STILURILE SENZORIALE ȘI

IMPLICAREA LOR ȊN ÎNVATARE

ÎN PREȘCOLARITATE
 STILURILE SENZORIALE ȘI IMPLICAREA LOR ȊN
ÎNVATARE ÎN PREȘCOLARITATE

“Cine se opreşte din învăţat, fie la 15, sau 25, sau 80 de ani, acela este un om
bătrân. Trebuinţele de cunoaştere, de investigare, sunt extrem de importante.
Copilul vrea să afle, să ştie cat mai multe lucruri, curiozitatea lui este vie şi
permanentă. Pentru satisfacerea trebuinţei de cunoaştere, copilul trebuie să fie
instrumentat din punct de vedere psihic, adică să dispună de procese, funcţii şi
însuşiri şi capacităţi psihice care să-i permită a lua în “stăpânire” noile obiecte şi
fenomene. Cine învaţă mereu, rămâne tânăr.” (Henri Ford)
Legătura informaţională cea mai simplă a omului cu realitatea este realizată
prin intermediul senzaţiilor.
“Senzaţiile sunt procese psihice elementare prin care se semnalizează,
separate în forma imaginilor simple şi primare, însuşirile concrete ale obiectelor şi
fenomenelor, în condiţiile acţiunii directe a stimulilor asupra organelor de simţ
(analizatorii). “ (J. Piaget, 1974)
Procesele senzoriale şi motricitatea fină încep să se formeze în etapa
preşcolară, în jurul vârstei de 3-4 ani, şi sunt extrem de importante pentru viitoarea
dezvoltare a copilului. Este perioada în care trebuie să fie încurajat continuu să
exploreze mediul înconjurător, să-şi dezvolte simţurile şi îndemânarea, aspecte
care îl vor ajuta să se descurce la şcoală şi apoi , mai târziu, în viaţă. La copil nu
întâlnim senzaţii în stare pură decât în primele zile ale vieţii.
Procesele senzoriale se referă la senzatii, percepţii şi reprezentări, cu care
copilul ia contact încă de mic şi pe care le dezvoltă prin contactul direct cu
obiectele înconjurătoare.
Senzaţiile sunt cele mai simple legături pe care preşcolarul le poate stabili cu
mediul intern sau extern, pe baza simţurilor şi a dorinţei de explorare şi
cunoaştere, specific vârstei. Ȋn urma contactului direct cu anumite obiecte şi a
exersării simţurilor, iau naştere şi percepţiile, o altă componentă important a
proceselor pihice.
“Percepţiile sunt procese senzoriale complexe şi , totodata imagini primare,
conţinând totalitatea informaţiilor despre însuşirile concrete ale obiectelor şi
fenomenelor, în condiţiile acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.” (Vlad
Popovici, 1974)
Senzaţiile şi percepţiile copilului nu se dezvoltă de la sine, prin simplul
process de creştere şi maturizare şi nici ca urmare a repetării mecanice a acţiunii
stimulenţilor asupra organelor de simţ. Pentru ca dezvoltarea să aibă loc, este
necesară organizarea unor activităţi corespunzătoare. De conţinutul si motivele
activităţii depinde măsura în care se vor dezvolta senzaţiile şi percepţiile copilului.
Percepţia senzorială ne insoţeşte de-a lungul întregii vieţi şi ne serveşte ca
bază a realităţii. Se ştie că o percepţie senzorială săracă determină o percepţie
redusă a realităţii. Din acest motiv, dezvoltarea senzorială reprezintă una din bazele
construirii realităţii.
Procesele sensorial-perceptive se dezvoltă şi se perfecţionează în strânsă
legătură cu procesul de creştere şi maturizare, cu noile schimbări din cadrul
activităţii şi al planului relational al copilului cu mediul natural social.
Reprezentările se formează tot pe baza explorării şi antrenării simţurilor. Pe
baza planului senzorial, se formează şi primele repezentări mai consistente, care
vor constitui un bagaj cognitiv capabil să susţină capacitatea copilului de a povesti
ce a văzut sau unde a fost, precum si de a sprijini imaginaţia şi vocabularul său.
Maria Montessori consideră că simţurile noastre sunt niste “ porţi deschise
spre lume”, iar materialele senzoriale sunt cheile date copilului pentru a le
deschide. Ea afirmă că simţurile sunt “calea catre mine”, considerând că
experienţele senzoriale sunt modalitatea prin care copilul absoarbe informaţii
despre mediul înconjurător, încă de la naştere. La început el este un “explorator
senzorial” care doar absoarbe impresii, dr. Montessori obsevând că el capătă
abilitatea de a clasifica toate aceste informaţii în jurul vârstei de 3 ani.
Dacă între 0-3 ani copilul înregistrează senzaţiile inconştient şi neselectiv,
intre 3 si 6 ani are loc un process al devenirii conştiente. Ȋn acastă etapă copilul
devine conştient pe măsură ce îşi dezvoltă conştiinta faţă de lumea înconjurătoare;
percepţiile neordonate de până atunci se structurează, se sedimentează şi se
proceseaza, pentru a observa şi a înţelege lumea în mod conştient.
Organismul uman este receptiv pentru 5 categorii de stimulări, unele venite
din contactul si imediata proximitate a corpului iar altele preiau informaţii din
zonele îndepărtate ale acestuia.

Simţul auditiv contribuie la formarea structurilor psihice superioare specific

umane (limbajul) şi la dezvoltarea psihică general a omului, mai ales prin auzul
verbal.
Sensibilitatea auditivă şi auzul fonematic se dezvoltă mai ales în procesul
comunicării verbal, în procesul de învăţare a unor cântece sau poezii.
Dacă până la această vârstă copiii au ascultat mai ales cântecele alese de
părinţi, acum ei îsi manifestă preferinţele pentru anumite cântece sau ritmuri şi
chiar reuşesc să le cânte sau să le fredoneze păstrând linia melodica. Acest fapt se
datorează dezvoltării auzului muzical. De asemenea, se îmbunătăţeşte şi abilitatea
de a recunoaşte unele obiecte, fenomene sau evenimente numai dupa sunetele pe
care le produc.
 Copiii care se bazează pe stilul de învățare auditiv percep cel mai bine
informația nouă și conceptele dacă le aud. Ei au simțul auzului foarte bine
dezvoltat și o putere de concentrare și de reținere a informației prin ascultare.
Acești copii reușesc să rezolve sarcinile dacă au muzică pe fundal. Ei își folosesc
auzul pentru a explora lumea, comunică bine, vorbesc și explică, emit opinii sau
păreri, rețin ușor melodii pe care le redau cu acuratețe.
Copiii pot învăţa mai bine prin ascultarea instrucţiunilor verbale , cum ar fi
explicaţiile, discuţiile sau materialele audio , preferând să se bazeze pe sunete.
Copiii cu acest stil de învăţare vor lucra foarte bine cu:
 Instrucţiuni verbale;
 Explicaţii;
 Cântece şi poezii.
Când predăm copiilor cu stil auditiv de învăţare este recomandat sa avem cât
mai multe surse de sunet adăugate la lecţie.

Puncte tari:
 Îşi amintesc ceea ce aud şi ce se spune;
 Le plac discuţiile din clasă şi cele din grupuri mici;
 Ȋşi pot aminti foarte bine instrucţiunile , sarcinile verbal/ orale;
 Ȋnţeleg cel mai bine informaţiile când le aud.

Exemple de activităţi:
- “A venit pe dealuri toamna” (învăţare cântec)
-“Cum face? ” (formarea deprinderii de a rosti corect sunetele şi de a emite
onomatopee.)
-“ Deschide urechea bine!” (joc recreativ)
-“Telefonul fara fir” (joc recreativ)
-“ Bate cum auzi!” (recunoşterea ritmului prin bătăi din palme -repede, lent, pauză)

Simţul vizual asigură cunoaşterea celor mai multe proprietăţi ale

obiectelor: formă, culoare, mărime, distanţă şi constituie un factor integrator al
întregii experieţe senzoriale organizând şi coordonând mişcările voluntare
asigurând unitatea comportamentului.
Datorită activităţii tot mai complexe se dezvoltă şi spiritul de observaţie.
Unii autori au demonstrat că “ încă de la 3-4 ani, copiii, ghidându-se mai ales după
culoarea pielii, pot sesiza diferenţele care apar între oamenii care aparţin unor rase
diferite , dar le cred pasagere.”
Prin intermediul acestui stil, copiii îşi pot aminti ceeace au observat. Ei pot
să închidă ochii şi pot să îşi reaminteasca ccea ce au văzut mai devreme.
 Copiii cu acest stil de învăţare pot lucra foarte bine cu:
 Imagini cât mai colorate şi mai expresive ;
 Postere;
 Imagini video;
 Fotografii.
Când predăm acestor copii este recomandat să avem o mulţime de efecte
vizuale şi o mare varietate de lucruri la care aceştia să se uite.

Puncte tari:
 Le plac prezentările şi proiectele vizuale;
 Ȋşi pot aminti foarte bine imagini, planşe;
 Ȋnţeleg cel mai bine informaţiile atunci când le văd.

Exemple de activităţi:
-“ Cand se intampla si de ce?” (observarea naturii pentru a recunoaşte bruma,
ceaţa, frunzele uscate.)
-“ Zâna Toamna” (lectură dupa imagini)
-“ Spune ce lipseste?” (aşezarea într-un rând a unor obiecte din sală, un copil va
închide ochii, între timp se va retrage unul din obiecte, copilul va deschide ochii şi
va recunoaşte ce schimbare s-a produs.)

Simţul tactil-kinestezic- Stilul de învățare kinestezic este axat pe partea

aplicată a informaţiilor. În acest caz, copiii au probleme în memorarea pur
teoretică, în schimb asimilează şi reţin foarte uşor informaţiile atunci când fac
activităţi care să implice aplicarea lor, când se implică activ.

În studiul independent pot obţine o memorare excelentă dacă leagă

informaţiile noi de experienţe trecute.

Sensibilitatea tactilă se dezvoltă în strânsă legătură cu cea chinestezică .

Prin contactul cu obiectele , creşte posibilitatea diferenţierii gradelor de presiune a
obiectelor asupra suprafaţei cutanate, a aprecierii formei sau dimensiunii unor
obiecte doar pe cale tactilă.
Ceea ce se îmbunătăţeşte foarte mult în această perioadă este coordonarea
tact-văz astfel încât copilul reuşeşte acum să realizeze contururi. Sesizând mai
bine proporţiile şi detaliile el reuşeşte să le transmită şi prin desen.
Senzaţiile cutanate sunt de 3 feluri: senzaţii tactile, termice şi de durere.
Acesta permite cunoaşterea unor însuşiri ale obiectelor , cum ar fi netezimea,
asperitatea, duritatea şi dă posibiitatea cuoaşterii proprietăţilor termice ale
obiectelor incluzându-se în mecanismele de autoreglare.
Copiii cu acest stil de învăţare vor lucra foarte bine în:
 Activităţi de lucru manual;
 Desen şi pictură;
 Jocuri de construcţii;
 Realizarea de machete;
 Joc de rol
 Activităţi care implica mişcare;
 Tipuri de jocuri variate;
 Experimente.
Când predăm acestor copii cu stil tactil de învăţare este recomandat să ii
lăsăm să simtă şi atingă obiectele pentru a putea astfel să internalizeze informaţii
noi. Trebuie să ţinem cont de faptul că ei sunt mereu în mişcare. Numai simpla
audiere a lecţiei nu îi va ţine interesaţi pentru mult timp.
Studiile arată că metodele de predare care se potrivesc cu stilurile de
învăţare ale elevilor pot îmbunătăţi semnificativ performanţele academice.

Puncte tari:
 Ȋşi amintesc ceea ce fac şi experienţele personale la care au participat
cu mâinile şi întreg corpul (miscari şi atingeri);
 Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecţiile în care sunt
implicaţi activ la activităţi practice;
 Îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o data, le-au
exersat şi le-au aplicat în practică (memorie motrică).
 Au o bună coordonare motorie.

Exemple de activităţi:
-“Recunoaste obiectul!” (realizarea de cutii senzoriale în care introducem diferite
materiale (nisip, fasole, sare, boabe de cafea, fructi etc) pentru a le atinge sau chiar
mersul cu picioarele goale pe acestea.)
-“Atinge si descrie!” (enumerarea caracteristicilor fructelor)
-“Ghiceşte cifra!” (trasarea pe spatele copiilor a cifrelor învăţate pe care va trebui
să le recunoască)
-“Zâna Toamna” (colaj)
 Simţul gustativ contribuie la cunoaşterea însuşirilor gustative ale obiectelor,
la apararea de cele nocive, la reglementarea comportamentului alimentar.
Gustul, la fel ca si mirosul, ofera informatii cu privire la compozitia chimica
a mancarii, cu ajutorul receptorilor chimici, care in prezenta moleculelor specifice,
trimit informatii creierului. Receptorii gustativi , localizati pe limba si prin
cavitatea bucala, sunt sensibili la anumite substante cum ar fi zaharurile, proteinele
si clorurile de sodiu.
Comparativ cu simtul mirosului, care poate detecta sute de mii de mirosuri
diferite, gustul este un simt relativ saracacios: receptorii acestuia sunt capabili sa
dea informatii cu privire la un numar limitat de calitati, cunoscut in general sub
numele de gusturi primare.

Exemple de activităţi:
-“ Ce gust are?” (pregătirea a 4 boluri cu zahăr -pentru gustul dulce , sare- pentru
gustul sărat, zeama de lămâie- pentru gustul acru şi cacao- pentru gustul amar)
-“Spune ce ai gustat?” (gustarea diferitelor fructi sau legume cu ochii legaţi.)
-“Salata de fructe” (activitate practice-gospodareasca)

Simtul olfactiv – copilul reuşeşte sa identifice unele alimente dupa miros.

Are rol important în stabilirea preferintelor sau aversiunilor faţă de gust.
Misterios, intuitiv si instinctiv, olfactia (simtul mirosului) este cel mai vechi
simt in dezvoltarea organismelor vii. Mai mult decat celelate, acesta influenteaza
irationalul si emotiile din noi, influentand profund starile emotionale. Poate induce
entuziasmul sau calmul, sentimentul de simpatie sau respingerea instinctiva,
semnaland apropierea amenintarii sau pericolului. Doar ganditi-va, de exemplu,
cum mirosul de ars pune oraganismul in alerta si il determina sa suspende orice
activitate.
Copiii cu acest simţ recunosc alimente, situaţii şi obiecte după miros.

Exemple de activităţi:
-“Miroase şi ghiceste! (introducerea în ouăle de la kinder diverse condimente sau
lichide pe care să le recunoască după miros)
-“A ce miroase toamna?” (mirosirea florilor, a fructelor)
 Beneficiile identificării şi dezvoltării stliurilor de învăţare:

Pentru copii:
-dezvoltarea autocunoaşterii;
-îmbunătăţirea stimei de sine;
-prevenirea neînţelegerilor dintre copii-profesori-părinţi;
-evidenţierea abilităţilor de învăţare.

Pentru părinţi:
-înţelegerea nevoilor de învăţare ale copiilor;
-identificarea motivelor care generau eşecul şcolar;
-reconsiderarea barierelor în învăţare şi abordarea optimistă a întregului potential
al copilului.

Pentru profesor:
-se constată mai puţin stres zi de zi, în situaţiile din clasă şi din afara ei;
-se obţin rezultate mai bune şi există satisfacţie profesională;
-se îmbunătăţeşte managementul timpului;
-se formează o imagine clară asupra diversităţii din clasă;
-creşte spiritu de echipă;
-se dezvoltă relaţia interpersonală dintre professor -copil si comunicarea
profesorilor cu părinţii;
-se clarifică nevoile de învăţare individuale ale preşcolarilor;
-are succes învăţarea prin cooperare, lucrul pe grupe;
-se evidenţiază în mod real nevoile preşcolarilor etichetaţi “slabi” şi ale celor
“talentaţi”;
-se stabilesc strategii de optimizare a învăţării.

Strategii de dezvoltare a stilurilor senzoriale din experienţa noastră:

După identificarea stilului de învăţare am participat la exerciţii de
autocunoaştere şi intercunoaştere, am exersat deprinderile eficiente de studiu şi le-
am aplicat la cerinţele învăţării eficiente.
Am observant că învăţarea se realizeaza mai bine atunci când am formulat
scopuri şi obiective clare şi precise , am organizat conţinuturile învăţării precizând
de la început obiectivele, modalităţile de realizare. Planul, programul de învăţare
elaborat a cuprins activităţi concrete, sarcini de îndeplinit, resurse, termene limită,
recompense, stimulând interesul pentru cunoaştere, pasiunea pentru învăţare. Am
asigurat o atmosfera confortabilă, evitând trăirea unor stări emoţionale negative,
stresante. Ne-am încurajat şi am învăţat din succesele şi eşecurile personale şi nu
numai.
 Am folosit materiale senzoriale care fac introducerea în geometrie. Copiii au
fost ajutaţi să înţeleagă, să ordoneze şi să ataşeze cuvinte gamei largi de informaţii
pe care le primeşte prin simţuri (imagini, mirosuri, sunete, senzaţii, sentimente, etc,
dezvoltându-şi percepţiile fizice şi mentale.) Lucrând cu ele , copilul intră în
contact cu noţiunile de lungime, înălţime, grosime, volum, cu diferite forme
geometrice. Fiecare copil are o capacitate extraordinară de a învăţa în diferite
moduri.

Concluzii:
Toţi copiii pot învăţa, dacă profesorii, părinţii, cei care le oferă suport, sunt
pregătiţi cum să-i înveţe.Să le propună programe pentru dezvoltarea stilului de
învăţare şi a praticării abilităţilor transferabile: de comunicare, de lucru în ecipă, de
învăţare, , de negociere, de ascultare, de creativitate, de a căuta informaţii de a
lucra cu computerul, etc.
Cei care participă la astfel de progrme obţin rezultate mai bune, au mai multă
încredere în sine, se pot ajuta singuri în multele şi diferitele situaţii de învăţare cu
care se întâlnesc zilnic, devin autonomi, scade riscul de abandon şcolar, creşte
gradul de participare la activităţile şcolare şi extraşcolare.