1. Locul şi rolul cercetării în luptă. Scopul , misiunile şi cerinţele de bază ale cercetării.

Cercetarea este una din cele mai importante forme de asigurare a luptei. Scopul cercetării în subunitate
este procurarea (culegerea) informaţiei (datelor) despre inamic şi teren în raionul acţiunilor care vor avea loc,
pe baza cărora comandantul poate lua o hotărîre argumentată pentru luptă.

Istoria artei militare ne dovedeşte, că numai acolo unde cercetarea se duce activ şi cu scop bine
determinat, misiunile se îndeplinesc reuşit şi cu pierderi mici. Dimpotrivă, cercetarea rău organizată
totdeauna a fost pricina principală de eşec a acţiunilor de luptă a trupelor.
În lupta modernă, care se caracterizează cu schimbarea rapida a situaţiei, mare amplitudine în spaţiu şi
cu varietate de mijloace de luptă întrebuinţate, rolul cercetării a crescut considerabil. Acum nu este destul
numai de a descoperi inamicul şi de a raporta despre raionul şi caracterul acţiunilor lui. Pe primul plan mai
ascuţit se pune factorul timpului şi anume reducerea ciclului descoperire-raport. La aceasta este necesară
aşa precizie de determinare a locului de dispunere a inamicului, care a da posibilitate deodată de a deschide
asupra lui focul de nimicire. Cu alte cuvinte cercetarea trebuie să determine coordonatele ţintelor cu
viteza de tragere.
Totodată şi singur procesul descoperirii inamicului a suferit schimbări în urma întrebuinţării de el a
diferitelor contramăsuri cât pasive - mascarea acţiunilor sale, aşa şi active - desfăşurarea activităţilor de
contraspionaj. Toate acestea cer necesitatea pe larg: de a introduce în subunităţi a mijloacelor tehnice de
cercetare noi, necesitatea întrebuinţării a mijloacelor tehnice de cercetare eficace şi efortul mare de putere
moral-psihologică în lupta modernă, cer, în primul rând, mare măiestrie a cercetaşilor.
Cercetarea se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, în mod activ şi neîntrerupt, în faţa
frontului, la flancuri şi în intervale, în dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii. Ea trebuie să
asigure comandanţilor şi statelor majore informaţii reale, care sa permită luarea celor mai juste
hotărâri şi măsuri.
Tipurile de cercetare:
- cercetarea armelor;
- cercetarea genistică;
- cercetarea de radiaţie;
- cercetarea chimică;
- cercetarea radio;
- cercetarea de artilerie (în batalion);
-cercetarea aeriană.
Principalele misiuni de cercetare ce revin subunităţilor de cercetare sânt de a procura şi transmite
oportun date şi informaţii despre inamic şi teren privind:
- raioanele de dispunere şi direcţiile de deplasare, dispozitivul de luptă, activitatea, valoarea,
compunerea şi apartenenţa naţională a marilor unităţi, unităţi şi subunităţi;
- natura, raioanele de dispunere sau direcţiile de deplasare a mijloacelor de distrugere în masă şi
incendiare, îndeosebi, a artileriei şi rachetelor şi pregătirile în vederea întrebuinţării acestora;
- traseul real şi gradul de amenajare genistică a poziţiilor şi raioanelor, a altor lucrări, existenţa
flancurilor, intervalelor şi a spaţiilor neocupate în dispozitivul de luptă;
- raioanele de dispunere (concentrare) sau direcţiile de deplasare a rezervelor (eşaloanelor doi),
îndeosebi, a celor de tancuri, a punctelor de comandă, centrelor de transmisiuni, staţiile radio, de
radiolocaţie, de dirijare a aviaţiei şi rachetelor, de bruiaj, traseul liniilor telefonice şi telegrafice existente în
zona acţiunilor de luptă;
- locul şi natura barajelor şi obstacolelor amenajate în faţa limitei dinainte, la flancuri, în intervale şi în
adîncimea dispozitivului de luptă;
- direcţiile şi raioanele de acţiune a elementelor de cercetare ale inamicului;
- efectele produse în urma lovirii cu artileria, aviaţia şi cu alte mijloace şi măsurile luate de inamic
pentru refacerea dispozitivului şi a capacităţii de luptă a trupelor;
- valoarea, compunerea şi raioanele de dispunere ( direcţiile de deplasare şi aliniamentele de
desfăşurare) ale eşaloanelor doi şi rezervelor;
- raioanele de dispunere a aerodromurilor, punctelor de aprovizionare, a depozitelor şi natura
acestora;
- transporturile de aprovizionare şi evacuare pe care le execută inamicul, în special, cele de
muniţii, carburanţi şi alimente;
- modificările privind detaliile de planimetrie din teren, faţă de reprezentarea lor pe hărţile
 topografice militare;
- starea de practicabilitate a comunicaţiilor şi terenului; existenţa raioanelor infectate radioactiv sau cu
substanţe toxice de luptă şi gradul de infectare a acestora;
- caracteristicele cursurilor de apă şi a lucrărilor hidrotehnice, căile de acces către acestea,
existenţa şi natura trecerilor, precum şi a mijloacelor ce pot fi folosite pentru traversare;
- raioanele în care s-au produs sau se pot produce dislocări de stânci, inundaţii şi incendii;
posibilităţile de ocolire a acestora;
- existenţa populaţiei în zonă, activitatea pe care o desfăşoară, atitudinea trupelor
inamicului faţă de populaţia din zonele ocupate temporar;
- momentul începerii retragerii inamicului din diferite raioane, direcţiile de retragere şi
raioanele (aliniamentele) pe care le ocupă în adâncime;
- raioanale în care există resurse alimentare şi materiale, natura, volumul şi posibilităţile de
folosire a acestora;
- existenţa şi natura diferitelor epidemii in rândurile populaţiei din teritoriul vremelnic ocupat.
În situaţii deosebite subunităţile de cercetare pot îndeplini şi alte misiuni, precum:
- atacarea unor subunităţi, aflate în deplasare, în staţionare sau în raioanele de concentrare, cu scopul de a
le produce pierderi, a crea panică şi a dezorganiza conducerea, precum şi pentru capturarea de documente şi
modele de tehnică;
- îndrumarea coloanelor inamicului pe alte direcţii, prin schimbarea indicatoarelor;
- distrugerea sau avarierea (incendierea) totală sau parţială a unor obiective şi lucrări importante din
dispozitivul inamicului;
- blocarea temporală a unor puncte obligatorii de trecere;
- hărţuirea inamicului prin foc executat prin surprindere;
- observarea şi corectarea focului artileriei şi loviturilor aviaţiei proprii asupra diferitelor obiective ale
inamicului, precum şi urmărirea efectului asupra acestora;
- cucerirea şi menţinerea temporară a unor puncte obligatorii de trecere sau obiective;
- cercetarea raioanelor în care trupele proprii urmează să întrebuinţeze desant aerian;
- desfăşurarea unor acţiuni de propagandă specială, îndeosebi, răspîndirea de zvonuri şi împrăştierea
materialelor tipărite.
Cunoaşterea oportună a situaţiei, posibilităţilor şi concepţiei inamicului constituie o condiţie esenţială
pentru prevenirea trupelor asupra acţiunilor prin surprindere ale acestuia.
Tema 2 .Cerinţele de bază ale cercetării sunt:
- continuitatea;
- oportunitatea;-
- caracterul activ al acţiunilor;
- autenticitatea datelor procurate.
Continuitatea cercetării se realizează prin: întrebuinţarea raţională şi într-o idee unitară a forţelor şi
mijloacelor la dispoziţie, menţinerea contactului cu inamicul, executarea neîntreruptă şi cu intensitate a
acţiunilor în toate formele şi situaţiile de luptă, ziua şi noaptea, în orice condiţii de teren şi stare a vremii,
conducerea fermă şi neîntreruptă a subunităţilor de cercetare, păstrarea în permanenţă a unei rezerve de forţe
şi mijloace de cercetare la dispoziţie.
Oportunitatea cercetării se asigură prin procurarea şi transmiterea în timpul cel mai scurt a datelor şi
informaţiilor de către subunităţile de cercetare, centralizarea, analiza şi exploatarea operativă a acestora.
Caracterul activ al cercetării rezultă din perseverenţa comandanţilor şi subunităţilor, a fîecărui
cercetaş, de a organiza şi executa acţiuni dinamice şi îndrăzneţe pentru procurarea unui volum cât mai mare
de date şi informaţii, care să asigure cunoaşterea permanentă a inamicului.
Autenticitatea constă în procurarea unor date şi informaţii reale, sigure şi complete, raportarea lor cu
exactitate, fără denaturări.
Acţiunile de cercetare trebuie să fie ingenios organizate şi executate cu hotărâre, curaj şi multă
iniţiativă. Personalul subunităţilor care execută misiuni de cercetare trebuie să acţioneze în ascuns, cu
îndrăzneală şi rapiditate, evitând descoperirea lui de către inamic.
Sursele principale pentru obţinerea de date şi informaţii sunt:
- obiectivele, activităţile şi acţiunile de luptă ale inamicului, prin descoperirea şi supravegherea lor;
- elementele de cercetare, subunităţile luptătoare şi formaţiunile de apărare vecine şi cu care se
cooperează;
2
 - prizonierii şi transfugii;
- documentele, modelele de armament şi tehnica de luptă capturate sau găsite pe cîmpul de luptă;
- terenul şi populaţia din zonă – prin cercetare, respectiv, prin investigare;

2. Forţele, mijloacele şi elementele de cercetare.

Forţele de cercetare sînt constituite din militari şi subunităţi destinate să îndeplinească, permanent sau
temporar, misiuni de cercetare.
Mijloacele de cercetare cuprind tehnica de luptă, aparatura şi alte categorii de mijloace cu ajutorul cărora
forţele de cercetare acţionează în scopul îndeplinirii misiunilor primite.
Elementele de cercetare se constituie din militari, subunităţi din diferite genuri de arme.
Plutonul (grupă) de infanterie motorizată poate constitui următoarele elemente de cercetare: cercetaşul,
echipa de cercetare, patrula de cercetare şi patrula de cercetare independentă.
Cercetaşul este militarul destinat să îndeplinească misiuni de cercetare. El se trimite în misiune de către
echipa sau patrula de cercetare, precum şi de către subunităţile luptătoare. Cercetaşul acţionează în faţă, lateral
sau înapoia subunităţii din care face parte, în scopul cercetării inamicului şi terenului şi pentru al preveni pe
comandant asupra acţiunilor prin surprindere ale inamicului.
Echipa de cercetare are valoarea de la 2-4 militari până la o grupă şi se trimite în misiune de către
patrula de cercetare, patrula de cercetare independentă, precum şi de către subunităţile de toate armele.
Ea se destinează pentru cercetarea inamicului şi terenului pe o direcţie sau a unui obiectiv. În funcţie de
situaţie, echipa de cercetare poate fi de cap, de flanc şi de spate.

Patrula de cercetare şi patrula de cercetare independentă are valoare de la o grupă până la un pluton
şi poate fi întărită cu cercetaşi de artilerie, chimici şi de geniu.
Patrula de cercetare se trimite în misiune de către detaşamentul de cercetare, compania de infanterie
motorizată. Ea se destinează pentru cercetarea inamicului şi terenului sau a unor obiective pe o direcţie sau într-
un raion.

Patrula de cercetare poate fi: de cap, de flanc şi de spate.

Patrula de cercetare independentă se trimite în misiuni de către statul major al unităţii (marii unităţi),
precum şi de către batalionul infanterie motorizată sau alte subunităţi, pentru cercetarea inamicului şi terenului
sau a unor obiective importante, pe o direcţie sau într-un raion. Ea este condusă de statul major(eşalonul) care a
trimis-o în misiune şi raportează datele procurate direct acestui.

Distanţele la care acţionează elementele de cercetare sunt diferite; ele trebuie să asigure prevenirea
trupelor asupra acţiunilor executate de inamic prin surprindere şi, pe cât posibil, sprijinul cu foc al elementelor
de cercetare la angajarea acestora cu forţele superioare ale inamicului.

Aceste distanţe depind de: forma de luptă şi situaţia tactică în care se acţionează; valoarea, compunerea şi
misiunile încredinţate; caracteristicile terenului; posibilităţile de menţinere a legăturii; modul de acţiune (pe
autovehicule, pe jos); timpul când acţionează (ziua sau noaptea), anotimpul şi condiţiile hidrometeorologice.

Depărtarea, la care se trimit elementele de cercetare faţă de trupele proprii, poate fi:
cercetaşul – până la 300 m (distanţa care îi asigură legătura de vedere cu cel care l-a trimis şi sprijinul cu foc);
echipa de cercetare – pe autovehicule până la 2 km şi pe jos până la 600 m;
patrula de cercetare – pe autovehicule până la 10 km şi pe jos până la 2 km;
patrula de cercetare independentă – până la 15 km.
Noaptea şi ziua pe timp de ceaţă şi viscol, în localităţi, în teren acoperit şi greu accesibil, distanţele se
reduc.

1. Procedeele principale de executare a cercetării

Prin procedeu de cercetare se sub înţelege modul de acţiune al cercetaşului şi subunităţii
pentru îndeplinirea unei misiuni de cercetare.

3
 Pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare şi procurarea în timp scurt a datelor
(informaţiilor), patrula foloseşte următoarele procedee de cercetare:
- observarea şi ascultarea ;
- incursiunea (raidul);
- ambuscada ;
- incursiunea (raidul);
- cercetarea în dispozitivul inamicului;
- cercetarea prin luptă.
În afara acestor procedee, datele şi informaţiile se mai obţin şi prin acţiunile de luptă executate de către
subunităţile de toate armele, investigarea populaţiei, studierea documentelor, armamentului şi tehnicii de luptă
provenite de la inamic, precum şi din declaraţiile prizonierilor şi transfugilor.
Executarea cu succes a misiunilor de cercetare, impune ca în alegerea fiecărui procedeu să se ţină seama
de forma de luptă şi situaţia tactică, misiunile şi posibilităţile subunităţilor care execută cercetarea,
caracteristicile terenului, anotimp şi condiţiile hidrometeorologice.
Observarea şi ascultarea – constituie unul din procedeele de bază ale cercetării şi constă în
supravegherea cîmpului de luptă, descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi altor obiective. Observarea şi
ascultarea se organizează şi se execută permanent, ziua şi noaptea de către comandanţi şi întregul personal al
subunităţii, indiferent de situaţia în care se află subunităţile, de anotimp şi de condiţiile hidrometeorologice.
Incursiunea – este un procedeu de cercetare şi de luptă.
Ca procedeu de cercetare incursiunea se organizează, de regulă, pe timpul pregătirii luptei de apărare
sau a ofensivei şi se execută de către pluton (grupă).
Incursiunea se execută în scopul capturării militarilor inamicului, documente şi modele de armament,
aparatură radioelectronică şi tehnică de luptă.
În unele situaţii incursiunea se execută şi pentru a procura (verifica) anumite date (informaţii), precum şi
pentru descoperirea noilor obiective existente în dispozitivul de luptă al inamicului.
Ca procedeu de luptă incursiunea se execută în scopul de a nimici (distruge) subunităţi şi obiective
izolate din dispozitivul inamicului, a produce pierderi şi a crea panică în rîndul acestuia. În acelaşi timp se
urmăreşte şi capturarea militarilor, documentelor, armamentului şi tehnicii de luptă.
Ambuscada – este un procedeu de cercetare şi de luptă foarte eficient, în cazul cînd inamicul trebuie
lovit permanent şi pretutindeni.
Ambuscada constă în dispunerea mascată a subunităţii pe direcţia cea mai probabilă de înaintare
(deplasare) a inamicului, pentru a-l ataca prin surprindere, a crea panică şi a-i produce pierderi, a captura
militari, documente, modele de armament şi tehnică de luptă. Drept obiective de atac pot fi: militari izolaţi sau
în grupuri mici, subunităţi care se deplasează pe jos sau pe tehnică de luptă şi alte obiective izolate aflate în
mişcare.
Ambuscada se organizează în orice situaţii şi forme de luptă, teren, anotimp şi, mai ales, în condiţii grele
de stare a vremii, de regulă: în teren greu accesibil, în munţi, în punctele obligatorii de trecere şi în alte
locuri favorabile ataculuii prin surprindere de la mică distanţă. Aceasta se execută la ordin sau din
iniţiativa comandantului de subunitate, atît ziua, cît şi noaptea.
Cercetarea în dispozitivul inamicului este un procedeu complex de cercetare şi constă în pătrunderea
sau rămânerea unor elemente de cercetare (subunităţi) în dispozitivul acestuia cu scopul de a procura date şi
informaţii despre inamic, teren şi alte elemente ale situaţiei, cât şi pentru a executa prin surprindere acţiuni de
nimicire sau distrugere a unor obiective, în vederea producerii de pierderi şi panică în rândurile inamicului.
Cercetarea în dispozitivul inamicului se execută de către subunităţi de cercetare şi de celelalte arme, cât şi de
către forţele de rezistenţă, care acţionează pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic.
Subunităţile destinate să îndeplinească misiuni de cercetare în dispozitivul inamicului se trimit şi sunt
conduse nemijlocit de către statele majore de mari unităţi şi unităţi, acţionând sub forma patrulelor de cercetare
independente (patrulelor de cercetare). Valoarea acestora este de o grupă, iar uneori – pluton.
În compunerea patrulei de cercetare independente (patrulei de cercetare) se includ, de regulă, militari care
cunosc terenul şi limba inamicului şi care posedă înalte calităţi morale, de luptă şi fizice. În raport de situaţie, în
compunerea patrulei se includ şi specialişti în executarea cercetării de artilerie, de geniu şi chimice.
Cercetarea prin luptă – este un procedeu de cercetare şi de luptă care se execută la ordin, în scopul de a
verifica şi preciza datele de cercetare, sau de a obţine alte informaţii despre inamicul din contact nemijlocit,
cînd procurarea acestora nu este posibilă prin alte procedee. Aceasta constă în executarea unui atac hotărît, cu
obiectiv limitat, care să oblige inamicul de a-şi demasca forţele şi mijloacele, organizarea sistemului de foc şi
4
de baraje, dispozitivul, precum şi concepţia de acţiune, creînd condiţii pentru descoperirea forţelor din contact
nemijlocit şi din adîncimea apropiată.

2. Bazele de organizare şi procedeele principale de executare a observării şi ascultării.

Observarea şi ascultarea constituie unele din procedeele de bază ale cercetării şi constă în
supravegherea câmpului de luptă, descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a altor obiective, în scopul
procurării datelor şi informaţiilor necesare. Observarea şi ascultarea se organizează permanent, ziua şi noaptea,
de către comandanţi şi întregul personal al subunităţii, precum şi de către militarii trimişi în posturi de
observare, pânde sau numiţi ca observatori, indiferent de situaţia în care se găsesc trupele, de anotimp şi
condiţiile hidrometeorologice.

Prin observare se asigură:

- descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a obiectivelor şi determinarea distanţelor până la ele;
- urmărirea acţiunilor de luptă, a manevrei de forţe şi mijloace executată de inamic şi asigurarea legăturii
de vedere cu subunităţile vecine;
- descoperirea indiciilor care demască prezenţa, activitatea şi acţiunile inamicului;
- urmărirea efectului focului executat de trupele proprii asupra inamicului, a distrugerilor şi incendiilor
produse;
- supravegherea spaţiului aerian şi determinarea caracterului acţiunilor aviaţiei inamice;
- descoperirea întrebuinţării desantului aerian şi a trupelor aeromobile de către inamic.
În toate situaţiile, îndeosebi, pe timp de noapte şî în condiţii de vizibilitate redusă, observarea şi
ascultarea se completează reciproc.
Pentru executarea observării se numesc observatori sau se organizează posturi de observare.
Observator este militarul destinat să execute observarea inamicului, terenului şi spaţiului aerian.
Postul de observare se compune, de regulă, din 3-4 militari dintre care unul este şef şi are misiunea să
supravegheze activitatea şi acţiunile inamicului terestru şi aerian şi să raporteze oportun datele obţinute. Uneori
personalul postului de observare poate avea o compunere mixtă.
Personalul postului de observare (observatorul) primeşte ordinul de luptă în teren, în care i se indică:
- reperele, numerotarea lor şi distanţele până la acestea;
- informaţii despre inamic;
- misiunea postului de observare, în care se precizează: compunerea, şeful postului de observare, raionul
(locul) de dispunere, sectorul de observare şi direcţia (obiectivul) principală de observare, modul de raportare a
datelor obţinute, indicative, frecvenţe şi semnale;
- locurile posturilor de observare vecine şi modul de realizare a legăturii cu acestea;
- misiunea şi modul cum va acţiona pe timpul ducerii luptei;
- data şi ora începerii observării;
- secretul (parola şi răspunsul) – când este nevoie.
După primirea ordinului de luptă, şeful postului de observare:
- alege locul postului de observare (de bază şi de rezervă);
- organizează observarea şi siguranţa apropiată;
- precizează misiunea, repartizează personalul pe schimburi şi conduce activitatea acestuia;
- stabileşte natura, volumul şi urgenţa executării lucrărilor genistice (când este cazul);
- execută personal observarea celor mai importante obiective şi menţine legătura cu eşalonul care l-a
trimis în misiune;
- raportează la timp datele procurate şi ţine evidenţa acestora;
- părăseşte postul de observare numai la ordinul sau cu aprobarea comandantului eşalonului care l-a
trimis în misiune. În cazul că postul de observare se află în pericol, ia măsuri de schimbare a locului şi
raportează imediat despre aceasta.
Personalul postului de observare (observatorul) se dispune în lucrări genistice, clădiri, autovehicule,
elicoptere sau alte locuri favorabile executării observării terestre şi aeriene (fig. 10).
Locul ales pentru executarea observării trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să permită executarea observării, pe cât posibil circular şi pe o distanţă cât mai mare;
- să fie mascat împotriva observării terestre şi din aer a inamicului şi ferit de focul acestuia;
- să aibă căi de acces ascunse şi să asigure condiţii bune pentru lucrul şi odihna personalului;
5
 - să nu fie în apropierea unor repere caracteristice din teren care atrag atenţia inamicului;
- să permită realizarea legăturii cu comandantul care 1-a trimis în misiune, direct sau prin subunităţile
care acţionează în apropiere.
În cazul când nu este timp îndestulat pentru amenajarea şanţului observatorul poate ocupa poziţia la
obiectele în teren, folosind caracteristicile de mascare (Fig. 11.).
Postul de observare (observatorul) trebuie asigurat cu mijloace de observare pe timp de zi şi de
noapte, cu aparatele de cercetare N.B.C., cu ceas, busolă, lanternă, rechizite (planşetă, compas, riglă, creioane),
mijloace de semnalizare şi legătură; documente (hartă sau schemă; registru de observare) pentru evidenta şi
transmiterea datelor procurate (fig. 13.).
Când observarea se execută din autovehicul (transport blindat, automobil) sau elicopter, personalul
foloseşte mijloace de observare şi de transmisiuni existente pe acestea.
Legătura între postul de observare (observator) şi eşalonul care 1-a trimis în misiune se realizează prin
mijloace mijloace de transmisiuni cu fir, radio şi mobile, precum şi prin semnale. Datele procurate de postul de
observare pot fi imprimate şi pe bandă magnetică, atunci când se dispune de asemenea mijloace.
Pentru cercetarea inamicului şi a terenului, postului de observare (observatorului) i se stabileşte sector
de observare sau obiectiv (obiective) de observat; în cadrul sectorului de observare se indică direcţia
(obiectivul) principală de observare.
Sectorul de observare cuprinde spaţiul terestru şi aerian în care se execută observarea. Dezvoltarea
frontală şi adâncimea acestuia sânt variabile şi depind de: teren, condiţiile de vizibilitate şi densitatea
obiectivelor din partea inamicului.
Limitele sectorului de observare (dreapta, stânga) se stabilesc prin repere sau azimut şi trebuie, pe cât
posibil, să se intersecteze pe limita dinainte a dispozitivului trupelor proprii cu ale posturilor de observare
vecine.
În adâncime, sectorul de observare se împarte în zone, delimitate prin linii convenţionale, astfel (Fig. 14.):
- zona apropiată, cuprinde poţiunea de teren în care obiectivele (personalul şi tehnica de luptă, lucrările
genistice, precum şi detaliile de planimetrie) pot fi văzute clar cu ochiul liber;
- zona mijlocie, cuprinde porţiunea de teren dintre linia cea mai îndepărtată a zonei apropiate şl până
unde observatorul poate recunoaşte cu ochiul liber siluetele tehnicii de luptă, formele copacilor şi caselor;
- zona îndepărtată, cuprinde porţiunea dintre linia cea mai îndepărtată a zonei mijlocii şi până la limita
vizibilităţii ce poate fi acoperită cu ajutorul aparatelor de observare din înzestrare.
Când terenul limitează posibiltătile de observare în adâncime, sectorul nu se mai împarte în zone.
Când situaţia impune, postul de observare (observatorul) execută observarea circulară a spaţiului terestru
şi aerian, fără a i se stabili sector de observare.
Documentele pentru evidenta şi transmiterea dalelor de către postul de observare (observator)
sânt:
- harta de lucru este documentul pe care se trec: locul postului de observare, limitele sectorului,
zonele nevăzute şi obiectivele descoperite de către observator şi se foloseşte pentru raportarea datelor prin
coordonate;
- schema sectorului de observare este documentul pe care se reprezintă: locul postului de observare;
reperele, azimuturile acestora şi distanţele până la ele; sectorul de observare – împărţit pe zone; zonele
nevăzute. Schema se întocmeşte când nu se dispune de hartă de scară mare; aceasta ajută la raportarea
datelor obţinute.
- jurnalul de observare este documentul de evidenţă în care se consemnează toate datele obţinute prin
observare.
Pe timpul executării observării, obiectele descoperite se trec pe hartă sau schemă şi se înscriu în
jurnalul de observare, după care sunt raportate eşalonului superior. Datele importante se raportează imediat
Pentru asigurarea continuităţii lucrului, activitatea în cadrul postului de observare se desfăşoară
pe schimburi.
Fiecare schimb execută observarea permanentă a inamicului şi terenului din sectorul stabilit, iar datele
se înscriu în jurnalul de observare şi se trec pe hartă (schemă). La orele stabilite, sau imediat, când situaţia
impune, datele sânt raportate eşalonului superior, precizându-se cu exactitate data (ziua şi ora), locul de
dispunere prin coordonate (direcţia de deplasare) a obiectivelor descoperite, activităţile şi acţiunile executate
de inamic. În dreptul fiecărei informaţii se consemnează cui a fost transmisă şi la ce oră.
Pe timpul pregătirii de foc (contrapregătirii), personalul postului de observare urmăreşte efectul focului
asupra obiectivelor, stabileşte gradul de nimicire, neutralizare sau distrugere a acestora şi acţiunile executate
6
de inamic, raportând oportun cele observate, eşalonului superior.
În cazul întrebuinţării armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor incendiare, la semnalul de
înştiinţare, personalul postului de observare îşi înbracă masca contra gazelor şi trece celelalte mijloace de
protecţie individuală în poziţie „pentru luptă”, continuă observarea, determină şi raportează efectele
produse asupra personalului şi tehnicii de luptă a inamicului.
Când observarea se execută timp îndelungat, personalul postului de observare este înlocuit periodic, iar
în condiţii meteo grele (pe timp de ger, viscol, ceaţă, ploi abundente etc.) acesta este schimbat mai des decât
în condiţii obişnuite.
Schimbarea locului postului de observare se execută la ordin, de regulă, noaptea, precum şi din
iniţiativa şefului postului de observare, în următoarele situaţii:
- când postul de observare a fost descoperit şi inamicul execută foc asupra lui;
- când efectele armelor de distrugere în masă înrăutăţesc condiţiile de observare şi pun în pericol viaţa
cercetaşilor;
- pe timpul ducerii luptei, sau în alte situaţii, când executarea observării din locul iniţial nu mai este
posibilă.
Despre schimbarea locului, şeful postului de observare raportează comandantului (şefului) care 1-a
trimis în misiune.
Pe timp de noapte, observarea se execută atât cu ochiul liber cât şi prin folosirea aparatelor de vedere
pe timp de noapte, fiind completată permanent cu ascultarea.
Noaptea, posturile de observare de la contact se dispun cât mai aproape de inamic, iar locurile alese
trebuie să permită, pe cât posibil, observarea de jos în sus. Când în raioanele sau pe direcţiile posturilor de
observare se execută şi alte acţiuni de cercetare de către trupele proprii (incursiuni, ambuscade, deplasarea
unor echipe sau patrule), se va stabili şi modul de recunoaştere reciprocă şi de cooperare. În astfel de
situaţii, misiunile postului de observare se completează cu altele, în folosul acţiunii respective.
Observarea cu ajutorul aparatelor active de vedere pe timp de noapte se execută din alte locuri
decât cele folosite pe timpul zilei, la intervale de timp diferite, pentru a nu da posibilitate inamicului să
descopere locul de dispunere a posturilor de observare şi periodicitatea folosirii acestora.
Militarii aleşi pentru executarea observării pe timp de noapte trebuie să ştie să se orienteze bine în
condiţii de vizibilitate redusă şi să aibă auzul şi memoria bune, astfel, încât să poată asculta şi reda cât mai
exact cele auzite şi văzute.
Când situaţia permite ascultarea convorbirilor inamicului, în compunerea posturilor de observare vor fi
incluşi, pe cât posibil, şi cercetaşi care cunosc limba acestuia.
Direcţiile şi locurile de dispunere a mijloacelor de foc care se descoperă prin lumina de la gura ţevii, se
determină cu ajutorul reperelor vizibile sau al azimuturilor, iar distanţa până la ele — cu ajutorul
cronometrului (ceasului). Datele, obţinute pe timp de noapte, se trec în jurnalul de observare şi se raportează
pe măsura procurării lor, urmând ca ele să fie verificate pe timp de lumină.
Despre creşterea intensităţii zgomotelor şi a luminilor, a regimurilor de luptă în general, faţă de orele
sau nopţile anterioare, precum şi despre eventualele schimbări bruşte ale situaţiei, şefului postului de
observare raportează imediat.
Observarea în localitate şi într-o zonă industrială prezintă unele particularităţi, astfel:
- executarea observării este mult îngreuiată din cauza clădirilor, fumului şi prafului rezultat din
activităţile desfăşurate, sau a incendiilor şi exploziilor produse;
- în compunerea posturilor de observare pot fi incluşi militari care cunosc bine particularităţile
localităţilor, construcţiilor şi terenului;
- numărul posturilor de observare este mult mai mare şi se dispun la intervale mai mici unul faţă de
celălalt;
- instalarea posturilor de observare se fâce frecvent la etajele superioare şi în podurile clădirilor, în
turnuri, coşuri, în construcţiile înalte şi în gurile de canalizare, care asigură o bună vizibilitate;
- în principiu, posturile de observare nu primesc sectoare de observare, ci numai direcţii şi obiective de
supravegheat. Observarea se execută, de regulă, în lungul străzilor, aleilor şi în direcţiile clădirilor
importante, grădinilor, parcurilor, pieţelor şi altor locuri unde inamicul îşi poate dispune personalul şi
tehnica de luptă.
Observarea în raioanele de fortificaţie se execută în scopul de a stabili locul de dispunere a
lucrărilor de apărare permanente, ocupate de către inamic, mijloacele de foc folosite, precum şi barajele
(obstacolele) şi alte lucrări executate în faţa şi în interiorul aliniamentelor (raioanelor) şi punctelor de sprijin
7
cucerite.
Unele posturi de observare pot primi ca misiune să supravegheze numai 1-2 lucrări de apărare
permanente (cazemate) ocupate de către inamic.
Pentru executarea observării în raioanele fortificate se folosesc, de regulă, mai multe forţe şi mijloace
de cercetare decât în condiţiile unei apărări obişnuite.
Observarea la fluviu se execută atât pe fluviu, cât şi pe uscat, de către posturile de observare şi
mijloacele radiotehnice, dispuse pe mal. Observarea se execută pe front larg şi pe mare adâncime, folostndu-
se pe scară largă aparatura de observare, care permite descoperirea şi determinarea cu precizie a poziţiei
obiectivelor pe apă.
Posturile de observare de pe malul fluviului se instalează, de regulă, în punctele dominante de teren, în
clădiri şi alte construcţii, precum şi înapoia digurilor de proiecţie a malurilor şi plajelor.
Raportul observatorului trebuie să fie clar şi scurt. De exemplu: „Reperul I, în stânga 10, mai
departe de 200, în tufar este un observator”; „Reperul 3, în dreapta 20, mai aproape de 100 la colţul
arăturii un tun fără recul a executat o lovitură”.
Întocmirea schemei sectorului de observare şi a registrului de observare.
Pentru executarea observării inamicului şi a terenului, observatorului i se stabileşte un sector de observare sau
un obiectiv de observat.
Sectorul de observare cuprinde spaţiul terestru şi aerian în care se execută observarea. Dezvoltarea frontală şi
adîncimea acestuia sunt variabile şi depind de:
- teren;
- condiţii de vizibilitate;
- densitatea obiectivelor inamicului.
Limitele sectorului de observare (stînga, dreapta) se stabilesc prin repere sau azimuturi şi trebuie, pe cît posibil,
să se întretaie pe limita dinainte a barajului general al trupelor proprii cu cele ale posturilor de observare vecine.
În adîncime, sectorul de observare, se împarte în zone, delimitate prin linii convenţionale, astfel:
- zona apropiată – cuprinde porţiunea de teren în care obiectivele pot fi văzute clar cu ochiul liber;
- zona mijlocie – cuprinde porţiunea de teren dintre linia cea mai îndepărtată a zonei apropiate şi pînă
unde observatorul poate recunoaşte cu ochiul liber siluetele tehnicii de luptă, formele copacilor, caselor etc.
- zona îndepărtată – cuprinde porţiunea de teren dintre linia cea mai îndepărtată a zonei mijlocii şi pînă la
limita vizibilităţii ce poate fi acoperită cu ajutorul aparatelor de observare din înzestrare.
Cînd situaţia impune, observatorul, execută observarea circulară a spaţiului terestru şi aerian fără a i se stabili
sector de observare.
Pentru evidenţa şi transmiterea datelor de către observator, se foloseşte jurnalul de observare.
Acesta, este documentul de evidenţă în care se consemnează toate datele obţinute prin observare. Pe timpul
executării observării, obiectivele descoperite se trec pe schemă (Anexa nr. 1) şi se înscriu în registrul de
observare (Anexa nr. 2), după care sunt raportate eşalonului superior. Datele importante se raportează imediat.
Raportarea datelor se face în ordinea trecerii acestora în jurnalul de observare, folosindu-se după caz,
mijloacele fir sau radio, cu respectarea regulilor de codificare (dacă se face prin radio şi nu sunt folosite staţii cu
salt de frecvenţă).
La descoperirea militarilor izolaţi ai inamicului sau a unor grupuri mici, luptătorul-cercetaş se adăposteşte, se
maschează şi raportează cele observate prin semnalele stabilite, fiind gata să participe la capturarea sau
nimicirea acestora. În caz că inamicul încearcă să-l captureze, luptătorul-cercetaş se adăposteşte, deschide focul
şi se repliază spre trupele proprii.
3. Particularităţile organiză şi executării acţiunilor de cercetare pe timp de noapte şi în condiţii de iarnă.
Cercetarea pe timp de noapte.
Întunericul favorizează, pe de o parte, executarea în ascuns a acţiunilor de cercetare, însă, în acelaşi timp,
creează dificultăţi în orientarea, deplasarea şi conducerea subunităţilor.
Executarea acţiunilor de cercetare pe timp de noapte prezintă următoarele avantaje:
- întunericul favorizează pătrunderea elementelor de cercetare în dispozitivul inamicului, apropierea
în ascuns de obiectivele acestuia, capturarea militarilor, modelelor de armament, documente şi materiale,
precum şi transmiterea acestora în dispozitivul propriu;
- eficacitatea focului inamicului este mai redusă;
- misiunile pot fi îndeplinite cu forţe şi mijloace mai puţine decît pe timpul zilei;
- în cazul descoperirii de către inamic a elementelor de cercetare, desprinderea în ascuns se execută
mult mai uşor.
8
 Principalii factori care face mai dificilă organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare pe timp de
noapte sînt:
- vizibilitatea redusă (face mai dificilă orientarea, deplasarea şi descoperirea obiectivelor din teren,
de aceea, sporeşte pericolul întîlnirii prin surprindere cu inamicul;
- zgomotele se amplifică şi ca urmare se descoperă mai greu sursele, locurile unde s-au produs şi
determinarea distanţelor pînă la acestea;
- caracteristicile obiectivelor şi dispunerea acestora faţă de anumite repere se determină mai greu;
- deplasarea în condiţii de întuneric solicită din partea cercetaşilor eforturi mult mai mari;
- întrebuinţarea de către inamic a aparatelor de vedere pe timp de noapte favorizează descoperirea
acţiunilor de cercetare;
- din cauza dificultăţii executării observării şi ochirii, eficacitatea focului este mult mai redusă.
Organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare pe timp de noapte necesită:
- selectarea celor mai curajoşi cercetaşi, cu spirit de iniţiativă, rezistenţi la eforturi fizice, care se
orientează şi se deplasează cu uşurinţă pe timp de noapte, buni cunoscători ai luptei corp la corp;
- pregătirea acţiunilor şi darea misiunilor pe timp luminos;
- alegerea şi stabilirea reperelor vizibile pe timp de noapte şi comunicarea acestora subordonaţilor;
- pregătirea tehnicii de luptă şi verificarea funcţionării aparatelor de observare şi de ochire pe timp
de noapte;
- stabilirea semnalelor de legătură, de recunoaştere şi cooperare, dintre elementele de cercetare şi
restul subunităţilor.
La organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare pe timp de noapte comandanţii subunităţilor
de cercetare trebuie să ţină seama de următoarele particularităţi:
- depărtarea la care se trimit elementele de cercetare (cercetaşii) este mai redusă;
- se măreşte numărul posturilor de observare, amplasarea acestora se execută cît mai aproape de
linia de contact pentru a putea executa observarea şi ascultarea inamicului;
- se intensifică cercetarea la flancuri (intervalele) dintre subunităţi;
- fiecare subunitate trebuie să-şi organizeze cercetarea şi siguranţa nemijlocită;
- deplasarea fără zgomot este una din condiţiile esenţiale care asigură succesul;
- în dispozitivul inamicului, elementele de cercetare evită producerea zgomotelor, întrebuinţarea
focului şi a diferitor surse de lumină.
Cercetarea pe timp de iarnă.
Organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare pe timp de iarnă sînt influenţate de următorii factori:
- zăpada abundentă, gheaţa şi poleiul face dificilă deplasarea elementelor de cercetare;
- ceaţa, temperatura scăzută, viscolul şi ninsorile abundente face dificilă executarea observării,
funcţionarea normală a aparatelor de observare, armamentului şi tehnicii de luptă;
- stratul gros de zăpadă face dificilă determinarea traseului drumurilor, descoperirea barajelor şi
obstacolelor;
- se măreşte durata timpului întunecos, favorizînd executarea în ascuns a acţiunilor de cercetare;
- îngheţul uşurează trecerea peste porţiunile mlăştinoase şi cursurile de apă.
La organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare pe timp de iarnă comandanţii subunităţilor de
cercetare trebuie să ţină seama de următoarele particularităţi:
- asigurarea cu schiuri, sănii şi alte mijloace necesare pentru deplasarea cercetaşilor;
- pregătirea aparaturii de observare, armamentului şi tehnicii de luptă în vederea funcţionării
acestora în condiţii de temperaturi joase;
- asigurarea cu mijloace de mascare şi materiale pentru vopsirea (la ordin) a armamentului şi
tehnicii de luptă din dotare, corespunzător mediului înconjurător;
- asigurarea cercetaşilor cu echipament călduros, alimente cu valoare calorică mare şi materiale
sanitare necesare acordării primului ajutor medical.
Pe timp de iarnă acţiunile de cercetare se execută, pe cît e posibil, în afara comunicaţiilor şi pe direcţiile
mai puţin supravegheate de către inamic.
4. Principalii indici de descoperire a inamicului.
În vederea procurării datelor şi informaţiilor necesare o atenţie deosebită trebuie acordată cunoaşterii şi
folosirii la maximum a indiciilor, după care se descoperă prezenţa şi activitatea inamicului, în raport cu situaţia
tactică şi caracterul acţiunilor de luptă.
Indicii de descoperire pot fi exploataţi numai dacă sânt analizaţi şi interpretaţi cu atenţie pe baza
9
cunoaşterii temeinice a particularităţilor şi specificul fiecărei categorii de obiective, activităţi şi acţiuni ale
inamicului, acestea oferă posibilitate cercetaşilor să determine cu mai multă uşurinţă valoarea, compunerea,
activităţile şi acţiunile inamicului.
Indicii de descoperire a lucrărilor genistice:
- identificarea pe teren a unor linii frânte, de o culoare mai închisă faţă de mediul înconjurător, sau a unor
valuri continue de pământ, de formă sinusoidală, care prin coloritul lor se deosebesc de terenul înconjurător;
acestea pot fi orientate paralel, oblic sau perpendicular faţă de linia frontului:
- prezenţa unor plase de mascare şi a vegetaţiei uscate, folosite pentru mascarea lucrărilor genistice;
- descoperirea unor militari care se deplasează prin lucrări (tranşee, şanţuri de comunicaţie);
- apariţia la suprafaţa solului a turelei sau ţevii tunului (mitralierii) pe timpul executării tragerilor;
- poteci, cărări, tranşee sau şanţuri de comunicaţie care fac legătura între amplasamente, adăposturi sau
poziţii de tragere;
- zgomotul, fumul şi praful produs pe timpul executării focului de către inamic, iar pe timp de noapte,
lumina de la gura ţevii;
- prezenţa unor mijloace tehnice care execută lucrări de amenajare genistică a terenului.
Indicii de descoperire a lucrărilor genistice din raioanele fortificate:
- prezenţa unor ridicături de pământ uniforme, având uneori tranşee (şanţuri de comunicaţie) între
ele;
- descoperirea unor poteci care conduc către partea opusă a ridicăturilor de pământ;
- existenţa unor crenele orientate în diferite direcţii; culoarea mai închisă a vegetaţiei sau mediului
înconjurător, ca urmare a tragerilor executate din interiorul cazematelor;
- executarea tragerilor cu armament automat şi tunuri fără a se descoperi prezenţa militarilor;
- zgomotul produs de tragerile executate din cazemate este redus, iar fumul rezultat persistă mai mult;
- existenţa intre ridicăturile de pământ (lucrările de fortificaţie) a unor obstacole şi baraje (de sârmă, colţi
şl şanţuri antitanc etc.).
Indicii de descoperire a unui câmp de mine:
- pete mici de iarba sau de pământ uscat, care apar sub forma unei table de şah, reprezentând locurile
unde au fost plantate mine;
- existenţa unor săpături în diferite locuri;
- vegetaţia veştejită în anumite raioane sau pe unele direcţii, în special, iarbă;
- sârmă subţire, bine mascată şi ancorată cu un capăt de copaci sau ţăruşi, folosită pentru declanşarea prin
surprindere a unor tipuri de mine;
- existenţa unor porţiuni de teren delimitate având anumite locuri indicatoare pentru ocolire sau pentru
mascarea culoarelor de trecere.
Indicii de descoperire a unui post de observare:
- existenţa unui adăpost (amplasament) acoperit sau descoperit, având 2-3 crenele pe direcţiile de
observare;
- reflectarea razelor solare în lentilele sau părţile metalice ale aparaturii de observare şi armamentului;
- sosirea sau plecarea unor militari din acelaşi loc, activitate care se repetă la anumite ore (indicând
schimbarea observatorilor, aducerea hranei etc.);
- existenţa unor cărări şi a cablului telefonic care converg către locul unui adăpost;
- identificarea unor săpături sau puncte de culoare mai închisă în ziduri, acoperişuri, coşuri, precum şi
diferite amenajări în coroanele copacilor şi în alte locuri favorabile observării.
Indicii de descoperire a unui punct de comandă:
- existenţa unor drumuri circulate intens de autovehicule, care converg spre anumite acoperiri;
- intrarea şi ieşirea frecventă din raion a unor autovehicule, îndeosebi, autospeciale şi de comandament;
- existenţa unor militari (subunităti) de pază, de comenduire şi îndrumare a circulaţiei, în special, la
intrările şi ieşirile din raion;
- descoperirea unor linii telefonice, care converg către acelaşi raion;
- existenţa autostaţiilor radio şi radioreleu cu antene instalate pe înăltimi din apropiere, precum şi
zgomotul unor grupuri electrogene;
- amenajarea sau existenţa parcurilor de autovehicule, în care predomină tehnică de comandament;
- prezenţa artileriei antiaeriene şi a spatiilor de radiolocatie în apropierea raionului.
Indicii de descoperire a inamicului din pădure şi în localitate:
- descoperirea în păduri (localitate) a unor deplasări frecvente ale militarilor şi autovehiculelor;
10
 - existenţa fumului deasupra pădurii sau clădirilor (ca urmare a funcţionării bucătăriilor) şi a unor
zgomote de motoare;
- circulaţia limitată a populaţiei în localităţi, în special, cu lăsarea întunericului, iar uneori evacuarea
acesteia;
- deplasarea pe cărări, poteci (străzi) a militarilor înarmaţi, ca agenţi de legătură şi patrulare;
- camuflarea pe timp de noapte a luminilor;
- existenţa în grădini, livezi sau locuri virane a bucătăriilor de companie;
- prezenţa unor antene sau a firelor telefonice întinse spre .„pădure (localitate) şi în interiorul ei;
- existenţa lucrărilor genistice şi a subunităţilor de siguranţă la marginea pădurii (localităţii) şi a
îndrumătorilor de circulaţie (posturilor de comenduire) la intrare (ieşire) şi în interiorul acestora;
- în localităţi mici şi apropiate de linia frontului, se constată, de regulă, o linişte deosebită şi o circulaţie
foarte limitată a militarilor şi autovehiculelor.
Indicii de descoperire a inamicului aflat în staţionare şi în raioanele de concentrare:
- existenţa militarilor şi autovehiculelor de diferite tipuri, dispuse în acoperiri (păduri, crânguri, livezi) şi
a urmelor lăsate de acestea;
- raioanele de staţionare au o suprafaţă mai mică, iar subunităţile se află uneori în coloană, pe comunicaţii
orientate către direcţia în care urmează să se deplaseze;
- prezenţa unor militari şi subunităţi de pază şi siguranţă în apropierea raioanelor de dispunere a trupelor;
- desfăşurarea unor activităţi variate (executarea de lucrări genistice, curăţatul armamentului,
repararea tehnicii, completarea plinurilor) şi intensificarea transporturilor de materiale către raioanele
respective;
- dispunerea artileriei antiaeriene în poziţii de-a lungul comunicaţiei şi pe înălţimile din apropierea
raionului de concentrare (staţionare) a trupelor;
- existenţa unor drumuri circulante care fac legătura între comunicaţia principală şi raionul de concentrare
(staţionare) a trupelor;
- descoperirea inamicului după diferite surse de lumină şi zgomot, care pot fi văzute şi auzite pe timp de
noapte;
- existenţa legăturilor prin fir între raioanele de dispunere a subunităţilor;
- apariţia fumului de la bucătăria deasupra acoperirilor în care sânt dispuse trupele.
În raioanele unde a staţionat inamicul se vor cerceta cu atenţie urmele lăsate de autovehicule,
documentele şi scrisorile personale, ambalaje rămase de la alimente, muniţii (cutii de conserve, de muniţie,
pachete de ţigări), pentru a stabili pe cât posibil natura, compunerea şi valoarea unităţilor, apartenenţa naţională,
moralul militarilor şi caracterul activităţilor desfăşurate.
Indicii de descoperire a coloanelor inamicului aflate în deplasare:
- recunoaşterea itinerarelor de către grupe mici de ofiţeri şi apariţia unor subunităţi de cercetare şi de
geniu;
- amenajarea diferitelor porţiuni de drum şi consolidarea podurilor slabe sau a locurilor de varientare;
- instalarea la intersecţii a îndrumătorilor de circulaţie şi a unor indicatoare de orientare;
- zborul unor avioane şi elicoptere de recunoaştere de-a lungul itinerarelor;
- recunoaşterea şi cercetarea unor raioane din apropierea comunicaţiilor în care urmează să staţioneze
trupele;
- deplasarea unor subunităţi de siguranţă, a trupelor şi tehnicii de luptă în coloană pe diferite comunicaţii;
- prezenţa artileriei antiaeriene în apropierea punctelor obligate de trecere şi în lungul itinerarelor de
deplasare.
Când trupele execută marşul pe comunicaţii pietruite sau drumuri de pământ şi terenul este uscat, trupele
pot fi descoperite după zgomot şi după praful care se ridică în urma coloanelor, a cărui densitate şi înălţime
variază în raport de mijloacele care se deplasează şi de viteză.
Pe timp de noapte, pe lângă zgomotul produs, deplasarea trupelor poate fi uşor descoperită după luminile
farurilor, stopurilor şi lanternelor de poziţie ale autovehiculelor.
Indicii de descoperire a pregătirilor inamicului pentru trecerea la ofensivă;
- amenajarea unor poziţii de tragere pentru mijloacele de foc, mai aproape de limita dinainte a
dispozitivului de luptă şi apariţia mai multor subunităţi de artilerie, aruncătoare şi tancuri;
- intensificarea convorbirilor telefonice, telegrafice (radioreleu) şi a circulaţiei agenţilor de legătură;
- intensificarea recunoaşterilor şi a acţiunilor de cercetare (luptă) în diferite raioane;
- organizarea de noi posturi de observare, puncte de comandă şi intensificarea acţiunilor aviaţiei şi
11
elicopterelor de cercetare;
- amenajarea de noi drumuri (căi de pătrundere) în special din spate către limita dinainte;
- executarea de către inamic a unor regrupări şi înlocuiri de trupe;
- apariţia unor tancuri-dragoare şi subunităţii de geniu în apropierea liniei frontului şi executarea
culoarelor prin baraje;
- completarea unităţilor şi marilor unităţi cu personal şi tehnică de luptă şi intensificarea transporturilor
rutiere, îndeosebi, pe timp de noapte;
- apariţia unor noi depozite de muniţie, carburanţi-lubrifianţi, alimente şi alte materiale în adâncimea
dispozitivului de luptă a trupelor din contact;
Indicii principali care duc la descoperirea pregătirilor inamicului pentru trecerea la ofensivă pe
timp de noapte, sânt:
- desfăşurarea unor activităţi intense în poziţiile de tragere ale artileriei, mijloacele de atac nuclear şi
chimic, odată cu lăsarea întunericului;
- executarea unor trageri de reglaj înainte de lăsarea întunericului;
- descoperirea proiectilelor şi altor mijloace de iluminare a câmpului de luptă;
- prezenţa pe comunicaţii a unor subunităţi de îndrumare a circulaţiei, cu mijloace luminoase de
semnalizare;
- afluirea de noi forţe şi intensificarea zgomotelor în adâncimea dispozitivului inamicului;
- amplasarea de repere (indicatoare) luminoase pe direcţiile de acţiune şi pe itinerarele apropiate de limita
dinainte a dispozitivului de luptă al inamicului.
Indicii de descoperire a pregătirilor inamicului pentru trecerea la apărare:
- retragerea unor subunităţi din contact şi executarea de regrupări, în vederea realizării dispozitivului de
apărare şi creării de rezerve;
- pregătirea şi ocuparea unor aliniamente de apărare în adâncime, cu forţe retrase sau aduse din adâncime;
- executarea de lucrări genistice dezvoltate şi baraje (obstacole) pe aliniamente favorabile (forme
dominate de teren, cursuri de apă etc.);
- dispunerea punctelor de comandă mai în adâncime faţă de limita dinainte şi executarea la acestea a unor
lucrări genistice mai dezvoltate;
- dezvoltarea treptată a sistemului de transmisiuni cu fir;
- dispunerea mai în adâncime a formaţiunilor de servicii.
5. Cercetarea obiectivelor prin observare, determinarea distanţilor, indicarea şi alegerea
obiectivelor.
Observarea cîmpului de luptă constituie o îndatorire permanenţă a comandantului de grupă şi militarilor
din subordine şi are ca scop:
• descoperirea inamicului;
• determinarea distanţilor pînă la obiective;
• indicarea sau raportarea obiectivelor pînă la obiective;
• alegerea obiectivelor pentru nimicire.
Cercetarea prin observare a terenului în sectorul de tragere indicat se realizează în adîncime pînă
la 1000m.
O atenţie deosebită necesită locurile de apropiere închise.
Pentru descoperirea la timp a dispunerii şi acţiunii inamicului observarea trebuie realizată în
amănunt de la dreapta la stînga, de la detalii din teren apropiate spre cele îndreptate.
La descoperirea inamicului contribuie cei mai neînsemnaţi indici de demascare ca: străluciu, zgomot,
legănare crengilor copacilor şi tufarilor, apariţia unor obiective noi etc.
Binoclu e necesar de folosit numai pentru studierea obiectivelor separate sau porţiuni de teren şi
nu de uitat de demascarea proprie prin strălucirea lentililor.
Determinarea distanţilor obiectivilor din teren
Determinarea distanţilor pînă la obiective are o importanţă deosebită pentru precizia tragerii.

12
 Procedeele cele mai utilizate pentru determinarea distanţilor sunt:
• după hartă – folosind rigla sau compasul;
• cu ajutorul relaţiei dintre viteză luminii şi sunetului (se fixează timpul apariţiei flăcării loviturii şi
timpul auzirii bubuiturei, diferenţa timpului se înmulţeşte la viteza de propagare a sunetului în aer (333
m/s), aflînd distanţa pînă la obiectiv);
• din vedere–dacă obiectivul este descoperit în apropierea unui reper sau obiect local distanţa pînă la care
este cunoscută, atunci este necesar din vedere de apreciat depărtarea lui faţă de reper sau obiectul local;
• din vedere – folosind valorile liniare şi unghiulare ale obiectivelor.
Valorile unghiulare a obiectivului în miimi se pot determina cu ajutorul binoclului de companie, înălţătorului
optic al AG-7, puştii cu lunetă şi dispozitivelor de ochire a maşinilor de luptă.
În cazul lipsei acestora distanţa pînă la obiectivele din teren se poate determina cu aproximaţie cu ajutorul
riglei, creionului rotund, cu cutia de chibrite, deasemenea cu ajutorul degetelor mînii, memorizînd valorile
unghiulare ale acestora în miimi.
• La depărtarea mînei întinse (50 cm) valorile unghiulare sunt egale:
• 1mm al riglei – 0-02
• creionul rotund – 0-12
• cutia de chibrite:
– după lungime – 0-90
– după lăţime – 0-06
– după înălţime – 0-30
– degetul mare – 0-40
– degetul arătător – 0-30
– degetul mic – 0-20
Idicarea obiectivelor în teren.
Indicarea obiectivelor garantează conducerea sigură a focului în luptă, ea trebuie să se facă repede, simplu
şi precis folosind procedeul cu vocea – în funcţie de repere sau alte obiecte din teren, precum şi cu ajutorul
cartuşelor cu glonţ trasor sau al rachetelor de semnalizare trase în direcţia obiectivului.
Pentru a indica poziţia unui obiectiv cu vocea, se denumeşte reperul sau obiectul local cel mai apropiat şi
apoi se indică locul unde se află obiectivul faţă de acesta.
Precizarea poziţiei obiectivului faţă de reper, în direcţie (dreapta sau stînga) se face obişnuit în
miimi sau lăţimi de obiecte, iar în adîncime (mai departe, mai aproape) – în metri.
De exemplu:
• „Reperul 2, în dreapta 0-20, mai aproape 50m, lîngă tufar, o mitralieră”;
• „Înainte grămada de pietre, mai la stînga - Tanc”;
• „Reperul 3 în dreapta 2 degete, sub tufar - observator”;
Alegerea obiectivelor constituie o îndatorire a comandatului de grupă, în unele situaţii chiar a fiecărui
trăgător.
Tragerea se execută în primul rînd asupra obiectivelor importante şi periculoase.
Se consideră obiective importante la inamic:
• comandanţii, observatorii, agenţii de legătură, transmisioniştii etc.
• Se consideră obiecte periculoase:
• tancurile, maşinile blindate, armamentul antitanc fără recul, mitralierele, lunetiştii etc.
13
 Din punct de vedere al urgenţii se nimicesc în primul rînd obiectivele care stînjenesc îndeplinirea misiunii
de către trăgătorul respectiv (subunitatea sa), apoi cele care ameninţă flancurile subunităţii proprii sau ale
vecinilor.
1. Calităţile cercetaşului şi acţiunile soldatului numit cercetaş.
Cercetaşul este militarul destinat să îndeplinească misiuni de cercetare. Acesta se trimite în misiune de
către echipa sau patrula de cercetare. Cercetaşul acţionează în faţă, lateral sau în spateele subunităţii din care face
parte, în scopul cercetării inamicului şi terenului şi pentru a preveni comandantul asupra acţiunilor prin
surprindere ale inamicului.
Principalele calităţi morale, de luptă şi fizice necesare militarilor care îndeplinesc misiuni de
cercetare:
- să aibă o înalta conştiinţa patriotică, să fie devotaţi faţă de patrie şi popor, să respecte cu stricteţe
jurământul militar şi să facă totul pentru îndeplinirea misiunii primite;
- să cunoască şi să mânuiască la perfecţie armamentul, tehnica de luptă şi aparatura din înzestrare;
- să cunoască organizarea, înzestrarea şi modul de acţiune a inamicului, tipurile şi caracteristicile
armamentului şi tehnicii de luptă, precum şi indicii de descoperire a acestora;
- să posede cunoştinţe militare temeinice, geografice, economice şi astronomice şi să aibă o vastă cultură
generala;
- să aibă în permanenţă moralul ridicat, o bogată imaginaţie şi să fie pasionat pentru acţiunile de cercetare;
- să fie energici, activi şt intreprinzători, să aibă mintea ageră care să le permită a analiza rapid situaţia, să
dovedească sânge rece, spirit de sacrificiu, să fie abili şi competenţi în orice acţiune pe care o întreprind;
- să fie pregătiţi pentru a suporta cu fermitate greutăţile şi privaţiunile impuse de situaţie;
- să fie cinstiţi, sinceri şi să dea dovadă de o înaltă disciplină;
- să dovedească spirit de colectivitate, să combată cu fermitate manifestările de frică şi panică, să sesizeze
slăbiciunile altor camarazi din cadrui colectivului şi să prevină comiterea greşelilor de către aceştea;
- să manifeste iniţiativă, hotărâre în rezolvarea situaţiilor tactice, îmbinând în mod armonios perseverenţa,
calmul şi stăpânirea de sine;
- să dovedească spirit de inventivitate şi să aleagă cu pricepere şi discernământ cele mai eficace procedee
care asigură îndeplinirea cu succes a misiunilor de cercetare;
- să aibă o bună rezistenţă fizică, pentru a putea efectua deplasări pe jos, la distanţe mari, să ştie a înota, să
meargă călare pe cai, cu motocicleta, să posede lupta corp la corp şi conducerea autovehiculelor;
- să fie dîrji, să cunoască şi la nevoie să aplice în practică regulile şi procedeele de supravieţuire;
Cercetaşului i se interzice:
- de a avea asupra sa în cercetare documente, scrisori, cărţi şi ziare, bani, diferite amulete, etc.;
- de a face pe hărţile, luate în cercetare, oarecare note privitor la amplasarea trupelor proprii, de a avea
semne de identificare, denumirea unităţii sau a numelui propriu pe echipamentul său;
- de a lăsa camaradul rănit sau ucis pe teritoriul inamicului.
Acţiunile cercetaşului.
Cercetaşul acţionează, de regulă, în cadrul echipei (patrulei) şi îndeplineşte misiunile stabilite de
comandantul acesteia. El se trimite pentru cercetarea unor forme de relief, detalii de planimetrie şi obiective, în
scopul descoperirii inamicului şi a preveni pe comandant asupra întâlnirii prin surprindere cu acesta. Cercetaşul
noaptea, trebuie să fie îndrăzneţ şi perseverent în acţiunile pe care le desfăşoară.
Pentru îndeplinirea misiunii primite, cercetaşul se deplasează pe jos sau foloseşte diferite mijloace de
transport care îi asigură deplasarea cât mai rapidă, pentru cercetarea în timp scurt a direcţiei sau obiectivului
ordonat.
Când se găseşte în cadrul echipei (patrulei) care acţionează pe autovehicul (transport blindat, autoturism),
cercetaşul execută observarea pe direcţia stabilită de comandant, fiind gata, la ordin, să debarce şi să treacă la
executarea cercetării pe jos.
Cercetaşul trimis de echipă (patrulă) pe jos acţionează la o depărtare care îi va asigura permanent legătura
vizuală cu comandantul şi sprijinul cu foc, în caz de necesitate.
Legătura între cercetaş şi comandantul care 1-a trimis în misiune se realizează prin semnale sau prin radio.
După primirea şi însuşirea misiunii, cercetaşul pregăteşte armamentul, verifică muniţia, mijloacele
individuale de protecţie şi materialele care se află asupra sa, predă pentru păstrare plutonierului de companie
(comandantului său) actele personale, îşi ajustează echipamentul şi armamentul pentru a nu produce zgomot pe
timpul deplasării şi raportează comandantului că este gata pentru a începe acţiunea.
14
 Pe timpul îndeplinirii misiunii, cercetaşul este obligat să acţioneze cu repeziciune, să execute neîntrerupt
observarea în faţă şi lateral şi să raporteze oportun datele procurate. El trebuie să cerceteze terenul şi să
urmărească cu atenţie indiciile după care se poate descoperi inamicul sau activitatea desfăşurată de acesta. În
toate situaţiile, cercetaşul acţionează astfel, încât să vadă şi să audă tot, dar fără să fie văzut şi auzit.
Pe timpul deplasării cercetaşul alege şi ocupă succesiv locuri favorabile, care îi vor asigura:
- observarea în faţă şi, pe cât posibil lateral, la distanţă cât mai mare;
- condiţii de apropiere şi dispunere mascată;
- menţinerea legăturii vizibile cu comandantul, primirea şi transmiterea semnalelor.
Cercetaşul studiază cu atenţie itinerarul de deplasare, urmele găsite, acoperirile existente şi fiecare loc în
care urmează să se oprească pentru executarea observării, în scopul de a evita nimerirea în ambuscadă, întâlnirea
prin surprindere cu inamicul şi intrarea în locuri minate.
Apropierea de obiectivul de cercetat se execută în ascuns, de regulă, prin acoperiri sau folosind la
maximum proprietăţile terenului şi în raport de acestea, a mersului normal, aplecat, în genunchi sau târâş, fiind în
măsură în orice moment să deschidă focul.
Cercetaşul evită, de regulă, deplasarea prin porţiuni de teren descoperit, iar când acest lucru nu este posibil,
le străbate în fugă sau prin salturi, folosind pentru adăpostire, orice cută de teren.
După cercetarea terenului sau a obiectivului stabilit, cercetaşul raportează situaţia prin semnale sau prin
radio; în raport de ordinul primit, trece la executarea unei noi misiuni, sau revine în cadrul echipei (patrulei).
Datele procurate se raportează aşa cum au fost văzute şi auzite, fără exagerări sau denaturări.
Noaptea, precum şi ziua pe timp de ceaţă, viscol şi atunci când acţiunile se desfăşoară într-un teren
frământat şi acoperit, cercetaşul acţionează la o distanţă mai mică faţă de echipă (patrulă), iar opririle vor fi mai
frecvente, pentru a putea executa observarea şi ascultarea şi a menţine o legătură permanentă cu comandantul.
Când inamicul iluminează terenul, cercetaşul se adăposteşte fără a întrerupe observarea şi ascultarea şi
rămâne nemişcat până la revenirea întunericului.
La descoperirea militarilor izolaţi şî grupurilor mici ale inamicului, cercetaşul se adăposteşte, se maschează
şi raportează cele observate prin semnale stabilite, fiind gata să participe la capturarea sau nimicirea acestora. La
întâlnirea prin surprindere cu astfel de elemente, cercetaşul se adăposteşte şi deschide cu repeziciune focul pentru
a le nimici, după care acţionează conform ordinelor (semnalelor) primite de la comandant. Când inamicul
încearcă să-l captureze, cercetaşul se retrage către echipă (patrulă) şi folosind la maximum terenul, focul şi la
nevoie lupta corp la corp, evită cu orice preţ să fie capturat.
Cercetaşul poate acţiona şi ca agent de legătură cu misiunea de a transmite diferite ordine şi rapoarte de
cercetare verbale sau scrise.
Cercetaşul-agent de legătură trebuie să aibă o memorie bună, să fie rezistent la efort fizic şi să se
orienteze cu uşurinţă în teren, să dovedească iniţiativă, ingeniozitate şi hotărâre în rezolvarea unor situaţii
neprevăzute ce se pot ivi pe timpul îndeplinirii misiunii.
După primirea ordinului (raportului), agentul de legătură este obligat:
- să memoreze exact conţinutul acestuia;
- să cunoască precis cui, când şi unde trebuie transmis, precum şi itinerarul de deplasare;
- să aducă documentul în cel mai scurt timp destinatarului şi să-l păstreze cu grijă ca acesta să nu cadă, în
nici o împrejurare, în mâinile inamicului; să fie în măsură ca, la nevoie, să redea întocmai conţinutul ordinului
(raportului) verbal încredinţat;
- după îndeplinirea misiunii să se înapoieze în cadrul subunităţii şi să raporteze comandantului despre
acestea, greutăţile întâmpinate şi modul de rezolvare, precum şi tot ceea ce a observat pe parcurs;
- în caz de rănire să ia măsuri de autoajutorare şi să continue îndeplinirea misiunii; dacă acest lucru nu este
posibil, să predea documentul sau să redea contintinil ordinului (raportului) verbal, celui mai apropiat comandant
de subunitate căruia să-i precizeze cui, unde şi când să fie transmis.
Indiferent de forma sub care se transmit ordinele sau rapoartele (scris sau verbale) ele trebuie să fie scurte şi
clare, pentru ca agentul de legătura să le poată reţine cu uşurinţă,
Cercetaşul observator (independent sau în cadrul postului de observare) execută supravegherea într-
un sector, în scopul procurării datelor necesare privind obiectivele, activităţile şi acţiunile inamicului, cât şi
modul cum terenul influenţează desfăşurarea acestora.
Pentru îndeplinirea misiunii primite, cercetaşul observator este obligat:
- să înţeleagă misiunea şi să observe permanent spaţiul terestru şi aerian din sectorul stabilit, să aprecieze
distanţa până la obiectivele descoperite şi să observe acţiunea trupelor proprii;
- să folosească cu pricepere aparatele de observare pe timp de zi şi de noapte;
15
 - să se mascheze bine, să nu producă zgomote şi să nu folosească surse de lumină care ar da posibilitate
inamicului să descopere prezenţa sa;
- să cunoască indiciile de descoperire a obiectivelor inamicului şi să determine cu precizie locul şi natura
acestora;
- să raporteze comandantului tot ce a observat şi auzit;
- să nu părăsească locul de observare fără ordinul sau aprobarea comandantului.
În incursiune, cercetaşul se poate găsi în echipa de atac şi captură, de siguranţă sau de înlăturare a
barajelor. El trebuie să cunoască misiunea sa şi a echipei, să se deplaseze în ascuns şi fără zgomot, să acţioneze
numai la ordin (semnal), iar în caz de pericol să folosească cu repeziciune focul, baioneta (pumnalul) şi grenada;
la nevoie să ajute evacuarea şi transportul răniţilor şi prizonierilor (materialelor) in dispozitivul propriu.
În cadrul echipei de atac şi captură, cercetaşul trebuie să atace cu hotărâre şi curaj obiectivul, să
imobilizeze şi dezarmeze inamicul, să ajute la transportul prizonierilor, a armamentului şi materialelor capturate.
În cadrul echipei de siguranţă, cercetaşul trebuie să cunoască şi să ocupe la timp locul indicat pentru
executarea observării şi focului, să supravegheze mijloacele de foc ale inamicului care pot îngreuna acţiunea
echipei de atac şi captură şi, la semnal, să execute foc precis asupra acestora, sprijinind acţiunea echipei de atac şi
captură atât la plecare, cât şi la înapoiere.
În cadrul echipei de înlăturare a barajelor, cercetaşul este obligat să cerceteze barajele şi câmpurile de
mine, să creeze culoare prin acestea şi să le marcheze, fiind în măsură ca la semnal să sprijine acţiunea
cercetaşilor din celelalte echipe.
Pe timpul organizării şi executării ambuscadei, cercetaşul poate face parte din echipa de atac şi captură,
de siguranţă sau de observare. Acesta trebuie să cunoască: situaţia inamicului, misiunea echipei, felul ambuscadei
(cu sau fără foc), misiunea sa şi locul în cadrul echipei, semnalele şi modul de acţiune pe timpul atacului,
capturării inamicului şi părăsirii locului ambuscadei.
Făcând parte din echipa de atac şi captură, cercetaşul îşi ocupă locul în dispozitivul echipei şi se
maschează, îşi pregăteşte armamentul pentru tragere, urmăreşte apariţia şi acţiunea inamicului şi, la semnalul
stabilit, participă la atacul şi capturarea acestuia.
În cadrul echipei de siguranţă, cercetaşul ocupă locul de tragere stabilit, pregăteşte armamentul pentru
tragere, urmăreşte acţiunile inamicului în raionul ambuscadei şi, la semnal, execută cu foc asupra acestuia,
sprijinind acţiunea echipei de atac şi captură.
2. Procedeele de cercetare a terenului şi a obiectivelor din teren.
Terenul are o influenţă hotărâtoare asupra executării cu succes a acţiunilor de cercetare şi de luptă. Formele
de relief, natura solului şi detaliile de planimetrie pot oferi condiţii bune de observare, mascare, manevră şi
protecţie împotriva observării terestre (aeriene) şi a focului inamicului. Pe timpul pregătirii şi executării
acţiunilor, cercetaşii trebuie să studieze detaliat relieful şi natura solului, starea comunicaţiilor, existenţa şi natura
obstacolelor, posibilităţile de observare şi de mascare şi modul cum acestea favorizează sau îngreunează acţiunile
de luptă ale trupelor proprii şi ale inamicului.
În raport de anotimp, prin căderea zăpezii şi ploilor abundente, revărsarea cursurilor de apă, care pot
provoca distrugerea zidurilor (barajelor), a unor poduri, viaducte, porţiuni de comunicaţii sau producerea de
avalanşe şi alunecări, terenul poate suferi modificări care îngreunează deplasarea, manevra trupelor, desfăşurarea
acţiunilor de cercetare şi de luptă.
Cercetarea formelor de relief şi a detaliilor de planimetrie se execută în orice situaţie şi formă de luptă.
Cercetărea detaliilor de relief
La cercetarea detaliilor de relief luptătorul-cercetaş trebuie să ţină cont de natura solului, existenţa şi natura
obstacolelor, de posibilităţile de observare şi de mascare. De asemenea, el trebuie să ţină cont şi de modul în
care acestea pot favoriza ducerea acţiunilor de luptă, dacă este posibilă deplasarea tehnicii blindate, a artileriei
şi a trupelor.
La cercetarea formelor de relief există particularităţi de care trebuie să se ţină seama pe timpul desfăşurării
cercetării:
Cercetarea unei înălţimi (creste, vîrf) se face în următoarea succesiune:
- se execută observarea de la distanţă:
- se apropie în ascuns de înălţime;
- se observă dacă este sau nu ocupată de inamic;
- dacă este ocupată de inamic se vor stabili: natura şi valoarea forţelor inamicului, dispozitivul inamicului,
lucrările genistice, barajele de mine şi obstacole existente;
16
 - caracterul terenului, natura solului;
- existenţa acoperirilor naturale;
- existenţa căilor de acces spre vîrful înălţimii;
- căile de comunicaţie ocolitoare;
- posibilităţile de deplasare pe pantele înălţimii şi în apropierea acesteia.
Apropierea de înălţime şi ieşirea la creastă a luptătorului-cercetaş se face mascat, iar locurile pentru oprire
se aleg astfel încît să asigure cîmp de vedere şi de tragere pe o distanţă cît mai mare. Dacă se constată că nu
există inamic, luptătorul-cercetaş face semnul pentru continuarea acţiunilor.
Dacă se constată că înălţimea este ocupată de inamic se încearcă nimicirea lui sau ocolirea înălţimii,
funcţie de situaţie.
Cercetarea unei văi (trecători, defileu):
- se face cercetarea acesteia de la distanţă;
- se observă dacă este sau nu ocupată de inamic;
- se determină din vedere: natura solului; lărgimea văii; valoarea pantelor; natura vegetaţiei; acoperirile
naturale;
- existenţa punctelor obligate de trecere, locurilor unde se pot organiza ambuscade, atît de inamic cît şi
de trupele proprii;
- posibilităţi de producere a avalanşelor;
- căi şi posibilităţi de ocolire;
- starea comunicaţiilor (dacă există);
- existenţa şi caracteristicile cursurilor de apă.
Cînd valea (trecătoarea, defileul) nu este ocupată de inamic se va tranzita fără ca trupele proprii să se
oprească şi luîndu-se măsurile de siguranţă ce se impun pe cele două creste paralele. Cînd este ocupată de
inamic, se vor căuta căi ocolitoare sau funcţie de natura inamicului se pătrunde pe flanc şi înapoia acestuia
pentru nimicirea lui.
Pentru cercetarea celorlalte forme de relief se adoptă tehnici de acţiune asemănătoare celor prezentate,
cu particularizări asupra conţinutului misiunii.

Cercetarea unui drum (itinerar de deplasare) se execută în două faze, astfel:

- în prima fază, cu ajutorul hărţii, se studiază şi analizează:
- categoria drumului, materialul de acoperire, lăţimea acestuia;
- porţiunile dificile de trecere şi posibilităţile de varientare;
- starea şi tonajul podurilor;
- posibilităţile de mascare;
- sursele de aprovizionare cu apă şi materialele de reparare a drumului;
- vitezele de deplasare admise.
- în faza a doua, în mod practic, se determină:
- starea de practicabilitate în raport de anotimp şi condiţii atmosferice;
- porţiunile distruse sau favorabile pentru a fi blocate şi posibilităţile de ocolire ale acestora;
- existenţa podurilor, lucrărilor de consolidare, dacă acestea au fost distruse, pregătite pentru distrugere
sau minate;
- natura şi lăţimea drumului, raza curbelor, înclinarea pantelor;
- numărul şi starea liniilor telefonice şi telegrafice;
- posibilităţile naturale de mascare pe marginea drumului.
Cercetarea unui pod (viaduct, pasarelă) peste un curs de apă sau vale se face în următoarea
succesiune:
- observarea de la distanţă pentru a stabili dacă este păzit;
- starea şi caracteristicile podului, materialul din care este construit;
- lungimea, lăţimea, forţa de suport şi posibilităţile de distrugere ale acestuia;
- posibilităţile de refacere cu materiale din zonă;
- posibilităţile de trecere pe pod a diferitelor categorii de tehnică;
- natura rîului şi a malurilor, existenţa vadurilor de trecere, existenţa drumurilor ocolitoare.
Cercetarea unei păduri se execută în scopul de a stabili dacă este sau nu apărată (ocupată) de inamic,
precum şi caracteristicile acesteia.
Pe timpul cercetării unei păduri se stabilesc:
- desimea, grosimea, esenţa copacilor şi natura solului;
17
 - existenţa drumurilor, potecilor, zonelor defrişate, poienilor, zonelor mlăştinoase;
- posibilităţile de trecere ale tehnicii prin pădure;
- locuri cu obstacole sau cu baraje de mine;
- existenţa unor incendii provocate sau accidentale, raioane contaminate şi modul de ocolire al acestora.
Cercetarea unei păduri prezintă următoarele particularităţi:
- posibilităţi de cercetare limitate datorită vizibilităţii reduse din cauza vegetaţiei;
- deplasarea se execută de regulă pe jos;
- există posibilitatea de a fi surprins de inamic, dar şi de a te infiltra pînă aproape de el;
- executarea unui foc eficace, dar la distanţă scurtă;
- zgomotele din pădure sunt amplificate de aceasta;
- existenţa pericolului izbucnirii incendiilor;
- intersecţiile de drumuri, de poteci se ocolesc, deoarece pot fi supravegheate de inamic.
Cercetarea unei clădiri izolate se execută după următorul algoritm:
- cercetarea ei de la distanţă;
- apropierea de clădire pe partea fără uşi şi fără ferestre şi pe cît posibil în ascuns;
- luptătorii cercetaşi pe timpul apropierii, se opresc în locurile mascate şi ascultă pentru a depista prezenţa
inamicului în clădire.
În interior se cercetează:
- toate încăperile şi nivelele;
- podul;
- subsolul;
- uşile se deschid cu ajutorul prăjinilor sau prin izbire cu piciorul, pentru a evita surprinderea (dacă
considerăm că există inamic sau că uşile sunt minate).
Dacă clădirea este ocupată de inamic, luptătorul-cercetaş raportează comandantului care l-a trimis şi acesta
hotărăşte dacă evită clădirea sau nimiceşte inamicul, în funcţie de situaţia din cîmpul de luptă.
Cercetarea unei localităţi se execută în două etape:
- prima etapă, cu ajutorul hărţii, se stabilesc următoarele elemente:
- locul de dispunere (pe vale, pantă, malul unui rîu, lac etc.);
- natura şi forma terenului înconjurător;
- natura clădirilor;
- poziţia pieţelor, parcurilor, direcţia străzilor, posibilităţile de aprovizionare etc.;
- în etapa a doua (în teren – practic), se execută cercetarea de la distanţă şi se intensifică pe măsură ce se
apropie de localitate, determinînd:
- căile de acces care duc spre localitate şi dacă sunt apărate de inamic;
- dacă localitatea este ocupată de inamic;
- existenţa barajelor şi obstacolelor la intrarea în localitate;
- direcţiile de ocolire a localităţii;
- caracterul terenului, natura solului;
- mărimea localităţii şi orientarea principalelor străzi;
- dacă localitatea dispune de o reţea dezvoltată de canalizare, de metrou.
Luptătorul-cercetaş trebuie să raporteze toate aceste date comandantului care l-a trimis în misiune.
Cercetarea unui curs de apă
În vederea trecerii unui curs de apă, luptătorul-cercetaş se apropie în ascuns, execută observarea din locuri
adăpostite pentru a descoperi dacă cursul de apă este sau nu apărat de inamic.
Dacă este apărat de inamic determină prin observare: natura inamicului, dispozitivul de luptă, caracterul
terenului, posibilităţile de apropiere de cursul de apă, posibilităţile de trecere în ascuns a cursului de apă.
La trecerea unui curs de apă se stabilesc caracteristicile acestuia: lăţimea, adîncimea, viteza curentului, natura
malurilor, natura fundului, locurile favorabile de trecere, existenţa podurilor.
Cercetarea unei clădiri izolate se execută după următorul algoritm:
- cercetarea ei de la distanţă;
- apropierea de clădire pe partea fără uşi şi fără ferestre şi pe cît posibil în ascuns;
- luptătorii cercetaşi pe timpul apropierii, se opresc în locurile mascate şi ascultă pentru a depista prezenţa
inamicului în clădire.
În interior se cercetează:
- toate încăperile şi nivelele;
- podul;
18
 - subsolul;
- uşile se deschid cu ajutorul prăjinilor sau prin izbire cu piciorul, pentru a evita surprinderea (dacă
considerăm că există inamic sau că uşile sunt minate).
1. Misiunile grupei de infanterie motorizată în cercetare în diferite forme de luptă.
Grupa de infanterie motorizată poate fi destinată în cercetare pentru:
- acţiuni în calitate de grupă de patrulare;
- organizarea şi executarea ambuscadei;
- cercetarea prin incursiune.
Grupa de infanterie motorizată special pregătită poate executa:
- cercetarea de geniu;
- cercetarea de radiaţie, chimică şi bacteriologică.
În toate tipurile de luptă, în orice condiţii, în grupă este organizată şi se desfăşoară cercetarea prin
observare. Pe timp de noapte, precum şi în condiţiile vizibilităţii reduse observarea se execută utilizând
aparatele de vedere pe timp de noapte, mijloace de iluminare a terenului şi se completează prin interceptarea
convorbirelor. Pentru executarea cercetării prin observare sunt desemnaţi observatori: în grupă - unu, în
pluton şi companie - unu-doi. Pe lîngă aceasta, în batalion, la organizarea ofensivei şi în apărare se instalează
unul-două posturi de observare. La dispunerea subunităţilor pe loc suplimentar pot fi expediate patrule de
cercetare debarcate sau secrete. gat:
Comandantul de grupă, după primirea misiunii pentru desfăşurarea cercetării este obligat:
- să transmită misiunea grupei şi să pună misiuni efectivului;
- să pregătească efectivul pentru executarea misiunii;
- să verifice starea tehnică a transportoarelor blindate (maşinilor de luptă pentru infanterie), starea
armamentului, muniţiilor, aparatelor de observare, mijloacelor de transmisiuni, existentul şi starea
mijloacelor de protecţie, carburanţilor şi lubrifianţilor, a sculelor, pieselor de schimb, alimentelor,
mijloacelor medicale şi să ia măsuri pentru împrospătarea lor;
- să dea la păstrare documentele efectivului;
- să raporteze comandantului de pluton (companie) despre starea de pregătire a grupei.
Pe parcursul cercetării comandantul de grupă este obligat:
- să conducă cu îscusinţă cu grupa, să cunoască misiunea sa şi a subunităţii în a cărei componenţă
acţionează grupa;
- să execute fără întrerupere cercetarea inamicului şi a terenului, să efectueze cooperarea permanentă cu
vecinii, cu subunităţile de cercetare;
- să poată folosi mijloacele de transmisiuni;
- să cunoască semnalele de înştiinţare şi recunoaştere a trupelor sale;
- să îmbine iscusit în acţiuni simularea (caracterul ascuns), şiretenia, fermitatea, hotărârea şi dârzenia;
- să manifeste ingeniozitate, inventivitate, iniţiativă şi să utilizeze pe larg procedeele de înşelare a
inamicului.
Acţiunile trebuie desfăşurate prin surprindere, în mod îndrăzneţ şi activ; în caz de întîlnire cu inamicul
comandantul va da ordin pentru nimicirea acestuia, se va menţine permanent legătura cu comandantul care
execută cercetarea, se va raporta rezultatele cercetării.

2. . Acţiunile grupei în diferite procedee de cercetare. Succesiunea şi conţinutul lucrului

comandantului de grupă după primirea misiunii pentru acţiunile în cercetare .

Mişcarea spre obiectivul de cercetare grupa o efectuează prin salturi de la un punct favorabil pentru
observare spre altul cu viteză sporită. Dacă nu este posibil de a executa observarea în ascuns din maşină,
comandantul de grupă, împreună cu unu-doi soldaţi, debarcă şi ocupă un loc favorabil pentru observare sau
trimite 2-3 cercetaşi. Maşina în acest caz se dispune în adăpostul cel mai apropiat. Efectivul rămas execută
observarea terenului şi supravegherea asupra acţiunilor cercetaşilor, fiind gata de a-i susţine cu foc.
Cercetaşii se apropie de obiectivul indicat în ascuns. Cercetaşul superior în acest caz se deplasează, de
regulă, în spatele cercetaşulii, fiind gata de a-l susţine cu foc. După examinarea obiectivuluii cercetaşul
superior, prin semnalul stabilit, comunică comandantului de grupă despre rezultatul cercetării. Dacă a
descoperit inamicul, cercetaşul superior raporterază despre aceasta şi, acţionând în ascuns, continuă observarea.
În caz de întâlnire pe neaşteptate cu inamicul, grupa de patrulare deschide focul asupra lui, îl ocoleşte şi
continuă să execute misiunea dată. Descoperind apropierea unei grupe mici a inamicului (unei maşini izolate),
19
grupa de patrulare, la indicaţia comandantului de pluton, poate organiza o ambuscadă.
Grupa infanterie motorizată în patrulare.
Subunităţile care execută cercetarea sau îndeplinesc misiuni de luptă în mod detaşat de forţele lor
expediază, cu scopul depistării la timp a inamicului şi cercetării obiectivilor din teren ,- grupa de patrulare.
Grupa de patrulare se trimite în direcţia de cercetare, de regulă de la plutonul care execută misiuni de
cercetare la distanţa care asigură observarea şi susţinerea ei cu foc.
Misiunea sa , grupa de patrulare o îndeplineşte prin observare din mers şi opriri scurte, observînd terenul
şi obiectivile din teren.
Grupa acţioniază pe maşina de luptă(MLD,TAB),sau pe jos.
Comandantul grupei de patrulare după primirea misiunii desfăşoară următoarele activităţi:
- însuşeşte misiunea;
- organizează pregătirea efectivului pentru executarea misiunii;
- analizează situaţia;
- ia hotărîrea ;
- dă ordinul de luptă ;
- raportează comandantului de pluton despre gătinţa grupei pentru îndeplinirea misiunii.
La însuşirea misiunii trebue să înţelagă:
- misiunea plutonului ;
- misiunea grupei ;
- ora gătinţii pentru acţiune;
- modul şi termenii pentru îndeplinirea misiunii
La organizarea pregătirei efectivului pentru executarea misiunii ,comandantul grupei de
patrulare indică :
- scurte date despre inamic;
- misiunea plutonului şi misiunea grupei ;
- activităţile de pregătire a personalului , armamentului , maşinii de luptă şi ora finisării .
La analiza situaţiei comandantul grupei de patrulare trebue să determine :
- unde se găseşte inamicul şi ce acţiuni execută ;
- accesibilitatea şi posibilităţile de observare şi mascare a terenului în direcţia de cercetare .
În hotărîre comandantul grupei de patrulare determină :
- concluzii despre inamic .
- modul de observare, cercetare şi raportare a celor observate.
- prin ce procedee se deplasează pe itinerar şi prin ce procedee nimiceşte grupele mici şi forţele
superioare ale inamicului.
- modul de ocolire sau de trecere a sectoarelor de itinerar contaminate, minate sau distruse.
- modul de legătură în grupă şi semnalele.
Pe baza hotărîrii aprobată de comandantul superior, comandantul grupei dă ordinul de luptă în
care indică:
1. Date despre inamic şi posibilele acţiuni .
2. Misiunea plutonului.
3. Misiunea patrulei de cercetare şi a mijloacelor de întărire, itinerarul şi viteza de deplasare.
După cuvîntul : ,,Ordon”:
4. Misiunile personalului:
 Modul de observare, cercetare şi raportare a celor observate.
 Modul de acţiune în caz de descoperire sau observare a inamicului.
 Modul de ocolire sau de trecere a sectoarelor de itinerar contaminat, minat sau distrus.
 Modul de legătură cu comandantul superior şi în grupă.
5. Dispozitivul de marş.
6. Consumul de muniţii pînă la îndeplinirea misiunii.
7. Semnalele de înştiinţare, conducere cooperare şi modul de acţiune la ele.
8. Parola .
9. Ora începerii cercetării şi înlocuitorul său.

Grupa infanterie motorizată în ambuscadă.

20
 Ambuscada reprezintă dispunerea din timp şi în ascuns a grupei pe căile de deplasase ale inamicului cu
scopul de al ataca prin surprindere.
Ambuscada este un procedeu de cercetare şi de luptă, foarte eficace în condiţiile acţiunilor de
luptă când inamicul trebuie lovit permanent şi pretutindeni, şi constă în dispunerea mascată a
subunităţii, pe direcţia cea mai probabilă de deplasare a inamicului, pentru al ataca prin surprindere, a crea
panică, a-i produce pierderi, a captura militari, documente, modele de armament şi tehnică de luptă.
Obiectivele pot fi: militarii izolaţi sau în grupuri mici, subunităţile care se deplasează pe jos sau pe
autovehicule şi alte obiective izolate aflate în mişcare.
Ambuscada se organizează în orice situaţie şi formă de luptă, teren, anotimp, şi mai ales, în condiţii
grele de stare a vremii, cu vizibilitate redusă, de regulă, în teren greu accesibil, la punctele obligate de
trecere şi în alte locuri favorabile atacului prin surprindere asupra inamicului de la mică distanţă. Ea se
execută atât ziua cât şi noaptea.
În vederea executării ambuscadei, se alege un loc favorabil pentru dispunerea mascată a subunităţii, de
regulă, în acoperiri, pe drumuri şi cărări, în apropierea surselor de apă, podurilor, la curbele drumurilor, în
punctele obligate de trecere şi alte locuri favorabile.
Locul ales trebuie să asigure condiţii bune de observare a inamicului de la distanţă şi de întrebuinţare
cu maximă eficacitate a mijloacelor de foc.
Succesul ambuscadei depinde de modul de pregătire a acţiunii, dispunerea mascată a subunităţii,
realizarea surprinderii, hotărârea, iniţiativa şi rapiditatea în acţiune a întregului personal care participă la
executarea ei.
În raport de scopul urmărit, valoarea şi natura obiectivului ce urmează a fi capturat sau nimicit,
ambuscada se execută prin foc sau fără foc.
Ambuscada prin foc se execută, de regulă, împotriva subunităţilor inamicului care se deplasează pe
autovehicule, a celor care au o valoare mai mare decât subunitatea care execută ambuscada şi atunci când
inamicul pătruns în ambuscadă opune rezistenţă. Ea se execută prin surprindere, printr-un foc concentrat şi
eficace, urmărind avarierea tehnicii de luptă, producerea de pierderi şi panică în rândul inamicului, crearea
condiţiilor pentru capturarea de militari, documente şi tehnică de luptă.
Când terenul nu permite dispunerea mascată a subunităţii în apropierea itinerarului pe care se
deplasează inamicul, ambuscada se execută, în deosebi, de către subunităţi blindate, printr-un atac prin
surprindere, în flancul şi spatele inamicului care se deplasează. În această situaţie, subunitatea se dispune
lateral faţă de direcţia de deplasare a inamicului, instalează din vreme observatori, baraje şi obstacole şi, la
momentul oportun, atacă iniţial cu foc subunitatea inamicului, căutând să împiedice desfăşurarea acesteia
pentru luptă, să-i producă pierderi şi să captureze militari, documente şi tehnică de luptă.
Ambuscada fără foc se execută asupra militarilor izolaţi sau grupurilor mici de militari ai inamicului,
prin surprindere şi de la mică distanţă, pentru a nu da posibilitatea acestora să riposteze.
În raport de situaţia tactică, depărtarea inamicului faţă de locul ales şi timpul la dispoziţie, ambuscada
poate fi pregătită din timp sau în timp scurt
Ambuscada pregătită din timp se organizează, de regulă, la ordin şi când inamicul se găseşte la
distanţă mare faţă de raionul stabilit, iar timpul la dispoziţie permite dispunerea pentru luptă a subunităţii,
amenajarea şi mascarea lucrărilor genistice, organizarea sistemului de foc şi baraje.
Ambuscada pregătită în timp scurt se organizează din iniţiativa comandanţilor de subunităţi, de
regulă, când acestea se găsesc în deplasare şi întîlnirea cu elementele inamicului este posibilă în orice
moment. Aceasta se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, îndeosebi, pe timpul executării cercetării
în dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii
Când ambuscada se execută în scopul capturării de militari, documente şi tehnică de lupta, subunitatea
se fracţionează pe echipe astfel:
- echipa de atac şi captură,
- echipa (echipe) de siguranţă
- echipa de observare.
Uneori echipa de observare poate lipsi, observarea făcîndu-se de către echipa de siguranţă sau de
observatori.
Compunerea fiecărei echipe este diferită şi, in raport de situaţie, poate fi de la 2-3 cercetaşi până la o
grupă. În raport de hotărârea comandantului, subunităţile şi mijloacele de întărire pot acţiona în cadrul
echipelor sau îndependent.
La organizarea subunităţii pe echipe, trebuie să aibă în vedere următoarele:
21
 - în echipa de atac şi captură să fie numiţi militari care cunosc limba inamicului, stăpânesc bine
procedeele de luptă corp la corp, tehnica imobilizării şi transportării militarilor (materialelor) capturaţi.
Aceştia vor fi înzestraţi cu pistoale-mitralieră sau pistoale, pumnale, grenade de mînă şi asiguraţi cu ceasuri,
busole, frânghii, saci (foi de cort) şi cu alte materiale necesare îndeplinirii misiunii;
- în echipa (echipele) de siguranţă vor fi numiţi cei mai buni trăgători, militari care aruncă grenadele
cu precizie la distanţe marii, bine instruiţi în lupta corp la corp. Ei trebuie înzestraţi cu armamentul care le
asigură în condiţii cât mai bune, executarea sprijinului cu foc;
Subunităţile pe transportoare blindate (maşini de luptă) care execută ambuscada prin foc, în principiu
nu se fracţionează pe echipe. În raport de situaţie, comandantul subunităţii poate destina din cadrul grupelor
(echipajelor) 2-4 cercetaşi, care la ordin şi sub sprijinul mijloacelor de foc de pe tehnica de luptă, să
acţioneze pentru capturarea militarilor rămaşi în viaţă, a documentelor, armamentului şi aparaturii
inamicului.
Pentru pregătirea din timp a ambuscadei, comandantul subunităţii primeşte ordinul de luptă verbal, în
teren sau pe hartă.
Activitatea comandantului în vederea organizării ambuscadei, depinde de caracterul acţiunilor de luptă,
timpul la dispoziţie, distanţa la care se găseşte inamicul, particularităţile terenului, anotimp şi condiţiile
hidrometeorologice.
După primirea ordinului de luptă, comandantul însuşeşte misiunea, analizează situaţia, ia
hotărârea – pe care o concretizează în planul de acţiune şi o raportează comandantului (şefului) său. Pe
baza hotărârii aprobate, conduce subunitatea către locul ambuscadei, studiază terenul şi aduce corectivele ce se
impun hotărârii şi planului de acţiune, după care dă ordinul de luptă precizând îndeosebi:
- scopul şi felul ambuscadei (cu sau fără foc), locul unde se organizează, modul de acţiune şi de
cooperare pentru capturarea sau nimicirea subunităţii (militarilor) inamicului;
- constituirea echipelor şi dispunerea acestora în raionul ambuscadei, sectorul sau direcţia de tragere şi
modul de acţiune a fiecărei echipe (cercetaş) şi a mijloacelor de întărire (sprijin);
- volumul lucrărilor de amenajare genistică şi mascare, în raionul ambuscadei şi termenul de executare a
acestora;
- natura şi locul barajelor şi obstacolelor care vor fi create pentru a îngreuia ieşirea subunităţii inamice
din ambuscadă, cine le execută şi termenul;
- raionul de regrupare a subunităţii după executarea ambuscadei;
- semnale pentru deschiderea (încetarea) focului, executarea atacului şi părăsirea raionului ambuscadei.
Pe baza misiunii primite, comandanţii echipelor deplasează cercetaşii în locurile stabilite, execută
recunoaşterea terenului şi precizează subordonaţilor: reperele; informaţiile despre inamic; misiunea echipei şi a
fiecărui cercetaş; sectorul (direcţia) de tragere; modul de acţiune pe timpul executării ambuscadei şi după
îndeplinirea misiunii; cooperarea cu celelalte echipe; semnale; locul său în cadrul echipei şi înlocuitorul la
comandă.
Când ambuscada se organizează în timp scurt şi din iniţiativa comandantului subunităţii, acesta ia
hotărârea pe baza observării personale şi a datelor obţinute de la subordonaţi şi dă dispoziţiunea de luptă, în
care precizează succesiv numai problemele strict necesare pentru îndeplinirea misiunii.
Dispozitivul subunităţii în ambuscadă depinde de: valoarea şi compunerea acesteia, misiune,
caracteristicile terenului şi valoarea înamicului. El poate fi: în formă de „U”, semicerc sau unghi, cu
deschiderea în direcţia, de unde vine inamicul, precum şi liniar pe una sau ambele părţi ale direcţiei de
înaintare a înamicului. În stabilirea dispozitivului subunităţii care execută ambuscada prin foc, trebuie să se
aibă în vedere posibilitatea folosirii eficace a armamentului.
Pe timp de noapte şi ziua, în condiţii de vizibilitate redusă, dispozitivul în ambuscadă se realizează, de
regulă, pe o singură parte a direcţiei de înaintare a inamicului.
Când subunitatea se fractionează pe echipe dispunerea acesteia în raionul ambuscadei se face, de
regulă, astfel:
- echipa de atac şi captură – lateral faţă de direcţia de apropiere a inamicului, la extremităţile
dispozitivului şi cât mai aproape de itinerarul de deplasare a acestuia pentru a-1 ataca prin surpriundere, a-l
captura sau nimici. Dacă subunitatea, care execută ambuscada, este pe transportoare blindate, echipa de atac
şi captură se constituie din militari luaţi de la mai multe grupe şi dispuşi mascat în afara transportoarelor, cât
mai aproape de itinerarul de deplasare a inamicului;
- echipa (echipele) de siguranţă – într-un loc care să-i favorizeze sprijinirea cu foc a echipei de atac şi
captură şi interzicerea ieşirii inamicului din ambuscadă; în cazul că subunitatea dispune de transportoare
22
blindate, siguranţa şi spijinul se fac cu armamentul de pe acestea;
- echipa de observare – într-un loc bine mascat, care asigură observarea circulară a terenului, în
special, a direcţiei de unde vine inamicul, pe o distanţă cît mai mare.
Pe timpul apropierii acestuia de raionul ambuscadei, ea trebuie să determine şi să raporteze
compunerea, distanţa la care se găseşte, viteza de deplasare şi momentul intrării inamicului în locui
ambuscadei.
Când ambuscada se pregăteşte din timp, echipele şi tehnica de luptă se dispun în lucrări genistice bine
mascate, iar când pregătirea ei se face în timp scurt se folosesc la maximum avantajele naturale ale terenului
şi acoperirilor.
În teren frământat şi acoperit, unde situaţia permite capturarea sau nimicirea unor subunităţi de valoare
mai mare, în afara focului şi barajelor, se iau şi alte măsuri care măresc eficacitatea acţiunii: pregătirea
copacilor pentru a fi doborâţi, dislocări de stânci, avalanşe, inundaţii sau incendii, care, declanşate prin
surprindere în puncte obligatorii de trecere, produc pierderi importante şi panică în rândurile înamicului.
Semnalul pentru declanşarea acţiunii se dă în toate situaţiile de către comandantul subunităţii.
Când ambuscada se execută în scopul capturării de militari izolaţi sau a unor grupuri mici, echipa de
atac şi captură, la semnalul stabilit, iesă din adăpostire şi atacă inamicul prin surprindere; militarii inamicului
care opun rezistenţă sau încearcă si iasă din ambuscadă, sânt izolaţi sau nimiciţi cu foc.
În situaţia când inamicul, intrat în ambuscadă, rezistă cu îndârjire, iar echipa de atac şi captură este în
primejdie, în ajutorul acesteia intervin echipele de siguranţă şi de observare, fără însă a neglija observarea
circulară a terenului şi siguranţa apropiată a subunităţii.
Ambuscada împotriva unui inamic care acţionează pe autovehicule se execută prin concentrarea
focului mijloacelor antitanc şi mitralierelor asupra transportoarelor blindate (automobilelor), iar cel al
pistoalelor-mitralieră – asupra personalului.
După ce inamicul a intrat în ambuscadă, focul se execută prin surprindere, concomitent asupra întregii
coloane, urmărindu-se, în special, avarierea primelor şi ultimelor autovehicule din coloană, pentru a bloca
comunicaţia în ambele sensuri şi a interzice ieşirea inamicului din locul ambuscadei.
După neutralizarea prin foc a inamcului, comandantul subunităţii dă semnalul pentru intrarea în
acţiune a echipei de atac şi captură. Aceasta, se apropie cu repeziciune de obiectiv, capturează militarii
inamicului, rămaşi în viaţă, documentele, armamentul şi tehnica de luptă transportabile, după care părăseşte
raionul ambuscadei. Echipele de observare şi de siguranţă urmăresc cu atenţie acţiunile inamicului, fiind în
măsură să deschidă focul – în situaţia când echipa de atac şi captură este în pericol.
Militarii capturaţi sânt dezarmaţi, imobilizaţi şi escortaţi în raionul dinainte stabilit.
Organizarea şi executarea ambuscadei pe timp de noapte, prezintă următoarele particularităţi:
- întunericul oferă condiţii favorabile pentra executarea ambuscadei, în orice teren, pin surprindere şi
fără măsuri speciale de amenajare genistică şi de mascare;
- când se dispune de timp, alegerea şi ocuparea raionului ambuscadei, realizarea dispozitivului şi
organizarea sistemului de foc se fac, în principiu, pe timp de lumină;
- subunitatea se dispune, de regală, pe o singură parte a comunicaţiei şi cât mai aproape de aceasta;
- pentru executarea observării şi a focului se folosesc aparatele de vedere pe timp de noapte, iar focul
se deschide de la mică distanţă;
- pentru a uşura acţiunile echipei de atac şi captură, se folosesc mijloace de iluminare, iar uneori baraje
şi obstacole, care să limiteze manevra şi acţiunile inamicului, intrat în ambuscadă.
Pe timp de noapte ambuscada este deosebit de eficace, atât pentru capturarea militarilor izolaţi sau a
grupurilor mici care se deplasează pe jos, cît şi pentru atacarea prin surprindere a unor forţe superioare
numerice şi producerea de pierderi.
În pădure, cele mai favorabile locuri pentru organizarea ambuscadei sânt: întrîndurile în păduri,
poienile, drumurile, potecile şi, în deosebi, punctele obligate de trecere, care asigură dispunerea în ascuns a
subunităţilor şi executarea prin surprindere a atacului.
În localitate, raionul ambuscadei se alege, de regulă, la marginea ei, pe străzi şi la intersecţia acestora,
în pieţe şi parcuri, folosindu-se, în special, locurile înguste şi mascate. În pieţe, parcuri şi intersecţii de străzi
este indicat ca ambuscada să se execute, în deosebi, de către subunităţile înzestrate cu transportoare blindate
(maşini de luptă).

Misiunile pentru instalarea ambuscadei comandantului i se dau, de regulă, pe teren sau pe hartă. La
darea misiunii acestuia i se indică datele despre inamic, locul, timpul, scopul ambuscadei şi ordinea acţiunilor
23
după executarea mişunilor.
Primind misiunea pentru organizarea ambuscadei comandantul grupei desfăşoară următoarele
activităţi:
1. Însuşeşte misiunea din care trebuie să înţeleagă:
- scopul şi locul ambuscadei;
- misiunea grupei,
- forţele şi mijloacele de întărire şi susţinere;
- timpul îndeplinirii misiunii;
- ordinea acţiunilor după îndeplinirea misiunii;
- ora la care grupa trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii.
2. Analizează situaţiei, din care trebuie să determine:
- date despre inamic (dispunerea, componenţa, timpul probabil cînd va trece locul ambuscadei;
- starea şi capacitatea de luptă a grupei şi mijloacelor de întărire;
- caracteristica terenului (accesibilitatea, avantajele de mascare şi protecţie);
- starea vremii, anotimpul şi timpul zilei.
3. Pe baza însuşirii misiunii şi concluziilor din analiza situaţiei comandantul de grupă ia hotărîrea
care cuprinde:
- ordinea de îndeplinire a misiunii primite;
- misiunile pentru echipele de atac, de susţinere cu foc şi observare şi echipei de întărire;
- dispozitivul de luptă;
- ordinea de cooperare şi organizare a conducerii în timpul acţiunii;
- ordinea acţiunilor după îndeplinirea misiunii.
După luarea hotărîrii şi aprobarea acesteia de către comandantul care organizează ambuscada
comandantul grupei dă ordinul de luptă.
4. În ordinul de luptă indică:
1. Datele referitoare la inamic (de unde şi peste cît timp este posibilă apropierea acestuia de locul
ambuscadei).
2. Misiunea grupei.
3. Misiunea echipelor de atac, susţinere cu foc, observare şi echipei de întărire.
4. Ordinea de deplasare la locul ambuscadei şi ieşirea din acesta după îndeplinirea misiunii.
5. Ordinea de ocupare a poziţiilor în locul ambuscadei şi de deschidere a focului.
6. Ordinea de cooperare şi organizare a conducerii în timpul acţiunilor.
7. Ora cînd grupa trebuie să fie gata pentru ambuscadă.
8. Locul său şi înlocuitorul.
După darea ordinului comandantul grupei indică:
- ordinea de retragere din locul ambuscadei şi locul de adunare după îndeplinirea misiunii;
- ordinea de susţinere cu foc a mijloacelor de susţinere;
- ordinea deschiderii focului şi nimicire (capturare) a inamicului;
- precizează semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi ordenea de acţiuni la ele.
Clarificând misiunea primită, comandantul de grupă determină ordinea itinerarului de deplasare spre locul
ambuscadei. Spre locul de ambuscadă grupa se deplasează în ascuns, fiind gata de întâlnirea neaşteptată cu
inamicul. Sosind la locul de ambuscadă, comandantul de grupă organizează observarea, dispune grupa într-un
loc ascuns, gata de executare a focului, în caz de apariţie neaşteptată a inamicului, după care studiază personal
situaţia şi terenul în raionul ambuscadei şi determină:
- cele mai probabile direcţii de apariţie a inamicului;
- modalitatea de atac;
- locul de dispunere a echipelor şi modul de acţiune;
- modul de acţiuni a echipelor după executarea misiunilor sale şi în cazul descoperirii de către
inamic a locului de ambuscadă.
Convingându-se de corectitudinea clarificării de către subordonaţi a misiunii date, comandantul de grupă
dă comanda pentru ocuparea locurilor acestora.
Dacă se dispune de timp, în raionul ambuscadei se pot instala mine, poate fi pregătită exploadarea
podurilor, se pot construi abatize pe drumurile de pădure.
Pentru sporirea caracterului secret şi siguranţei, în mai multe cazuri, după darea misiunii de luptă şi
pregătirea locului ambuscadei este rational de a muta grupa în adăpost, iar în raionul de ambuscadă să fie lăsaţi
24
doar observatorii.
Constatînd apropierea inamicului, grupa ocupă promt şi în ascuns poziţia aleasă, gata de atac.
Comandantul de grupă se dispune, de regulă, cu grupa de atac, însă acesta trebuie să observe personal căile de
acces spre ambuscadă, să vadă semnalele observatorilor.
Dacă atacul se efectuează asupra soldaţilor şi ofiţerilor izolaţi, sau a grupurilor mici ale inamicului,
aceştea urmează să fie lăsaţi să se apropie de centrul de dispunere a ambuscadei, apoi prin surprindere, fără a
deschide focul, la comanda (semnalul) comandantului de grupă să fie atacaţi şi luaţi prizonieri. Gruparea mai
mare şi maşinile izolate ale inamicului grupa permite să se apropie, apoi le distruge cu foc.
După executarea misiunii grupa continuă să îndeplinească misiunea dată anterior sau să se alipească la
plutonul propriu.
În cazul instalării ambuscadelor pe timp de noapte grupa urmează să fie dispusă la intervale limitate pe o
parte a drumului cu scopul de a exclude nimicirea efectivului grupei cu foc propriu. Pentru observarea asupra
inamicului se vor folosi aparatele de vedere pe timp de noapte.
Grupa infanterie motorizată în incursiune.
Incursiunea se organizează cu scopul de a captură documente nominale sau mostre de armament ale
inamicului aflat în apărare. Incursiunea se desfăşoară, de ragulă, noaptea sau în conditii de vizibilitate redusă.
Desfăşurînd incursiunea în componenţa plutonului grupa, de regulă, acţionează în calitate de grupă de atac sau
de asigurare prin foc. La desfăşurarea incursiunii de către grupă de sinestătător, obiectivul incursiunii, locul şi
ora desfăşurării acesteia, modul de sustinete cu foc şi locurile în care vor fi făcute culuare în barajele
inamicului, grupei i se indică în timpul dării misiunii pentru incursiune.
Incursiunea este un procedeu de cercetare şi de luptă. Ca procedeu de cercetare, incursiunea se
organizează, de regulă, pe timpul pregătirii luptei de apărare sau ofensive şi se execută de către pluton
(grupă). Acţiunea se execută în scopul de a captară de la inamic militari, documente, modele de armament,
aparatură şi tehnică de luptă. În unele situaţii incursiunea se execută şi pentru a procura (verifica) anumite
date (informaţii) şi a descoperi noi obiective existente în dispozitivul inamicului.
Ca procedeu de luptă, incursiunea se execută în scopul de a nimici (distruge) subunităţi şi
obiective izolate din dispozitivul inamicului, a produce pierderi şi a crea panică în rândul acestuia. În acelaşi
timp se urmăreşte şi scopul capturării de militari, documente, armament şl tehnică de luptă.
Incursiunea se execută pe jos, de regulă, noaptea când vigilenţa inamicului este scăzută sau în alte
condiţii de vizibilitate redusă; în teren deluros cu acoperiri, de asemenea, incursiunea se poate executa şi pe
timp de zi.
Pătrunderea subunităţilor în dispozitivul inamicului se va executa, de regulă, prin intervale neacoperite
cu baraje şi obstacole şi numai în cazuri deosebite prin culoare special create.
Incursiunea cu scop de capturare, constă în studierea din timp a obiectivului, apropierea în ascuns,
atacul prin surprindere, capturarea acestuia şi înapoierea subunităţii în dispozitivul propriu.
Cand se urmăreşte scopul de procurare sau verificare a unor date (informaţii) şi descoperire de noi
obiective, incursiunea constă în pătrunderea cercetaşior în dispozitivul inamicului şi apropierea de
obiectivele de cercetat, executarea observării (fotografierii) pentru determinarea caracteristicilor, a locului de
dispunere şi a activităţilor desfăşurate, după care se înapoiază în dispozitivul trupelor proprii.
Cele mai importante obiective sânt:
-personalul posturilor de observare şi de pază, servanţii mijloacelor de foc, echipajele staţiilor radio şi
altor tipuri de tehnică, militari izolaţi. De asemenea, se vor captura modele de armament, muniţie, aparatură,
instalaţii şi dispozitive care pot fi transportate de către militari până în dispozitivul trupelor proprii.
Compunerea subunităţii destinată pentru executarera incursiunii depinde de misiunea primită, natura şi
depărtarea la care se găseşte obiectivul de capturat (cercetat), posibilităţile de pătrundere în dispozitivul
inamicului, caracterul terenului, condiţiile hidrometeorologice, existenţa barajelor şi obstacolelor. În
principiu, conducerea acesteia depinde de situaţia concretă şi trebuie să asigure crearea culoarelor prin
barajele inamicului şi paza acestora, siguranţa apropiată, atacul, capturarea şi transportul obiectivului în
dispozitivul propriu. Subunitatea se întăreşte, de regulă, cu cercetaşi de geniu şi chimici, cu mijloace de
înlăturare a barajelor, iar pentru sprijinul acţiunii se destină mijloace de foc din cadrul trupelor din contact.
Pregătirea şi executarea încursiunii se fac în secret, în vederea realizării surprinderii. În acest scop nu
este indicat să se execute mai multe incursiuni în acelaşi raion.
Subunitatea care execută incursiunea pentru capturarea unui obiectiv se împarte, în principiu, pe
echipe, astfel (Fig. 15):
25
 - echipa de afac şi captură;
- echpa (echipe) de siguranţă;
- echipa de înlăturare a barajelor.
La organizarea subunităţii pe echipe, trebuie să aibă în vedere următoarele:
- în echipa de atac şi captură să fie numiţi militari care cunosc limba inamicului, stăpânesc bine
procedeele de luptă corp la corp, tehnica imobilizării şi transportării militarilor (materialelor) capturaţi.
Aceştia vor fi înzestraţi cu pistoale-mitralieră sau pistoale, pumnale, grenade de mînă şi asiguraţi cu ceasuri,
busole, frânghii, saci (foi de cort) şi cu alte materiale necesare îndeplinirii misiunii;
- în echipa (echipele) de siguranţă vor fi numiţi cei mai buni trăgători, militari care aruncă grenadele
cu precizie la distanţe marii, bine instruiţi în lupta corp la corp. Ei trebuie înzestraţi cu armamentul care le
asigură în condiţii cât mai bune, executarea sprijinului cu foc;
- în echipa de înlăturare a barajelor să fie numiţi cercetaşii de geniu, asiguraţi cu armament, grenade
şi mijloace pentru crearea şi marcarea culoarelor prin baraje.
Primind ordinul de luptă, comandantul subunităţii îşi însuşeşte misiunea, analizează situaţia, or-
ganizează observarea neîntreruptă a obiectivului şi inamicului din împrejurimi, execută recunoaşterea şi ia
hotărârea. Concomitent ia măsuri pentru întocmirea planului de acţiune şi pregătirea subunităţii.
La recunoaştere, comandantul subunităţii stabileşte:
- dispozitivul de detaliu şi caracterul acţiunilor inamicului din raionul incursiunii, existenţa aparaturii de
vedere pe timp de noapte, a staţiilor de radiolocaţie şi a altor mijloace care pot descoperi acţiunea subunităţii;
- natura şi dispunerea obiectivului de capturat;
- direcţia de acţiune, caracteristicile terenului şi căile care asigură apropierea de obiectiv - în ascuns;
- barajele, obstacolele şi posibilităţile de trecere (ocolire) a acestora;
- locul de dispunere şi modul de acţiune a fiecărei echipe la ducere şi înapoiere;
- reperele vizibile din teren ce pot fi folosite pe timp de noapte şi azimuturile de deplasare;
- obiectivele asupra cărora trebuie să se intervină (la nevoie) cu foc de către mijloacele de sprijin.
La terminarea recunoaşterilor, comandantul subunităţii îşi definitivează hotărârea şi o raportează pentru
aprobare comandantului care a ordonat executarea incursiunii, după care aduce corectivele necesare planului de
acţiune.
Pe baza hotărârii, comandantul deplasează subunitatea în raionul stabilit, organizează observarea şi dă
ordinul de luptă în care indică:
- raionul incursiunii şi obiectivul de capturat;
- compunerea fiecărei echipe şi misiunile acestora;
- itinerarul şi ordinea de deplasare (înapoiere) a echipelor;
- modul de trecere prin dispozitivul şi barajele proprii şi alte inamicului, de aducere a răniţilor şi a celor
căzuţi în luptă;
- timpul de executare a incursiunii;
- semnale de legătură între echipe (cercetaşi), între subunitate şi mijloacele de sprijin;
- secretul (parola şi răspunsul);
- unde şi cui se raportează rezultatele incursiunii.
În continuare, fiecărei echipe îi mai precizează:
- echipei de înlăturare a barajelor - locul unde se creează culoarul în barajele inamicului, marcarea acestuia şi
dispunerea cercetaşilor pentru asigurarea pazei şi siguranţei (trecerii celorlalte echipe (cercetaşi); modul de
acţiune în cazul descoperirii acesteia sau a echipelor de sprijin, atac şi captură, pe timpul pătrunderii şi
înapoierii lor;
- echipei de siguranţă - locul poziţiei (locaşului) de tragere de bază şi de rezervă; modul de executare a focului
asupra principalelor obiective (direcţii de acţiune), în cazul că prezenţa acesteia sau a echipei de atac şi captură
a fost descoperită de către inamic;
- echipei de atac şi captură - ordinea deplasării şi modul apropierii de obiectiv; dispozitivul, măsurile de
siguranţă şi acţiunea fiecărui cercetaş pentru atacul, capturarea şi transportul obiectivului în dispozitivul
propriu; modul de acţiune în cazul că echipa a fost descoperită.
Comandantul subunităţii precizează problemele de cooperare între echipe, subunităţi şi mijloacele de
sprijin — pe timp de lumină — odată cu darea misiunilor de luptă, acordând atenţie deosebită coordonării
acţiunilor pe timpul pătrunderii, capturării obiectivului şi înapoierii subunităţii în dispozitivul propriu.
După darea ordinului de luptă şi organizarea cooperării, comandantul subunităţii precizează:
- timpul la dispoziţie pentru pregătirea incursiunii;
26
 - armamentul, muniţia şi materialele necesare fiecărei echipe (cercetaş);
- terenul pe care se vor face antrenamente ziua şi noaptea (când este cazul);
- locul şi timpul de dispunere a subunităţii în dispozitivul trupelor de la contact.
După instalarea subunităţii, comandantul prelucrează planul de acţiune, precizând fiecărei echipe, pe
etape, modul cum va acţiona la ducere şi înapoiere.
Subunitatea se dispune din timp în observare pentru cercetarea în detaliu a inamicului şi terenului din
raionul incursiunii, pentru a verifica şi obţine noi date şi informaţii, îndeosebi, asupra: -activităţii posturilor
de observare, mijloacelor de foc şi staţiilor de radiolocaţie, posturilor de siguranţă (pază şi pândă), patrulelor
de cercetare, precum şi a măsurilor de siguranţă, luate de către inamic pe timp de noapte, direcţiilor care
asigură deplasarea în ascuns a echipelor;
- barajelor şi obstacolelor existente şi asupra modului de trecere (ocolire) a acestora.
Pătrunderea subunităţii în dispozitivul inamicului se execută, de regulă, pe la flancuri (intervale), pe o
direcţie fără obstacole, care permite apropierea în ascuns de obiectivul de capturat şi înapoierea acesteia în
dispozitivul propriu. La ora stabilita, subunitatea începe deplasarea la semnalul comandantului, folosind
condiţiile naturale ale terenului. În raport cu depărtarea echipa obiectivului de capturat, natura
barajelor, obstacolelor şi anotimp, echipele se deplasează în ordinea: de înlăturare a barajelor, echipa
(echipele) de siguranţă, echipa de atac şi captură.
Pe timpul deplasării, conducerea se realizează prin ordine scurte date în şoaptă, care se transmit de la
un ceretaş la altul, precum şi prin semnale, care să nu demaşte acţiunea lor.
Echipele acţionează în principiu, astfel: echipa de înlăturare a barajelor se apropie în ascuns de
barajele inamicului, execută culoare, după care îl marchează şi se dispune fracţionat, la intrarea şi ieşirea din
culoar; dă semnalul „drum liber” şi supraveghează apropierea şi trecerea prin culoar a militarilor din
celelalte echipe, făcând siguranţa acestora, atât la plecare, cât şi la întoarcere.
La primirea semnalului, se apropie echipa (echipele) de siguranţă, care, după trecerea prin culoar
ocupă poziţia de tragere stabilită şi execută observarea asupra inamicului, fiind în măsură să sprijine cu foc
acţiunile de atac şi captură.
Ultima se deplasează echipa de atac şi captură.
Pe timpul deplasării, echipa (echipele) trebuie să observe cu multă atenţie terenul şi activităţile
inamicului, să aprecieze just situaţia, deoarece deschiderea focului, iluminarea terenului sau producerea de
zgomote de către acesta, nu înseamnă întotdeauna că acţiunea a fost descoperită. La iluminarea terenului,
militarii se adăpostesc şi rămân nemişcaţi, continuînd observarea pentru a descoperi cât mai exact acţiunile
înamicului şi a fi în măsură ca la ordin (semnal) să deschidă focul.
Folosirea, judicioasă a terenului şi întrebuinţarea unor procedee de deplasare adecvate (în picioare,
aplecat, în genunchi, târâş), respectarea întocmai a disciplinei, sânt condiţii esenţiale pentru realizarea
surprinderii şi asigurarea succesului incursiunii.
La ajungerea echipei de atac şi captată în apropierea obiectivului, militarii se opresc într-un loc mascat,
execută cu atenţie observarea şi ascultarea pentru a identifica prezenta şi activitatea obiectivului de
capturate.
La semnalul stabilit, militarii atacă obiectivul fără zgomot, îl capturează, imobilizează şi îl transportă
repede în dispozitivul trupelor proprii. Atacul obiectivului este indicat să se execute în flanc şi spate, în
momentul când atenţia inamicului este slăbită.
Rămânerea mai mult timp în raionul obiectivului poate duce la descoperirea acţiunii de către inamic şi
la insuccesul incursiunii.
Înapoierea echipelor în dispozitivul trupelor proprii se execută în ordinea: echipa de atac şi captură,
echipa de sipiranţă şi echipa de înlăturare a barajelor.
Incursiunea pe timpul zilei prezintă unele avantaje şi dezavantaje care influenţează asupra
pregătirii şi executării acţiunii, astfel:
- există posibilităţi mai bune de observare, orientare şi executare a unui foc precis;
- acţiunile executate de către inamic pot fi descoperite şi neutralizate mai uşor decât pe timp de noapte;
- sprijinul cu foc al incursiunii este mai eficace, putându-se lovi cu mare precizie obiectivele
inamicului;
- surprinderea se realizează mai greu decât pe timp de noapte, inamicul având posibilităţi mai mari de a
descoperi acţiunile executate de către echipe şi a lua măsuri pentru zădărnicirea incursiunii.
Incursiunea peste un curs de apă se organizează şi se execută ţinând seama de particularităţile
terenului şi caracteristicile cursului de apă. Pentru executarea unei astfel de acţiuni se vor selecţiona militari
27
care ştiu să înoate bine şi fără zgomot, să folosească costumul de scafandru autonom, barca sau pluta, să
salveze oamenii de la înec şi să treacă peste cursul de apă răniţii şi prizonierii. Ei trebuie echipaţi şi înzestraţi
corespunzător specificului acţiunii.
La stabilirea obiectivului de capturare, o importanţă deosebită se acordă alegerii locului de trecere
peste cursul de apă, pentru a asigura deplasarea şi trecerea în ascuns peste aceasta, apropierea neobservată de
obiectiv şi înapoierea mascată şi în siparanţă a subunitătii în dispozitivul trupelor proprii.
Locul de părăsire a malului propriu se alege ţinând seamă de viteza curentului apei, lăţimea cursului de
apă şi mijloacele de trecere folosite.
Fracţionarea subunităţii pe echipe se face în raport de situaţie, inamic şi caracteristicile cursului de apă.
În principiu, se constituie o echipă de atac şi captură cu un efectiv mai mare decât în condiţii obişnuite; din
cadrul acesteia se destină militari înzestraţi cu puşti-mitraliere care să facă siguranţa apropiată a celor care
vor captura obiectivul.
Trecerea echipelor peste cursul de apă se execută prin vad, înot, cu mijloace de trecere din înzestrare
sau improvizate.
Când se constituie şi celelalte echipe (de siguranţă şi înlăturare a barajelor), acestea acţionează astfel:
echipa (echipele) de siguranţă, în raport de distanţa până la obiectivul de capturare, se dispune în dispozitivul
trupelor proprii pe malul apei sau trecere pe malul opus, fiind în măsură să sprijine cu foc acţiunea celorlalte
echipe; echipa de înlăturare a barajelor creează culoarul prin baraje, pe direcţia stabilită, după care ocupă
poziţia de tragere şi face siguranţa echipei de atac şi captură pe malul opus.
Intrarea, traversarea cursului de apă şi ieşirea pe malul opus trebuie executate cu multă atenţie şi fără
zgomot. Mijloacele folosite pentru trecere se ascund la malul apei pentru a nu fi descoperite de inamic.
Incursiunea peste un curs de apă poate fi executată atît noaptea, cît şi ziua, în special dimineaţa, cînd se
lasă ceaţa, iar pentru pregătirea ei se destină mai mult timp şi mai multe mijloace, decît în condiţii obişnuite.
De asemenea, se constituie 1-2 echipe de salvare care să intervină la nevoie.
Incursiunea în localitate se organizează şi se execută avînd în vedere dispunerea inamicului, mărimea
localităţii, natura clădirilor, existenţa dărîmăturilor, barajelor şi obstacolelor, sistemul de canalizare şi alţi
factori care pot îngreuna sau uşura existenţa incursiunii.
Pregătirea şi executarea incursiunii în localitate prezintă următoarele particularităţi:
- obiectivul de capturare se poate găsi mai aproape de subunităţile proprii, în dărîmături, clădiri izolate
sau în afara construcţiilor;
- echipa de atac şi captură poate avea o valoare mai mică decît în condiţii obişnuite şi este formată, de
regulă, din cercetaşi antrenaţi în escaladarea diferitelor obstacole, deplasarea prin canale şi peste dărîmături;
- apropierea de obiectiv se execută pe căi ascunse, nesupravegheate de către inamic, prin subsoluri,
spărturi existente în ziduri ţi garduri, în pereţii clădirilor, prin sistemul de canalizare, galerii şi coridoare care
permit apropierea în ascuns şi atacarea obiectivului în flanc şi în spate;
- subunitatea care execută incursiunea este sprijinită, uneori, direct de către subunităţile aflate în
contact cu inamicul, fără a se mai constitui echipe de siguranţă.
Cînd obiectivul de capturat este dispus într-o clădire, echipa de atac şi captură se împarte, de regulă, în
două: o parte din militari pătrund, atacă şi capturează inamicul din interior, iar ceilalţi rămîn în afara clădirii
într-un loc care permite supravegherea locului acţiunii, a împrejurimilor şi sprijinul cu foc.
Incursiunea în păduri se organizează şi se execută în condiţii obişnuite, ţinîndu-se seama de
următoarele particularităţi:
- în mod frecvent, studierea inamicului, a căilor de acces, barajelor şi obstacolelor, trebuie să se facă
din mai multe puncte din teren, dispuse cît mai aproape de inamic;
- obiectivele incursiunii se aleg, de regulă, dintre cele aflate la flancuri sau înapoia punctelor de sprijin
ale inamicului, în locuri unde acestea se aşteaptă mai puţin în eficacitatea focului şi densitatea barajelor sînt
mai reduse;
- echipele se constituie, de regulă, din militari care ştiu să se orienteze repede ziua şi noaptea şi sunt
rezistenţi la eforturi fizice;
- pe timpul apropierii de obiectiv, militarii trebuie să evite drumurile, potecile şi poienele care, de
regulă, sunt supravegheate de către inamic.
Incursiunea în raioane fortificate se organizează şi se execută, în deosebi, asupra obiectivelor aflate
în intervalele dintre lucrările permanente de apărare, pe direcţiile care nu pot fi observate sau bătute cu foc.
Pentru executarea incursiunii care are drept scop capturarea unui obiectiv, se destină subunităţi cu o valoare
mai mare decît în condiţii obişnuite, sprijinite puternic de artilerie, mijloace antitanc şi subunităţi de geniu.
28
 Organizarea şi executarea incursiunii în raioanele fortificate prezintă următoarele particularităţi:
- obiectivul incursiunii se alege la un flanc (interval), de regulă, în afara lucrărilor de fortificaţii
permanente;
- echipele pot avea o valoare mai mare şi o compunere mixtă (cercetaşi de diferite arme);
- incursiunea se execută, de regulă, numai după o pregătire prealabilă a subunităţii pe un teren
asemănător;
- capturarea unor obiective se poate executa şi pe timpul luptei dusă de către grupurile şi detaşamentele
de asalt;
- executarea incursiunii pe timp de zi impune izolarea obiectivului prin foc de artilerie, perdele de fum
şi desfăşurarea unor acţiuni demonstrative în alte raioane.
În situaţii favorabile de teren şi timp, cînd misiunile nu prevăd capturarea de militari sau tehnică de
luptă, incursiunile pot fi executate si de grupuri mici de militari, care pătrund în dispozitivul inamicului,
acţionează pentru procurarea de date (informaţii) despre acesta şi lucrările de fortificaţii permanente sau de
campanie.

Primind misiunea pentru organizarea incursiunii comandantul grupei desfăşoară următoarele

activităţi:
1. Însuşirea misiunii:
- scopul incursiunii;
- misiunea grupei;
- locul şi timpul petrecerii incursiunii;
- forţele şi mijloacele de întărire şi susţinere;
- ordinea acţiunilor după îndeplinirea misiunii;
- ora la care grupa trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii.
2.Analiza situaţiei:
- date despre inamic;
- starea şi capacitatea de luptă a grupei şi forţelor de întărire;
- caracteristicile terenului în direcţia incursiunii,
- starea vremii, anotimpului şi timpul zilei.
3. Hotărîrea:
- concluzii despre inamic;
- ordinea de îndeplinire a misiunii;
- dispozitivul de luptă;
- misiunile echipei de atac şi captură, asigurare cu foc şi de înlăturare a barajelor;
- ordinea de cooperare şi organizare a conducerii în timpul incursiunii,
- ordinea acţiunilor după îndeplinirea misiunii.
4. În ordinul de luptă comandantul de grupă indică:
1. Reperele;
2. Scurte date despre inamic,
3. Misiunea grupei;
4. Misiunea echipelor:
- de atac şi captură;
- de asigurare cu foc;
- înlăturarea barajelor.
5. Ordinea de deplasare pe itinerar la locul desfăşurării incursiunii şi ieşirea din acesta după
îndeplinirea misiunii.
6. Ordinea de cooperare şi organizare a conducerii în timpul acţiunilor.
7. Ora cînd grupa trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii;
8. Locul său şi înlocuitorul.
După darea ordinului de luptă, comandantul grupei precizează ordinea acţiunii în timpul atacului asupra
obiectului şi modul de retragere în ascuns.
De asemenea comandantul grupei indică:
- ordinea susţinerii cu foc a mijloacelor de susţinere;
- ordinea de trecere prin dispozitivul de lupta a forţelor proprii;

29