Pedagogia Sportului

PEDAGOGIE
SPORTIVĂ
SPORTIVĂ
“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Obiect şi sarcini
Pedagogie – grec. PAIDEIA = creştere, formare

PAIS = copil, băiat
AGOGE = conducere
= acţiunea de coordonare şi educare a copilului
= ştiinţa care are ca domeniu de cercetare un

fenomen specific societăţii umane, şi anume
fenomenul educaţional.

Obiect şi sarcini
Pedagogia generală studiază legile educaţiei în

funcţie de specificul fiecărei orânduiri sociale →
legile obiective ale educaţiei în general şi aplicarea
lor la tipul societăţii la un moment dat; descoperă şi
formează legi obiective ale instrucţiei şi educaţiei
pentru formarea unui om folositor societăţii.

Obiect şi sarcini
Pedagogia este o disciplină ce studiază:

• problemele generale ale educaţiei;
• esenţa legilor ei;
• factorii dezvoltării personalităţii;
• probleme generale ale proceselor didactice;
• propune metode şi modalităţi de realizare ale
educaţiei intelectuale, morale, profesionale,
estetice, fizice;
• problema conducerii activităţii instructiv-
educaţionale.

Obiect şi sarcini
Caracteristicle educaţiei:
Este determinată de:

• condiţiile social-economice,
• de factura psihică a comunităţii,
• de tradiţii,
• de obiceiuri.

Obiect şi sarcini
Sec. XVI – XVII

– progresiştii – idei ce preconizau realismul dezvoltării
fizice şi psihice.
– J.J. Rousseau → concepţii referitoare la problema

educaţiei → apare şi se dezvoltă pedagogia → necesită
cunoaşterea fenomenului educaţiei.

Sistemul ştiinţelor pedagogice
Pedagogia s-a dezvoltat atât de mult încât a

dat naştere mai multor ramuri:
– pedagogie comparată – experimentală
– pedagogia vârstelor – preşcolar, şcolar, tineretului

universitar, vârstnicilor
– pedagogia aplicativă – artistică, sportivă, militară etc.

Pedagogia generală este disciplina care

studiază problema educaţiei şi instruirii, legile
ei, factorii formării şi dezvoltării personalităţii,
problemele generale ale procesului didactic,
propune metodele şi modalităţile de realizare
a educaţiei intelectuale, morale.

Pedagogia sportivă
Obiect şi sarcini → ramură a pedagogiei

generale care a apărut ca o formă ce se aplică în
procesul sportului. Această pedagogie a sportului
are un conţinut diferit faţă de pedagogie în general,
şi este diferită de pedagogia educaţiei fizice.

Pedagogia educaţiei fizice se ocupă de

aspectul pedagogiei de educaţie fizică în şcoli,
universităţi, în cadrul proceselor de învăţare.
Pedagogia sportului se ocupă de aspectele

pedagogice din cadrul procesului de pregătire a
sportivilor.

Fiind o ramură-mamă şi pentru a se încadra

între discipline, ea trebuie să îndeplinească unele
condiţii:
1. să aibă un obiect propriu de studiu

2. să aibă metode proprii
3. să aibă noţiuni bine conturate
4. să stabilească legi, norme, propuneri specifice
obiectului de studiu în urma verificărilor practice.

Pregătirea sportivă vizează perfecţionarea

capacităţilor fizice şi psihice ale sportivului prin
practicarea unui anumit sport. Ea caută ca în
procesul instructiv-educaţional să dezvolte la sportiv
cunoştinţe, priceperi, calităţi motrice, deprinderi
motrice, care să-l ajute la realizarea unor
performanţe în ramura de sport în care se
pregăteşte.

Componente:
Educaţie
Dezvoltare

Componenta educaţie cuprinde un complex de

influenţe ce se exercită asupra sportivului conştient
şi organizat în scopul realizării acesteia (educaţia) +
autoeducaţia – în funcţie de vârstă, individualitate,
împrejurări.

Componenta dezvoltare este un proces mecanic şi se

realizează prijn trecerea de la o stare cantitativă veche
la alta nouă. Această dezvoltare urmăreşte dezvoltarea
fizică şi dezvoltarea psihică.
dezvoltarea fizică a sportivului este un proces
dezvoltarea psihică este un produs al creierului şi este
reprezentată de procesele cognitive, volitive şi însuşirile
psihice ale sportivului – temperament, aptitudini, caracter

Între educaţie şi dezvoltare există

o relaţie reciproc complexă, care se
intercondiţionează. Toate acestea duc
la dezvoltarea proceselor fizice şi
psihice.

Educaţia intelectuală – cunoştinţe

cognitive, creează dezvoltarea gândirii
creatoare şi conştientizează diferitele
activităţi ale sportivului.

Educaţia morală – scop – pregătirea

sportivului pentru a-şi însuşi normele morale,
formarea convingerilor şi aptitudinilor de
conduită morală (comportament, manifestări).

Educaţia estetică – antrenorul

dezvoltă la sportivi capacitatea
acestora de a aprecia frumosul.

Educaţia tehnologică
Educaţia prin sport
Educaţia religioasă

Educaţia didactică
• teoria şi ştiinţa procesului de învăţare (a instruirii/
învăţării altora), învăţământ care se realizează
într-un sistem de educaţie;
• este procesul de învăţare printr-o tehnologie,
prin aplicarea unor principii şi mijloace didactice,
prin anumite forme de organizare a acestui
proces de bază a metodelor de evaluare.

Didactica sportului – proces de pregătire a

sportivului, care se desfăşoară atât printr-un proces
de instruire, cât şi de educare.
În didactica sportivă instrucţia şi educaţia se

întrepătrund reciproc, fiind un tot unitar.

Învăţarea – activitate comună sau individualizată

prin care antrenorul transmite cunoştinte, priceperi,
deprinderi sportivilor săi în conformitate cu scopul
şi obiectivele sportului respectiv.
Procesul de învăţare are două aspecte :

– predare
– însuşire

Componentele procesului de învăţare şi educaţie
1. Cunoştinţele care reprezintă rezultatul gândirii şi oglindirii

în conştiinţa noastră a unor fenomene sau obiecte sub formă
de percepţii, reprezentări, noţiuni şi fenomene ale lumii
înconjurătoare.
În procesul de pregătire sportivă, cunoştinţele sunt căpătate
de către sportivi pe cale informaţională de la antrenor, prin
execuţia unor sportivi de performanţă, sau vizionării
competiţiilor (filme, poze, etc.)
Aceste informaţii pot avea un caracter general sau unul
special.

2. A doua componentă – priceperile şi deprinderile motrice
Priceperi = posibilitatea sportivului de a reproduce în mod

conştient o anumită acţiune motrică în condiţii variabile.
Deprinderi motrice = formele automatizabile ale acţiunilor
motrice în procesul învăţării, capacitatea execuţiei – uşurinţa.
Dezvoltarea acestor priceperi şi deprinderi se face pe baza

“fenomenelor de iradiere” ale şcolilor care le folosesc în
antrenamentele sportive.

Deprinderi motrice:
• Mersul,
• Alergarea,
• Aruncarea,
• Săritura,
• Târârea, şi altele.
Unele deprinderi motrice pot avea influenţă

asupra altora care trebuie învăţate.

3. Calităţile motrice (biomotrice) – absolut

necesare în procesul de instruire = aptitudini
specifice capacităţilor de mişcare ale omului.
Orice mişcare a omului se caracterizează prin

următoarele calităţi de bază:
a. forţă
b. viteză
c. rezistenţă
d. îndemânare

a. Forţa - calitate motrică a omului ce poate

fi definită ca posibilitatea sau capacitatea
sportivului de a învinge o rezistenţă exterioară
sau să acţioneze împotriva ei prin eforturi
musculare.

Calitatea motrică FORŢA este rezultatul

contracţiilor musculare – depinde de numărul şi
grosimea fibrelor musculare. Această însuşire
pe care o au sportivii ca această masă
musculară să fie cât mai convenabilă sportivului
şi cât mai capabilă de a dezvolta o forţă mare.

Forţa poate fi:

• forţă generală
• forţă specifică
• forţă combinată cu alte calităţi

b. Viteza. D.p.d.v. mecanic se defineşte ca

fiind spaţiul parcurs în unitatea de timp.
La baza oricărui tip de viteză stau
fenomenele fiziologice şi biochimice din
muşchi.

Viteza poate fi:

• de reacţie,
• de execuţie,
• de repetiţie.

• Viteza de reacţie = viteza de a răspunde la

un excitant, timp de reacţie.
• Viteza de execuţie = viteza de a executa o

mişcare într-un timp cât mai scurt.
• Viteza de repetiţie = frecvenţa unor mişcări.

c. Rezistenţa = calitatea de a efectua un

anumit efort pe o durată de timp îndelungată.
Are două aspecte: generală şi specifică.

Pentru educarea rezistenţei trebuie

ţinut seama de:
• intensitatea lucrului în antrenament
• durata intervalului de odihnă

d. Îndemânarea – capacitatea sportivului de a

efectua în mod raţional un exerciţiu fizic sau o
acţiune. Se spune despre un sportiv că este
îndemânatic dacă are capacitatea de a rezolva
cât mai îndemânatic, precis, corect şi cu
cheltuială minimă de energie a diferitelor sarcini
sau elemente tehnice.

Toate calităţile – proces unitar, căci atunci

când acţionăm asupra unei calităţi indirect
aceasta le influenţează şi pe celelalte.
Aceste calităţi se dezvoltă în timp diferit, în

corelaţie cu vârsta şi sexul.
– La băieţi 13-17 – forţă + rezistenţă
– La fete de la 15 în sus
=> Necesitatea de a dezvolta viteza şi îndemânarea-

trebuie să se asigure până la 13-14 ani.

Între deprinderile motrice şi calităţile motrice ->

corelaţie -> legătură logică -> interdependenţă.
În această interdependeţă, conţinutul îl constituie

calităţile motrice ce vor forma deprinderile -> anumite
calităţi nu se pot evidenţia decât prin intermediul unor
deprinderi, iar deprinderile -> dependente de nivelul
calităţii motrice.

Principiile didactice
Reprezintă o cerinţă obligatorie a activităţilor

de predare şi învăţare, este o generalizare a
acestora şi o generalizare a practicii de instruire
care trebuie să ţină seama de legile instruirii.
Ele reprezintă teze fundamentale după care
se conduce antrenorul în activitatea sa.

I. Principiul participării conştiente şi active

- în procesul de antrenament, caracterul acestui
principiu este determinat în primul rând de modul în
care sportivii înţeleg scopul şi necesitatea exerciţiilor
fizice, utilitatea lor pentru practicarea unui sport.

II. Principiul intuiţiei

- se formează la sportivi în imagini cât mai clare şi cât
mai vii a elementelor tehnice dintr-o ramură, probă
sau sport.
- foloseşte materiale intuitive -> programe, filme,
diagrame, exerciţii sportive.

III. Principiul sistematizării şi continuităţii

- trebuie respectate: planificarea sistematică,
continuitatea în procesul de pregătire ce trebuie
gradată şi continuă.

A se lua în seamă respectarea

următoarelor norme:
1. de la cunoscut la necunoscut
2. de la uşor la greu
3. de la simplu la comlpex.

Ca reguli:
• caracterul succesiv şi continuu al învăţării trebuie
efectuat în timp
• la începutul învăţării să se înveţe esenţialul
(generalul), apoi să se treacă la fazele secundare
• să se asigure numărul de repetări, o justă alternare
între acţiune şi odihnă şi o dozare atentă a efortului
sportivului.

IV. Principiul accesibilităţii şi individualizării

- în procesul de antrenament trebuie ca ceea ce
predăm sportivilor să fie accesibil, trebuie ţinut
seama de particularităţi: vârstă, sex, grad de
pregătire (elememente simple).

V. Principiul însuşirii temeinice şi dependenţa

consolidării instruirii
- planificarea corectă
- efectuarea numărului necesar de repetări
- efectuarea permanentă a controlului consolidării
- norme şi probe de control → anunţate din timp
→ motivaţie şi antrenament.

Metode de instruire în procesul de
pregătire sportivă
Definiţie:
Prin metode de pregătire în procesul de
antrenament înţelegem = modul de lucru folosit
de antrenori şi sportivi prin care sportivii îşi
însuşesc un sistem de cunoştinţe, îşi formează
şi îşi dezvoltă priceperi, deprinderi şi calităţi
motrice.

În cadrul procesului de antrenament se disting 4 etape:
1. familiarizarea cu acţiunea motrică în curs de învăţare

2. învăţarea amănunţită a acţiunii motrice
3. consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice
dobândite, precum şi a calităţilor motrice
4. analiza şi aprecierea rezultatelor.

Concomitent cu metodele prezentate mai

sus se folosesc şi anumite procedee specifice
fiecărei ramuri de sport. Acestea sunt căi
asiguratoare pe care le foloseşte antrenorul în
scopul de a mări eficienţa unei sau altei
metode de lucru.

În alegerea metodei şi procedeului de lucru trebuie

să se ţină seama de mai mulţi factori:
– Scopul şi sarcinile ce trebuie rezolvate în etapa respectivă a
procesului de învăţare
– Să se ţină seama de particularităţile colectivului sau ale
sportivului şi caracteristicle pderpinderilor de trebuie însuşite
– Să se ţină seama de condiţiile concrete de desfăşurare a
activităţilor şi de gradul de pregătire metodologică a
antrenorului

Metode moderne de predare/ instruire
300 ex. vs. 60 ex. (utile)

cantitativ vs. calitativ

Metode de instruire:
» verbale
» demonstrative
» practice
» moderne
» globale şi analitice
» pentru dezvoltarea calităţilor
motrice
1. Metode verbale
Căile de bază prin care antrenorul transmite
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi motrice sportivului
prin intermediul cuvintelor:
a) comunicările verbale (descrierea exerciţiului,
folosirea elementelor)
b) indicaţii verbale
– luarea punctului reper
– schimbarea liniei de observaţie
– indicaţii pentru dirijarea execuţiei

c) dispoziţia – forma prin care antrenorul organizează

desfăşurarea lecţiei şi începerea şi terminarea
execuţiei. Dispoziţia trebuie să fie clară, precisă şi
fermă.
d) comanda şi numărătoarea
e) convorbirea -> forma orală bazată pe întrebări şi
răspunsuri (-> sportivii de performanţă)
f) aprecierea execuţiei (bine, foarte bine)

2. Metode demonstrative
Definiţie: prin demonstraţie înţelegem arătarea
nemijlocită de către antrenor sau a unui
instructor a exerciţiilor pe care sportivii trebuie
să şi le însuşească cu ajutorul organelor de
simţ. De obicei metodele demonstrative se
folosesc împreună cu explicaţii.

În demonstraţii folosim diferite mijloace

intuitive. Aceste mijloace intuitive sunt imaginile
pe care sportivii le memorează şi le păstrază.
Această intuiţie se face pe două căi:

a. Directă:
• a.1. demonstraţia antrenorului sau a sportivului fruntaş
• a.2. experienţa motrică anterioară a sportivului
• a.3. prin exerciţii de încercare, probă
• a.4. prin îngrădirea mişcărilor folosind diverse obiecte sau obstacole
• a.5. executarea cu ajutorul antrebnorului
• a.6. observarea şi controlul propriilor mişcări în oglindă
• a.7. cu ajutorul aparatelor ajutătoare
• a.8. cu partener pasiv sau activ
• a.9. prin observarea exercuţiei a altor sportivi, în special a maeştrilor
sportivi

b. Indirectă:
• b.1. planşe, kinograme
• b.2. mulaje
• b.3. tablă simplă sau magnetică
• b.4. fotografii
• b.5. DVD- uri, filme didactice, tv, radio

3. Metode practice
• Se exersează prin repetarea acţiunilor sau
calităţilor motrice cu scopul perfecţionării lor
în vederea atingerii măiestriei sportive.
• Urmăresc ca sportivii să-şi însuşească cât
mai corect diverse acţiuni motrice, diverse
deprinderi motrice.

Executând aceste acţiuni repetate,

consolidate, spunem că s-a realizat
învăţarea prin această metodă practică
(număr mare de repetări, dar cu grijă
ca să nu se plictisească sportivul).

4. Metode globale sau analitice
4.1. Metoda globală -> în cazurile când

exerciţiul fizic este uşor sau poate fi
descompus în părţile sale componente.

• Etape:
• antrenorul indică sportivilor să se concretizeze
şi să se concentreze asupra anumitor faze, cu
toate că exerciţiile se execută în întregul lor
• antrenorul recomandă executarea întregului
exerciţiu prin eliminarea detaliilor

4.2. Metoda învăţării analitice (fragmentarea)

Definiţie: însuşirea separată a acţiunilor motrice care
compun exerciţiul
Cu cât exerciţiul este mai complex şi mai dificil, cu
atât mai mult se impune folosirea metodei analitice.

• Superioritatea acestei metode faţă de cea globală,

este că ea permite perfecţionarea separată a
diferitelor părţi ale exerciţiului fizic, dar are şi
dezavantajul că favorizează memorarea izolată a
unor elemente şi necesită mai mult timp de învăţare.
• În timpul folosirii metodei globale sau analitice trebuie
să prevenim şi să corectăm greşelile, să aflăm care
sunt cauzele care determină greşelile de execuţie.

----> la antrenor:
• aplicarea de metode neadecvate
• lipsa tactului pedagogic
• pregătirea fizică generală slabă
• neîncrederea în forţele proprii
• calităţi motrice nedezvoltate
• greşeli din cauza bazei materiale

5. Metode moderne
5.1. Învăţarea programată – asigură caracterul

aplicativ – formativ al deprinderilor motrice şi
calităţilor fizice de bază.
- este o metodă de instruire orientată în
conformitate cu modelul cibernetic al procesului
de învăţare.

Continuare:
- se asigură o participare activă şi independentă a
sportivilor pe parcursul tuturor verigilor lecţiei astfel încât
sportivul să fie capabil de a parcurge algoritmul (scheletul
de bază) al exerciţiului şi să se autocorecteze după ce a
consultat modelul ideal pe care şi-l propune de realizat.
~ algoritm realizat pe baza unui model ideal care ţine cont
de calităţile motrice specifice fiecărui individ ~

~ cei cu calităţi deosebite nu trebuie să fie ţinuţi împreună

cu masa – trebuie lucrat separat !!! -> program specific de
instruire individuală !!!
- eşalonarea materiei însuşite să se facă cu paşi mici ->
treptat şi succesiv, de la simplu la complex, uşor-greu,
cunoscut-necunoscut, juniori->tineret->seniori

5.2. Modelarea
- asigură aplicarea principiilor şi metodelor
cibernetice şi teoriei informaţiei, elementele şi
procesele de bază din probele sau ramurile
sportive pentru realizarea unei anumite
performanţe se folosesc modele.

• -> prezentăm modelul ideal cu particularităţi psihofizice pe

care le au cei mai buni sportivi pe plan mondial
• -> aici folosim algoritmul didactic, care trebuie să aibă la
început un caracter general, iar mai apoi să indicăm un
complex de exerciţii necesar ramurii sportive respective.
• -> de asemenea, trebuie să avem clar stabilite finalităţile
pentru obţinerea rezultatului scontat.

5.3. Problematizarea = o metodă care prin

descoperire caută să realizeze:
• învăţarea să se facă într-un cadru conflictual
creat în lecţii prin situaţii-problemă.

5.4. Învăţarea prin descoperire: această metodă

constă în emiterea unor sarcini de lucru pentru
care sportivul foloseşte diferite metode instructive
sau prin analogie ajunge la descoperirea
adevărului -> a unor reguli

Lăsaţi sportivul să gândească !!!

Indicaţii numai la antrenament,
şi nu tot timpul !!!

6. Metode pt dezvoltarea calităţilor motrice

(biomotrice / psihomotrice)
- în marea performanţă sunt necesare dezvoltările
calităţilor motrice – ce se pot realiza prin metode
moderne şi prin pregătire. Aceste metode au devenit
instrumente obişnuite de lucru şi sunt accesibile
antrenorilor şi sportivilor.

În mod convenţional ele pot fi împărţite

astfel:
a. metode pt dezvoltarea forţei şi detentei (viteză
+ forţă)
- met. contracţiilor izometrice (ridicare)
- met. contracţiilor izotonice (împingere)
- met. halterofilului
- met. culturistă

b. metode pt dezvoltarea rezistenţei

- met. antrenamentului variabil – cu varianta sa met. Farley
- met. Maraton
- met. antrenamentului cu intervale
c. metode pt dezvoltarea vitezei
- metoda antrenamentului cu repetări (atenţie la număr!!!)
d. metode pentru dezvoltarea îndemânării
- met. efecturării acţiunilor motrice cu uşurinţă în condiţii
constante sau îngreunate şi variabile

e. metode pt dezvoltarea tuturor calităţilor

- met. antrenamentului în circuit
- met. antrenamentului psihotonic (met. Schultz) – met. prin care noi ne
comandăm singuri => putere de concentrare
(mobilizarea forţelor psihice ale individului)
- met. antrenamentului la altitudine: ozonificarea trupului, curăţarea
sângelui de toxine
- met. hatha-yoga – dă rezultate deosebite prin concentrarea deosebită
a psihicului, mobilizarea tuturor forţelor organismului pt realizarea
performanţelor sportivului
~ Prana-yama (exerciţii cu caracter respirator)
~ Asama (diferite poziţii)

Lecţia de învăţare şi
Formele de organizare a procesului de

învăţare şi educare în antrenamentul sportiv au
fost determinate de necesitatea predării
sistematice a deprinderilor şi dezvoltării
calităţilor fizice/ motrice a elementelor dintr-o
ramură sportivă corespunzătoare sarcinilor şi
obiectivelor urmărite.

Aceste forme sunt de două feluri:

• 1) Forme care se desfăşoară sub supravegherea
antrenorului
• a) lecţia de învăţare şi pregătire sportivă
• b) concursurile şi demonstraţiile
• 2) Forme ce se desfăşoară fără supravegherea
profesorului sau antrenorului
• a) practicarea independentă a unor exerciţii fizice
sau elemente dintr-o ramură de sport
• b) gimnastica de înviorare
Definiţie
Lecţia= forma de bază a organizării şi predării
exerciţiilor fizice, a unor elemente dintr-o ramură
de sport. Ea este o activitate comună antrenor-
sportiv ce se desfăşoară pentru îndeplinirea
aceluiaşi scop instructiv-educativ, încadrându-se
într-un program bine stabilit.

Elementele de bază ale Lecţiei:

• Conţinutul = totalitatea elementelor de bază a
exerciţiilor fizice care se includ într-o lecţie şi sunt
orientate către un anumit scop
• Forma = organizarea şi succesiunea într-un timp
determinat a părţilor lecţiei sau verigilor ei potrivit
scopului didactic urmărit.

În cadrul lecţiei de antrenament vom asigura

obiectivele fundamentale ale procesului de
învăţare/ instruire :
• comunicarea de noi cunoştinţe
• formarea de noi deprinderi sau priceperi motrice
• dezvoltarea calităţii motrice
• consolidarea acesteia
• verificarea lor periodică
• stimularea muncii independente

Prin- structura lecţiei de antrenament

înţelegem organizarea şi succesiunea într-
un timp determinat a etapelor, momentelor,
părţilor ce se desfăşoară potrivit scopului
didactic urmărit.

Structura unei lecţii de antrenament cuprinde

anumite etape sau momente:
• momentul organizatoric
• pregătirea organismului pentru efort
• însuşirea, fixarea, perfecţionarea sau verificarea
priceperilor şi a deprinderilor motrice, precum şi
a dezvoltării calităţilor motrice.
• scăderea intensităţii efortului
• concluzii, indicaţii pentru munca independentă.

Timpul acordat acestor etape depinde

de durata lecţiei de antrenament.

Tipurile de lecţii de antrenament:
1) d.p.d.v. al orientării generale:

• lecţia de pregătire fizică generală ce urmăreşte
rezultatele unei dezvoltări fizice corecte şi optimizarea
capacităţii morfo-funcţionale a organismului.
• lecţia de antrenament propriu-zisă ce are ca scop
perfecţionarea într-o anumită ramură sau probă
sportivă

2) d.p.d.v. al scopului lecţiei:
• lecţia introductivă = lecţia de prim contact cu colectivul
de sportivi
• lecţia de transmitere de noi cunoştinţe, prin care
urmărim însuşirea unor cunoştinţe, deprinderi şi
dezvoltarea unor calităţi motrice
• lecţii de tip mixt – care urmăresc pe lângă dezvoltarea
fizică, şi însuşirea şi deprinderea unor cunoştinţe,
deprinderi motrice
• lecţia de perfecţionare = urmăreşte perfecţionarea
cunoştinţelor, deprinderilor şi calităţii motrice
• lecţia de verificare – urmăreşte verificarea cunoştinţelor,
deprinderilor şi calităţii motrice însuşite.
O lecţie de antrenament are de regulă aprox.

100 de minute şi este împărţită pe etape:
• a. momentul organizatoric – 5 minute
• b. pregătirea organismului pt efort – 15-20 minute
• c. însuşirea/ dezvoltarea/ perfecţionarea priceperilor/
deprinderilor/ calităţii motrice – 50-60 minute
• d. scăderea intensităţii efortului – 10-15 minute
• e. concluzii / încurajări – 5 minute

Cerinţele didactice ale Lecţiei de antrenament
• precizarea clară a temelor

• alegerea celor mai eficiente mijloace
• dozarea justă a valorilor şi intensităţii efortului
• asigurarea caracterului educativ al instruirii
• alegerea celor mai corespunzătoare metode
• folosirea raţională a timpului alocat lecţiei în vederea obţinerii
unei eficienţe optime
• stimularea talentelor şi activităţilor individuale
• strânsa corelare între volumul şi intensitatea lecţiei.

Limbă

Pedagogia Sportului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pedagogia Sportului

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PEDAGOGIE

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Pedagogie – grec. PAIDEIA = creştere, formare

= acţiunea de coordonare şi educare a copilului

= ştiinţa care are ca domeniu de cercetare un

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Pedagogia generală studiază legile educaţiei în

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Pedagogia este o disciplină ce studiază:

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Este determinată de:

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Sec. XVI – XVII

– J.J. Rousseau → concepţii referitoare la problema

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Pedagogia s-a dezvoltat atât de mult încât a

– pedagogia vârstelor – preşcolar, şcolar, tineretului

– pedagogia aplicativă – artistică, sportivă, militară etc.

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Pedagogia generală este disciplina care

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Obiect şi sarcini → ramură a pedagogiei

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Pedagogia educaţiei fizice se ocupă de

Pedagogia sportului se ocupă de aspectele

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Fiind o ramură-mamă şi pentru a se încadra

1. să aibă un obiect propriu de studiu

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Pregătirea sportivă vizează perfecţionarea

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Componenta educaţie cuprinde un complex de

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Componenta dezvoltare este un proces mecanic şi se

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Între educaţie şi dezvoltare există

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Educaţia intelectuală – cunoştinţe

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Educaţia morală – scop – pregătirea

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Educaţia estetică – antrenorul

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Educaţia prin sport

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Didactica sportului – proces de pregătire a

În didactica sportivă instrucţia şi educaţia se

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Învăţarea – activitate comună sau individualizată

Procesul de învăţare are două aspecte :

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

1. Cunoştinţele care reprezintă rezultatul gândirii şi oglindirii

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

2. A doua componentă – priceperile şi deprinderile motrice

Priceperi = posibilitatea sportivului de a reproduce în mod

Dezvoltarea acestor priceperi şi deprinderi se face pe baza

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA

Unele deprinderi motrice pot avea influenţă

“Pedagogia Sportului” Dr.Alexandru ILIE, MBA