Sunteți pe pagina 1din 2

Partea I(strofele 1-43) În incipit, apare formula traditională a basmului

popular, prin plasarea într-un timp mitic, nedeterminat. Fata de împărat, prin
calităţile sale, este unică şi are o descendenţă nobilă: Închisă în penumbra
negrelor bolţi şi în ,,cercul strâmt” al destinului său, frumoasa fata are
nostalgia stelei natale. De aici ardoarea invocaţiei repetate (,,Cobori in jos,
luceafar blând”) şi dorinţa ca domnul nopţii ei să devină om.
Luceafãrul reprezintă planul universal-cosmic şi este atras de materie, prin
forţa iubirii. Puterea acestui sentiment îl determină să coboare în teluric şi
să-şi schimbe, de două ori , fiinţa. O apariţie este angelică, iar cealaltă,
demonică. Transformarea nu poate fi însă dusă până la capăt, iubitul ceresc
al fetei rămânând, în esenţă, egal cu el însusi: ,,Eu sunt luceafãrul de sus’’ De
aici, recea lui imobilitate care o face pe fata de împarat să-l vadă ca pe un
mort şi să-i ceară a deveni muritor ca ea.

Concluzia ar fi că planul universal-cosmic nu- şi poate schimba esenţa


eternă, el aparţinându-i Demiurgului (Creatorului Universului).

În partea a II-a(strofele 44-64) domină planul terestru.

Acesta este reprezentat de idila dintre cei doi pământeni: pajul


Catalin (,,viclean copil de casă”) şi fata de împărat devenită prin analogie,
Catalina. Planul terestru are ca metaforă esenţială ,,ungherul” (în care are
loc prima întalnire dintre cei doi tineri), simbolizând limitările destinului
uman. Luceafărul rămâne doar o aspiraţie, un ideal, iar Cătălina aude
chemarile planului cosmic tot mai îndepartat.
În partea a III-a(strofele 65-85 inclusiv) domină planul universal-
cosmic.

Este prezentată călătoria Luceafărului în Cosmos spre Demiurg ăentru


a-i cere dezlegarea de la veşnicie. Aceasta ilustrează setea de cunoaştere a
omului de geniu, dorinţa de a descifra taina iubirii absolute. Fiind parte
integrantă a Demiurgului (,,Din tot eternul meu intreg / Tu esti a treia
parte”), lui Hyperion nu-i poate fi dăruită condiţia de muritor, întrucât acesta
ar însemna moartea întregii creaţii. Cuvintele Demiurgului: ,,Noi nu avem
nici timp, nici loc / Şi nu cunoastem moarte” denumesc planul universal-
cosmic. Acesta îşi exprimă profundul dispreţ faţă de lumea meschină şi
superficială şi îi cere să privească spre pâmânt.

Partea a IV-a(strofele 86-98) este subordonată şi ea ambelor planuri.

Cătălin şi Cătălina îşi spun şoapte de dragoste într-un peisaj tipic


eminescian, asezaţi sub teii în floare: În spaţiul său cosmic, Hyperion-
geniul se va retrage în recea eternitate, privind cu senină detaşare măruntele
fiinţe trecătoare. În final, el îşi exprimă dispreţul faţă de incapacitatea
acestei societăţi de a-şi depăşi propriile limite