1.

Noţiuni introductive

Scopul acestui capitol este:

- înţelegerea fundamentelor proiectării prin metoda stărilor limită.

Filozofia de proiectare propusă de codurile moderne de practică, cum sunt şi

Eurocodurile, constă în elaborarea de proceduri de proiectare convenţionale pentru
siguranţa şi exploatarea structurilor în funcţie de diverse stări limită. Aceste stări limită
sunt definite ca fiind domeniul care separă o stare adversă (de exemplu cedarea,
flambajul etc.) de o stare dorită. Astfel, o stare limită se defineşte sub forma:
R - S = R (α1 , α 2 ,K , α n ) - S(α1 , α 2 ,K, α n ) = 0 (1.1)
în care
R - funcţia care descrie comportarea structurii asociată stării limită analizate (de
exemplu la starea limită de rezistenţă această funcţie descrie capacitatea portantă a
structurii);
S - funcţia care descrie influenţa încărcărilor asupra structurii;
αi – parametrii variabili ai funcţiilor R şi S.
Procedurile de proiectare însă, sunt astfel concepute încât probabilitatea de
depăşire a stării limită şi trecere în starea adversă de comportare este restricţionată:
P {(R - S) < 0} < Pmax = Φ (β ) (1.2)
unde
P{(R-S)<0} – probabilitatea depăşirii stării limită;
Pmax – valoarea maximă acceptată pentru probabilitatea de atingere a stării limită;
Φ - funcţia standard de distribuţie normală;
β - indicele de siguranţă, a cărui valoare se raportează probabilităţii de neatingere
a stării limită (1-P).
Traducerea acestei filozofii în practica curentă de proiectare în condiţiile stărilor
limită ultime a fost redusă la nivel semiprobabilistic prin introducerea valorilor de
referinţă ale proprietăţilor materialelor şi ale acţiunilor (valori caracteristice şi normate),
respectiv prin introducerea factorilor parţiali de siguranţă etalonaţi în raport cu
probabilitatea maximă Pmax acceptată pentru producerea colapsului:
R r γ M - S r γ I = R c - Sc > 0 (1.3)
în care
Rr – nivelul de referinţă al capacităţii portante a structurii calculată cu valorile
caracteristice ale proprietăţilor materialelor;
Sr – funcţia care descrie nivelul de referinţă al influenţei încărcărilor normate
asupra structurii;
γM – coeficientul parţial de siguranţă al materialelor;
γI – coeficientul parţial de siguranţă al încărcării;
Rc – valoarea de calcul a capacităţii portante a structurii;
Sc – valoarea de calcul a încărcării.
Prevederile EC 2 pentru verificările la stările limită sunt fundamentate în baza
unui indice de siguranţă (vezi Figura 1.1) β =1.5-1.8, corespunzătoare unei probabilităţi
de depăşire a parametrii controlaţi de 6.7-3.6 %. Controlul duratei de exploatare se
intenţionează astfel a se controla indirect, prin corecţii ale coeficienţilor parţiali de
siguranţă ai ecuaţiei (1.3) în raport cu valori superioare ale β.

Indicele de siguranţă β
starea structurii la un
moment dat

valoare corespunzătoare stării limită

Timp

Fig. 1.1 Variaţia în timp a indicelui de siguranţă (β)