Japonezul a fost si este un om sincer, serios, sarguincios si rabdator.

Sufletul japonezului se
caracterizeaza prin simplitate, curaj si spirit de dreptate.

Religia shintoista a propavaduit intotdeauna aceste calitati si s-ar putea crede ca omului I s-au
insuflat, cu autoritatea religiei, niste precepte pe care le respecta din supunere, nu din
convingere. Religia Shinto nu este propriu-zis o religie, ci o modalitate etica de a gandi trecutul,
prezentul si viitorul.

Desi traditionalist, japonezul este un conservator. El are vie dorinta de a se autodepasi, de a

progresa necontenit, cee ace rimeaza perfect cu faptul ca este deosebit de sarguincios. Toate
acestea i-au slujit sa depaseasca etapele de criza care au amenintat chiar fiinta neamului, nu
numai securitatea sa. Arhitectura etica si-a cladit-o pe cateva principia mari din care au derivate
apoi celelalte mai putin importante.

La baza tuturor actiunilor sale, japonezul a pus veneratia fata de Mikado(imparat). Veneratia sa
a fost pe deplin sincera pentru ca i-a conferit o certitudine, o siguranta.

Japonezul a dat mare importanta principiului pietatii filiale. O formula chineza straveche il
considera pe imparat parinte al poporului. Pietatea filiala a popurului se manifesta fata de
suveran ca fata de un parinte. Prin sec VIII, imaparateasa Koken decreta ca in fiecare casa
japoneza sa existe cate un exemplar din “Cartea pietatii filiale”. Codul moral continut de cartea
mentionata trebuia cunoscut la perfectie mai ales de cei care studiau literature, legile si
stiintele vremii.

Devotamentul filial a generat in sec XIV un obicei, insusit de cercurile aristrocratice la inceout,
mai apoi de toata lumea: retragerea din viata activa la implinirea varstei de 40 de ani.
Hotararea de retragere se bizuia pe asigurarea ca barbatul va fi intretinut de copii. Fenomenul
numit inkyo oferea posibilitatea ca “autopensionarul” sa aiba preocupari legate de cultivarea
gustului artistic, fie practicand o anume arta, fie colectionand opera de arta.

Ierarhia decurgea din impartirea pec lase: nobilimea(kazoku), aristocratia(shizoku),

poporul(heimin). Ordinea privind profesiile era si era foarte riguroasa. Pe primul plan erau
situati samurai, urmau taranii, artistii, negustorii si o anume categorie de oameni, plebee,
numita eta(se ocupa de meseriile murdare: curatenie, ecarisa, prelucrarea pieilor etc).

In privinta nobilimii, prin edicte imperial, se ofereau cateva grade ale titlurilor de noblete,
echivalente cu titlurile europene de print, marchiz, conte, baron.

Individul traia in societatea vechii Japonii ca o fiinta captiva, prizoniera a familiei si a regulilor ei
rigide de repartizare a indatoririlor etice. Dincolo de familie exista suprematia comunitatii
locale, a clanului si corporatiei profesionale sau a asociatiei de breasla. Omul trebuia sa urmeze
docil opinia publica si ideile collective.

Adevaratul fundament al ordinii sociale o constituia familia: puterea abslouta era reprezentata
de tata. Puterea tatalui era una titanic, el hotara totul, el lua decizia economica, hotara destinul
copiilor, uneori pana la sacrificarea lor. Puterea politica din afara familiei, cea care dirija
destinul statului, era probabil mai putin importanta pentru individ decat autoritatea familiala.

Iubirea frateasca este inteleasa ca un sentiment de solidaritate interumana, de vreme ce in

familia japoneza putea fi infiat un strain oarecare fie el ginerele, nora, ucenicul, un mostenitor
de ocazie: conceptul ca toti oamenii sunt pana la urma frati intre ei.

Japonezl are 3 calitati principale: amabilitatea, curatenia, gustul artistic foarte rafinat.

Limba japoneza are o zester a formulelor de politete neobisnuita in alte limbi, ba chiar ntentia
de a fi politicos, japonezul si-a strecurat-o si in structura gramaticala. Politetea japoneza are ca
reguli supunerea sau ascultarea si discretia.

Etica vechii Japonii este exprimata prin etica samuratilor, a vechilor raboinici japonezi.

 Codul cavalerilor japonezi pretindea sa explice fidel “sufletul japonez”

 Bushido(codul moral am samurailor) a facut valva, da rnu a fost pe deplin inteles. A fost
folosit ca pretext pentru a justifica spiritual razboinic, imperialist, al japonezilor.
“Bushido”(traducere literara)= calea cavalerilor(se incearca o definire a bravurii). O alta
traducere: “bushido”= bushi(samurai)+do(morala)=> morala samurailor

Samuraiul trebuia sa fie curajos in fata primejdiei si de o fidelitate neclintita. I se cerea sa fie
loial fata de suveran, sa fie un om drept si integru. Pe parcurs, bushido sufera o adevarata
reforma si capata nuante de Confucianism si de budism zen. Samuraii nu se mai folosesc de
sabie, unii dintre ei devin cultivator, agricultori, functionari, iarr altii pur si simplu ronini.
Puterea shogunilor cade.

Pana si sporturile erau practicate in spiritual bushido : kendo= scrisma practicata de samurai,
inca de la 1700, cu sabii din bambus. Dupa al doilea razboi mondial bushido a fost eliminate din
educatie si viata sociala, fiind cosniderat un concept feudal si militarist.

Bushido a luat nastere pornindu-se de la elementele constitutive ale cultului shintoist: piatra
pretioasa(simbolul iubirii, al iubirii de oameni si al milei; socotit sfant in religia
Shinto),oglinda(exprimarea simbolica a dreptatii, puritatii, curateniei; erau facute din metal
lustruit, nu din sticla), sabia( reda notiunile de indrazneala, curaj, hotarare si fermitate).
Samuraiul avea obligatia sa fie fidel fata de suveran, sa-si iubeasca parintii cu devotement, sa
aiba onoarea nepatata, sa aiba stapanire de sine. Adevarata menire a unui samurai era aceea
de a fi un razboinici. Era isngurul in drept sa poarte sabie(“sabia este sufletul samuraiului”).
Pentru un samurai nu era de bun gust sa se casatoreasca inainte de 30 de ani si nici sa aiba mai
mult de 2 copii. Avea ca deviza “a cunoaste tristetea lucrurilor”, ratiunea lui de a fi era aceea de
a suferi pentur biele altuia.

Singura obligatie pe care si-o recunostea: loialitatea fata de superiori. Atunci cand stapanul
murea, samuraiul se sinucidea, considerand ca il urmeaza in moarte pentru a-l sluji mai
departe, in alta lume(junshi= urmarea in moarte a unui superior).

Sinuciderea prin eventratie(hara-kiri sau seppuku) era o lege suprema a bushido-ului. Samuraiul
avea dreptul la razbunare, recunoscut fiului sau fratelui unui samurai asasinat: cel care s-a
razbunat, ucigand pe ucigasul samuraiului asasinat, era obligat sa se sinucida la randul sau.

Samuraiului nu ii era ingaduit sa doarma cu picioarele indreptate spre locuinta seniorului sau,
iar cand isi facea exercitiile de tragere cu arcul, nu trebuia sa tinteasca sageata in directia
seniorului sau. In schimbul indatoririlor implinite, smauraiul primea adapost si hrana pentru el
si familia sa.

In perioada Kamakura,eticheta samurailor era foarte apropiata de cea a calugarilor. Unii

luptatori purtau peste armurile lor haina de calugar si foarte multi ajungeau sa isi rada parul.
Dupa 1878, termenul samurai este inlocuit cu cel de shizoku.

Bushido-ul , ca regula de conduit in societatea actuala, a supravietuit cel putin prin 2 elemente:
patriotismul si onoarea.

Simplitatea este specifica japonezilor, ea caracterizeaza arta, religia, poezia, dar si

Imbracamintea sau hrana japonezului. Insusindu-si simplitatea in exprimarea vietii, japonezul a
gasit forma ei si in moartea aleasca cosntient atunci cand onoarea o cere(sinuciderea
harakiri).Modalitatea de sinucidere prin Seppuku nu era la inceput decat privilegiul casei
militare si devine obicei odata cu sec XVI.

Harakiri devenea obligatoriu, prin ordinal imperial, in cazul unei vinovatii dovedite. Omul de
rand era spanzurat, samuraiului I se acorda privilegiul de a se sinucide. Harakiri se facea
voluntar, in semn de protest fata de o jignire sau o insulta nedreapta adusa samuraiului de un
superior sau in momente de disperare. La originea obiceiului de a-si face harakiri a stat dorinta
luptatorului invins de a Evita umilinta caderii in mainile dusmanului. Sinuciderea prin harakiri a
fost interzisa femeilor si oamenilor din popor. Femeilor le era ingaduita procedura de sinucidere
numira rigaki, care cinsta in taierea vaselor gatului.
In Japonia mai exista modalitatea de sinucidere shinju, prin care e intelege o sinucidere dubla.
Scopul acestei sinucideri era de a pastra la aceeasi temperature intensitatea relatiilor
emotionale dintre 2 indragostiti. Langa Nikko, exista cascada Kegon, in bulboanele careia s-au
aruncat multi indragostiti neconsolati.

Legile unei tari reflecta atat stadiul ei de cultura, cat si esenta instrumentului de control social
aplicabil unei anumite perioade istorice. Aplicarea justitiei presupunea, ca si in zilele noastre,
pedepsirea vinovatilor. Hotii, de exemplu, erau biciuiti in public pana mureau. Alte forme de
executii capitale erau prin strangulare, spanzurare, crucificare, sfasierea in bucati, arderea sau
moartea cu ajutorului uleiului clocotit.