Sunteți pe pagina 1din 13

Cuprins:

1. Definirea educaţiei interculturale

2. Dimensiunile educaţiei interculturale

3. Obiectivele educaţiei interculturale

4. Peretti aprecia că educaţia pentru diversitate induce efecte ameliorative


identificabile în trei zone distincte

5. Misiunea educatorilor este de a cultiva elevilor respectul pentru


diversitate,toleranţa, spiritul de solidaritate, de a le forma conduite şi
atitudini interculturale

6. Niveluri la care se pot identifica strategii si forme de realizare a


educaţiei interculturale

7. Componente structurale ale organizării clasei şi a şcolii

8. Integrarea educaţiei interculturale

9. Principiile generale ale educaţiei interculturale

10.Obiective ale şcolii interculturale

11.Activităţi extracurriculare din perspectiva educaţiei interculturale

12.Proiecte educaţionale din perspectiva educaţiei interculturale

13.Noțiune educației multiculturală

14. Competențe specifice ale educației multiculturală

15. Exemplu de scenariu didactic la ora de educația multiculturală

16.Concluzie

17.Bibliografie
„Cultura unui popor înlătură multe deosebiri şi-i propie pe oameni unii
de alţii”

Ioan Slavici

1. Definirea educaţiei interculturale

Educaţia interculturală se referă la teme ca “acceptare şi participare”,


“învăţarea convieţuirii – a învăţa să trăieşti împreună”, evitarea
“stereotipiilor şi a prejudecăţilor” şi propune soluţii pentru promovarea
valorilor democraţiei şi interculturalităţii /multiculturalităţii

Educaţia interculturală nu este o nouă disciplină şcolară. La nivel


instituţional, ea implică alegerea unui model de integrare, mai degrabă decât
de asimilare. Profesorul care practică o pedagogie interculturală va
(re)valoriza culturile de origine ale elevilor, sensibilizându-i la diversitatea
culturală şi evitând stereotipiile şi prezentarea culturilor în mod static.
Educaţia interculturală se adresează deci tuturor elevilor, ajutându-i să
internalizeze valori precum: respectul pentru diversitate, toleranţa,
solidaritatea, cooperarea, echitatea etc..

2.Dimensiunile educaţiei interculturale

Educaţia pentru drepturile omului


Educaţia pentru democraţie şi civism
Educaţia pentru toleranţă
Educaţia pentru mediu
Educaţia pentru dezvoltare
Educaţia pentru pace şi dezarmare

3.Obiectivele educaţiei interculturale

Deschiderea spre altul, spre străin, spre necunoscut.


Aptitudinea de a percepe ceea ce ne este străin.
Acceptarea celuilalt ca fiind altul.
Trăirea situaţiilor ambivalente.
Aptitudinea favorabilă de a experimenta.
Alungarea fricii faţă de altul.
Capacitatea de a pune în discuţie propriile norme.
Aptitudinea de a-ţi asuma conflictele
Dezvoltarea capacităţii de a comunica cu semenii
Deschiderea spre acceptarea diferenţelor etnice
( limbă, obiceiuri, tradiţii).
Stimularea curiozităţii copiilor pentru
diferenţele dintre ei în plan cultral.
Acceptarea celuilalt ca fiind altul.
Educarea toleranţei.

Prin intermediul unui demers educaţional intercultural, elevii trebuie:

să înţeleagă că trăiesc într-o lume interdependentă, a diversităţii;


să poată gândi, depăşind prejudecăţile şi stereotipurile negative;
să îşi dezvolte gândirea critică, precum şi gândirea care să le permită să
evalueze în mod pozitiv diferenţele şi diversitatea;
să-şi dezvolte o atitudine şi un comportament pozitiv faţă de oameni din alte
societăţi sau culturi;
să-şi dezvolte un sentiment de solidaritate cu persoanele din alte culturi,
precum şi dorinţa de a-şi exprima solidaritatea prin acţiune.

4.Peretti aprecia că educaţia pentru diversitate induce efecte


ameliorative identificabile în trei zone distincte (1993, a Nedelcu, 2008,
183-184):
1. Nivelul cognitiv
-cunoaşterea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului;
-revizuirea cunoaşterii în şcoală prin poziţionări mai puţin etnocentrice, prin
înlăturarea prejudecăţilor, deschidere internaţională, accentuarea
comunicării şi interdependenţelor;
-cunoaşterea şi asigurarea posibilităţii de utilizare a limbilor materne ale
grupurilor minoritare;
- extinderea unor abordări disciplinare care au în vedere procesele formării
identităţilor individuale şi colective.
2. Nivelul capacităţilor şi aptitudinilor
- formarea capacităţii de comunicare interculturală, a aptitudinii de
comunicare, derelaţionare cu alteritatea;
3. Nivelul modelelor educative

 impunerea unui sistem educaţional cooperativ, care reuneşte multiple


dimensiuni spirituale ale comunităţii;
 crearea premiselor egalităţii şanselor pentru indivizi şi comunităţi, prin
strategii şi politici coerente;
 deschiderea către internaţionalizarea informaţiilor provenite dinspre
diferitecivilizaţii, trecute şi prezente.

5.Misiunea educatorilor este de a cultiva elevilor respectul pentru


diversitate,toleranţa, spiritul de solidaritate, de a le forma conduite şi
atitudini interculturale de tipul:

1. Deschiderea spre altul, spre străin, spre neobişnuit.

2. Aptitudinea de a percepe ceea ce ne este străin.

3. Acceptarea celuilalt ca fiind altul.

4. Trăirea situaţiilor ambivalente fără teamă, ca premisă pentru acceptarea a


ceea ce

este diferit.

5. Atitudinea favorabilă de a experimenta.

6. Alungarea fricii faţă de altul.

7. Capacitatea de a pune în discuţie propriile norme.

8. Neacceptarea utopiei „discursului comunicaţional egalitar”.

9. Aptitudinea de a asuma conflicte.

10. Capacitatea de a recunoaşte şi relativiza propriile repere etno- şi


sociocentriste.

11. Performanţa de a cuceri identităţi mai largi (de european, de cetăţean al


lumii).

(Cozma, Cucoş, 2001, 47-48).


6.Niveluri la care se pot identifica strategii si forme de realizare a
educaţiei interculturale:

• la nivelul curriculum-ului nucleu;

• la nivelul curriculum-ului la decizia şcolii;

• la nivelul activitatilor extracurriculare. Educaţia interculturală poate să


îmbrace mai multe forme, să ia mai multe direcţii: etnică, religioasă,
profesională, rasială etc.

7.Componente structurale ale organizării clasei şi a şcolii:

• organizare de tip democratic, care să permită tuturor elevilor să înveţe să se


exprime, să dialogheze, să ţină cont de celălalt, să-şi asume responsabilităţi;

• oferirea de şanse tuturor elevilor să participe la activităţile desfăşurate,


evitându-se izolarea sau marginalizarea unor elevi;

• oferirea de ocazii fiecărui elev de a experimenta diverse roluri, de a cunoaşte


diverse forme de leadership, de a identifica şi analiza raporturile de autoritate
din cadrul grupului, al instituţiei educative etc., de a depista abuzurile şi de a
învăţa să reacţioneze la ele;

• îmbunătăţirea relaţiilor dintre copii printr-o învăţare bazată pe cooperare,


pentru a asigura un anumit prestigiu fiecărui elev; eliminarea din
comportamentul elevilor a oricăror forme de manifestare a discriminării .

8.Integrarea educaţiei interculturale în spaţiul şcolii este un proces


complex şi deloc facil, care solicită competenţe şi demersuri specifice din
partea cadrelor didactice. Pentru a realiza educaţia de tip intercultural,
cadrele didactice trebuie să aibă în vedere principiile generale ale educaţiei
interculturale. Acestea sunt prezentate în UNESCO Guidelines on
Intercultural Education,

[UNESCO în 2006]

9.Principiile generale ale educaţiei interculturale

Principiul I: Educaţia interculturală respectă identitatea culturală a elevilor


prin asigurarea unei educaţii adecvate din punct de vedere cultural,
responsabile şi de calitate pentru toţi.
Principiul II: Educaţia interculturală furnizează fiecărui elev
cunoştinţe,atitudini şi deprinderi culturale necesare pentru o participare
socială activă.

Principiul III: Educaţia interculturală furnizează tuturor elevilor


cunoştinţe,atitudini şi deprinderi culturale care le permit acestora să
respecte, să înţeleagă şi săse solidarizeze cu celelalte grupuri etnice, sociale,
culturale şi religioase şi cu celelalte naţiuni (UNESCO, 2006, 32-38).

10.Obiective ale şcolii interculturale

• Reducerea factorilor de tensiune şi conflict în zonele multiculturale;

• Eliminarea ideilor preconcepute, a miturilor, precum şi a diversiunilor


interetnice, prin aprofundarea cunoaşterii reciproce autentice;

• Înlăturarea stereotipiilor legate de etnie şi confesiune prin contactul direct,


nemijlocit cu elementele caracteristice celuilalt;

• Pregătirea unor generaţii capabile de promovarea şi dezvoltarea unor relaţii


armonioase între comunităţile etnice şi confesionale;

• Crearea unui cadru firesc de dialog între copii de diferite naţionalităţi şi


confesiuni;

• Deschiderea spre acceptarea diferenţelor etnice (limbă, obiceiuri ect.)

Educaţia interculturală nu trebuie să se limiteze în mod exclusiv la


transmiterea unor conţinuturi specifice în cadrul unei discipline particulare,
consolidarea abordării sale interdisciplinare este fundamentală; nu poate fi
concepută doar pentru mediul şcolar, ci şi în legatură cu extraşcolarul (familie,
grupuri sociale, instituţii, comunităţi, mass - media). Se remarcă şi o schimbare
a rolului profesorului, care depăşeşte funcţia de a comunica modele şi
programe, acesta trebuind să acorde o mai mare atenţie spiritului de iniţiativă şi
creativităţii, centrarea întregii acţiuni fiind pe elev.

11.Activităţi extracurriculare din perspectiva educaţiei interculturale

 • activităţi sportive;

 • invitarea în şcoală sau în mediul educativ a unor persoane avizate din


exterior;
 • utilizarea bibliotecilor, a centrelor de documentare, audio-vizuale
prezente în scoală;

 • participarea la evenimente culturale şi sărbători locale;

 • antrenarea în activităţi muzicale şi corale;

 • studiul aportului reciproc al culturilor (în cadrul unor evenimente


culturale specifice);

 • organizarea de întâlniri între persoane de culturi diferite;

 • înfrăţirile dintre clase/şcoli din diferite zone şi culturi;

 • colaborarea cu asociaţiile locale sau internaţionale pe tema educaţiei


interculturale;

 • vizitele, excursiile;

 • cursuri/teme de studiu centrate pe diverse teme de studiu;

12.Proiecte educaţionale din perspectiva educaţiei interculturale

• „Să păstrăm datinile şi obiceiurile străbune”

• „Unitate şi diversitate”

• „Copil ca tine sunt şi eu”,

• „Şanse egale pentru toţi!”

• „Cei şapte ani de acasă”

Aceste proiecte promovează cunoaşterea culturii şi tradiţiilor naţionale prin


crearea de facilităţi pentru creşterea conţinutului cultural în rândul copiilor,
cum ar fi: culegerea de informaţii şi materiale care să reflecte cultura şi
provenienţa etnică, confesională, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor legate
de sărbători religioase şi laice, respectarea unor reguli de convieţuire socială,
respectarea mediului natural de viaţă, cunoaşterea şi respectarea valorilor
naţionale.

13.Educația multiculturală, „toţi elevii trebuie să primească o educaţie


care în mod continuu afirmă şi susţine diversitatea umană - care
încorporează istoria şi cultura tuturor grupurilor rasiale” (Grantt, 1990, apud
Nedelcu, 2008, p.31)
Educație multiculturală – copiii indiferent de naționalitate, vor afla despre
cei cu care conviețuiesc zi de zi, cei care le sunt colegi, prieteni și care ar
putea cândva să devină membri ai familiei lor. Elevii vor avea ocazia să-și
dea seama că și ceilalți sunt la fel, deși există și trăsături prin care diferă,
trăsături care îi particularizează și îi fac să fie valoroși pentru un viitor cât
mai bun împreună.

14.Competențe specifice din lista de mai jos pot fi modelate prin oricare
dintre lecțiile cursului de educație multiculturalã și sunt derivate din
competențele specifice a căror realizare este vizatã de obiectivele
cursului la nivel de cunoștințe, abilități, valori și atitudini:

• Să rezolve exerciții din caietul elevului;

• Să explice asemănările și deosebirile dintre oameni;

• Să reprezinte grafic conținuturile discutate în lecție;

• Să adreseze întrebări legate de subiectul lecției;

• Să dezbată situațiile prezentate în text;

• Să dramatizeze textul dat;

• Sã discute pe baza imaginilor din manual;

• Să coopereze cu alți colegi în rezolvarea sarcinilor de învățare;

• Să citească fluent și conștient textul din manual;

• Să răspundă la întrebările din manual;

• Să exprime în scris un comentariu în legătură cu textul studiat;

• Să explice mesajul textului din manual;

• Să adreseze întrebări referitoare la subiectul lecției de zi;

• Să răspundă prompt la întrebările adresate de învățăor/învățătoare;

• Să dea exemple de situații din viața lor care au legătură cu lecția

de zi;
15. Exemplu de scenariu didactic la ora de educația
multiculturală

Exemplul : Evreii

Înainte de lecție:

1. Pregătirea materialului didactic necesar (poze, hartă, manual, caiet

de lucru).

2. Stabilirea legăturii între lecția anterioarã și cea care urmeazã.

3. Formularea obiectivelor.

4. Identificarea elementelor care vor capta atenția clasei.

În timpul lecției:

La început

5. Copiii sunt solicitați să numească forme de salut pe care le cunosc

în diferite limbi: română, maghiară, engleză germană, franceză. Discuție

pe baza formulei de salut care diferă cel mai mult, cărei etnii îi

aparține, ce știm despre ea.

La mijloc

6. Lectura textului: Călătorie prin deșert. Metodă: Lasă-mi mie ultimul

cuvânt. Elevii citesc textul și subliniază un fragment de text care le

place cel mai mult. Citesc acel fragment altor colegi, pe care îi întreabă

ce cred despre text. După ce câțiva dintre colegi spun ce idei au

în legătură cu acel fragment, elevul care a ales fragmentul are ultimul

cuvânt, precizând care este părerea sa.

7. Explicarea cuvintelor necunoscute.


8. Exercițiu: găsirea cuvintelor specifice etniei evreilor din text. Elevii

colorează aceste cuvinte.

9. Discuție pe baza imaginilor din carte sau a fotografiilor pregătite de

elevi și profesor:

• diferențe

• asemănări

• trăsăuri specifice, caracteristici

• întâmplări personale

• locuri cunoscute

10. Așezarea pe hartă a localităților în care locuiesc mai mulți evrei cu ajutorul
unor buline colorate.

11. Discuþie pe baza sărbătorilor specifice evreilor, eventual despre religia lor.

La final

12. Joc „X” ºi „O”. Întrebãri pentru joc:

• Care este grupul etnic despre care am învățat astăzi?

• Cum se numesc cei doi conducători ai evreilor în perioada călătoriei

lor prin deșert?

• Precizați un cuvânt din textul Cãlãtorie în deșert care are legătură

cu grupul etnic despre care am învãțat.

• Precizați o localitate din România în care locuiesc mai mulți evrei.

• Cum salutăm în limba ebraicã?

• Poporul evreu sărbătorește Crăciunul?

• Cum se numește religia evreilor?

• În ce direcție se citește în limba evraică?

• Menționați un simbol al poporului evreu.

13. Discuție: Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat astăzi?
14. Încheierea lecției prin salut: Șalom.

După lecție:

15. Încercați să vă scrieți numele, de la dreapta la stânga, folosind litere din


alfabetul evraic.

16. Povestiți unui membru din familie ce ați învățat despre evrei.

În pofida unei înţelegeri superficiale care ar putea concepe cei doi termeni ca fiind
sinonimi, binomul de concepte multicultural / intercultural prezintă unele
diferenţe esenţiale. Astfel, „multicultural” este un termen descriptiv, referitor
la o stare de fapt, la convieţuirea mai multor grupuri în aceeaşi societate.
Conceptul tinde să evidenţieze diferenţa sau chiar separarea netă dintre culturi şi
grupuri percepute ca fiind diferite, şi este folosit cu precădere în societăţi post-
coloniale(Marea Britanie, Ţările de Jos), unde nu de puţine ori este vorba de
convieţuirea paralelă a grupurilor etnice, fără o adevărată relaţionare unele faţă de
celelalte.

În schimb, conceptul de „intercultural” pune accentul pe interacţiunea dintre


grupurile percepute ca distincte din societate, referindu-se mai degrabă la un
proces dinamic de schimburi, de dialog, de negociere între grupuri, precum şi de
identificare a unui limbaj comun şi a unui spaţiu comun în care să se desfăşoare
comunicarea. Caracterul intercultural al unui fapt este tocmai accentul pe relaţia
reciprocă dintre elementele constitutive ale schimburilor.

16.Concluzii

Planul de învăţământ ca şi programele analitice ar trebui să fie structurate


astfel încât să formeze la elevi o conştiinţă europeană şi universală; încă din
clasele primare este de dorit să se cultive respectul şi solidaritatea faţă de
cultura altor popoare.

Încurajând atitudinea interculturală se deschide calea spre dialog şi


comunicare între grupurile culturale, cu consecinţe benefice asupra
înţelegerii dintre ele. Cultivând valori precum respectul pentru celălalt,
toleranţă faţă de diversitate, complementaritatea dintre valori, şcoala este în
măsură să fructifice bogăţia potenţială a multiculturalităţii fără a anula
identitatea nici unei culturi .

Filosofia pe care se bazeazã concepția cursului de educație multiculturală și


a auxiliarelor pentru predarea acestuia este una extrem de simplă: suntem
diferiți, dar trăim împreună. Dacă am avea un singur fel de fructe sau un
singur fel de legume hrana noastră ar fi foarte săracă. Diversitatea înseamnă
bogăție.

17.Bibliografie:

1. Andruszkiewicz, M., Prenton, K.. Educaţia incluzivă. Concepte, politici şi


activităţi în şcoala incluzivă. Ghid pentru cadrele didactice. Bucureşti:
E.D.P.2007.

2.Ana Ivasiuc,Maria Koreck,Roberta Kővári, Educaţia interculturală de la teorie


la practică , noiembrie 2010.

3.Cucoş, C., Cozma, T.. Locul educaţiei pentru diversitate în ansamblul


problematicii educaţiei contemporane. Iaşi: Editura Polirom,2010.

4.Gabriel Andreescu”, în Poledna, R., Ruegg, F., Rus, C., Interculturalitate.


Cercetări şi perspective romaneşti, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,
2003.

6.Nedelcu, A. Fundamentele educaţiei interculturale. Diversitate, minorităţi,


echitate. Iaşi: Editura Polirom,2008.

7.Simona-Elena Bernat,EDUCAȚIE MULTICULTURALÃ ,Ghid metodologic


,Cluj, 2006.

8.UNESCO Guidelines on Intercultural Education. Paris: UNESCO , (2006).