Sunteți pe pagina 1din 3

Petiție

Către domnul comisar Maria Andrei,

Subsemnatul Ion Aurel Vasilescu, cu domiciliul în Târgu Frumos, Strada Petru Rareș,
bloc C9, numărul 4, scara B, etaj 2, apartament 8, jud. Iași, legitimat cu cartea de identitate seria
MZ, nr. 405288, CNP 1900508225631, angajat la Liceul Teoretic Ion Neculce Tg. Frumos,
Strada Calea Iașilor, formulez prezenta petiție privind incălcarea dreptului la informare (art 31
din Constituție) de către Compania de transport aerian Blue Air.

La data de 23.10.2018 am rezervat un bilet de zbor către Danemarca, având data plecării
în ziua de 25.10.2018. Biletul a fost achiziționat de la un sediu din Tg. Frumos, Strada Petru
Rareș, moment în care mi s-a confirmat faptul că am dreptul de a lua asupra mea un bagaj de
mâna, bagaj ce nu trebuie să depașească greutatea de 10 kg. Deoarece urma să mă deplasez
pentru o vizită scurtă de doar două zile, am luat cu mine câteva obiecte vestimentare, iar întregul
bagaj nu depașea greutatea de 5 kg. Când am ajuns la aeroport, am desfășurat toate activitățile
specifice înainte de zbor, insă înainte de a mă îndrepta spre avion am întâmpinat o dificultate. Mi
s-a transmis faptul că, din păcate nu mai sunt locuri disponibile pentru bagajul de mână, iar dacă
doresc trebuie să trimit bagajul cu o alta cursă aeriană, iar acest lucru mă va costa incă 10 euro.

Le-am transmis faptul că, primisem o anumită broșură unde era specificat clar, faptul că
orice pasager are dreptul la un bagaj de mână, dar care să nu depașească greutatea de 10 kg, dar
și faptul ca acest lucru este specificat cât se poate de clar pe site-ul companiei
www.blueairweb.com , în partea de jos a paginii. Mi s-a spus că din pacate nu mai sunt locuri
pentru bagaje și că nu au ce sa facă. Deoarece mă grăbeam, am acceptat. Când am ajuns in avion,
la locul meu am constatat faptul că doar 80% din locuri erau ocupate, iar atunci m-am întrebat de
ce să nu mai fie loc pentru incă un bagaj. Când m-am întors din Danemarca spre România, deși
am călătorit din nou cu aceeași companie nu am întâmpinat nici o dificultate.

Ca urmare a celor de mai sus, vă solicit următoarele:

- restituirea diferenței de 10 euro pe care am plătit-o în plus


- specificarea din timp, atât pe site-ul companiei cât și pe orice mijloc publicitar, a
faptului că, in caz de insuficiența locurilor pentru bagaje, acestea vor fi trimise cu un
alt zbor, iar pasagerul va suporta o taxă în plus de 10 euro.
- înlăturarea din informațiile oferite pasagerilor a afirmației ,,Orice pasager poate lua
asupra lui un bagaj de mână cu greutatea maximă de 10 kg”
- amendarea pentru practicarea de informații de natură publicitară in scopul atragerii
consumatorilor, inexistente sau parțial existente.

1
Pentru informații suplimentare mă puteți contacta la adresa de email:
ion.vasilescu@yahoo.com sau la numărul de telefon 0744267853.

Data.................................... Semnătura........................................

2
Document probatoriu

S-ar putea să vă placă și