© Copyright 2009 pentru ediţia în limba română:

CORNEL AVRAM
Toate drepturile rezervate.
Nici o parte a acestei publicaţii nu poate fi reprodusă,
stocată în vreun sistem informaţional, transmisă în orice
formă şi prin orice mijloace electronice, mecanice, de
fotocopiere, înregistrare sau de orice altă natură, fără
permisiunea prealabilă, în scris, a deţinătărului de
copyright. Fragmente scurte pot fi folosite în scopuri
critice.

Editare și imprimare :
Dumitru Roșu
dumitrurosu@yahoo.com

Dépôt légal : 2013

Bibliothèque et Archives nationales du Québec
Bibliothèque et Archives Canada
ISBN 978-2-924375-00-6
 Dedic această lucrare familiei mele:
Soţia Dana cu fetele Laura, Andrea,
Jessica şi Rebecca;

şi

Bisericii Happy Valley

unde am crescut şi m-am format
ca Slujitor al Împărăţiei lui Dumnezeu
 CUPRINS

Introducere -------------------------------------------------7

Capitolul I.
Ce este Botezul cu Duhul Sfânt-----------------------------10

Capitolul II.
Evidenţa Botezului cu Duhul Sfânt------------------------21

Capitolul III.
Necesitatea Botezului cu Duhul Sfânt---------------------27

Capitolul IV.
Cum se primeşte Botezul cu Duhul Sfânt-----------------40

Concluzie ---------------------------------------------------44
 Introducere

Botezul în apă şi Cina Domnului sunt cele mai

cunoscute şi acceptate sacramente ale Bisericii Creştine
Mondiale. Botezul în apă reprezintă iniţierea
credincioşilor în comunitate şi Cina Domnului
(Eucharistul), reînnoieşte participarea în comunitatea
respectivă. Împreună, ele semnifică iniţierea şi
participarea, şi sunt associate în mod normal cu Botezul
Domnului Isus şi actul Cinei din odaia de sus. Amândouă
sacramentele vorbesc despre supunerea Domnului Isus şi
acceptarea voii Tatălui Ceresc.
Botezul cu Duhul Sfânt nu poate fi confundat cu
un alt Botez sau Sacrament, el fiind rezultatul ascultării
ucenicilor de porunca Domnul Isus care înainte de
înălţare le-a spus: “…să nu se depărteze de Ierusalim, ci
să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui”(Fap. 1:4). Deşi
Botezul cu Duhul Sfânt este acceptat de majoritatea
Bisericilor Creştine, Botezul în sine, este înţeles,
practicat, şi experimentat diferit. Ca Penticostali, noi
înţelegem că Botezul cu Duhul Sfânt împreună cu
semnele şi manifestările Lui e cel puţin tot aşa de
important, sau mai important decât alte aspecte din viaţa
Bisericii şi din experienţa personală cu Dumnezeu.
Preocuparea Penticostalilor e aceeaşi cu cea a Apostolului
Pavel în 1 Corinteni 12; “ să accentueze realitatea trăită a
credinţei, viaţa şi slujba poporului lui Dumnezeu care
sunt constituiţi organic ca trup al lui Christos prin
prezenţa Duhului Sfânt.”1
L. Newbegin a observat pe bună dreptate că
atenţia Penticostalilor nu este asupra structurii (cazul
Catolicilor), nici asupra mesajului (cazul Protestanţilor).
Accentul se pune pe faptul că viaţa Creştină este
1
Steven J. Land, Pentecostal Spirituality – A Passion for the
Kingdom (Sheffield: Sheffield Academic Press, 1994) p. 33.
7
experimentarea puterii şi prezenţei Duhului Sfânt astăzi.
Această realitate nu poate fi înlocuită nici de perfecţiunea
unei doctrine nici de impecabilitatea succesiunii
Apostolice.2 De aceea, Evanghelistul Luca a fost interesat
şi mânat de Duhul Sfânt să arate ce s-a întâmplat după
înviere şi înălţare, evenimente prezentate în a doua lui
carte, Faptele Apostolilor. Cartea începe şi continuă cu
ceea ce Duhul a făcut în biserica primului secol. Nu este
de mirare faptul că această carte a fost numită şi Faptele
Duhului Sfânt,3 şi reprezintă baza studiului şi analizei
noastre pentru subiectul botezului cu Duhul Sfânt.
Pentru ca o Comunitate a lui Dumnezeu să-şi
păstreze identitatea, are nevoie de ritualuri şi cuvânt. În
cartea “Flacără a Dragostei”, autorul Clark H. Pinnock
spune: “Identitatea unei comunităţi e susţinută de ritual
şi de asemenea de cuvânt. Predicile ne ating la nivelul
cognitiv, în timp ce ritualurile ne mişcă la nivelul afectiv.
Fără ritualuri tradiţia se şterge. Sacramentele sunt
semne materiale şi simboluri care folosesc cuvinte şi
acţiuni, prin care Dumnezeu ne dă viaţă prin Duhul.
După cum ne deschidem inimile, experimentăm ce
înseamnă a fi Templul Dumnezeului celui viu (2 Cor.
6:16)”.4 Chiar dacă Botezul cu Duhul Sfânt nu este un
ritual bisericesc sau sacrament, avem obligaţia să-l
analizăm şi să-l tratăm ca şi cum ar fi, pentru că noi am
ajuns Penticostali în urma Botezului cu Duhul Sfânt.
Deşi învăţământul teologic Penticostal a evoluat şi
progresat mult în ultimii ani, este necesară o accentuare
continuă şi o învăţătură cât se poate de clară asupra
Botezului cu Duhul Sfânt, şi a experimentării lui. Aceasta
ne va ajuta, în cât depinde de noi, să păstrăm şi să
transmitem la generaţiile care vor veni după noi nu doar
o parte din Harul măreţ a lui Dumnezeu care ne-a fost
împărţit, ci tot Harul, şi alături de Apostolul Pavel să

2
L. Newbegin, The Household of God (London: SCM Press, 1953) p.
87.
3
Donald Guthrie, New Testament Introduction (Downers Grove, Il.:
InterVarsity Press, 1970), p. 350.
4
Clark H. Pinnock, Flame of Love – A Theology of the Holy Spirit
(Downers Grove, Il,: InterVarsitz Press, 1996) p. 123.
8
putem spune cuvintele “Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce
vă era de folos, şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi
să vă învăţ înaintea norodului şi în case... Căci nu m-am
ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” (Fapte
20:20, 27) Accentul se pune pe n-am ascuns nimic şi tot
planul lui Dumnezeu. Să lucrăm împreună în aşa fel încât
tot ce este necesar şi tot ce am învăţat şi experimentat
noi, să putem transmite mai departe următoarelor
generaţii.
Chiar dacă această lucrare reprezintă o
perspectivă Penticostală a Botezului cu Duhul Sfânt, ea
este biblică în primul rând, şi nu este scrisă doar pentru
Penticostali. Orice suflet însetat care caută apropierea de
Dumnezeu, care vrea să slujească lui Dumnezeu, şi să fie
de folos pentru extinderea Împărăţiei Lui, va găsi în
următoarele pagini o sursă de informare şi inspiraţie. De
asemenea, cred şi mă rog ca cititorul să fie provocat la
căutarea unei apropieri reale şi profunde de Dumnezeu,
prin experimentarea Botezului cu Duhul Sfânt, aşa cum l-
au trăit urmaşii Domnului Isus, imediat după înălţarea
Lui la cer, şi în anii care au urmat după aceea. Suntem
chemaţi nu doar să analizăm din punct de vedere teologic
această doctrină, ci să trecem la aspectul practic, căutând
cu tot dinadinsul să trăim experimental viaţa plină de
puterea şi prezenţa lui Dumnezeu.
 CAPITOLUL I

Ce este Botezul cu Duhul Sfânt

Botezul cu Duhul Sfînt este o experienţă spirituală
personală, realizată în inima credinciosului, de Duhul
Sfânt. Domnul Isus Christos, în cazul acesta este
Botezătorul, iar Duhul Sfânt, este mediul în care se face
botezul. Primul care a introdus noţiunea de Botez cu
Duhul Sfânt a fost Ioan Botezătorul, care arată cine
administrează acest botez, “Cât despre mine eu vă botez
cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine
şi căruia eu nu sunt vrednic să-i desleg cureaua
încălţămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi
cu foc.” (Luca 3:16). Domnul Isus este Botezătorul,
credinciosul este candidatul, iar Duhul Sfânt e mediul în
care este scufundat candidatul. În cazul botezului în apă,
mediul în care este botezat candidatul e apa. La botezul
cu (în) Duhul Sfânt, mediul în care are loc “scufundarea”
este Duhul Sfânt care-l aduce pe credincios sub puterea şi
influenţa Lui transformatoare.5 Botezul cu Duhul Sfânt
reprezintă făgăduinţa Tatălui, după cum a fost prezentat
de Domnul Isus ucenicilor, “Pe când Se afla cu ei, le-a
poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte
acolo făgăduinţa Tatălui, ‘pe care’, le-a zis El, ‘aţi
auzit-o de la Mine’.” (Fapte 1:4) Pentru a putea defini
mai clar ce este Botezul cu Duhul Sfânt, şi pentru a-l
putea înţelege, recunoaşte şi deosebi din punct de vedere
teologic şi practic, îl voi prezenta într-un dublu răspuns.

a. Botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă

spirituală aparte si diferită de Naşterea din Nou,
Botezul în apă sau orice alt Sacrament sau
experienţă personală spirituală. În Fapte 1:5,

5
Sandru, Doctrinele Biblice ale Bisericii (Bucureşti: Editura Cultului
Penticostal, 1989), p. 241.
10
Evanghelistul Luca redă cuvintele Domnului Isus care
spunea “Căci Ioan a botezat în apă, dar voi, nu după
multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
Aceste cuvinte au fost rostite înainte de înălţarea
Domnului Isus la cer, iar Botezul cu Duhul Sfânt urma să
fie experimentat de ucenici nu după multe zile. Ucenicii
fuseseră botezaţi în apă, şi Domnul Isus chiar suflase
peste ei Duhul Sfânt după cum arată Evanghelistul Ioan
în cap. 20. v. 22. Cu toate acestea, credinţa ucenicilor,
moartea, învierea şi înălţarea Domnului Isus, Duhul
suflat peste ei după înviere, nu erau suficiente pentru
îndeplinirea misiunii încredinţate de Domnul, ci era
necesar ca după puţine zile să experimenteze ceva mai
mult: botezul cu Duhul Sfânt. Nici una din experienţele
precedente ale ucenicilor nu puteau înlocui ce urma să
vină nu după multe zile. De asemenea, Apostolul Petru,
în ziua Pentecostului a rostit următoarele cuvinte:
“Pocăiţi-vă le-a zis Petru şi fiecare din voi să fie botezat
în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor; apoi
veţi primi darul Sfântului Duh”(Fapte 2:38). Petru
face referinţă la trei evenimente distincte: pocăinţa (care
ştim că aduce naşterea din nou), botezul în apă, iar apoi
primirea darului Duhului Sfânt.
Trebuie făcută diferenţa aici între darurile
Duhului Sfânt pe care El, Duhul le împarte după cum
voieşte (1Cor. 12:11), şi darul Duhului Sfânt care este
Însuşi Duhul Sfânt6 şi urmează să fie turnat peste cei ce
se pocăiesc şi se întorc la Dumnezeu7. Expresia “Darul
Duhului Sfânt”, folosită de Petru, este o referinţă clară la
Botezul cu Duhul Sfânt care tocmai fusese experimentat
de ucenici, şi era promis pentru “...toţi cei ce sunt departe
acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul
Dumnezeul nostru” (Fapte 2:39b). Chiar dacă există
mulţi teologi care susţin că darul Duhului Sfânt a fost dat
odată pentru totdeauna Bisericii lui Christos la Pentecost

6
F. F. Bruce The Book of the Acts (Grand Rapids: Wm. B. Eedmands
Publishing Company, 1988), p. 71.
7
În această lucrare tratăm subiectul Botezului cu Duhul Sfânt şi nu ne
vom ocupa de darurile Duhului Sfânt care reprezintă subiectul unei
alte lucrări de studiu.
11
şi transmiterea Lui mai departe se face pe nesimţite şi
automat, realitatea evenimentelor din Fapte dovedesc
contrariul.
În Samaria mulţi s-au convertit şi s-au botezat în
apă în urma propovăduirii lui Filip (Fapte 8:5-25).
Propovăduirea lui Filip a fost însoţită de lucrarea
Duhului, care a mişcat inimile oamenilor, având ca
rezultat convertirea multor necredincioşi şi păgâni. Chiar
mai mult, Duhul a însoţit pe Filip în aşa fel încât s-au
făcut multe semne şi minuni. Aceasta era o dovadă clară
că Duhul lucra împreună cu Filip. Totuşi, darul Duhului
Sfânt nu a fost primit de către cei care s-au convertit,
până când Apostolii nu au mers la faţa locului ca să
mijlocească în rugăciune cu punerea mâinilor pentru ei.
În cartea “Punerea Mâinilor”, John F. Tipei
analizează exhaustiv mai multe explicaţii aduse de unii
autori în legătură cu separarea de timp între pogorârea
Duhului Sfânt şi Botezul în Apă, ocupându-se în mod
special de cazul credincioşilor din Samaria.8 După
prezentarea acelor opinii, care includ şi acuzaţii aduse
Evanghelistului Luca, pentru că nu şi-ar fi pus în ordine
sursele lui, şi chiar posibilitatea falsificării anumitor
informaţii din sursele avute, J. Tipei conclude spunând că
“…botezul în apă prin el însuşi, nu transmite
candidatului Duhul Sfânt. Aşadar cazul Samaritenilor
nu poate fi interpretat ca ‘o situaţie de excepţie’, un ‘caz
special’, în sensul că botezul în apă, de data aceasta, nu
le-a transmis şi Duhul Sfânt. Luca separă cu
regularitate primirea Duhului de botezul în apă. Dacă
situaţia samaritenilor a fost privită de autorul cărţii
Faptele Apostolilor ca o situaţie specială, a fost pentru
că Duhul S-a pogorât peste ei mult după convertirea şi
acceptarea lor în Biserică.”9 Vorbind tot despre legătura
dintre botezul în apă şi botezul cu Duhul Sfânt, G. Fee,
face următoarea afirmaţie: “Se presupune că amândouă

8
John F. Tipei: Punerea Mâinilor: Semnificaţia actului în Sfânta
Scriptură şi în literatura greco-romană (Oradea: Editura Cartea
Creştină, 2002), pp. 275-316. Această carte reprezintă Teza de
Doctorat.
9
Ibid, pp.291-292
12
[botezurile, n. tr.], sunt la începutul vieţii de credinţă, cu
siguranţă, dar că acestea două, nu sunt în mod specific
legate împreună în aşa fel încât Duhul este primit la
botez [în apă, n. tr.].”
10

Credincioşii din
Efes (Fapte19:5-6) au
experimentat şi ei
Botezul Duhului
Sfânt, într-un mod
asemănător, după ce
au fost botezaţi în
apă, când Apostolul
Pavel s-a rugat pentru
ei. Experienţa din casa sutaşului Corneliu ne arată, pe de
altă parte, că ordinea celor două botezuri, în apă şi
respectiv cu Duhul Sfânt, nu este importantă. Acolo unde
Cuvântul lucrează producând credinţă şi pocăinţă, darul
Duhului Sfânt poate fi dat chiar înaintea botezului în apă.
(Fapte 10:44-48).
Tot la fel, în cazul lui Saul care este orb şi aşteaptă
în rugăciune îndurarea Domnului timp de trei zile (Fapte
9:9, 11b), Luca descrie cum Anania e trimis de Dumnezeu
să se roage pentru el. Anania intră în casa unde era Saul,
îşi pune mâinile peste el şi-i spune motivul trimiterii lui: “
...m-a trimis ca să-ţi capeţi vederea, şi să te umpli de
Duhul Sfânt.” (v. 17b) Se subânţelege faptul că umplerea
cu Duhul Sfânt a avut loc în momentul vindecării sau
imediat după aceea, chiar dacă nu este menţionată de
Luca. Abia după aceea, a fost botezat în apă, “Apoi s-a
sculat şi a fost botezat.”( v. 18b). După opinia lui Hull,
chiar dacă, din lipsă de dovezi convingătoare, am
considera că umplerea cu Duhul Sfânt nu este atribuită
punerii mâinilor lui Anania peste Saul, umplerea Duhului
a fost o acţiune distinctă de botezul în apă care a urmat
după aceea.11 Această opinie o împărtăşeşte şi Hunter

10
Gordon Fee, The First Epistle to the Corinthians, (Grand Rapids:
Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1987), p. 604.
11
J. H. E. Hull, The Holy Spirit in the Acts of the Apostles (Londra:
Lutterworth Press, 1967), p. 103
13
care de asemenea susţine că Botezul cu Duhul Sfânt este o
experienţă distinctă şi separată de convertire.12
Considerăm că în mod intenţionat Luca a inclus
aceste evenimente în naraţiunea lui, tocmai pentru ca să
arate separarea între Botezul cu Duhul Sfânt şi alte
experienţe spirituale. Luca ne relatează mai multe
vindecări, minuni, eliberări de demoni, convertiri şi
botezuri în apă, dar toate acestea sunt separate de Botezul
cu Duhul Sfânt. De ce oare face el această separare?
Pentru că separarea există! Pentru noi deci, este suficient
de clar să afirmăm că Botezul cu Duhul Sfânt este o
lucrare aparte, separată de naşterea din nou, botezul în
apă, alte experienţe spirituale, şi că nu este transmis în
mod automat.
Este necesar să analizăm aici, experienţa
ucenicilor din Ioan 20:22, pentru că această acţiune a
Domnului Isus (suflarea Duhului peste ucenici) este
înţeleasă diferit şi chiar greşit de mulţi credincioşi. Unii
chiar, ar încerca să susţină că această suflare este
versiunea Rusaliilor pentru Evanghelistul Ioan care se
pare că nu a prezentat naraţiunea cronologic deoarece a
vrut să conecteze revărsarea Duhului cu Învierea, în timp
ce Luca a ales să o combine cu Înălţarea (Beasley-Murray,
Burge). Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci, pentru Ioan,
revărsarea Duhului nu produce nici o schimbare şi nu
aduce nici un semn vizibil care să poată fi recunoscut.
Ucenicii tot în spatele uşilor încuiate se adună şi tot
fricoşi au rămas. Toma nu vine la credinţă în urma
mărturiei Duhului ci doar după ce-L vede pe Christosul
înviat. Petru şi cu alţi şase ucenici se duc înapoi la
pescuit, după care are loc reconcilierea elementară cu
Învăţătorul. Unde este puterea, bucuria, exuberanţa
mărturiei, predicarea plină de curaj şi plăcerea în
suferinţă a primilor Creştini din Faptele Apostolilor de
după Pentecost? În mulţimea de interpretări a versetului
22, din Evanghelia după Ioan Capitolul 20, există câteva
mai plauzibile şi care cred că aduc mai multe răspunsuri
decât întrebări:

12
H. Hunter, Spirit-Baptism, A Pentecostal Alternative (Lanham,
MD, 1983), pp. 39-42.
14
i. Pentru că suflarea Domnului Isus peste ucenici nu
produce nici o schimbare vizibilă menţionată sau dedusă,
atunci, acestui act trebuie oferită mai mult o valoare
simbolică decât practică. Actul simbolizează revărsarea
Duhului Sfânt de la Rusalii care era iminentă. Duhul a
fost promis de mult, iar acum s-a apropiat momentul
împlinirii acestei promisiuni.13 Există mai multe pasaje
în Evanghelia după Ioan care vorbesc despre acţiuni
iminente ca şi cum s-ar fi întâmplat în trecut sau se
întâmplă la prezentul continuu. Când nişte Greci îl caută
pe Domnul, după cum este relatat în capitolul 12, v. 23,
Isus face afirmaţia “A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul
omului.” Această declaraţie făcea referinţă la ceasul care
a sosit, dar care în realitate urma să vină foarte curând.
De asemenea, în mai multe pasaje ulterioare termenul
acum este folosit cu privire la acţiuni care nu se petreceau
în timp ce Domnul vorbea, ci erau iminente (12:31; 13:31;
17:5). În Ioan 17:5, chiar dacă forma este la imperativ: “Şi
acum Tată, proslăveşte-mă la Tine însuţi cu slava...”;
aceasta nu înseamnă că glorificarea are loc în timp ce Isus
vorbeşte. În concluzie “nu există un motiv intrinsec
pentru a gândi că imperativul din 20:22, “Luaţi Duh
Sfânt”, trebuie experimentat imediat.”14

ii. Suflarea Domnului Isus peste ucenici, după

părerea lui Calvin reprezintă stropirea cu harul Duhului
în timp ce Rusaliile reprezintă saturarea cu plinătatea
puterii şi prezenţei Duhului. Este deci posibil să
înţelegem că în Ioan 20:22, ucenicii au primit o măsură, o
parte din atingerea Duhului lui Isus, iar la Pentecost au
primit plinătatea, dar sub nici o formă nu putem vorbi de
două Botezuri cu Duhul Sfânt, sau că cel din Evanghelie îl
poate anula oarecum pe cel din Fapte.

iii. D. A. Carson aruncă de asemenea o nouă lumină

asupra textului din Ioan 20:22, re-evaluând translatarea

13
D. A. Carson, The Gospel According to John (Leicester: Inter-
Versitz Press, 1991), p. 653.
14
Ibid.
15
acestuia. Expresia “a suflat peste ei” în Greacă este
emphysao. Verbul emphysao înseamnă a sufla sau a
respira. Acest verb poate fi ajutat de expresiile în (a
suflat în), peste (a suflat peste), din (a respirat din), prin
(a suflat prin). Din moment ce termenul folosit în limba
originală care descrie actul de suflare (emphysao, în
forma conjugată enephysēsen), este singur, nefiind însoţit
“de o expresie auxiliară care să specifice persoana sau
lucrul peste care sau în care este suflată suflarea,
înseamnă simplu ‘a respira’. În cazul acesta, o
translatare mai corectă a textului ar fi ”După aceste vorbe
a respirat şi a zis ‘Luaţi Duh Sfânt.’” 15 După părerea lui
Carson deci, expresia Domnului ‘Luaţi Duh Sfânt’ a forţat
translatorul să introducă obiectul peste care s-a suflat;
peste ei, chiar dacă aceasta nu există în textul original.
Dacă folosim translatarea lui Carson, nu mai suntem
nevoiţi să explicăm suflarea peste ucenici (care nu există)
ci doar să explicăm expresia Luaţi Duh Sfânt, care nu este
altceva decât o reafirmare a promisiunii deja făcută şi
care se referă la Pentecostul care era iminent.
Oricare din aceste interpretări o adoptăm,
Cuvântul din Ioan 20:22 nu anulează şi nu şterge nimic
din semnificaţia şi valoarea lucrării din ziua
Pentecostului. Pentecostul urma să vină după înălţarea
Domnului Isus la Dreapta Tatălui, şi trebuia să fie un act
specific, cu schimbări şi urmări dramatice în viaţa
ucenicilor şi apoi a Bisericii lui Christos.

b. Botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă

vizibilă şi clară, în aşa fel încât să nu poată fi
confundată cu alte experienţe spirituale.
În ziua de Pentecost, Petru a stătut în picioare în
faţa mulţimii adunate cu miile rostind, printre altele,
următoarele cuvinte: “Şi acum, odată ce s-a înălţat prin
dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa
Duhului Sfânt a turnat ce vedeţi şi auziţi.” (Fapte
2:33). Petru făcea o referinţă directă la Botezul cu Duhul
Sfânt, care s-a manifestat într-un mod clar, vizibil şi

15
Ibid, p. 652.
16
audibil; ce auziţi şi vedeţi. Dumnezeu a ales ca prezenţa
Duhului să fie manifestată în mod perceptibil cu ochii de
carne, începând cu prima zi de Pentecost din istoria
Bisericii. Chiar şi în cazul celor din Samaria, unde nu ni
se descrie exact ce s-a întâmplat şi care a fost în mod
specific manifestarea Duhului, Simon a văzut că Duhul
Sfânt a fost dat (Fapte 8:18). Ce este de asemenea clar cu
privire la credincioşii din Samaria e că aceştia nu au
primit doar o manifestare a Duhului ci pe Însuşi Duhul
Sfânt.16
Newbigin descrie deosebit de limpede această
lucrare a Duhului, bazat pe evenimentele petrecute in
casa lui Corneliu unde a avut loc primul Botez cu Duhul
Sfânt între Neamuri: “Nimic nu poate fi mai simplu şi
lipsit de ambiguitate. Darul Duhului a fost vizibil,
recunoscut, fără dubiu, dovedind că Dumnezeu a
acceptat aceste neamuri ca şi popor al Lui, şi înainte de
aceasta cele mai masive şi fundamentale convingeri
teologice trebuiau simplu să fie date la o parte. Duhul
Sfânt poate fi ultimul articol al Crezului, dar în Noul
Testament este primul fapt al experienţei... Duhul este
martorul recunoscut (Fap. 15:8) care atestă prezenţa lui
Dumnezeu.”17 Botezul cu Duhul Sfânt nu este doar un act
ascuns, care în mod tainic şi invizibil lucrează la
schimbarea credinciosului. Aceasta se întâmplă la
naşterea din nou, când omul, intră pentru prima dată, în
mod tainic, în contact cu lucrarea Duhului.
Unii din teologii şi credincioşii care nu au
experimentat cu adevărat Pentecostul vor căuta să
producă confuzie cu privire la perceptibilitatea
experienţei Botezului cu Duhul Sfânt. Încercând să-l
combine cu alte experienţe spirituale, mulţi au ajuns să
creadă, aşa cum am arătat în prima parte a răspunsului
(punctul a), că toţi cei convertiţi şi/sau Botezaţi în apă
sunt botezaţi în mod automat şi cu Duhul Sfânt. Pentru
eliminarea unei astfel de confuzii, Evanghelistul Luca a
prezentat fiecare botez cu Duhul Sfânt relatat de el, ca

16
Bearsley-Murray, G.R.: Baptism in The New Testament, (Grand
Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1962), p. 118-119.
17
Newbigin, Household, p. 88
17
fiind un act vizibil şi clar. Dumnezeu a ales ca în anumite
situaţii speciale Lucrarea Lui să fie vizibilă. Una din
aceste lucrări speciale este botezul cu Duhul Sfânt. De ce
există totuşi confuzie? De ce cred unii că nu trebuie să se
vadă nimic atunci când eşti botezat cu Duhul Sfânt? Am
ajuns la concluzia că mulţi dintre cei care nu au
experienţa aceastui botez, trebuie totuşi să-l explice
cumva. Atunci când explicaţiile nu se potrivesc bine cu
realitatea evenimentelor din Fapte şi 1Corinteni 14, orice
confuzie pare ajutătoare şi e binevenită. E mult mai uşor
să creezi confuzie cu privire la un lucru care nu se vede şi
nu se poate verifica, decât în cazul unei lucrări vizibile,
care nu poate fi tăgăduită.
Cu ocazia vindecării unui slăbănog, Domnul Isus a
pus mulţimea într-o astfel de confuzie, dar tot el a adus
lămurirea. Această întâmplare este relatată în toate
Evangheliile sinoptice (Mat.9:1-8, Marcu 2:1-12, Luca
5:17-26). Înainte ca să fie vindecat slăbănogul, Domnul
Isus îi adresează cuvintele “Iertate îţi sunt păcatele”.
Această declaraţie a Domnului stârneşte confuzie şi
controversă. Cei mai indignaţi erau cărturarii şi fariseii
care condamnau vehement în inimile lor această
afirmaţie, ştiind bine că numai Dumnezeu are putere să
ierte păcatele. Trebuie să admitem că afirmaţia aceasta
avea implicaţii profunde, şi cerea o explicaţie. Domnul
Isus, care le cunoştea inima şi gândul le răspunde cu o
întrebare, iar în final oferă răspunsul care aduce lumina
necesară. Întrebarea e următoarea: “Ce este mai lesne: a
zice: ‘Păcatele îţi sunt iertate’, sau a zice: ‘Scoală-te şi
umblă’?”. Această întrebare de data aceasta era adresată
lor în mod direct, era provocatoare şi cerea un răspuns,
cel puţin în mintea lor. Care din aceste două declaraţii e
mai uşor a rosti, păcatele îţi sunt iertate sau scoală-te şi
umblă? Desigur că prima.
Expresia iertate îţi sunt păcatele nu presupune
nici o acţiune vizibilă, nici o lucrare perceptibilă. Iertarea
păcatelor e între om şi Dumnezeu, o taină cunoscută în
totalitate doar de Dumnezeu, şi crezută de omul în cauză.
Oamenii din jur nu pot să vadă acţiunea de iertare a
păcatelor. Prin urmare, e mai uşor să spui iertate-ţi sunt
păcatele pentru că nimeni nu vede, nici nu aşteaptă să
18
vadă nimic. Nu tot aşa stau lucrurile cu a doua parte din
întrebare: scoală-te şi umblă. Această afirmaţie implică o
acţiune vizibilă; omul slăbănog trebuie să se scoale şi să
umble. Nimeni nu poate face o astfel de afirmaţie fără să
aibă certitudinea că în spatele acesteia există o putere
supranaturală care să-l pună în mişcare pe slăbănog. Cu
alte cuvinte Domnul îi provoacă pe cârtitori spunând:
“Dar, ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe pământ să
ierte păcatele, ‘Tie îţi poruncesc,’ a zis Isus slăbănogului,
- ‘scolă-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.’”
(Marcu 2:10-11).
Minunea vindecării slăbănogului a fost metoda de
convingere a mulţimii cu privire la puterea şi dreptul
Domnului Isus de a ierta păcatele. ”Iertate îţi sunt
păcatele, era mai uşor pentru Domnul Isus a spune,
pentru că nici unul dintre martorii prezenţi nu putea
verifica, şi nu putea confirma sau infirma dacă iertarea s-
a realizat sau nu. În schimb, Domnul a oferit o
demonstraţie practică, vizibilă cu privire la autoritatea pe
care o are de a ierta păcatele. De aceea Isus a folosit a
doua afirmaţie sub forma unei porunci, scoală-te şi
umblă, pentru că realizarea aceasteia, se putea verifica
uşor de către orice martor ocular. Dacă declaraţia care se
poate verifica, se realizează, înseamnă că şi prima care nu
se poate verifica se întâmplă, deoarece amândouă acestea
presupun prerogative Dumnezeieşti. Când oamenii au
văzut puterea Domnului Isus de a duce la îndeplinire
cuvântul rostit, cei mai mulţi au fost convinşi că El are
putere să împlinescă şi ce nu putea fi perceput de privirile
lor, adică iertarea păcatelor.
Există lucruri care nu se pot verifica, pentru că nu
sunt perceptibile ochiului uman. Acele lucruri, vor
reprezenta un motiv de polemică şi controversă continuă.
Există însă lucruri care se pot verifica uşor. În
întâmplarea de faţă, pentru ca Domnul Isus să întărească
un adevăr esenţial (iertarea păcatelor), care nu poate fi
văzut, l-a cuplat cu o lucrare vizibilă (vindecarea
slăbănogului). Rezultatul acestei minuni a fost că
oamenii slăveau pe Dumnezeu. Minunile şi manifestările
vizibile nu sunt pentru Dumnezeu ci pentru oameni.

19
Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile, el nu trebuie convins
de nimic. Oamenii trebuiesc convinşi.
Noi în faţa oamenilor suntem trimişi ca martori ai
Lui, ca oameni care am experimentat manifestarea
puterii lui Dumnezeu. Când este vorba de lucrări
importante şi profunde, Dumnezeu nu le lasă în suspans
sau încurcate. Botezul cu Duhul Sfânt, e o astfel de
lucrare Dumnezeiască. Aceasta este o experienţă în care
Dumnezeu a găsit cu cale să unească o lucrare lăuntrică,
invizibilă, cu manifestări exterioare palpabile. În felul
acesta lucrarea poate fi atestată şi de alţii.
Deoarece Botezul cu Duhul Sfânt este specific
Noului Testament, felul în care a fost experimentat şi
primit îl întâlnim doar în cartea Faptele Apostolilor. În
toate cele patru cazuri arătate în Fapte, Botezul cu Duhul
Sfânt, pe lângă faptul că este separat de actul convertirii
sau al Botezului în apă (Fapte 2, Rusalii; 8, Samaria; 10,
casa lui Corneliu; 19, Efes.), este şi vizibil şi uşor de
identificat18. A încerca să cuplăm sau să ascundem actul
Botezului cu Duhul Sfânt în procesul de convertire sau în
cadrul botezului în apă, ar fi împotriva experienţei
practice a Bisericii de la început.

18
Nu am introdus aici umplerea cu Duhul Sfânt experimentată de
Saul în urma rugăciunii lui Anania, pentru că aici actul primirii
botezului cu Duhul Sfânt nu este descris. (Fapte 9:17)
20
 CAPITOLUL II

Manifestarea şi Semnul
sau Evidenţa Botezului cu
Duhul Sfânt
Este incontestabil faptul că din punct de vedere
istoric naşterea congregaţiei Creştine a fost însoţită de
fenomenul vorbirii în limbi sau glosolalia (Fapte 2:4,
Rusalii; 10:45-46, casa lui Corneliu; 19:6, Efes). Este de
asemenea greu de contestat faptul că mari treziri
spirituale în rândul Creştinilor au fost însoţite de acelaşi
fenomen. În final, chiar şi în zilele noastre congregaţiile
Penticostale şi charismatice cresc peste tot, nu numai în
ţări cu biserici noi, ci şi în ţările Creştine cu tradiţie.19
Această creştere se datorează în cea mai mare parte
acceptării şi experimentării acestei manifestări a Duhului.
Referitor la manifestarea prezenţei Duhului şi acceptarea
acesteia, Pinnock spune că nu ar trebui să ne mirăm,
dimpotrivă, este de aşteptat ca Botezul cu Duhul Sfânt să
aducă cu sine o experienţă carismatică.20
Convingerea nostră este bazată pe naraţiunea
Biblică din Fapte şi aceasta este limpede şi directă: După
episodul convertirii şi regenerării vine peste credincioşi o
umplere specială numită Botez cu Duhul Sfânt, şi
manifestarea acestei umpleri este vorbirea în alte limbi
(glosolalia). Chiar dacă poate exista un interval de timp
între convertire şi botezul cu Duhul Sfânt, nu există nici
un decalaj de timp între Botezul cu Duhul Sfânt şi
evidenţa vorbirii în alte limbi, acestea două vin deodată.21
Deci semnul exterior iniţial al botezului cu Duhul Sfânt
19
Jurgen Moltmann: The Spirit of Life (Minneapolis: Fortress Press,
1992), p. 185.
20
Pinnock, Flame, p.167.
21
Stanley M. Horton: What the Bible Says About the Holy Spirit
(Spriengfield: Gospel Publishing House, 2002), p. 260.
21
este vorbirea în alte limbi (Căci îi auzeau vorbind în
limbi..., Fapte 10:46a),22 şi nu există nici o indicaţie că
Duhul Sfânt ar fi sistat această manifestare în Biserică.23
Dimpotrivă, există dovezi că acest dar a continuat dea
lungul istoriei bisericii până în prezent. Chiar şi atunci
când această manifestare a fost experimentată de grupuri
izolate şi mici, acele grupuri au fost infuzionate cu o
vitalitate spirituală specială.24 De asemenea practicarea
vorbirii în limbi nu este nicăieri oprită în Scriptură. Când
a scris Corintenilor, Pavel nu cenzurează sau opreşte
glosolalia ci doar abuzul şi pervertirea ei. De fapt, el
mărturiseşte în favoarea vorbirii în limbi când spune
“Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că eu vorbesc în limbi
mai mult decât voi toţi.” ( 1Cor. 14:18).25 Dacă a existat la
început, dacă a fost experimentată de-a lungul istoriei
Bisericii, şi dacă această manifestare e văzută şi trăită
astăzi de milioane de Creştini, suntem obligaţi să tragem
concluzia că este reală, autentică, biblică şi benefică în
acelaş timp.
Am rămas plăcut impresionat de felul în care
descrie această lucrare a Duhului un teolog care nu a
experimentat-o: “Nu am o experienţă personală a
acestui fenomen, aşa că nu pot nici să-l explic dar nici
să-l cotrazic. Pot doar să-l descriu din afară, din efectele
lui asupra persoanelor în cauză. Mi se pare că este o
posesie lăuntrică a Duhului care e aşa de puternică încât
nu mai poate găsi o cale adecvată de exprimare într-o
limbă comprehensibilă, aşa că dă în glosolalie – după
cum durerea intensă se exprimă prin plânsul care nu-l
poţi opri, sau bucuria extremă prin sărituri şi dans.”26
Donald Gee, pe de cealaltă parte, ca unul care a

22
D. V. Hurst, “The Evidence Points to Evidence”, Paraclete, II, 1,
pp.22-30
23
Donald Gee: The Pentecostal Movement, Including the Story of the
War Years (1940-47), rev. Ed. (London: Elim, 1949), p. 10.
24
Millard J. Erickson: Christian Theology (Grand Rapids: Baker
Book House, 1985), p. 877.
25
Laurence Christenson, Speaking in Tongues and Its Significance
for the Church (Minneapolis: Bethany Fellowship, 1968), p 72-79.
26
Moltman, Spirit of Life, p. 185.
22
experimentat Botezul cu Duhul Sfânt, mărturiseşte cum
după două săptămâni a unei umpleri noi, prin credinţă “a
început să spună cuvinte într-o altă limbă.”27 Expresia
prezenţei Duhului când copleşeşte fiinţa umană e tocmai
această comunicare cu Dumnezeu printr-o vorbire
neînţeleasă, când noi refuzăm să mai fim în controlul
situaţiei, şi dăm prioritate Duhului care ne inspiră şi ne
dă cuvinte; “Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au
început să vorbească în alte limbi după cum le da
Duhul să vorbească”.(Fapte 2:4).
Unul din motivele pentru care oamenii au reţineri
cu privire la această manifestare a Duhului este tocmai
faptul că noi ca oameni raţionali nu ne simţim în zona
noastră de confort atunci când nu mai suntem în control.
Nouă ne place să cântărim bine cuvintele, să judecăm
întotdeauna ce spunem, chiar să direcţionăm dacă e
posibil subiectul de discuţie după placul nostru, cu alte
cuvinte, să fim în control a situaţiei şi vorbirii. În
momentul Botezului cu Duhul Sfânt, întreagă fiinţa
umană, până la nivelul simţurilor, este pătrunsă de
puterea şi prezenţa Duhului (fără ca acesta să anuleze
personalitatea umană şi fără ca omul să intre într-o stare
de inconştienţă), până la un nivel de intensitate aşa de
mare încât omul nu mai vorbeşte ce vrea sau ce gândeşte
el ci aceea ce Duhul inspiră (…după cum le da Duhul…,
Fapte 2:4).
Aici intervine actul credinţei ca a unui copil care
se lasă întru totul pe braţul Tatălui, predând controlul în
mâna Duhului Sfânt. Despre acest moment, Horton
afirmă ”Simplul fapt că noi nu ştim ce vorbim ne ajută să
învăţăm să răspundem Duhului fără a amesteca ideile şi
dorinţele noastre, pentru că noi vorbim cum ne dă
Duhul.”28 Mintea nu participă la ceea ce gura vorbeşte
aşa cum s-ar întâmpla în mod natural. În schimb, mintea
noastră este plină cu laudele Domnului, şi în mod
deliberat dăm organele noastre vocale, gura şi limba,

27
Donald Gee, A New Descovery (Spriengfield, Mo.: Gospel
Publishing House, c. 1932), p. 8.
28
Horton, Holy Spirit, p. 259-260.
23
Duhului şi vorbim cum şi ce vrea El.29 Într-o astfel de
stare, Duhul nu mai este al nostru ci noi suntem ai
Duhului, tot aşa după cum biserica şi liderii ei aparţin
Duhului şi nu invers.30 Cu toate acestea, cei ce se roagă
sunt conştienţi de ce se întâmplă, dar Duhul aduce o
măsură supranaturală de energie cerească, care pătrunde
în întreaga fiinţă copleşind simţurile omului. Dacă astfel
de stări nu ar fi sub controlul credinciosului atunci sfatul
Apostolul Pavel în ce priveşte politeţea, dragostea şi
limitarea limbilor din 1 Corinteni, Cap.14, nu ar avea nici
o însemnătate.31
Un argument împotriva vorbirii în limbi se
bazează des pe întrebarea pusă de Pavel “Toţi vorbesc în
limbi?” (1Cor. 12:30). Din moment ce Apostolul Pavel
foloseşte verbul la prezentul continuu (“Toţi continuă să
vorbească în limbi?”), însemnătatea expresiei ar fi dacă
toţi au slujba în biserică de a vorbi în alte limbi? Horton
face diferenţa între evidenţa iniţială a Botezului cu Duhul
Sfânt care este vorbirea în limbi şi slujba vorbirii în limbi
din biserică.32 Nu toţi cei ce sunt botezaţi de Domnul cu
Duhul Sfânt vor primi şi slujba vorbirii în limbi pentru ca
această slujbă să devină ziditoare pentru Trupul lui
Christos, prin tălmăcirea acestor limbi (1Cor. 14:13). În
cazul acesta, vorbirea în limbi este doar evidenţa iniţială a
Botezului cu Duhul Sfânt şi un mijloc de edificare
personală în timpul rugăciunii. Prin urmare, chiar dacă
vorbirea în limbi iniţială nu se transformă într-un dar
spiritual pentru zidirea Bisericii, glosolalia nu poate fi
anulată sau oprită. “Nu stingeţi Duhul”, spunea Apostolul
Pavel, în dorinţa lui sfântă de a oferi Duhului libertatea să
lucreze atât în inima credinciosului cât şi în biserică.
(1Tes. 5:19).
Vorbirea în alte limbi este şi un semn al judecăţii
pentru necredincioşi, adică pentru cei care sunt despărţiţi

29
Albert Hoy, “Public and Private Use of Tongues”, Paraclete, II, 4,
pp. 11, 12.
30
Pinnock, Flame, p. 131.
31
Arnold Bittlinger, Gifts and Grace, trans. H. Klassen (Grand
Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., c. 1967). p. 50.
32
Horton, Holy Spirit, p. 259
24
de Dumnezeu. În Vechiul Testament, profetul Isaia
aduce o revelaţie ciudată pentru Israel: “Ei bine! Prin
nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină
va vorbi poporului acestuia Domnul.” (Isaia 28:11).
Această profeţie avea de a face cu faptul că Israel devenise
surd la glasul clar al Domnului, şi acum Domnul va folosi
un alt popor cu o limbă încurcată şi neînţeleasă de
Israeliţi (Asirieni), dar care prin acţiunile lor vor
transmite mesajul lui Dumnezeu limpede şi clar: faptul că
Israel “...a fost separat de Dumnezeu, tăiat de la
binecuvântările Lui, şi este sub judecata Lui.”33 Aşa că
limbile sunt un mesaj din partea lui Dumnezeu pentru cel
necredincios, şi prin acest mesaj omul căzut e făcut să
priceapă că este despărţit de Dumnezeu şi nu poate
înţelege mesajul Lui. Pavel atestă acest lucru când spune
“Prin urmare limbile sunt un semn nu pentru cei
credincioşi, ci pentru cei necredincioşi.” (1Cor. 14:22).
Limbile sunt de asemenea un semn şi prin faptul
că atrag atenţia, 34 arătând că ceva supranatural se
întâmplă. În ziua Cincizecimii, oamenii din Ierusalim au
fost atraşi şi uimiţi de cele ce s-au întâmplat acolo. Cei
prezenţi au rămas încremeniţi, se mirau şi se minunau
(Fapte 2:6-7). Ceva neobişnuit, ieşit din comun,
supranatural se întâmpla acolo. Prin faptul că în
mulţimea prezentă şi martoră la primul botez cu Duhul
Sfânt au existat unii care ziceau “Sunt plini de must”,
avem libertatea să presupunem că reacţia şi
comportamentul celor ce erau umpluţi de Duh nu s-a
limitat doar la vorbirea în alte limbi într-un mod civilizat
şi liniştit. Pe lângă vorbirea în limbi, manifestarea
Duhului trebuie să fi fost mult mai amplă. Din această
manifestare şi exteriorizare nu putem exclude mâinile
ridicate în sus, strigăte şi lacrimi de bucurie, bătăi din
palme sau salturi în sus de bucurie.
Experienţa personală ne arată că mai multe sau
chiar toate din aceste manifestări, la intensităţi diferite,
sunt prezente atunci când în zilele noastre credincioşii
sunt botezaţi cu Duhul Sfânt. Ca unul care am participat

33
Ibid, p. 229
34
Bruce, Acts, p.60
25
şi am văzut, încă din primii ani ai credinţei mele, multe
botezuri cu Duhul Sfânt în diferite părţi ale lumii pot să
spun că este foarte greu de încadrat această lucrare într-
un sistem sau prototip. Am fost martor la botezuri cu
Duhul Sfânt în timpul rugăciunii de mulţumire după
încheierea unei slujbe la Casa Domnului, în timpul
cântărilor de laudă care apoi s-au transformat în
rugăciuni comune pline de vigoare spirituală, şi în timpul
rugăciunilor cu punerea mâinilor peste cei care au
răspuns chemării la altar în urma predicii. Totuşi, cele
mai multe botezuri le-am văzut şi au fost experimentate
în cadrul întrunirilor de rugăciune special organizate
numite stăruinţe. Cu ocazia acestor întruniri tinerii sau
noii convertiţi participau cu un singur scop special: Să
primească umplerea Duhului prin Botezul cu Duhul
Sfânt. În aceste împrejurări, rugăciunile sunt lungi şi
pline de putere. Cei care se roagă stau în rugăciune
continuă chiar două ore s-au mai mult, fără să realizeze
uşurinţa cu care timpul trece. În condiţii normale, fără o
prezenţă puternică şi intensă a Duhului Sfânt peste cei
adunaţi, astfel de rugăciuni ar fi imposibile. Cunosc de
asemenea, fraţi şi prieteni apropiaţi, care au fost botezaţi
de Domnul cu Duhul Sfânt seara în timp ce se rugau
singuri lângă patul lor.
Indiferent de timpul sau împrejurările în care
cineva este botezat cu Duhul Sfânt, şi chiar dacă unii sunt
botezaţi doar după cinci sau zece minute de rugăciune
stăruitoare, în timp ce alţii participă mai mulţi ani la rând
la astfel de rugăciuni, rezultatul este acelaş: candidatul
începe să piardă controlul asupra vorbirii lui iar apoi va
continua să rostească cuvinte necunoscute şi neînţelese,
la rostirea cărora nu a participat din punct de vedere
cognitiv.
Cuvântul Scripturii împreună cu evidenţele
istorice, alăturate experinţelor din ultimul veac ne obligă
să tragem concluzia că semnul care însoţeşte botezul cu
Duhul Sfânt este întotdeauna vorbirea în alte limbi.

26
 CAPITOLUL III

Necesitatea Botezului cu Duhul Sfânt

Botezul cu Duhul Sfânt a devenit pentru mulţi un
‘lux spiritual’. Ceva care este oferit doar unora, pentru că
oricum, spun ceilalţi, se poate şi fără el. Această
experienţă binecuvântată se pare că nu mai este căutată
aşa cum a fost în primii ani ai mişcării Penticostale. În
ultimii ani chiar şi între credincioşii Penticostali a început
să se pună sub semnul întrebării nevoia acestui Botez. E
posibil că odată cu progresul învăţământului teologic
influenţele să fie mai mari acum din partea celor ce nu
acceptă Botezul cu Duhul Sfânt aşa cum este prezentat în
Fapte. Întrebarea pe care o pun cei mai mulţi, e dacă
omul este mântuit şi devine copil al lui Dumnezeu prin
actul pocăinţei şi al naşterii din nou, de ce mai e necesar
atunci Botezul cu Duhul Sfânt? Consider că este
imposibil să aşterni pe hârtie toate beneficiile unei vieţi
de credinţă trăită sub ungerea şi plinătatea Duhului
Sfânt. Fiecare credincios care a trăit acestă experienţă, în
parte, cunoaşte multitudinea de binecuvântări care curg
din plinătatea harului lui Dumnezeu. Voi încerca totuşi,
să răspund parţial la această întrebare.

a. Pentru că Botezul cu Duhul Sfânt este

îmbrăcarea cu putere a urmaşilor lui Christos în
vederea eficienţei mărturiei lor; “Ci voi veţi primi o
putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-mi
veţi fi martori...” (Fapte 1:8).
Misiunea încredinţată de Domnul ucenicilor şi
nouă nu poate fi dusă la îndeplinire prin surse, căi sau
metode omeneşti. Cuvântul original folosit aici pentru
putere, este dunamis, şi semnifică abilitatea sau puterea
de a face sau a duce ceva la îndeplinire. Dacă ucenicii
căutaseră până atunci puterea politică, acum Domnul le
promitea o putere mult mai mare asigurându-i că atunci
27
când se va pogorî
Duhul Sfânt peste ei,
vor fi investiţi cu o
putere cerească.35 Aşa
cum Domnul Isus a
fost uns cu Duhul
Sfânt şi putere (Luca
4:18), într-un mod
asemănător urmau să
experimenteze
ungerea acum urmaşii
Lui, pentru ca mărturia Lui să fie dusă mai departe.
Mărturia are nevoie de putere, şi această putere izvorăşte
din Duhul Sfânt. Puterea îşi are reşedinţa în Duhul Sfânt
care acum este în noi, şi aceasta este puterea cu care
trebuie să fim îmbrăcaţi ca şi credincioşi.36 Acest
dunamis reprezintă înzestrarea celui credincios cu o
energie şi pasiune sfântă de a lucra pentru Dumnezeu şi
de a deveni martor al Lui.37 Mărturia urmaşilor lui
Christos este însoţită, ajutată, şi autorizată prin puterea
dată de Duhul Sfânt. Trebuie remarcat aici faptul că
ucenicilor nu li s-a promis doar puterea Duhului Sfânt ci
Duhul Sfânt Însuşi, iar acest Duh care urma să se pogoare
peste ei îi urma să-i îmbrace cu putere. Nu este vorba aici
despre o putere impersonală a Duhului. Persoana
Duhului Sfânt este cea care aduce cu sine puterea.
Predica plină de îndrăzneală rostită cu patos de pescarul
Petru în ziua de Pentecost, este rezultatul direct al puterii
cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Cel care se lepădase de
Domnul Isus în faţa unei slujnice, îi înfrunta acum pe toţi
cei care L-au răstignit pe Domnul slavei. Frica a fost
înlocuită de curaj, cuvintele uşoare de altădată erau
înlocuite acum cu cuvinte profunde şi grele care au
străpuns inima ascultătorilor. Puterea adusă de Duhul
Sfânt era în acţiune.

35
Bruce, Acts, p. 36.
36
Ray H. Hughes, Who is the Holy Ghost? (Cleveland: Pathway
Press, 1992), p. 70.
37
Trandafir Sandru, Doctrinele, p. 245.
28
 Un tânăr din biserica noastră a simţit chemarea
Domnului specială pentru lucrarea misionară din India.
În modul cel mai sincer a cerut Domnului puterea
Duhului, aşa cum au primit-o ucenicii Domnului Isus, şi
alţii după ei. El spunea: “Doamne, dacă tu mă trimiţi cu
adevărat în India ca misionar, vreau să primesc puterea
şi confirmarea Duhului Sfânt. Am să vin la seara de
stăruinţă organizată la biserică, şi dacă tu mă botezi
primul în seara aceasta şi mă umpli de puterea Ta,
aceasta va fi pentru mine confirmarea că tu mă trimiţi
în India. Lupta spirituală e prea grea ca s-o duc singur,
şi altfel eu nu voi merge.” Domnul l-a botezat cu Duhul
Sfânt, primul, chiar în seara aceea (nici nu ştiam bine
cine e tânărul respectiv). După ce ne-a istorisit
experienţa şi chemarea lui, acest tânăr a ajuns să fie
primul misionar pe care Biserica noastră l-a trimis să
locuiască şi să slujească în India, alături de soţia lui.
Puterea care o primim la botezul cu Duhul Sfânt,
nu este în exclusivitate folosită pentru predicarea publică
a Evangheliei, sau manifestarea darurilor supranaturale
împărţite de Duhul Sfânt. Fiecare credincios predică
Evanghelia şi este un martor al Lui Isus, prin viaţa şi
faptele lui. Domnul Isus spunea “Voi sunteţi sarea
pământului..., voi sunteţi lumina lumii” (Matei 5:13a,
14a.). Apostolul Pavel de asemena accentuează
importanţa felului în care trăim când afirmă “Voi sunteţi
epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi
citită de toţi oamenii” (2Cor. 3:2). Ochii oamenilor sunt
îndreptaţi înspre noi, citind cu atenţie viaţa noastră. Doar
o viaţă spirituală hrănită din Cuvântul vieţii şi prin
puterea Duhului ne poate asigura o trăire despărţită de
păcat şi cu evlavie. Cu cât avem mai multe resurse, dovezi
şi experienţe, cu atât suntem mai statornici şi de neclintit
în mărturia noastră.
Dumnezeu a ales să ofere puterea Sa prin
intermediul unei experienţe personale, şi această
experienţă să fie trăită de credincios, cu fiecare fibră a
fiinţei lui. Experienţele depind în mare măsură de
impresiile simţurilor noastre, dar nu orice impresie a
simţurilor devine experienţă. Rar ne gândim la spălatul
pe mâini sau al dinţilor ca la o experienţă. Pentru ca o
29
întâmplare sau
eveniment să devină
experienţă personală e
necesar ca centrul
fiinţei umane să fie
atins, şi să fie atins în
aşa fel încât să rămână
cu noi timp îndelungat.
Arătând importanţa
experienţelor care ating
trupul uman prin
intermediul simţurilor, Moltmann spune “Dar noi nu
obţinem cele mai multe din experienţele noastre, nici
prin conştiinţă, nici prin gândire, nici prin rezultatul
unei acţiuni deliberate. Noi percepem întâmplările care
ne afectează prin simţurile noastre. Ele afectează
trupurile noastre. Ele penetrează nivelurile
subconştiente ale psihicului nostru. Şi probabil, că
există numai un mic segment al experienţelor noastre de
care suntem conştienţi, şi care este obţinut de gândire
prin activitatea reflectivă şi interpretativă a acesteia.”38
Cele mai multe experienţe, care rămân cu noi
toată viaţa sunt acelea care le-am simţit.39 O experienţă
care ne-a dus aproape de moarte, sau experienţa
îndrăgostirii adânci care a dus la căsătorie sunt doar două
exemple de experienţe care au afectat viaţa noastră până
în prezent. O experienţă de acest tip a pregătit
Dumnezeu pentru copiii Lui. Când în mod personal, un
om intră în contact cu Duhul Sfânt până la stadiul la care
trupul omului prin simţurile lui este atins, o astfel de
atingere, devine o experienţă care nu mai poate fi
contestată de nimeni şi nimic. Această experienţă va lăsa
o impresie de neşters asupra vieţii celui ce o trăieşte.
Teoria atunci, trece pe locul doi. Explicaţiile omeneşti,

38
Moltmann, Spirit, p.20.
39
Aici nu am nicidecum intenţia de a ridica simţurile peste nivelul
credinţei. Noi trăim prin credinţă, nu prin vedere, nici prin simţuri.
Intenţia este de a scoate în evidenţă importanţa experienţelor
spirituale care ating simţurile noastre şi în felul acesta confirmă şi
întăresc viaţa de credinţă a celui neprihănit.
30
filozofia şi chiar teologia care ar contrazice o astfel de
experienţă, nu mai au nici un efect. E ca şi cum cineva ar
încerca s-o convingă pe Maria Magdalena, după ce s-a
întâlnit cu Domnul în grădină, că El nu a înviat. Este ca
şi cum cineva din mulţimea adunată la Pentecost ar
încerca să-l convingă pe Petru că ce se întâmpla acolo nu
era de la Duhul Sfânt. Cât de convingătoare e mărturia şi
viaţa unuia care a avut o experienţă, prin care tot trupul
lui a fost mişcat şi amprentat de puterea prezenţei
Duhului Sfânt. Cine-l poate convinge pe Toma după
întâlnirea cu Domnul Înviat, că Isus mai e încâ în
mormânt. Martorii puternici ai credinţei sunt cei care au
experienţă cu Domnul. Joe Bayly spunea: “Isus n-a
încredinţat Biblia unei agenţii de reclamă; El a trimis
ucenici. Şi nu le-a poruncit să împartă tractate, ci le-a
poruncit să fie martori ai Lui.” Noi trebuie să fim
martori atât ai lucrării Duhului realizată în noi prin
Cuvânt, cât şi a experienţelor simţite, văzute, trăite cu
Dumnezeu.
Pentru o astfel de viaţă e necesară o colaborare
strânsă între Dumnezeu care toarnă sau dă puterea, şi
credinciosul care îşi deschide inima ca s-o primească. Nu
se poate una fără alta. Dumnezeu nu va forţa uşa inimii.
Nici omul nu poate dicta şi hotărî timpul când Dumnezeu
să lucreze. Au fost vremuri în istorie când Dumnezeu în
suveranitatea lui a avut mâna închisă. Au fost de
asemenea vremuri când Dumnezeu căuta un om şi era
greu de găsit. Cel mai fericit caz, după cum spune
Pinnock, este “manifestarea prezenţei lui Dumnezeu
cuplată cu o deschidere nerestricţionată a omului. Cel
mai nefericit caz este retragerea lui Dumnezeu cuplată
cu indiferenţa umană.”40 După cum ştim, trăim vremuri
de mare har când Mâna binecuvântată a Tatălui ceresc
este deschisă şi gata să toarne din Duhul Său peste orice
făptură.
A ne mulţumi cu mai puţin decât vrea Dumnezeu
să ne dea, consider că este o ofensă la bunătatea şi harul
lui Dumnezeu. Dacă botezul cu Duhul Sfânt a fost promis
tuturor celor ce cred şi se pocăiesc, de ce să considere unii

40
Pinnock, Flame, p.137.
31
credincioşi că se poate şi cu mai puţin? Dacă Dumnezeu
ne oferă 100%, cine suntem noi să spunem “Nu
mulţumesc, mă descurc cu 50% sau 60%”, sau cu vre-un
alt procentaj. Orice ciuntire a acestei lucrări
Dumnezeieşti, nu ar însemna decât o penalizare proprie,
o autopedepsire. Cine îşi închipuie că poate să meargă la
război cu mai puţin decât oferă Dumnezeu, se înşală
singur. Tot ce consider că trebuie să facem, e să ne
apropiem de Dumnezeu prin pocăinţă, să întindem mâna
cu umilinţă şi să ne deschidem inima prin credinţă.
Atunci, Dumnezeu va umple vasele goale.

b. Pentru că Botezul cu Duhul Sfânt este o

mărturie prin care Dumnezeu atestă acceptarea
celui pe care-l botează.
Pentru ca Dumnezeu să convingă pe Apostolul
Petru şi însoţitorii lui că Neamurile sunt acceptate de El,
casa lui Corneliu a fost Botezată cu Duhul Sfânt (Fapte
10). Mai târziu când Petru şi însoţitorii lui au fost
confruntaţi de ‘cei tăiaţi împrejur’ din Ierusalim, care
erau foarte indignaţi de călătoria lui Petru la Neamuri,
toţi aceştia s-au liniştit atunci când au auzit că Dumnezeu
botezase cu Duhul Sfânt şi pe cei netăiaţi împrejur; “Deci
dacă Dumnezeu le-a dat acelaş dar ca şi nouă, cari am
crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă
împotrivesc lui Dumnezeu? După ce au auzit aceste
lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis:
‘Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă
viaţă.’” (Fapte 11:17-18). După această declaraţie a lui
Petru, obiecţiunea împotrivitorilor a încetat. Mânia şi
supărarea lor au fost înlocuite cu cuvinte care aduceau
acum slavă lui Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit şi nimeni
nu mai putea comenta şi adăuga nimic la ce a făcut El.41
Aşa cum noi depunem o mărturie cu privire la credinţa
noastră când intrăm în apa Botezului, într-un mod
asemănător Dumnezeu depune mărturie cu privire la noi
într-un mod vizibil şi supranatural, atunci când ne Boteză
cu Duhul Sfânt.

41
Bruce, Acts, p.223.
32
 Când Domnul Isus a intrat în apa Iordanului
pentru ca să fie Botezat de Ioan, El a mărturisit ascultare
şi supunere faţă de Tatăl (Mat. 3:15). Când Duhul Sfânt
s-a coborât peste El în chip de Porumbel, Tatăl a depus
mărturie despre Fiul, prin glasul care vorbea din ceruri
(Mat 3:17). Mărturia Tatălui a validat lucrarea săvârşită.
Apostolul Pavel, la rândul lui, a avut nevoie de
această mărturie şi experienţă după trei zile de post,
rugăciune şi aşteptare într-o totală orbire fizică. Anania a
fost trimis de Dumnezeu pentru ca Pavel să-şi capete
vederea şi să se umple de Duhul Sfânt. (Fapte 9:17). La
această mărturie face referinţă Apostolul Pavel când
spune “Însuş Duhul mărturiseşte împreună cu duhul
nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” (Rom. 8:16).
Mărturia duhului nostru nu este suficientă. Noi
nu putem sta singuri, fără ajutor în picioare. 42 Mărturia a
doi sau trei martori este necesară. Duhul nostru depune
mărturia pe baza Cuvântului Evangheliei şi a lucrării
făcute de Duhul Sfânt în noi. Duhul nostru atestă (adică
noi ştim) faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu pe baza
schimbărilor lăuntrice experimentate la naşterea din nou
când a avut loc înnoirea noastră. După aceea urmează a
doua mărturie, a Duhului care mărturiseşte în mod
plenar despre noi că aparţinem Lui Dumnezeu. Dacă
mărturia Duhului nu este văzută de nimeni, nu este
simţită şi trăită la nivel experimental de persoana în
cauză, ce fel de mărturie poate fi aceasta? Orice mărturie
are scopul convingerii cuiva cu privire la un adevăr.
Adevărul este că noi suntem copii ai lui Dumnezeu.
Duhul Sfânt vine să depună mărturie (în faţa altora) cu
privire la acest adevăr. Cui face Duhul această mărturie?
Dacă o face în mod tainic şi invizibil aşa ca la naşterea din
nou, înseamnă că acestă mărturie e văzută şi auzită doar
de Dumnezeu. Are oare nevoie Dumnezeu să-şi
mărturisească Lui despre noi? Cred că nu. Atunci
această mărturie este pentru întărirea şi confirmarea
credinciosului şi pentru convingerea celor din jur.
Această mărturie declară în faţa celor prezenţă că într-

42
Leon Moris, The Epistle to the Romans (Grand Rapids: Wm. B.
Eerdmans Publishing Company, 1988), p. 317.
33
adevăr, persoana în cauză este acceptată ca copil al lui
Dumnezeu.
Morris şi alţii susţin că mărturia Duhului Sfânt ar
fi pentru duhul nostru,43 nu împreună cu duhul nostru.
Chiar dacă ar fi aşa cum spun ei, această mărturie îşi face
efectul doar atunci când e confirmată de o acţiune vizibilă
exterioară aşa cum o găsim în descrierile Evanghelistului
Luca. În casa lui Corneliu, atât Petru cât şi însoţitorii lui
au fost convinşi de faptul că Dumnezeu i-a acceptat şi pe
cei dintre neamuri, după ce au văzut şi auzit mărturia
Duhului (Fapte 10:45-46). Atât cei din Samaria cât şi cei
din Efes, au avut aceeaşi mărturie din partea Duhului,
mărturie care i-a convins şi pe ei înşişi şi pe însoţitori cu
privire la faptul că Dumnezeu i-a primit şi i-a integrat în
familia Lui. Nu înseamnă că atunci are loc integrarea în
familia lui Dumnezeu, ci doar că atunci şi aşa Duhul
depune mărturie cu privire la acest adevăr. Rămâne deci
să concludem, că această mărturie a Duhului este vizibilă,
clară, de netăgăduit, de necontestat şi supranaturală,
atunci când suntem Botezaţi cu Duhul Sfânt.
Având această mărturie cu noi, în noi şi pentru
noi, viaţa de credinţă este mult mai uşoară. Înţelegerea
pasajelor biblice care vorbesc despre Botezul cu Duhul
Sfânt, vorbirea în limbi, daruri spirituale şi plinătatea
Duhului sunt mai uşor de interpretat şi de înţeles.
Convingerile devin acum aşa de puternice încât credinţa
este mult mai greu de clătinat. Creşterea bisericilor,
dărnicia până la sacrificiu, şi o viaţă de biruinţă a
credincioşilor botezaţi cu Duhul Sfânt sunt doar câteva
dovezi care arată beneficiile acestei mărturii din partea
Duhului.

c. Pentru că Botezul cu Duhul Sfânt îl ajută pe

credincios să înalţe către Dumnezeu rugăciuni
prin Duhul. (Efes. 6:18, Iuda 20, Rom. 8:26).

43
Ibid.
34
 Rugăciunea este expresia intimă a vieţii noastre
de credinţă. Prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu şi ne
apropiem tot mai mult de El, la un nivel de intimitate
greu de descris în cuvinte. Lipsa rugăciunii înseamnă o
îndepărtare de Dumnezeu, în timp ce practicarea
continuă şi intensă a rugăciunii înseamnă apropiere tot
mai intimă de Dumnezeu. Vechiul Testament este bogat
în oameni ai rugăciunii. Domnul Isus a petrecut timp
îndelungat în rugăciune. Noua eră a Duhului a început de
la rugăciunea ucenicilor adunaţi în odaia de sus (Fapte
1:14). De asemenea, ucenicii, şi după botezul cu Duhul
Sfânt, au continuat să stăruiască “…în rugăciuni”(Fapte
2:42). Odată cu revărsarea Duhului Sfânt facem
cunoştinţă cu o nouă dimensiune a rugăciunii;
rugăciunea într-o altă limbă, după cum dă Duhul, sau o
rugăciune a duhului. Asupra acestui tip de rugăciune aş
dori să ne oprim şi să o analizăm.
Este greu de conceput că un credincios nebotezat
cu Duhul Sfânt se poate ruga prin Duhul aşa cum
Apostolul Pavel ne îndeamnă (Faceţi în toată vremea,
prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri, Efes. 6:18),
alături de Iuda (rugaţi-vă prin Duhul Sfânt…Iuda 20).
O rugăciune prin Duhul presupune participarea activă a
Duhului lui Dumnezeu în timpul rugăciunii, şi această
participare nu se referă doar la o călăuzire primită de la
Duhul. Duhul Sfânt poate călăuzi în rugăciune orice suflet
mântuit chiar dacă acesta nu este botezat cu Duhul Sfânt.
La rugăciunea prin Duhul se referă Apostolul
Pavel când spune
Corintenilor “În
adevăr, cine vorbeşte
în altă limbă nu
vorbeşte oamenilor,
ci Lui Dumnezeu;
căci nimeni nu-l
înţelege, şi cu duhul,
el spune
taine…Fiindcă dacă
mă rog în altă limbă,
duhul meu se roagă,
dar mintea mea este
35
fără rod. Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul,
dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar
voi cânta şi cu mintea. ...Negreşit, tu mulţumeşti lui
Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit
sufleteşte… Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în
alte limbi mai mult decât voi toţi…Astfel, deci, fraţilor,
râvniţi după proorocie, fără să împiedicaţi vorbirea în
alte limbi” (1Cor. 14:2, 14-15, 17-18, 39). În aceste versete
termenul duhul (pneuma) nu este folosit cu majusculă
(D), ceea ce înseamnă că Pavel se referă la duhul lui, nu la
Duhul Sfânt în mod direct. Oricum, interpretarea
expresiei este aceeaşi, pentru că contextul capitolului ne
obligă să înţelegem că atunci când Apostolul spune “mă
voi ruga cu duhul” aceasta înseamnă că “Duhul lui Pavel
se roagă după cum Duhul Sfânt îi dă cuvinte.”44 Deci
rugăciunea este făcută de duhul lui Pavel în timp ce
cuvintele folosite în rugăciune aparţin Duhului Sfânt. O
definiţie corectă a unei rugăciuni prin Duhul o dau şi
autorii cărţii “Duhul ne Ajută să ne Rugăm”, când spun
“Aşadar, rugăciunea prin Duhul este definită ca
rugăciunea care izvorăşte din joncţiunea spiritului
uman cu Duhul Sfânt, dând naştere unei rostiri rugative
într-o limbă necunoscută.”45
În versetele 14-18, Apostolul prezintă un contrast
între rugăciunea făcută cu duhul şi cea făcută cu mintea.
Rugăciunea duhului lasă mintea fără rod şi nu aduce
zidire sufletească celor ce aud. Rugăciunea făcută cu
mintea are ca rezultat zidirea altora, pentru că o astfel de
rugăciune este inteligibilă atât pentru cel ce se roagă cât
şi pentru participanţii la închinare. Rugăciunea făcută cu
duhul nu este inţeleasă nici de alţii nici de cel care o
înalţă (v. 2, 14), pentru că este o rugăciune în alte limbi,
prin care credinciosul se zideşte sufleteşte pe sine însuşi,
şi prin care mulţumeşte lui Dumnezeu ‘foarte frumos’ (v.
17, Fapte 2:11). Pavel conclude arătând că rugăciunea
trebuie făcută în aşa fel încât să-şi atingă scopul propus.

44
Gordon Fee, First Corinthians, p. 670.
45
Robert L. Brandt şi Zenas J. Bicket, tr. Marius Nuţu Crişan, Duhul
ne Ajută să ne Rugăm, O Teologie Biblică a Rugăciunii, (Satu Mare:
Tipografia LEŞ, S.R.L., 1998), p. 28.
36
Dacă scopul este zidirea sufletească a bisericii printr-o
slujire publică atunci se va ruga cu mintea, adică în limba
cunoscută de comunitate (v. 16-17), dacă scopul este
zidirea sufletească personală şi glorificarea lui Dumnezeu
atunci se va ruga cu duhul, adică în alte limbi (v. 4, 15,
18). Ce este interesant aici e faptul că cel care se roagă în
alte limbi se poate zidi sufleteşte fără să înţeleagă ce
spune. Interpretarea limbilor este necesară doar pentru
zidirea sufletească a comunităţii, nu a celui ce se roagă.46
O completare la scopul rugăciunii prin Duhul, o
face tot Apostolul Pavel la Romani 8:26, când spune: “Şi
tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci
nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul
mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” Apostolul
afirmă “căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm”.
Accentul se pune pe obiectul şi modul rugăciunii, cum
trebuie, adică pentru ce să ne rugăm, şi cum ar trebui,
cum ar fi potrivit, sau cum se cuvine să ne rugăm. Când
ne rugăm e necesar să ne rugăm aşa cum şi pentru ce
trebuie, cum şi pentru ce e bine. Totuşi, noi suntem
limitaţi în cunoaştere. Această limitare Apostolul o
numeşte slăbiciune (astheneia). Grecescul astheneia
înseamnă slăbiciune fizică, morală, sau slăbiciunea
minţii, putând de asemenea include timiditate şi lipsă de
pătrundere spirituală. Opusul acestor slăbiciuni e
dunamisul, adică puterea Duhului.47 Într-o astfel de
slăbiciune şi limitare a noastră, când noi nu ştim cum
trebuie să ne rugăm, Duhul mijloceşte cu suspine
negrăite.
Există o posibilitate că această mijlocire a
Duhului, cu suspine negrăite, nu face referinţă directă la
rugăciunea în alte limbi, dar nici nu poate să o excludă.
Rugăciunea în alte limbi, este exclusă din acest context al
mijlocirii Duhului de către unii autori, datorită
termenului folosit pentru suspine. Grecescul stenagmos
[suspine] folosit de Pavel aici, este utilizat în acelaşi
capitol în v. 22 şi 23. În v. 22 ni se arată cum creaţia
suspină durerea aşteptării restaurării la parametrii

46
Ibid, p. 669.
47
Brant şi Bicket, Duhul, p. 270.
37
pierduţi odată cu căderea în păcat a primului om, Adam.
În v. 23, apostolul vorbeşte despre faptul că şi noi
credincioşii suspinăm aşteptând transformarea trupului
pământesc în trup de slavă. Suspinul acesta nu presupune
în mod obligatoriu o exprimare literală audibilă, ci poate
fi o strigare figurativă de tip metaforic.48
Alături de Kasemann, cred că textul din Rom
8:26, este cel mai uşor de interpretat dacă acceptăm idea
că în acest process al rugăciunii, intervine Duhul Sfânt
care preia slăbiciunea şi neputinţa noastră omenească, şi
o transformă într-o rugăciune în alte limbi, prin care
vorbim cu Dumnezeu şi-I cerem tocmai ce trebuie, cum
trebuie şi ce avem nevoie49, fără ca să eliminăm
posibilitatea unei alte interpretări. Intr-o astfel de
rugăciune Duhul Sfânt se uneşte cu duhul omului şi
formează rugăciuni şi petiţii către Dumnezeu, care nu pot
fi cuprinse de mintea omenească. Este adevărat că orice
credincios se poate ruga, dar atunci când suntem slabi şi
nu ştim cum trebuie să ne rugăm, cine ne poate ajuta mai
bine ca Duhul Sfânt, şi cum să ne rugăm mai bine şi în
armonie cu voia divină? Numai prin limbajul dat de
Duhul Sfânt, şi acesta numai dacă dispunem de el.

Am arătat în acest capitol necesitatea Botezului cu

Duhul Sfânt, pentru a provoca credincioşii să caute
această experienţă animaţi de o motivaţie
corespunzătoare. Cei care caută Botezul cu Duhul Sfânt
doar ca să se laude că sunt mai spirituali ca alţi
credincioşi, greşesc. Tot la fel greşesc şi cei care caută
această experienţă, considerând că ea reprezintă ştampila
pe paşaportul cerului, după care lupta lor spirituală cu
ispitele şi păcatul încetează. Una dintre cele mai mari
greşeli pe care le poate face un om după botezul cu Duhul
Sfânt e să spună: “Am învins, lupta e gata, sunt mântuit
cu siguranţă, de acum nu mai trebuie să fac nimic,
aparţin Domnului şi pe mine asta mă interesează.”
Când un om gândeşte aşa, lăsă garda jos, şi este în pericol

48
Morris, Romans, p. 328.
49
Ernst Kasemann: Commentary on Romans (Grand Rapids, 1980),
p.241
38
de a fi înfrânt, şi ce nu a reuşit să facă Diavolul înainte de
Botezul cu Duhul Sfânt o va face după aceea. Sunt
persoane care au căzut după Botezul cu Duhul Sfânt
tocmai din aceste motive.
Lupta spirituală nu se isprăveşte odată cu
experimentarea Botezului cu Duhul Sfânt, dimpotrivă
continuă şi chiar se inteţeşte. Diavolul nu va înceta lupta
lui aprigă împotriva sfinţilor lui Dumnezeu. Odată
botezaţi cu Duhul Sfânt trebuie să devenim mai eficienţi
în mărturia noastră, să trăim o viaţă plină de încredere şi
biruinţă bucurându-ne de mărturia Duhului, şi crescând
în viaţa noastră de rugăciune prin Duhul.
 CAPITOLUL IV
Cum se primeşte Botezul cu
Duhul Sfânt
În contextul cerinţelor pentru experimentarea
Botezului cu Duhul Sfânt, orice om sincer care-L caută pe
Dumnezeu îşi va pune câteva întrebări: “Ce trebuie sa
fac, sau care sunt condiţiile care se cer pentru ca un om să
ajungă la această experienţă spirituală. Poate orice om, şi
în orice stare să ajungă la experienţa botezului cu Duhul
Sfânt? Este deschis acest drum pentru toţi?” Voi încerca
să răspund pe scurt la aceaste întrebări:

a) Botezul cu Duhul Sfânt este pentru cei născuţi

din nou (Ioan 14:17).
Botezul cu Duhul Sfânt nu este pentru cei din
lume, care sunt străini de făgăduinţele lui Dumnezeu.
Umplerea Duhului este pentru oamenii mântuiţi, născuţi
din nou, care şi-au lăsat povoara păcatelor lor la cruce şi
au început o viaţă nouă,50 prin înoirea făcută de Duhul
Sfânt, aşa după cum ne arată Apostolul Pavel la Tit 3:5;
“El ne-a mântuit nu prin faptele, făcute de noi în
neprihănire, ci
pentru îndurarea
lui, prin spălarea
naşterii din nou şi
prin înoirea făcută
de Duhul Sfânt.”
Când Duhul Sfânt
vine în inima
omului la
convertire, Duhul
realizează în om
naşterea din nou şi

50
Sandru, Doctrinele, p. 241
40
pregătirea pentru următoarea experienţă: Botezul cu
Duhul Sfânt. Naşterea din nou ne dă identitatea nouă în
Christos şi ne face copii ai lui Dumnezeu. Această naştere
sau regenerare este supranaturală, iar agentul prin care
se produce este Duhul Sfânt.51 Odată ce am devenit copii
ai Lui, vom creşte în cunoaştere şi în experienţe reale cu
Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Botezul cu Duhul Sfânt
este una din aceste experienţe. Lumea nu-l poate primi
pentru că nu-l cunoaşte, şi pentru că zace în păcat şi în cel
rău (1Ioan 5:19). Numai într-un vas regenerat şi curat,
spălat şi eliberat de patimi se poate coborî Darul Duhului
Sfânt.

b) Botezul cu Duhul Sfânt este pentru cei ce

ascultă de Evanghelie (Fapte 5:32).
Botezul cu Duhul Sfânt, Darul Duhului Sfânt, sau
umplerea cu Duhul Sfânt cum e prezentată de
Evanghelistul Luca, este doar pentru cei ce ascultă de
Dumnezeu. Numai în ascultare deplină de Dumnezeu şi
într-o stare umilă, vom putea primi făgăduinţa Tatălui.
Petru vorbeşte clar despre faptul că Duhul este martor al
Învierii lui Isus, şi că acest Duh este dat de Dumnezeu
celor ce împlinesc poruncile Domnului. Apostolul spune:
“Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt
pe care l-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
(Fapte 5:32).
Ascultatea de Dumnezeu este una dintre cele mai
importante cerinţe pentru orice candidat la Botezul cu
Duhul Sfânt. Aşa cum nu se pot separa cele două feţe ale
unei monezi, tot aşa nu se poate separa roada Duhului de
darurile Duhului, a fi de a face, sfinţenia de putere şi
pocăinţa de ascultare de Dumnezeu.52 Nu este suficient
ca o persoană să vină Duminica la altar, să-şi plângă
păcatul, să-şi ceară iertare, iar apoi începând cu ziua de
Luni să continue viaţa de acolo de unde a lăsat-o
Sâmbătă. Un om cu adevărat născut din nou, va intra în
ascultare şi supunere totală faţă de Cuvântul Evangheliei.
Viaţa lui va fi o viaţă nouă, despărţită de păcat şi în

51
Erickson, Christian Theology, p. 873
52
Land, Pentecostal Spirituality, p.103
41
deplină ascultare de Dumnezeu. Această ascultare este de
fapt testul copiilor lui Dumnezeu, după cum Apostolul
Pavel spune: “Căci toţi ceice sunt călăuziţi de Duhul lui
Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.”(Rom. 8:14). Omul
care va umbla sub continua călăuzire a Duhului va dovedi
că aparţine Domnului. Un astfel de om devine candidatul
potrivit pentru Botezul cu Duhul Sfânt.

c) Botezul cu Duhul Sfânt este pentru cei care-l

cer. (Luca 11:13).
Botezul cu Duhul Sfânt este pentru cei care
stăruiesc în rugăciune. Evanghelistul Luca se referă la
Botezul cu Duhul Sfânt şi la felul în care acesta se
primeşte, când redă cuvintele Domnului Isus: “Deci dacă
voi, cari sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor
voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da
Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11:13). Darul
Duhului Sfânt este pentru cei care se roagă din adâncul
inimii, şi-L cer cu foc şi pasiune. Numai printr-o astfel de
rugăciune, poate omul să-şi dovedească foamea şi setea
după Dumnezeu. Un om lipsit de interes nu se va ruga,
nu va cere şi nu va stărui. Dorinţa îl impinge pe om la
rugăciune, nevoia îl determină să ceară. Numai când
doreşti ceva în modul cel mai sincer şi serios, vei striga
către Dumnezeu
în rugăciune, iar
El va răspunde.
Domnul
Isus a spus:
“Cereţi şi vi se va
da; căutaţi şi veţi
găsi; bateţi şi vi
se va deschide.
Căci ori şi cine
cere, capătă; cine
caută, găseşte; şi
celui ce bate i se deschide.” Mat. 7:8-9. Când povara de
păcate apăsa greu asupra noastră, am plâns, ne-am căit,
am strigat către Dumnezeu, şi El ne-a ascultat
rugăciunea. Lanţurile s-au rupt, butucii s-au sfărâmat, şi
prin harul Domnului am fost eliberaţi. Când am fost
42
bolnavi sau în alte nevoi ne-am rugat, şi Dumnezeu în
dragostea Lui ne-a răspuns. În încercări grele ne rugăm.
Viaţa credinciosului este o viaţă continuă de rugăciune.
Tot aşa trebuie să fie şi atunci când credinciosul vrea să
trăiască bucuria Botezului cu Duhul Sfânt: trebuie să
ceară în rugăciune.

Există şi cazuri de excepţie, ca în casa lui Corneliu, unde

Darul Duhului Sfânt a fost turnat în timp ce Apostolul
Petru predica (Fapte 10:44). Acolo, neamurile nu ştiau ce
si cum să ceară, nu ştiau nici măcar de ce exact au nevoie,
aşa că Dumnezeu a luat iniţiativa Botezului cu Duhul
Sfânt, pentru că, după cum am amintit mai sus, Petru şi
cei tăiaţi împrejur trebuiau să fie convinşi că Dumnezeu
primeşte în numărul celor mântuiţi prin Isus, şi pe
Neamuri. Acest caz de excepţie ne arată că Dumnezeu
poate să ierte păcatele, să transforme viaţa, şi să boteze cu
Duhul Sfânt la interval de timp foarte mic, aproape
imperceptibil. Totuşi, regula generală pentru
experimentarea Botezului cu Duhul Sfânt, rămâne
stăruinţa în rugăciune, şi aceasta fără a nega dreptul lui
Dumnezeu suveran de a face excepţii.
Cei care vor să fie Botezaţi de Domnul cu Duhul
Sfânt, trebuie ca mai întâi să fie născuţi din nou, apoi să
trăiască în ascultare de Dumnezeu, şi nu în ultimul rând
să se roage şi să dorească stăruitor această umplere.
Aşteptarea doar şi nepăsarea nu sunt calităţi, şi nu-l ajută
pe credincios nici să crească spiritual nici să se apropie de
Dumnezeu, nici să intre în posesia lucrului pe care-l
caută.
 Concluzie

În această scurtă analiză nu ne-am ocupat de

darurile Duhului Sfânt, nici de roada Duhului, nici de alte
lucrări esenţiale, ale Duhului, ci am căutat să tratez în
mod mai specific, Botezul cu Duhul Sfânt. Prin această
lucrare nu caut să diminuez sub nici o formă celelalte
lucrări pe care Duhul Sfânt le face în viaţa credinciosului.
Naşterea din nou, sfinţirea, lumina asupra Cuvântului,
putere în predicarea Evangheliei, darurile Duhului Sfânt,
trăirea unei vieţi sub continua călăuzire a Duhului, etc…,
sunt toate aspecte esenţiale ale vieţii de credinţă, care îşi
au locul lor aşezat de Dumnezeu în lucrarea de mântuire,
creştere spirituală, mărturie, Evanghelizare şi misiune.
În toate acestea Duhul Sfânt este implicat, şi nici una din
ele nu se pot realiza fără participarea şi ajutorul Duhului.
Scopul meu prin studiul prezentat este ca cititorii
să cunoască adevărul Scripturii despre doctrina Botezului
cu Duhul Sfânt, şi modul în care această teologie se
transpune în practica vieţii de credinţă. Cei mai
îndreptăţiţi să vorbească şi să scrie despre aceste
adevăruri, consider că sunt cei ce le-au experimentat
întocmai. Aşa după cum ateii nu vor putea descrie şi
înţelege pocăinţa şi naşterea din nou, (chiar dacă din
punct de vedere teoretic şi critic ar putea să le analizeze),
tot aşa Botezul cu Duhul Sfânt trebuie descris şi
interpretat de cei care l-au experimentat după modelul
practic al Scripturii. Această descriere şi interpretare va
stârni mai mult interes, şi o foame tot mai adâncă pentru
experimentarea lui. Credincioşii în general, şi în mod
special tânăra generaţie caută experienţe spirituale care
să ateste credinţa din inima lor. Dacă Dumnezeu a pus la
dispoziţia noastră o astfel de experienţă, sunt sigur că nu
este dată doar ca să vorbim despre ea, ci este oferită

44
poporului răscumpărat pentru creşterea Bisericii Sale, şi
pentru ca să o trăim din plin.
Valoarea Cuvântului Evangheliei şi a comunităţii
reprezintă de asemenea subiectul altor lucrări specifice,
care nu pot fi neglijate. O balanţă perfectă între lucrarea
Cuvântului, a Duhului şi a comunităţii sunt esenţiale
pentru progresul lucrării lui Dumnezeu aşa după cum
Jones spune: “Protestanţii au Biblia, dar Biblia fără Duh
şi fără comunitate este o literă moartă care dă naştere
unui scolasticism arid. Catolicii au comunitatea, dar
comunitatea fără Biblie şi fără Duh devine un înveliş
instituţional. Penticostalii au Duhul, dar Duhul fără
Biblie şi fără comunitate conduce inevitabil la
subiectivism şi fanatism... În trupul lui Christos complet,
plin de Duh, după cum îl prezintă Pavel, aceste trei
autorităţi parţiale se complementează una pe cealaltă.
Duhul inspiră Cuvântul şi zideşte comunitatea; Cuvântul
ne ajută să înţelegem experienţele noastre cu Duhul şi ne
învaţă forma vieţii noastre comune. Comunitatea
formează contextul în care Cuvântul este înţeles şi Duhul
este experimentat. Folosirea Cuvântului pentru a
dărâma în loc de a zidi biserica, folosirea bisericii pentru
a stinge Duhul, folosirea Duhului ca un pretext al ieşirii
din parametrii Evangheliei au distrus temelia
Creştinismului în lumea modernă mai mult decât orice
atac extern al ateiştilor şi şcepticilor.”53 Câtă vreme
această balanţă dintre Cuvânt, Duh, şi Biserică, va fi
păstrată, fără a elimina vreuna din cele trei părţi
componente, Cuvântul va fi vestit, Duhul va lucra iar
Biserica va creşte, şi toate acestea pentru gloria Domnului
Isus Christos.
Acum, la începutul Mileniului III, când Domnul
Isus e gata să vină pe norii cerului, pentru răpirea
Bisericii Sale, suntem chemaţi la o viaţă trăită în puterea
şi sub călăuzirea Duhului Sfânt. Ploaia târzie revărsată de
Dumnezeu în ultimul veac, cred că este şi pentru cei care
vin după noi. Va găsi oare Dumnezeu suflete însetate şi
doritoare? Cred că da! Datoria noastră ca Slujitori ai Lui

53
J. W. Jones, The Spirit and the World (New York: Howthorn
Books, 1975), p. 100, 106.
45
Dumnezeu, este să predicăm Evanghelia aşa cum este
scrisă, cu tot ce oferă ea. Dumnezeu va lucra în inimile
oamenilor şi va produce foamea necesară după umplerea
cu putere de sus. Cred că Dumnezeu va Boteza cu Duhul
Sfânt aşa ca în Faptele Apostolilor, până la venirea
Domnului Isus Christos în vederea răpirii Bisericii Sale.
Dacă tu iubite cititor, nu ai această experienţă a
Rusaliilor, te invit să te apropii de Dumnezeu în
ascultare, cu sinceritate şi rugăciune, pentru ca
Dumnezeu să umple vasul inimii tale de putere şi bucurie.
Această bucurie nu se poate asemăna cu nimic din lumea
aceasta, de aceea ţi-o doresc din toată inima.
 Bibliografie
Bearsley-Murray, G.R., Baptism in The New
Testament, Grand Rapids, Wm. B.Eerdmans Publishing
Co., 1962;
Bittlinger, Arnold, Gifts and Grace, trans. H. Klassen,
Grand Rapids:Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1967;
Bruce, F. F., The Book of the Acts, Grand Rapids: Wm.
B. Eedmands Publishing Company, 1988;
Carson, D. A., The Gospel According to John,
Leicester, Inter-Versitz Press, 1991;
Christenson, Laurence, Speaking in Tongues and Its
Significance for the Church, Minneapolis: Bethany
Fellowship, 1968;
Erickson , Millard J., Christian Theology, Grand
Rapids: Baker Book House, 1985;
Fee, Gordon, The First Epistle to the Corinthians,
Grand Rapids, Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1987;
Gee, Donald, A New Descovery, Spriengfield, Mo.,
Gospel Publishing House, 1932;
Gee, Donald, The Pentecostal Movement, Including
the Story of the War Years, 1940-47, rev. Ed. London,
Elim, 1949;
Guthrie, Donald, New Testament Introduction,
Downers Grove, Il., InterVarsity Press, 1970;
Horton, Stanley M., What the Bible Says About the
Holy Spirit, Spriengfield, Gospel Publishing House,
2002;
Hoy, Albert, “Public and Private Use of Tongues”,
Paraclete, II, 4;
Hull, J. H. E., The Holy Spirit in the Acts of the
Apostles, Londra, Lutterworth Press, 1967;
Hunter, H., Spirit-Baptism, A Pentecostal Alternative,
Lanham, MD, 1983;
Hughes, Ray H., Who is the Holy Ghost?, Cleveland,
Pathway Press, 1992;
 Hurst, D. V., “The Evidence Points to Evidence”,
Paraclete, II, 1;
Jones, J. W., The Spirit and the World, New York:
Howthorn Books, 1975;
Kasemann, Ernst, Commentary on Romans; Grand
Rapids, 1980;
Land, Steven J., Pentecostal Spirituality – A Passion
for the Kingdom, Sheffield, Sheffield Academic Press,
1994;
Moris, Leon, The Epistle to the Romans, Grand
Rapids, Wm. B. Eerdmans Publishing Company, 1988;
Moltmann, Jurgen, The Spirit of Life, Minneapolis,
Fortress Press, 1992;
Newbegin, L., The Household of God, London: SCM
Press, 1953;
Pinnock, Clark H., Flame of Love – A Theology of the
Holy Spirit, Downers Grove, Il, InterVarsity Press, 1996;
Robert L. Brandt şi Zenas J. Bicket, tr. Marius Nuţu
Crişan, Duhul ne Ajută să ne Rugăm, O Teologie Biblică
a Rugăciunii, Satu Mare, Tipografia LEŞ, S.R.L., 1998;
Sandru, Trandafir, Doctrinele Biblice ale Bisericii,
Bucureşti, Editura Cultului Penticostal, 1989;
Tipei, John F., Punerea Mâinilor: Semnificaţia
actului în Sfânta Scriptură şi în literatura greco-
romană, Oradea, Editura Cartea Creştină, 2002;





HVWHRLQLĠLDWLYăGHUăVSkQGLUHDFXOWXULLFUHɇWLQH
SULQWUHYRUELWRULLGHOLPEăURPkQăGLQ$PHULFDGH1RUG

2IHULP
VHUYLFLLFRPSOHWHɇLJUDWXLWHGHHGLWDUHSHQWUXDXWRULFUHɇWLQL
FRUHFWXUăSXQHUHvQSDJLQăJUDILFăLQWHULRUɇLFRSHUWă
DWULEXLUH,6%1WLSăULUHSURRIHWF

WLSăULUHGHFDUWHvQ68$&DQDGDɇL5RPkQLD
FDQWLWăĠLPLFLVDXPDULPLQLPXQH[HPSODU
ODSUHĠXULDFFHVLELOH

FăUĠL3')JUDWXLWH

UHSURGXFHULWLSăULWHGHFăUĠLHOHFWURQLFH3')
„SDJ

UHFRQGLĠLRQăULɇLUHSURGXFHULGHFăUĠLYHFKL
VFDQăULFRQYHUVLL3')ɇLUHWLSăULUL

WLSăULUHGHPDWHULDOHSHQWUXOXFUăUL
GHHYDQJKHOL]DUHɇLPLVLXQH
SOLDQWHDILɇHEURɇXULFăUĠLSRɇWDOHHWF

YkQ]ăULGHFDUWHSULQFRUHVSRQGHQĠă
H[SHGLĠLHJUDWXLWăvQ68$ɇL&DQDGD
SHQWUXFRPHQ]LGHPLQLP

GLVFRXQWJHQHURVSHQWUXOLEUăULL
SODWDGXSăYkQ]DUH



'RUYDO$YH'RUYDO4&
+6*&$1$'$
7HO86
&DQDGD
HPDLOWKHEURWKHUERRN#\DKRRFRP
ZZZWKHEURWKHUERRNFRP