Sunteți pe pagina 1din 6

expresii frumoase ce pot fi folosite în compuneri cu titlul “Vara” sau ce ţin de anotimpul

vara:

“primăvara,curcubeul florilor” “răsună mii şi mii de glasuri ”


“marea cea nesfârşită, cu valuri
“primăvara,parfum de fericire” înspumate”
“nisipul fin şi argintiu”
“trăim în primăvară ,cu o inimă nouă” “pădure umbroasă”
“vietăţile pădurii”
“trosnesc mugurii ca o castană coaptă” “natura îşi are rosturile ei”
“adie un vânt potolit”
“dimineţi în glas de rândunică” “cerul se dogoreşte”
“soarele – o pulbere fină de aur”
“primăvara ,ţipăt mut în dor de viaţă” “lanurile au culoarea aurie”

“fiica cea mai strălucitoare” “razele fierbinţi coc grânele”


“vine cu miresme-n grai” “spice de aur”
“aerul devine arzător” “livezi îmbelşugate”
“cheamă copiii în vacanţă” “pajişti odihnitoare”
“soarele toarnă peste lume jar” “se seceră, se treieră, se culeg cireşe,
“fluturii aleargă din floare în floare” vişine, piersici şi caise”
“peste tot locul , flori de paradis” “soarele îşi trimite cu dărnicie razele”
“natura toată , plină de culoare” “florile te întâmpină cu parfumul lor”
“căldură înăbuşitoare” “soarele trimite copiii la munte sau la
“toţi pomii sunt în sărbătoare” mare”
“văzduhul miroase a ierburi, a frunze “aurul holdelor”
proaspete” “săgeţile de foc ale soarelui”
“mănunchiul strălucitor al razelor de soare “căldura înăbuşitoare”
se răsfiră din înalt” “soarele arde ca un cuptor”
“s-a ivit discul roşu al soarelui ” “soarele îşi scutură praful de aur în aer”
“cer senin, albastru ca floarea de “nu mă “a acoperit cu aur greu spicele de grâu şi
uit”" secară”
“pomi încărcaţi în lumină şi culoare” “a cosit iarba grasă din luncă”
“ca o pasăre măiastră” “florile de câmp s-au culcat în căpiţele de
“tărcată şi pepenoasă” fân parfumat”
“are gene din mărar, ochii de muştar, “aburi argintii de rouă”
obrajii de caisă” “întindere de aur”

“soarele -cerc de foc” “câmpie aurie”


“mingea de aur de pe bolta azurie” “flori albastre de cicoare , mai curate ca
“cărări de soare” albastrul cerului”
“livezi scăldate-n aur” “valurile de grâu”
“a pictat cu un verde puternic toată “se înalţă cântecul greierilor ”
pădurea” “pâine proaspătă”
“a acoperit păşunile şi munţii cu verdeaţă” “văzduhul inundat de lumina ce izvorăşte
“în copaci a atârnat mere şi pere rumene” de pretutindeni, din înălţimi”
“pe sub-copaci a pus multe şi felurite “argintul jucăuş al soarelui”
ciuperci” “secerile vâjâiau în holde”
“văzduhul a încremenit deasupra lumii” ghiocelul este ajutat de magia soarelui
“mireasma grâului copt” ghiocelul are nobleţea unui prinţ din basm
“se vede satul ca într-o ceaţă subţire” sub zăpadă ghicelul aşteaptă semnul
“licăresc stele mici ca nişte ţinte de argint” soarelui
frunze diafane
Expresii frumoase despre plante, flori, mugurii ca mărgăritarele
natură în anotimpul primăvara belşugul violet al buchetului de liliac
ghioceii înving iarna crenguţe noi şi gingaşe
mic şi firav, ghiocelul a înfruntat omătul toporaşii violeţi răzbesc prin frunzele
clopoţei azurii se ivesc din zăpadă moarte
ghiocei plăpânzi firişoarele verzi de iarbă îşi zâmbeau unele
ghiocei mici şi gingaşi altora
cupele strălucitoare ale ghioceilor par nişte firişoarele de iarbă se unduiesc sub adierea
clopoţei de argint vântului călduţ
aroma încântătoare a florilor florile sub atingerea vânticelului dansează
ghiocelul se iveşte victorios de după stratul pentru soare
alb de zăpadă pomii înfloresc răspândind miresme
clopoţelul învingător al ghiocelului adormitoare
firele biruitoare de iarbă străpung solul florile micuţe albe împânzeau totul ca un
ghioceii şi mugurii copacilor sunt primele covor magic
semne de primăvară iarba prinde colţ, fraged şi nou
poienile par stropite cu flori colorate iarba este brobonită de rouă
susurul continuu al izvorului pomii stau ca pletele pe umerii dealurilor
freamătul lin al frunzelor fire de mătase verde
mireasma adormitoare a florilor florile au miros dulce de primăvară
mişcarea domoală a crengilor copacilor petalele florilor se chinuie să culeagă toate
codrul minunat respiră verdeaţă şi razele de soare
prospeţime liliacul înfloreşte spre încântarea ochilor
pământul zâmbeşte prin flori din salcâmi se scutură o ploaie de miresme
florile mulţumesc soarelui printr-o ciorchini de flori albe
simfonie de culori în vânt papura îşi leagănă săbiile
ghiocelul este un prim zâmbet al copacul se leagănă molatic sub mângâierea
pământului vântului
Compunere despre primăvară, după un plan de idei: soarele încălzeşte, apare un ghiocel,
ghiocelul îşi spune povestea, gradina se umple de ghiocei, a sosit primavara!
Soarele cald mângâie natura cu razele sale luminoase. Stratul de zăpadă a dispărut aproape
complet din grădină. Ici-colo apar petice de pământ umed. Mici firişoare de verdeaţă scot
capul la lumină şi se îmbată cu razele blânde ale soarelui de martie. Din iarba presărată pe
alocuri, un ghiocel face ochii mari. S-a trezit din lunga hibernare şi se uită la cerul senin.
Priveşte în jur buimăcit de somn, iar apoi îşi desface clopoţelul gingaş şi alb. Tulpiniţa verde
îi tremură uşor în adierea vântului, dar se bucură de fiecare gură de aer proaspăt pe care o
respiră. Ghiocelul priveşte în ochi soarele strălucitor, iar soarele îi răspunde cu sclipiri sidefii.
Bucuros că prietenul său soarele este afectuos, ghiocelul îşi strigă fraţii. Ca la un semn
grădina se umple de ghiocei mici abia înfloriţi. Aceştia cresc văzând cu ochii, câlcând în
picioare şi ultimele pete de zăpadă. Brusc, grădina devine veselă şi zâmbeşte la vederea
mulţimii de ghiocei. Aceştia se prind într-un dans de lumină şi culoare şi cântă în cor, plini de
viaţă, că a venit primăvara. Anunţul venirii primăverii este auzit de toată grădina, care se
trezeşte la viaţă. Aceasta mulţumeşte ghioceilor că au dat semnalul venirii primăverii şi se
pune pe înverzit fiecare copac, tufă şi alte plante.
Peisaj de câmpie mirific
O compunere despre un peisaj de câmpie. În text sunt folosite diverse figuri de stil pentru a
evoca frumuseşea câmpiei primăvara.

Un vânt molcom şi cald adie peste câmpia înverzită. Suflă gingaş peste grâul proaspăt
încolţit, după care se ridică ca un duh spre înălţimi. Firişoarele străvezii de grâu îi răspund
vântului la unison cu mişcări line. Se bucură de mângăierea discretă a vântului şi îşi scutură
vesele ultimele bobiţe cristaline de rouă. O nouă zi începe. O zi frumoasă de poveste,
judecând după razele de soare care scaldă cu lumina lor lanul înverzit.

La câţiva paşi distanţă, câteva manunchiuri semeţe de floarea soarelui îşi deschid petalele
galbene, parcă dorind să îmbrăţişeze soarele binefăcător. În timp ce discul auriu al soarelui se
plimbă pe cer, florile galbene se rotesc urmărind direcţia în care soarele îşi trimite săgeţile
luminoase. Jocul soarelui cu floarea soarelui continuă pe parcursul întregii zile. Neobosite,
asemenea unor albine, florile galbene culeg razele de lumină şi se hrănesc cu ele, astfel că
reuşesc să-şi păstreze statura uriaşă faţă de celelalte plante ale luncii.

Un copac bătrân ca şi timpul, mare precum un munte, domină întreaga câmpie. Este singur de
ceva vreme. A mai avut fraţi, dar ultima iarnă cumplită i-a răpus. Primăvara suavă i-a
vindecat rănile de peste iarnă, iar acum muguri de viaţă şi speranţă au apărut pe fiecare
creangă. Este nerăbdător să înflorească. Îşi ridică crengile spre cer şi soarbe din căldura
divină a soarelui. A învăţat că trebuie să se bucure de fiecare primăvară, ca şi când ar fi
ultima din viaţa lui.

De la înălţimea copacului se poate observa în zări necuprinsul câmpiei. Asemenea unui covor
magic, verdele câmpiei se mişcă în bătaia vântului. Se unduieşte şi formează valuri verzi.
Dacă nu ai ştii că e verdeaţă ai putea jura că marea a devenit verde şi a invadat pământul.

Toate acestea sunt semnele unei primăveri perfecte. Câmpia trăieşte şi respiră primăvară,
creşte văzând cu ochii, pregătindu-se să facă rod bogat. Privind la frumuseţea care evoluează
sub ochii tăi nu poţi să nu admiri fragilitatea naturi, dar şi dorinţa ei de a supravieţui.
Spectacolul acestui peisaj de câmpie este emoţionant şi totodată naşte în cel care-l priveşte
speranţă şi bucurie.

O descriere a unui colţ de natură în timpul unei ploi; o furtună cu tunete şi fulgere.
Compunerea conţine elemente de descriere a unei furtuni.

Picurii mari şi grei cad furioşi din înalturi. Parcă s-au rupt zăgazurile cerului. Ploaia deasă nu
are nicio milă faţă de pământul deja ticsit peste măsură de apă. Solul nu mai poate înghiţi apa
care cade fără încetare de câteva ore, astfel că formează şiroie mari, care se preling la tot
pasul. Întreg cuprinsul pare un râu ieşit din matcă.
Din cerul presărat la tot pasul cu nori negri, fulgere orbitoare încă mai brăzdează cerul. Sunt
atât de aproape de sol încât ai impresia că cerul s-a prăvălit pe pământ. Chiar dacă nu este
nimic mistic în aceste fulgere, nu ai cum să nu te întrebi dacă nu este mâna zeilor la mijloc.
Dar nu orice zei, ci unii mânioşi pe biata natură şi pe vieţuitoarele care o populează. Ca la un
semn, fulgerele încetează. După câteva secunde de respiro, în care natura îşi trage sufletul,
zgomote răsunătoare asurzesc peisajul. Natura tresare! Sunetul înfiorător al tunetului
încremeneşte totul în jur. Pentru câteva momente, care par ore, ai impresia că nu mai există
scăpare. După ce şi ultimul ecoul al tunetului se stinge, se aşterne liniştea. O linişte aparentă,
căci ploia continuă să-şi verse năduful asupra naturii cu sunete dese şi înfundate. În
continuare stropii de ploaie cad ca nişte săgeţi asupra pământului.

Crengile copacilor se apleacă obosite în faţa patimii ploii. Un vânt rece şi suficient de
puternic cât să încline copacii îi ţine isonul. Cea mai afectată de urgia ploii este iarba. Aceasta
se chinuie din răsputeri să-şi păstreze firişoarele verzi la suprafaţă pentru a putea respira în
voie. Dacă ploia va continua în acelaşi ritm, nu va mai rezista multă vreme. Câteva flori şi-ai
pierdut petalele frumos colorate. Arată de parcă ar fi supărate de pierderea suferită, iar apa se
scurge de pe frunzele lor asemenea unor lacrimi de durere. Pe nesimţite ploaia îşi pierde
puterile. Stropii de ploaie cad din ce în ce mai rar şi fac loc razelor de soare. La început
timide, dar mai apoi puternice reuşesc să învingă urgia ce nu părea să aibă sfârşit. Ici colo se
aud ciripituri de păsări, semn că-şi părăsesc ascunzătorile. Se pregătesc să se înfrupte din
aerul proaspăt al naturii de după ploaie.

Pădurea după o ploaie de vară

O compunere sub forma unui dialog, o personificare, în care personajele dialogului sunt
un râu şi o mare.

La ceas de seară, râul şi marea stau de vorbă. În timp ce aşteaptă ca mare să-şi deschidă
braţele pentru a cuprinde apele râului, îşi vorbesc cu simpatie, ca doi prieteni vechi.

- Râule, râule! Drum lung ai bătut şi astăzi!


- Da aşa e. Vin de departe. Am scăldat cu apele mele multe plaiuri. Mi-am unduit şiroaiele
prin ţinuturi locuite, dar şi prin regiuni prin care nu vezi ţipenie de om. Dar tu ce ai făcut de
când nu am mai vorbit?
- Eu am purtat pe valurile mele sute de bărci şi vapoare. Le-am legănat ca pe nişte frunze
aflate în bătaia vântului. Apoi am suflat vânt puternic pentru a le ajuta să navigheze.
- Te-au afectat ultime ploi? întrebă curios râul.
- Da. Şi încă ce mult m-a afectat. Mi-a crescut nivelul foarte mult încât nu am mai avut loc în
albia mea. Am inundat porturile şi plajele. Am lăsat după mine multe stricăciuni. M-am
chinuit să le explic oamenilor că nu e vina mea. Dar nu m-au înţeles.
- Ştiu cum e! răspunse râul. Zilele trecute şi albia mea s-a umflat şi am inundat un sat întreg.
În drumul meu am distru zeci de case. Le-am promis oamenilor care plângeau că voi avea
grijă să nu se mai întâmple aşa ceva pe viitor. Şi chiar aşa am să fac!
- Draga mea mare acum deschide porţile să intru, să-mi pot descărca apele. Am cu mine o
sumedenie de peşti care ard de nerăbdare să simtă gustul sărat al apei de mare.
- Gata râule, prietenul meu de-o viaţa. Veniţi în casa mea. E loc pentru toţi.
- Mulţumesc şi mi-a părut bine de conversaţie, adăugă râul, umflându-şi apele pentru a se
vărsa în mare.
- Ne mai auzim râule! Umblă sănătos până atunci, şopti mare prin valurile sale învolburate.

O compunere descriptivă despre pădure, după o ploaie de vară.


O ploaie deasă, cu stropi mari şi grei, a cernut năvalnic din cerul întunecat, preţ de câteva
minute. Aşa sunt ploile de vară, ca un duş rece, dar de scurtă durată. Ca o ploaie de gloanţe,
aruncate asupra duşmanului, stropii de ploaie au mitraliat coronamentul bogat al copacilor. În
chip straniu, pădurea s-a grăbit să îmbrăţişeze capriciul umed al cerului şi a primit cu plăcere
binecuvântarea stropilor de ploaie. Copacii par a fi întinerit brusc. Precum un burete uscat,
frunzele copacilor s-au grăbit să absoarbă licoarea ploii. Ameţite de gustul proaspăt al
stropilor de ploaie, frunzelor copacilor şi-au preschimbat hainele de un verde palid, într-unele
de un verde aprins. Este semnul că ploaia era aşteptată cu nerăbdare de ceva vreme.

Frunzele mari, cărnoase ale copacilor sunt jilave. Apa a îmbibat fiecare celulă a frunzelor,
inundându-le fiecare încăpere. Stropii mari de apă alunecă uşor pe curbura armonioasă a
frunzelor zdrenţuite. Apoi, picăturile se reunesc între ele şi formează mici şuvoaie care se
scurg spre vârful frunzelor. De acolo, picăturile se îndreaptă spre pământ, iar când îl ating
sunete înfundate se aud în linişte pădurii. De sus, lumina încearcă să mângâie cu atingerea sa
stropii care poleiesc suprafaţa frunzelor. Când reuşesc, zeci de scântei orbitoare se revarsă
asupra naturii.

Din când în când un vânticel molcom adie printre copaci. Simţind oportunitatea de a scăpa de
apa în exces, copacii îşi scutură corpul înverzit, împrăştiind în jur picături mici de apă. În
felul acesta, plantele mici de la sol, aflate la umbra deasă a pădurii, gustă şi ele din apa căzută
din văzduh.

Pentru o bucată bună de vreme, pădurea se afla sub stăpânirea unei acalmii dense. Niciun
zgomot, cât de mic, nu deranjează liniştea pădurii după ploaie. Pădurea a învăţat să se bucure
în linişte de ploaia generoasă care aduce viaţă şi împrăştie speranţă în jur. Liniştea este spartă
din când în când de câte un ciripit vesel al unor păsărele zgribulite şi muiate de ploaia
puternică. Ecoul ciripitului se aude prelung în pădure şi dă de veste celorlalte vieţuitoare că
viaţa îşi poate urma cursul firesc, întrerupt de ploaia puternică de vară.

O compunere despre cum aş vrea să fie părinţii mei.

Eu aş dori ca părinţii mei să fie mai puţin ocupaţi decât sunt acum. Mi-ar face plăcere să pot
petrece mai mult timp cu ei. Din cauza serviciului pe care îl au, - mama este medic, iar tata
poliţist -, îi văd foarte rar. Zi de zi, pleacă dis-de-dimineaţă de acasă şi se întorc abia seara
târziu. Dar nu zilele din timpul săptămânii sunt marea problemă, căci m-am învăţat să stau
singur peste zi, să-mi iau singur să mănânc şi să-mi fac lecţiile fără ajutor. În schimb
sfârşiturile de săptămână sunt deranjate. De multe ori, natura serviciului le cere alor mei să
lucreze şi sâmbăta sau duminica. Aş dori ca la sfârşiturile de săptămână să aibă mai mult timp
să ieşim în parc, să mergem la film sau teatru. Iarna ar fi frumos să mergem la munte să
schiem, iar vara să putem să ne scăldăm în valurile mării şi să stăm la soare. Îmi aduc aminte
cu plăcere de anii trecuţi, în care nu erau atât de ocupaţi ca acum. Nu exista weekend să nu-l
petrecem în familie. Niciodată nu ne plictiseam!

Poate că unii copii consideră un avantaj că părinţii nu sunt mereu cu ei, dar părinţii mei sunt
înţelegători şi nici nu-mi interzic multe lucruri. Aproape pot spune că-mi lasă libertatea să fac
ce doresc. Din acest motiv mie îmi face mare plăcere să petrec timpul cu ei. Am noroc că
părinţii mei sunt tineri, amuzanţi, astfel că te poţi distra foarte bine cu ei. Sper ca în viitor
serviciul să le permită părinţilor mei să fie mai liberi. Mi-e dor de familia mea de odinioară!

Peisaj de câmpie mirific


O compunere despre un peisaj de câmpie. În text sunt folosite diverse figuri de stil pentru a
evoca frumuseţea câmpiei primăvara.

Un vânt molcom şi cald adie peste câmpia înverzită. Suflă gingaş peste grâul proaspăt
încolţit, după care se ridică ca un duh spre înălţimi. Firişoarele străvezii de grâu îi răspund
vântului la unison cu mişcări line. Se bucură de mângâierea discretă a vântului şi îşi scutură
vesele ultimele bobiţe cristaline de rouă. O nouă zi începe. O zi frumoasă de poveste,
judecând după razele de soare care scaldă cu lumina lor lanul înverzit.

La câţiva paşi distanţă, câteva mănunchiuri semeţe de floarea soarelui îşi deschid petalele
galbene, parcă dorind să îmbrăţişeze soarele binefăcător. În timp ce discul auriu al soarelui se
plimbă pe cer, florile galbene se rotesc urmărind direcţia în care soarele îşi trimite săgeţile
luminoase. Jocul soarelui cu floarea soarelui continuă pe parcursul întregii zile. Neobosite,
asemenea unor albine, florile galbene culeg razele de lumină şi se hrănesc cu ele, astfel că
reuşesc să-şi păstreze statura uriaşă faţă de celelalte plante ale luncii.

Un copac bătrân ca şi timpul, mare precum un munte, domină întreaga câmpie. Este singur de
ceva vreme. A mai avut fraţi, dar ultima iarnă cumplită i-a răpus. Primăvara suavă i-a
vindecat rănile de peste iarnă, iar acum muguri de viaţă şi speranţă au apărut pe fiecare
creangă. Este nerăbdător să înflorească. Îşi ridică crengile spre cer şi soarbe din căldura
divină a soarelui. A învăţat că trebuie să se bucure de fiecare primăvară, ca şi când ar fi
ultima din viaţa lui.

De la înălţimea copacului se poate observa în zări necuprinsul câmpiei. Asemenea unui covor
magic, verdele câmpiei se mişcă în bătaia vântului. Se unduieşte şi formează valuri verzi.
Dacă nu ai ştii că e verdeaţă ai putea jura că marea a devenit verde şi a invadat pământul.

Toate acestea sunt semnele unei primăveri perfecte. Câmpia trăieşte şi respiră primăvară,
creşte văzând cu ochii, pregătindu-se să facă rod bogat. Privind la frumuseţea care evoluează
sub ochii tăi nu poţi să nu admiri fragilitatea naturi, dar şi dorinţa ei de a supravieţui.
Spectacolul acestui peisaj de câmpie este emoţionant şi totodată naşte în cel care-l priveşte
speranţă şi bucurie.

S-ar putea să vă placă și