TO DO

1. Explicaţi diferenţa între doctrina mercantilistă şi cea fiziocrată.

Mercantilismul (între 1500 şi 1750) avea în centrul atenţiei ideea că aurul şi argintul
reprezintă principala bogăţie atât pentru individ cât şi pentru stat. Oponenţi ai
mercantiliştilor, fiziocraţii consideră agricultura singura ramură productivă, în care se
creează produs net. Ei acordă o atenţie sporită ordinii naturale din societate, încurajează
proprietatea privată, liberul schimb şi impozitul unic pe produsul net creat în agricultură.

2. Ce reprezintă liberalismul economic?

Liberalismul întemeiat pe principiul „laissez faire, laissez passer”, consideră libertatea de
acţiune a agenţilor economici ca fiind cea mai importantă coordonată economic.

3. În funcţie de ce factori a fost definită ştiinţa economică de-a lungul istoriei?

Definiţia economiei este o ştiinţă socială, care studiază procesele şi fenomenele economice
în strânsă legătură cu factorii şi împrejurările care le determină, producţia, repartiţia,
schimbul şi consumul de bunuri şi servicii, în vederea desprinderii legilor şi raporturilor
de condiţionare, interdependenţă şi funcţionalitate şi a punerii în evidenţă a metodelor şi
soluţiilor de utilizare eficientă a resurselor şi a mobilurilor care îi animă pe agenţii
economici în activitatea economică.

4. Ce elemente cuprinde sistemul ştiinţelor economice?

Sistemul ştiinţelor economice integrează: ştiinţe economice general teoretice şi istorice
(economie politică, istoria gândirii economice, istoria economiei naţionale); ştiinţe
economice teoretico-aplicative (finanţe, monedă, bănci, economia muncii, industriei sau
agriculturii); ştiinţe de măsurare şi funcţionale (statistică, management, marketing,
sociologie sau cibernetică economică).

5. Ce reprezintă legile economice?

Legile economice exprimă raporturi esenţiale, durabile, cu un grad ridicat de repetabilitate
între procese şi fenomene economice.
 6. Care este diferenţa dintre metoda deductivă şi cea inductivă în studiul economic?
Deducţia şi inducţia sunt metode utilizate în analiza economică. Dacă inducţia reprezintă
observarea manifestării unor fenomene, acceptarea şi înţelegerea lor, atunci deducţia
presupune selectarea noţiunilor, adică definirea lor şi stabilirea unor axiome, extragerea
din postulate a deducţiilor logice şi verificarea teoriilor în realitate .

7. În ce constă diferenţa dintre macroeconomie şi mondoeconomie?

Macroeconomia reprezintă ansamblul formelor de economie din cadrul unei ţări, privite în
unitatea şi interdependenţa lor cu procesele microeconomice ,iar mondoeconomia studiază
economiile naţionale în context global .

8. Care este importanţa activităţii economice în societate?

Activitatea economică constă din efortul conştient al oamenilor de a atrage şi utiliza
resursele economice rare în vederea producerii, repartiţiei, circulaţiei şi consumului de
bunuri şi servicii corespunzător nevoilor şi intereselor oamenilor.
9. Stabiliţi legătura între nevoi umane şi resurse economice.
Nevoile umane reprezintă un şir nesfârşit de cerinţe obiectiv necesare vieţii umane, ale
existenţei şi dezvoltării purtătorilor lor – oamenii, grupurile sociale, colectivităţile
naţional-statale şi societatea în ansamblul ei ,iar resursele economice sunt reprezentate de
toate elementele pe care omul le poate folosi în activitatea sa pentru a obţine bunuri şi
servicii necesare satisfacerii nevoilor sale . Între nevoi şi resurse trebuie să existe o
asemenea corelaţie care să permită desfăşurarea normală a vieţii în fiecare etapă istorică
dată.

10. Arătaţi importanţa laturii calitative a factorului de producţie muncă.

Latura calitativă a muncii este pusă în valoare de nivelul de pregătire profesională, de
volumul cunoştinţelor generale, tehnico-ştiinţifice etc. Calitatea factorului muncă este
reflectată, aşadar, în pregătirea şi calificarea purtătorilor acestui factor. Calificarea se
prezintă ca o premisă şi o condiţie esenţială a producţiei moderne, unul din factorii de
importanţă majoră ai sporirii eficienţei
 11. Definiţi economia naţională şi etapele evoluţiei sale.
Economia naţională, ca sistem de sine stătător, reprezintă un ansamblu de resurse naturale,
imateriale, umane etc., de activităţi de producţie, de schimb, de servicii etc., care s-au
constituit în ramuri, sectoare de activitate, subramuri, ş.a., la nivelul unei ţări, între care se
stabilesc legături reciproce, pe baza cărora se înfăptuieşte mişcarea valorilor materiale şi
spirituale, se asigură funcţionarea şi dezvoltarea economică a societăţii. În evoluţia
economiei universale vom distinge următoarele epocii : epoca străveche şi veche, epoca
evului mediu , epoca modernă , epoca contemporană

12. Definiţi întreprinderea şi apreciaţi principalele dimensiuni ale acesteia

Întreprinderile sunt unităţi economice care, indiferent de felul în care sunt organizate şi de
forma de proprietate, au ca funcţie principală producerea de bunuri economice şi prestarea
de servicii (nonfinanciare), în vederea vânzării acestora, cu scopul de a obţine profit .
În societate, întreprinderea îndeplineşte concomitent funcţii economice şi funcţii sociale
putând fi privităca entitate, cu mai multe dimensiuni:
 dimensiune economică– deoarece în întreprindere se creeazăavuţia;
 dimensiune socială– pentru cădesemneazăo comunitate de indivizi care muncesc
împreună şi a căror interacţiune o fac funcţională;
 dimensiune juridică– pentru căse bucură de autonomie, indiferent de mărimea sau
natura activităţii desfăşurate.

13. Definiţi economia naturală şi autoconsumul .

Economia naturală reprezintă acea formă de organizare şi funcţionare a economiei în care
bunurile produse au ca destinaţie consumul propriu al producătorilor, în care nevoile
oamenilor sunt satisfăcute în mod direct, prin autoconsum, fără a fi nevoie de schimb .
Autoconsumul desemnează procesul de utilizare de către producător a propriilor rezultate
(bunurilor produse) pentru satisfacerea nevoilor proprii. Autoconsumul se diferenţiază ca
autoconsum final (pentru nevoile de trai) şi ca autoconsum intermediar (pentru nevoile
producerii altor produse).
 14. Evidenţiaţi rolul şi limitele economiei de piaţă .
Piaţa joacă un rol esenţial şi îndeplineşte funcţii multiple în economia unei ţări.
Înainte de toate, ea are drept funcţie adaptarea şi aducerea în stare de compatibilitate a
intereselor şi pretenţiilor cumpărătorilor şi vânzătorilor, a cererii şi ofertei individuale şi
agregate .
Rolul pieţei în economia contemporană, lucrările de specialitate pun în evidenţă mai multe
funcţii, între care:

 impulsionează întreprinderile să producă ceea ce solicită consumatorii

 resorturile şi mecanismele pieţei stimulează orientarea profesională şi calificarea
oamenilor;
 prin intermediul preţurilor, orientează pe consumatori să utilizeze raţional bunurile
deficitare, precum şi resursele rare
 grad ridicat de libertate economică
 asigură informaţiile necesare cu privire la condiţiile locale
Piaţa şi mecanismele pieţei generează însă şi o serie de consecinţe negative de ordin
economico-social. Analiza pieţei a dus la evidenţierea unor limite în funcţionarea sa
optimă. Paul Wonnacott şi Ronald Wonnacott pun în evidenţă următoarele limite ale
pieţei: 1) paralel cu un mare grad de libertate pentru agenţii economici, într-o economie de
piaţă, cei săraci şi neajutoraţi au doar ceva mai mult decât libertatea de a flămânzi.
Producătorii nu răspund, în general, dorinţei consumatorilor de a avea anumite produse, ci
numai consumatorilor cu putere de cumpărare; 2) un sistem în care întreprinderile private
nu sunt deloc sau sunt puţin dirijate de către stat poate fi foarte instabil, cu perioade
inflaţioniste care conduc apoi la recesiune; 3) într-un sistem de „laissez-faire61”, preţurile
nu sunt întotdeauna rezultatul acţiunii forţelor pieţei. Doar într-o economie cu o
concurenţă perfectă, preţul este determinat de intersecţia dintre curba cererii şi curba
ofertei. În majoritatea pieţelor, unul sau mai mulţi participanţi au puterea de a influenţa
preţurile. Monopolurile sau oligopolurile pot să restrângă producţia, pentru a menţine
preţurile ridicate; 4) activitatea consumatorilor şi producătorilor privaţi poate avea efecte
secundare nedorite; 5) piaţa nu poate funcţiona în anumite domenii: în cazul unui conflict
militar, indivizii nu-şi pot asigura propria lor apărare; 6) într-un sistem de „laissez-faire”,
producătorii satisfac cerinţele, dorinţele consumatorilor aşa cum sunt acestea exprimate pe
piaţă.

15. Definiţi eficienţa economică.

Eficienţa economică reprezintă maximum de bunuri economice şi valoare nouă ce se poate
obţine la un moment dat cu minimum de factori de producţie utilizaţi şi consumaţi.
Activitatea unui agent economic este eficientă atunci când încasările obţinute din vânzarea
bunurilor pe piaţă sunt mai mari decât cheltuielile care s-au făcut (încasări > cheltuieli)

16. Definiţi schimbul şi arătaţi rolul său în economia de piaţă

Schimbul reprezintă ansamblul relaţiilor economice prin care se continuă acest proces şi se
asigură trecerea bunurilor; prin mijloace şi pe principii economice, de la producător la
consumatori prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare. Schimbul de mărfuri
reprezintă cea mai importantă consecinţă a diviziunii sociale a muncii .

17. Cum se stabileşte echilibrul cererii şi ofertei pe piaţa unui bun economic ?

Echilibrul pieţei este denumită în economie situaţia de pe o piaţă, în care preţul unui bun
economic conduce la o egalitate între cantitatea cerută şi cantitatea oferită. Preţul este
denumit preţ de echilibru, iar cantitatea este denumită cantitate de echilibru. Cu cât există
mai mulţi ofertanţi cu atât preţul este mai mare şi cu cât există mai puţini ofertanţi, cu atât
preţul este mai mic. Astfel piaţa se regularizează şi se formează echilibrul

Oferta şi cererea interacţionează în determinarea preţului la care vânzătorii sunt dispuşi să

ofere acea cantitate de bunuri pe care cumpărătorii o doresc şi sunt dispuşi să o cumpere.
Ele se găsesc în relaţie de cauzalitate reciprocă, una reprezentând, în raport cu cealaltă,
deopotrivă, cauză şi efect.
Când prin interacţiunea dintre cerere şi ofertă se determină, pentru un bun oarecare, atât
preţul cât şi cantitatea cerută şi oferită, atunci piaţa bunului respectiv se găseşte în
echilibru. Cantitatea şi preţul la care piaţa unui bun se echilibrează se numesc cantitate de
echilibru şi preţ de echilibru.La echilibru, curbele ofertei şi ale cererii sunt în balanţă, iar
preţul şi cantitatea nu are tendinţă de schimbare .

18. Care sunt funcţiile preţului?

Principalele funcţii îndeplinite de către preţ într-o economie concurenţială:
 Funcţia de evaluare a cheltuielilor şi rezultatelor
 Funcţia de corelare a cererii cu oferta
 Funcţia de informare a participanţilor la viaţa economică
 Funcţia de motivaţie a producătorilor
 Funcţia de distribuire a veniturilor;

19. Ce sunt preţurile libere?

Preţurile libere se formează în condiţiile concurenţei perfecte, în care nici unul dintre
agenţii pieţei nu poate influenţa unilateral nivelul şi dinamica acestora. Ele se manifestă
ca expresie a raportului dintre cerere şi ofertă şi corespund cu satisfacerea intereselor
tuturor participanţilor la schimb.

20. Cum intervine statul în controlul preţurilor?

Statul intervine în domeniul pieţei prin impunerea unor limite maxime de preţ - preţurile
limită maximă - atunci când bunul tranzacţionat se află în cantitate insuficientă. Potrivit
legii cererii şi ofertei, dacă cererea este superioară ofertei, preţul se majorează, rezultat
care este influenţat legal prin fixarea unui plafon peste care nivelul preţului nu trebuie să
se ridice, deoarece puterea de cumpărare a banilor nu ar putea suporta depăşirea acestui
preţ de control.