncaă urmaă tor (cu
conşimtşaămaâ ntul şalariatului). ÎÎn aceşt caz îân anul urmaă tor şalariatul va beneficia de 2 concedii, care
pot fi cumulate şau divizate (la dorintşa şalariatului).
Eşte interzisă neacordarea concediului de odihnaă anual timp de 2 ani conşecutivi.

2
 Nu şe admite înlocuirea concediului nefoloşit printr-o compensaţie îân bani, cu exceptşia cazurilor
îâncetaă rii contr. indiv. de muncaă .
Durata concediilor medicale, a celor de maternitate şş i de studii nu şe include îân durata concediului
de odihnaă anual.
Concediul neplaă tit (art. 129)
Din motive familiale şş i din alte motive îântemeiate, şalariatului i şe poate acorda un concediu
neplătit cu o durataă de paâ naă la 60 de zile calendariştice.
Femeilor care au 2 şş i mai multşi copii de paâ naă la 14 ani (şau un copil invalid de paâ naă la 16 ani),
paă rintşilor singuri care au un copil (14 ani) li şe acordaă anual, îân baza cererii şcrişe, un concediu
neplătit cu o durataă de cel putşin 14 zile calendariştice.

Concediile de odihnaă anuale şuplimentare

Unele categorii de şalariatşi beneficiază de un concediu de odihnaă anual suplimentar plătit cu
durataă de cel putşin 4 zile calendariştice.
 şalariatşii care lucreazaă îân conditşii vaă taă maă toare, orbii şş i tinerii îân vaâ rştaă de paâ naă la 18 ani
 pentru vechimea îân muncaă îân unitate (şau pe profeşii) şş i pentru munca îân şchimburi
 femeilor care au 2 şş i mai multşi copii îân vaâ rştaă de paâ naă la 14 ani (şau a unui copil invalid
de paâ naă la 16 ani) şş .a.

Rechemarea din concediu

ÎÎn şituatşii de şerviciu neprevaă zute, angajatorul poate rechema şalariatul din concediu (numai cu
acordul şcriş al şalariatului). Reştul zilelor din concediu pot fi foloşite la o altaă dataă ştabilitaă prin
acordul paă rtşilor îân cadrul aceluiaşş i an.

Concedii şociale (art. 123 – 127)

Codul muncii prevede urmaă toarele concedii sociale plaă tite :
1. concediul medical îân baza certificatului medical
2. femeilor – concediu de maternitate ce include :
a) concediul prenatal cu o durataă de 70 de zile calendariştice
b) concediul postnatal cu o durataă de 56 de zile calendariştice
(îân cazul naşş terii complicate şau naşş terii a doi şş i mai multşi
copii – 70 de zile calendariştice)
3. mamelor (şau tataă l, bunica, bunelul, altaă rudaă ) un concediu pentru
îngrijirea copilului paâ naă la vaâ rşta de 3 ani (partşial plaă tit din bugetul
aşiguraă rii şociale de ştat).
Aceşt concediu şe include îân vechimea îân muncaă .

Art. 126. îân afaraă de concediul de maternitate şş i concediul parţial plătit pentru îângrijirea copilului
paâ naă la 3 ani, femeii (precum şş i altor perşoane mentşionate), li şe acordaă , îân baza unei cereri şcrişe, un
concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului îân vaâ rştaă de la 3 la 6 ani, cu
mentşinerea locului de muncaă .
Aceşt concediu şe include îân vechimea îân muncaă .

4. Disciplina muncii
Disciplina muncii reprezintaă obligatşia tuturor şalariatşilor de a şe şubordona unor reguli de
comportare ştabilite conform Codului muncii, contr. colectiv de muncaă şş i contr. indiv. de muncaă .
Disciplina muncii şe aşiguraă îân unitate prin crearea de caă tre angajator a conditşiilor economice,
sociale, juridice şş i organizatorice de muncaă , prin aplicarea de stimulări şş i recompense, precum şş i de
sancţiuni îân caz de comitere a unor abateri dişciplinare.

Stimulări pentru succese în muncă (art. 203)

2
1) Pentru succese îân muncaă , angajatorul poate aplica stimulări şub formaă de :
 multşumiri
 premii
 cadouri de pretş
 diplome de onoare
 pentru şucceşe deoşebite îân muncaă , merite fatşaă de şocietate şş i fatşaă de ştat, şalariatşii pot fi
îânaintatşi la diştinctşii de ştat (ordine, medalii, titluri onorifice), lor li şe pot decerna
premii de ştat.

2) Regulamentul intern al unitaă tşii poate şaă prevadaă şş i alte modalitaă tşi de ştimulare a şalariatşilor.

Modul de aplicare a stimulărilor (art. 203)

Stimulările şe aplicaă de caă tre angajator de comun acord cu reprezentantşii şalariatşilor. Stimulaă rile
şe conşemneazaă îântr-un ordin (dişpozitşie, decizie, hotaă raâ re), şe aduc la cunoşş tintşa colectivului de
muncaă şş i şe îânşcriu îân carnetul de muncaă al şalariatului.
Totodataă , şalariatşilor care îâşşi îândeplineaşc conşş tiincioş şş i eficient obligatşiile de muncaă li şe acordaă , îân
mod prioritar, avantaje şş i înlesniri îân domeniul deşervirii şocial-culturale, locative şş i de trai (bilete îân
inştitutşii balneoşanatoriale, caşe de odihnaă etc.). Aceşş ti şalariatşi beneficiazaă , de aşemenea, de dreptul
prioritar la avanşare îân şerviciu.

Sancţiuni disciplinare (art. 206)

Pentru îâncaă lcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul şaă aplice fatşaă de şalariat
urmaă toarele şanctşiuni dişciplinare :
 Averişmentul
 muştrarea
 muştrarea aşpraă
 concedierea (îân temeiurile prevaă zute de art. 86)
Notă:Se interzice aplicarea amenzilor şş i altor şanctşiuni pecuniare (baă neşş ti) pentru îâncaă lcarea dişciplinei
de muncaă . Pentru aceeaşş i abatere dişciplinaraă nu şe poate aplica decaâ t o şinguraă şanctşiune.

Termenele şi modul de aplicare a sancţiunilor disciplinare

Sanctşiunea dişciplinaraă şe aplicaă , de regulaă , imediat dupaă conştatarea abaterii, dar nu mai taâ rziu
de o lună din ziua conştataă rii ei, faă raă a lua îân calcul timpul aflaă rii şalariatului îân concediul anual de
odihnaă , îân concediul de ştudii şau medical.
Sanctşiunea dişciplinaraă nu poate fi aplicataă dupaă expirarea a 6 luni din ziua comiterii abaterii, iar
îân urma reviziei şau a controlului activitaă tşii financiare – dupaă expirarea a 2 ani de la data comiterii.
Paâ naă la aplicarea şanctşiunii dişciplinare angajatorul eşte obligat şaă cearaă şalariatului o explicatşie
şcrişaă privind fapta comişaă . Refuzul de a prezenta explicatşia şcrişaă şe conşemneazaă printr-un proceş-
verbal şemnat de un reprezentant al angajatorului şş i un reprezentant al şalariatşilor.
ÎÎn functşie de gravitatea faptei comişe, angajatorul eşte îân drept şaă organizeze o anchetaă de şerviciu.
ÎÎn cadrul anchetei, salariatul are dreptul şaă -şş i explice atitudinea şş i şaă prezinte toate probele şş i
juştificaă rile pe care le conşideraă neceşare.

Sanctşiunea dişciplinaraă şe aplicaă prin ordin (dişpozitşie, decizie, hotaă raâ re), îân care şe indicaă îân mod
obligatoriu :
a) temeiurile de fapt şş i de drept ale aplicaă rii şanctşiunii
b) termenul îân care şanctşiunea poate fi conteştataă
c) organul îân care şanctşiunea poate fi conteştataă .

Ordinul de şanctşionare şe comunicaă şalariatului, şub şemnaă turaă , îân termen de cel mult 5 zile
lucraă toare. Ordinul îâşşi produce efectele de la data comunicaă rii. (refuzul şalariatului de a-l şemna –
proceş-verbal...).
Ordinul de şanctşionare poate fi contestat de şalariat îân inştantşa de judecataă îân conditşiile art. 355.

2
 (îân termen de un an şş i îân termen de 3 ani îân şituatşia caâ nd obiectul litigiului conştaă îân plata unor
drepturi şalariale, ce i şe cuvin şalariatului).

Termenul de validitate a şanctşiunii dişciplinare nu poate depaă şş i un an din ziua aplicaă rii. Dacaă pe
parcurşul aceştui termen şalariatul nu va fi şupuş unei noi şanctşiuni dişciplinare, şe conşideraă caă
şanctşiunea nu i-a foşt aplicataă .
Angajatorul eşte îân drept şaă revoce şanctşiunea îân decurşul unui an din propria initşiativaă , la
rugaă mintea şalariatului, la demerşul reprezentantşilor şalariatului şau al şş efului nemijlocit al
şalariatului.