Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
5 Contractia PDF
5 Contractia PDF
sfârşit ul prizei
limita de lucrabilitate
începutul prizei
Timp
Contrac ţia timpurie (< 24 ore) Contrac ţia de durată
chimică plastică la uscare
autogen ă chimică autogen ă
tasare autogen ă termică
plastică la uscare carbonatare
6 Weigler 5
5 Hedlund 6
4
3
2
1
0
0 24 48 72
Vârsta betonului[ore]
Fig. 5.3 Valori înregistrate ale coeficientului de dilatare termică liniară la
vârste timpurii ale betonului
Contracţia chimică
Contracţia chimică este consecinţa reacţiilor care au loc între ciment şi apă, şi
constă într-o reducere internă de volum a compuşilor cimentului şi apei interstiţiale.
Cimentul are calitatea de liant a constituienţilor betonului prin reacţiile compuşilor
clincherului de ciment şi hidrogenul din apă:
C3S : 2C3S + 6H → C3S2H 3 + 3CH (5.1)
C2S : 2C2S + 4H → C3S2 H3 + CH (5.2)
C3A : C3A + 6H → C3AH6 (5.3)
C4 AF : C4 AF + 2CH + 10H → C3AH6 + C3FH 6 (5.4)
Deoarece contracţia chimică se raportează la volumele compuşilor iniţiali şi
finali rezultaţi din reacţiile de hidratare, ea poate fi cuantificată în baza greutăţilor
moleculare, deşi este adesea foarte dificil de a cunoaşte volumul exact ai diferiţilor
compuşi.
Contracţia autogenă
Contracţia autogenă a betonului constă în schimbarea macroscopică a
volumului de beton care are loc fără transfer de umiditate între beton şi mediul
înconjurător. Contracţia autogenă este parţial componenta macroscopică a contracţiei
chimice rezultată din hidratarea cimentului (vezi Figurile 5.4 şi 5.5). Spre deosebire
de contracţia chimică, care este o reducere internă de volum, contracţia autogenă este
o reducere exterioară de volum, ceea ce face posibilă cuantificarea contracţiei
autogene prin micşorarea dimensiunilor liniare ale elementelor.
C A la turnare
Hi C A la î nc eputul prizei
contracţia autogenă
1
(contracţia autogenă / contracţia chimică)
Contracţia autogenă relativă
C
B
A
0 1
Gradul de hidratare
φa
φp
Vp
Va
φa φp
Fig. 5.7 Eforturi adâncind meniscul concav între două particule de ciment
datorită transferului de umiditate şi presiunii caplare
Presiunea de sucţiunea a apei generată de eforturile capilare depinde de
mărimea acestora (σ~0.074N/m) şi de raza de curbură a meniscului concav,
estimându-se cu ecuaţia lui Laplace:
2σ
s= (5.5)
r
Pe măsură de diametrul porilor scade, presiunea capilară creşte şi în consecinţă
şi contracţia la uscare. Datorită fluctuaţiilor de umiditate, presiunea capilară are valori
de 10-100 MPa.
Contracţia plastică
Contracţia plastică este rezultatul unei pierderi rapide de umiditate la suprafaţa
betonului aflat în stare plastică, datorită unei următoarei combinaţii de factori:
caracteristicile betonului, temperatura mediului înconjurător, umiditatea relativă şi
viteza vântului la suprafaţa expusă a betonului (Figura 5.8). La suprafaţa betonului
proaspăt apa se evaporă mai rapid decât este înlocuită de apa în exces care migrează
spre suprafaţă, iar betonul din stratul superficial îşi reduce volumul. Astfel, apar fisuri
superficiale de lăţime, lungime şi spaţieri variabile.
Rata de evaporare
Viteza vântului
nivel critic
Umiditatea relativă
Fig. 5.8 Rata de evaporare a umidităţii din masa betonului raportată la
umiditatea relativă a mediului şi la viteza vântului
Fig. 5.9 Fisură datorată tasării constrânse şi diferenţiate a agregatelor din betonul aflat
în stare plastică
Contracţia din carbonatare
Carbonatarea constă în reacţia pietrei de ciment din betonul întărit
reacţionează cu umiditatea şi dioxidul de carbon din aer, aşa cum se prezintă în
ecuaţia 5.6.:
H 2 CO 2 + Ca(OH)s → CaCO 3 + 2H s O (5.6)
Această reacţie conduce la micşorarea volumului porilor printr-o uşoară
contracţie şi la scăderea factorului pH al betonului. Fenomenul de carbonatare se
raportează calităţii şi densităţii betonului, de obicei manifestându-se pe o adâncime de
2 cm de la suprafaţa expusă. Severitatea fenomenului este accentuată de vârsta
înaintată a betonului şi agresivitatea mediului.
Cimentul
Componenţii mineralogici ai cimentului Portland sunt: celitul (C3A),
brownmilleritul (C4AF), belitul (C2S) şi alitul (C3S). Căldura de hidratare a acestora
este prezentată în graficul din Figura 5.10, de unde se poate deduce şi viteza de
hidratare. Se observă că C3A prezinta în orice moment cea mai mare caldură de
hidratare, astfel încât şi contracţia devine mult mai accentuată datorită acestui
component (Figura 5.11).
300
Căldura de hidratare [cal/g]
C3 A
200
C4 AF
100
C2 S
C3 S
0 7 28 90
Timpul - scară logaritmică [zile]
0.04
C3 A
Contracţia [mm/m]
0.03
C4 AF
0.02
C2 S
0.01
C3 S
0 7 28 90
Timpul - scară logaritmică [zile]
Tipul trei de ciment, chiar dacă are un procentaj mare de C3S şi mic de C3A,
va genera cea mai mare cantitate de căldură în timpul cel mai scurt deoarece prezintă
cea mai mare fineţe de măcinare (Figura 5.12).
50
ciment tip III
Creşterea adiabatică de temperatură [°C]
40
ciment tip I
ciment tip II
30
ciment tip IV
20
10
0 1 2 3 4 7 28
Timpul [zile]
O observaţie s-ar putea face având în vedere faptul că pasta de ciment are un
coeficient de dilatare termică mai mare decât majoritatea agregatelor, ceea ce conduce
la dislocări ale acestora din piatra de ciment. Conductivitatea termică a elementelor de
beton armat variază odată cu greutatea volumică a agregatelor. Deci, agregatele
uşoare (poroase) în cantităţi mai mari decât cele necesare pot contribui la fisurarea
betonului tocmai prin faptul că nu permit schimburi de temperatură din interiorul
masei betonului cu mediul ambiant. În 1947, Burks a exprimat variaţia temperaturii
exterioare ca o expresie sinusoidală şi a dedus expresia variaţiei temperaturii pe
grosimea unui element de beton ∆Tx (x este distanţa în profunzime de la suprafaţa
elementului), în funcţie de variaţia temperaturii la suprafaţa betonului ∆T0:
∆Tx = ∆T0exp(− x π h 2n c ) (5.7)
unde h este factorul de difuziune al betonului, iar nc este numărul de cicluri de variaţie
exprimat în zile. Tabelul 5.3 prezintă valorile factorului de difuziune al betonului,
pentru diferite tipuri de agregate.
6
temperatura la
punerea în operă
5
10 °C
4
15 °C
21 °C
3
27 °C
32 °C
2
38 °C
0 3 6 9 12 15 18 21 24 27 30
Raportul V/S [cm]
90
70
60
50
40 7 zi
le
30 12 3 zil e
or e 2
20 1 zi zile
10
0 3 6 9 12 15 18 21 24 27 30
Raportul V/S [cm]
Durata tratamentului
Condiţiile standard presupun că betonul este umezit timp de 7 zile înainte de a
fi expus uscării. Dacă durata tratamentului creşte, valoarea finală a deformaţiei din
contracţie scade. Dacă tratamentul se extinde de exemplu la 28 de zile, valoarea
contracţiei la uscare se poate reduce cu până la 85 %.
Umiditatea relativă a aerului
Prin controlul umidităţii relative a aerului se poate controla efectiv mărimea
contracţiei la uscare. Pe măsură ce aceasta creşte, schimbul de umiditate dintre beton
şi mediu scare sensibil. Variaţia schimbului de umiditate între beton şi mediu este
aproximativ liniară pentru umidităţi relative ale aerului variind între 40 % şi 80 %,
ajungând la zero pentru o umiditate de 100 %.
Timpul
Scurtarea betonului prin contracţie se datorează evaporării apei şi schimbărilor
chimice, care sunt dependente de timp. În Figura 5.15 este prezentată evoluţia
fenomenului de contracţie în timp. Se observă că fenomenele continuă pe toată durata
de exploatare a unei structuri, în primii 5 ani consumându-se circa 80 % din potenţial.
Contracţia [% faţă de 20 de ani]
100
limita superioră
80
60
40
medie
20 z - zile
limita inferior ă a - ani
0
10z 28d 90d 1a 2a 5a 10a 20a 30a
Timpul (scară logaritmică )
În general, deformaţia unitară totală de contracţie liberă a betonului εcs are trei
componente:
ε cs = ε ct + ε ca + ε cd (5.9)
unde εct este deformaţia unitară din contracţia termică, εca este deformaţia unitară din
contracţia autogenă, iar εcd este deformaţia unitară din contracţia la uscare.
La un moment t pe durata de explotare a unei structuri, contracţia termică este
cuantificată prin expresia:
ε ct (t) = α T ∆T(t) (5.10)
unde αT este coeficientul de dilatare termică liniară, iar ∆T(t) este gradientul de
temperatură între temperatura maximă atinsă în masa betonului datorită căldurii de
hidratare şi temperatura betonului la momentul t.
Contracţia autogenă este cuantificată de EC2 prin expresia:
ε ca (t) = β as (t)ε ca,∞ (5.11)
în care funcţia evoluţiei în timp (t – timpul exprimat în zile) are expresia
β as = 1 − exp(0.2t 0.5 ) (5.12)
iar deformaţia finală de contracţie autogenă, care se raportează rezistenţei cilindrice
caracteristice a betonului, este dată de relaţia:
ε ca,∞ = 2.5(f ck − 10 )10−6 (5.13)
După cum se observă în relaţiile 5.11-5.13, deformaţia din contracţia autogenă
nu se raportează tipului de ciment utilizat, iar cantităţii de ciment doar indirect, prin
introducerea rezistenţei caracteristice la compresiune.
La calculul deformaţiei unitare din contracţia la uscare, se introduce influenţa
suprafeţei expuse, a tipului de ciment şi a umidităţii prin relaţia:
ε cd (t) = β ds (t - t s )k h ε cd,∞ (5.14)
cu
t − ts
β ds (t - t s ) = (5.15)
t − t s + 0.04 h 30
unde h0=2Ac/u este dimensiunea nominală a secţiunii exprimată în mm (Ac este aria
secţiunii transversale şi u este perimetrul părţii supuse uscării), iar ts este vârsta
betonului exprimată în zile la momentul începerii contracţiei la uscare (sfârşitul
tratamentului). Coeficientul de corecţie kh se raportează de asemenea dimensiunii
nominale, valorile sale fiind precizate în Tabelul 5.4.
la uscare
deformaţia totală
de bază
deformaţia
deformaţia
iniţială
iniţială
contracţia termică
şi la uscare
momentul turnă rii
contracţia autogenă
0
ts t0 t Timpul
Expansiune
umflare
βH =
[
1.5 1 + (0.012RH ) h 0 + 250 ≤ 1500
18
] pentru f cm ≤ 35 MPa
[ ]
1.5 1 + (0.012RH ) h 0 + 250α 3 ≤ 1500α3 pentru f cm > 35 MPa
18
(5.25)
Elemente masive
2 2
H
3 3 3 3
4 4 4 4 4 4 4 4
Fig. 5.17 Trasee şi secvenţe tipice de fisurare la elementele masive de beton simplu
a. fisuri din contracţe plastică b. fisuri transversale datorate c. fisuri haotice superficiale datorate
pe direcţ ia vâ ntului contracţiei împiedicate uscării la suprafaţă
a. cracks do not occur in concrete that is free to shrink b. subbase restraint, creates tensile stresses and cracks
(shrinkage + free to move = no cracks) (shrinkage + external restraint = cracks)
N(t) N(t)
înainte de fisurare înainte de fisurare
w w s w s w
Ncr Ncr
după fisurare după consumarea contracţiei
σc1 s0 s0 σc1 s0 s0 s0 s0 σ∗ s0 s0
c1
+ + + + + +
zone 1 zone 2 zone 1 zone 2 zone 1 zone 2 zone 1 zone 2
eforturi în beton după prima fisură eforturi în beton după contracţie
∗ ∗ ∗
σs2 σ s2 σ s2 σ s2
+ + + +
- - - -
σs1 σs1 σ∗s1 σ∗s1
eforturi în oţel după prima fisură eforturi în oţel după contracţie
a. prima fisurare într-un elemen împiedicat b. eforturi finale în beton şi oţel
axial după consumarea contracţiei
Ipoteze:
▪ majoritatea fisurilor au un traseu înclinat la rădăcină (la baza peretelui), ceea ce
conduce la o constrângere prin rigiditate la forfecare a suprafeţei de contact, aşa cum
se evidenţează în Figura 5.21;
H
τxy
τxy
Eforturi de forfecare
τyx
L=2L’ B
∆L libera − ∆L constransa 1
K R0 = ≈ (5.27)
∆L libera A cE c
1+
L' BE f
▪ schema de redistribuire a constrângerii la bază după iniţierea fiecărei secvenţe de
fisurare este prezentată în Figura 5.23;
2 2
H
3 3 3 3
4 4 4 4 4 4 4 4
Kr01
2 1
KR0 <KR0
3 2
KR0 <KR0
4 3
KR0 <KR0
Fig. 5.24 Evoluţia eforturilor într-o secţiune transversală de perete când L’/H≥1.0
▪ aşa cum se arată în Figura 5.24, forţa tăietoare maximă atinsă în perete la o anumită
etapă corespunde iniţierii unei noi fisuri (etapa 2), iar momentul interior maxim în
raport cu baza corespunde atingerii înălţimii critice a fisurii (etapa 4), după care
propagarea ei devine instabilă şi concentrările de eforturile parazite conduc la
propagarea ei până la vârful peretelui;
▪ deschiderea cumulată a fisurilor la o înălţime h deasupra bazei şi respectiv
deschiderea medie a fisurilor se calculează cu relaţia:
[ε (t ) + ε cd (t )]A s2Es − ε (t ) − fct (t ) s (t )
w cr (t ) = ε c (t ) − ca (5.33)
rav
BdsEc,eff (t ) 1.05E cm (t )
cc
cu srav(t) fiind distanţa medie între fisuri rezultată din condiţia ca eforturile generate
în beton după redistribuirea constrângerii la bază după iniţierea ultimei secvenţe de
fisurare să nu depăşească rezistenţa la întindere a betonului;
▪ odată stabilite eforturile în secţiunea de beton, eforturile în armătura transversală
fisurilor se pot stabili cu formula Gergely-Lutz:
90720 .5 w cr (t )
σ s (t ) = (5.34)
β3 2(c + φs 2) ds
2
BIBLIOGRAFIE
EN 1992-1-1. Eurocode 2: Design of concrete structures - Part 1: General rules and
rules for buildings.
Mehta, P.K., Monteiro, J.M., Concrete: Structure, Properties and Materials, 2nd
Edition, Prentice Hall, Inc., 1993, 548 pp.
C. Mircea, M. Filip, A. Ioani, Investigation of Cracking of Mass Concrete Members
Induced by Restrained Contraction, American Concrete Institute Special Publication
SP-246 Structural Implications of Shrinkage and Creep of Concrete (CD-ROM
format), pp. 229-244, ISBN: 978-0-87031-250-25. Byfors, J., Plain Concrete at Early
Ages, Swedish Cement and Concrete Research Institute, Report 3:80, 1980, 464 pp.
Hedlund, H., Stresses in High Performance Concrete Due to Temperature and
Moisture Variations at Early Ages, Licentiate Thesis, Luleå University of
Technology, Luleå, Sweden, 1996, 240 pp.
Mircea, C., Overview Upon Cracking Induced by Restrained Shrinkage of RC
Structures, se va publica în Proceeding of the 3rd International Conference on
Concrete Repair, Venice/Padua, Italy 29th June to 2nd July 2009., 8 p.
ACI Committee 207, 1992, Prediction of Creep, Shrinkage, and Temperature Effects
in Concrete Structures (ACI 209R-92), American Concrete Institute, Farmington
Hills, MI, 47 pp.
ACI Committee 207, 1995, Effect of Restraint, Volume Change, and Reinforcement
on Cracking of Mass Concrete (ACI 207.2R-95), American Concrete Institute,
Farmington Hills, MI, 26 pp.